MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII

AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA de STAT din MOLDOVA
Facultatea de drept

Referat

Studiu de analiza comparativă a diferitor teorii de apariție a statului

A studentei anului I
Tofan Cristina
A verificat
V. Margineanu

Chișinău 2019
Cuprins
1.Definirea statului. Formele de organizare nestatale................................................................................3
2.Teoriile de apariție a statului....................................................................................................................5
1.Teoria teologică (teocratică, originea divină a puterii).........................................................................5
2. Teoria patriarhală................................................................................................................................6
3. Teoria patrimonială.............................................................................................................................7
4. Teoria violenței....................................................................................................................................7
5. Teoria organică (biologică)..................................................................................................................8
6. Teoria psihologică................................................................................................................................9
7. Teoria contractualista (contractului social).........................................................................................9
8. Teoria materialistă.............................................................................................................................10
9. Teoria irigației....................................................................................................................................11
Bibliografie................................................................................................................................................12
1.Definirea statului. Formele de organizare nestatale.

 Problema definirii a constituit o preocupare a politologilor si a altor oameni de stiinta inca din
antichitate si care continua si in prezent. Exista o mare diversitate de pareri privind definirea
statului, avand fiecare, luate in parte, elemente rationale care contribuie la elaborarea unei
definitii cat mai corespunzatoare a conceptului de stat.

            Notiunea de stat provine de la latinescul ”statius” care, initial, desemna ”o stare de

repaus”.     

            Romanii mai foloseau si termenul ”civitas”, semnificand ”cetate, stat”, precum si ”res
publica”, aproximativ cu acelasi inteles. Despre ”polisul” grecesc s-a aratat deja ca el
desemneaza cuvantul ”stat”, ”cetate”. Germanii au interpretat notiunea de ”statius” in sensul de
”land”, cu semnificatia de ”stat, tara”, vizand organizarea politica statala. Expresia ”statio” apare
pentru prima data in lucrarea lui N. Machiavelli ”II Principe”, in stransa legatura cu faurirea
unitatii statale. Abia in sec. al XVII-lea aceasta idee este larg admisa, termenul incepand sa
patrunda in toate limbile.

Diversitatea de pareri privind conceptul de stat se explica prin nivelul de cunoastere propriu
momentului istoric dat, imprejurarilor istorice in care s-a gandit, diversitatea de criterii de la care
s-a plecat etc.. Astfel, in antichitate, statul era considerat o forta de origine divina, conceptie care
se va regasi si in urmatoarele formatiuni sociale. In optica lui Platon, statul reprezenta o
organizare de tip aristocratic bazata pe caste, in care era inclusa intreaga populatie, cu exceptia
sclavilor. Conducatorii erau filosofii, inteleptii, gardienii erau cei care indeplineau rolul de
paznici, iar mestesugarii si agricultorii asigurau baza sociala.

            In perioada Renasterii s-a remarcat in aceasta privinta N. Machiavelli, care considera
statul o organizatie politica nationala, sub egida monarhiei absolutiste, inscrisa in limitele unui
anumit teritoriu.

            In epoca luminilor, Montesquieu prezinta statul ca o institutie centrala bazata pe legi si
structurata pe trei elemente ale puterii: legislativa, executiva si judecatoreasca. J. J. Rousseau
defineste statul ca o putere contractuala, legitimata printr-un contract social, adica o organizatie
politica separata de societate, careia i se cedeaza o parte din drepturile comunitatii, pentru a sluji
comunitatea.

            Immanuel Kant intelege statul ca o grupare a oamenilor supusi regulilor de drept, ceea ce
este adevarat dar nu complet, pentru ca nu se explica scopul gruparii respective de oameni. El
avea in vedere, prin urmare, numai latura juridica, dar nu si cea politica a statului.

            Interesanta apare definitia data de Oppenheimer care, intr-o lucrare intitulata ”Statul,
originile sale si aparitia sa”, in 1913, concepe statul ca un organism politic impus de catre un
grup de invingatori, pentru a se apara de revoltele interioare si atacurile din afara, urmarind
exploatarea economica a invinsului de catre invingatori.

In conceptia marxista, statul reprezenta un instrument de dominare a unei, clase sociale

asupra alteia.

