Spectacular şi carnavalesc

Guy Debord- o viziune a frumuseţii subversive

Anamaria Selu
 Stând sub semnul anumitor interpretări date de contextul revoluţiei franceze
şi a constituirii organizaţiei Internaţionalei Situaţioniste, condeiul lui Guy Debord dă naştere
unor spectaculare scrieri şi a unor viziuni integratoare care pun bazele unei noi mentaţităţi
scoase din angrenajul maladiei imaginii ca formă pură de reprezenatre a umanităţii.
Prin cartea sa, Anamaria Selu scoate în relief imagini ale unei societăţi ascunse sub cortina
istorică a revoluţiei franceze a anului 1968, şi recalibrează falsele teorii şi concepţii asupra
acestui ,,personaj’’, așa cum este numit în carte, Guy Debord, reușind, printr-o muncă
sisifică, să umple goluri ale literaturii române în contextul nașterii viitorului curent
postmodernist. Pornind de la general către particular, Anamaria Selu face o amplă cercetare,
în cele mai mici detalii, atât a contetului istoric, cât și a celui socio-economic, surprinzând, cu
mult tact și îndemânare, o societate în plină schimbare, fuzionând între constângeri și
libertate, între aparență și esență, între regres și progres. Deși imaginea lui Guy Debord a fost
ferită, atât din cauza unui autoexil, cât și din pricina dezideratelor pe care le promova, de
presa pe care nu se ferea să o discrediteze, Anamaria Selu, contrastează prin critica riguroasă
pe care o realizează, acest portret abscons și dă o nouă față a tot ceea ce înseamnă
situaționismul lui Guy Debord și a spectacolului, formă pe care acesta o trata ca pe ,,sufletul
irealismului societății reale’’1
Pornind de la contextul istoric al Maiului cel roșu, al anului 1968,
Anamaria Selu proiectează imaginea climatului revoluționist, al acelei febre netolerate
provenită din dorința acerbă de schimbare. Sub impulsul unor constrângeri a nevoii de
exprimare liberă și de manifestare individuală a exuberanței creatoare, generația baby-boom-
ului începe lupta pentru emancipare și descătușare, având la bază teorii marxiste ce sugerau
superioritatea omului și principiul suveranității acestuia într-o societate. Franța acelor
vremuri, deși aflată sub impuls eliberator, va fi cuprinsă, rapid, în mreaja consumatorismului,
a acestei false satisfacții interioare, a unui vid intelectual, a relațiilor fade și unor vieți lipsite
de sens, pentru că, așa cum afirmă Guy Debord ,,ratăm de fiecare data întâlnirea direct,
scandaloasă în nuditatea conceptului său, cu viața’’.2
Societățile născute în plin elan revoluționist devin societăți
consumatoriste, adepte ale unor forme spectaculare, ca formă de dedublare, iar apogeul
acestor revoluții, deși descries ca ultime mișcări de acest gen, vor schimba

1
Guy Debord, Societatea spectacolului, Editura Rao, București, 1992, p.10.
2
Anamaria Selu, Spectacular și carnavalesc. Guy Debord-o viziune a frumuseții subversive, Editura Limes, 2008,
p.11.
Europa, ,,spectacolul social devenind artificiu messianic, care opune experienței vii, o
libertate abstractă’’.3

