Constituţia omului – raționalitatea

trupului și a sufletului uman. Omul

creat printr-un act special de
Dumnezeu.

KEY: Unitatea organică a elementelor constitutive ale ființei umane și

importanța ei în planul desăvârșirii omului.

I. Constituția omului – trup și suflet.

A. Trupul omenesc - raţionalitate plasticizată de maximă complexitate

 Chiar dacă trupul este indispensabil ființei umane, totuși el este

doar un instrument ”un fel de veșmânt sau acoperământ al lui”
(Sf. Chiril al Ierusalimului), sufletul fiind principiul dă tă tor de
viață .
 Trupul omenesc prin faptul că este stră bă tut de suflet
transcende planul material al lui prin raționalitatea, concretă ,
specială .
 Trupul reprezintă un sistem rațional de raționalitate
plasticizată , prin aceea că adună în sine întreaga natură creată
ca raționalitate fiind influențat și condus continue raționalitatea
divină .
 Trupul este foarte complex în constituția lui pentru aceea că
este că lă uzit de puterea dumnezeiască și pentru aceea că este
stră bă tut de suflet, imprimâ nd în el toate activită țile lui
raționale și afectiv-sensibile.
 Trupul are capacitatea de a se transforma într-un trup capabil
de raționalizare și sensibilizare prin participarea conștientă și
liberă la raționalitatea sufletului.
 Viața trupului face parte din viața sufletului nostru, a că rui bază
este spiritul.
 Trupul nu este numai materie, sau numai raționalitate, ci și
materie subiectivizată , ce participă la spirit ca subiect.
  Trupul nu se poate înțelege fă ră sufletul care l-a organizat si îl
penetrează și îi dă formă și sens.
 Trupul este rezerva materială de posibilită ți contingente
materiale ce pot fi actualizate.
 Trupul este o mare taină și trebuie respectat ca atare, pentru că
face trecerea de la subiectiv la activ ce deschide perspectiva
subiectiviză ri și desă vâ rșirii întregului cosmos.
 Omul se raportează și își gâ ndește lumea prin trup.
 Trupul în întregime este un aparat de o sensibilitate nesfâ rșit
de complexă , provenită din viața sufletului și din Duhul lui
Dumnezeu: „trupul este ca o harpă, la care sufletul, rațional și
nemuritor, cântă ca un muzician. Sufletul mișcă trupul, iar el pe
sine se mișcă singur…Sufletul este viața trupului, iar viața
sufletului este Duhul lui Dumnezeu” Sf. Macarie cel Mare
 Așadar, trupul este mediul, calea și instrumentul adaptat
raționalită ții întregii creați pentru a se realiza dobâ ndirea vieții
dumnezeiești: „ Constituția trupului tău este școala ta pentru
scopul cu care ai fost făcut. Ești zidit drept ca să nu-ți târăști
viața pe pământ, ci să privești spre cer și spre Dumnezeu, Care
este acolo…, ci corespunzător rațiunii care îți este dată, să
trăiești o viață cerească” Sf. Vasile cel Mare

B. Sufletul chip al Spiritului dumnezeiesc veșnic

 Sufletul împreună cu trupul prin aceea că sunt după chipul lui

Dumnezeu, adică așa cum Dumnezeu are în sine rațiunile tuturor
lucrurilor, tot astfel omul deținea în sine rațiunile lucrurilor și firile și
cunoștința, ca împărat a toată făptura” Sf. Nichita Stithatul
 Sufletul este produsul Spiritului conștient etern, capabil să gâ ndească
principiile raționale plasticizate ale materiei și să spiritualizeze
materia. Materia este pecetluită de unirea dintre trup și suflet.
 Sufletul este chemat să ridice rațiunile lucrurilor la principiile eterne
ale lumii.
 Sufletul nu este adus la existență prin poruncă , ci avâ nd de la început
caracterul de subiect capabil de existență și dialog.
 Sufletul este un fel de alter-ego al Spiritului dumnezeiesc, dar creat.
Spiritul conștient creat e chip al acestui Spirit conștient necreat.
 Sufletul uman este creat după chipul lui Dumnezeu cel personal, fiind
înzestrat cu conștiință și cu calitatea de subiect între subiecte.
 Sufletul conștient creat este adus la existență în legă tură ontologică
cu raționalitatea plasticizată a lumii.
  Scopul raționalită ți multiple a sufletului și al trupului este aducerea la
existență a persoanei conștiente capabile de dialog cu Persoanele
dumnezeiești.
 Sufletul uman este creat de Dumnezeu în chip special fiind înrudit cu
cele ale lui Dumnezeu: conștiința, rațiune cognitivă și libertate

