Sunteți pe pagina 1din 44

TEMA 1.

TEORIA ECONOMICĂ
CA ŞTIINŢĂ.
Unități de conținut:
 Teoria economică şi sistemul ştiinţelor
economice.
 Obiectul de studiu şi etapele evoluţiei teoriei
economice.
 Metodele de cercetare ale ştiinţei economice.
 Legile economice şi categoriile economice.
Economia pozitivă şi normativă.
 Nivelurile de cercetare şi funcţiile ştiinţei
economice.
I. Teoria economică şi
sistemul ştiinţelor economice.
Termenul de economie
oikos = casă, gospodărie
 nomos = normă, lege
• Această noțiune a fost pusă în circulaţie de filozoful grec
Xenophon (430 – 355 î. Christos) prin lucrarea Oikonomia.
• La origine, conceptul respectiv desemna administrarea
gospodăriei.
• Ulterior filozoful grec Aristotel, percepea economia nu doar ca o
știință, ci gospodăria propriu-zisă ca obiect de studiu al acesteia.
Termenul de economie

• În anul 1615, francezul Antoine Montchrestien


lansează conceptul de economie politică
(Tratatul de economie politică)
• iniţial termenul semnifica legile de gospodărire a
casei
• polis= cetate, denumirea științei economice
desemna legile de administrare a cetății
Teoria economică (economia politică) ca știință
autonomă, cu propriul obiect de studiu și cu propria
metodă de cercetare este fundamentată spre sfîrșitul
secolului XVIII, „părintele” acesteia fiind englezul A.
Smith (1723-1790).
Disciplină academică, economia politică a fost expusă pentru
prima dată de D. Stewart (discipolul lui A. Smith) în 1801 la
Universitatea din Edinburgh (Scoţia);
În Rusia, în 1804, la Universitatea din Moscova a fost
inaugurată Catedra diplomatică şi Economie politică în cadrul
Secţiei Știinţelor etice şi politice.
În România, cursul a început să fie predat la Academia
Mihăileană din Iaşi în 1835. În 1860, a fost inaugurată prima
Catedră de Economie politică în România la Iaşi, Universitatea
"Al. I .Cuza".
Teorie economică
• La „intersecţia” secolelor XIX-XX s-a constituit o nouă direcţie
ştiinţifică – "economics„ (Alfred Marshall, în 1890 în lucrarea
„Principiile economiei politice”).
• În Marea Britanie, SUA, Canada paralel cu termenul de „economie
politică” începe să fie utilizat termenul de „economics”.
• În Germania încă de la sfîrşitul secolului 19, este utilizat termenul de
„economie naţională”.
• Odată cu trecerea la economia de piaţă, în Rusia şi alte ţări socialiste
termenul de „economie politică” este înlocuit cu „teorie economică”.
• Începând cu anul 2005, acest termen a fost introdus şi în RM.
• În România din anul 2004 se foloseşte în principal termenul de
„economie”, care se consideră a fi o traducere exactă cuvîntului
„economics” din limba engleză.
Teoria economică
Teoria economica constituie baza
teoretică şi metodologică pentru
ansamblul ştiinţelor economice,
elaborează instrumentele de cercetare
economică, formulează legile, categoriile
şi tendinţele dezvoltării activităţii
economice.
Sistemul științelor economice
științe
științe economice științe economice economice
fundamentale teoretico-aplicative de
frontieră

științe științe științe științe științele


economice economice economice economice de unităților
teoretice funcționale speciale ramură economice

