Universitatea Bucuresti – Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei

Sectia de Psihologie

De la condamnari la moarte la condamnare la viata

- Studiu de caz -

Dizertatie de masterat

Mitroi Alina Maria

2010
Universitatea Bucuresti – Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei
Sectia de Psihologie

De la condamnari la moarte la condamnare la viata

- Studiu de caz -

Dizertatie de masterat

Mitroi Alina Maria

Prof. Coordonator: Profesor Universitar Dr. Iolanda Mitrofan

2010

2
Cuprins

Introducere

Capitolul I Afectiunile oncologice si abordarea lor in psihologie

I.1. Trauma si boala – aspecte generale ...................................................................................
I.2. Cancerul – aparitie – semnificatii psihologie – impact social .......................................
I.3. Abordari terapeutice in cancer – perspective ale vindecarii ...........................................
I.4. Specialisti in asistarea bolnavilor cronic ........................................................................
I. 5. Afectiunile sistemului nervos si epilepsia – semnificatii psihologice ...................

Capitolul II Obiectivele si metodologia cercetării

II. 1. Evaluare si obiective .............................................................................................
II.2. Derularea interventiei .......................................................................................................

Capitolul III. Rezultate ......................................................................................

Capitolul IV. Concluzii si aprecieri finale ...........................................................................

Anexa nr. 1 Test Arbore

Anexa nr. 2 Test Persoana
Anexa nr. 3 Test Persoana
Anexa nr. 4 Grup Suport 2
Anexa nr. 5 Sedinta nr. 3
Anexa nr. 6 Sedinta nr. 4
Anexa nr. 7 Sedinta nr. 5
Anexa nr. 8 ReTest Arbore
Anexa nr. 9 ReTest Persoana
Anexa nr. 10 ReTest Persoana

3
Introducere

Uneori simt cum tot corpul se inunda de emotie si valul acesta ma copleseste.
Ce anume ma emotioneaza? Sunt pacienti care-si dau raspunsuri impecabile iar noi
(asa-numitii specialisti) nici macar nu mai avem cand si de ce sa mai venim spre ei cu
intrebari clarificatoare. Intr-adevar, pentru ei boala s-a dovedit a fi un drum si in acelasi timp
o sansa pentru ca, facand un salt mare in dezvoltare, si-au descoperit capacitatea de a o privi
in acest fel. Este o sansa de autocunoastere, de reintoarcere spre radacini si adevaratele lucruri
care conteaza in viata fiecaruia, o oportunitate de a ti se umple chipul de pace ... si
implinire ... si dragoste fata de alti pacienti, chiar daca te afli in prezent intr-un pat de spital
din Romania. E sfasietor si totodata inaltator cand vezi, in acelasi timp, cum disperarea de pe
fata parintilor indurerati tranforma aceasta durere, la un nivel nobil, intr-o si mai mare
capacitate de a oferi si a gasi dragoste ... apoi de a accepta moartea ca pe un lucru firesc, asa
cum si este in fapt, chiar daca vorbim de moartea propriului copil. Indiferent daca se produce
intr-o forma fizica sau nu ... vad multe cazuri de „vindecare”. Pentru toate celelalte insa,
suntem mereu acolo.
De aceea am pomenit cuvantul emotie, emotie si adaug acum si sentiment. Pentru ca,
datorita aspectelor mentionate mai sus, uneori cad prada unei admiratii totale, ajung sa-i
iubesc cu adevarat si este posibil (sau nu) ca acest comportament sa nu fie unul profesionist.
Oricum, ramane inca deschisa intrebarea ... cu ce si cu cat ar trebui sa vii in aceasta relatie
terapeutica pentru a angaja vindecarea? Si mai ales, cu ce si cu cat ar trebui sa parasesti poarta
spitalului pentru a reveni din nou ...
Consider aceasta experienta ca pe una limita; gradul de contagiune poate fi unul mare insa el
poate lua cai diferite. Fara a exagera, spun ca uneori iti vine sa mori odata cu ei, alteori insa
renasti si ai un sentiment clar de extindere a constiintei si de inaltare. Eul tau trebuie sa fie
suficient de puternic astfel incat sa ramana acolo.

