INVATAM ROMANA

SÂMBĂTĂ, 14 NOIEMBRIE 2009

VALORI STILISTICE ALE MODURILOR VERBALE

VALORI STILISTICE/ EXPRESIVE ALE MODURILOR

VERBALE
Exprimând atitudinea emiţătorului faţă de acţiunea, procesul sau starea enunţate,
modurilor verbale angajează eul rostitor în discursul epic, liric sau dramatic. Resursele de
expresivitate artistică ale acestei categorii grama​ticale specifice verbului sunt actualizate
prin marcarea modului în care emiţătorul (naratorul, eul liric, personajul epic sau
dramatic) se raportează la obiectul enun​ţării, felul în care le percepe şi ipostaza lui -
implicată, subiectivă sau nonparticipativă, obiectivă - faţă de evenimentele, situaţiile, ori
stările comunica​te prin discurs.

VALORI EXPRESIVE EXEMPLE

MODUL INDICATIV imprimă un carac​ter

obiectiv acţiunilor, proceselor, stărilor
pe care le exprimă.

ü Ca mod al enunţării unor fapte Exploziile se succed organizat. Unele le

considera​te reale şi a unor stări aud la câţiva paşi, altele în mine. [...] A fost
apreciate ca sigure, indicativul apare în destul să apa​ră nemţii... focul a două
limbajul comun ca un mod neutru din baterii. Şi totuşi acum soarele era sus, prie​-
punct de vedere stilis​tic. tenii mă aşteptau...
ü În textul literar, capacitatea de a expri​- (C. Petrescu)
ma certitudinea locutorului (narator,
personaje/ eul liric), în raport cu M-ai lovit destul pân-acum. [...] Seară de
obiectul enunţării, conferă referentului seară, secundă de secun​dă, de ani şi ani
aparenţa unei realităţi validate în de zile. M-ai fă​râmiţat, m-ai jupuit, m-ai
universul ficţional. distrus. Ai făcut din mine o fantomă, o
ü Datorită timpurilor - mai multe decât la fantoşă, m-ai umilit. Ăsta-i_per-sonaj?
celelalte moduri - permi​te instituirea (M. Vişniec)
unor raporturi diverse între
evenimentele istorisite (cronologie - Ţi-e lumea toată acoperământ. O mierlă
an​terioritate, simultaneitate, ulterioritate scoate soarele din apă; facerea lumii poate
- sau acronie), între timpul narat şi să înceapă, a înflorit un vişin pe pământ.
timpul narării, între momente evocate Nu spune-am fost, nici că voi fi, ci sunt!
şi prezen​tul liric. (H. Bădescu)
ü Valorile expresive ale indicativului
sunt diferenţiate în funcţie de forma
tem​porală a verbului, fiecare dintre
cele şapte timpuri ale indicativului
având propriile valenţe stilistice
(prezentul, imperfectul, perfectul
simplu, perfectul compus şi mai-
mult-ca-perfectul, viitorul simplu şi
viitorul anterior).
MODUL IMPERATIV instituie o relaţie de — Destul! strigă Lăpuşneanul, nu te mai
comunicare directă exprimând dorinţa boci ca o muiere! fii român verde.[...] Haide!
sau voinţa emiţătorului de a determina luati-l de-l daţi norodului şi-i spuneţi că
o acţiune ori de a o împiedica. acest fel plăteşte Alexandru-vodă celor ce
ü Valoarea stilistică a imperativului rezidă pradă ţara.
în capacitatea de exprimare a unor (C. Negruzzi)
atitu​dini şi trăiri subiective, printr-un
dublu sistem de semnale: verbale şi Stihuri, zburaţi acum din mâna mea
paraverbale (accentele afective, Şi şchiopătaţi în aerul cu floare,
pauzele expresive, in​tonaţia specifică (T. Arghezi)
ordinului, ameninţării, îndemnului, ... daţi-mi voie: ori să se revizu-i iască,
rugăminţii, concesiei, ironiei etc.) primesc! Dar să nu se ! schimbe
ü Ca marcă textuală a stilului direct, nimica; ori să nu se revi​zuiască, primesc!
