SCHELETUL MEMBRELOR

SCHELETUL MEMBRULUI SUPERIOR

Membrul superior este alcătuit din două porțiuni: o porțiune care îl leagă de trunchi, denumită
centura scapulară și o porțiune liberă, denumită membrul superior liber.
Centura scapulară este alcătuită din clavicula și scapulă.
Scheletul membrului superior liber cuprinde scheletul brațului, antebrațului și mâinii. Scheletul
brațului este alcătuit din humerus, al antebrațului din ulnă și radius, iar al mâinii din oasele
carpiene, metacarpiene și falange.

Centura scapulară
Clavicula
Clavicula este un os pereche, situat la limita dintre torace și gât, este așezată transversal, având
forma literei S italic. Se poate palpa subtegumentar. Prezintă două fețe, două margini și două
extremități. Extremitatea lateral se articulează cu acromionul (prelungire a scapulei), iar cea
medială cu sternul.

Scapula
Scapula sau omoplatul este un os plat de formă triunghiulară, situat pe fața posterioară a
toracelui. Prezintă două fețe, trei margini și trei unghiuri. Unghiul lateral este cel mai voluminos,
prezentând două prelungiri (acromion și process coracoid) și o cavitate (cavitatea glenoidă), unde
se articulează humerusul. De pe fața posterioară se desprinde o prelungire osoasă (spina
scapulei), care delimitează două fose: supraspinoasă (deasupra spinei) și infraspinoasă
(dedesubtul acesteia).

Membrul superior liber

Humerusul
Este un os lung, pereche, prezintă o diafiză și două epifize. Diafiza prezintă trei fețe și trei
margini.
Epifiza proximală prezintă capul humerusului (care se articulează cu cavitatea glenoidă a
scapulei), colul anatomic, tuberculul mare, tuberculul mic și colul chirurgical. Epifiza inferioară
prezintă un condil și doi epicondili.
OASELE ANTEBRAȚULUI sunt două oase paralele, unul situat în prelungirea degetului mic
(ulnă), și unul în prelungirea degetului mare (radius). Aceste oase se articulează la extremități,
rămânând distanțate la nivelul diafizei, prin spațiul interosos. Diafizele au formă prismatică
triunghiulară, prezentând trei fețe și trei margini.

Ulna
Este os lung, pereche, situat în partea medială a antebrațului, prezintă o diafiză și două epifize.
Diafiza are trei fețe și trei margini.
Epifiza proximală prezintă olecranul și procesul coronoidian, delimitând între ele, incizura
trohleară, care se articulează cu trohleea humerusului.
Epifiza distală prezintă capul și procesul stiloidian.
Radiusul
Este os lung, pereche, situat în partea laterală a antebrațului, prezintă o epifiză și două epifize.
Diafiza are trei fețe și trei margini.
Epifiza proximală prezintă capul, colul și tuberozitatea radiusului.
Epifiza prezintă o prelungire - procesul stiloidian.
SCHELETUL MÂINII este format din 27 oase dispuse în trei grupe: carpiene, metacarpiene și
oasele degetelor.
Carpienele în număr de 8, sunt dispuse pe două rânduri: în primul rând, dinspre police spre
degetul mic: scafoid, semilunar, piramidal, pisiform; în al doilea rând: trapez, trapezoid, capitat
şi os cu cârlig.
Metacarpienele, în număr de 5, sunt numerotate dinspre lateral spre medial de la I la V. Sunt
oase lungi, formate dintr-un corp, o bază și un cap (care se articulează cu falanga proximală).
Oasele degetelor se numesc falange. Fiecare deget prezintă câte trei falange (proximală,
mijlocie, distală), cu excepția policelui (degetului I), care are numai două (proximală și distală).
Falanga ga distală prezintă un tubercul – tuberculul unghial.

SCHELETUL MEMBRULUI INFERIOR

Membrul inferior este alcătuit din centura membrului și membrul inferior liber.
Centura membrului inferior (centura pelvină) este alcătuită din două oase coxale, articulate
posterior cu osul sacru.
Scheletul membrului inferior liber cuprinde scheletul coapsei, gambei și piciorului. Scheletul
coapsei este alcătuit din femur, al gambei din tibie și peroneu, iar al piciorului din oase tarsiene,
metatarsiene și falange.