In septembrie 2008 mi-am inceput activitatea ca asistent social pe sectia de

oncopediatrie a Institutului Oncologic din Bucuresti. Mi-a fost data aceasta sansa de catre o
organizatie nonprofit care activeaza in acest domeniu, o organizatie de parinti care au avut sau
au copii cu afectiuni oncologice. Atunci am inceput sa patrund in acest univers al spitalelor
din Romania si spun univers pentru ca intr-adevar el contine multe provocari (sunt

4
arhicunoscute minusurile care exista in sistem) dar in acelasi timp a constituit pentru mine un
prilej bun de dezvoltare intr-un context real de viata pe care incet incet reusim sa ni-l asumam.
Am luat contact aici cu fapte, emotii si sentimente diverse: problemele sociale majore ale
pacientilor, saracia spitalelor si mult incalcita plasa a sistemului sanitar, pierderile multiple,
disperarea si durerea de pe fetele parintilor sau moartea copiilor .... Cu toate acestea spitalul
mi-a oferit multe momente inaltatoare si cu timpul a devenit ca un drog ...
Pentru ca toata aceasta perioada s-a derulat ca o goana nebuna in care am fost prinsa,
reusesc acum, ca prin acest demers scris, sa imprim experientelor traite o oarecare asezare.
Avand la baza studii licentiale de asistenta sociala si psihologie, am exersat pe rand mai multe
roluri: asistent social, psiholog sau educator, asistand copii si tineri diagnosticati cu cancer,
familii si rude ale acestora. Scopul lucrarii de fata insa este prezentarea unui studiul de caz al
unui pacient internat pe sectia de oncopediatrie, abordat din punct de vedere al consilierii
psihologice. Dupa ce in primul capitol sunt prezentate cateva aspecte bio-psiho-sociale ale
afectiunilor oncologice, Capitolul II descrie pasii si interventiile facute in procesul de sprijin
si consiliere psihologica. Rezultatele obtinute sunt cuprinse in Capitolul III, lucrarea
finalizandu-se cu concluziile generale si cateva ganduri personale – Capitolul IV.

5
Capitolul I Afectiunile oncologice si abordarea lor in psihologie

I.1. Trauma si boala – aspecte generale

Evenimentul traumatic depaseste nivelul de normalitate al experientei umane. DSM IV

(Asociatia Psihiatrica Americana, 1994) defineste trauma ca pe o confruntare cu un eveniment
care implica/ameninta cu moartea sau lezari serioase, sau o amenintare a integritatii fizice a
individului insusi sau a altora. Aici sunt incluse: razboiul, violenta si dezastrele. Dintr-o
perspectiva psihologica, moartea – ca eveniment normal si asteptat – nu este considerat un
eveniment traumatic. In contextul definitiei psihologice a traumei, persoana care sufera o
pierdere prin deces experimenteaza durerea si nu trauma.. Fenomenul pierderilor multiple
legate de boala incurabila este unul nou. Decesele sunt tragice, dar nu traumatice.
Contextul in care apare trauma, sansa refacerii si disponibilitatea suportului social sunt
factori determinanti in intelegerea impactului cauzat de efectul traumatic. Elementul cognitiv
joaca un rol foarte important, cei care reusesc sa rationalizeze suferinta obtin un control al
situatiei. Acest lucru pentru ca perceptia necontrolabilitatii situatiei traumatizante ar putea
risca sa se extinda si la nivelul altor sectoare ale vietii persoanei. Deasemnea cantitatea
pierderilor influenteaza modul cum este inteleasa experienta traumatica. (I., Mitrofan, D.,
Buzducea, 1998)
In cazul tinerilor, moartea prematura este inacceptabila. Comunitatea poate influenta
efectul traumatic al acesteia: comunitatea insasi poate fi traumatizata si atunci suportul social
va scadea. Apoi, este importanta reactia comunitatii fata de supravietuitori: fie indivizii sunt
respinsi, fie comunitatea ii va ajuta sa redobandeasca bunastarea psihologica. Fata de
fenomenul pierderilor au fost relevate cateva raspunsuri stadiale:
1. „soc si negare – organizarea unde mocneste anxietatea;
2. supralicitare si confuzie;
3. acceptarea realitatii – resemnarile de scrum, realizarea faptului ca ceea ce sta la baza
pierderilor nu poate fi stopat sau eliminat. Este stadiul in care oamenii vad viitorul ca
incluzand pierderi multiple.
4. reevaluare si redresare – speranta revenirii. In acest stadiu se nasc provocari de
cooperare si dialogare cu noua realitate.” (I., Mitrofan, D., Buzducea, 2002, pag. 39)