finanţe şi geografia
economia
teoria credit, economică,
agriculturii,
economică, management, cibernetica
statistica economia
doctrinele marketing, economică,
economică, industriei, economia
economice, economia
contabilitatea economia întreprinderii sociologia
istoria muncii, economică,
economică comerţului,
economiei relații psihologia
economia
naționale economice economică,
construcțiilor
internaționale econometria
II. Obiectul de studiu şi
etapele evoluţiei teoriei
economice.
I. ETAPA PREŞTIINŢIFICĂ
(DE LA APARIŢIE-1750)
A. Perioada Antică.
China – confucionismul;
Egipt, Babilon – Învăţăturile lui Ipuver, Codul lui
Hammurabi (prevedea o serie de reglementări a tranzacțiilor de
vînzare - cumpărare);
• India – Arthaşastra, Dharmaşastra, Legile lui Manu
(susțineau că societatea divizată în patru caste: brahmanii-
preoții, cshatrii - militarii, vaishii - gospodarii, sudrii - indivizii
lipsiți de drepturi, corespunde voinței lui Dumnezeu; îmbogățirea
primelor trei caste era considerată ca o datorie sfîntă);
Grecia Antică, Xenofon (sec 5-4 î.Hr.) – „Oeconomicos ” şi
„Despre venituri”
Platon (427-347 î.Hr.) - „Statul”, „Legile”;
Aristotel (348-322 î.Hr.) - „Politica” şi „Etica nicomahică”.
I. ETAPA PREŞTIINŢIFICĂ
(DE LA APARIŢIE-1750)
• Xenofon: definea esența economică a bunurilor, analiza
diviziunea socială a muncii;
• Platon: studiază proprietatea, diviziunea socială a
muncii, funcţiile banilor, antagonismul dintre economia
naturală şi economia de schimb.
• Aristotel: cercetează economia naturală şi economia de
schimb, explică esenţa schimbului, comerţului şi
banilor, rolul banilor şi funcţiile lor. A pus bazele teoriei
valorii, analizînd valoarea şi preţul mărfii.
I. ETAPA PREŞTIINŢIFICĂ
(DE LA APARIŢIE-1750)
B. Evul Mediu T. D'Aquino (1225-1274) – - analizează activitatea
„Summa Theologicae” (1266- economică prin prisma
1273). virtuților (munca pentru
binele public și
îndeletnicirea cu
agricultura) și păcatelor
(furtul, jaful, frauda
comercială, împrumutul
cu dobînda);
- T. D'Aquino opta
pentru stabilirea prețului
just, a salariului just și a
profitului just, în
condițiile unei intervenții
susținute a statului în
viața economică;
I. ETAPA PREŞTIINŢIFICĂ
(DE LA APARIŢIE-1750)