C. Sufletul şi trupul încep să existe deodată

 Trupul nu există înainte de suflet, așa cum nici sufletul nu există

înainte de a începe să se formeze trupul.
 Sufletul trebuie să fie de la început în trup pentru ca trupul să aibă
complexitatea adecvată sufletului și să ofere mediul necesar
pentru mișcarea liberă a spiritului.
 Trupul creat de Dumnezeu a început să se formeze prin lucrarea
directă a lui Dumnezeu avâ nd în el o complexitate biologică
maximă și suflet insuflat de Dumnezeu. Trupul este un act creator
al lui Dumnezeu.
 Dumnezeu a creat concomitent trupul și sufletul prin puterea
rațională creatoare pe care o imprimă trupului, raționalitate pe
care omul o poartă conștient dintru început.
 Pentru că nu există nici suflet fă ră trup, nici trup fă ră suflet,
învă ță tura creștină nu vorbește de spirit (neîncarnat) și de suflet.
 Sf. Maxim afirmă faptul că omul de la început este trup și suflet,
pentru că de la început este ipostas.
 Sf. Simeon Noul Teolog atrage atenția că Eva a fost zidită fă ră să fi
fost suflată asupra ei „suflarea de viață ”; Ea a fost creată din coasta
lui Adam, ce avea deja suflare de viață !
 Dumnezeu participă hotă râ tor la creație prin ”scoaterea” din doi, a
unui om unic și irepetabil.

D. Unirea între suflet şi trup e atât de deplină, că ele formează o singură

fire, superioară naturii

 Inserarea sufletului în natura materială este atâ t de intimă , că

factorul spiritual nu poate fi înțeles decâ t ca trup sau întrupat.
 Sufletul are ramifică rile în trup, iar trupul cu ră dă cini în spirit.
 Omul în unitatea sa este spirit capabil de simțire și de
cunoaștere prin spirit.
 Prin senzații, omul se ridică la sensurile superioare senzațiilor,
realizâ nd legă turi cu lumea dincolo de ea potrivit cu sensurile
urmă rite .
  În trup se întâ lnesc spiritul și lumea, spiritul modelează trupul
nesfâ rșit pentru sesizarea profundă a lumii.
 Omul nu este numai trup și nici numai suflet, nici o juxtapunere
dintre cele două , ci este spirit întrupat.
 Ca spirit întrupat omul e o realitate concretă inserată în natură ,
fă ră să se confunde cu natura, putâ nd lucra în natură .
 Există o cunoaștere directă a lumii prin trupul purificat.
 Omul prin suflet este înzestrat cu minte, inimă și parte
conducă toare. Toate acestea conduc la împă rtă șirea harului lui
Dumnezeu, la început în pă rțile lui superioare și apoi în tot
trupul.
 Omul ca suflet al trupului și cu ră dă cinile trupului adâ ncite în
suflet, presupune o unitate deplină dintre cele două pă rți.
 Omul nu este nici numai trup, nici numai suflet, ci este o unitate
zidită de Dumnezeu, în care totul este negră it de tainic: ”
sufletul poate fi parte din om, dar nicidecum întreg omul. Omul
deplin se regăsește în unitatea, în alianța sufletului cu trupul.” Sf.
Irineu de Lyon
 Nici sufletul, nici trupul, considerate separat, nu sunt omul, ci
unitatea lor se numește om.
E. Inserarea sufletului în trup nu poate fi decât opera unui Creator liber

 Dumnezeu creează lumea în chip liber pentru a o spiritualiza. Dacă

lumea nu ar fi creația unei ființe libere, ar fi limitată și omul închis în
contingența lumii.
 Natura umană ca unitate între trup și suflet are drept scop de a face
lumea transparentă pentru Dumnezeu.
 Fiecare persoană este un ochi nou de transparență potențială în
lumea natural-materială .
 Prin aceste ochiuri de transparență Dumnezeu lucrează pâ nă la
transfigurarea lumii prin înviere.

