INSTRUCTIUNI TEHNICE PENTRU PROIECTAREA SI EXECUTAREA

BARETELOR PENTRU FUNDAREA CONSTRUCTIILOR

Indicativ P 106-85
Inlocuieşte P 106-79
Cuprins
 
1. GENERALITATI SI DOMENIUL DE APLICARE
1.1. Prezentele instrucţiuni tehnice se aplică la proiectarea şi executarea baretelor folosite ca elemente de
fundare de adâncime la construcţii civile şi industriale, poduri, construcţii hidrotehnice etc.
1.2. Baretele sunt elemente structurale de fundare executate prin excavarea în teren a unei găuri cu secţiune
cvasirectangulară în care se toarnă beton.
1.3. Excavarea tranşeii în care se formează corpul baretei se face, de regulă, cu echipamente specifice celor
folosite la realizarea pereţilor mulaţi şi anume:
- cupă graifăr (benă) montată la capătul unei prăjini ghidate (procedeele Kelly - Soletanche, ESGH, ESH 20,
ESH 30, Poclain, Casagrande etc.);
- cupă dreaptă culisantă de-a lungul unui catarg (procedeele ELSE, ISSE);
- sapă rotativă sau percutantă (procedeul CIS Soletanche).
În funcţie de natura terenului de fundare, diferitele procedee de săpare pot fi folosite atât independent cât şi
combinate între ele.
1.4. Domeniul de aplicare a baretelor este acelaşi cu cel al piloţilor foraţi de diametru mare. Acest sistem de
fundare se adoptă numai dacă prezintă avantaje tehnico-economice în comparaţie cu alte sisteme de fundare
de adâncime. Utilizarea baretelor este indicată, în general, atunci când sunt întrunite următoarele condiţii:
- stratificaţia stabilită pe amplasament cuprinde în suprafaţă pământuri puternic compresibile (pământuri
argiloase sau prăfoase de consistenţă redusă, nisipuri afânate, mâluri, turbă etc.);
- cu utilajele disponibile se poate asigura încastrarea baretei într-un strat cu capacitatea portantă ridicată,
puţin compresibil (nisipuri sau pietrişuri îndesate, argile tari, roci stâncoase sau semistâncoase etc.);
- structura transmite fundaţiei încărcări axiale şi transversale mari care nu pot fi preluate cu alte sistene de
fundare de adâncime şi nici prin adoptarea unor sisteme de fundare de suprafaţă pe teren îmbunătăţit.
1.5. Echipamentele curent folosite în ţara noastră pentru realizarea pereţilor mulaţi şi baretelor sunt optim
utilizate în anumite condiţii de stratificaţie, după cum urmează:
- Instalaţiile Kelly - Soletanche, ESGH, ESH 20, ESH 30 ating performanţele cele mai bune în pământuri
nisipoase (inclusiv nisipuri argiloase), eventual cu pietrişuri şi bolovani mici, în pământuri argiloase şi prăfoase
indiferent de consistenţă, în roci semistâncoase alterate (gresii slabe, marne degradate); nu pot fi practic
folosite în grohotişuri, în pământuri cu bolovani mari, în roci stâncoase sau semistâncoase. Geometria tranşeii
săpate reproduce, cu mici abateri, geometria sapei, iar talpa tranşeii rezultă, în mod normal, plană.
- Instalaţiile ELSE ating performanţele cele mai bune în pământuri nisipoase (inclusiv nisipuri argiloase),
eventual cu pietrişuri şi bolovani mici, şi în pământuri prăfoase şi performanţe mai slabe în pământuri
argiloase cu plasticitate ridicată, care aderă puternic de cupa dreaptă, în nisipuri cimentate, în roci
semistâncoase alterate (gresii slabe, marme degradate); nu pot fi practic folosite în pământuri cu bolovani
mari, în roci stâncoase sau semistâncoase.
1.6. Dimensiunile excavaţiilor pentru barete, executate cu utilajele existente în ţară, sunt următoarele:
- la utilajele Kelly, ESGH, ESH 20 şi ESH 30 lăţimea este cuprinsă între 0,60...1,00 m, funcţie de lăţimea
cupei, lungimea este de 2,20...2,70 m, iar adâncimea ajunge până la 20...30 m funcţie de lungimea prăjinii
utilajului;
- la utilajul ELSE, lăţimea este de 0,40...1,00 m, lungimea de 3,50...3,80 şi adâncimea de 30...35 m.
În tabelul 1 sunt date caracteristicile utilajelor existente în ţară pentru executarea baretelor şi provenienţa
acestora.
1.7. Fundaţiile pe barete se execută numai pe bază de documentaţie întocmită de o unitate de proiectare,
care trebuie să conţină toate detaliile necesare execuţiei, inclusiv pentru lucrările pregătitoare şi de organizare
a şantierului.
Execuţia fundaţiilor pe barete trebuie încredinţată numai unităţilor specializate, cu personal având pregătire
corespunzătoare pentru acest gen de lucrări şi pentru buna exploatare a utilajelor şi instalaţiilor aferente.
1.8. Eşalonarea lucrărilor de fundaţii pe barete trebuie făcută în flux continuu, în concordanţă cu tehnologia
specifică utilajului folosit şi în baza prevederilor prezentelor instrucţiuni, completate cu fişa tehnologică a
lucrării respective, conţinând toate elementele şi indicaţiile tehnice necesare execuţiei în condiţiile concrete
ale amplasamentului.
1.9. Organizaţia de construcţii trebuie să asigure realizarea întocmai a proiectului, ţinând evidenţa zilnică -
după un grafic de lucru (dinainte stabilit) - a tuturor lucrărilor şi să întocmească fişe de lucrări conform
modelelor date în anexele III.1 şi III.2.
1.10. Organizaţia de construcţii este obligată să înfiinţeze pe şantier un laborator pentru controlul permanent
al calităţii lucrărilor (încercări asupra noroiului bentonitic folosit la excavare şi asupra probelor prelevate din
betonul ce se toarnă în baretă).
1.11. Beneficiarul lucrării va delega un cadru tehnic care să urmărească permanent mersul lucrărilor pe
şantier, realizarea prevederilor proiectului şi aplicarea instrucţiunilor de lucru şi care să fie împuternicit a lua
măsurile corespunzătoare în caz de nerespectare a acestora.
1.12. La executarea baretelor trebuie respectate normele de tehnica securităţii muncii existente în construcţii
şi cele specifice acestui gen de lucrări, conform prezentelor instrucţiuni tehnice.
[top]
 
2. DATE NECESARE PROIECTARII FUNDATIILOR PE BARETE
2.1. Date privind terenul de fundare
2.1.1. Pentru întocmirea proiectului fundaţiei pe barete se vor avea în vedere prevederile STAS 1242/1-81 şi
se vor preciza următoarele date referitoare la condiţiile amplasamentului:
- stratificaţia terenului de fundare, cu caracteristicile fizice şi mecanice ale straturilor de pământ întărite; se va
da o atenţie deosebită obţinerii caracteristicilor rezistenţei la forfecare determinate prin încercări in situ (probe
de penetrare statică, încercări cu aparatul de forfecare cu palete) sau încercări în laborator;
- nivelul normal al apelor subterane precum şi eventualele modificări previzibile ale acestuia pentru viitor;
- agresivitatea apelor subterane;
- adâncimea probabilă de afundare (când este cazul).
2.1.2. În cazul când se întâlneşte un strat de capacitate portantă ridicată care poate constitui suportul
baretelor, forajele vor pătrunde în acest strat pe o adâncime egală cu cel puţin 3 l unde l este latura mare a
baretei.
2.1.3. Studiul geotehnic va preciza dacă sub stratul portant se află un strat foarte compresibil. În acest scop
cel puţin un foraj se va extinde în stratul portant pe o adâncime de cel puţin 1,5 B, unde B este latura mică
sau diametrul radierului care solidarizează baretele.
2.2. Date care rezultă din încercarea în teren a baretelor de probă
2.2.1. Încercarea în teren a baretelor de probă face parte integrantă din programul de studii, cercetare şi
proiectare stabilit pentru lucrarea respectivă.
2.2.2. Detaliile de execuţie ale fundaţiilor pe barete se definitivează numai pe baza rezultatelor încercărilor de
probă asupra unor barete executate pe amplasament cu aceeaşi tehnologie şi cu aceleaşi utilaje avute în
vedere în proiect. Ori de câte ori este posibil, şi în special la construcţiile de importanţă deosebită, încărcările
de probă vor fi programate chiar de la fazele de proiectare anterioare detaliilor de execuţie.
2.2.3. În cazul în care numărul total al baretelor din lucrare este de 50 sau mai mic, se admite ca elementele
necesare detaliilor de execuţie să se stabilească iniţial prin calcule, utilizând formulele recomandate în
prezentele instrucţiuni tehnice, urmând ca încărcările de probă să se execute odată cu începerea lucrărilor.
Detaliile de execuţie se vor definitiva pe baza rezultatelor încărcărilor de probă.
2.2.4. Numărul baretelor de probă se stabileşte în funcţie de numărul total estimat al baretelor de pe
amplasament, de complexitatea condiţiilor geotehnice, de datele existente asupra unor barete de probă de pe
amplasamente învecinate, de timpul şi importanţa construcţiei etc. Acest număr nu va fi mai mic de 1% din
numărul total de barete.
2.2.5. La construcţiile sensibile la tasări diferenţiate se recomandă ca pe lângă baretele de probă să se
efectueze încărcări şi asupra unor barete care rămân în lucrare, numite barete de verificare. Numărul
baretelor de verificare se va lua în acest caz de cel puţin 5% din numărul total al baretelor.
2.2.6. Programul minimal de încărcări de probă pe un amplasament constă din încărcarea unei barete la
compresiune axială. În cazul în care baretele sunt supuse unor solicitări orizontale importante (H > 0,05 V) se
va recurge şi la încărcarea unei barete la sarcina orizontală, cu respectarea prevederilor STAS 2561/2-81.
2.2.7. La lucrările cu un număr redus de barete (sub 15) se admite ca programul minimal să fie realizat pe
barete de verificare, din lucrare.
La această categorie de lucrări, proiectantul poate renunţa în mod excepţional la încărcările de probă,
apreciind capacitatea portantă prin calcul, dacă se dispune de rezultatele unor încărcări de probă în condiţii
de teren similare.
La construcţiile la care este necesară limitarea deformaţiilor (orizontale şi verticale) încărcările de probă se
vor face indiferent de numărul baretelor din lucrare.
2.2.8. În corpul baretelor de probă se vor împlanta instrumente de măsură care să permită determinarea
deformaţiilor în lungul baretelor şi obţinerea, pe această cale, a eforturilor care se transmit prin frecare pe
suprafaţa laterală precum şi a eforturilor transmise la bază (,,transferul de încărcare").
În anexa I la prezentele instrucţiuni tehnice se prezintă detaliile unui sistem mecanic pentru determinarea
deformaţiilor în lungul baretelor de probă, inclusiv modul de prelucrare a rezultatelor, pentru obţinerea
transferului de încărcare.
În funcţie de posibilităţi se vor utiliza şi alte sisteme de măsurare a deformaţiilor (traductori cu coardă vibrantă,
traductori electrorezistivi etc.).
2.2.9. În vederea unei mai bune valorificări a rezultatelor încărcărilor de probă şi a îmbunătăţirii, pe această
cale, a prescripţiilor de proiectare, unităţile care efectuează încărcările de probă pe barete sunt obligate să
transmită un set din rezultatele înregistrate la INCERC - Laboratorul fundaţii şi încercări nedistructive, şos.
Pantelimon nr. 266, sector 2, Bucureşti, cod 73559.
În anexa III se prezintă conţinutul minimal al referatului ce trebuie elaborat la încheierea încărcării de probă pe
baretă.
[top]
 
