Sunteți pe pagina 1din 10

Educatia pentru sanatate are trei laturi:

- cognitiva, care consta in comunicarea si insusirea de noi cunostinte necesare


apararii si mentinerii sanatatii;
- motivationala, adica asigura convingerea populatiei privind necesitatea
prevenirii si combaterii bolilor si a dezvoltarii armonioase a organismului, prin
respectarea regulilor de sanogeneza;
- comportamenta-volitionala, care consta in insusirea deprinderilor si
obisnuintelor sanogenice, cu aplicarea lor in practica cotidiana.
Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste educatie pentru sanatate drept arma cea
mai eficace a sanatatii populationale, ceea ce impune "sa fie asigurata educatia
pentru sanatate a populatiei si sa fie determinate castele sectoare in care aceasta
sa participe la aplicarea tuturor programelor de sanatate publica, pentru a marca
astfel raspunderea personala si colectiva a tuturor membrilor societatii in
ocrotirea sanatatii umane".
Sublinez importanta celor trei principii de baza ale educatie pentru sanatate.
Primul este cel al prioritatii: cu cat interventia in "cariera sanatatii" este mai
timpurie, cu atat educatia pentru sanatate va fi mai eficace.
Al doilea principiu, al specificitatii si autoritatii, considera ca opinia celor cu
autoritate legitima este mai credibila, mai cu seama daca acestia constituie un
exemplu graitor de comportament sanogenic.
Al treilea se refera la integrarea educatiei pentru sanatate in obiectivele
politicii social-sanitare a statului; educatia pentru sanatate trebuie sa fie
strans legata de conditiile concrete ale societatii si sa fie compatibila cu
statutul social-economic si cultural al acesteia, percum si cu progresele
inregistrate in domeniul stiintelor medicale.
Interconditionarea dintre educatie si sanatate este fundamentata prin functiile
majore ale educatiei pentru sanatate: functia sanogenica si functia preventionala.
Functia sanogenica are ca scop optimizarea sanatatii individuale si comunitare,
pentru atingerea idealului de sanatate. Ea se adreseaza populatiei sanatoase,
educatia sanogenica constituind o parte integrantpa a medicinii omului sanatos.
Functia preventionala vizeaza atingerea obiectivelor preventiei primare, secundare
si tertiare.
Potentialul de sanatate individuala imbraca o arie larga de manifestari, cuprinse
intre cei 2 poli: sanatatea optima si exitusul. Indiferent de configuratia starii
de sanatate, osciland intre cele limite, actul educational interfereaza toate
treptele starii de sanatate sau de boala. Din aceste punct de vedere, sanatatea
este privita ca o caliatate a vietii, rezultanta a unui mod de viata sanogen, care
reprezinta, in esenta sa, un fapt de educatie.
In prcatica activitatii educativ-sanitare pot fi utilizate o multitudine de forme
si mijloace. Chiar pentru aceeasi actiune medicala pot fi utilizate mai multe forme
de metode (conferinte, convorbiri, lectii, proiectii de filme, etc.). In general,
sunt preferate metodele practico-aplicative.
Educatia pentru sanatate are trei laturi:
- cognitiva, care consta in comunicarea si insusirea de noi cunostinte necesare
apararii si mentinerii sanatatii;
- motivationala, adica asigura convingerea populatiei privind necesitatea
prevenirii si combaterii bolilor si a dezvoltarii armonioase a organismului, prin
respectarea regulilor de sanogeneza;
- comportamenta-volitionala, care consta in insusirea deprinderilor si
obisnuintelor sanogenice, cu aplicarea lor in practica cotidiana.
Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste educatie pentru sanatate drept arma cea
mai eficace a sanatatii populationale, ceea ce impune "sa fie asigurata educatia
pentru sanatate a populatiei si sa fie determinate castele sectoare in care aceasta
sa participe la aplicarea tuturor programelor de sanatate publica, pentru a marca
astfel raspunderea personala si colectiva a tuturor membrilor societatii in
ocrotirea sanatatii umane".
Sublinez importanta celor trei principii de baza ale educatie pentru sanatate.
Primul este cel al prioritatii: cu cat interventia in "cariera sanatatii" este mai
timpurie, cu atat educatia pentru sanatate va fi mai eficace.
Al doilea principiu, al specificitatii si autoritatii, considera ca opinia celor cu
autoritate legitima este mai credibila, mai cu seama daca acestia constituie un
exemplu graitor de comportament sanogenic.
Al treilea se refera la integrarea educatiei pentru sanatate in obiectivele
politicii social-sanitare a statului; educatia pentru sanatate trebuie sa fie
strans legata de conditiile concrete ale societatii si sa fie compatibila cu
statutul social-economic si cultural al acesteia, percum si cu progresele
inregistrate in domeniul stiintelor medicale.
Interconditionarea dintre educatie si sanatate este fundamentata prin functiile
majore ale educatiei pentru sanatate: functia sanogenica si functia preventionala.
Functia sanogenica are ca scop optimizarea sanatatii individuale si comunitare,
pentru atingerea idealului de sanatate. Ea se adreseaza populatiei sanatoase,
educatia sanogenica constituind o parte integrantpa a medicinii omului sanatos.
Functia preventionala vizeaza atingerea obiectivelor preventiei primare, secundare
si tertiare.