            Teoreticienii mai recenti ai statului, printre care se numara si Michael Mann, au

argumentat ca exista doua dimensiuni ale puterii statului; una despotica (care este mai mare cand
statul actioneaza arbitrar, liber de constrangerile constitutionale) si una infrastructurala
(caracterizata prin abilitatea de a patrunde in societate si de a organiza relatiile sociale).

            Se pare insa ca tratarea statului ca opus societatii reprezinta o punere gresita a problemei.
Eroarea rezida in tratarea statului si a societatii ca doua organisme independente.

2.Teoriile de apariție a statului

Interesul științific față de fenomenele dreptului și statului, îndeosebi față de apariția acestora, a
generat un ansamblu de teorii prin intermediul cărora se explică modul de apariție, dezvoltare și
chiar natura lor juridică. Pluralitatea de teorii arată diversitatea cercetării științifice și valoarea ei,
exprimată prin toleranța față de teorii, poate chiar contradictorii. Evidențiem un ansamblu de
teorii ce explică apariția fenomenului statului și teorii ce explică apariția fenomenului dreptului.

●Teoria contractului social.

●Teoria materialistă (clasială).

●Teoria organică (biologică).

●Teoria psihilogică.

●Teoria violenţei.
● Teoria teologică.

● Teoria patriarhală.

●Teoria patrimonială.

●Teoria rasială.

1.Teoria teologică (teocratică, originea divină a puterii).

Teoria teologică. Statul este creaţia divinităţii, iar monarhul, şeful statului este reprezentantul lui
Dumnezeu pe pământ. (Sf.Augustin, Sf.Paul)

Teoria teologică a originii statului a devenit răspândită în Evul Mediu în lucrările lui F. Aquinas;
în condițiile moderne, ideologii religiei islamice, Biserica Catolică (J. Maritén, D. Mercier și
alții) s-au dezvoltat.

Potrivit reprezentanților acestei doctrine, statul este un produs al voinței divine, în virtutea căruia
guvernul este etern și neclintit, dependent în principal de organizațiile și liderii religioși. De aici,
toată lumea este obligată să se supună în întregime suveranului. Inegalitatea socio-economică și
juridică existentă a oamenilor este predeterminată de aceeași voință divină, cu care este necesar
să acceptăm și să nu oferim rezistență la continuarea pe terenul puterii lui Dumnezeu. Prin
urmare, neascultarea puterii de stat poate fi privită ca neascultare față de Atotputernicul.

Întemeietorii acestei teorii, care exprimă conștiința religioasă pe scară largă, au susținut că statul
a fost creat și există prin voia lui Dumnezeu. În această privință, autoritatea bisericească are
prioritate față de puterea seculară. De aceea, aderarea fiecărui monarh pe tron trebuie să fie
consacrată de biserică. Această acțiune dă autorităților seculare putere și autoritate speciale,
transformă monarhul în reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ. Această teorie a fost folosită pe
scară largă pentru a justifica și a justifica o monarhie nelimitată, precum și propaganda umilinței
subiecților în fața guvernului.

Acordând statului și suveranilor (ca reprezentanți și purtători de cuvânt al decretelor divine) o

aură de sfințenie, ideologii acestei teorii au ridicat și au ridicat prestigiul, au promovat și au
promovat stabilirea ordinii, concordanței și spiritualității în societate. O atenție deosebită este
acordată aici "mediatorilor" dintre Dumnezeu și puterea de stat - biserici și organizații religioase.

În același timp, această doctrină diminuează influența relațiilor socio-economice și de altă natură
asupra statului și nu permite să se determine cum să se îmbunătățească forma statului, cum să se
îmbunătățească structura statului. În plus, teoria teologică, în principiu, este de neatins, deoarece
este construită în principal pe credință.

2. Teoria patriarhală

Teoria patriarhală. Statul îşi are originea de la familie. (Aristotel)

Cei mai cunoscuți reprezentanți ai teoriei patriarhale despre originea statului includ Aristotel, R.
Filmer, N.K. Mikhailovsky și alții.

Ele pornesc de la faptul că oamenii sunt ființe colective, luptă pentru comunicare reciprocă,
conducând la apariția unei familii. Ulterior, dezvoltarea și creșterea familiei ca urmare a
unificării oamenilor și creșterea numărului acestor familii duce în cele din urmă la formarea
statului.