3. PRESCRIPTII GENERALE DE PROIECTARE
3.1. Materiale
Marca betonului va fi B 200.
Se vor utiliza agregate de râu, sortate.
Consistenţa betonului va fi fluidă (tasarea conului 15...20 cm).
Se va utiliza aditivul plastifiant întârzietor de priză ,,Replast".
La alcătuirea reţetei de betonare, în cazul betonării în terenuri cu ape agresive, se vor avea în vedere
prevederile STAS 3349-79 şi ale ,,Normativului pentru executarea lucrărilor de beton şi beton armat" C. 140-
79, anexa I.5.
Armăturile baretelor se vor realiza din OB 37 sau PC 52 STAS 438/1-80, STAS 438/2-80, STAS 438/3-80.
3.2. Alcătuirea baretei
3.2.1. Dimensiunile secţiunii orizontale sunt determinate de caracteristicile utilajelor cu care se execută
săparea. În mod obişnuit, lăţimea baretei este de 0,60...1,00 m, iar lungimea minimă a unui panou este de
2,00...2,70 m (Kelly, ESGH) respectiv 3,50-3,80 m (ELSE).
Prin dispunerea mai multor panouri pe direcţie perpendiculară sau sub diferite unghiuri se pot obţine forme
variate în plan ale secţiunii (I, L, K, T, Z etc.), în concordanţă cu mărimea şi natura solicitărilor transmise de
suprastructură (fig. 1).
3.2.2. Adâncimea baretei (dimensiunea pe verticală) depinde de nivelul la care se întâlneşte stratul portant
sau, în general, de cota până la care se apreciază că prin efectul combinat al frecării pe suprafaţa laterală şi
al rezistenţei în planul bazei, bareta transmite la teren încărcarea care-i revine.
Adâncimea de pătrundere a baretei în stratul portant va fi de cel puţin 3 b (b lăţimea baretei). Dacă stratul de
bază este constituit dintr-o rocă stâncoasă sau semistâncoasă se admite rezemarea baretei pe patul de rocă
după îndepărtarea stratului alterat.
3.2.3. Armarea baretelor se face cu carcase de armătură pe întreaga adâncime a baretelor, formate din bare
longitudinale, etrieri, bare de rigidizare, cârlige de manipulare şi distanţieri sub forma unor role cilindrice de
beton montate pe cele două feţe ale carcasei prin intermediul unor bare scurte de oţel sudate de carcasă,
aşezate la 2...3 m distanţă pe cele două direcţii şi ieşite în afara feţei armăturii cu 7 cm sau 10 cm.
La baretele solicitate numai la compresiune se admite ca armarea să se facă numai la partea superioară, pe o
distanţă egală cu 1/3 din fişă dar nu mai puţin de 3 m.
În acest caz, se vor prelungi 1/3 din numărul baretelor longitudinale până la talpa baretei pentru evitarea
ridicării carcasei în timpul betonării şi pentru verificarea adâncimii tranşeii excavate.
La baretele solicitate şi la încovoiere, secţiunea de armătură se va adopta corespunzător solicitărilor din
baretă.
În fig. 2 se prezintă un mod de alcătuire a carcasei de armătură pe întreaga lungime a unei barete.
Diametrele minime care se vor adopta pentru barete de armătură sunt:
- armătura longitudinală de rezistenţă 14-OB 37; 12-PC 52;
- armătura din etrieri 10-OB 37;
- armătura pentru barete de rigidizare:

 la lăţimi de 0,60 m 14-OB 37;

 la lăţimi de 0,80 m şi 1,0 m 16-OB 37;

- armătura din agrafe şi cârlige de susţinere minimum 18-OB 37.

Distanţa minimă dintre barele de armătură va fi de 15 cm.
3.2.4. Grosimea stratului de acoperire cu beton a carcasei de armătură, măsurată de la faţa exterioară a
barelor de rezistenţă se va lua de cel puţin 7 cm, iar în cazul terenurilor cu agresivitate de cca. 10 cm.
Dimensiunile şi numărul barelor de rezistenţă ale carcasei de armătură se stabilesc prin calcul de către
proiectant.
3.3. Dispunerea baretelor în radier
Corpul baretei va pătrunde în radier pe o lungime de cel puţin 10 cm, fără a se ţine seama de betonul de
egalizare.
Barele longitudinale ale carcasei de armătură se vor ancora în radier pe o lungime de cel puţin 40 d, unde d
este diametrul barei.
Distanţa dintre faţa baretei şi marginea radierului se va lua de cel puţin 25 cm.
Grosimea şi armarea radierului se vor stabili prin calcul. Acoperirea cu beton a armăturii inferioare a radierului
se va lua de cel puţin 15 cm.
Distanţa între axele paralele cu latura mare a baretelor aflate în cuprinsul unei fundaţii va fi d > 3 b, unde b
este lăţimea baretei.
3.4. Elemente de calcul
Din punctul de vedere al comportării sub solicitările axiale sau transversale, baretele sunt asemănătoare cu
piloţii foraţi de diametru mare. În consecinţă, elementele de calcul din prezentele instrucţiuni tehnice sunt în
concordanţă cu prevederile standardului 2561/4-85 ,,Piloţi foraţi de diametru mare. Prescripţii generale de
proiectare, execuţie şi recepţie".
3.4.1. Stabilirea capacităţii portante a baretelor pe baza rezultatelor încărcărilor de probă
3.4.1.1. Capacitatea portantă la compresiune a unei barete izolate se determină cu relaţia:
R=k.m.Pcr  (KN) (1)
în care:
R - capacitatea portantă de calcul a unei barete izolate solicitată la compresiune;
k - coeficient de siguranţă calculat cu relaţia:
k=(1-0,3)
în care:  se ia, în funcţie de numărul de încărcări de probă de pe acelaşi amplasament, din tabelul 2.
Tabelul 2

Numărul n al încărcărilor de probă 

1 1,66

2 1,33

1
m - coeficient al condiţiilor de lucru care se ia egal cu 1,0;
Pcr - încărcarea critică a baretei, în KN, determinată pe baza încărcărilor din teren, conform STAS 2561/2-81,
ca medie aritmetică a încărcărilor critice obţinute pentru fiecare din baretele de probă de pe amplasament.
Observaţii:
a. În funcţie de mărimea tasării corespunzătoare lui R din curba încărcare-tasare a baretei de probă,
proiectantul poate modifica valoarea R faţă de cea calculată cu relaţia (1).
b. La calculul fundaţiei pe barete la starea limită de capacitate portantă se cere îndeplinită condiţia ;
S - reprezintă efortul de calcul în bareta cea mai solicitată a fundaţiei, provenit din încărcări de calcul în
gruparea de încărcare cea mai defavorabilă.
c. În cazul în care încărcarea de probă se face asupra unei barete care rămâne în lucrare, încărcarea nu va
depăşi valoarea, a capacităţii portante estimată prin calcul cu formulele din prezentele instrucţiuni tehnice.
Dacă în limitele astfel fixate ale încărcării axiale se atinge Pcr (STAS 2561/2-81), atunci capacitatea portantă
de calcul, care se va lua în considerare la reproiectarea fundaţiei se determină cu relaţia (1), ţinând seama de
observaţia a. Dacă în limitele astfel fixate ale încărcării axiale nu se atinge P cr, atunci se va considera valabilă
valoarea capacităţii portante R stabilită prin calcul.
3.4.1.2. Capacitatea portantă la smulgere a unei barete se determină cu relaţia:
Rsm = k.m.Pcrsm  (KN)   (2)
în care:
Rsm - capacitatea portantă de calcul a unei barete izolate solicitată la smulgere:
k = 0,4
m = 1,0
Pcrsm - încărcarea critică de smulgere (conf. STAS 2561/2-81) în KN, determinată prin încercări de smulgere în
teren.
3.4.1.3. Capacitatea portantă la încărcarea orizontală a unei barete izolate se determină cu relaţia:
  Ror = k.m.Pcror   (KN)                 (3)
în care:
Ror - capacitatea portantă de calcul a unei barete solicitată de încărcări orizontale
k = 0,7
m = 0,7
Pcror - încărcarea critică orizontală (STAS 2561/2-81) în KN, determinată prin încărcări în teren.
În funcţie de direcţia de acţiune a încărcării orizontale, se deosebesc:
Ror / - capacitatea portantă de calcul a unei barete solicitată de o încărcare orizontală perpendiculară pe latura
lungă a secţiunii transversale a baretei;
Ror // - capacitatea portantă de calcul a unei barete solicitată de o încărcare orizontală paralelă pe latura lungă
a secţiunii transversale a baretei;
Observaţii:
a. În cazul în care încărcarea de probă se face prin încărcarea simultană a două barete care rămân în lucrare,
această încărcare nu va depăşi valoarea R'or a capacităţii portante estimată prin calcul.
b. Dacă în limitele astfel fixate ale încărcării orizontale se atinge P cror (STAS 2561/2-81), atunci capacitatea
portantă de calcul care se va lua în considerare se determină cu relaţia (3) în care P cror are valoarea rezultată
din încărcare.
c. Dacă în limitele astfel fixate ale încărcării orizontale nu se atinge P cror, atunci se va considera valabilă
valoarea capacităţii portante de calcul Ror, stabilită prin calcul.
3.4.2. Stabilirea prin calcul a capacităţii portante a baretelor.
În lipsa datelor din încărcări de probă se admite să se facă, potrivit STAS 2561/4-85, o predimensionare a
fundaţiei pe baza capacităţii portante a baretelor determinată prin calcul, urmând ca dimensionarea
(reproiectarea) fundaţiei să se efectueze după cunoaşterea rezultatelor încărcărilor.
3.4.2.1. Calculul capacităţii portante la încărcări axiale de compresiune a baretelor purtătoare pe bază
Prin barete purtătoare pe bază se înţeleg baretele care pătrund cu baza într-un strat practic nedeformabil,
căruia îi transmit integral încărcarea axială.
Strate practic nedeformabile pot fi considerate stratele stâncoase sau semistâncoasae, cele alcătuite din
pământuri necoezive grosiere (blocuri, bolovănişuri, pietrişuri) cu golurile umplute cu nisip precum şi argilele
de consistenţă tare (Ic>1) având e < 0,6.
Capacitatea portantă la încărcări axiale de compresiune a unei barete purtătoare pe bază se determină cu
relaţia:
  R = k.m.pv.A   (kN)                   (4)
în care:
k = 0,5
m = 0,8
A - secţiunea baretei în planul tălpii, în m 2;
Pv- rezistenţa de calcul a terenului pe talpa baretei care se adoptă astfel;
- în cazul încastrării baretei într-un strat stâncos

în care:
cs - este rezistenţa medie la compresiune a rocii determinată conform STAS 6200/5-83 pe epruvete cubice
în stare saturată, în kN/m;
t - adâncimea de încastrare în rocă, în m, care trebuie să fie de minimum 0,50 m;
b - lăţimea baretei, în m.
- în cazul rezemării baretei pe un strat preactic nedeformabil
Pv=6000 kN/m2.
Observaţie - În cazul în care talpa baretei este rezemată pe o rocă stâncoasă sau semi-stâncoasă puternic
fisurată, alterată ori degradată, sau pe o rocă neomogenă cu intercalaţii pământoase, se recomandă
determinarea rezistenţei de calcul Pv printr-o încărcare de probă cu placa.
3.4.2.2. Calculul capacităţii portante la încărcări axiale de compresiune a baretelor flotante
Prin barete flotante se înţeleg baretele care pătrund cu baza într-un strat deformabil astfel încât între baretă şi
terenul din jur se poate produce o deplasare relativă care mobilizează frecarea pe suprafaţa laterală a baretei.
Capacitatea portantă la încărcări axiale de compresiune a baretei flotante se determină cu relaţia:
R = k(m1Pl + m2Pv)  (kN)       (5)
în care:
Pl - este partea din încărcarea critică, realizată prin frecare pe suprafaţa laterală, în kN;
Pv- este partea din încărcarea critică, realizată prin rezistenţa în planul bazei baretei, în kN;
k - 0,7
m1,m2 - coeficienţii condiţiilor de lucru în funcţie de tehnologia de betonare şi de tipul baretei, conform
tabelului 3.
Tabelul 3

tipul de pământ la baza baretei

Tehnologia de betonare m1 coeziv necoeziv

m2
 Betonare sub noroi:      
- cu injecţie la bază 0,8 0,7 0,9

- fără injecţie la bază 0,8 0,5 0,7

 
PI se determină cu relaţia:

 (kN)   (6)
în care:
U - perimetrul secţiunii transversale a baretei, în m;
fi - rezistenţa de calcul pe suprafaţa laterală a baretei corespunzătoare stratului i, în kN/m 2, conform tabelului
4;
Ii - lungimea baretei care este aferentă stratului i, în m.
Tabelul 4
Valorile rezistenţelor de calcul de frecare pe suprafaţa laterală a baretei, fi, în kN/m2.