Centura membrului inferior

Coxalul
Este un os plan, voluminous, neregulat, torsionat ca o elice. Este alcătuit la început din trei oase:
ilion, ischion și pube, care se sudează definitiv între 12-16 ani la fete și 13-18 ani la băieți.

Ilionul formează porțiunea superioară a osului, reprezentând mai mult de jumătate din el.
Ischionul cuprinde porțiunea posterioară și inferioară; prezintă un corp și o ramură. Pubele
cuprinde porțiunea anterioară și inferioară a osului; prezintă un corp și două ramuri.

Coxalul privit în ansamblu prezintă două fețe (laterală, medială), patru margini (anterioară,
posterioară, superioară, inferioară) și patru unghiuri.
Fața laterală prezintă, în porțiunea mijlocie, acetabulul (care se articulează cu capul femural).

Membrul inferior liber

Femurul

Este un os lung (cel mai lung os al organismului), pereche, fiind alcătuit dintr-o diafiză și două
epifize.
Diafiza are trei fețe și trei margini. Marginea posterioară este rugoasă și poartă denumirea de
linia aspră.
Epifiza proximală prezintă capul femural (se articulează cu acetabulul), colul și două tuberozități
(marele și micul trohanter).
Epifiza distală este formată din două proeminențe articulare puternice (condili femurali); aceștia
converg si delimitează anterior suprafața patelară, iar posterior sunt separați de o fosă adâncă
(fosa intercondiliană).

Patela (rotula)

Este un os scurt, turtit, pereche, proemină în regiunea anterioară a genunchiului, situat în

tendonul mușchiului cvadriceps femural. Fața posterioară se articulează cu femurul.

Tibia

Este un os lung, pereche, formată dintr-o diafiză și două epifize.

Diafiza are formă prismatic triunghiulară, cu trei fețe și trei margini.
Epifiza proximală este alcătuită din doi condili (medial și lateral), care au o față superioară
comună (platou tibial – se articulează cu condilii femurali) și o circumferință comună. (care
prezintă pe fața laterală o suprafață articulară pentru fibulă).
Epifiza distală prezintă o prelungire - maleola tibială.

Fibula (peroneul)

Este un os lung, pereche, prezintă o diafiză și două epifize. Diafiza este prismatic triunghiulară,
prezentând trei fețe și trei margini.
Epifiza proximală (capul fibulei) se articulează cu tibia.
Epifiza distală și se articulează cu tibia și talusul și mai poartă denumirea de maleolă peronieră.

SCHELETUL PICIORULUI este alcătuit din 26 de oase, împărțite în trei grupe: tarsiene,
metatarsiene și oasele degetelor.

Tarsienele, în număr de 7, sunt dispuse pe două rânduri: un rând posterior cu oase suprapuse
(talusul și calcaneul) și un rând anterior (navicular, cuboid și trei cuneiforme).

Metatarsienele, în număr de 5, sunt numerotate dinspre medial spre lateral de la I la V. Sunt

oase lungi, formate dintr-un corp, o bază și un cap (care se articulează cu falanga proximală).

Oasele degetelor se numesc falange. Fiecare deget prezintă câte trei falange (proximală,
mijlocie, distală), cu excepția halucelui (degetul I) care are numai două. Falanga distală prezintă
un tubercul - tubercul unghial

SCHELETUL CAPULUI

Este format din neurocraniu (care adăpostește encefalul) și viscerocraniul (formează oasele feței
și adăpostește segmentele inițiale ale aparatului respirator și digestive). grupate în oasele
neurocraniului și oasele viscerocraniului.
Neurocraniul are forma unui ovoid cu axul lung antero-posterior și cu extremitatea voluminoasă
dispusă posterior. Este alcătuit din bolta și baza craniului.
Bolta craniului este alcătuită din solzul frontalului, cele două oase parietale, solzul occipitalului,
fața temporală a aripilor mici sfenoidale și solzurile temporalului. Între aceste oase se găsesc
suturile craniene (coronală – între frontal și parietale, sagitală – între parietale, lambdoidă – între
parietale și occipital și solzoază – între temporale și parietale).
Baza craniului prezintă o suprafață exterioară (exbaza) și una interioară (endobaza).
Exobaza este împărțită în trei etaje: anterior (mascat de viscerocraniu), mijlociu (care formează
bolta faringelui) și posterior (prezintă condilii occipitali – prin care neurocraniul se articulează cu
prima vertebra cervicală).
Endobaza este împărțită tot în trei etaje: anterior, mijlociu, posterior.
Viscerocraniul este un masiv suspendat de partea anterioară a neurocraniului. Are forma unei
prisme cu cinci fețe și este format din oasele maxilare, oasele zigomatice, oasele nazale, oasele
lacrimale, oasele palatine, vomerul și mandibula.
Mandibula este un os median și nepereche, prezentând un corp și două ramuri. Corpul are formă
de potcoavă convcavă posterior, cu o protuberanță anterioară care se numește menton. Ramurile
mandibulei prezintă câte două prelungiri (apofize): condiliană (servește articulării cu osul
temporal) și coronoidă (unde se inseră mușchiul temporal).

