Sunteți pe pagina 1din 2

Icoana Sfintei Mucenițe Nica din Corint

Sfânta muceniță Nica a trăit în vremea marilor prigoane conduse împotriva creștinilor,
de către împărații persecutori ai Imperiului Roman.
Până în anul 313 d. Hr., când Sfântul Împărat Constantin cel Mare dimpreună cu
mama sa, sfânta împărăteasă Elena, au acordat libertate religioasă creștinilor, prin edictul de
la Mediolan (astăzi orașul Milano, Italia), religia creștină era privită ca o religie rea, ciudată și
incomodă pentru romani, din pricina neînțelegerii doctrinei și cultului, socotite de majoritatea
romanilor drept „razvratire” adusă cinstirii împăratului sau cezarului roman (acuzația de
lezmajestate adusă creștinilor, care nu îl cinsteau pe împăratul roman „Pontifex Maximus”, ca
pe un zeu suprem al religiei romane).
Părinții și Scriitorii Bisericești ai primelor trei secole creștine d.Hr., printre care
amintim pe Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, Atenagora Atenianul, Teofil al Antiohiei,
Tertulian, Origen, Eusebiu de Cezareea, Clement Romanul, susțin că pentru prigoana
creștinilor era de ajuns doar numele de creștin pentru a fi condamnați la moarte, prin suferințe
îngrozitoare, ce alcătuiau martirajul celor ce se declarau cu credință și mult curaj, următori ai
Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru aceasta cei mai mulți
teologi ai Bisericii au afirmat cu unanimitate că: „sângele martirilor este sămânța
creștinismului” (Tertulian).
Unul dintre sutele de mii de sfinții martiri ai primelor secole creștine a fost și Sfânta
Muceniță Nica, viețuitoare a cetății Corintului din timpul împăraților persecutori Deciu
(249-251 d. Hr.), respectiv Valerian (253-259 d. Hr.), care a suferit moarte martirică datorită
primirii învățăturii creștine și a Botezului, de la Sfântul Mucenic Codrat, cel ce s-a învrednicit
a fi binecuvântat de Dumnezeu cu mari daruri de tămăduire a bolilor sufletești și trupești din
timpul său.
Icoana Sfintei Mucenițe Nica din Corint, pictată după erminia picturii bizantine (de
către părintele Antohe Bogdan, de la parohia Fundu Tutovei, jud. Bacău), ne-o înfățișează pe
sfânta lui Dumnezeu înveșmântată în straie de culoare mov, cu motive de roșu, pentru a arăta
smerenia și starea de mucenicie a femeii teofore, purtătoare de Dumnezeu. De asemenea
mahrama albă, de pe capul sfintei simbolizează cumințenia, evlavia și starea feciorelnică a
sfintei Nica, ce a dorit cu prețul muceniciei, a martirajului, Iubirea Răstignită a Domnului
nostru Iisus Hristos. Pentru aceasta, sfânta Nica din Corint devine în icoana ortodoxă și
stavroforă, adică purtătoare de Sfântă Cruce.
Nimbul de lumină sau aura realizat(ă) prin aplicarea foiței de aur, ca și fondul
icoanei sfintei, ne aduce înaintea privirii noastre duhovnicești o imagine a transfigurării
omului, ce devine cetățean al Împărăției Cerurilor, părtaș la Lumina Dumnezeirii Harului lui
Dumnezeu, prezent în creație și în oamenii ce ajung la asemănarea cu Dumnezeu, prin
lucrarea chipului lui Dumnezeu din ei, așezat de Preasfânta Treime încă de la începutul zidirii
omului : „Să facem om după Chipul și Asemănarea Noastră” (Facerea 1, 26).
Ceea ce cuvintele graiului omenesc nu reușesc să exprime decât cu stângăcie despre
experiența inefabilă a întâlnirii omului cu Dumnezeu, icoana sfinților, a Persoanelor
Preasfintei Treimi, a Preacuratei Maicii Domnului și Pururea Fecioarei Maria, a tuturor
Praznicelor Împărătești din Istoria Mântuirii umanității, pot să exprime mai deplin.
Sfânta Muceniță Nica din Corint ne învață din icoana sa, prin pacea contemplativă a
chipului ei, prin seninătatea plină de calm (expresii ale biruinței patimilor, ale bucuriei trăite
în prezența lui Dumnezeu), că omul este chemat să lupte până la jertfire de sine, pentru a
dobândi de la Dumnezeu, ceea ce Sfântul Apostol Pavel ne descrie în epistola I către
Corinteni: „Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, pe
acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”. (I Corinteni, 2, 9)

31.X.2019

Cu dragoste întru Hristos Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos,


pr. prof. Lucinschi Răzvan-Constantin

S-ar putea să vă placă și