Pământuri nisipoase
Adâncimea Pământuri coezive cu
de îndesare medie
medie a
stratului
mari fine prăfoase 0,8 0,7 0,6 0,5 0,4 0,3 0,2 0,1

1 35 23 15 34 23 15 12 8 4 4 3

2 42 30 20 42 30 20 17 12 7 5 4

3 48 35 25 48 35 25 20 14 8 7 6

4 53 38 27 53 38 27 22 16 8 8 7

5 56 40 29 56 40 29 24 17 10 8 7

7 60 43 32 60 43 32 25 18 10 8 7

10 65 46 34 65 46 34 26 19 10 8 7

15 72 51 38 72 51 38 28 20 11 8 7

20 79 56 41 79 56 41 30 20 12 8 7

25 86 61 44 86 61 44 32 20 12 8 7

30 93 66 47 93 66 44 34 21 12 9 8

35 100 70 50 100 70 50 36 22 13 9 8
Observaţii
1. Valorile fi se adoptă pentru adâncimile medii corespunzătoare distanţei de la mijlocul grosimii stratului i
până la suprafaţa terenului. În cazul unor straturi cu grosimi mai mari de 2 m, determinarea valorilor f i se face
prin împărţire în straturi cu grosimea de maximum 2,0 m.
2. Pentru valorile intermediare ale adâncimilor sau consistenţei, f i se interpolează liniar.
3. Dacă în limitele adâncimii baretei există o intercalaţie de pământ puternic compresibil, de consistenţă
redusă (turbă, mâl etc.) de cel puţin 30 m grosime, iar suprafaţa terenului urmează a fi încărcată (în urma
sistematizării sau din alte cauze) cu o umplutură de pământ sau din alte materiale, rezistenţa pământului
situat deasupra stratului puternic compresibil se ia astfel:
- când umpluturile au până la 2 m înălţime; pentru stratul puternic compresibil şi pentru umplutura de pământ
fi=0, iar pentru stratele de pământ natural, fi are valorile din tabel, cu semnul pozitiv;
- când umpluturile au între 2 şi 5 m înălţime: pentru pământurile naturale, inclusiv umplutura de pământ, f i se
ia egal cu valoarea din tabel cu semn negativ, iar pentru stratul puternic compresibil fi=  kN/m2;
- când umpluturile au peste 5 m înălţime: pentru pământuri naturale, inclusiv umplutura de pământ, f i din tabel,
corespunzătoare tabel cu semn negativ, iar pentru stratul puternic compresibil f i se ia egal cu 0,4 din valoarea
din tabel cu semn negativ.
4. Dacă bareta străbate umpluturi recente, în curs de consolidare, cu grosimi mai mari de 5 m, valorile f i din
tabel, corespunzătoare tipului de pământ predominant în umplutură, se vor lua cu semn negativ.
Pv se determină cu relaţia:
Pv = A.pv (KN)   (7)
în care:
A - secţiunea baretei în planul bazei, în m2;
Pv - rezistenţa de calcul a pământului aflat la baza baretei, care se determină funcţie de natura terenului, după
cum urmează;
În pământuri coezive:
       (KN/m2)     (8)
în care:
Nc - factor de capacitate portantă care se ia egal cu 9;
Cu - rezistenţa la forfecare determinată în condiţii nedrenate a pământului, în kN/m 2;
 - valoarea medie ponderată a greurăţilor volumice ale straturilor de pământ străbătute de baretă în kN/m 3;
D - fişa baretei, în m, prin care se înţelege acea parte a lungimii baretei, cuprinsă între cota terenului natural
sau sistematizat şi cota bazei baretei; pentru infrastructurile podurilor, D se măsoară de la nivelul fundului
albiei râului, ţinând seama de adâncimea de afuiere.
În lipsa datelor privind rezistenţa la forfecare a straturilor de la baza baretei, pentru pământuri coezive se
admite şi utilizarea valorilor Pv din tabelul 5, date în funcţie de raportul D / b, unde b este lăţimea baretei, şi de
indicele de consistenţă Ic.
Tabelul 5

Ic

1 0,8 0,6 0,4

1000 750 400 150

2000 1500 800 300

 
Observaţie:

Pentru valori intermediare ale lui Ic şi ale raportului , se va interpola.

În pământuri necoezive:

 (KN/m2)           (9)
 - coeficient funcţie de gradul de îndesare ID al pământului de la baza baretei, conform tabelului 6.
Tabelul 6

ID  n
0...0,33 0,5 10

0,33...0,66 0,4 15
 0,66...1 0,3 20
 
 - greutatea volumică a pământului de sub baza baretei, în kN/m3;
 - valoarea medie ponderată a greutăţilor volumice ale straturilor de pământ străbătute de baretă, în kN/m 3;
b - lăţimea baretei, în m;
Dc - fişa de calcul a baretei, în m, care se stabileşte astfel:
- dacă fişa         (10)
atunci fişa de calcul Dc= n.b        (11)
- dacă fişa D < n.b         (12)
atunci fişa de calcul Dc = D      (13)
n - coeficient în funcţie de gradul de îndesare a pământului de la baza baretei, conform tabelului 6.
În expresiile (10)...(13) fişa D are aceiaşi semnificaţie ca în formula (8).
Atunci când deasupra stratului de pământ necoeziv în care pătrunde baza baretei se află un strat de
umplutură recentă, necompactat sau un strat de pământ argilos moale sau plastic curgător (mâl), sau un strat
de turbă, drept fişa D în expresiile (10), (12) şi (13) se va considera doar adâncimea pe care pătrunde bareta
în stratul de pământ portant iar la expresia Pv definită prin relaţia (9) se va adăuga termenul L, în care ,
reprezintă greutatea volumică a stratului de umplutură, în KN/m 3, iar L grosimea acestui strat, în m;
Nr,N2 - factori de capacitate portantă daţi în tabelul 7 în funcţie de valoarea de calcul a unghiului de frecare
interioară.
În lipsa unor date asupra unghiului  obţinute prin încărcări pe teren sau în laborator se admite utilizarea
valorilor date în tabelul 8, în funcţie de granulozitatea şi de gradul de îndesare ale pământului.
Tabelul 7

 260 280 300 320 340 360 380 400

Nr 9,5 12,6 17,3 24,4 34,6 48,6 71,3 108,0

N2 18,6 24,8 32,8 45,5 64,0 87,6 127,0 185,0

Tabelul 8

Gradul de îndesare ID

Natura pământului ID<0,33 0,33<ID<0,66

Nisipuri cu pietriş şi
380 390 400
nisipuri mari

Nisipuri mijlocii 350 380 390

Nisipuri fine 280 320...360 380

Nisipuri prăfoase 260 300...340 360

3.4.2.3. Calculul capacităţii portante la încărcări axiale de smulgere a baretelor
Rsm = k.m1.PI    (KN)      (14)
k = 0,5
m1 - are aceiaşi semnificaţie ca în formula (5);
PI - se calculează cu expresia (6).
3.4.2.4. Calculul capacităţii portante la încărcări orizontale a baretelor
Capacitatea portantă la încărcări orizontale a baretei simple se poate stabili, în mod aproximativ, cu ajutorul
valorii lungimii convenţionale de încastrare ID dată în tabelul 9 în funcţie de natura terenului şi de direcţia forţei
orizontale, cunoscându-se momentul încovoietor capabil al baretei.
Lungimea convenţională de încastrare ID reprezintă lungimea unei console la care momentul încovoietor de
încastrare sub încărcare orizontală este acelaşi cu momentul maxim care se dezvoltă în baretă.
În cazul unei stratificaţii neomogene, ID se va stabili ca medie ponderată (prin grosimile de strate) ale valorilor
I1, corespunzătoare straturilor întâlnite pe o adâncime egală cu 1,5I D1, în care ID1 reprezintă valoarea
corespunzătoare stratului de la suprafaţă.
Nu se va utiliza lungimea ID din tabelul 9 la calculul săgeţilor.
Tabelul 9

ID în funcţie de direcţia forţei orizontale

Denumirea pământului
Paralelă cu latura Paralelă cu latura
mare l a baretei mică b a baretei

Nisipuri afânate şi pământuri coezive

2,5 l 4b
având

Nisipuri de îndesare medie şi

pământuri coezive având 1,75 l 3b

Nisipuri şi pietrişuri îndesate,,

pământuri argiloase având 1,25 l 2b

Argile tari, având 1,0 l 1,5b

Forţa critică orizontală Pcror se stabileşte în funcţie de momentul încovoietor capabil Mcap calculat conform
prescripţiilor în vigoare pentru calculul elementelor de beton armat, considerând bareta încastrată în radier, cu
relaţia:

         (kN)                   (15)

în care z este distanţa de la talpa radierului la cota terenului sistematizat sau cota terenului natural, ţinând
seama de afuiere, în m.
În funcţie de direcţia de acţiune a încărcării orizontale se vor calcula P cror/ sau Pcror//, introducând în relaţia (15)
valoarea momentului încovoietor capabil al baretei faţă de axa paralelă cu latura mică b sau, respectiv, faţă
de axa paralelă cu latura mare B.
Relaţia (15) poate fi utilizată când fişa .
Capacitatea portantă la încărcări orizontale a baretei se determină cu relaţia:
Ror = kmPcror    (KN)         (16)
în care k = m = 0,7
Pentru calculul la deformaţii al baretelor şi fundaţiilor pe barete la încărcări orizontale se recomandă utilizarea
unor metode mai exacte, ca de pildă metode bazate pe teoria grinzilor pe mediu elastic. În anexa II se
prezintă o metodă de calcul care consideră terenul drept mediu elastic tip Winkler.
3.4.3. Calculul eforturilor în baretele unei fundaţii
La calculul fundaţiilor pe barete se consideră că încărcările provenite de la construcţie se transmit terenului
exclusiv prin intermediul baretelor.
Efortul într-o baretă a unei fundaţii cu radier jos şi barete verticale acţionată de încărcări axiale şi momente se
calculează cu relaţia:

