Romantismul

Romantismul este un curent literar care atinge apogeul în literatura română în

cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, manifestându-se în paralel cu
romantismul artelor plastice și cu cel muzical. Primele manifestări apar în
Anglia, ca o reacție împotriva concepțiilor clasice și principiilor iluministe, mai
apoi manifestările extinzându-se în Germania, Franța și cuprinzând întreaga
Europă.

Romantismul impune un suflu nou, caracterizat prin setea de libertate, spargerea

normelor conventionale si rigide ale clasicismului, inclinarea spre reverie si spre
explorarea complexitatii eului uman.

Romantismul apare inițial în zona care va fi mai târziu Germania (mișcarea a

avut și ea o importanță fundamentală în unificarea germană prin mișcarea Sturm
und Drang) și în Anglia. Romantismul s-a manifestat în forme diferite în
diferitele arte și a marcat în special literatura și muzica Când curentul a ajuns în
școli, au apărut critici împotriva idealizării de către acesta a realității. Datorită
acestor critici a apărut mișcarea care va da naștere realismului.

Romanticii resping convenții în opera literară impuse de clasiciști, cum ar fi

regula celor trei unități: de loc, de timp, de acțiune, resping tipologia umană,
alegerea personajelor din înalta pătură a societății. Romanticii sunt pasionați de
mister, de exotic, au gust pentru macabru, creează personaje și situații
excepționale.

Motive romantice, precum: lacul, codrul, izvoarele, stânca, teiul, salcia, luna,
stelele, floarea, noaptea, visul, reveria. Eul romantic evadează din realitate în
vis, în fantezie sau în reverie, este evident interesul pentru mituri, simboluri.
Romantismul romanesc prezinta caractere proprii, specifice conditiilor sociale si
politice din tara noastra. Mai intai trebuie remarcat faptul ca la noi, romantismul,
cu toate ca predomina, coexista alaturi de clasicism si realism. La scriitori ca
Alexandrescu, Negruzzi, Alecsandri, gasim, alaturi de atmosfera romantica
dominanta si elemente clasice sau realiste. In al doilea rand, romantismul, in tara
noastra, este stimulatorul luptei pentru eliberare si al desteptarii constiintei
nationale. Literatura romantica din perioada pasoptista nu se pierde in
zugravirea zbuciumului si a cautarilor intime, ea este o literatura angajata, pusa
in slujba idealului national. Romantismul romanesc apare ca o miscare unitara,
cu un program bine definit, care ridica literatura noastra de la incercarile minore
ale Vacarestilor, la geniul universal al lui Eminescu.

In evolutia miscarii romantice din tara noastra, se pot distinge mai multe etape.
Intr-o prima etapa, preromantica, scriitori cum sunt Vasile Carlova, Heliade
Radulescu sau Gh. Asachi prezinta o literatura a ruinelor cu un usor regret fata
de un trecut eroic care poate servi ca exemplu al luptei prezentate in care visul,
fantasticul si meditatia primeaza.

O a doua etapa, momentul pasoptist propriu-zis, aduce o poezie lirica, militanta,

patriotica si vizionara, de evocare istorica, cu radacini adanci in bogatul filon
folcloric, asa cum apare la scriitori ca Balcescu, Bolintineanu, Alexandrescu,
Russo, Kogalniceanu, Alecsandri sau la ardeleanul Andrei Muresianu.

O a treia etapa postpasoptista cand burghezia realizeaza monstruoasa coalitie

tradand masele populare, duce la maturizarea estetica a romantismului, dar si la
o reactie critica si pamfletara fata de societate sau platitudini elegiace, pesimiste
chiar, de refugiu in natura si mitologie, asa cum se manifesta la genialul nostru
poet Mihai Eminescu.

Principalele caracteristici ale romantismului romanesc pasoptist raman

patriotismul si lupta pentru realizarea idealului national, o constiinta militara
cetateneasca, introducerea unor noi categorii estetice: sublimul, grotescul,
fantasticul, macabrul, feericul precum si a unor specii literare inedite precum
drama romantica, meditatia, poemul filozofic și nuvela istorică.

Romantismul cultivă sensibilitatea, imaginația și fantezia creatoare,

minimalizând rațiunea și luciditatea,p romovează inspirația din tradiție, folclor și
din trecutul istoric. Evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul
oniric), într-un cadru natural nocturn. Contemplarea naturii se concretizează prin
descrierea peisajelor sau a momentelor anotimpurilor în pasteluri și prin reflecții
asupra gravelor probleme ale universului în meditații. Acordă o importanță
deosebită sentimentelor omenești, cu predilecție iubirii, trăirile interioare intense
fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative.

Construirea eroilor exceptionali, care acționează în imprejurări ieșite din comun,

precum și portretizarea omului de geniu și condiția nefericită a acestuia în lume;
personajele romantice nu sunt dominate de rațiune ci de imaginație și de
sentimente. Preocuparea pentru definirea timpului și a spațiului nemarginite, ca
proiectie subiectivă a spiritului uman, concepție preluată de la filozofii idealiști.
Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza, ocupă locul
principal atât în structura poeziei, cât și în construirea personajelor, situațiilor,
ideilor exprimate Puritate absolută in locul rigorii rationale a clasicismului
Asumarea poziției demiurgice (demonice) față de universul creat.

Specii cultivate si reprezentanti in literatura universala

- specii dramatice:drama istorica (V. Hugo, Puskin), filozofica, lirica (Shelley)

- specii lirice: meditatia, elegia, romanta (Lamartine, V. Hugo)

- specii epice: legenda, balada (H. Heine), poemul (Heine, Byron, Keats, A. de
Vigny, Puskin, Lermontov, Eminescu), nuvela (istorica, fantastica - E.A. Poe),
romanul (istoric, de aventuri, fresca) (Novalis, W. Scott, V. Hugo, E.A. Poe).