COLOANA VERTEBRALĂ

Coloana vertebrală, situată median și posterior, este formată din suprapunerea a 33-34 piese
osoase (vertebre). Sunt 7 vertebre cervicale (C1-C7), 12 vertebre toracice (T1-T12), 5 vertebre
lombare (L1-L5), 5 vertebre sacrate (S1-S5) și 4-5 vertebre coccigiene. Ultimele două categorii
reprezintă „vertebre false”, întrucât sunt sudate, edificând sacrul, respectiv coccigele.
Prima vertebră cervicală se numește atlas, iar a doua se numește axis.
Fiecare vertebră este alcătuită dintr-o parte anterioară, denumită corpul vertebrei și una
posterioară, denumită arcul vertebral; cele două părți sunt unite între ele prin pediculii vertebrali.
Corpul vertebrei este partea cea mai voluminoasă; prezintă o față superioară, una inferioară și o
circumferință.
Arcul vertebral este alcătuit din mai multe elemente: două lame vertebrale (dispuse între pediculi
și procesul spinos), procesul spinos (proeminență mediană, posterioară, la unirea celor două lame
vertebrale), două procese transverse (două proeminențe ce pleacă de pe părțile laterale ale arcului
vertebral), patru procese articulare (două superioare și două inferioare, prin intermediul cărora
vertebrele se articulează între ele).
Între corpul și arcul vertebral se delimitează gaura vertebrală. Prin suprapunerea găurilor
vertebrale se realizează canalul rahidian, care adăpostește măduva spinării.

Sacrul

Este un os median, nepereche, situat în continuarea coloanei lombare, format prin sudarea
vertebrelor sacrale. Prezintă o față anterioară (concavă) și una posterioară (convexă), o bază și un
vârf. Fețele laterale se articulează cu osul coxal, baza osului sacru se articulează cu ultima
vertebră lombară, iar vârful se articulează cu coccigele.
 Coccigele

Este situat în continuarea sacrului și este format din unirea celor 4-5 vertebre coccigiene. Este un
os median și nepereche, prezentând o față anterioară, una posterioară, o bază, un vârf și două
margini.

CUTIA TORACICĂ

Cutia toracică (sau toracele osos) este o cavitate formată din coloana vertebrală toracică, coastele
cu cartilajele lor și sternul. Ea adăpostește organe importante: inima, plămânii, vase mari, etc.

Coastele

Sunt 12 perechi de arcuri osoase ce se articulează posterior cu vertebrele toracice, iar anterior cu
sternul, prin intermediul cartilajului costal. După raportul lor cu sternul, coastele se împart în
coaste adevărate (primele 7 perechi - ajung până la stern) și coaste false (ultimele 5 perechi - nu
ajung până la stern). Dintre coastele false, perechile VIII,IX,X se articulează cu sternul prin
intermediul cartilajului coastei VII, iar perechile XI,XII sunt libere (coaste flotante).

Sternul

Este un os median și nepereche, situat în partea anterioară a toracelui. Este alcătuit din trei piese,:
manubriu, corp și apendice xifoid.
Prezintă o față anterioară, una posterioară, două margini laterale, o bază și un vârf.

MUȘCHII MEMBRELOR

Mișcările pe care diferiții mușchi le efectueaza în jurul axelor care trec prin articulații sunt:
• flexia - apropierea a două segmente legate printr-o articulație, micșorându-se unghiul
dintre ele
• extensia - mișcarea contrară flexiei, unghiul dintre segmente putând ajunge la 180 grade
sau chiar mai mult
• abducția - îndepartează un segment sau membrul în întregime de corp
• adducția - apropie aceleași elemente de trunchi
• rotația internă - un segment sau întreg membrul se rotește înspre corp, în jurul axului sau
vertical
 • rotația externă - mișcarea inversă prin care membrul se învârte în afară în jurul aceluiași
ax
In cazul antebratului, exista 2 tipuri de rotație specifică:
• pronație, când palmele sunt orientate în jos
• supinație când palmele sunt orientate în sus.