   (KN)               (17)

în care:
N - efortul axial de calcul, în kN;
Mx,My - momentele de calcul faţă de axele principale ale grupei de barete, în kNm;
Xi,Yi - distanţele de la axa baretei ,,i" din grup la axele principale ale grupului de barete, în m;
x şi y - distanţele de la axa baretei considerată la axele principale ale grupei de barete, în m;
n - numărul baretelor din grup.
Observaţie:
Relaţia 17 se poate aplica în cazul în care se admite că radierul se comportă ca un corp perfect rigid de care
se prind articulat baretele. Pentru alte ipoteze privind rigiditatea radierului şi natura legăturii bareta-radier, se
recomandă utilizarea unor metode mai exacte, bazate pe teoria plăcilor pe mediu elastic.
În cazul în care radierul jos este solicitat şi de încărcări orizontale, se admite ca acestea se repartizează
uniform la baretele fundaţiei, urmând a se verifica dacă baretele sunt capabile să preia această solicitare cu
realaţia:
    (18)
în care:
Htot - componenta orizontală a efortului total de calcul care acţionează asupra radierului;
Ror - capacitatea portantă a baretelor la solicitări orizontale, stabilită conform pct. 3.4.1.3. în condiţiile
specificate la pct. 2.2.3. şi 2.2.6., Ror se stabileşte conform relaţiei (16) pct. 3.4.2.4.
n - numărul baretelor din fundaţie.
Pentru un calcul mai exact al eforturilor în baretele fundaţiilor cu radier jos sau înalt supuse la încărcări
verticale cât şi la încărcări orizontale, se recomandă utilizarea unor metode care să ia în considerare
conlucrarea radier-baretă-teren.
 3.4.4. Calculul la stări limită al fundaţiei pe barete
3.4.4.1. Calculul la starea limită ultimă, corespunzătoare epuizării capacităţii portante.
Acest calcul se va efectua în toate cazurile.
Se cere îndeplinită condiţia:
     (19)
în care:
S - efortul de calcul ce acţionează în bareta cea mai solicitată, stabilită conform pct. 3.4.3.
R - capacitatea portantă a baretei stabilită conf. pct. 3.4.
3.4.4.2. Calculul la starea limită a exploatării normale (deformaţii)
Acest calcul se va efectua doar în cazurile în care barele se comportă ca elemente flotante.
Se cere îndeplinită condiţia:
       (20)
în care:
 - deformaţia probabilă a fundaţiei pe barete, calculată conform STAS 2561/3-83,
 - deformaţia admisibilă a construcţiei stabilită conform STAS 3300/2-85.
3.4.4.3. Calculul secţiunii de beton armat a baretei
Secţiunea de beton armat se dimensionează şi se verifică în conformitate cu prescripţiile în vigoare pentru
calculul elementelor de beton armat.
Valorile rezistenţelor corespunzătoare mărcii betonului se afectează de un coeficient de reducere egal cu 0,6,
care nu se suprapune cu coeficienţii suplimentari de condiţii de lucru prevăzuţi în diferitele prescripţii.
3.4.4.4. Modul de dispunere în plan a baretelor depinde de mărimea şi direcţia solicitărilor, de forma în plan a
radierului etc.
Prin calcule comparative între mai multe variante, se va alege dispoziţia în plan care conduce la cea mai mică
suprafaţă totală a baretelor. În funcţie de distanţa dintre barete, se va preciza în proiect intervalul de timp
necesar a se respecta între betonarea unei barete şi săparea baretei următoare, pentru a se evita prăbuşirea
pereţilor săpăturii sub presiunea betonului proaspăt. În cazul baretelor dispuse paralel, se recomandă ca
distanţa între axele longitudinale ale baretelor să fie de cel puţin 3 b, unde b este lăţimea baretei.
[top]
 
4. LUCRARI PREGATITOARE PENTRU EXECUTIA BARETELOR
4.1. Lucrările pe şantier încep prin amenajarea platformei de lucru pe amplasamentul lucrării, la cotele şi
dimensiunile din proiect, amenajare care cuprinde eventual şi degajarea amplasamentului de obstacole
(construcţii existente, arbori etc.).
În cazul în care se lucrează în localităţi, se va face şi o degajare aeriană a amplasamentului lucrării de liniile
electrice de curent, telefon etc. Totodată, este necesară şi degajarea subterană de conductele de apă,
canalizare, gaze, electrice etc. şi orice alte construcţii şi instalaţii subterane, utilizate pe amplasamentul
baretelor.
La degajarea aeriană şi subterană faţă de liniile de curent se va ţine seama şi de normele de tehnică a
securităţii muncii în vigoare.
Se excavează terenul, dacă este cazul, şi se nivelează la cota inferioară a radierului care solidarizează
baretele.
La executarea săpăturii şi amenajarea platformei de lucru se va urmări asigurarea unei bune deplasări a
utilajelor în timpul lucrului (macarale, autobetoniere, basculante pentru transportul pământului rezultat din
excavare), precum şi a spaţiilor de depozitare necesare în procesul tehnologic de execuţie a baretelor. În
acest sens, platforma de lucru va fi prevăzută cu drumuri de acces pentru mijloacele de transport, degajate
permanent, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în bune condiţiuni, fără stagnări sau pericol de accidente.
Pentru scurgerea apelor şi, eventual, a noroiului de pe suprafaţa platformei de lucru, se vor amenaja pante de
scurgere de 1%-2%. Se vor amenaja şanţuri sau rigole la marginea platformei de lucru, pentru colectarea şi
îndepărtarea apei sau a noroiului de pe platformă.
Se vor evita umpluturile de pământ. Dacă ele sunt totuşi necesare, mai ales în jurul grinzilor de ghidaj, se vor 
executa în strate de 20-25 cm grosime, bine compactate.
4.2. După stabilirea cotei zero a baretelor - care trebuie să coincidă cu partea superioară a grinzilor de ghidaj
- se va materializa pe teren axul baretei, în conformitate cu proiectul, stabilindu-se totodată şi reperii de
nivelment pentru verificarea cotelor baretelor şi radierului care le solidarizează.
4.3. Execuţia grinzilor de ghidaj se va efectua în conformitate cu prevederile proiectului de execuţie.
În cazul baretelor, grinzile de ghidaj pentru pretranşee se realizează de regulă din grinzi prefabricate din
beton armat sau din tablă pentru a fi refolosite la baretele cu forme simple şi în număr mare.
Grinzile de ghidaj se mai pot realiza din beton armat monolit cu secţiunea dreptunghiulară, cu lăţimi de
0,3...0,6 m şi înălţimi de 0,8...1,0 m, aşezate la distanţă egală cu lăţimea sapei plus 5...10 cm.
Dimensiunile şi armarea grinzilor de ghidaj sunt date de proiectant în planşele de execuţie a acestora.
Executarea săpăturii şanţului pentru grinzile de ghidaj se face cu săpătorul de şanţuri şi numai în cazuri
excepţionale manual.
Nu se admite turnarea grinzilor deasupra terenului şi executarea ulterioară a umpluturii.
4.4. Legarea liniilor de forţă se face prin cabluri protejate şi tablouri închise, conform normelor de tehnică a
securităţii muncii a utilajelor.
Linia de forţă, de legătură la instalaţiile şantierului va fi aşezată în afara platformei de lucru, la distanţele
prescrise de normele de tehnică a securităţii muncii, iar traversările drumurilor de acces vor fi protejate
corespunzător.
Dimensionarea posturilor trafo precum şi diametrul cablurilor de forţă se va face ţinându-se seama de felul şi
numărul utilajelor şi instalaţiilor ce lucrează pe şantier.
[top]
 
5. PREPAREA, DEPOZITAREA SI PUNEREA ÎN OPERA A SUSPENSIEI DE
BENTONITA ACTIVATA UTILIZATA CA FLUID DE FORAJ
5.1. Fluidele de foraj utilizate la execuţia baretelor se obţin pe bază de suspensii de bentonită activată în apă,
care îndeplinesc condiţiile tehnice prevăzute în STAS 9305-81 ,,Bentonită activată pentru fluide de foraj".
La punerea în operă a suspensiei de bentonită activată se efectuează în laboratorul de şantier determinări de
laborator conform STAS 9305-81 şi STAS 9484/21-74, pentru a stabili dacă suspensia îndeplineşte condiţiile
de calitate specificate mai jos:
- Vâscozitatea aparentă, se determină prin măsurarea timpului de scurgere prin pâlnia March a unei cantităţi
de 1000 cm3 de suspensie, care va fi de 35-40 secunde;
- Desnsitatea se determină prin cântărire şi va fi de 1,05-1,12 kg/dm 3;
- Stabilitatea suspensiei, reprezentând volumul sedimentului în cm3 la 100 cm3 de suspensie lăsată în repaos
24 h, va fi de 99 cm3;
- Filtratul şi capacitatea optimă de colmatare se determină cu presa filtru tip baroid. Condiţia admisă este
pentru filtrat de 15-20 cm3 şi 2-3 mm pentru turtă;
- Conţinutul de nisip liber, va fi maximum 3%;
- pH se va determina potrivit prevederilor STAS 9305-81.
5.2. În vederea încrierii suspensiei de bentonită în condiţiile de calitate menţionate, se recomandă utilizarea
de poliacrilamidă hidrolizată sau carboximetil-celuloză. Aceşti aditivi chimici se vor introduce în amestec,
astfel:
- poliacrilamidă: 2...4 kg/m3 de suspensie;
- carboximetilceluloză: 1...2,5 kg/m3 de suspensie;
dozajul fiind stabilit, de la caz la caz, în funcţie de valoarea impusă filtrantului.
În cazul în care din analizele de laborator rezultă o valoare a pH-ului suspensiei diferită de cea admisibilă, se
va proceda la tratarea suspensiei cu sodă calcinată. Valoarea medie a adaosului de sodă calcinată este 3%,
cantităţile optime fiind stabilite prin încercări pentru fiecare caz în parte.
5.3. Prepararea suspensiei de bentonită în apă se va face în malaxoare mecanice sau în agitatoare cu
amestec forţat.
Durata de malaxare va fi de minimum 5 minute, malaxarea menţinându-se până la realizarea unui amestec
omogen.
Timpul de hidratare a bentonitei active va fi stabilit de laboratorul de şantier şi va fi de minimum 24 ore.
Dozajul de bentonită se stabileşte astfel încât să se obţină densitatea corespunzătoare asigurării stabilităţii
pereţilor, ţinând seama de natura terenului şi de cota pânzei freatice.
Pentru stabilirea dozajului optim în condiţiile de teren date se recomandă o serie de încercări ce vor fi
efectuate în laboratorul de şantier. Dozajul optim se fixează corespunzător limitei inferioare a densităţii
suspensiei care să asigure stabilitatea pereţilor tranşeei precum şi o bună punere în operă a betonului, având
în vedere, în acelaşi timp. păstrarea celorlalte caracteristici ale suspensiei în limite admisibile.
Suspensia de bentonită va fi depozitată pe şantier în cutii metalice (habe). În vederea realizării unui flux
continuu al operaţiei de excavare, cantitatea de suspensie preparată şi cea de bentonită stocată pe şantier va
fi cu cel puţin 50% peste necesarul zilnic, ţinând cont de numărul mijloacelor de săpat de pe şantier şi de
productivitatea lor.
Bentonita se transportă şi se păstrează în saci de 35-50 kg, sau în vrac şi se depozitează în magazii special
amenajate, ferindu-se de umezeală.
La punctele de lucru de pe şantier se vor amenaja depozite mai mici, separate de cele de ciment, înălţate de
la suprafaţa terenului şi acoperite, în care se va păstra o rezervă de bentonită necesară execuţiei pe o
perioadă de cel puţin 5-10 zile.
5.4. Transportul fluidului de foraj se realizează prin pompare în conducte rigide din metal sau material plastic
rezistent la acţiuni mecanice, prelungite cu furtune de cauciuc armat, de diametru 8...10 cm.
Pomparea şi recircularea noroiului se va face folosind pompe submersibile.
În timpul operaţiilor de betonare a tranşeii excavate se va asigura reglarea debitului pompei submersibile în
funcţie de ritmul de betonare.
5.5. Se recomandă reutilizarea fluidului de foraj care se face numai după verificarea calităţii acestuia, pentru a
corespunde condiţiilor de calitate indicate în cele ce urmează.
Controlul calităţii fluidului de foraj se va efectua în mod obligatoriu la fiecare baretă atât în timpul excavaţiei
cât şi înainte de betonare, prin încercări în laboratorul de şantier pe probe prelevate din noroiul din tranşee.
Asupra fiecărei probe se vor face următoarele determinări: densitatea, vâscozitatea aparentă, filtratul, turta,
conţinutul de nisip liber, pH-ul, folosindu-se metodele menţionate la pct. 5.1. Rezultatele se vor înscrie în
buletinele de analiză întocmite conform modelului din anexa III. 3. Valorile caracteristicilor suspensiei
determinate pe parcursul execuţiei trebuie să se înscrie în limitele avute în vedere la prepararea suspensiei
înainte de punerea în operă specificate la pct. 5.1.
În cazul în care fluidul de foraj recuperat după excavare nu îndeplineşte condiţiile de calitate, se va proceda la
înlocuirea lui, parţială sau totală, prin recirculare cu amestecuri noi, modificându-se treptat dozajul de
bentonită activată, pentru corectarea proprietăţilor fizico-chimice.
Fluidul de foraj contaminat cu cimentul din beton, de la partea superioară a tranşeii, va fi în mod obligatoriu
îndepărtat din lucrare.
[top]
 