Statul este rezultatul dezvoltării istorice a familiei (o familie extinsă). Șeful statului (monarh)
este tatăl (patriarhul) în raport cu subiecții săi, care trebuie să-l trateze cu respect și să se supună
strict.

De aici, puterea suveranului este continuarea puterii tatălui (patriarhului) în familie, care
acționează ca nelimitată. Deoarece inițial au fost recunoscute ca origine divină a puterii
"patriarhului", subiecții au fost rugați să se supună cu îndatorire suveranului. Orice rezistență la o
astfel de putere este inacceptabilă. Doar îngrijirea părintească a regelui (regele etc.) este capabilă
să ofere condițiilor de viață necesare persoanei. În schimb, șeful statului și copiii mai mari ar
trebui să aibă grijă de cei mai tineri (așa cum este obișnuit în familie).

Ca și în familia tatălui și în statul în care monarhul nu este ales, nu este numit și nu se confundă
subiecți, deoarece acesta din urmă - copiii săi.

Bineînțeles, analogia binecunoscută a statului cu familia este posibilă, deoarece structura

statalității nu a apărut imediat, ci a evoluat de la cele mai simple forme, care într-adevăr ar putea
fi comparabile cu structura familiei primitive. În plus, această teorie creează o aură de sfințenie,
respect pentru statalitatea puterii, "rudenia" fiecăruia într-o singură țară. În condițiile moderne,
această teorie a fost reflectată în ideea paternalismului de stat (îngrijirea statului pentru bolnavi,
handicapați, vârstnici, mulți copii etc.).

În același timp, reprezentanții acestei doctrine simplifică procesul de origine a statului, de fapt,
extrapolează conceptul de "familie" la conceptul de "stat", iar categoriile de "tată", "membri ai
familiei" sunt identificați în mod nejustificat în conformitate cu categoriile "suveran" subiecți. "
În plus, potrivit istoricilor, familia (ca instituție socială) a apărut aproape în paralel cu apariția
statului în procesul de descompunere a sistemului primitiv-comunal.

3. Teoria patrimonială

Teoria patrimonială. Statul apare în perioada medievală. Se afirmă că statul a luat naştere din
dreptul de proprietate asupra pământului. (L.Gumplowicz)

Cel mai proeminent reprezentant al teoriei patrimoniale a originii statului a fost K. Haller.
Statul, în opinia sa, precum și terenul, este proprietatea privată a domnitorului, adică teoria
patrimonială explică originea statului din proprietatea terenului. Astfel de conducători domină
teritoriul în virtutea drepturilor lor de proprietate "originale". Într-o astfel de situație, oamenii
sunt reprezentați ca locatari ai terenului proprietarului, iar oficialii sunt reprezentați ca
funcționari ai conducătorilor.

În ceea ce privește conceptul de "putere - proprietate", reprezentanții acestei teorii dau prioritate
proprietății. Deținerea acestei proprietăți se extinde ulterior la proprietatea asupra teritoriului,
care stă la baza apariției statului. Astfel, proprietatea asupra pământului este principiul principal
al dominației asupra teritoriului.

Într-adevăr, statul poate fi considerat proprietatea unui anumit conducător, pentru că, într-o
oarecare măsură, deține, folosește și dispune (în special în epoca absolutismului) practic tot ceea
ce se află pe teritoriul acestei țări, inclusiv aparatul de stat, care are proprietăți de putere. Mai
mult, în epoca formării unui stat, teritoriul său a fost în mare măsură determinat de spațiul în care
domina conducătorul, conducătorul militar și un alt lider al unui clan sau al unui trib. Economia
de stat, finanțele, etc., se formează treptat din economia privată a suveranului, prințul.

Cu toate acestea, în perioada formării lor, instituțiile statului sunt departe de a fi întotdeauna la
dispoziția conducătorului. Mai mult decât atât, în acea epocă nu era atât de mult dreptul la
proprietate privată ca posesia forțată a terenurilor. În cadrul acestei teorii, în procesul de origine
a statalității, rolul proprietății private asupra pământului este exagerat și, în același timp,
influența factorilor militaro-politic, național, religios și de altă natură asupra acestuia este
subestimată.

4. Teoria violenței

Teoria violenţei. Statul apare în rezultatul violenţei interne (economice şi politice) şi externe
(cotropirea unui popor de către altul). (E.Dühring, L.Gumplowicz,K.Kautsky)

Teoria violenței a devenit larg răspândită în secolul al XIX-lea. și în cea mai completă formă a
fost prezentată în lucrările lui E. Dühring, L. Humplovich, K. Kautsky și alții.