În acest context al revoluțiilor ca formă de defulare față de

conservatorismul rigid și de cenzura capitalistă, se nasc teorii ale noii direcții, printre care,
una dintre cele mai marcante forme de a explicita turnura pe care societatea, sub influenţă
novatoare, a luat-o este tratatul revoluţionist al lui Guy Debord, tratat cu inserţii subversive,
citate şi replici extravagante, acorduri marxiste şi opinii originale, un sistem unitar care
umple goluri istorice. Teoretician şi constructor al unei baze situaţioniste, Guy Debord devine
un lider de facto al unei mişcări care, până în anul 1968, promova deziderate marxiste, dar
care, printr-un privilegiu intelectual, reuşeşte să se detaşeze de propaganda mărfurilor şi de
alienarea umanităţii sub influeţele strălucitoare ale carnavalescului.
Mentor al ideilor subversive şi recuperator al unor valori prinse sub impetuozitatea măştilor,
Debord ,,nu produce o istorie personală sau colectivă, ci înscenează conştient o situaţie’’ 4.
Scrierile sale apar, pe acest fundal al unei triste melancolii, drept unul dintre cele mai ample
proiecte de a scoate de sub plasa marginalizatoare, chiar dacă sub formă ludico-parodică și
aforisme intelectuale, constructe sociale, fără de care, viitoarele societăți, aveau să își piardă
rostul și sensul istoric, constructe precum literatura care era formată din ,,poezii ale străzii și
de grotesc sublime care pun în mișcare, într-o manierp cu totul imprevizibilă și inadecvată,
ca într-o stare de joc și de asediu, idei ca pe niște poeme.’’5
În întregul său discurs recalibrant, cu tentă revoluționară, pus sub paginile
Societății spectacolului, Guy Debord arată cum economia și forțele acesteia, devin principii
de viață și duc la subordonarea societății, comprimându-i nevoile, lipsindu-o de sens și valori.
Anamaria Selu, reia din cele 221 de teze formulate riguros, și pune bazele unei structuri
critice recuperatoare a unui timp istoric aflat într-un con de umbră, fără de care,
explicabilitatea unor curente precum avangardism, dadaism, chiar și postmodernism, nu ar fi
completă. Paginile cărții surprind alienarea sub impuls economic, social, dar și psihologic,
întregul peisaj intelectual al acelor vremuri fiind surprins în ,,realitatea răsturnată a unui
spectacol, adevărul fiind un moment al falsității’’.6
Anamaria Selu prezintă pașii ascendenți ai evoluției lui Debord, înainte de
marea transformare produsă de anii 1968, tocmai pentru a reliefa statornicia părerilor și forța
de concentrare a acestui personaj în ceea ce privește scrierile sale ca panaceu pentru viitoarea
3
Ibidem, p.12.
4
Ibidem, p. 20.
5
Ibidem, p. 24.
6
Guy Debord, op.cit, p.12.
generație nealterată de materialism și scepticism, unde ,,totul fusese clădit pe forța efemerei
apariții’’7.
Ca punct de plecare în discursul său critic, autoarea cărții analizează
obiectiv, faptele parazitare ale revoluției, afirmând că ,,revoluția însăși e un rebours al
spectacolului social banal. Se joacă aici cu o doză aproape irespirabilă de ironie, grotesc,
ludic naiv și seriozitate. Senzația este aceea de a te afla în zorii unui cataclism, la intersecția
ciocnirii a două lumi’’8. Prezentarea climatului istoric și a decăderii în planul falsului, a
iluziilor și a grotescului, creează teritoriul necesar unei analize coerente și complexe, pe care
autoarea o va face cu privire la accepțiunile deboriene asupra unei realității parazitare,
decăzute sub impulsul imoral al materialității, al mărfurilor, al economiei, ca singur mod de a
accede spre adevăr, spre evoluție. Printr-un dicurs reformator, Debord costruieşte, asemenea
unei viziuni platoniciene, constrastul dintre două lumi, cea dinafară şi cea dinăuntru, cu
metode strategice şi structuri subversive, aducând măsuri ameliorative şi îndemnuri realiste,
precum cea a convingerii sale în legătură cu jocul: ,,lumea nu trebuie să fie decât joc,
construcţie nedefinită, efemeră hartă a unor derivate permanente.’’ 9
Pornind de la accepțiunea conform căreia lipsa comunicării ca alienaj
politic, birocratic, ideologic, duce la declin, în prima parte a lucrării, Anamaria Selu
analizează, sub influență deboriană, fuziunea dintre realitate și adevăr, transpuse, în anii
revoluției, în imagini, măști carnavalești, false ipoteze și atitudini dedublate, și o face așa
precum și Guy Debord făcuse cu lucrările sale, sub munca asiduă a acumulării de material și
transpunerii acestuia în plan scriitoricesc.
Subversiunea scrierilor pornește tocmai din această dorință acerbă de a nu fi prins în mreajele
unei realități care se dorește a fi individuală, dar, lipsită de putere, cade în forfota socialului și
în plasa spectacolului care se naște ,,tocmai pentru a compensa un deficit uman’’.10
Totodată, cartea are în vedere şi linia fină dintre trupul individual şi corpul
social. Vorbind despre corporalitatea unui sistem social, cartea ne reflectă această ipostază
sub imaginea societăţii spectacolului. Secolul cel mai predilect pentru a reliefa
spectaculozitatea corpului este secolul Luminilor, în care corporalitatea era tratată precum o
arhitectură magistrală, putând fi analizată în cel mai amănunţit detaliu, însă, tocmai membrii
acestei permisivităţi şi deschideri ,,nu mai reprezintă indivizi unici, subiectivităţi distincte , ci
deja sunt o societate în sine avidă ea insăşi de corporalitate, un macrocosmos social aplecat
7
Anamaria Selu, op.cit, p. 35,
8
Idem, p.42.
9
Idem, p.49.
10
Idem, p.54.
asupra unui microcosmos individual inert.’’11 În epoca Renascentistă, corporalitatea propusă
spre disecție, lucru dezvoltat în paginile cărții citate, nu devine decât o manevră de
manipulare a fiecărei structuri interioare, o sursă de spectacol, atât pentru medici, cât și
pentru întregul public, fie acesta specializat sau nu, omul devenind o mașinărie perfectibilă
supusă controlului social. Fascinația pentru corporalitate duce la spectacol, corpul ajungând
să se rezume la a ,,funcționa ca un simulacru somatic, fiind în fond doar o reprezentare
abstractă a prezenței, nu mai puțin real însă12.’’
Ideea de corp fără organe propusă și de Guy Debord, este înfățișată, în scrierile sale într-un
mod carnavalesc, iar ceea ce conferă prestigiu studiilor sale și necesitatea studierii acestora și
a înțelegerii sensului, este tocmai tehnica subversivă cu care Debord reprezenta, prin
scurtmetrajele sale, această pierdere a omului față de sine și anihilarea puterii de către un
organ social, manipulant. Vorbind despre această latură cinefilă a situaționismului, acesta
introducea, într-un mod aluziv, diverse cofuzii, sincope, întreruperi false ale ritmului și
incertitudini ale imaginilor, tocmai cu scopul de a scoate în relief umanitatea pierdută față de
sine și aciuată de materialism, de capitalismul desacralizator.
Prin experimentele cinematografice pe care Debord le face, acesta folosește
montaje și scenarii pentru a reflecta, într-un miraj carnavalesc, cotidianul dislocat sub
intemperiile economice, propulsat pe scara nonvalorilor ascunse sub fațade bine lustruite de
impulsuri novatoare fără fond, fără autenticitate. Acest context este prezentat de critic sub
denumirea de spectacol, un spectacol ,,care își subordonează oamenii în măsura în care
economia i-a subjugat deja. Nu este altceva decât economia dezvoltându-se de dragul
economiei. El este oglindirea fidelă a producției și obiectivarea infidelă a producătorilor.13’’
Sub cel de-al doilea capitol, se face trecerea la un alt tip de mecanism
corporal care sugerează trivialitatea umanităţii aflată sub impulsul dezvoltării accelerate şi
transformările ireale precum cele ale noului Babilon, dat ca exemplu de proiecţie utopică a
spaţiului, precum şi exemplul începutului de capitol, cel al poştaşului de la ţară, Ferdinand de
Cheval.
Dacă în primul capitol ni se vorbeşte despre corporalitatea intrisecă şi disecţia acesteia ca
formula instrumentară de manipulare şi subordonare politică şi economică, cel de-al doilea
capitol vizează spaţialitatea şi aduce în vedere terminologia de corp urban ca opozant al
proiectelor haussmasiene sau corbusiene. Totodată, captivitatea în corp, dar şi în spaţiul