Potentialul de sanatate individuala imbraca o arie larga de manifestari, cuprinse
intre cei 2 poli: sanatatea optima si exitusul. Indiferent de configuratia starii
de sanatate, osciland intre cele limite, actul educational interfereaza toate
treptele starii de sanatate sau de boala. Din aceste punct de vedere, sanatatea
este privita ca o caliatate a vietii, rezultanta a unui mod de viata sanogen, care
reprezinta, in esenta sa, un fapt de educatie.
In prcatica activitatii educativ-sanitare pot fi utilizate o multitudine de forme
si mijloace. Chiar pentru aceeasi actiune medicala pot fi utilizate mai multe forme
de metode (conferinte, convorbiri, lectii, proiectii de filme, etc.). In general,
sunt preferate metodele practico-aplicative.
Educatia pentru sanatate are trei laturi:
- cognitiva, care consta in comunicarea si insusirea de noi cunostinte necesare
apararii si mentinerii sanatatii;
- motivationala, adica asigura convingerea populatiei privind necesitatea
prevenirii si combaterii bolilor si a dezvoltarii armonioase a organismului, prin
respectarea regulilor de sanogeneza;
- comportamenta-volitionala, care consta in insusirea deprinderilor si
obisnuintelor sanogenice, cu aplicarea lor in practica cotidiana.
Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste educatie pentru sanatate drept arma cea
mai eficace a sanatatii populationale, ceea ce impune "sa fie asigurata educatia
pentru sanatate a populatiei si sa fie determinate castele sectoare in care aceasta
sa participe la aplicarea tuturor programelor de sanatate publica, pentru a marca
astfel raspunderea personala si colectiva a tuturor membrilor societatii in
ocrotirea sanatatii umane".
Sublinez importanta celor trei principii de baza ale educatie pentru sanatate.
Primul este cel al prioritatii: cu cat interventia in "cariera sanatatii" este mai
timpurie, cu atat educatia pentru sanatate va fi mai eficace.
Al doilea principiu, al specificitatii si autoritatii, considera ca opinia celor cu
autoritate legitima este mai credibila, mai cu seama daca acestia constituie un
exemplu graitor de comportament sanogenic.
Al treilea se refera la integrarea educatiei pentru sanatate in obiectivele
politicii social-sanitare a statului; educatia pentru sanatate trebuie sa fie
strans legata de conditiile concrete ale societatii si sa fie compatibila cu
statutul social-economic si cultural al acesteia, percum si cu progresele
inregistrate in domeniul stiintelor medicale.
Interconditionarea dintre educatie si sanatate este fundamentata prin functiile
majore ale educatiei pentru sanatate: functia sanogenica si functia preventionala.
Functia sanogenica are ca scop optimizarea sanatatii individuale si comunitare,
pentru atingerea idealului de sanatate. Ea se adreseaza populatiei sanatoase,
educatia sanogenica constituind o parte integrantpa a medicinii omului sanatos.
Functia preventionala vizeaza atingerea obiectivelor preventiei primare, secundare
si tertiare.
Potentialul de sanatate individuala imbraca o arie larga de manifestari, cuprinse
intre cei 2 poli: sanatatea optima si exitusul. Indiferent de configuratia starii
de sanatate, osciland intre cele limite, actul educational interfereaza toate
treptele starii de sanatate sau de boala. Din aceste punct de vedere, sanatatea
este privita ca o caliatate a vietii, rezultanta a unui mod de viata sanogen, care
reprezinta, in esenta sa, un fapt de educatie.
In prcatica activitatii educativ-sanitare pot fi utilizate o multitudine de forme
si mijloace. Chiar pentru aceeasi actiune medicala pot fi utilizate mai multe forme
de metode (conferinte, convorbiri, lectii, proiectii de filme, etc.). In general,
sunt preferate metodele practico-aplicative.
Educatia pentru sanatate are trei laturi:
- cognitiva, care consta in comunicarea si insusirea de noi cunostinte necesare
apararii si mentinerii sanatatii;
- motivationala, adica asigura convingerea populatiei privind necesitatea
prevenirii si combaterii bolilor si a dezvoltarii armonioase a organismului, prin
respectarea regulilor de sanogeneza;
- comportamenta-volitionala, care consta in insusirea deprinderilor si
obisnuintelor sanogenice, cu aplicarea lor in practica cotidiana.
Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste educatie pentru sanatate drept arma cea
mai eficace a sanatatii populationale, ceea ce impune "sa fie asigurata educatia
pentru sanatate a populatiei si sa fie determinate castele sectoare in care aceasta
sa participe la aplicarea tuturor programelor de sanatate publica, pentru a marca
astfel raspunderea personala si colectiva a tuturor membrilor societatii in
ocrotirea sanatatii umane".
Sublinez importanta celor trei principii de baza ale educatie pentru sanatate.
Primul este cel al prioritatii: cu cat interventia in "cariera sanatatii" este mai
timpurie, cu atat educatia pentru sanatate va fi mai eficace.
Al doilea principiu, al specificitatii si autoritatii, considera ca opinia celor cu
autoritate legitima este mai credibila, mai cu seama daca acestia constituie un
exemplu graitor de comportament sanogenic.