Ei au văzut motivul originii statalității nu în relațiile economice, în providența divină și în

contractul social, ci în factorii militaro-politico-violență, înrobirea unor triburi de către alții.
Pentru a controla popoarele și teritoriile cucerite este nevoie de un aparat coercitiv care a devenit
stat.

Potrivit reprezentanților acestei doctrine, statul este "în mod firesc" (adică prin violență)
organizarea emergentă a conducerii unui trib peste altul. Violența și subordonarea față de
subiecții dominanți reprezintă baza pentru apariția dominației economice. Ca urmare a
războaielor, triburile s-au renăscut în caste, moșii și clase. Cuceritorii au transformat pe cei
subjugați în sclavi.

În consecință, statul nu este rezultatul dezvoltării interne a societății, ci o forță impusă din afară.

Pe de o parte, factorii militari-politici în formarea statalității nu pot fi complet respinși.

Experiența istorică confirmă faptul că elementele de violență au însoțit procesul de apariție a
multor state (de exemplu, drsv non-germană, maghiară antică).

Pe de altă parte, este important să reamintim că gradul de utilizare a violenței în acest proces a
fost diferit. Prin urmare, violența ar trebui considerată drept unul dintre motivele apariției statului
împreună cu alții. În plus, într-o serie de regiuni, factorii militari-politici au jucat în principal
roluri secundare, ducând la primatul social și economic.
5. Teoria organică (biologică). 

Teoria organică (biologică). Societatea şi statul prezintă un organism social, format din oameni,
analogic organismului uman care este format din celule. (Bluntski, Spencer)

Teoria organică a originii statului a devenit larg răspândită în a doua jumătate a secolului al XIX-
lea. în lucrările lui G. Spencer, R. Worms, G. Preiss și alții. În această epocă știința, inclusiv
umanitară, a experimentat influența puternică a ideii de selecție naturală, exprimată de C.
Darwin.

Potrivit reprezentanților acestei doctrine, statul este un organism, relațiile permanente dintre părți
ale cărora sunt similare cu relațiile permanente dintre părțile unei ființe vii. Adică, statul este un
produs al evoluției sociale, care în acest sens este doar un fel de evoluție biologică.

Statul, fiind un tip de organism biologic, are un creier (conducători) și mijloace de punere în
aplicare a deciziilor sale (subiecți).

Așa cum se numără printre organismele biologice ca rezultat al selecției naturale, cei mai
potriviți supraviețuiesc, deci în organismele sociale se manifestă state specifice în procesul de
luptă și război (și selecție naturală), se formează guverne și se îmbunătățește structura
managementului. Astfel, statul este practic egalat cu organismul biologic.

Ar fi greșit să nege influența factorilor biologici asupra procesului de origine a statalității, pentru
că oamenii nu sunt doar organisme sociale ci și biologice.

În același timp, este imposibilă extinderea mecanică a tuturor legilor inerente numai evoluției
biologice către organismele sociale, este imposibil să se reducă complet problemele sociale la
problemele biologice. Deși acestea sunt interdependente, ele reprezintă niveluri diferite de viață,
supuse unor legi diferite și bazate pe cauze diferite.

6. Teoria psihologică 

Teoria psihilogică. Statul a apărut în rezultatul necesităţilor psihologice ale oamenilor de a trăi în
hotarele unei societăţi organizate, comunicare colectivă. (L.Petrajiţki)

Printre cei mai cunoscuți reprezentanți ai teoriei psihologice de origine statală se numără L. I.
Petrazhitsky, G. Tarda, 3. Freud și alții, care atribuie apariția statalității proprietăților speciale ale
psihicului uman: nevoia de a domina oamenii, dorința de ascultare .

Motivele originii statului sunt acele abilități pe care omul primitiv le-a atribuit conducătorilor
tribali, preoților, șamanilor, vrăjitorilor etc. Puterea lor magică, energia psihică (au făcut succes,
au luptat împotriva bolilor, evenimentele prezise etc.) dependența conștiinței membrilor
societății primitive de elita de mai sus. Din puterea atribuită acestei elite, apare puterea de stat.