C. Mercantilismul- A. Montchrestien (1576-1621), - consideră comerţul în


prima școala T. Mun (1571-1641), centru activităţii
economică W.Petty (1623-1687) , economice, fiind necesară
(sec. XVI-XVIII) J.B. Colbert (1619-1683). intervenţia statului în
economie, cea mai
însemnată bogăţie este
aurul şi argintul.
II. ETAPA CONSTITUIRII PROPRIU ZISE A
ŞTIINŢEI ECONOMICE (1750- 1870)
A. Școala fiziocrată Fr. Quesnay (1694-1774). - acumularea bogăţiei o
(sec. XVIII) considerau dezvoltarea
agriculturii;
-bogăția constă în
totalitatea bunurilor
produse de natură;
-statul nu trebuie să
intervină în activitatea
economică, deoarece
agricultura, ca ramură de
bază a economiei, este
guvernată de propriile legi
interne, naturale şi
obiective (principiul
„laisser – faire”);
A.R.J.Tourgot (1723-1781) - -produsul net se crează în
„Reflexiuni asupra formării și agricultură, industrie,
distribuirii bogățiilor” (1766). transport, comerț fiind
produsul muncii
lucrătorului și nu un dar al
naturii.
II. ETAPA CONSTITUIRII PROPRIU ZISE A
ŞTIINŢEI ECONOMICE (1750- 1870)
B. Clasicii A. Smith (1723-1790) - - avuția se creează în sfera
(sec. XVII-XIX) „Avuția națiunilor, cercetare producției și nu în sfera
asupra naturii și cauzelor ei” comerțului;
(1776), - munca este principalul
D. Ricardo (1772-1823) - izvor al bogăției;
„Principiile economiei politice - munca – bază și măsură
şi ale impunerii” (1817), a valorii mărfurilor;
T. Malthus (1766-1834) - - s-a cristalizat teoria
„Eseu asupra legii populației” valoare – muncă;
(1798), - mîina invizibilă, se
J.S. Mill (1806-1873) - concretizează în legile
„Principii de economie pieţei;
politică” (1848), - interesul personal este în
J.B.Say (1767-1832) - „Tratat centrul atenţiei (Hommo
de economie politică” (1803). economicus);
-non – intervenția statului
în economie;
III. ETAPA DESCOPERIRII ŞI ELABORĂRII
PRINCIPIILOR TEORETICE
FUNDAMENTALE (1870 – 1930)
A. Marxismul K.Marx (1818-1883) - elaborarea teoriei valorii
(mijlocul sec. XIX) „Kapitalul” (1867), și teoria plusvalorii;
F.Engels (1820-1895), - descoperirea legii valorii
K. Kautsky (1854-1938). ca lege a dezvoltării
producției materiale;
- dezvoltarea teoriei
reproducţiei sociale și a
crizelor economice;
-legile economice poartă
un caracter istoric
(condiționate de
transformările în
societate);
-introducerea în circuitul
științific a fenomenului
exploatării economice atît
în cadrul țării, cît și între
țări;
III. ETAPA DESCOPERIRII ŞI ELABORĂRII
PRINCIPIILOR TEORETICE
FUNDAMENTALE (1870 – 1930)
B. Neoclasicii A. Marshall (1842-1924), -obiectul de studiu:
(sf. sec. XIX) C.Menger (1840-1921) - oamenii (nu lucrurile) și
„Principiile economiei” raritatea (nu producția);
(1871), -studierea mecanismului
L.Walras (1834-1910) - funcționării pieței în stare
„Elemente de teorie pură;
economică pură” (1874-1877), -cercetarea cererii și a
H.H.Gossen (1810-1859), ofertei;
V.Pareto (1848-1923) - „Curs -aplicarea
de economie politică” (1896), intsrumentariului
A.A. Cournot (1801-1887). matematic în studierea
pieței;
IV. ETAPA DE ADÎNCIRE ŞI
EXTINDERE A TEORIEI ECONOMICE
(1930-1970)
A. Instituţionalismul Th. Veblen (1857-1929) – -instituțiile sunt forța
(înc. sec. XX) „Teoria clasei fără ocupații” motrice de dezvoltare a
(1899), societății;
J.R.Commons (1862-1945), -viața economică este
J.K.Galbraith (1908-2006) - guvernată de instituții;
„Noul stat industrial”(1967), -obligativitatea
F. Perroux (1903-1987) – intervenției statului în
„Economia secolului XX”. viața economică;
IV. ETAPA DE ADÎNCIRE ŞI