6
 De asemenea, au fost clasificate cateva tipuri de pierderi si consecinte ale pierderii:
 Pierderea istoriei personale si a viitorului: pierderea capacitatii de a mai visa
reprezinta o caracteristica a celor care au nevoie de sperante privitoare la vindecare si
refacere a trupului;
 Pierderea securitatii psihosociale;
 Pierderea tonusului emotional si al bunastarii;
 Pierderea sperantei: sentimente de disperare si neputinta apar la supravietuitorii unor
boli inca incurabile. Rareori ei viseaza la remediu si vindecare. Anxietatea trairii in
avans a tuturor alternativelor posibile atinge puncte maxime cand se discuta despre
leacul care nu exista, aceasta fiind intensificata de un cinism greu de tratat. Sunt insa
cazuri in care indivizii relateaza, in cadrul acestor incercari triste, momente
impresionante de crestere si dezvolate spirituala;
 Pierderea interesului pentru viata: legata de pierderea sperantei de viitor apare si
pierderea placerii pentru activitati care invita realmente la placere (ahedonia);
 Pierderea stimei de sine: de multe ori persoana ajunge la credinta ca in interiorul
personalitatii sale ceva este defect, traind intenese sentimente de goliciune si nepasare;
 Pierderea rolurilor sociale: pierzandu-si in grade diferite autonomia, bolnavii cronic
sunt nevoiti sa delege anumite responsabilitati catre alte persoane, traind sentimente de
inutilitate;
 Pierderea intelesurilor, sensurilor si asteptarilor: lupta cu intrebarile este una continua
si in acelasi timp dureroasa; nu poate fi insa evitata.

I.2. Cancerul – aparitie – semnificatii psihologie – impact social

Modelele care se afla in spatele diagnosticului de cancer pot fi multiple insa, indiferent
de organul care este afectat, par a se referi la om in existenta sa globala. Tendinta lui de
extindere la nivelul intregului corp pare sa sugereze ideea ca este vorba de intregul om.
Cancerul este prezent peste tot in lume si metodele moderne de investigatii aduc garantii ca el
a fost prezent si in trecutul nostru mai indepartat. Totusi, boala pare sa fie o caractersitica a
natiunilor industrilizate moderne insa explicatia unei sperante de viata mai mari la nastere
care ar da posibilitatea aparitiei mai dese a cancerului este contrazisa de unele inregistrari a

