Sunteți pe pagina 1din 1

Eu comunic, tu comunici, el comunică...

Într-un discurs celebru, care a făcut istorie, Martin Luther King afirma: „Oamenii se urăsc
pentru că se tem unii de alţii, se tem pentru că nu comunică.” 1
Niciodată în istoria omenirii nu s-a vorbit atât de despre comunicare. Toate domeniile
gândirii, simţirii şi acţiunii umane îşi condiţionează existenţa sau buna funcţionare de
fenomenul comunicării. Trăim în era comunicării. Fără a ajunge la o formă absolută, omul
comunică pentru a cunoaşte şi a se cunoaşte, pentru a domina sau a fi dominat, pentru a plăcea
sau pentru a savura plăcerea, pentru a-şi depăşi limitele impuse sau autoimpuse. Comunicarea
este o legătură cucerită de oameni în desprinderea lor din haosul Începuturilor pentru a da sens
sistemului existenţial sub toate aspectele sale: raportul cu Dumnezeu, raportul cu cosmosul,
raportul cu omul sau cu Sine Însuşi la nivel: politic, moral, economic, estetic, individual sau
global.
Deşi se vorbeşte din ce în ce mai mult şi se înţelege din ce în ce mai puţin, comunicarea
pare a fi vocea unică, capabilă să unifice un univers care a pierdut pe drum orice alt referent.
Astăzi comunicăm prin aceleaşi instrumente care au slăbit cândva comunicarea.
Subiect de analiză pentru mai toate domeniile cunoşterii umane, fenomenul a cunoscut o
foarte largă şi aprofundată definire. Pentru psihologi, comunicarea reprezintă o relaţie dintre
oameni, construită pe emoţii, sentimente, atitudini şi interese sau totalitatea proceselor prin
care o minte poate să o influenţeze pe alta. Pentru biologi comunicarea este acţiunea unui
organism sau a unei celule care modifică modelele probabile de comportament ale altui
organism sau celule, într-o manieră adaptativă pentru unul sau ambii prototipi.
Din perspectivă lingvistică, cuvântul vine din latină şi semnifică o legătură, un contact,
o punere în comun, înseamnă, de fapt, “a împărtăşi, a pune împreună, a amesteca, a uni” 2 sau
conform Dicţionarului de termeni lingvistici înseamnă „a face cunoscut, a da de ştire, a
informa, a înştiinţa, a spune, a vorbi.” 3
În limba latină, verbul „comunico-are” provine din adjectivul „munis-e” a cărui
semnificaţie era „care îşi face datoria, îndatoritor, serviabil”. În latina clasică însemna „care
aparţine mai multora sau tuturor”. Comunicarea ca act, sistem, cod sau mijloc stă la baza
organizării şi dezvoltării sociale, influenţând raporturile pe orizontală şi verticală între oameni
- intervenind chiar în aspiraţiile lor intime, dar şi în cunoaşterea realităţii.

1
Ştefan Prutianu,Comunicarea şi negociere în afaceri, Editura Polirom, Iaşi, 1997, p. 54
2
Constantin Noica, Rostirea filosofică, Bucureşti, Editura Humanitas, 1999, p. 25
3
Gheorghe Constantinescu Dobridor, Dicţionarul de termeni lingvistici, Editura Teora, Bucureşti, 1998