EXTINDERE A TEORIEI ECONOMICE
(1930-1970)
B. Keynesismul J.M.Keynes (1883-1946) - -respinge principiul
(începînd cu anul „Teoria generală a folosirii „laissez – faire”, al teoriei
1930) mînii de lucru, a dobînzii şi a echilibrului bazat pe
banilor” (1936). utilizarea deplină a forţei
de muncă;
-înaintează ideea
intervenţiei statului în
economie;
-elaborarea teoriei cererii
și a ofertei globale și a
prețului de echilibru;
V. ETAPA CONTEMPORANĂ
(1970 – PÎNĂ ÎN PREZENT)
A. Neokeynesismul R. Harrod (1900-1978) - - acordă o atenţie
(după cel de-al II - „Ciclul comercial” (1936), deosebită investiţiilor şi
lea război mondial) „Spre o economie dinamică” împrumuturilor de stat;
(1948), - presupune utilizarea
E.Domar (1914-1907), politicii impozitelor şi
A. Hansen (1887-1975) – controlului asupra
„Ciclurile economice și a salariilor şi a preţurilor;
venitul național” (1951).
B. Sinteza neclasică J. Hicks (1904-1989), - reprezintă o sinteză a
(înc. cu anul 1950) P.Samuelson (1915-2009) - analizei microeconomice
„Economics” (prima ediție neoclasice cu analiza
1948), macroeconomică
R. Solow (n.1924). keynesistă;
- echilibrul economic
cuprinde şi influenţa
progresului tehnic;
V. ETAPA CONTEMPORANĂ
(1970 – PÎNĂ ÎN PREZENT)
C. Postkeynesismul J. Robinson (1903-1983) – - analiza factorilor ce
(înc. cu anul 1973) „Economia concurenței asigură creșterea
imperfecte” (1933). economică pe termen
lung;
- analiza rolului banilor în
economia contemporană;
D. Neoliberalismul M. Friedman(1912-2006) – - pune accentul pe
(mijlocul anilor´70) „Capitalismul și libertatea” stimularea ofertei;
(1962), -crede în activitatea şi
W.Eucken (1891-1950) – puterea indivizilor
„Principiile de bază ale politicii raţionali;
economice” (1952), - solicită reducerea rolului
F. von Hayek (1899-1992) – statului în economie;
„Dreptul, economia, libertatea” -funcția principală a
(1973, 1976, 1979), statului – protejarea
A. Laffer (n.1940). concurenței;
V. ETAPA CONTEMPORANĂ
(1970 – PÎNĂ ÎN PREZENT)
E.Neoinstituţionalismul D. North (n. 1920) - -individul are un
(anii ´70-´80 în SUA, „Instituții, schimbare comportament parţial
din anii´90 în alte state) instituțională și performanță raţional, în multe cazuri
economică”, oportunist;
J. Buchanan (n.1919) , - își schimbă opiniile
R. Coase (n.1910). după împrejurări;
urmărește doar
satisfacerea intereselor
personale;
- instituționaliștii acordă
atenție noțiunilor: cost de
tranzacție și drepturi de
proprietate;
V. ETAPA CONTEMPORANĂ
(1970 – PÎNĂ ÎN PREZENT)
F. Teorii moderne (anii 2008-2009)
Teoria capitalului G. Becker (n. 1930) – - individul nu este un
uman „Capitalul uman” (1964). simplu consumator, ci o
forma specifică a
capitalului;
Teoria R. Lucas (n.1937) – „Analiza -individul, grație
anticipărilor consecințelor anticipărilor aptitudinilor sale de a lua
raţionale raționale asupra politicilor decizii raționale sau
pripite, axate pe informații
economice” (1995).
cuantificabile despre
evoluțiile anterioare, dar
și previzionând viitorul,
este capabil să ia decizii
economice mai corecte
decât statul;
Legea entropiei şi N. Georgescu-Roegen (1906 - - forța motrice a
procesul economic 1994) – „Legea entropiei și dezvoltării economice este
procesul economic” (1971). legea entropiei;
- procesul economic este
de natură nemecanicistă,
adică transformă bunurile
materiale în deșeuri
nerecuperabile, ce se
echivalează cu
deteriorarea mediului
natural, cu poluarea lui.
Obiectul de studiu al teoriei economice
Nr. Principalele curente şi şcoli de gîndire economică Obiectul de studiu