imperativul are rol de „teatralizare" dar atunci să se j schimbe pe ici pe
şi, în acelaşi timp, rol de dinamizare a colo... |
discur​sului personajelor („imperativul (I.L. Caragiale)
dramatic şi narativ"); alături de
substantive​le/ adjectivele în vocativ
reprezintă un in​dice al oralităţii
stilului; în limbajul popular, poate
apărea fără referire la o persoană
anume=valoare generică;
ü Prezenţa imperativului în textul
liric semnalizează discursul dialogic
sau mo​nologul adresat (care poate
lua forma in​vocaţiei retorice).
MODUL CONJUNCTIV exprimă poten​- […]şi de lopeţi de bărci, izbit, să mor,
ţialitatea unei acţiune realizabile, (N. Stănescu)
posibile, probabile sau atitudinea
emiţătorului faţă de acţiunea, starea, Unde să merg de-acum?
trăirea enunţate: incerti​tudinea, Pe cine să mai aştept?
ezitarea, aproximaţia, deliberaţia, (I. Pillat)
dorinţa, protestul, indignarea etc.
ü exprimă stări afective (atitudini şi trăiri
subiective).
ü În discursul naratorului, al personajelor
(discurs direct, indirect/ indirect liber),
ori al eului liric, conjunctivul poate avea
ro​lul de a institui un nivel al acţiunilor,
al trăirilor interioare, al stărilor
ipotetice, al​ternative ori
anticipative(=indicativ viitor);
ü presupune dependenţa acţiunii enunţa​-
te de o altă acţiune sau de o stare, de
o dorinţă.
ü substituire a imperativului cu rol de
ac​centuare a subiectivităţii;
ü în cazul special al verbelor la persoana
a III-a a conjunc​tivului (când poate
apărea fără morfemul „să"), rolul
stilistic este de completare a
paradigmei imperativului - care nu are
decât persoana a II-a.
ü în textul liric epre​zintă, deseori, o
marcă textuală a unui plan al
imaginarului= trecerea de la
dimensiunea rea​lă la cea ideală.
MODUL CONDIŢIONAL – OPTATIV
dezvoltă, prin aceeaşi paradigmă verbală,
două valori modale: exprimarea unei De pildă, as fi putut spune nu…
acţi​uni dependente de o condiţie (M. Vişniec)
(explicită sau implicită) şi exprimarea
unei acţiuni reali​zabile/irealizabile,
prezentate ca opţiune asumată; la
timpul perfect acţiunea este ireală.
ü exprimarea eventualităţii, a
posibilităţii, a unor ipote​ze/ scenarii N-ai lăuda de n-ai ştii să blestemi,
posibile sau imposibile, a unor Surâd numai acei care suspină,
acţiuni presupuse, realizabile sau
nereali​zate Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
ü de ambiguitatea conotaţiilor De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.
subiective - de la incertitudine la (Radu Gyr)
aserţiu​ne fermă, de la dorinţă concretă
la aspira​ţie vagă etc. Din contra, doamnă, aş dori, te-aş ruga să
ü optativul care preia funcţia fii bună a-mi acorda o prelungire de termen.
indicativului= ca „opta​tiv al modestiei, (I.L. Caragiale)
al politeţii" (D. Irimia), când „nu
exprimă nici condiţia, nici dorin​ţa, ci
arată că acţiunea verbului este posi​-
bilă, realizabilă" (E. Câmpeanu). Usca-s-ar izvoarele toate şi ma​rea,
ü substituire a modului conjunctiv în Şi stinge-s-ar soarele ca lumânarea.
enunţuri interogative sau exclamative; (T. Arghezi)
= accentuare a unei tonalităţi
subiective - uimirea, indignarea sau
ameninţarea vehementă
specifică blestemului/ imprecaţiei;
în asemenea enunţuri, apare
frecvent forma inversată=am​plifică;
ü în textul liric=mai rar, având mai ales
rolul de a exprima o situaţie ipotetică,
o experienţă lirică imaginată.
MODUL INFINITIV este o "formă
verbală" „cu trăsături duble, de tip