Mușchii membrului superior

Mușchii umărului

Sunt reprezentați de: mușchiul deltoid, suprapinos, infraspinos, rotund mare, rotund mic și
subscapular.
Mușchiul deltoid cel mai superficial și cel mai voluminos dintre mușchii umărului, este cel care
dă forma umărului.
Mușchiul supraspinos ocupă fosa supraspinoasă.
Mușchiul infraspinos ocupă cea mai mare parte a fosei infraspinoase.
Mușchiul rotund mic este situat lateral de mușchiul infraspinos.
Mușchiul rotund mare este situat între unghiul inferior al scapulei și epifiza proximală a
humerusului.
Mușchiul subscapular este un mușchi triunghiular situat în fosa subscapulară.

Mușchii brațului

Sunt dispuși în două regiuni: anterioară - flexorii (mușchii biceps brahial, coracobrahial, brahial)
și posterioară - extensorii (mușchiul triceps).

Regiunea anterioară cuprinde mușchii flexori, așezați în două planuri (superficial: bicepsul
brahial și profund: coracobrahial și brahial).
Mușchiul biceps brahial se inseră pe scapulă (prin două capete) și pe extremitatea superioară a
radiusului.
Mușchiul coracobrahial situat medial de biceps.
Mușchiul brahial situat în partea anterioară și inferioară a brațului, înapoia bicepsului
Mușchiul triceps brahial este situat în regiunea posterioară a brațului.

Mușchii antebrațului

Sunt grupați în trei regiuni: anterioară, laterală și posterioară.

Regiunea anterioară cuprinde opt mușchi dispuși în patru planuri:
a) Primul plan, dinspre lateral spre medial: m. rotund pronator, m. flexor radial al
carpului, palmarul lung, flexor ulnar al carpului
b) Al doilea plan: flexor superficial al degetelor
 c) Planul al treilea: m flexor profund al degetelor și flexor al policelui
d) Planul al patrulea: m. pătrat pronator.

Mușchii regiunii posterioare sunt în număr de opt, dispuși în două planuri:

a) Planul superficial: m. extensor al degetelor, extensor al degetului mic, extensor ulnar
al carpului și anconeu.
b) Planul profund: lung abductor al policelui, scurt extensor al policelui, lung extensor
al policelui și extensorul indexului.
Mușchii regiunii laterale ai antebrațului sunt în număr de patru, dispuși în două planuri:

a) Planul superficial: m. brahioradial, lung extensor radial al carpului, scurt extensor

radial al carpului
b) Planul profund: m. supinator.

Mușchii mâinii

Mâna are mușchi doar pe fața palmară și în spațiile interosoase. Cei 19 mușchi ai mâinii sunt
grupați în trei regiuni: o regiune laterală (eminență tenară; mușchii deservesc degetul mare), o
regiune medială (eminența hipotenară; mușchii deservesc degetul mic), o regiune mijlocie (cu
mușchii interosoși și lombricali).
Mușchii eminenței tenare sunt în număr de patru, așezați în trei planuri:
a) Planul întâi: m. scurt abductor al policelui
b) Planul al doilea: m. opozant al policelui și scurt flexor al policelui
c) Planul al treilea: m. adductor al policelui
Mușchii eminenței hipotenare sunt în număr de patru, așezați tot în trei planuri:
a) Primul plan: m. palmarul scurt
b) Al doilea plan: flexor scurt al degetului mic și abductor deget mic
c) Planul al treilea: opozantul degetului mic.
Mușchii regiunii mijlocii:
a) Mușchii lombricali: în număr de patru; sunt anexați tendoanelor flexorului profund al
degetelor. Sunt flexori ai falangei proximale și extensori ai celorlalte două.
b) Mușchii interosoși: completează spațiile dintre metacarpiene. Acțiune: flexează falanga
proximală și fac extensia celorlalte două.