1. Mercantilismul
Fiziocraţii Avuţia naţională
Economia politică clasică
2. Marxismul Relaţiile de producţie
3. Şcoala istorică Economia naţională în ansamblu
4. Marginaliştii sau neoclasicii (microeconomia) Comportamentul subiecţilor
economiei, căile şi mijloacele
atingerii scopurilor urmărite
5. Keynesismul (macroeconomia) Mecanismul funcţionării
economiei naţionale ca un tot
întreg
6. Curentul instituţional - sociologic Institutile şi schimbările
instituţionale
7. Teoria sintezei neoclasice Avuţia naţională, formele şi
stimulenţii comportamentului
uman în lumea resurselor limitate.

Sursa : Moldovanu D. , Economia politică, Editura ARC, pag. 23


Obiectul de studiu al TE
• Xenofon: Economia nu este numai o ştiinţă, ci şi o artă, un mijloc de
a-ţi mări bogăţia.
• Aristotel: Economia - ştiinţă despre crearea bunurilor materiale şi
hrematistică (ştiinţa despre crearea bogăţiei sub formă de bani
obţinuţi în urma schimbului).
• A. Smith: Economia politică este ştiinţa despre crearea avuţiei.
• D. Ricardo: Economia politică este ştiinţa despre legile distribuţiei
bogăţiei.
• K. Marx: Economia politică este ştiinţa despre relaţiile de producţie
şi legile care le exprimă.
• Mankiw G. Economics - ştiinţa despre modul în care societatea
gestionează resursele limitate de care dispune.
• Teoria economică studiază comportamentul raţional al agenţilor
economici determinat de activitatea economică în condiţiile utilizării
alternative a resurselor economice rare.
Care din definirile menţionate reflectă exact
esenţa obiectului Teoriei economice?

• M.Weber susţine că la „baza separaţiei ştiinţelor nu se află legăturile


„reale” între lucruri, ci legăturile „mentale” între probleme. Adică
unicul obiect de studiu al ştiinţei poate fi definit doar atunci când
este observată unitatea problemelor pe care ea poate să le
formuleze şi să le rezolve.
• Definirea obiectului ştiinţei, de regulă, nu precede, ci succede crearea
acesteia. După cum menţiona J.S.Mill: „Zidul din jurul oraşului nu se
înalţă pentru a înconjura viitoarea clădire, ci pentru a îngrădi deja
ceva existent”. Cu alte cuvinte din însăşi natura oricărei ştiinţe,
inclusiv a economiei politice, reiese că definirea obiectului ei de
studiu este imposibilă până când ştiinţa dată nu a atins un anumit
grad de dezvoltare.
III. Metodele de cercetare ale
ştiinţei economice.
Metodologia - știința despre metode, procedee,
tehnici și instrumente utilizate în procesul cercetării.
Metodologia teoriei economice reprezintă
ansamblul metodelor şi procedeelor utilizate în
ştiinţă, premisele şi principiile de organizare a
activităţii cognitive.
Metodele teorie economice constituie
totalitatea mijloacelor, instrumentelor
utilizate pentru a studia lumea
înconjurătoare, a sistematiza faptele şi a le
expune sub formă de categorii ştiinţifice,
legi, tendinţe şi modele.
Metodele de cercetare ale
ştiinţei economice
M. generale M. specifice
• abstracţia ştiinţifică • principiul „caeteris-paribus”
• analiza • modelarea economico -
matematică
• sinteza • experimentul economic
• inducţia
• deducţia
• istorică
Metodele de cercetare ale ştiinţei
economice
 abstracţia ştiinţifică – concentrarea atenţiei unui singur aspect pentru a-l analiza, făcând abstracţie de
celelalte aspecte. Astfel, în urma abstractizării se elaborează categoriile economice. De ex., valoarea mărfii
este o abstracţie, însă ea exprimă realităţi concrete (cheltuieli de muncă, capital, resurse materiale etc.).
 analiza – descompunerea mintală a fenomenului în părţi componente , fiecare element fiind cercetat ca
un tot întreg;
 sinteza – reunirea elementelor analizate separat şi determinarea tendinţelor dominante în evoluţia
fenomenului dat;
Ex: Pentru descoperirea legităţilor mecanismului de formare a preţurilor în condiţiile economiei de piaţă
(cunoştinţe integre) la început se va efectua analiza "pe părţi" a factorilor determinanţi: cerere, ofertă,
conjunctura pieţei etc., iar mai apoi aceste cunoştinţe vor fi integrate.
 inducţia – modul de a raţiona de la particular la general, de la fapte concrete la generalizări teoretice;
Ex: Pentru orice consumator, utilitatea fiecărei unităţi suplimentare de bun analogic (fie zahăr, mere,
ciocolată) scade. Deci, putem concluziona că achiziţionarea unei cantităţi mari de acelaşi bun trebuie să fie
stimulată prin reduceri de preţ.
 deducţia - modul de a raţiona de la general la particular;
Ex: Astfel, reieşind din teoria echilibrului de piaţă, putem pronostica acţiunile unor vânzători în situaţia de
deficit.
 istorică – descrierea faptelor economice aşa cum s-au derulat în timp;
 principiul “caeteris-paribus” – permite examinarea fenomenului, în condiţiile când toţi ceilalţi factori sunt
presupuşi constanţi;
Ex: La determinarea dependenţei între preţul mărfii şi volumul cererii, se schimbă doar preţul, iar restul
parametrilor şi factorilor (veniturile, gusturile consumatorilor, moda) rămân neschimbaţi.
 modelarea economico - matematică – descrierea simplificată, formalizată, reproducerea schematică a
unui proces economic
 experimentul economic – reproducerea artificială a unui proces (fenomen, fragment) pentru cercetarea
lui în condiţii mai favorabile. Experimentele se efectuează pentru elucidarea unor întrebări, monitorizarea
schimbărilor ce au loc.
IV. Legile economice şi
categoriile economice.
Economia pozitivă şi
normativă.
Legile economice
Legile economice - expresia legăturilor esenţiale,
necesare, relativ stabile şi repetabile de
dependenţă cauzală sau mutuală existente în mod
obiectiv în/între fenomenele şi procesele
economice.
Diversitatea legilor economice
• Legităţi obiective nu depind de voia, interesele, dorinţele oamenilor.
Ex: limitarea resurselor naturale, suprasolicitarea sezonieră a
transportului în turism....
• Legităţile subiectiv psihologice reprezintă raporturi stabile,
intermediate de prezenţa subiecţilor prin interesele, obiectivele,
preferinţele şi deprinderile lor.
Ex: Legea psihologică fundamentală a lui Keynes, conform căreia
oamenii îşi măresc consumul pe măsură ce venitul lor creşte, dar într-o
proporţie redusă;
Legea utilităţii marginale descrescânde confirmă că, începând cu un
anumit moment, unităţile suplimentare din fiecare produs vor aduce
consumatorului satisfacţie suplimentară redusă.
• Legi generale - acţionează în toate sistemele (formaţiunile social-
economice) Ex: Legea rarităţii resurselor, legea diviziunii muncii.
• Legi specifice – acţionează doar la anumite etape istorice (comune
anumitor sisteme economice) Ex: legea rentei, legea concurenţei etc.
Categoriile economice
• Categoria economică reprezintă o abstracţie ştiinţifică, care
reflectă una din componentele relaţiilor economice.
• Categoriile economice sunt noțiuni de maximă generalitate care
surprind esența proceselor și fenomenelor economice de un
anumit fel.
Ex: marfă, valoare, capital, inflaţie, şomaj, salariu, preţ, profit, bani
etc.

