Ministerul Educaţiei, Științei și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Tehnologia Alimentelor
Departamentul Alimentaţie şi Nutriţie

Tema:
Studiul sectorial in industria cerealelor

Lucrare individuala

Obiectul de studiu

Managementul strategic și argumentarea deciziilor

Efectuat st gr CSPA-191 Mardari Cristina

Verificat prof.,conf .univ. Cucerescu C

Chișinău 2020
Studiu sectorial în industria cerelelor

Plan

1. Istoria şi tendinţele generale de dezvoltare a sectorului. Evidenţierea forţelor motrifce din

ramură. Factorii cheie ai succesului.

2. Evaluarea mediului extern larg de afaceri (macromediu)

2.1.Analiza PEST. Impactul mediului extern larg asupra intreprinderilor din sector

3. Evaluarea mediului extern concurențial de afaceri (micromediu)

la alegere folositi o metodă

3.1.Aprecierea atractivităţii ramurii. Modelul lui M.Porter de interdependenţă a 5 forţe în ramură.

3.2.Utilizarea metodei Pareto (metoda ABC) pentru aprecierea puterii de negociere a furnizorilor
şi clienţilor.

3.3.Harta grupurilor strategice

3.4.Metoda Diamant

3.5.Analiza sistemului valoric din ramură

3.6. Aprecierea poziţiei concurenţiale ale principalelor întreprinderi din ramură (metoda rating-
ului).

4. Analiza SWOT.

4.1.Recomandări pentru viitoarele strategii de dezvoltare a ramurii

 Evaluarea mediului extern de afaceri

Mediul intern și extern al întreprinderii afectează modul în care serviciile informaţionale

sunt conduse în scopul furnizării de servicii către clienţii lor. Dacă managerul şi personalul nu au
o viziune clară asupra acestor medii şi asupra impactului pe care îl au asupra operațiilor lor,
munca le este în zadar.

O sarcină principală a managementului este să se asigure că serviciul informațional este

performant și se adaptează la schimbările interne și externe. Acest lucru poate fi realizat prin
câteva procese1 . Informația inițială din mediul intern si extern trebuie să fie culeasă, asimilată și
evaluată. Câteva metode de evaluare care pot fi folosite sunt: Modelul celor cinci forţe ale lui
Porter,

Aaliza factorilor macroeconomici, analiza SWOT. O greșeală a managementului ar fi să

ignore sau să omită revizuirea continuă a performanțelor organizației în raport cu mediul intern
si extern. Adesea scuza pentru o astfel de practică este faptul că se consumă mult timp. Cei care
fac astfel de afirmații ar trebui să reflecteze asupra avantajelor revizuirii pentru reducerea
factorilor de risc în luarea deciziilor și pentru furnizarea altor oportunități. În același timp se
minimizează amenințarea și slăbiciunea. Planificarea devine mai eficientă prin folosirea unui
astfel de proces.

Analiza abaterilor este instrumentul controllingului întreprinderii2 (ca proces de

conducere a întreprinderii), dând acesteia posibilitatea de a sesiza în timp util factorii
perturbatori şi permiţând reglarea sistemului; pe termen scurt măreşte capacitatea de reacţie a
întreprinzătorului, iar pe termen lung îi oferă o capacitate de adaptare mai mare (este supranumit
“seismograful întreprinderii ”).

Piaţa mondială de cereale

Piaţa mondială de cereale se caracterizează în perioada 2002-2013 printr-o creştere cu

3,8% a suprafeţei cultivate şi o creştere cu 22,8% a producţiei. Oferta de cereale la nivel mondial
a venit să răspundă unui consum mondial în creştere, datorat mai ales dinamicii consumului
uman (surplus de cca. 250-300 mil. tone). Creşterea producţiei de cereale utilizate pentru
consumul uman a fost mai ridicată decât cea a populaţiei ceea ce a determinat o producţie pe cap
de locuitor de la 152,2 kg/loc în anul 2005, la 154,1 kg/loc în anul 2014. La nivelul UE-27
producţia de cereale a oscilat între minimul de 231 mil. tone (producţie obţinută în anul 2003) şi
maximul de 298 mil. tone (producţie obţinută în în timp ce consumul a crescut foarte puţin, cu
 cca. 2-3% (menţinându-se în jurul valorii de 260 mil. tone), pe fondul în special a creşterii
consumului uman şi industrial (23,7% în perioada 2007-2014)