6. EXCAVAREA TRANSEII CU UTILAJE KELLY, ESH 20, ESH 30, ESGH SI ELSE
6.1. Tranşeea se excavează într-una sau mai multe faze, în funcţie de lungimea baretei şi se umple de la
început cu noroi bentonitic, care rămâne în tranşee pe toată durata excavării şi betonării ei.
Nivelul noroiului bentonitic se va menţine permanent cu 20...40 cm sub nivelul superior al grinzilor de ghidaj şi
cu cel puţin 1,0 m deasupra pânzei freatice, în cazul terenurilor coezive. În cazul terenurilor necoezive,
înălţimea deasupra pânzei freatice va creşte până la 20% din adâncimea excavată, ceea ce poate impune
coborârea nivelului pânzei freatice.
6.2. Pentru fiecare baretă, constructorul va completa fişa tehnică de excavare, conform anexei III. 1, în care
se vor consemna în detaliu, pe adâncime, stratificaţia întâlnită, nivelul apei freatice, obstacole întâlnite şi
modul de îndepărtare a acestora, etc.
6.3. Excavarea tranşeii cu utilaje de tip Kelly, (ESGH, ESH 20, ESH 30 şi altele) (fig. 3) se face de regulă sub
noroi bentonitic, acesta având rolul de menţinere a stabilităţii pereţilor pe timpul excavării şi betonării. Numai
în cazuri rare, când terenul este uscat (fără apă subterană) şi coeziv (argile de consistenţă ridicată, pământuri
loessoide cu umiditate redusă) astfel încât pereţii tranşeii îşi menţin stabilitatea nesprijiniţi, excavarea se
poate executa şi fără noroi bentonitic.
Săparea tranşeii cu instalaţii de tip Kelly se face cu ajutorul unei cupe formată din două cochilii egale,
acţionate independent de două verine hidraulice şi fixată de capătul unei prăjini metalice. Prăjina alunecă într-
un ghidaj rigid care nu permite rotirea cupei şi devierea ei de la verticală, asigurând totodată apăsarea prăjinii
pe cupă în timpul săpării, ceea ce măreşte capacitatea de lucru.
Ansamblul format din prăjină, cupă şi ghidaj se montează prin intermediul unui braţ pe utilajul purtător
(macara, excavator).
Înainte de începerea fiecărei faze de excavare trebuie efectuate în mod obligatoriu:
- fixarea utilajului pe poziţia de lucru cu cupa deasupra golului dintre grinzile de ghidaj;
- verificarea verticalităţii, în cele două planuri ale tijei utilajului şi eventual corectarea poziţiei ei.
Săparea tranşeii cu utilaj de tip Kelly se face de obicei într-o singură fază pentru baretele simple, iar la
celelalte forme geometrice menţionate, prin schimbarea poziţiei utilajului şi executarea succesivă a fazelor
următoare.
La săparea cu aceste tipuri de utilaje a unor barete alungite (panouri) mai mari decât deschiderea cupei, cum
este cazul fundaţiilor pentru coşuri de fum, turnuri de televiziune etc. execuţia panourilor se face în două sau
trei faze, în funcţie de lungimea panoului, ca în fig. 4 astfel:
- faza I, o constituie săparea primului puţ, având în plan forma şi dimensiunile cupei, la una din extremităţile
panoului, până la adâncimea prescrisă în proiect;
- în faza a II-a se excavează al doilea puţ, la cealaltă extremitate a panoului; între cele două puţuri rămâne un
pilastru de pământ (merlon), care pentru a-şi menţine stabilitatea trebuie să aibă în lungime minimum 60 cm;
- în faza a III-a se excavează merlonul.
După excavare urmează operaţia de curăţire a tălpii pe toată suprafaţa ei, care constă din săparea pe o
adâncime de circa 20 cm în aceeaşi succesiune a fazelor de lucru.
6.4. Excavarea tranşeii cu utilajul ELSE (fig. 5) se face, în general, sub noroi bentonitic, în una sau mai multe
faze după cum urmează:
- faza primară, în care excavarea se realizează pe o lungime de 3,50 m sau 3,80 m, în funcţie de
caracteristicile utilajului;
- faza de avansare, în care se completează excavarea baretei; în cazul în care lungimea baretei este
7,00...7,60 m, faza de avansare va fi tot de 3,50...3,80 m lungime.
Succesiunea operaţiilor de excavare a fazei primare este următoarea:
- aşezarea utilajului în poziţie fixă, pe punctul de lucru;
- centrarea utilajului astfel încât să se asigure verticalitatea catargului în cele două planuri şi paralelismul
axului longitudinal al utilajului cu axul baterei;
- excavarea în faza primară până la adâncimea totală indicată în proiectul de execuţie.
Pentru executarea fazei următoare, utilajul se deplasează pe distanţe fixată dinainte, iar în noua poziţie de
lucru catargul mobil va avea extremitatea inferioară încastrată pe fundul tranşeii deja săpate.
După fixarea utilajului pe noua poziţie de lucru şi centrarea lui, la fel ca la faza primară, începe excavarea
fazei de avansare. În cazul excepţional al unor barete de lungime mare, având 8...10 m lungime, se execută
excavarea în două faze de avansare.
La săparea tranşeii cu utilajul ELSE, datorită rotirii cupei pentru săpare, talpa săpăturii prezintă în faţă o
racordare cu peretele vertical, după un cerc cu rază de circa 1,20 m, rămânând astfel un spaţiu nesăpat pe
fundul tranşeei. De aceea, în cazul încastrării baretelor într-un strat de bază rezistent este necesar să se
adâncească săpătura cu circa 1,20 m sau să se niveleze talpa forajului cu un utilaj de tip Kelly, dacă există pe
şantier.
6.5. Pentru lucrările de excavare a tranşeii cu oricare din tipurile de utilaje amintite (Kelly sau ELSE) se impun
o serie de condiţii generale comune, ce trebuie respectate în timpul execuţiei şi anume:
a) Cu cel mult o oră înainte de începerea betonării tranşeii se va executa în mod obligatoriu curăţirea tălpii
acesteia de resturile de pământ căzute din perete şi de depunerile de particule solide aflate în suspensie.
În cazul în care betonarea întârzie mai mult de o oră de la terminarea curăţirii, operaţia de curăţire a tălpii
forajului se va repeta înainte de betonare. În acest caz noroiul se va recircula, pentru a se menţine calităţile
suspensiei de bentonită, până la începerea betonării.
b) Odată cu operaţia de curăţire se va face şi controlul calitativ al noroiului şi normalizarea lui, aducându-l la
parametrii specificaţi la pct. 5.1.
c) În timpul excavării, se va urmări permanent adâncimea săpăturii până la atingerea cotei din proiect, prin
măsurarea cu ajutorul unei sârme de oţel gradate sau al unui fir de nylon având o greutate la capăt.
Măsurarea adâncimii se face obligatoriu înainte de turnarea betonului, în câteva puncte caracteristice în
funcţie de forma geometrică a tranşeii.
d) Controlul excavaţiei se va face permanent în timpul săpăturii, prin ţinerea evidenţei cantităţii de pământ
excavat, concomitent cu măsurarea adâncimii tranşeii.
De asemenea, se vor lua de către constructor, de comun acord cu delegatul beneficiarului şi cu aprobarea
proiectantului de specialitate şi se vor consemna în fişele de excavare.
Fişa de excavare, conform modelului anexat (Anexa III.1) se întocmeşte de şeful echipei de excavare şi de
şeful de schimb şi este vizată de şeful de brigadă şi de delegatul beneficiarului.
[top]
 
7. EXECUTAREA CARCASELOR DE ARMATURA SI PUNEREA LOR ÎN OPERA
7.1. Armarea baretelor se face de regulă cu carcase metalice, confecţionate în atelierele şantierului, la
dimensiunile prevăzute în proiect, după tipul şi forma geometrică a baretei.
Carcasa metalică este alcătuită din armături longitudinale şi transversale, dispuse ca două plase paralele
legate între ele prin etrieri şi bare înclinate.
7.2. Carcasa este prevăzută cu distanţieri, alcătuiţi în general din cilindri de beton (role) montaţi pe cele două
feţe ale carcasei prin intermediul unor bare scurte din oţel beton sudate de armătura carcasei, aşezate la 2...3
m distanţă pe cele două direcţii şi ieşiţi în afara feţei armăturii cu 7-10 cm (acoperirea minimă necesară).
Distanţierii pot fi alcătuiţi şi din bare de oţel îndoite în formă de U şi sudate de armătura longitudinală, dispuşi
la aceeaşi distanţă ca şi cei din beton.
Barele longitudinale rezultate din calcul vor fi în aşa fel alese încât să asigure rigiditatea carcasei pe timpul
manevrării ei pentru a nu se deforma.
Carcasa va fi prevăzută la partea superioară cu bare de agăţare rigide şi suficient de rezistente pentru a
susţine întreaga carcasă la manevrare, la introducerea în tranşee şi la suspendarea ei pe marginea grinzilor
de ghidaj, fără pericol de accidentare.
7.3. Carcasa de armătură se introduce în tranşee cu ajutorul unei macarale, cu săgeată şi putere la cârlig
corespunzătoare, pentru o manevrare uşoară (fig. 6).
Înainte de introducerea carcasei de armătură îm tranşee, se va face verificarea executării corecte a sudurilor.
Carcasa de armătură va fi bine centrată între grinzile de ghidare, respectiv între pereţii şanţului excavat,
pentru a nu provoca surparea acestora sau agăţarea şi dedesprinderea distanţierilor.
Coborârea carcasei între grinzile de ghidare se face lent, fără smuncituri sau opriri bruşte, care ar putea
produce deformarea ei sau lovirea şi surparea pereţilor.
Pentru a evita deformarea carcasei sub greutatea proprie şi înfingerea ei în pământ, carcasa se va coborî
până aproape de talpa şanţului excavat, fără a rezema pe talpă, suspendându-se pe marginea grinzilor de
ghidaj cu ajutorul urechilor montate la partea superioară.
7.4. În cazul în care carcasa de armătură nu atinge la cota din proiect, blocându-se în timpul introducerii se va
extrage imediat din tranşee, se va verifica starea ei şi se va curăţa de pământul depus, înainte de a se
reintroduce în tranşee.
Se va verifica de asemenea şi tranşeea excavată şi se va curăţa de eventualele depuneri provenite din
surpările cauzate de lovirea pereţilor la introducerea carcasei.
[top]
 