11
Idem, p.116.
12
Idem, p.119.
13
Guy Debord, op. cit, p. 15.
industrializat, este pusă în contrast cu termeni precum dérive, terminologie pe care atât Guy
Debord, cât şi Anamaria Selu o folosesc pentru a descrie mişcarea ca ,,instrument de
reconectare la o realitate concretă’’14. În scrierea sa, Anamaria Selu nu aspectualizează doar
climatele istorice, ci și metamorfoza survenită în spațiile urbane, luând mișcarea ca aliat al
unui comportament în derivă, care suferă un depaysement, şi anume, o înstrăinare faţă de
propriile simţuri.
Această înstrăinare de propria corporalitate despre care ne vorbeşte Guy
Debord, survine în urma efemerităţii timpului şi a ciclicităţii vieţii, ciclicitate care
construieşte trecuturi, din ale cărui ruine, Debord reconstruieşte, într-o manieră ludică,
viziunea spectaculară a vieţii cotidiene. Timpul este, de asemenea, un instrument al
spectacularului, apreciat de către situaţionism, sub forme baroce, cu substraturi din gândirea
marxistă, gândire care reasambla trecutul, dar şi timpul subiectiv sub forme sociale, totul
fiind reductibil la : clase, forţe de muncă, relaţii de producţie. 15 Cu privire la timp şi
importanţa acestuia în ceea ce priveşte acest ,,proiect uman şi social original’’, pe care Guy
Debord îl face, Anamaria Selu face o incursiune în conceptele tradiționale ale unor zile
precum cele de Bobotează, Postul Mare etc., cu scopul de a reliefa această metodă de
carnaval care are drept scop celebrarea unor evenimente de mare avergură, pe dos. Totodată,
timpul aduce cu el schimbări la nivel de prezență socială a acestor scenarii carnavalești,
ritualurile ajungând să se transforme în spectacole, iar spectacolele să redevină ritualuri,
precum în frescele revoluțiilor în care ,, răsturnarea vechii ordini a urmat un ritm destul de
apropiat anticelor <<rituri de trecere>>’’16. Făcând referire la contemporaneitate, cu
ambivalențe bahtiene, timpul nu devine altceva decât un construct social, corpul, de
asemenea, iar sacralitatea care îl înnobilează pe om, devine, la rândul său, efemeră, căci
acesta nu permite eternitatea, ci degradare și reorganizare, sub alte forme de existență, însă.
La finalul celui de-al treilea capitol, Anamaria Selu face o completare
absolut necesară în ceea ce privește imaginea carnavalului și importanța carnavalescului în
raport cu timpul istoric. Carnavalul, în accepțiunea autoarei se prezintă sub aspectul ,,de
breșă în timp’’17, atribuindu-i apelativul de mască, apelativ definitoriu pentru o societate
comercializată de industria materială și supusă unor temerare aspirații, fără vreun orizont
concret, reflectat de imaginea revoluției din 1968: ,,timpul care trece nu mai are sens pentru