Istoria şi tendinţele generale de dezvoltare a sectorului cerealier ca parte

componentă a sectorului agricol din Republica Moldova

Agricultura joacă un rol important în economia Republicii Moldova, mai cu seamă în

ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă, exporturile şi reducerea sărăciei. Agricultura
contribuie cu peste 16,2% la PIB şi rămâne a fi cea mai importantă resursă de trai şi venituri în
valută, urmând sectorul serviciilor (63,5%) şi cel al industriei (20,3%).

Peste 40,7% din suprafaţa totală de terenuri sunt în proprietatea a 390380 de producători
agricoli individuali (anul 2013). Peste 59,6% din gospodăriile rurale sunt medii ca mărime (3-5
persoane).

Solurile fertile şi precipitaţiile anuale oferă, în general, condiţii climaterice favorabile

pentru cultivare, oferind oportunităţi pentru dezvoltarea sectorului agricol drept un adevărat
promotor al creşterii economice. Cu toate acestea, frecvenţa şi severitatea condiţiilor climaterice
(grindina, îngheţurile, inundaţiile şi secetele) au crescut în mod semnificativ pe parcursul
ultimului deceniu, având un impact negativ asupra dezvoltării agricole.

Conform Biroului Naţional de Statistică producţia globală agricolă în gospodăriile de

toate categoriile (întreprinderile agricole, gospodăriile ţărăneşti (de fermier) şi gospodăriile
populaţiei) în anul 2014 după estimărilor preliminare, a marcat 108,2% faţă de anul 2013.
Majorarea producţiei globale agricole a fost determinată de creşterea producţiei vegetale – cu
10,4 % şi a producţiei animaliere – cu 4,0%.

Principalele culturi cerealiere produse în Republica Moldova sunt grâul şi orzul. Grâul
este utilizat pentru consumul uman, pe când orzul este mai în special utilizat pentru nutreţurile
menite animalelor. Conform Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, producţia
cerealieră a ţării a suferit în anii recenţi de câteva dezastre naturale, cât şi de scăderea bruscă a
subsectorului de seminţe cerealiere.

Aşadar, pentru toată perioada analizată, cea mai mare suprafaţă însămânţată este cu culturi de
porumb, care şi-a păstrat acelaşi nivel pentru toată perioada. Atât în 2005 cât şi în 2011, au fost
însămânţate 456 mii hectare de porumb pentru boabe. Cealaltă cultură care precedă porumbul,
după suprafaţa însămânţată este grâul de toamnă şi primăvară. În cazul acestuia, suprafaţa
însămânţată s-a diminuat din 2005 de la 407 mii hectare la 302 mii hectare în 2011.

Republica Moldova este o ţară agrară şi agricultura joacă un rol important în economia
ţării. Contribuţia agriculturii la PIB este de 16,2%. În structura suprafeţelor însămânţate cu
cereale se atestă o modificare uşoară pe parcursul ultimilor ani, suprafeţele agricole însămânţate
cu cereale fiind în scădere, iar cele însămânțate cu culturi tehnice fiind în creştere. Cultura, care
este cultivată pe cea mai mare parte din suprafeţe, este porumbul, urmat de grâu, orz şi
leguminoase.

Producţia culturilor agricole cerealiere pe perioada ultimilor ani a înregistrat creşteri,

porumbul fiind pe primul loc în structura cerealelor cu o recoltă de 1468 mii tone în anul 2011,
urmat de grâu cu 795 mii tone. 9 Exporturile şi importurile sunt nesemnificative, ceea ce
demonstrează că Republica Moldova îşi asigură consumul de cereale şi nici nu este un exportator
important de aceste culturi. Secetele din 2007 şi 2012 şi inundaţiile din 2008-2010 au scos la
iveală punctele slabe ale sectorului semincer dominat de cereale şi mai cu seamă vulnerabilitatea
acestuia în absenţa unor capacităţi de bază, dar importante, cum ar fi irigarea şi un sistem
credibil de acumulare a seminţelor