Vascularizația membrului superior

Vascularizația arterială:
Membrul superior este irigat de:
a) artera brahială (humerală) – continuare a arterei axilare (ramură din artera
subclaviculară, care dă numeroase ramuri musculare)
b) artera radială și artera ulnară (cubitală) – iau naștere din artera brahială, la nivelul
cotului
c) arcadele palmare (superficială și profundă) – provin din arterele ulnară și radială și
dau naștere ramurilor care vascularizează mâna și degetele.

Vascularizația venoasă:

Venele membrului superior sunt:

• Profunde - satelite ale arterelor; două pentru fiecare arteră (cu excepția colateralelor
digitale și a. axilară – 1 venă)
• Superficiale (subcutanate): situate sub tegument; au originea la nivelul degetelor.

Circulația limfatică

Limfa se dreneaza prin vase limfatice si ganglioni limfatici.

Vasele limfatice sunt
• Superficiale - însotesc venele superficiale; au originea la nivelul regiunii palmare;
drenează în ganglionii axilari
• Profunde - însoțesc vasele sanguine profunde; sunt în număr maai redus; au ganglioni pe
traiectul lor
Ganglionii limfatici sunt superficiali și profunzi

Inervația membrului superior

Inervația membrului superior este realizată de către plexul brahial, prin nervii:
 axilar,
 radial,
 ulnar,
 median,
 musculocutanat,
 cutanați mediali ai brațului și antebrațului și, ramurile lor.
 Mușchii membrului inferior
Mușchii bazinului

Sunt așezați cu corpul muscular la nivelul bazinului și se întind de aici la extremitatea superioară
a femurului. Sunt mușchi de forță. După așezarea lor față de bazin și față de articulația
coxofemurală se împart în două grupe:
a) anterior: m. iliopsoas
b) posterior: cuprinde 10 mușchi așezați pe suprafața exterioară a pelvisului, alcătuind fesa
(m gluteu mare, gluteu mijlociu, gluteu mic, tensor al fasciei lata, piriform,
obturator intern, gemen superior, gemen inferior, pătrat femural, obturator extern).

Mușchii coapsei

Se împart în trei grupe:

a) Grupul anterior: cu m. extensori (croitor, cvadriceps)
b) Grupul medial cu adductorii (m. pectineu, cei trei m. adductori și m. gracilis, m.
obturator extern)
c) Grupul posterior cu mușchii flexori (m. biceps femural, m. semitendinos, m.
semimembranos)

Mușchii gambei

Mușchii gambei se împart în trei grupe:

a) Grupul anterior (au acțiune de extensie): m. tibial anterior, m. extensor lung al
halucelui, m. extensor lung al degetelor, peronierul al treilea
b) Grupul lateral: lungul și scurtul peronier
c) Grupul posterior (au acțiune de flexie): este compus din două planuri:
i. Planul profund: m. tibial posterior, flexor lung al halucelui, flexor lung
al degetelor, popliteu.
ii. Planul superficial: tricepsul sural (gastrocnemian și solear) și m.
plantar.
 Mușchii piciorului
Majoritatea sunt localizați la nivel plantar, la nivelul feței dorsale existând doar doi mușchi.
Mușchii plantei
- Sunt împărțiți în trei grupe:
o Grupul medial: cuprinde trei mușchi destinați halucelui: abductor haluce, flexor
scurt al halucelui, adductor haluce
o Grupul lateral: este format din doi mușchi destinați degetului mic: abductor
deget mic și flexor scurt al degetului mic.
o Mușchii grupului mijlociu sunt mai numeroși, dispuși pe mai multe planuri și sunt
reprezentați de: flexor scurt degete (situat cel mai superficial), pătratul plantar
cei patru lombricali și mușchii interosoși (trei plantari și patru dorsali)
Mușchii feței dorsale

- Extensor scurt al degetelor

- Extensor scurt al halucelui

Vascularizația membrului inferior

Vascularizația arterială:
Membrul inferior este irigat de:

d) Artera iliacă externă

e) Artera femurală profundă
f) Artera femurală
g) Arterele perforante
h) Artera poplitee
i) Artera tibială posterioară
j) Artera peronieră
k) Artera tibială anterioară
l) Artera pedioasă dorsală

Vascularizația venoasă:

Venele membrului inferior sunt:

- Vena iliacă
- Vena safenă mare
- Vena femurală
- Vena poplitee
- Vena safenă mică
 - Vena tibială

Circulația limfatică
Limfa se dreneaza prin vase limfatice si ganglioni limfatici.
Vasele limfatice sunt:
- Superficiale
- Profunde
- Căile accesorii:

Ganglionii limfatici sunt inghinali, poplitei și iliaci.