Al treilea se refera la integrarea educatiei pentru sanatate in obiectivele
politicii social-sanitare a statului; educatia pentru sanatate trebuie sa fie
strans legata de conditiile concrete ale societatii si sa fie compatibila cu
statutul social-economic si cultural al acesteia, percum si cu progresele
inregistrate in domeniul stiintelor medicale.
Interconditionarea dintre educatie si sanatate este fundamentata prin functiile
majore ale educatiei pentru sanatate: functia sanogenica si functia preventionala.
Functia sanogenica are ca scop optimizarea sanatatii individuale si comunitare,
pentru atingerea idealului de sanatate. Ea se adreseaza populatiei sanatoase,
educatia sanogenica constituind o parte integrantpa a medicinii omului sanatos.
Functia preventionala vizeaza atingerea obiectivelor preventiei primare, secundare
si tertiare.
Potentialul de sanatate individuala imbraca o arie larga de manifestari, cuprinse
intre cei 2 poli: sanatatea optima si exitusul. Indiferent de configuratia starii
de sanatate, osciland intre cele limite, actul educational interfereaza toate
treptele starii de sanatate sau de boala. Din aceste punct de vedere, sanatatea
este privita ca o caliatate a vietii, rezultanta a unui mod de viata sanogen, care
reprezinta, in esenta sa, un fapt de educatie.
In prcatica activitatii educativ-sanitare pot fi utilizate o multitudine de forme
si mijloace. Chiar pentru aceeasi actiune medicala pot fi utilizate mai multe forme
de metode (conferinte, convorbiri, lectii, proiectii de filme, etc.). In general,
sunt preferate metodele practico-aplicative.
Educatia pentru sanatate are trei laturi:
- cognitiva, care consta in comunicarea si insusirea de noi cunostinte necesare
apararii si mentinerii sanatatii;
- motivationala, adica asigura convingerea populatiei privind necesitatea
prevenirii si combaterii bolilor si a dezvoltarii armonioase a organismului, prin
respectarea regulilor de sanogeneza;
- comportamenta-volitionala, care consta in insusirea deprinderilor si
obisnuintelor sanogenice, cu aplicarea lor in practica cotidiana.
Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste educatie pentru sanatate drept arma cea
mai eficace a sanatatii populationale, ceea ce impune "sa fie asigurata educatia
pentru sanatate a populatiei si sa fie determinate castele sectoare in care aceasta
sa participe la aplicarea tuturor programelor de sanatate publica, pentru a marca
astfel raspunderea personala si colectiva a tuturor membrilor societatii in
ocrotirea sanatatii umane".
Sublinez importanta celor trei principii de baza ale educatie pentru sanatate.
Primul este cel al prioritatii: cu cat interventia in "cariera sanatatii" este mai
timpurie, cu atat educatia pentru sanatate va fi mai eficace.
Al doilea principiu, al specificitatii si autoritatii, considera ca opinia celor cu
autoritate legitima este mai credibila, mai cu seama daca acestia constituie un
exemplu graitor de comportament sanogenic.
Al treilea se refera la integrarea educatiei pentru sanatate in obiectivele
politicii social-sanitare a statului; educatia pentru sanatate trebuie sa fie
strans legata de conditiile concrete ale societatii si sa fie compatibila cu
statutul social-economic si cultural al acesteia, percum si cu progresele
inregistrate in domeniul stiintelor medicale.
Interconditionarea dintre educatie si sanatate este fundamentata prin functiile
majore ale educatiei pentru sanatate: functia sanogenica si functia preventionala.
Functia sanogenica are ca scop optimizarea sanatatii individuale si comunitare,
pentru atingerea idealului de sanatate. Ea se adreseaza populatiei sanatoase,
educatia sanogenica constituind o parte integrantpa a medicinii omului sanatos.
Functia preventionala vizeaza atingerea obiectivelor preventiei primare, secundare
si tertiare.
Potentialul de sanatate individuala imbraca o arie larga de manifestari, cuprinse
intre cei 2 poli: sanatatea optima si exitusul. Indiferent de configuratia starii
de sanatate, osciland intre cele limite, actul educational interfereaza toate
treptele starii de sanatate sau de boala. Din aceste punct de vedere, sanatatea
este privita ca o caliatate a vietii, rezultanta a unui mod de viata sanogen, care
reprezinta, in esenta sa, un fapt de educatie.
In prcatica activitatii educativ-sanitare pot fi utilizate o multitudine de forme
si mijloace. Chiar pentru aceeasi actiune medicala pot fi utilizate mai multe forme
de metode (conferinte, convorbiri, lectii, proiectii de filme, etc.). In general,
sunt preferate metodele practico-aplicative.
Educatia pentru sanatate are trei laturi:
- cognitiva, care consta in comunicarea si insusirea de noi cunostinte necesare
apararii si mentinerii sanatatii;
- motivationala, adica asigura convingerea populatiei privind necesitatea
prevenirii si combaterii bolilor si a dezvoltarii armonioase a organismului, prin
respectarea regulilor de sanogeneza;
- comportamenta-volitionala, care consta in insusirea deprinderilor si
obisnuintelor sanogenice, cu aplicarea lor in practica cotidiana.
Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste educatie pentru sanatate drept arma cea
mai eficace a sanatatii populationale, ceea ce impune "sa fie asigurata educatia
pentru sanatate a populatiei si sa fie determinate castele sectoare in care aceasta
sa participe la aplicarea tuturor programelor de sanatate publica, pentru a marca
astfel raspunderea personala si colectiva a tuturor membrilor societatii in
ocrotirea sanatatii umane".
Sublinez importanta celor trei principii de baza ale educatie pentru sanatate.
Primul este cel al prioritatii: cu cat interventia in "cariera sanatatii" este mai
timpurie, cu atat educatia pentru sanatate va fi mai eficace.
Al doilea principiu, al specificitatii si autoritatii, considera ca opinia celor cu
autoritate legitima este mai credibila, mai cu seama daca acestia constituie un
exemplu graitor de comportament sanogenic.
Al treilea se refera la integrarea educatiei pentru sanatate in obiectivele
politicii social-sanitare a statului; educatia pentru sanatate trebuie sa fie
strans legata de conditiile concrete ale societatii si sa fie compatibila cu
statutul social-economic si cultural al acesteia, percum si cu progresele
inregistrate in domeniul stiintelor medicale.
Interconditionarea dintre educatie si sanatate este fundamentata prin functiile
majore ale educatiei pentru sanatate: functia sanogenica si functia preventionala.
Functia sanogenica are ca scop optimizarea sanatatii individuale si comunitare,
pentru atingerea idealului de sanatate. Ea se adreseaza populatiei sanatoase,
educatia sanogenica constituind o parte integrantpa a medicinii omului sanatos.
Functia preventionala vizeaza atingerea obiectivelor preventiei primare, secundare
si tertiare.
Potentialul de sanatate individuala imbraca o arie larga de manifestari, cuprinse
intre cei 2 poli: sanatatea optima si exitusul. Indiferent de configuratia starii
de sanatate, osciland intre cele limite, actul educational interfereaza toate
treptele starii de sanatate sau de boala. Din aceste punct de vedere, sanatatea
este privita ca o caliatate a vietii, rezultanta a unui mod de viata sanogen, care
reprezinta, in esenta sa, un fapt de educatie.
In prcatica activitatii educativ-sanitare pot fi utilizate o multitudine de forme
si mijloace. Chiar pentru aceeasi actiune medicala pot fi utilizate mai multe forme
de metode (conferinte, convorbiri, lectii, proiectii de filme, etc.). In general,
sunt preferate metodele practico-aplicative.
Educatia pentru sanatate are trei laturi:
- cognitiva, care consta in comunicarea si insusirea de noi cunostinte necesare
apararii si mentinerii sanatatii;
- motivationala, adica asigura convingerea populatiei privind necesitatea
prevenirii si combaterii bolilor si a dezvoltarii armonioase a organismului, prin
respectarea regulilor de sanogeneza;
- comportamenta-volitionala, care consta in insusirea deprinderilor si
obisnuintelor sanogenice, cu aplicarea lor in practica cotidiana.
Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste educatie pentru sanatate drept arma cea
mai eficace a sanatatii populationale, ceea ce impune "sa fie asigurata educatia
pentru sanatate a populatiei si sa fie determinate castele sectoare in care aceasta
sa participe la aplicarea tuturor programelor de sanatate publica, pentru a marca
astfel raspunderea personala si colectiva a tuturor membrilor societatii in
ocrotirea sanatatii umane".
Sublinez importanta celor trei principii de baza ale educatie pentru sanatate.
Primul este cel al prioritatii: cu cat interventia in "cariera sanatatii" este mai
timpurie, cu atat educatia pentru sanatate va fi mai eficace.
Al doilea principiu, al specificitatii si autoritatii, considera ca opinia celor cu
autoritate legitima este mai credibila, mai cu seama daca acestia constituie un
exemplu graitor de comportament sanogenic.
Al treilea se refera la integrarea educatiei pentru sanatate in obiectivele
politicii social-sanitare a statului; educatia pentru sanatate trebuie sa fie
strans legata de conditiile concrete ale societatii si sa fie compatibila cu
statutul social-economic si cultural al acesteia, percum si cu progresele
inregistrate in domeniul stiintelor medicale.
Interconditionarea dintre educatie si sanatate este fundamentata prin functiile
majore ale educatiei pentru sanatate: functia sanogenica si functia preventionala.
Functia sanogenica are ca scop optimizarea sanatatii individuale si comunitare,
pentru atingerea idealului de sanatate. Ea se adreseaza populatiei sanatoase,
educatia sanogenica constituind o parte integrantpa a medicinii omului sanatos.
Functia preventionala vizeaza atingerea obiectivelor preventiei primare, secundare
si tertiare.
Potentialul de sanatate individuala imbraca o arie larga de manifestari, cuprinse
intre cei 2 poli: sanatatea optima si exitusul. Indiferent de configuratia starii
de sanatate, osciland intre cele limite, actul educational interfereaza toate
treptele starii de sanatate sau de boala. Din aceste punct de vedere, sanatatea
este privita ca o caliatate a vietii, rezultanta a unui mod de viata sanogen, care
reprezinta, in esenta sa, un fapt de educatie.
In prcatica activitatii educativ-sanitare pot fi utilizate o multitudine de forme
si mijloace. Chiar pentru aceeasi actiune medicala pot fi utilizate mai multe forme
de metode (conferinte, convorbiri, lectii, proiectii de filme, etc.). In general,
sunt preferate metodele practico-aplicative.