II. Omul creat printr-un act special al lui Dumnezeu

 Omul este adus la existență printr-un act special, ca unitate trup-
suflet, act ce presupunea preexistența lumii naturale.
 Prin faptul că Geneza menționează două elemente distincte în
formarea omului nu vrea să spună că omul a fost creat succesiv, ci că
a fost creat din trup și suflet, că trupul este fă cut din materia generală ,
iar sufletul este înrudit cu Dumnezeu: ”omul este înrudit cu
Dumnezeu” Sf. Grigorie de Nyssa
  Crearea omului este un act pereche: trup și suflet. Trupul a fost creat
ca o realitate superioară și diferită de crearea naturii, fiind zidit
pentru sufletul omului ce este înrudit cu Dumnezeu.
 Omul ca ”ființă vie” este o realitate creată specială ce are un raport
unic în creație în raport cu Dumnezeu: ”În calitate de pământ, sunt
legat de viața de jos; dar fiind și o părticică dumnezeiască, eu port în
mine dorința vieții spirituale”. Sf. Grigorie de Nazianz
 Omul urcă în relație specială a sufletului cu Dumnezeu la viața
viitoare prin trup în legă tură cu lumea creată .

a. Chipul lui Dumnezeu, ca înrudire şi relaţie specială a omului cu

Dumnezeu
 Chipul lui Dumnezeu în om este temeiul înrudirii sale cu
Dumnezeu.
 Chiar și un chip biologic realizează o înrudire și o chemare că tre
un alt chip biologic, dacă de la modelul lui vine o putere
continuă sau între ei este o comuniune. Doi oameni care se
iubesc primesc caracteristicile chipului celuilalt.
 Dumnezeu l-a fă cut pe om de la început înrudit cu Sine, prin
chipul dumnezeiesc imprimat în om.
 Omul a fost așezat de la început în relație liberă și conștientă cu
Dumnezeu, prin ”suflarea de viață ”, prin care a pus în om nu
numai suflet viu, ci și har dumnezeiesc.
 Prin actul întemeietor al omului a fost pus din prima clipă în
relație de dialog cu Dumnezeu: ”Au văzut ochii îngerilor sufletul
omenesc, unit cu simțire și cu trup, ca pe un alt dumnezeu,
nefăcut numai minte și trup…, ci și configurat după harul lui
Dumnezeu, ca să fie același trup, minte și duh și să fie sufletul său
după chipul și asemănarea dumnezeiască.” Sf. Grigorie Palama
 Chipul este văzut printr-o participare la Sfâ nta Treime, adică
faptul că sufletul este veșnic viu, nemuritor și înzestrat cu harul
dumnezeiesc.
 Suflarea lui Dumnezeu în om nu este atâ t viața biologică , că ci
aceasta o au și animalele, care nu primesc o insuflare de la
Dumnezeu, ci viața rațională a înțelegerii și comuniunii cu
Dumnezeu.
 Antropologia ortodoxă accentuează legă tura dintre harul și
natura omului, care trebuie să devină una în planul unei
comuniuni veșnice cu Dumnezeu.
 Prin calitatea sa de a fi după chipul lui Dumnezeu, ființa umană
ră mâ ne permanent participantă la divin, la lumina
 dumnezeiască . Omul este potrivit Sf. Grigorie de Nazianz: ” din
neamul lui Dumnezeu”.
 Omul prin crearea lui dupa chipul lui Dumnezeu și printr-un act
special, se arata a fi o ”părticică” din Dumnezeu, în sensul că
avem ca principiu și cauză in Rațiunea divină . Sf. Maxim
Mărturisitorul
 Omul este cinstit prin însă și creația sa cu calitatea de a fi chip al
lui Dumnezeu; el este înrudit și în relație specială cu Dumnezeu,
chipul fiind un „dar” și o „misiune”.