Aprecierea atractivităţii ramurii. Modelul lui M. Porter de interdependenţă a 5

forţe în ramură

Analizând posibilităţile de interacţiune între firmă şi mediul său concurenţial, Michael

Porter propune în 1980 un model de analiză a contextului concurenţial, care constituie şi astăzi o
referinţă. Aceasteă analiză identifică zonele unde compania detine o pozitie puternica pe piata si
zonele unde are problem. Modelul ia în considerare cinci forţe care guvernează prin acţiunea lor
concertată, definind contextul concurenţial.
 Rivalitatea

Gradul de rivalitate existent între firmel3 e deja implantate în sector determină

intensitatea concurenţială din sector, dată de lupta concurenţilor existenţi pentru mărirea
propriilor cote de piaţă, unii în detrimentul celorlalţi. Rivalitatea între firme se poate manifesta în
principal la nivelul preţului, publicităţii, calităţii, lansării de produse noi, ameliorării serviciilor
acordate clienţilor. Rivalitatea există deoarece la un moment dat unul sau mai mulţi clienţi
doresc să-şi amelioreze poziţia şi statutul pe piaţă sau întrevăd posibilitatea de a realiza acest
deziderat. Acest tip de comportament va antrena în mod obligatoriu represalii din partea
celorlalţi concurenţi afectaţi de acţiunea semnalată. Firmele se găsesc într-o dependenţă
reciprocă. Sistemul acesta de reacţie şi contra-reacţie poate sau nu să permită firmei care a avut
iniţiativa să se găsească în final într-o poziţie mai bună decât cea iniţială. Există însă şi situaţii în
care atacurile şi contraatacurile concurenţiale sunt defavorabile tuturor firmelor, acestea putându-
se afla în final într-o postură relativ inferioară celei precedente4 . Spre exemplu atacurile prin
preţuri au în general rezultate instabile şi duc la degradarea rentabilităţii în ansamblul sectorului,
căci o reducere de preţ, odată iniţiată de o firmă va fi rapid preluată de ceilalţi concurenţi,
afectând profiturile tuturor.

În schimbcampaniile publicitare au ca efect creşterea profiturilor în sector prin stimularea

cererii şi diferenţierea produselor oferite. Rivalitatea între firmele producătoare de cereale se
poate manifesta în principal la nivelul preţului, calităţii şi cantităţii de cereal oferite pe piaţă..
Intensitatea rivalităţii între firme rezultă din interacţiunea următorilor factori structurali: - gradul
de concentrare al concurenţei Cele mai multe întreprinderi de pe piaţa zonei de Sud-Vest a țării,
au în gestiune suprafeţe mari de teren, ajungând până la câteva mii de ha. Ele sunt caracterizate
de stabilitate şi putere financiară superioară altor întreprinderi mici. Astfel, se menţine o
disciplină a concurenţei, manifestată prin menţinerea preţurilor la produse, respectul faţă de
suprafeţele gestionate şi colaborare în caz de necesitate. Ritmul de creştere al sectorului.

Agricultura produselor cerealiere este un sector puţin dinamic în zona de Sud-Est şi în