Educatia pentru sanatate are trei laturi:
- cognitiva, care consta in comunicarea si insusirea de noi cunostinte necesare
apararii si mentinerii sanatatii;
- motivationala, adica asigura convingerea populatiei privind necesitatea
prevenirii si combaterii bolilor si a dezvoltarii armonioase a organismului, prin
respectarea regulilor de sanogeneza;
- comportamenta-volitionala, care consta in insusirea deprinderilor si
obisnuintelor sanogenice, cu aplicarea lor in practica cotidiana.
Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste educatie pentru sanatate drept arma cea
mai eficace a sanatatii populationale, ceea ce impune "sa fie asigurata educatia
pentru sanatate a populatiei si sa fie determinate castele sectoare in care aceasta
sa participe la aplicarea tuturor programelor de sanatate publica, pentru a marca
astfel raspunderea personala si colectiva a tuturor membrilor societatii in
ocrotirea sanatatii umane".
Sublinez importanta celor trei principii de baza ale educatie pentru sanatate.
Primul este cel al prioritatii: cu cat interventia in "cariera sanatatii" este mai
timpurie, cu atat educatia pentru sanatate va fi mai eficace.
Al doilea principiu, al specificitatii si autoritatii, considera ca opinia celor cu
autoritate legitima este mai credibila, mai cu seama daca acestia constituie un
exemplu graitor de comportament sanogenic.
Al treilea se refera la integrarea educatiei pentru sanatate in obiectivele
politicii social-sanitare a statului; educatia pentru sanatate trebuie sa fie
strans legata de conditiile concrete ale societatii si sa fie compatibila cu
statutul social-economic si cultural al acesteia, percum si cu progresele
inregistrate in domeniul stiintelor medicale.
Interconditionarea dintre educatie si sanatate este fundamentata prin functiile
majore ale educatiei pentru sanatate: functia sanogenica si functia preventionala.
Functia sanogenica are ca scop optimizarea sanatatii individuale si comunitare,
pentru atingerea idealului de sanatate. Ea se adreseaza populatiei sanatoase,
educatia sanogenica constituind o parte integrantpa a medicinii omului sanatos.
Functia preventionala vizeaza atingerea obiectivelor preventiei primare, secundare
si tertiare.
Potentialul de sanatate individuala imbraca o arie larga de manifestari, cuprinse
intre cei 2 poli: sanatatea optima si exitusul. Indiferent de configuratia starii
de sanatate, osciland intre cele limite, actul educational interfereaza toate
treptele starii de sanatate sau de boala. Din aceste punct de vedere, sanatatea
este privita ca o caliatate a vietii, rezultanta a unui mod de viata sanogen, care
reprezinta, in esenta sa, un fapt de educatie.
In prcatica activitatii educativ-sanitare pot fi utilizate o multitudine de forme
si mijloace. Chiar pentru aceeasi actiune medicala pot fi utilizate mai multe forme
de metode (conferinte, convorbiri, lectii, proiectii de filme, etc.). In general,
sunt preferate metodele practico-aplicative.
Educatia pentru sanatate are trei laturi:
- cognitiva, care consta in comunicarea si insusirea de noi cunostinte necesare
apararii si mentinerii sanatatii;
- motivationala, adica asigura convingerea populatiei privind necesitatea
prevenirii si combaterii bolilor si a dezvoltarii armonioase a organismului, prin
respectarea regulilor de sanogeneza;
- comportamenta-volitionala, care consta in insusirea deprinderilor si
obisnuintelor sanogenice, cu aplicarea lor in practica cotidiana.
Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste educatie pentru sanatate drept arma cea
mai eficace a sanatatii populationale, ceea ce impune "sa fie asigurata educatia
pentru sanatate a populatiei si sa fie determinate castele sectoare in care aceasta
sa participe la aplicarea tuturor programelor de sanatate publica, pentru a marca
astfel raspunderea personala si colectiva a tuturor membrilor societatii in
ocrotirea sanatatii umane".
Sublinez importanta celor trei principii de baza ale educatie pentru sanatate.
Primul este cel al prioritatii: cu cat interventia in "cariera sanatatii" este mai
timpurie, cu atat educatia pentru sanatate va fi mai eficace.
Al doilea principiu, al specificitatii si autoritatii, considera ca opinia celor cu
autoritate legitima este mai credibila, mai cu seama daca acestia constituie un
exemplu graitor de comportament sanogenic.
Al treilea se refera la integrarea educatiei pentru sanatate in obiectivele
politicii social-sanitare a statului; educatia pentru sanatate trebuie sa fie
strans legata de conditiile concrete ale societatii si sa fie compatibila cu
statutul social-economic si cultural al acesteia, percum si cu progresele
inregistrate in domeniul stiintelor medicale.
Interconditionarea dintre educatie si sanatate este fundamentata prin functiile
majore ale educatiei pentru sanatate: functia sanogenica si functia preventionala.
Functia sanogenica are ca scop optimizarea sanatatii individuale si comunitare,
pentru atingerea idealului de sanatate. Ea se adreseaza populatiei sanatoase,
educatia sanogenica constituind o parte integrantpa a medicinii omului sanatos.
Functia preventionala vizeaza atingerea obiectivelor preventiei primare, secundare
si tertiare.