verbal şi nomi​nal", verbele la infinitiv
numesc în chip general, abstract
acţiunea, procesul sau starea. Războiul dădu lui Felix, peste câţiva ani,
ü cu valoare senten​ţioasă = indice al prilejul de a se afirma încă de tânăr.
registrului gnomic, (G. Călinescu)
ü valoarea livrescă (obţinută prin Căci ei se nasc spre a muri ! Şi mor spre a
substituirea con​junctivului, după o se naşte
construcţie imperso​nală sau după (M. Eminescu)
verbul „a putea") =specifică registrului
stilistic cult; Şi-am cântat din coasta mea
ü conser​varea valorii verbale a din vertebra ca o stea,
infinitivului lung=registrul stilistic de-a-ncălecare pe-o şa,
arhaic sau registrul popular (în care pe o şa de cal măiastru,
se utilizează şi în formele inversate foaie verde de albastru.
ale viitorului/ale condiţionalului) (N. Stănescu)
ü asocierea valorii im​perative - care
conferă un ton imperso​nal=marchează
stilul oficial;
ü for​ma de perfect a infinitivului(Foarte
rar folosită în limba actuală,)
îndeplineşte funcţia stilistică de marcă
a narativităţii prin instituirea unei Ştefan-Vodă a început a-i batere până ce i-
succesiuni temporale. au trecut de Dunăre.
ü Infinitivul lung, chiar dacă este (I. Neculce)
substan​tivizat în limba română, Îmi era a scăpare de dânsul.
păstrează urme semantice ale acţiunii, (I. Creangă)
numind rezultatul acesteia; apare
frecvent în titlurile poeziilor.
MODUL GERUNZIU este singurul mod
nepersonal care conservă conţinutul
dina​mic specific verbului, surprinzând
o acţiune în desfăşurare, un proces, o
stare durativă; înscrierea acestora într-o
temporalitate fără referire la momentul
enunţării permite ex​primarea oricărei
durate - prezente, trecute ori viitoare -, Dar Moromete parcă nici nu au​zea [...],
în funcţie de context. conducând mai de-parte torentele de apă,
ü capacitatea de a crea imagini facându-le loc cu sapa şi continuând liniştit
dinamice; şi neturburat să vorbească...
ü determină circum​stanţele acţiunii (M. Preda)
exprimate prin verbul regent sau îi Ca şi cum ai vedea munţii plân​gând,
adaugă acestuia o altă acţiune într- ca şi cum ai ceti în deserturi un gând,
un ritm alert; ca şi cum ai fi mort şi totuşi aler​gând,
ü antepus regentului, el poate avea o ca şi cum ieri ar fi în curând,
funcţionalitate polivalentă, astfel stau palid şi trist fumegând.
exprimând, în acelaşi timp (N. Stănescu)
temporalitatea şi
cauzalitatea=ambiguita​te stilistică. Ruxandra ieşi tremurândă şi galbănă şi,
ü rolul de a atribui substantivului o răzemându-se de pare-te: „Voi să daţi
însuşire dinamică, având (de cele seamă înaintea lui Dumnezeu”, zise
mai multe ori) funcţia stilistică de suspinând.
epitet; această funcţie este accentuată (C. Negruzzi)
frecvent prin valoarea adjectivală a
gerunziului = rol de semnalizare a Măicuţă bătrână
registrului stilistic cult; Cu brâul de lână,
ü la nivel fonetic - prin sonoritatea Din ochi lăcrimând,
specifică a terminaţiei care susţine Pe câmpi alergând,
deseori valoarea onomatopeică a Pe toţi întrebând
verbului; Şi la toţi zicând
ü la nivelul sintaxei poeti​ce, dacă o suită (Mioriţa)
de gerunzii sunt situate la sfârşitul
versurilor, generând monorima
(frecventă în poeziile populare); Şi poate şi acum a mai fi trăind, dacă n-a fi
ü structura unui grup verbal (cum este murit.
prezumtivul prezent) prin care se (I. Creangă)
accentuează caracterul durativ al
acţiunii sau al stării+ se reliefează