8. PREPARAREA, TRANSPORTUL SI PUNEREA ÎN OPERA A BETONULUI
8.1. Pentru execuţia baretelor se recomandă un beton de lucrabilitate L 5 (tasarea conului 15-20 cm). Tasarea
pe con se determină conform STAS 1759-80 ,,Încercări pe betonul proaspăt".
Agregatele utilizate se vor încadra, din punct de vedere al granulozităţii, în următoarele limite:
 

mm 0,2 1 3 7 16 31

minim % 3 17 25 30 70 90

maxim % 5 23 35 60 80 100
 
Se menţionează că aceste două procente variază cu dozajul de ciment al betonului confecţionat.
La fixarea reţelelor pentru curbele granulometrice, se va ţine seama de următoarele recomandări:
- agregatele utilizate vor avea granulele de maximum 31 mm şi vor fi aranjate în sorturile: 0,2...7; 7...16;
16...31 mm;
- sorturile de agragate trebuie să fie caracterizate printr-o granulozitate continuă, iar curba de granulozitate să
nu depăşească limitele indicate cu mai mult de două procente;
- conţinutul de material fin (sub 0,2 mm) trebuie să fie de 50...100 kg/m 3, iar în cazul când acesta lipseşte
(fiind înlăturat prin spălare), se va adăuga un material inert.
Agregatele necesare preparării betoanelor vor corespunde prevederilor din STAS 1667-77 în ceea ce priveşte
conţinutul de impurităţi.
8.2. Tipurile de ciment utilizate la confecţionarea betoanelor şi mortarelor se vor stabili în funcţie de condiţiile
terenului de fundare, în conformitate cu ,,Instrucţiunile tehnice privind folosirea cimenturilor în construcţii"
(indicativ C. 19-79).
Se recomandă utilizarea cimenturilor Pa 35, H 35 şi M 30.
Cimentul utilizat la preparea betonului va fi verificat pentru fiecare lot livrat, urmărindu-se prin încercările de
laborator timpul de priză, constanţa de volum şi rezistenţele mecanice potrivit prevederilor STAS 8133-83
,,Cimenturi. Reguli şi metode pentru verificarea calităţii". Temperatura cimentului la prepararea amestecului
nu trebuie să depăşească +40oC.
Ca plastifiant şi întârzietor de priză se recomandă aditivul ,,Replast", care trebuie să corespundă condiţiilor
tehnice prevăzute în anexa V 4.a., din ,,Normativul pentru executarea lucrărilor din beton şi beton armat",
indicativ C.140-79.
La stabilirea compoziţiei betonului şi a dozajului de aditiv în întârzietor de priză se va ţine seama de volumul
de beton necesar pentru o baretă astfel încât timpul de turnare să nu depăşească 6-7 ore.
- dozajul de aditiv întârzietor de priză va fi de 1...2 litri la 100 kg de ciment.
8.3. Transportul betonului de la staţia de preparare la locul de punere în operă se va efectua în mod
obligatoriu cu autoagitatoare.
Pe timp de iarnă se vor lua măsuri necesare la prepararea şi transportul betonului pentru executarea lucrărilor
pe timp friguros, astfel încât la punerea în operă temperatura betonului să fie de minim +15 oC.
Înainte de betonarea baretei se verifică dacă staţia de preparare a betonului poate asigura continuu beton
pentru întreaga tranşee excavată şi dacă sunt asigurate mijloacele necesare pentru transportul betonului de la
staţie la şantier.
Pentru a se asigura execuţia reuşită a baretelor, trebuie create toate condiţiile ca betonarea să se desfăşoare
într-un ritm continuu, fără întreruperi în aprovizionare şi transport şi într-o cadenţă de circa 8...10 m 3/oră.
8.4. Înainte de începerea betonării, este obligatorie verificarea calităţii noroiului bentonitic, potrivit prevederilor
de la pct. 5.5. În mod deosebit s eva verifica conţinutul de nisip al noroiului, care nu trebuie să depăşească
3%. Noroiul cu un conţinut de nisip de peste 3% trebuie curăţit (desablat) sau înlocuit.
Turnarea betonului trebuie să înceapă după cel mult o oră de la terminarea curăţirii tălpii tranşeii, timp în care
se apreciază că se poate introduce în tranşee carcasa de armătură şi se realizează toate lucrările
pregătitoare în vederea betonării. Înainte de turnarea betonului, se va verifica centrarea carcasei de armătură
suspendată pe grinzile de ghidaj. De asemenea, în tranşee se instalează pompa submersibilă prevăzută cu
furtun pentru evacuarea noroiului împins de jos în sus de betonul turnat.
Întrucât capacitatea portantă a baretei este influenţată de timpul scurs de la curăţirea tălpii tranşeii şi până la
betonare, este necesar ca toate operaţiile premergătoare betonării să se desfăşoare sub supravegherea
dirigintelui de şantier şi a delegatului CTC al unităţii de execuţie şi să fie consemnate în fişa de betonare. În
cazul în care timpul limită prescris, 1 oră, nu se respectă, s eva extrage carcasa de armătură, repetându-se
operaţia de curăţirea tălpii tranşeii.
8.5. Betonarea baretelor sub noroi bentonitic se face cu procedeul CONTRACTOR, cu ajutorul unei coloane
de betonare, alcătuită din tronsoane de tuburi cu  25...30 cm şi 2...6 m lungime, îmbinate prin înşurubare, şi
prevăzută la partea superioară cu o pâlnie. Acest sistem de turnare se utilizează pentru a evita contactul între
noroi şi masa betonului turnat în baretă.
La betonarea unei barete se utilizează una, două sau trei coloane de betonare, în funcţie de forma şi mărimea
baretei. Astfel baretele simple cu lungimea de până la 5 m se betonează cu o singură coloană, iar cele cu
lungimi peste 5 m sau cu forme variate în plan se betonează cu două sau trei coloane, după caz.
Coloana de betonare este coborâtă în tranşee până la talpa excavaţiei. În continuare, la baza pâlniei se
introduce cu lopata un amestec plastic de ciment cu apă care formează un dop de amorsare cu rolul de a
împiedica amestecarea betonului cu noroiul din tub. Se toarnă apoi prima şarjă de beton în pâlnie, după care
coloana de betonare se ridică circa 20-30 cm de la talpa excavaţiei. În acest mod, dopul de amorsare este
expulzat prin greutatea betonului, iar betonul se depune la fundul tranşeei. Cantitatea de beton din prima şarjă
se calculează astfel încât betonul refulat pe fundul tranşeii să acopere partea inferioară a tubului pe cel puţin
0,20 m. În cazul în care la ridicarea coloanei cu 20-30 cm, betonul nu coboară din coloană, se va proceda la
scuturarea uşoară pe verticală a coloanei.
După iniţierea turnării şi asigurarea înnecării părţii inferioare a coloanei în beton, alimentarea cu beton a
pâlniei se face în flux continuu, până la betonarea completă a baretei. Pe parcursul betonării, se va urmări ca
baza coloanei de betonare să se găsească în permanenţă cu cel puţin 1,50 m sub nivelul betonului din
tranşee (fig. 7).
Pentru a da posibilitatea betonului turnat la ultimele şarje să împingă în sus betonul turnat anterior şi pentru a
evita înţepenirea coloanei în beton, durata de turnare a betonului într-o baretă va fi de cel mult 6...7 ore.
În timpul betonării se execută periodic mişcări lente de ridicare şi coborâre a coloanei de betonare, până la
terminarea operaţiei de betonare, având totodată grijă ca evacuarea noroiului din tranşee - prin pompare - să
se facă astfel încât acesta să nu ajungă să deverseze peste grinzile de ghidaj.
În cazul în care se utilizează mai multe coloane de betonare la o singură baretă, este necesar ca betonarea
să se facă simultan la toate coloanele de betonare, cu respectarea prevederilor de mai sus.
8.6. În timpul turnării betonului în tranşee, se va controla permanent nivelul betonului atât la capetele tranşeii
cât şi lângă coloană, iar rezultatele se vor compara cu nivelul teoretic calculat. Se urmăreşte ca suprafaţa
betonului, controlată prin sondaje, să nu aibă denivelări mai mari de 50 cm. Controlul se face cu ajutorul unui
fir metalic sau din nylon prevăzut cu greutate la capăt.
Pentru a urmări în bune condiţiuni desfăşurarea procesului de betonare este necesar să se întocmească
pentru fiecare baretă o fişă de betonare sub formă d egrafic (conform modelului din Anexa III.2).
Neconcordanţa între volumul de beton turnat şi volumul din proiect al excavaţiei indică zonele cu surpări
locale ale pereţilor tranşeii, datorate unor particularităţi ale stratificaţiei.
8.7. Betonarea baretelor se face până la nivelul prevăzut în proiectul de execuţie. De regulă, nivelul de
betonare este cu circa 0,50-1,0 m peste cota din proiect pentru a permite înlăturarea ulterioară a stratului de
beton contaminat cu noroi bentonitic.
Pentru circulaţia oamenilor peste şanţul săpat, se vor prevedea grătare metalice rezemate direct pe grinzile
de ghidaj.
Pe timp friguros se vor lua măsuri cu noroiul de foraj să nu îngheţe pe conducte, în şanţul săpat sau în habe.
8.8. La punerea în operă a betonului se vor respecta cu stricteţe următoarele condiţii speciale:
- controlul calităţii noroiului, înainte şi în timpul turnării betonului şi controlul calităţii betonului proaspăt;
- menţinerea permanentă a nivelului noroiului în şanţ;
- poziţia coloanelor de betonare în masa de beton;
- măsurarea volumului de beton turnat concomitent cu verificarea nivelului betonului în tranşee;
- luarea de probe necesare în timpul turnării, pentru a fi încercate după întărire.
Toate aceste date vor fi înscrise în fişa de betonare a baretei, conform modelului din Anexa III.2.
8.9. Înainte de începerea betonării unei barete se vor asigura toate condiţiile pentru preîntâmpinarea unor
întreruperi în turnarea betonului mai mari de 2 ore. Pe perioada oricărei întreruperi s evor efectua mişcări pe
verticală ale coloanei de betonare, fără a o scoate din masa betonului, aşa cum s-a menţionat la pct. 8.5.
8.10. Controlul calităţii betonului proaspăt se va face prin prelevarea de probe atât la staţia de betonare cât şi
la locul de punere în operă, asupra cărora se determină consistenţa betonului prin metoda tasării conului
(STAS 1759-80) urmărindu-se înscrierea în limitele menţionate la pct. 8.1.
Pentru determinarea rezistenţelor mecanice ale betonului pus în operă se vor preleva serii de câte 3 cuburi cu
latura de 14 cm, pentru încercarea la compresiune la vârsta de 7 şi 28 zile, conform STAS 1799-81.
Probele necesare determinării consistenţei şi confecţionării cuburilor se vor recolta la fiecare lot de 30...35 m 3
de beton pus în operă sau cel puţin pentru fiecare baretă, atunci când volumul acesteia este sub 30 m 3. În
cazul în care în cuprinsul lotului de 30...35 m3 se constată la punere în operă o modificare a compoziţiei
betonului proaspăt, se vor face determinări suplimentare ale consistenţei pentru a se putea aduce corecţiile
necesare.
8.11. În perioada de lucru pe timp friguros se va ţine seama la prepararea betoanelor de prevederile cuprinse
în ,,Normativ privind executarea lucrărilor de beton şi beton armat", indicativ C 140-79 cu menţiunea că
temperatura betonului la punerea în operă să fie mai mare de +5 oC.
[top]
 