Potentialul de sanatate individuala imbraca o arie larga de manifestari, cuprinse
intre cei 2 poli: sanatatea optima si exitusul. Indiferent de configuratia starii
de sanatate, osciland intre cele limite, actul educational interfereaza toate
treptele starii de sanatate sau de boala. Din aceste punct de vedere, sanatatea
este privita ca o caliatate a vietii, rezultanta a unui mod de viata sanogen, care
reprezinta, in esenta sa, un fapt de educatie.
In prcatica activitatii educativ-sanitare pot fi utilizate o multitudine de forme
si mijloace. Chiar pentru aceeasi actiune medicala pot fi utilizate mai multe forme
de metode (conferinte, convorbiri, lectii, proiectii de filme, etc.). In general,
sunt preferate metodele practico-aplicative.
Educatia pentru sanatate are trei laturi:
- cognitiva, care consta in comunicarea si insusirea de noi cunostinte necesare
apararii si mentinerii sanatatii;
- motivationala, adica asigura convingerea populatiei privind necesitatea
prevenirii si combaterii bolilor si a dezvoltarii armonioase a organismului, prin
respectarea regulilor de sanogeneza;
- comportamenta-volitionala, care consta in insusirea deprinderilor si
obisnuintelor sanogenice, cu aplicarea lor in practica cotidiana.
Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste educatie pentru sanatate drept arma cea
mai eficace a sanatatii populationale, ceea ce impune "sa fie asigurata educatia
pentru sanatate a populatiei si sa fie determinate castele sectoare in care aceasta
sa participe la aplicarea tuturor programelor de sanatate publica, pentru a marca
astfel raspunderea personala si colectiva a tuturor membrilor societatii in
ocrotirea sanatatii umane".
Sublinez importanta celor trei principii de baza ale educatie pentru sanatate.
Primul este cel al prioritatii: cu cat interventia in "cariera sanatatii" este mai
timpurie, cu atat educatia pentru sanatate va fi mai eficace.
Al doilea principiu, al specificitatii si autoritatii, considera ca opinia celor cu
autoritate legitima este mai credibila, mai cu seama daca acestia constituie un
exemplu graitor de comportament sanogenic.
Al treilea se refera la integrarea educatiei pentru sanatate in obiectivele
politicii social-sanitare a statului; educatia pentru sanatate trebuie sa fie
strans legata de conditiile concrete ale societatii si sa fie compatibila cu
statutul social-economic si cultural al acesteia, percum si cu progresele
inregistrate in domeniul stiintelor medicale.
Interconditionarea dintre educatie si sanatate este fundamentata prin functiile
majore ale educatiei pentru sanatate: functia sanogenica si functia preventionala.
Functia sanogenica are ca scop optimizarea sanatatii individuale si comunitare,
pentru atingerea idealului de sanatate. Ea se adreseaza populatiei sanatoase,
educatia sanogenica constituind o parte integrantpa a medicinii omului sanatos.
Functia preventionala vizeaza atingerea obiectivelor preventiei primare, secundare
si tertiare.
Potentialul de sanatate individuala imbraca o arie larga de manifestari, cuprinse
intre cei 2 poli: sanatatea optima si exitusul. Indiferent de configuratia starii
de sanatate, osciland intre cele limite, actul educational interfereaza toate
treptele starii de sanatate sau de boala. Din aceste punct de vedere, sanatatea
este privita ca o caliatate a vietii, rezultanta a unui mod de viata sanogen, care
reprezinta, in esenta sa, un fapt de educatie.
In prcatica activitatii educativ-sanitare pot fi utilizate o multitudine de forme
si mijloace. Chiar pentru aceeasi actiune medicala pot fi utilizate mai multe forme
de metode (conferinte, convorbiri, lectii, proiectii de filme, etc.). In general,
sunt preferate metodele practico-aplicative.
Educatia pentru sanatate are trei laturi:
- cognitiva, care consta in comunicarea si insusirea de noi cunostinte necesare
apararii si mentinerii sanatatii;
- motivationala, adica asigura convingerea populatiei privind necesitatea
prevenirii si combaterii bolilor si a dezvoltarii armonioase a organismului, prin
respectarea regulilor de sanogeneza;
- comportamenta-volitionala, care consta in insusirea deprinderilor si
obisnuintelor sanogenice, cu aplicarea lor in practica cotidiana.
Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste educatie pentru sanatate drept arma cea
mai eficace a sanatatii populationale, ceea ce impune "sa fie asigurata educatia
pentru sanatate a populatiei si sa fie determinate castele sectoare in care aceasta
sa participe la aplicarea tuturor programelor de sanatate publica, pentru a marca
astfel raspunderea personala si colectiva a tuturor membrilor societatii in
ocrotirea sanatatii umane".
Sublinez importanta celor trei principii de baza ale educatie pentru sanatate.
Primul este cel al prioritatii: cu cat interventia in "cariera sanatatii" este mai
timpurie, cu atat educatia pentru sanatate va fi mai eficace.
Al doilea principiu, al specificitatii si autoritatii, considera ca opinia celor cu
autoritate legitima este mai credibila, mai cu seama daca acestia constituie un
exemplu graitor de comportament sanogenic.