general pe tot teritoriul ţării. Aceast factor este dat de costurile înalte ale tehnologiilor noi de
cultivare a cerealelor, ce implică proiecte investiţionale foarte greu de realizat pentru cei mai
mulți dintre agricultori. Majoritatea suprafeţelor se prelucrează conform tehnologiilor
tradiţionale, acestea având ca efect distrugerea structurii solului de la an la an, aducând o roadă
comparativ scăzută faţă de terenurile prelucrate conform tehnologiilor americane sau europene.
 În Republica Moldova, conform Recensământului Agricol efectuat în anul 2013 de Biroul
Naţional de Statistică, din suprafaţa totală a terenurilor agricole, care este de 2 mil 250 de mii,
neprelucrate sunt 10%. S-ar părea că aceasta este o mică şansă de expansiune a sectorului de
creştere a cerealelor. Însă problema consolidării acestor terenuri este una complicată pentru
agricultori. De asemenea, nu întotdeauna solul acestor terenuri este fertil sau căile de acces către
acestea sunt deteriorate. Gradul de diferenţiere al produselor pe piaţă. Lipsa de diferenţiere a
produselor favorizează o concurenţă intensă, bazată pe strategii de preţ şi calitate, adică pe forme
concurenţiale explozive. În ramura culturilor cerealiere, nu se ajunge la forme concurenţiale
explozive chiar dacă diferenţierea produselor nu este foarte mare. Acest lucru se datorează
faptului că pe piaţa produselor cerealiere, cererea întotdeauna depăşeşte oferta, iar preţurile se
stabilesc la nivel naţional, în funcţie de catnitatea şi calitatea produselor obţinute în anul
respectiv. Cerealele întotdeauna vor fi vândute de producători, iar preţul nu va oscila foarte mult
de la un producător la altul. Dimensiunea costurilor de stocare şi a costurilor fixe. Dacă un
produs este dificil sau costisitor de stocat, firma producătoare va fi tentată să-i reducă preţurile
pentru a asigura 11 vânzarea rapidă. Această situaţie este o practică des întâlnită pentru
întreprinderile care nu dispun de suficiente depozite pentru păstrarea cerealelor. În zona de sud-
vest a Republicii Moldova există 2 elevatoare unde cerealele pot fi păstrate, costurile de
depozitare pentru producători fiind prea mari, astfel agricultorii care nu dispun de depozite
recurg la vânzarea rapidă a cerealelor.

Modificările de capacitate. În sectorul cerealier capacitatea de producere a concurenţilor

se păstrează relativ constantă, nivelul producţiei diferenţiind doar de la an la an, în funcţie de
condiţiile climaterice. Ruperi ale echilibrului între cerere şi ofertă este puţin probabilă în acest
sector, deoarece cererea pentru produsele cerealiere este mereu în creştere, fapt determinat de
evoluţia demografică la nivel global. În condiţiile globalizării, orice criză de supraproducţie
dintr-o ţară se recompensează cu cererea internaţională. Orice diferenţă de preţ care apare în ani
diferiţi, este generată de condiţiile climaterice. Dependenţa roadei de condiţiile timpului se
evidenţiază cel mai mult în ţările din Estul Europei, întrucât agricultura aici este mai puţin
dezvoltată.

Diversitatea concurenţilor. Intensitatea concurenţială din sectorul cerealier din

sudvestul ţării este influenţată şi de diversitatea concurenţilor sau mai bine spus a
menegementului acestora. Influenţa factorului respectiv duce la amplificarea gradului de
rivalitate între cele două întreprinderi. Diferite stiluri de conducere, strategii şi obiective
specifice, maniere diverse de a le îndeplini şi personalităţile deosebite ale administratorilor,
împiedică aceste două întreprinderi spre a colabora şi a urma aceleaşi reguli ale jocului
concurenţial. Astfel, piaţa locală devine una încărcată, marcată de disensiuni şi neînţelegeri.

Pericolul noilor veniţi

Pentru orice întreprindere din sectorul cerealier poate deveni o ameninţare intrarea pe
piaţă a unui nou concurent cu putere financiară şi dotare tehnică cu mult superioară
întreprinderilor. Pericolul cel mai des vine din partea întreprinderilor noi venite cu capital strain.
Ameninţarea s-ar manifesta odată cu noile capacităţi de producţie şi dorinţa de a se impune, de a-
şi cuceri o poziţie cât mai bună pe piaţă prin ducerea unor politici agresive de atragere a
persoanelor fizice, proprietari de terenuri agricole, prin achiziţionarea terenurilor etc. Acestea ar
duce la pierderea poziţiei pe piaţă şi a puterei financiare. Intrarea pe piaţă a unui astfel de
concurent reprezintă o ameninţare pentru întreprinderile mici. Pentru cele care au în gestiune
câteva mii de hectare şi deţin putere financiară şi autonomie financiară, ameninţarea este una mai
puţin accentuată. 12

Pericolul produselor substituiente

Pentru cereale nu există produse substituente pe piaţă, deoarece acestea sunt la baza
piramidei alimentare. Ele însăşi pot fi substituienţi pentru alte produse alimentare. În astfel de
condiţii, pe piaţa cerealierelor nu există pericol din partea produselor substituiente, profiturile
companiilor producătoare nefiind influienţate de o astfel de concurenţă.