b. Omul ”după chipul” lui Dumnezeu și avântul lui spre Absolut ca

Persoană

 Omul este tensiunea icoanei spre original sau a chipului spre

obârșia sa (αρχή).
 Omul este creat deschis spre infinit și Absolut ca Persoană : „fă ră
Dumnezeu omul nu poate fi cugetat; raportarea la Absolut ține
de ființa omului.
 Omul tinde spre Dumnezeu pentru că este absolut și spre
absolut întrucâ t este Persoană .
 Omul nu se poate mulțumi și limita la relații personale umane,
ci are nevoie de o perspectivă infinită : Persoana absolută .
 Omul creat ”după chipul” lui Dumnezeu gă sește sensul deplin al
existenței Sale în comuniunea sa cu o Persoană capabilă de ”o
relație infinită ”.
 Chipul lui Dumnezeu în om:
o demnitatea împărătească
o existența și condiția spirituală prin suflet
o puterea conducătoare a omului (ηγεμονικόν)
o facultățile superioare omului (mintea, rațiunea,
înțelegerea și libertatea)
o facultatea de a se autodetermina (αυτεξούσιος)
o facultatea de a cunoaște sau a participa la Dumnezeu”
Vladimir Lossky
 Chipul lui Dumnezeu în om este temelia comuniunii personale
cu Dumnezeu: ”el este libertatea formală a omului, liberul
arbitru, sau facultatea de a alege, care nu poate fi distrusă de
păcat; este ”chipul ceresc”, conținutul pozitiv al chipului, care
este comuniunea cu Dumnezeu, în virtutea căreia ființa umană
înainte de păcat era îmbrăcată cu Cuvântul și cu Duhul Sfânt” Sf.
Macarie cel Egipteanul
  Chipul nu poate fi privit ca realitate substanțialistă în om, fiind
așezat într-o parte anume a ființei noastre, ci totalitatea ființei
umane e creată , sculptată ”după chipul” lui Dumnezeu. Paul
Evdochimov
 Chipul lui Dumnezeu în om este acel elan dinamic al întregii
noastre ființe că tre Arhetipul lui divin ca persoană infinită .
 Omul prin zidirea sa după chip este pecetluit de erosul
dumnezeiesc prin care tinde spre Dumnezeu care îi vine la
întâ mpinare cu infinitatea Sa.
 Ființa umană este imprimată de un dor nestins și o tensiune
spre infinit: ”Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt” Sf. Grigorie
Teologul
 Fiecare element uman reflectă chipul lui Dumnezeu avâ nd în
centru activitatea și existența spirituală , prin care ”omul tinde
să se depă șească infinit în oceanul iubirii Dumnezeiești” Paul
Evdochimov
 Omul tinde spre Absolut și se regă sește în „oceanul iubirii„ lui
Dumnezeu, care nu este un ”ocean” impersonal, ci o odihnă în
infinitatea Persoanei Absolute.
 Omul în tainica sa esență poartă , deci, sensul vieții sale: „Chipul
lui Dumnezeu în om este o asemănare reală a chipului cu
Arhetipul, iar asemănarea cu Dumnezeu este scopul vieții
omenești, după care el trebuie să se asemene în toate cu
Dumnezeu”. Sf. Iustin Popovici
 În timp ce chipul ne este dat ca realitate, asemă narea este o
virtualitate, primul este un dat, a doua o poruncă : „Fiți sfinți, că
Eu, Domnul, sunt Sfânt” (Lev. 11, 45).
c. Omul chip al lui Dumnezeu ce tinde spre asemănarea cu El sau spre
îndumnezeire

 În chipul lui Dumnezeu imprimat în om se gă sește tensiunea

acestuia spre îndumnezeire sau asemă nare: ”omul este o
făptură chemată să devină dumnezeu” Sf. Grigorie Teologul.
 „Chipul implică destinația omului spre îndumnezeire” (Sf.
Vasile cel Mare), ceea ce este echivalent cu o asemă nare
maximală a omului cu Dumnezeu.
 Asemă narea nu este numai ținta (îndumnezeirea), ci întreg
drumul de dezvoltare și actualizare al chipului.
 Potrivit Sfâ ntului Ioan Damaschin: „după chipul este mintea și
libertatea, iar ”după asemănarea” – asemănarea în virtute pe cât
este cu putință”.
  Chipul omului în om nu a fost șters prin că derea în pă cat, el
pă strâ nd în sine o anumită aspirație spre bine și o anumită
capacitate de a-l împlini. Cu toate acestea omul după că dere nu
s-a menținut prin aceasta în mișcarea asemă nă rii.
 Chipul lui Dumnezeu în om s-a amestecat după că dere cu o
tendință contrară ; omul după că dere este atras și de cele
contrare firii pe care le-a ales liber. Absolutul pentru om și-a
ascuns fața și ca urmare chipul omul și-a pierdut luminozitatea,
claritatea, cum se mențin într-o caricatură .
 Structurile umane consecințe ale existenței iconice a omului
ră mâ n aceleași, dar se activează în mod contrar firii.
 Potrivit Sf. Grigorie Palama: „Adam nerefuzând relația cu cele
rele, introduce urâțenia necinstitoare în chipul lui Dumnezeu” .
 „După cădere chipul în realitatea sa proprie rămâne neschimbat,
dar în acțiunea sa este redus la o tăcere ontologică” Paul
Evdochimov