În același timp, există întotdeauna persoane care nu sunt de acord cu autoritățile, expun vehiculul
sau alte aspirații agresive, instincte. Pentru a păstra aceste principii mentale sub control, apare
statul.

În consecință, statul este necesar atât pentru a satisface nevoile majorității în supunerea,
ascultarea, ascultarea anumitor indivizi în societate, cât și pentru a suprima înclinațiile agresive
ale anumitor indivizi. Prin urmare, natura statului este psihologică, înrădăcinată în legile
conștiinței umane. Statul, conform reprezentanților acestei teorii, este un produs al rezolvării
contradicțiilor psihologice între indivizii de inițiativă (activi) capabili să ia decizii responsabile și
o masă pasivă capabilă numai de acțiuni imitative care execută aceste decizii.

Fără îndoială, legile psihologice prin care se desfășoară activitatea umană sunt un factor
important care afectează toate instituțiile sociale, care nu pot fi în niciun caz ignorate. Luați, de
exemplu, doar problema carismei de a fi convins de acest lucru.

În același timp, nu trebuie exagerat rolul trăsăturilor de personalitate psihologică (principii

iraționale) în procesul de proveniență de stat. Ele nu acționează întotdeauna ca motive decisive și
ar trebui considerate doar momente de formare a statului, pentru că psihicul însuși se formează
sub influența condițiilor sociale, economice, militare și politice corespunzătoare.
 

7. Teoria contractualista (contractului social). 

Teoria contractului social. Apariția statului este rezultatul unei înţelegeri între oameni, al unui
contract ce-și are originea în voinţa oamenilor, al unui „pact de supunere”. Ca urmare, supuşii
promit să asculte, iar regele le promite un minimum de libertate. (Rousseau)
Teoria contractuală a originii statului a fost dezvoltată în secolele XVII-XVIII. în scrierile lui G.
Grotius, J. de J. Rousseau, A. N. Radishcheva și alții.

Potrivit reprezentanților teoriei contractuale, statul apare ca un produs al creativității conștiente,

ca rezultat al unui contract încheiat de oameni care au fost anterior într-un stat "natural",
primitiv. Statul nu este o manifestare a voinței divine, ci un produs al minții umane. Înainte de
crearea statului, a existat "epoca de aur a omenirii" (J.-J. Rousseau), care sa încheiat odată cu
apariția proprietății private care stratifică societatea în săraci și bogați, ducând la "războiul
tuturor împotriva tuturor" (T. Hobbes).

Potrivit acestei teorii, singura sursă de putere a statului este poporul, iar toți funcționarii publici,
ca și funcționari publici, sunt obligați să le răspundă pentru folosirea puterii. Drepturile și
libertățile fiecărei persoane nu sunt "un dar" al statului. Ele apar la momentul nașterii și în mod
egal în fiecare persoană. Prin urmare, toți oamenii sunt prin natura lor egali.

Statul este o asociere rațională a oamenilor pe baza unui acord între ei, în virtutea căruia ei
transferă o parte din libertatea lor, puterea lor față de stat. Izolate, înainte de originea statului,
indivizii devin un popor unic. Drept urmare, conducătorii și societatea au un complex de drepturi
și obligații reciproce și, prin urmare, responsabilitatea pentru neîndeplinirea acestora.

Deci, statul are dreptul să ia legi, să colecteze impozite, să pedepsească infractorii etc., dar este
obligat să-și protejeze teritoriul, drepturile cetățenilor, proprietatea lor etc. Cetățenii sunt obligați
să respecte legile, să plătească impozite etc., la rândul lor, ei au dreptul la protecția libertății și a
proprietății, iar în caz de abuz de putere de către conducători, să rezilieze contractul cu ei chiar
prin răsturnare.
Pe de o parte, teoria tratatului a reprezentat un important pas înainte în cunoașterea statului,
deoarece sa rupt cu idei religioase despre originea statalității și a puterii politice. Acest concept
are, de asemenea, un conținut democratic profund, justificând dreptul natural al oamenilor de a
se revolta împotriva puterii conducătorului nepotrivit și a răsturnării lui.

Pe de altă parte, legătura slabă a acestei teorii este o idee schematică, idealizată și abstractă a
unei societăți primitive, care se presupune că într-o anumită etapă a dezvoltării sale realizează
nevoia unui acord între popor și conducători. O subestimare evidentă a originii statalității
factorilor obiectivi (în primul rând socio-economici, militari-politici etc.) și exagerarea în acest
proces a factorilor subiectivi.