9. ORGANIZAREA EXECUTIEI SI A LABORATORULUI DE SANTIER, CONTROLUL SI
EVIDENTA LUCRARILOR
9.1. Modul corect în care trebuie organizată execuţia baretelor, în vederea fundării de adâncime a
construcţiilor, se prezintă în schema de organizare a execuţiei lucrărilor de acest gen, din fig. 8.
9.2. Constructorul este obligat să întocmească un program detaliat de organizare a execuţiei baretelor, care
să ţină seama de productivităţile utilajelor folosite şi de timpul necesar pentru întreţinerea şi verificarea
instalaţiilor.
Prin programul menţionat se urmăreşte:
- să se realizeze, în termenul prevăzut, numărul de barete indicat în proiectul de execuţie a lucrărilor;
- să se evite, pe cât posibil, imobilizarea instalaţiilor de excavare, cauzate de diverse motive (defecţiuni
mecanice sau poziţionări greşite ale utilajelor, întârzieri în aprovizionarea cu materiale, cu beton etc.).
- să se realizeze un program zilnic şi continuu, pentru excavarea şi pentru betonarea baretelor.
9.3. Lucrările de realizare a baretelor trebuie executate de unităţi specializate, încadrate cu personal tehnic
bine pregătit, care să cunoască în amănunt tehnologia de execuţie, instalaţiile folosite şi instrucţiunile de lucru
cu aceste instalaţii.
9.4. Constructorul este obligat să organizeze, în cadrul laboratorului de şantier, atât controlul permanent al
noroiului bentonitic cât şi al betoanelor ce se pun în operă.
Laboratorul de şantier este însărcinat cu urmărirea calităţii materialelor folosite la executarea baretelor şi are
următoarele atribuţii:
- verificarea calităţii tuturor materialelor care intră în operă şi certificarea că acestea corespund standardelor şi
normativelor în vigoare;
- efectuarea determinărilor pentru probele de noroi bentonitic şi de betoane, precum şi ţinerea evidenţei şi
preluarea datelor ce se obţin în laborator;
- condiţiile în care s-a turnat betonul, cu evidenţierea unor condiţii atmosferice speciale (temperaturi scăzute,
întreruperi din cauza condiţiilor atmosferice etc.);
9.5. Constructorul este obligat să ţină evidenţa scriptică a execuţiei baretelor prin întocmirea unor fişe de
excavare (Anexa III.1) şi fişe de betonare (Anexa III.2) în care vor fi trecute în principal următoarele date:
- datele necesare pentru identificarea uşoară a baretei;
- caracteristicile stratificaţiei, adâncimile stratelor de pământ, nivelul pânzei freatice, timpul de excavare etc.;
- condiţiile în care s-a executat excavaţia;
- condiţiile speciale accidentale şi întreruperi, precum şi măsurile luate pentru remediere.
9.6. Fişele baretelor (fişa de excavare şi fişa de betonare) reprezintă acte de constatare a executării lucrărilor
ascunse. Ele servesc la recepţia lucrărilor şi vor fi ataşate la cartea construcţiei. Fişele vor fi semnate de şeful
de brigadă, de delegatul beneficiarului (dirigintele), de şeful de echipă şi de şeful de schimb.
Fişele se întocmesc în dublu exemplar, din care - după executarea baretelor - un exemplar rămâne la
constructor şi unul se predă delegatului beneficiarului la recepţia construcţiei.
9.7. Începerea betonării tranşeii se va face după recepţia excavaţiei şi după introducerea armăturii şi numai
cu semnătura delegatului beneficiarului pe fişa de excavare a baretei, pentru a confirma executarea în bune
condiţiuni a lucrărilor pregătitoare betonării, în special executarea curăţirii fundului tranşeii de surpări sau
depuneri.
9.8. Controlul calităţii baretelor după execuţie constă în controlul calităţii betonului pus în operă, verificarea
continuităţii corpului baretei şi din încărcări de control pe barete.
Controlul calităţii betonului pus în operă şi verificarea continuităţii corpului se fac:
a) la baretele la care încercarea epruvetelor prevăzute la capitolul 8 din prezentele instrucţiuni nu a dat
rezultatele corespunzătoare mărcii prescrise în proiect.
b) la baretele la care în timpul excavaţiei s-au produs deficienţe care pot afecta calitatea betonului.
c) la un număr de barete stabilit anticipat prin proiect (minimum 25% din numărul total de barete alese la
întâmplare prin acord între beneficiar, proiectant şi executant).
Controlul se poate face prin:
- extragerea de carote, prin forare de la suprafaţă;
- metode nedistructive.
Întrucât extragerea de carote necesită instalaţii şi dispozitive speciale şi implică durate de execuţie şi costuri
ridicate, pentru controlul calităţii betonului pus în operă şi verificarea continuităţii corpului baretei se vor folosi
cu prioritate metodele nedistructive.
9.9. Metodele nedistructive folosite la controlul calităţii betonului turnat în barete pot fi:
a) Metoda carotajului sonic;
b) Metoda de rezonanţă a impedanţei mecanice;
c) Metoda atenuării radiaţiilor gamma;
d) Metoda retroîmprăştierii radiaţiilor gamma;
e) Metoda încetinirii neutronilor rapizi;
f) Metoda retroîmprăştierii neutronilor.
Dintre aceste metode, există în ţară aparatură pentru metodele de la punctele a şi d.
Metoda carotajului sonic este superioară celorlalte metode de control nedistructiv întrucât:
a) Permite investigarea unor grosimi mari de beton ajungând până la 200-250 cm.
b) Permite obţinerea unor informaţii legate direct de rezistenţa betonului pus în lucrare.
c) Permite o detaliere a formei, extinderii şi intensităţii defectului.
d) Prospectează numai betonul din element, rezultatele nefiind influenţate de terenul înconjurător.
c) Permite explorarea prin tuburi de diametru mic (50-52 mm).
f) Nu ridică probleme de protecţie la radiaţii nici pe timpul transportului nici în timpul încercării.
Decizia privind controlul nedistructiv al calităţii betonului în barete trebuie luată de proiectant înaintea
executării acestora.
Proiectantul trebuie să prevadă numărul baretelor care se investighează nedistructiv, nominalizându-le, şi să
indice modul de dispunere a tuburilor de exploatare în barete.
Proiectantul poate ţine seama în calculul secţiunii de armătură a baretei de secţiunea tuburilor montate.
Tuburile de exploatare se fixează de carcasa de armătură a baretei prin sudare sau cu ajutorul unor brăţări de
ghidaj. La tuburi de lungimi mari, realizate din tronsoane îmbinate prin sudare sau filetare, trebuie luate
măsuri de asigurare a etanşeităţii îmbinării şi de împiedicare a producerii bavurilor de sudură la amble capete.
Capătul superior al tubului este preferabil să fie închis prin filetare.
Executantul lucrării va păstra pentru fiecare baretă 3 cuburi de contraprobă cu latura de minimum 14 cm, care
vor fi încercate în prealabil nedistructiv şi ulterior distructiv.
Se va urmări ca tuburile de explorare să fie coborâte până la talpa baretei. Totodată, tuburile de explorare vor
depăşi nivelul platformei de lucru cu minimum 40-50 cm.
Executantul va pune la dispoziţia echipei de control reţeta de preparare a betonului.
Încercările prin carotaj sonic vor fi făcute de instituţii specializate, iar interpretarea rezultatelor se va face de
aceste instituţii de acord cu proiectantul.
Datele de detaliu privind tehnica de lucru, interpretarea rezultatelor, performanţele metodei carotajului sonic
se găsesc în Instrucţiunile tehnice C. 200-81 publicate în Buletinul Construcţiilor nr. 6/1982.
9.10. Încărcările de control se prevăd la cel puţin 25% din totalul baretelor care nu corespund condiţiilor de
calitate prevăzute în caietul de sarcini. Întrucât bareta rămâne în lucrare, încărcarea de control nu va depăşi
capacitatea portantă de calcul a baretei.
În funcţie de rezultatele obţinute, proiectantul va decide dacă baretele supuse încărcării de control se vor
extinde şi asupra altor barete.
9.11. Pe baza tuturor rezultatelor controlului calităţii baretelor după execuţie, proiectantul va stabili soluţiile de
remediere care să asigure condiţiile de rezistenţă şi stabilitate ale fundaţiei.
[top]
 