Definiți și exemplificați: Fenomen economic, proces economic


• Fenomenul economic este manifestarea exterioară a esenţei, latură a
proceselor economice, care se pot constata de oameni pe cale empirică. În
raport cu esenţa, fenomenele economice sunt mai bogate în amănunte;
ele includ elemente individuale, exterioare şi vremelnice ale proceselor
economice, care pot fi percepute în mod nemijlocit. (creşterea preţurilor,
sporirea profitului, actele de vînzare-cumpărare)
• Procesul economic exprimă transformările succesive cantitative şi
calitative intervenite în starea activităţii economice; el evidenţiază
desfăşurarea în timp şi spaţiu a unui fenomen economic. Procesele
economice cuprind un ansamblu de acte şi activităţi specifice vieţii
economice. (privatizarea patrimoniului de stat, modificarea cererii sau a
ofertei, etc.)
Procesele economice cuprind o serie de operaţiuni care privesc:
• Producţia,. consumul, exportul, importul;
• operaţiuni de repartiţii (salariu, dobânzi, impozite, rente);
• operaţiuni financiare (credite, operaţii bursiere).
Procesul economic reprezintă - prin urmare - devenirea istorică a unui
fenomen.
Economia pozitivă și
economia normativă
• Economia pozitiva - parte a teoriei economice, care studiază faptele
şi legătura între ele, evidențiază ceea ce este în economie şi ceea ce
se poate întîmpla dacă va avea loc un anume eveniment endogen sau
exogen. Atunci când scopul cercetării economice este explicativ,
teoretic, răspunzând la întrebările Ce este? De ce este? Cum este?
teoria economică este considerată ştiinţă economică pozitivă.