7
apogeului imbolnavirii la anii tineri. De asemenea, mai exista contraexemplul cvilizatiilor mai
vechi (cultura chinezeasca taoista, locuitorii indieni stravechi ai Americii de Nord) unde
numarul mare al centenarilor nu corela cu o rata mare de imbolnaviri. Cert este insa ca aceasta
boala provoaca cea mai mare spaima in randul colectivitatii, chiar daca exista multe alte boli
cu indici de morbiditate poate si mai mari. Cancerul trebuie sa ne confrunte cu o tema ce zace
si mai adanc in umbra decat durerea si chiar moartea.
Ce se intmapla la nivel celular si nu numai? Una din principalele caractersitici ale
celulelor canceroase este dezvoltarea lor haotica. Nucleul supradimensionat produce rapid si
constant proiecte de constructie pentru urmatoarele celule, lasand in urma chiar procesele de
regenare din interiorul celulei mama. Procesul aminteste de stadiul embrionar, unde este
vorba de inmultire si crestere. La acest nivel, celulele nu au inca o sarcina specializata ci
urmaresc exclusiv procesul de diviziune celulara. Asemenea acestora, celulele canceroase
neglijeaza procese importante cum ar fi oxidarea, redobandind insa capacitatea de a forma
substante asa cum se intampla la nivel embrionar si fetal. Din interor, totul are sens: ele
recastiga capacitati stravechi si renunta in schimb la specializare; medicii numesc acest proces
anaplazie. Oxidarea este intr-adevar o proprietate importanta a celulei, insa ea depinde de
furnizori, de respiratie si sange proaspat. Celule canceroase au renuntat la aceasta, fiind inalt
autarhice si independente fata de comunicarea lor cu vecinii. Mai mult, ele renunta si la acea
numita inhibitie de contact pe care celulele normale o au; astfel, fara a respecta granitele,
patrund si subjuga chiar teritorii straine. Este posibil ca acestora sa nu le pese nici de copii
nici de parinti, care de multe ori raman in urma sub forma de necroza, depasiti de dezvoltarea
rapida a celor dintai. Primitivismul lor se exprima si prin indisponibilitatea de a da ceva in
schimbul hranei si energiei primite, neparticipand la sarcinile sociale ale organismului.
In ceea ce priveste aparitia cancerului, cercetatorii spun ca in prim-planul tabloului
cauzal se afla mutatiile. (In cazul unor forme de leucemie se crede insa mai degraba intr-o
aparitie determinata de un virus). Mutatiile se refera la modificarile celulare care pot aparea.
O celula care a fost deranjata destul de mult este capabila de modificari drastice care pornesc
de la nivelul bagajului ereditar. Stimulii care pot pregati drumul pot fi: mecanici, chimici,
fizici sau radiatiile. Se poate ca mult timp celulele sa se protejeze suficient impotriva acestor
stimuli insa la un moment dat una dintre ele reactioneaza si degenereaza. Astfel este initiata o
calatorie care mai degraba seamana cu o calatorie a eului pentru ca aceasta celula este inalt
concentrata asupra realizarii de sine. Din interior, neoplasmul (noua crestere), este pentru
celula un act eliberator. Incepe aici o lupta intre puterea de revolta a celulei si capacitatea

8
organismului de a pune capat acestei revolte. Mecanismele slabe de aparare ale organismului
pot constitui astfel un factor important in dezvoltarea cancerului.
Astfel, din punct de vedere al semnificatiilor psihologice, tema care reiese din aparitia
si dezvoltarea cancerului este tema cresterii. In loc sa-si ocupe pozitia ce i-a revenit din punct
de vedere ereditar, celula canceroasa isi depsaeste limitele si degenereaza intr-un mod
periculos, ignorand in mod constant legile unei cresteri sanatoase. Se reliefeaza si o
problematica a comunicarii: practic sunt reduse toate relatiile de vecinatate iar vecinii mai
slabi sunt distrusi sau subjugati de dragul independentei si omnipotentei.
Faze de dezvoltare ale tabloului clinic. Exista oameni care se straduiesc sa traiasca in
umbra, fara a atrage atentia supra lor si fara a se expune provocarilor noi, blocand astfel intr-
un fel posibilitatea dezvoltarii personale. Practic, nu exista nicio forma de excitatie in viata lor
pentru ca orice experienta provocatoare este barata de sistemul lor puternic de aparare.
Fenomenul de reprimare este prezent de multe ori atat in istoricul psihic al bolii cat si in cel
fizic pentru ca sunt multe cazuri in care anamnezele pacientilor au fost goale cu multi ani
inainte de aparitia primelor simptome ale bolii; o sanatate buna sau o innabusire riguroasa atat
a abaterilor psihice de la norme cat si a celor fizice. Tendinta spre normopatie se transforma in
boala fizica si astfel o atitudine distinsa, placuta in fata celorlalti, mascheaza o viata netraita.
Oamenii de acest tip sunt de fapt cu multi ani inainte pacienti, pentru ca, rabdatori si dornici
sa pastreze niste relatii de vecinatate bune, ei se arata amabili si binevoitori, mereu dispusi
spre a-i ajuta pe altii. Se intampla de obieci ca acesti pacienti sa aiba apoi multi oameni datori
in preajma lor, oameni care vor ramane surprinsi in cazul in care, pe parcursul evolutiei bolii,
cei care i-au ajutat candva vor lasa sa iasa la iveala trasaturi mai profunde ale personalitatii
lor. Aceste izbucniri isi gasesc in planul substitutiv al corpului scena pe care sa activeze iar
impulsurile de schimbare barate in trecut ani de zile se manifesta acum ca si mutatii. Pentru
cei afectati insa poate fi o mare sansa de transfromare a felului de a fi si a gandi., chiar daca
aceste schimbari vor lua psin surprindere mediul obisnuit pana acum cu doze foarte mari de
gentilete si supunere. Este posibil ca planul corpului sa fie astfel despovarat daca principiile
transformarii si autorealizarii sunt constientizate si traite pe plan spiritual si devin vizibile pe
plan social. Multi pacienti au invatat insa in trecut atat de bine sa se subordonze unui rol, incat
accepta sa indure si in fata mortii. Dupa primele doua faze (perioada retinerii si a rezervei si
apoi cea a dezvoltarii cancerului) urmeaza ultima faza a casexiei. Indiferent daca invinge sau
nu cancerul, in aceasta etapa se ve instaura sentimentul supunerii.
In tendinta celulelor de a se intoarce la caracteristicile lor embrionare, si deci de a
regresa, se evidentiaza un alt motiv al bolii care este ascuns in umbra si trait substitutiv de