Puterea de negociere a clienţilor şi distribuitorilor

Cererea de pe piaţa produselor cerealiere este reprezentată de companiile exportatoare şi

alte întreprinderi mai mici, acestea având un rol de intermediere între producători şi exportatori.
Puterea de negociere a marilor companii exportatoare este unul dintre principalii factori care
influienţează nivelul general al preţurilor la cereale, aceştia, apărându-şi interesele, încearcă să
obţină maximul de bunuri, la un preţ minim, ceea ce reduce inevitabil marjele de profit ale
partenerilor. Astfel, în sectorul dat al agriculturii, cumpărătorii pot fi consideraţi cea mai
puternică forţă concurentă a întreprinderilor producătoare. Puterea de negociere a
furnizorilor.Puterea de negociere a furnizorilor, decurge din dorinţa întreprinderii de a se
poziţiona cât mai favorabil posibil în lanţul profitabilităţii, prin creşterea preţurilor de vânzare
sau prin menţinerea acestora la acelaşi nivel, in condiţiile scăderii calităţii produselor livrate.
Astfel, puterea de negociere a furnizorilor de cereale diferă în funcţie de mărimea întreprinderii
şi autonomia financiară a acestora. Antreprenorii care au în gestiune de la câteva sute până la o
mie de hectare au o putere mică de negociere, întrucât aceştia nu au posibilitatea de a păstra
pentru a păstra cerealele până în momentul în care preţul acestora îşi atinge limita maximă.
Puterea de negociere a astfel de întreprinderi se manifestă prin capacitatea lor de a negocia preţul
produselor sale în limita câtorva zecimi sau sutimi din leu şi prin opţiunea de alegerea a
clienţilor. Unul dintre cei mai buni piloni ai puterei furnizorilor de cereale, este faptul că aceştia
nu au de luptat pe piaţă contra produselor de substituţie. De asemena, pentru clienţii săi,
cerealele sunt unicele produse cu care aceştia îşi desfăşoară afacerea, ceea ce aduce încă un atu
furnizorilor.

Rolul STATULUI

În sectorul cerealier, este o dispută permanantă între cumpărători şi furnizori. Cu toate că

oferta nu întrece niciodată cererea, totuşi, datorită politicilor ineficiente antimonopol a statului,
cuvântul greu în stabililea preţurilor la cereale pe plan intern îl au de spus marii 13 cumpărători.
Cel de-al cincilea factor al Modelului Porter, STATUL, ce ţine de relţia furnizorilor şi
cumpărător, adesea influienţează negativ poziţia mulţilor producători şi pozitiv pe cea a puţinilor
cumpărători

. Rolul STATULUI în sectorul agricol este unul esenţial, prin incidenţa legislativă, fiscală
şi de reglementare. Astfel, fiind supuşi acestei influienţe, producătorii agricoli de cereale au
suportat şi suportă atât efecte pozitive ale acţiunilor statului, cât şi efecte negative, care în ultimii
ani le întrec pe cele pozitive. Printre acţiunile cu efect pozitiv asupra agricultorilor a fost
restituirea la regimul TVA de 8% din decembrie 2013. Până atunci, conform regimului vechi
TVA de 20%, statul era obligat să restituie diferenţa de 12% producătorilor, procedura
efectuându-se cu mari întârzieri, ceea ce trezeau nemulţumirile agricultorilor. C.A.P. “Parvier” a
obţinut posibilitatea de a reinvesti finanţele, fără a le ţine în conturile trezoreriei. Regimul TVA
0% pentru agricultorii ce importă tehnica agricolă, ar părea un alt efect pozitiv de pe urma
acţiunilor statului

. O nouă şansă pentru ca lucrurile să se mişte spre bine, în situaţia nenumăratelor

constrângeri din partea statului, este aprobarea legislativului făcută din aprilie al anului curent,
de recunoaştere a agriculturii ca ramură prioritară a economiei în "Strategia 2020". Aceasă
hotărâre a fost luată în urma nenumăratelor cereri din partea Uniunii Republicane a Asociaţiilor
Producătorilor Agricoli UniAgroProtect şi a condiţiilor impuse de Uniunea Europeană.
Recunoaşterea agriculturii ca ramură prioritară a economiei va deschide calea producătorilor
agricoli spre fondurile europene.