Inervația membrului inferior

Inervația membrului inferior este realizată de către ramuri din plexul lombar și sacrat:

Nervul sciatic (ramura a plexului sacrat) cu ramurile sale (n. tibial și n. fibular comun)
 SISTEMUL NERVOS

Sistemul nervos reprezintă ansamblul organelor specializate în recepţionarea,

transmiterea şi prelucrarea excitanţilor din mediul extern sau intern.
Sistemul nervos realizează legătura dintre organism şi mediu, precum și coordonarea
activității organelor.
Dintr-o perspectivă fiziologică, se împarte în sistemul nervos somatic şi cel vegetativ.
Sistemul nervos somatic, sau al vieţii de relaţie, realizează integrarea organismului în mediul
ambiant, iar sistemul nervos vegetativ coordonează funcţionarea organelor interne.
Din punct de vedere anatomic, sistemul nervos se împarte în două componente:
-sistemul nervos central - format din encefal şi măduva spinării.
-sistemul nervos periferic- cuprinde nervii cranieni şi spinali.

Măduva spinării

Are 43 - 45 cm lungime şi aproximativ 1 cm în diametru, fiind situată în canalul

vertebral. Se întinde de la nivelul primei vertebre cervicale până la a doua vertebră lombară,
continuându-se cu o formaţiune filiformă – filum terminale, ce ajunge până la baza coccisului.

Configuraţia externă:
- formă de cilindru uşor turtit antero – posterior
- prezintă curburile coloanei (cervicală, toracică, lombară)
- nu are aceeaşi grosime pe toată lungimea, prezentând regiunei mai subţiri şi regiuni mai groase.
În regiunea cervicală şi lombară prezintă câte o dilatație ce corespunde funcţiei mai complexe la
acest nivel (coordonarea activităţii
motorii a membrelor)
- pe faţa anterioară a măduvei se află un şanţ adânc (fisura mediană anterioară)
- pe fața posterioară se află un şanţ mai puţin adânc (şanţ median posterior)
 Structura
Măduva spinării este alcătuită din substanţă cenuşie şi substanță albă.
Substanţa cenuşie (alcătuită din corpi neuronali) este situată la interior, având forma
literei H, cu două porţiuni laterale și una transversală.
Fiecare porțiune laterală prezintă trei coarne: anterior, posterior şi lateral. Cornul anterior
(voluminos, scurt şi rotunjit) conţine neuroni somato-motori, cornul posterior (subţire, lung,
ascuţit) conţine neuroni senzitivi somatici, iar coarnele laterale (situate între precedentele) conţin
neuroni vegetativi simpatici (viscero-motori în partea anterioară, viscero-senzitivi în cea
posterioară)
Porțiunea transversală (comisura cenuşie) le uneşte pe cele laterale, fiind străbătută de
canalul ependimar.
Substanța albă este formată fibre nervoase mielinice, dispuse majoritatea de-a lungul
măduvei, ascendent (spre encefal) și descendent (dinspre encefal). Substanţa albă se împarte în
trei perechi de cordoane: anterioare, posterioare, laterale. Cele anterioare se află între fisura
mediană
anterioară şi cornul anterior, cele posterioare între şanţul median posterior şi cornul posterior, iar
cele laterale, între cornul anterior şi cel posterior.

Nervii spinali

Din măduva spinarii pornesc 31 perechi de nervi spinali (8 cervicali, 12 toracici, 5

lombari, 5 sacrali, 1 coccigian), formați din fibre nervoase motorii și senzitive, atât somatice cât
și vegetative (nervi micști).
Nervii spinali au 2 rădăcini: una anterioară (motoare) şi una posterioară, care prezintă
ganglionul spinal (senzitivă). Rădăcinile nervilor spinali din zona lombară, sacrală şi coccigiană
coboară vertical alături de fillum terminale, formând coada de cal.

Encefalul
Encefalul este partea sistemului nervos central situată în cutia craniană. Este alcătuit din
trunchi cerebral, cerebel, diencefal și telencefal (creier)

Trunchiul cerebral
Este format din bulb, punte și mezencefalul.

Bulbul rahidian
Este segmentul inferior a trunchiului, în formă de trunchi de con, cu baza mare orientată
în sus şi baza mică orientată în jos, spre măduvă. Limita superioară a bulbului este reprezentată
de şanţul bulbo-pontin (şanţul dintre bulb şi punte).