14
Anamaria Selu, op. cit. p. 166.
15
Ibidem, p. 195.
16
Victor Ieronim Stoichiță, Anna Maria Coderch, Ultimul carnaval.Goya,Sade și lumea rsturnată. Ed.
Humanitas, 2008, București, p. 14.
17
Anamaria Selu, op. cit. p.202.
o soscietate care detrunează însăşi imaginea morţii, cu atât mai puţin poate fi timpul, în
acest context, o metrie pentru joc. În consecinţă, felul în care fenomenul revoluţionar Mai
1968 a fost înţeles şi descris devine o ilustrare în plus a spectacularizării totale a istoriei.’’18
Analizând printr-o viziune circulară, de la interior spre exterior, Anamaria
Selu, având la bază teoria situaționismului și îndemnurile revoluționare ale lui Guy Debord,
creează o monografie corporală, supusă carnavalescului și spectacolului social, monografie a
omului în derivă, sub influențele unor schimbări de ordin social, survenite și cu atacuri
violențe, ca gesturi de defulare în fața unui sistem abuziv. Însă, sub protecția subversiunii,
Guy Debord reușește să construiască adevărate teorii și manifeste situaționiste, arme
intangibile în fața timpului și instrumente necesare pentru înțelegerea unor noi curente,
precum și cel postmodernist.

18
Ibidem, p. 243.