În Obiectivul principal a administraţiei C.A.P. Paradoxal, într-o ţară unde s-a recunoscut
agricultura ca ramură prioritară a economiei, producătorii agricoli suportă mai multe
constrângeri din partea statului decât susţienere. Ce ţine de sectorul cerealier, este o mare
dezamăgire că statul nu a aprobat un fond de subvenţii şi pentru această ramură. O altă
constrângere care constituie o povară grea pentru agricultori, sunt nenumăratele impozite
(funciar, pe drumuri, pe apă). Cu atât mai mult, sarcina fiscală este şi mai grea graţie Impozitului
pe Profit de 12%, de care agricultorii au fost scutiţi până în 2012. Aceste constrângeri duc la
răspândirea în ultimii ani a renumitei “economii penegre”, ceea ce diminuaiază puterea
concurenţială a întreprinderilor cu activitate transparentă faţă de ceilalţi concurenţi. Un alt
paradox pentru o ţară ca şi Republica Moldova, este faptul că statul pentru constituirea rezervelor
proprii, importează cereale din estul Europei. Politica respectivă este motivată oficial de scuze
economice, precum că preţurile la cerealele din Ucraina sau alte state sunt mai mici faţă de cele
din ţară. Adevărul este că scuzele oficiale sunt parţial reale, fiindcă beneficiile statului apărute de
pe urma acestor diferenţe de preţ nu este compatibil cu 14 benefiiciile pe care le-ar avea masa
largă a producătorilor autohtoni, vânzând statului o parte din produsele sale la un preţ mai bun
decât cel oferit de companiile exportatoare

O astfel de politică de protejare a agricultorului autohton a fost dusă de stat până la

instituirea noii guvernări din 2009. Un alt factor care duce la stopareai ritmului de dezvoltare a
sectorului cerealier este corupţia de la cele mai înalte nivele ale conducerii administrative statale.
Aceasta este cauza principală a existenţei monopolului pe piaţa produselor cerealiere, care aduce
producătorilor marje mici de profit comparativ cu cei care fac comerţul cu cerealele. Tot corupţia
este “rugina” care absoarbe cea mai mare parte din resursele financiare acordate de Uniunea
Europeană pentru susţinerea agriculurii. Instabilitatea politică este pe primul loc în topul
factorilor ce reprezintă constrângeri pentru mediul de afaceri din Republica Moldova. Fiind atât
de accentuat, întreprinderile au de suferit direct de pe urma instabilităţii politice.

Factorul STATULUI are un rol foarte puternic pentru dezvoltarea sectorului cerealier.
Graţie guvernării corupte şi ineficiente, au fost dezechilibrate mecanismele normale de
funcţionare ale pieţei, regulile jocului stabilind rapoarte de forţă nenaturale. Cele 5 (+1) forţe
concurenţiale nu acţionează independent unele de altele, primele cinci fiind la rândul lor în
permanenţă supuse impactului factorilor de macromediu. Răspunsul organizaţiei la stimulii de
mediu trebuie să se înscrie într-o optică anticipativă, motiv pentru care este important ca aceasta
să cunoască şi să poată prefigura evoluţia viitoare a factorilor structurali şi a incidenţei lor asupra
activităţii firme

Analiza SWOT a sectorului agricol din Republica Moldova

Sectorul producț iei agricole este vulnerabil la o serie de riscuri ș i factori cu caracter
natural ș i antropogen cu un impact negativ puternic asupra agriculturii. Utilizat analiza SWOT,
aceste riscuri pot fi corect identificate şi e poate elabora o strategie de dezvolare a sectorului
agricol.

Puncte forte: - Guvernul are o strategie clară pentru dezvoltarea strategică a agriculturii,
astfel cum este prevăzut în Programul de Activitate al Guvernului, Integrare Europeană:
Libertate, Democrație, Bunăstare 2011-2014, și progresele înregistrate privind Acordul de
Asociere cu UE ș i ZLSAC, care se preconizează să fie finalizate în 2013, "Direcț iile strategice
ale MAIA și aranjamentele instituț ionale pentru mecanismele de sprijin din sectorul agricol sunt
elaborate luându-se în considerare mecanismele de integrare UE şi de ajustare structural 75% 15
din suprafaț a totală a terenurilor sunt terenuri arabile, cel mai înalt nivel din Europa, din acestea
peste 75% din exploatațiile agricole se află în proprietate private;