Configuraţia externă:
Bulbul prezintă două feţe: antero – laterală şi posterioară
Pe fața antero-laterală segăsește fisura mediană anterioară, flancată de piramidele bulbare
(două proeminențe longitudinale). Mai lateral se găsesc olivele bulbare (proeminențe ovoide). se
întinde până la şanţul bulbo-pontin,
Faţa posterioară prezintă, în jumătatea caudală, șanțul median posterior, având, de o parte
și alta, două perechi de tuberculi.
Structura:
Bulbul este alcătuit din substanţă cenuşie şi substanţă albă.
Substanţa cenuşie este situată la interior. În jumătatea inferioară a bulbului dispoziţia este
ca în măduvă, dar în jumătatea superioară nu mai este dispusă sub formă de coloane, ci se
fragmentează în grămezi de celule nervoase ce alcătuiesc nucleii bulbului (motori, senzitivi,
vegetativi şi proprii).
Substanţa albă este alcătuită din fibre ascendente, descendente şi proprii sau de asociere,
care fac legătura între diferiţi nuclei ai bulbului

Puntea lui Varolio

Reprezintă segmentul mijlociu al trunchiului cerebral, fiind delimitată inferior de şanţul

bulbo-pontin, iar superior de şanţul ponto-peduncular
Configuraţia externă:
Puntea prezintă două feţe: antero-laterală şi posterioară.
Structura:
 Puntea este alcătuită din substanţă cenuşie şi substanţă albă.
Substanţa cenuşie se află la interior, formând grămezi de celule nervoase care formează
nucleii (motori, senzitivi, vegetativi şi proprii).
Substanţa albă predomină din punct de vedere cantitativ. E formată din fibre
longitudinale şi transversale. Fibrele longitudinale pot fi ascendente şi descendente. Fibrele
transversale alcătuiesc pedunculii cerebeloşi mijlocii, ce leagă puntea de cerebel.

Mezencefalul
Este situat între punte şi diencefal.
Configuraţia externă:
Mezencefalul prezintă două feţe: antero-laterală şi posterioară.
Faţa antero-laterală este reprezentată în cea mai mare parte de pedunculii cerebrali (două
cordoane de substanţă nervoasă, situate între punte şi diencefal, continuându-se spre creierul
mare).
Faţa posterioară prezintă corpii sau coliculii cvadrigemeni (2 superiori şi 2 inferiori).
Structura
Mezencefalul este format din substanţă albă şi substanţă cenuşie, aflată la interior sub
formă de grămezi care formează nucleii mezencefalului (motori, senzitivi, vegetativi şi proprii).
Substanţa albă este formată din fascicule ascendente şi descendente, precum şi din fibre nervoase
care leagă diferiţi nuclei ai mezencefalului între ei.

Nervii cranieni

Sunt nervi perechi şi simetrici, analogii nervilor spinali, alcătuind împreună cu aceştia
sistemul nervos periferic. La om sunt 12 perechi de nervi cranieni (senzitivi, motori și micști),
notate cu cifre romane:
I. Nervii olfactivi
II. Nervii optici
III. Nervii oculomotori
IV. Nervii trohleari
V. Nervii trigemeni
VI. Nervii abducens
VII. Nervii faciali
VIII. Nervii vestibulo-cohleari
IX. Nervii glosofaringieni
X. Nervii vagi
XI. Nervii accesori
XII. Nervii hipoglosi

Cerebelul (creierul mic)