8. Materialistă (clasică)
Teoria materialistă (clasială). Statul este produsul şi manifestarea antagonismului dintre clase.
(Marx)
Reprezentanții teoriei materialiste a originii statului sunt K. Marx, F. Engels și V. Lenin,
explicând apariția statului în primul rând din motive socio-economice.

Trei diviziuni majore ale muncii au fost de o importanță capitală pentru dezvoltarea economiei
și, prin urmare, pentru apariția statalității (creșterea vitelor și artizanatul separat de agricultură, o
clasă de oameni angajați numai în schimb). Această diviziune a muncii și îmbunătățirea asociată
a instrumentelor de muncă au dat un impuls creșterii productivității sale. A survenit un produs
excedentar, care a condus, în cele din urmă, la apariția proprietății private, ca urmare a faptului
că societatea sa împărțit în clasele posedând și cele sărace în exploatatori și exploatată.

Cea mai importantă consecință a apariției proprietății private este separarea autorității publice,
care nu mai coincide cu societatea și nu exprimă interesele tuturor membrilor săi. Rolul imperial
pe perechi la oamenii bogați, devenind o categorie de manageri. Ele creează pentru a-și proteja
interesele economice o nouă structură politică - statul, care acționează în primul rând ca un
instrument pentru menținerea voinței celor care au rămas.

Astfel, statul a apărut în primul rând pentru a păstra și susține dominația unei clase asupra
celeilalte, precum și pentru a asigura existența și funcționarea societății ca întreg organism.

Această teorie este caracterizată de o fascinație cu determinismul economic și antagonismul de

clasă, subestimând simultan motivele naționale, religioase, psihologice, militare și politice și alte
motive care afectează procesul originii statalității.

9. Teoria irigației

Cel mai proeminent reprezentant al teoriei de irigare (hidraulică) a originii statului este K.
Wittfogel.

El conectează procesul de apariție a statalității cu necesitatea de a construi facilități de irigare în

societățile agrare orientale. Acest proces este însoțit de o creștere semnificativă a birocrației, a
persoanelor suverane, de asigurarea utilizării eficiente a acestor facilități și de exploatarea
restului cetățenilor, a straturilor neguvernamentale.
Un stat care este obligat să urmeze o politică strict centralizată în astfel de condiții acționează ca
unic proprietar și, în același timp, exploatator. Acesta guvernează, distribuie, contabilizează,
subordonează, etc.

Problemele de irigare, conform lui Wittfogel, conduc în mod inevitabil la formarea unei "clase
manageriale-birocratice" care înrobește societatea, la formarea unei civilizații "agro-minoritare".

Într-adevăr, procesele de creare și menținere a sistemelor puternice de irigare au avut loc în

regiunile în care au fost înființate orașe primare, în Mesopotamia, Egipt, India, China și în alte
zone. Conexiunile acestor procese cu formarea unei mari clase de manageri - funcționari, servicii
care protejează canalele de silozuri, furnizarea de navigație etc. (A. B. Vengerov) sunt, de
asemenea, evidente.

În plus, influența condițiilor geografice și climatice (sol) asupra cursului originii statului poate fi
considerată aproape incontestabilă. În unele regiuni cele mai nefavorabile pentru agricultură,
acești factori au catalizat acest proces, au "adus" regimul unui anumit stat unor forme despotice
extreme.

Cu toate acestea, în cadrul acestei teorii, fragmente separate ale procesului de formare a statului
ca fundamentale sunt subliniate prea categoric. Între timp, motivele de irigare erau caracteristice
doar pentru unele regiuni din est. În consecință, reprezentanții acestei doctrine subestimează
factorii socio-economici, militari-politici, psihologici și alți factori care au, de asemenea, o
influență foarte vizibilă asupra cursului apariției statalității.
 

Bibliografie

1.Andrei Negru “Teoria generală a dreptului și statului în definiții, interpretări , scheme”, Chișinău,
2018.

2. Зайков Д.Е. Пенько Е.Ю. „Теория государства и права” 2008

3. С.Ю. Наумова, А.С. Мордовца, Т.В. Касаевой “ОБЩАЯ ТЕОРИЯ ГОСУДАРСТВА И ПРАВА”, 2018.