10. MASURI DE TEHNICA SECURITATII SI DE PROTECTIA MUNCII
10.1. Pentru executarea operaţiilor cu macarale, excavatoare şi alte utilaje clasice (montare-demontare şi
manevrare în timpul lucrului), se vor respecta normele de tehnica securităţii şi de protecţia muncii prevăzute
în legislaţia în vigoare.
10.2. Înainte de începerea lucrărilor pe şantier se vor lua următoarele măsuri speciale de tehnica securităţii şi
de protecţia muncii:
a) Spaţiul de amplasare al instalaţiilor va fi liber de orice obstacole.
b) Terenul pe care este aşezată instalaţia de excavare va fi bine nivelat şi compactat, pentru a nu prezenta
denivelări sau tasări.
c) Părţile în mişcare ale instalaţiilor vor avea apărători.
d) Instalaţiile de săpat vor fi perfect axate pe şanţul dintre grinzile de ghidaj, calate în poziţie orizontală.
e) Va fi asigurată lumină suficientă în timpul nopţii, la locul de muncă precum şi la instalaţiile şi utilajele în
lucru.
f) Să nu existe prize lipsă, cabluri uzate, rupte sau fisurate, iar siguranţele şi şuruburile instalaţiilor să fie bine
fixate.
g) Toate sculele să fie permanent în bună stare de funcţionare.
h) Să se verifice starea grinzilor de ghidaj (pretranşee) astfel încât să nu existe surpări de teren sub ele, care
ar periclita stabilitatea maşinii respective.
i) Personalul executant va fi bine instruit asupra modului de lucru şi comportării la locul de muncă, precum şi
asupra unor măsuri speciale ce se vor lua pe parcurs de către şeful de echipă.
10.3. Montarea-demontarea, revizia, reparaţia şi trasnportul maşinii montate se vor face sub supravegherea
permanentă a unei persoane competente (tehnician coordonator, mecanic de schimb etc.) însărcinat de şeful
de brigadă, care va răspunde de respectarea tuturor măsurilor de tehnica securităţii muncii.
Înainte de începerea montării, demontării şi a transportului instalaţiei de săpat se va verifica starea tehnică a
întregului utilaj ajutător (cabluri, frânghii, macarale) starea tractoarelor şi puterea lor, a mijloacelor auto de
transport echipament de protecţie etc.
10.4. La montarea şi demontarea instalaţiilor de săpat se vor întrebuinţa utilaje auxiliare având capacitatea
corespunzătoare sarcinilor de ridicat şi de manevrat.
În timpul montării sau demontării instalaţiilor nu se va sta în raza de acţionare a macaralei.
Legarea pieselor pentru ridicarea sau coborârea acestora la montare şi demontare se va face sub directa
supraveghere a mecanicului titular al maşinii.
Se interzice întrebuinţarea cablurilor înnădite la confecţionarea legăturilor de tracţiune.
10.5. La înălţime se va lucra numai cu scule legate, iar personalul va folosi centuri de siguranţă.
10.6. Revizia instalaţiilor de săpat se va face la următoarele intervale de timp:
- după montarea instalaţiei;
- după fiecare schimb de lucru;
- după schimbarea poziţiei de lucru pe distanţe mai mari de 20 m;
- după remedierea fiecărei defecţiuni;
- după o furtună puternică;
- după întreruperi mai mari de 48 ore;
- la intervalele de timp prevăzute în cartea tehnică a maşinii.
Fiecare revizie va fi consemnată într-un registru, sub formă de raport, precizându-se constatările făcute şi
eventualele măsuri adoptate.
Revizia maşinii se poate face atât ziua cât şi noaptea, ultima fiind condiţionată calitativ de luminarea
corespunzătoare a locului de muncă.
10.7. Mutarea instalaţiilor de săpat pe distanţe mai mari de 20 m se face după un plan dinainte stabilit, în care
s-au avut în vedere particularităţile traseului, eliberarea lui de orice obstacol, gabaritul maşinii (lăţime şi
înălţime, plus spaţiul de siguranţă), pentru evitarea accidentelor.
Se interzice mutarea instalaţiilor de săpat pe distanţe mai mari de 20 m în timpul nopţii, pe vânt puternic, pe
ploaie torenţială, ninsoare abundentă, polei sau ceaţă cu vizibilitatea sub 25 m.
10.8. Traseul de lucru şi de deplasare a instalaţiilor de săpat va fi eliberat înainte de începerea excavaţiei de
toate obstacolele din calea lor, astupând şanţurile şi denivelările, compactând bine şi uniform pământul,
îndepărtând liniile electrice şi telefonice aeriene etc.; se interzice trecerea utilajelor cu catargul sau prăjina
montată pe sub liniile de înaltă tensiune.
10.9. În cazul deplasărilor scurte, de la o baretă la alta cu catargul sau prăjina în poziţie de lucru, se va avea
grijă să nu se producă balansarea acestora, iar în caz de balans se opreşte maşina până dispare acesta,
după care se continuă deplasarea.
Pentru deplasări mai mari de 20...30 m se demontează braţul metalic (catarg, prăjină), pentru a se asigura
stabilitatea în mers a maşinii de săpat.
10.10. În cazul transportului cu remorcă sau trailer, nu se va depăşi capacitatea de încărcare şi gabaritul
acestora, iar urcarea şi coborârea utilajelor se va face pe un plan înclinat, luând toate măsurile împotriva
răsturnării. De asemenea, instalaţia se va ancora pentru a se evita deplasarea sau mişcarea ei pe mijlocul de
transport.
Montarea şi demontarea braţului se vor face cu o macara corespunzătoare, cu respectarea normelor de
protecţia muncii referitoare la manevrarea pieselor grele.
10.11. După orice transport al instalaţiei la un nou obiectiv de lucru, aceasta va fi minuţios verificată de
mecanici, de şefii de echipă şi de electricieni. De asemenea, se vor verifica toate cablurile de tracţiune şi de
ancoraj, care trebuie să corespundă din punct de vedere al N.T.S., coeficientul de siguranţă minim admis fiind
de 3,5.
10.12. La manipularea cablurilor, muncitorii vor purta mănuşi şi palmare. La tăiere cu sudură, muncitorii vor
purta ochelari de protecţie. Cablurile nu vor fi lăsate să cadă liber, ele vor fi legate cu frânghii. Muncitorii vor
purta, în mod obligatoriu, cască de protecţie.
10.13. Toate cuplajele vor fi prevăzute cu arcuri la părghiile de comandă, pentru a împiedica angrenarea lor
neintenţionată. Cuplajele trebuie să alunece uşor şi la decuplare să iasă complet din funcţiune. Se interzice
punerea în funcţiune a maşinii cu cuplaje care au feţele de contact uzate sau a căror feţe nu realizează
contact perfect.
Toate bolţurile, articulaţiile părghiilor de comandă şi piuliţele de la bolţuri trebuie să aibă splinturi şi siguranţe,
pentru a nu se desprinde din cauza trepidaţiilor.
Roţile dinţate, lanţurile, curelele de transmisie, cuplajele şi toate piesele în mişcare trebuie prevăzute cu
apărători solide, fixe sau demontabile, astfel încât să nu permită muncitorilor să vină în contact cu piesele în
mişcare.
10.14. Furtunele de presiune prin care circulă uleiul, pentru acţionarea diferitelor piese în mişcare ale
instalaţiilor trebuie să fie bine legate, evitându-se trecerea peste ele şi activitatea în jurul lor. Ele se vor
controla la fiecare schimb de către şeful de echipă, iar în cazul că se observă pierderi de ulei se va opri lucrul
şi se vor remedia defecţiunile.
10.15. Utilajele Kelly şi ESGH trebuiesc aşezate pe traverse, dispuse la cca. 1 m, care să asigure o repartiţie
bună a sarcinii pe teren şi o calare mai bună a utilajelor, oferind o suprafaţă bine nivelată.
10.16. În timpul lucrului este interzis să se staţioneze lângă cablurile electrice, în spatele maşinii de săpat.
10.17. Se interzice schimbarea bolţurilor înainte ca operatorul I să se convingă că aude bine comenzile de la
cei care lucrează pentru a executa manevra în sus şi în jos fără pericol de accidente.
Se interzice operatorului I să părăsească postul de comandă al maşinii înainte de a deconecta şi a bloca
întrerupătorul de comandă, de alimentare electrică. Operatorul I este obligat să stea în permanenţă lângă
maşină, pe tot timpul lucrului.
10.18. La mutarea instalaţiei de săpat de la o baretă la alta, şeful de echipă va trasa sarcini precise fiecărui
om din echipă şi le va face instructajul N.T.S. La fel se va proceda şi la mutarea utilajelor anexe (staţia de
malaxare, barăci, pompe etc.).
10.19. Aparatele de control vor fi montate în aşa fel încât să fie uşor observate de operatorul I, mecanicul de
schimb şi electricianul de serviciu. Ele vor fi permanent în stare de bună funcţionare, verificate pe anul în curs
şi sigilate de serviciul metrologic.
10.20. La fiecare 100 ore de funcţionare, se va gresa instalaţia. Este interzisă ungerea, gresarea su controlul
instalaţiei în timpul funcţionării ei.
10.21. Se vor lua măsuri de protecţia cablurilor electrice, a conductelor, a furtunelor necesare alimentării
maşinii, pentru a nu fi deteriorate, a nu împiedica circulaţia şi a prezenta siguranţă în lucru.
Se vor lua măsuri ca toate dispozitivele de pornire, întrerupătoarele, siguranţele şi cuplajele electrice ale
instalaţiilor să fie protejate şi în bună stare de funcţionare.
10.22. La începerea lucrului cu instalaţia de săpat şi la începutul fiecărui schimb de lucru se va controla
starea frânelor care trebuie să fie permanent verificată, astfel încât să nu se producă scurgeri de ulei sau
lichid de frână şi să funcţioneze în cele mai bune condiţiuni. Se interzice lucrul cu frâna defectă sau slăbită.
10.23. Toate instalaţiile necesare preparării şi depozitării noroiului de foraj (malaxoare, habe etc.) vor fi
aşezate în locuri acoperite şi împrejmuite. Sacii cu bentonită vor fi de asemenea depozitaţi în magazii sau
locuri acoperite.
La toate operaţiile de pregătire a noroiului se vor lua măsuri de evitare a răspândirii lui pe platforma de lucru
sau pierderile pe traseele conductelor, care ar putea provoca alunecarea şi accidentarea lucrătorilor. Toate
tranşeele în lucru, pline cu noroi, vor fi prevăzute cu grătare metalice rezemate pe grinzile de ghidare, care să
permită traversarea şanţului în condiţii de deplină siguranţă.
10.24. În cazul întreruperii energiei electrice se va chema urgent electricianul pentru scoaterea instalaţiei de
sub tensiune, în vederea evitării unor accidente.
10.25. Se interzice staţionarea personalului în dreptul îmbinărilor de la conducte şi a instalaţiilor sub tensiune.
10.26. Înainte de a face reparaţii sau schimbări de piese la instalaţii se va opri lucrul cu instalaţia respectivă,
iar aceasta se va scoate de sub tensiune de la întrerupătorul principal, blocat prin demontarea siguranţelor de
la tabloul electric.
10.27. La orice avarie sau pericol care ar ameninţa securitatea muncitorilor, precum şi desfăşurarea normală
a lucrului se va opri imediat funcţionarea instalaţiei şi se va anunţa şeful de brigadă.
10.28. Controlul utilajelor de săpat se va face lunar, de către maistrul sau tehnicianul care conduce lucrările
de excavare, iar trimestrial acest control va fi efectuat de către mecanicul-şef, energeticianul-şef şi şeful de
brigadă constatările lor fiind consemnate într-un proces-verbal.
Este obligatoriu efectuarea lunară a instructajului pentru protecţia muncii cu personalul angajat, precum şi cu
personalul nou angajat, care nu va începe lucrul decât după însuşirea instructajului şi consemnarea acestuia
în fişele de instructaj.
10.29. Presiunea de serviciu a pompelor hidraulice va fi cea prescrisă în cartea maşinii şi nu va fi depăşită
sub nici un motiv.
10.30. Tabloul electric trebuie protejat prin intermediul siguranţelor fuzibile.
Înainte de începerea lucrului trebuie controlată exactitatea etalonării circuitului electric. Operaţia este foarte
importantă, asigurând posibilitatea depistării tuturor defecţiunilor din ansamblul instalaţiei.
10.31. Legătura la tabolul electric al reţelei de distribuţie principală trebuie făcută numai la tensiunea de 350
V.
10.32. În afară de prescripţiile de mai sus, se vor respecta toate normele generale de tehnică a securităţii şi
de protecţia muncii privind instalaţiile electrice de forţă şi lumină, instalaţiile de lucru cu presiuni mari şi
instalaţiile mecanice.
10.33. În procesul de execuţie se vor respecta de asemenea următoarele prevederi în vigoare:
- Norme republicane de protecţia muncii, aprobate de Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii cu ordinul nr.
34/1975 şi nr. 60/1975 modificate prin ordinul comun nr. 110/1977 al Ministerului Muncii şi nr. 39/1977 al
Ministerului Sănătăţii.
- Norme de protecţia muncii în activitatea de construcţii montaj, aprobate la Ministerul Construcţiilor
Industriale cu ordinul nr. 1233/D-1980.
- Norme specifice de protecţia muncii elaborate de Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor privind
executarea lucrărilor de foraje şi de betonare sub protecţia noroiului bentonitic.
- Măsurile de tehnica securităţii muncii prevăzute în fişele tehnologice ale utilajelor cu care se execută
lucrările.