Este aşezat în loja posterioară a cutiei craniene, deasupra trunchiului cerebral, sub lobii
occipitali ai creierului.
Configuraţie externă
Cerebelul are formă ovoidă, cu diametrul mare dispus transversal. Prezintă o porţiune
mediană numită vermis şi două porţiuni laterale numite emisfere cerebeloase. Are trei feţe
(superioară, inferioară și anterioară), brăzdate de două tipuri de şanţuri: profunde (care despart
lobii şi lobulii) și superficiale (care separă lamelele sau foliile). Cerebelul este împărţit de un şanţ
orizontal în două porţiuni: superioară (corpul cerebelului) şi inferioară (lobul floculondular).
Cerebelul este legat de trunchiul cerebral prin pedunculii cerebeloşi. Pedunculii inferiori
leagă cerebelul cu bulbul, cei mijlocii leaga cerebalul cu puntea, iar cei superiori realizează
legătura cu mezencefalul.
Structura:
Substanţa cenuşie este dispusă la periferie (cortexul sau scoarţa cerebeloasă), dar și la
interior, formând nucleii cerebeloşi. Cortexul cerbelos este format din 3 straturi de celule dispuse
uniform pe toată suprafaţa cerebelului. Nucleii cerebelului sunt perechi, situaţi atât în vermis cât
şi în emisferele cerebeloase.
Substanţa albă este formată din trei tipuri de fibre: de asociere (leagă diferitele zone ale
substanţei cenuşii din cadrul aceleaşi emisfere), comisurale (leagă cele două emisfere
cerebeloase între ele) şi de proiecţie (leagă cerebelul de alte etaje ale sistemului nervos). Fibrele
de proiecţie pot fi aferente (care vin la cerebel) şi eferente (care pleacă de la cerebel)
 Diencefalul (creierul intermediar)

Situat în prelungirea trunchiului cerebral, sub emisferele cerebrale, este alcătuit din mai
multe mase de substanţe nervoase: talamus, metatalamus, epitalamus, hipotalamus şi subtalamus.
Configuraţie externă:
Are două feţe: bazală, vizibilă la exterior şi posterioară, acoperită de emisferele cerebrale.
Faţa bazală prezintă chiasma optică (cordon de substanţă albă formată din fibrele
nervoase ale nervilor optici). Tot pe faţa bazală se află şi glanda hipofiză.
Faţa posterioară prezintă epifiza sau glanda pineală, sub forma unui corpuscul culcat pe
coliculii cvadrigemeni superiori.
Structură
Substanţa cenuşie este dispusă la interior sub formă de nuclei, iar substanţa albă la
exterior.

Creierul ( Telencefalul sau Emisferele cerebrale)

Reprezintă partea cea mai voluminoasă a sistemului nervos central, motiv pentru care
este numit creierul mare. Este împărţit în 2 emisfere cerebrale, una dreaptă şi una stângă
separate printr-un şanţ adânc numit fisură interemisferică sau longitudinală. În partea bazală a
acestei fisuri, emisferele sunt unite printr-o lamă de substanţă albă, numită corpul calos.

Configuraţie externă
Creierul are formă ovoidă, cu axul mare orientat antero-posterior. Fiecare emisferă
prezintă trei extremităţi sau poli, trei feţe şi trei margini. Extremităţile sunt: anterioară (pol
frontal), posterioară (pol occipital) şi latero-inferioară (pol temporal). Feţele sunt: dorso-laterală
(aflată în raport cu bolta craniană), medială (orientată spre fisura interemisferică) şi bazală (în
raport cu baza craniului). Marginile sunt: laterală, supero-medială şi infero-medială.
Feţele emisferelor cerebrale prezintă numeroase şanţuri, numite scizuri sau fisuri.
Şanţurile adânci delimitează între ele lobi cerebrali, iar cele superficiale delimitează
circumvoluţiile sau girusurile.
Cele mai importante şanţuri sunt:
• şanţul lateral sau scizura lui Sylvius - pe faţa dorso-laterală şi inferioară;
• șanţul central sau scizura lui Rolando - pe faţa dorso-laterală şi medială;
• șanţul calcarin - pe faţa medială a părţii posterioare;
• șanţul parieto-occipital sau scizura perpendiculară - pe faţa medială şi dorso-laterală;
• șanţul cingulum - pe faţa medială, paralel cu corpul calos.
Fiecare emisferă este împărţită prin şanţurile mai adânci în patru lobi, numiţi după oasele
cutiei craniene cu care se află în raport: frontal, parietal, temporal și în occipital. Lobii prezintă
mai multe circumvoluţii, delimitate de şanţurile superficiale.

Structură:

Creierul este alcătuit din substanţa cenuşie şi albă.

Substanţa cenuşie este dispusă la suprafaţă, formând scoarţa cerebrală sau cortexul
cerebral, dar este prezentă şi la baza emisferelor, unde alcătuieşte nucleii bazali sau corpul striat.
Scoarţa cerebrală este alcătuită din neuroni de tip, formă şi mărimi diferite, dispuşi pe mai multe
straturi repartizate neuniform. În afară de celulele nervoase, scoarţa mai conţine celule gliale şi
vase sanguine.