d. Chipul lui Dumnezeu în noi: misterul negrăit al fiinţei noastre,

trăit în comuniune şi legat de Sfânta Treime

 Omul este un mister ce provine din ontologia lui iconică : „în

chipul nostru vedem reproducerea misterului trinitar negrăit,
până la nivelul în care omul devine o enigmă pentru sine însuși”
Paul Evdochimov
 Pe temeiul teologiei iconice a ființei umane putem vorbi de un
apofatism antropologic. După cum pe Dumnezeu îl cunoaștem
prin energiile divine tot astfel și omul îl cunoaștem prin
energiile umane.
 Apofatismul persoanei umane constă în faptul că aceasta este
izvor de nesfâ rșite stă ri, tră iri, simțiri și gâ nduri.
 Acest apofatism se pă trunde și se participă prin comuniune cu
semenii și cu Dumnezeu: ”în comuniunea cu semenii se dezvăluie
cel mai mult misterul prezenței divine interpersonale” D.
Staniloae
 Asemă narea cu Dumnezeu nu e numai chipul unei persoane din
Sfâ nta Treime, ci a întregii Treimi de viață începă toare: omul
reflectă în sine, întreaga structură și viață a Sfintei Treimi.
 Prin chip omul se arată fi o ființă comunitară sau deschisă: „ Ș i a
fă cut pe om după chipul să u”. La zidit însă , pe om pereche
pentru a se descoperi caracterul ipostatic și comunitar al Sfintei
Treimi.
  Natura umană nu se poate reduce și deține de o monadă , ci de
toți oamenii. În aceasta se află temeiul și fundamentul
particularită ții și pluralită ții simultane a existenței umane: „ Așa
cum principiul personal în Dumnezeu cere ca natura cea una să
se exprime în diversitatea persoanelor, la fel și în omul creat
după chipul lui Dumnezeu” Vladimir Lossky
 Omul pardisiac era pecetluit cu ”eros dumnezeiesc” , care în
condițiile că derii și-a schimbat sensul decă zâ nd în sexualitate.
 Omul își împlinește mandatul de a se înmulți prin
„multiplicare/reproducere”, ce survine în urma sexualită ții
binecuvâ ntate de Dumnezeu, ce intră în lumea creată prin
ruperea și separarea de Dumnezeu, adică prin moarte. În
condiția primară, celălalt și lumea erau cunoscuți din interior,
pentru că moartea și separarea nu existau (V. Lossky).
 Deosebirea de gen dintre bă rbat și femeie trebuie înțeleasă
pozitiv ca pe o completare și îmbogă țire reciprocă la nivel
spiritual. Relația de gen trebuie să depă șească violența plă cerii
sexuale, și să tindă spre interminabila îmbogă țire și înmulțire
spirituală , dintre cei doi și semenii care constituie temeiul
progresului nesfâ rșit la nivel interpersonal - duhovnicesc.
f. Persoanele umane și natura lor comună: ”chip” al trinității
 Există o distincție între persoană și natură : ea reproduce în
umanitate ordinea vieții divine exprimată prin dogma
trinitară .
 Persoana umană după căderea în pă cat, a decă zut în aspectul
intrinsec al individualită ții tră ite ca izolare pentru aceea că
nu mai cuprinde în sine toată natura umană .
 Individul uman vrea să țină despă rțită natura pe care o
reprezintă , de natura umană generală .
 Aceasta se tratează prin comuniune ce trebuie înțeleasă ca o
tendință a persoanei umane de a cuprinde toată natura, pe
care o comunică reciproc cu celelalte persoane așa cum se
realizează în Sfâ nta Treime.
 Omul creat după chip lui Dumnezeu este persoană , sau
mulțime de persoane care subzistă personal în temeiul
naturii umane comune, care se actualizează la nivel personal
în integralitatea ei prin relația cu Persoanele Sfintei Treimi.

CONCLUZIE: Omul este Imago Trinitatis și Imago Christi, fiind chemat

să atingă culmea desăvârșirii prin activarea tuturor potențelor sale
constitutive, în relație de iubire cu Dumnezeu și cu semenii.