Teoria economică nu poate fi o ştiinţă integral pozitivă, ea trebuie să fie şi


este într-o măsură mai mare sau mai mică –normativă.
• Economia normativă - parte a teoriei economice, care oferă
modalităţile de acţiune, arată cum ar fi bine să se desfăşoare
activităţile economice şi ce ar trebui de făcut pentru ca procesele
economice sociale să se încadreze în normalitate.
• Când teoria economică urmăreşte să dea răspuns la întrebările Ce-i
de făcut? Cu ce mijloace? Cum? ea este considerată ştiinţă
economică normativă.
Politica economică
Teoria economică nu trebuie confundată cu politica economică.
• Politica economică – acţiunea conştientă a puterii publice, care
presupune definirea ştiinţifică a obiectivelor economice ale statului
pe o anumită perioadă de timp şi punerea în aplicare al acestor
obiective pornind de la condiţiile existente şi folosind mijloace şi
tehnici adecvate.
• Pe baza teoriei economice sunt formulate următoarele politici
economice: politica monetară, valutară, fiscală, bugetară, de
preţuri, de venituri, de ocupare a forţei de muncă, sectorială,
comercială, de susţinere a micului business ş. a.
V. Nivelurile de cercetare şi
funcţiile ştiinţei economice.
Nivelurile de funcţionare a economiei
• Microeconomia studiază procesele, faptele, actele şi
comportamentele participanţilor individuali la activitatea
economică.
• Macroeconomia studiază procesele, faptele, actele şi
comportamentele economice ale agenţilor economici agregaţi,
precum şi economia naţională privită ca un tot întreg.
• Mezoeconomia este nivel intermediar între microeconomie şi
macroeconomie, relevă procesele, faptele, actele şi
comportamentele care se referă la sectoarele şi ramurile activităţii
economice.
• Mondoeconomia cuprinde totalitatea economiilor naţionale,
procesele, faptele, actele şi comportamentele subiecţilor
economici ale comunităţilor internaţionale, legăturile economice
dintre economiile naţionale, precum şi instituţiile internaţionale.
Funcțiile teoriei economice
• Cognitivă – studierea, cunoaşterea şi explicarea
proceselor şi fenomenelor vieţii economice;
• Teoretică - furnizarea bazei ştiinţifice pentru
elaborarea şi realizarea politicii economice;
• Utilitaristă – identificarea celor mai eficiente
alternative de utilizare a resurselor;
• Practică – elaborarea recomandărilor pentru
activitatea economică;
• Formativ - educativă – formarea conştiinţei
economice;
• Metodologică – fundament teoretic şi metodologic
general pentru toate ştiinţele economice.
Principiile economiei după
Gregory Mankiw
1. Indivizii trebuie să facă o alegere;
2. Costul unui produs este dat de preţul unui alt
produs care nu se poate fabrica, la care trebuie să
renunţăm. Orice cost este unul de oportunitate.
3. Indivizii raţionali gîndesc în termeni marginal
(Beneficiu marginal/cost marginal);
4. În măsura în care costurile şi profitul se schimbă,
se modifică şi comportamentul indivizilor;
5. Schimburile de bunuri îmbogăţesc lumea;
Principiile economiei după
Gregory Mankiw
6. Pieţele reprezintă cel mai eficient mod de
organizare al economiei;
7. Puterea publică poate ameliora rezultatele
pieţei;
8. Preţurile cresc dacă creşte masa monetară;
9. Nivelul de trai depinde de capacitatea unei ţări
de a produce bunuri;
10.Pe termen scurt, societatea trebuie să aleagă
între inflaţie şi şomaj.
Mulțumesc pentru atenție!!!