Al treilea se refera la integrarea educatiei pentru sanatate in obiectivele
politicii social-sanitare a statului; educatia pentru sanatate trebuie sa fie
strans legata de conditiile concrete ale societatii si sa fie compatibila cu
statutul social-economic si cultural al acesteia, percum si cu progresele
inregistrate in domeniul stiintelor medicale.
Interconditionarea dintre educatie si sanatate este fundamentata prin functiile
majore ale educatiei pentru sanatate: functia sanogenica si functia preventionala.
Functia sanogenica are ca scop optimizarea sanatatii individuale si comunitare,
pentru atingerea idealului de sanatate. Ea se adreseaza populatiei sanatoase,
educatia sanogenica constituind o parte integrantpa a medicinii omului sanatos.
Functia preventionala vizeaza atingerea obiectivelor preventiei primare, secundare
si tertiare.
Potentialul de sanatate individuala imbraca o arie larga de manifestari, cuprinse
intre cei 2 poli: sanatatea optima si exitusul. Indiferent de configuratia starii
de sanatate, osciland intre cele limite, actul educational interfereaza toate
treptele starii de sanatate sau de boala. Din aceste punct de vedere, sanatatea
este privita ca o caliatate a vietii, rezultanta a unui mod de viata sanogen, care
reprezinta, in esenta sa, un fapt de educatie.
In prcatica activitatii educativ-sanitare pot fi utilizate o multitudine de forme
si mijloace. Chiar pentru aceeasi actiune medicala pot fi utilizate mai multe forme
de metode (conferinte, convorbiri, lectii, proiectii de filme, etc.). In general,
sunt preferate metodele practico-aplicative.
Educatia pentru sanatate are trei laturi:
- cognitiva, care consta in comunicarea si insusirea de noi cunostinte necesare
apararii si mentinerii sanatatii;
- motivationala, adica asigura convingerea populatiei privind necesitatea
prevenirii si combaterii bolilor si a dezvoltarii armonioase a organismului, prin
respectarea regulilor de sanogeneza;
- comportamenta-volitionala, care consta in insusirea deprinderilor si
obisnuintelor sanogenice, cu aplicarea lor in practica cotidiana.
Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste educatie pentru sanatate drept arma cea
mai eficace a sanatatii populationale, ceea ce impune "sa fie asigurata educatia
pentru sanatate a populatiei si sa fie determinate castele sectoare in care aceasta
sa participe la aplicarea tuturor programelor de sanatate publica, pentru a marca
astfel raspunderea personala si colectiva a tuturor membrilor societatii in
ocrotirea sanatatii umane".
Sublinez importanta celor trei principii de baza ale educatie pentru sanatate.
Primul este cel al prioritatii: cu cat interventia in "cariera sanatatii" este mai
timpurie, cu atat educatia pentru sanatate va fi mai eficace.
Al doilea principiu, al specificitatii si autoritatii, considera ca opinia celor cu
autoritate legitima este mai credibila, mai cu seama daca acestia constituie un
exemplu graitor de comportament sanogenic.
Al treilea se refera la integrarea educatiei pentru sanatate in obiectivele
politicii social-sanitare a statului; educatia pentru sanatate trebuie sa fie
strans legata de conditiile concrete ale societatii si sa fie compatibila cu
statutul social-economic si cultural al acesteia, percum si cu progresele
inregistrate in domeniul stiintelor medicale.
Interconditionarea dintre educatie si sanatate este fundamentata prin functiile
majore ale educatiei pentru sanatate: functia sanogenica si functia preventionala.
Functia sanogenica are ca scop optimizarea sanatatii individuale si comunitare,
pentru atingerea idealului de sanatate. Ea se adreseaza populatiei sanatoase,
educatia sanogenica constituind o parte integrantpa a medicinii omului sanatos.
Functia preventionala vizeaza atingerea obiectivelor preventiei primare, secundare
si tertiare.
Potentialul de sanatate individuala imbraca o arie larga de manifestari, cuprinse
intre cei 2 poli: sanatatea optima si exitusul. Indiferent de configuratia starii
de sanatate, osciland intre cele limite, actul educational interfereaza toate
treptele starii de sanatate sau de boala. Din aceste punct de vedere, sanatatea
este privita ca o caliatate a vietii, rezultanta a unui mod de viata sanogen, care
reprezinta, in esenta sa, un fapt de educatie.
In prcatica activitatii educativ-sanitare pot fi utilizate o multitudine de forme
si mijloace. Chiar pentru aceeasi actiune medicala pot fi utilizate mai multe forme
de metode (conferinte, convorbiri, lectii, proiectii de filme, etc.). In general,
sunt preferate metodele practico-aplicative.
Educatia pentru sanatate are trei laturi:
- cognitiva, care consta in comunicarea si insusirea de noi cunostinte necesare
apararii si mentinerii sanatatii;
- motivationala, adica asigura convingerea populatiei privind necesitatea
prevenirii si combaterii bolilor si a dezvoltarii armonioase a organismului, prin
respectarea regulilor de sanogeneza;
- comportamenta-volitionala, care consta in insusirea deprinderilor si
obisnuintelor sanogenice, cu aplicarea lor in practica cotidiana.
Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste educatie pentru sanatate drept arma cea
mai eficace a sanatatii populationale, ceea ce impune "sa fie asigurata educatia
pentru sanatate a populatiei si sa fie determinate castele sectoare in care aceasta
sa participe la aplicarea tuturor programelor de sanatate publica, pentru a marca
astfel raspunderea personala si colectiva a tuturor membrilor societatii in
ocrotirea sanatatii umane".