percepţia subiectivă(= acţiune
ipotetică, probabilă, incertă, presupusă,
bănuită, dorită).
MODUL PARTICIPIU prezintă o acţiu​nea Iertat să fie cel ce la mânie ;
încheiată sau rezultatul acesteia impli​- Mi-a împlântat cuţitul pân-la os,
când o valoare temporală trecută, cu Dar neuitat şi neiertat să fie
efecte care persistă sau au încetat în Cel care-a râs de gându-mi bătă​ios.
momentului | enunţării; având un (N. Labiş)
„comportament dublu: verbal şi
adjectival" (Dicţionar de ştiinţe ale Casa lui moş Costache era leproasă,
limbii), participiul cumulează funcţii înnegrită. Poarta era ţinută cu un lanţ, şi
stilistice specifice celor două clase curtea toată năpădită de i scaieţi.
morfologice.
ü conservă particularităţile verbului (G. Călinescu)
(ca element formativ pentru diateza
pasivă, pentru perfectul Umanitatea înfometată, iradiată, atomizată,
conjunctivului, al condiţionalului sau al e prea ocupată.
infinitivului, pentru indi​cativ - perfectul (M. Ursachi)
compus sau viitorul anterior) este
actualizată prin tipare sin​tactice care se Confuz, înnebunit, dezagregat, i Stamate
abat de la normele limbii standard: abia putu să apară cu i căruciorul prin
inversiuni topice, recurenţă, canal...
dislocare sintactică.
ü participiul cu valoare adjectivală = (Urmuz)
figuri semantice (epi​tet, metaforă,
metonimie etc); Rotit de două ori la mărul-soare, în
ü adjectivul participial poate primi minutare-aprins - şi încrestat.
determinanţi cir​cumstanţiali (I. Barbu)
specifici verbului sau poate avea
grade de comparaţie specifice adjec​- Dacă ochilor tăi le-ar plăcea
tivelor, ceea ce îi conferă valenţe Nevăzutul şi neştiutul...
stilisti​ce multiple. (T. Arghezi)
ü Participiul substantivizat (prin
articula​re), cu formă afirmativă sau
negativă, are rol în diversificarea/
îmbogăţirea lexicului şi în
structurarea unor figuri stilistice
specifice substantivului.
MODUL SUPIN exprimă în chip general, Iar Manea ofta
abstract, acţiunea, procesul sau starea Şi se apuca
văzu​te ca potenţialitate; având o formă Zidul de zidit
verbală invariabilă precedată de un Visul de-mplinit.
morfem-prepoziţie care poate crea legături (Mănăstirea Argeşului)
sintac​tice atât într-un grup verbal, cât şi
într-o structură nominală - supinul are Aerul miroase a umed, a sfârşit de
valenţe combinatorii multiple şi implicit, iarnă
funcţii stilistice diverse. (G. Adameşteanu)
ü supinul care îşi menţine statutul verbal
este, mai ales, cea de epitet (al Era o gospodărie boemă, cu prie​teni tineri,
verbului ori al substantivului regent); cu sărbători mici im​provizate, pline de
ü supinul adverbializat îndeplineşte, veselie şi de neprevăzut.
frecvent, funcţia stilistică de epitet; (C. Petrescu)
ü are şi valoare metaforică;
ü supinul substantivizat acti​vează,
preponderent, funcţia metonimică;
ü echivalenţă cu imperativul; ca şi infi​-
nitivul, supinul prin care se exprimă o
so​licitare imperativă, un ordin, un
îndemn, conferă enunţului un ton
impersonal, de​venind un indice
textual al stilului oficial,
ü în textul literar, poate supramarca
inserţi​ile nonartistice, „decupajele" cu
valoare documentară menite să
amplifice „efectul de real”.

PROFADEROMANA la 00:22

Distribuiți

‹ Pagina de pornire ›
Afișați versiunea pentru web

DESPRE MINE
PROFADEROMANA
Profesor de limba si literatura romana, gradul I
Vizualizați profilul meu complet

Un produs Blogger.