- Producerea culturilor de valoare înaltă, în special a fructelor ș i legumelor, este

profitabilăș i prezintă un potenț ial important pentru creș terea veniturilor;

- Productivitatea muncii în sectorul agricol a crescut în ultimii ani, forț a de muncă

eliberată trecând în alte sectoare sau plecând dințară; - Pieţele, inclusiv piata terenurilor,
produselor agricole, financiare, sunt într-un proces de dezvoltare continuă;

- Moldova este un brand bine cunoscut, în special în țările CSI, mai ales pentru vinurile,
băuturile alcooliceș i produsele sale proaspete.

Puncte slabe: - Deşi în ţară este elaborată politica agricolă, nu există nici o politică,
strategie sau plan de acțiuni de dezvoltare rurală, inclusiv desemnarea autorităţilor competente; -
Alocările bugetare pentru agricultură sunt de nivel scăzute;
 - Procesul de armonizare din centru nu este însoț it de implementare în regiuni, din cauza
constrângerilor bugetare; - Productivitatea este scăzută, în comparaț ie cu țările din regiune și
variază puternic de la an la an;

- Vulnerabilitatea la o serie de riscuri, inclusiv la eroziune, alunecări de teren, secetă,

inundaț ii și ploi abundente, grindină, înghețuri și cutremure;

- Se practică un tip de agricultură de semi-subzistență pe terenuri mici ș i fragmentate, la

modul practic, între crescători și fermieri nu există nici o cooperare;

- Promovarea insuficientă a produselor cu valoare ridicată pentru a atinge nivelul

standardelor şi de siguranță cerute de către piețele externe;

- embargouri frecvente impuse de FR;

- După 10 ani de participare a ţării în procesul de obţinere a statutului de ţară terţă (lapte,
carne de pasăre și pește), nu există acces la pieț ele UE pentru animalele vii şi produsele de
origine animală, cu excepţia mierii;

- Produse necompetitive;

- Nivel insuficient de cercetare şi dezvoltare a pieţei;

- Infrastructuri de piață slab dezvoltată, inclusiv manipularea, depozitarea, ambalarea,

prelucrarea, răcirea și distribuția.

Oportunităţi:

- Oportunitatea de a dezvolta o afacere profitabilăș i productivă în agricultură; -

Proximitatea faţă de țările dezvoltate și UE poate permite un transfer rapid de tehnologii care va
crește productivitatea sectorului;

- Consolidarea terenurilor care să fie gestionate și administrate eficient, ceea ce va crea

noi oportunităț i în sectorul agricol;

- Pentru a avea acces la noi piețe, în special la piețele UE, este necesară modernizarea
managementului calității;
 - Îmbunătățirea climatului investițional și de afaceri va permite o creștere a investițiilor în
sector din surse localeși din surse externe;

- Îmbunătățirea infrastructurii rurale prin dezvoltarea drumurilor şi structurilor sociale va

sprijini dezvoltarea afacerilor în mediul rural, și, în consecință, în ocuparea forței de muncă și a
veniturilor;

Ameninţări:

- Tendinț ele de depopulare și de migrație care rezultă într-un nivel semnificativ de

depopulare a zonelor rurale;

- Îmbunătăț irea productivităţii este constrânsă de plantațiile vechi și o infrastructură de

irigații degradată;

- Legături slabe în lanț urile de aprovizionare și lipsa accesului la piețe pentru

producătorii primari;

- Progresul lent în tranziție de la standardele GOST la standardele internaționale;

- În agricultură nu există cerinţe privind eco-condiț ionalitatea/bunele practici cu referire

la mecanismele de sprijin pentru agricultură, problema fiind asociată cu un sol degradant;

- Lipsa investițiilor în agricultură ca urmare a climatului nefavorabil de afaceri şi

investitional, inclusiv a situaţiei cu dreptul de proprietate asupra terenurilor de către companiile
cu capital strain;

- Frecvenț a dezastrelor naturale, inclusiv seceta, inundațiile și grindina;

- Lipsa unei strategii de protecție împotriva riscurilor;

- Incertitudinea politică în ceea ce privește coerenț a politicilor și strategiei.