Sublinez importanta celor trei principii de baza ale educatie pentru sanatate.
Primul este cel al prioritatii: cu cat interventia in "cariera sanatatii" este mai
timpurie, cu atat educatia pentru sanatate va fi mai eficace.
Al doilea principiu, al specificitatii si autoritatii, considera ca opinia celor cu
autoritate legitima este mai credibila, mai cu seama daca acestia constituie un
exemplu graitor de comportament sanogenic.
Al treilea se refera la integrarea educatiei pentru sanatate in obiectivele
politicii social-sanitare a statului; educatia pentru sanatate trebuie sa fie
strans legata de conditiile concrete ale societatii si sa fie compatibila cu
statutul social-economic si cultural al acesteia, percum si cu progresele
inregistrate in domeniul stiintelor medicale.
Interconditionarea dintre educatie si sanatate este fundamentata prin functiile
majore ale educatiei pentru sanatate: functia sanogenica si functia preventionala.
Functia sanogenica are ca scop optimizarea sanatatii individuale si comunitare,
pentru atingerea idealului de sanatate. Ea se adreseaza populatiei sanatoase,
educatia sanogenica constituind o parte integrantpa a medicinii omului sanatos.
Functia preventionala vizeaza atingerea obiectivelor preventiei primare, secundare
si tertiare.
Potentialul de sanatate individuala imbraca o arie larga de manifestari, cuprinse
intre cei 2 poli: sanatatea optima si exitusul. Indiferent de configuratia starii
de sanatate, osciland intre cele limite, actul educational interfereaza toate
treptele starii de sanatate sau de boala. Din aceste punct de vedere, sanatatea
este privita ca o caliatate a vietii, rezultanta a unui mod de viata sanogen, care
reprezinta, in esenta sa, un fapt de educatie.
In prcatica activitatii educativ-sanitare pot fi utilizate o multitudine de forme
si mijloace. Chiar pentru aceeasi actiune medicala pot fi utilizate mai multe forme
de metode (conferinte, convorbiri, lectii, proiectii de filme, etc.). In general,
sunt preferate metodele practico-aplicative.
Educatia pentru sanatate are trei laturi:
- cognitiva, care consta in comunicarea si insusirea de noi cunostinte necesare
apararii si mentinerii sanatatii;
- motivationala, adica asigura convingerea populatiei privind necesitatea
prevenirii si combaterii bolilor si a dezvoltarii armonioase a organismului, prin
respectarea regulilor de sanogeneza;
- comportamenta-volitionala, care consta in insusirea deprinderilor si
obisnuintelor sanogenice, cu aplicarea lor in practica cotidiana.
Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste educatie pentru sanatate drept arma cea
mai eficace a sanatatii populationale, ceea ce impune "sa fie asigurata educatia
pentru sanatate a populatiei si sa fie determinate castele sectoare in care aceasta
sa participe la aplicarea tuturor programelor de sanatate publica, pentru a marca
astfel raspunderea personala si colectiva a tuturor membrilor societatii in
ocrotirea sanatatii umane".
Sublinez importanta celor trei principii de baza ale educatie pentru sanatate.
Primul este cel al prioritatii: cu cat interventia in "cariera sanatatii" este mai
timpurie, cu atat educatia pentru sanatate va fi mai eficace.
Al doilea principiu, al specificitatii si autoritatii, considera ca opinia celor cu
autoritate legitima este mai credibila, mai cu seama daca acestia constituie un
exemplu graitor de comportament sanogenic.
Al treilea se refera la integrarea educatiei pentru sanatate in obiectivele
politicii social-sanitare a statului; educatia pentru sanatate trebuie sa fie
strans legata de conditiile concrete ale societatii si sa fie compatibila cu
statutul social-economic si cultural al acesteia, percum si cu progresele
inregistrate in domeniul stiintelor medicale.
Interconditionarea dintre educatie si sanatate este fundamentata prin functiile
majore ale educatiei pentru sanatate: functia sanogenica si functia preventionala.
Functia sanogenica are ca scop optimizarea sanatatii individuale si comunitare,
pentru atingerea idealului de sanatate. Ea se adreseaza populatiei sanatoase,
educatia sanogenica constituind o parte integrantpa a medicinii omului sanatos.
Functia preventionala vizeaza atingerea obiectivelor preventiei primare, secundare
si tertiare.
Potentialul de sanatate individuala imbraca o arie larga de manifestari, cuprinse
intre cei 2 poli: sanatatea optima si exitusul. Indiferent de configuratia starii
de sanatate, osciland intre cele limite, actul educational interfereaza toate
treptele starii de sanatate sau de boala. Din aceste punct de vedere, sanatatea
este privita ca o caliatate a vietii, rezultanta a unui mod de viata sanogen, care
reprezinta, in esenta sa, un fapt de educatie.
In prcatica activitatii educativ-sanitare pot fi utilizate o multitudine de forme
si mijloace. Chiar pentru aceeasi actiune medicala pot fi utilizate mai multe forme
de metode (conferinte, convorbiri, lectii, proiectii de filme, etc.). In general,
sunt preferate metodele practico-aplicative.