9
corp. Este probabil ca persoana afectata sa-si fi rupt legatura cu originile, cu radacinile sale,
de aceea acum are nevoie de o reluarea acestei legaturi, de o re-ligie. Reflectarea asupra
originii cu intrebarea „De unde vin? sau „Incotro merg?” au cazut la pacientii de cancer din
contiinta in umbra si sunt reprezentate fizic. Spectrul vietii lor se limiteaza la cadrul ingust al
vecinatatii si al viitorului foarte concret incat nu li se mai acorda o prea mare atentie
intrebarilor adresate trecutului sau viitorului. Multi pacienti cu cancer sunt adesea areligiosi,
in sensul ca evlavia lor religioasa lasa ca mai degraba viata sa fie condusa si reglemetata de
biserica oficiala nu de o relatie a lor profunda cu Dumnezeu.. Atitudinea religioasa „Faca-se
voia Ta!” arata de multe ori resemnarea in fata unui destin considerat prea dur dar care nu
este acceptat. La baza supunerii ar trebui sa stea increderea in creatia lui Dumnezeu nu
disperarea si neputina. Cei care sunt deseori loviti de aceasta boala sunt de multe ori in plina
dezvoltare profesionala si isi indeplinesc responsabilitatile cu sarguinta, intentionand parca sa
dea un sens exterior vietii lor, neglijandu-l pe cel interior. In spatele acestui tablou insa se
ascund depresii si sentimente de inutilitate. Psihiatrii denumesc acele depresii care se ascund
in spatele bolii depresii larvate, unde larva contine toate acele atribute ale omului modern care
sunt valorizate din punct de vedere social: rabdare, politete, calmitate, etc.
Cancerul si apararea. Situatia care sta la baza cancerului poate preexista perioade
lungi de timp sub forma precancerozei. In acest timp, sistemul imunitar face fata starilor de
excitatie care se pot instala si de-abia dupa ce acesta intra in colaps isi face aparitia tumora.
Cancerul foloseste in fapt sistemul de aparare (sistemul limfatic) pentru a-si continua
inaintarea, patrunzand in ganglionii limfatici. Aici, celulele canceroase isi folosesc puterea de
a nu fi recunoscute; in acest moment, daca ar exista sansa ca printr-un tratament alopat ca ele
sa fie demascate, ar fi in pericol. Apararea imuna devine din ce in ce mai slaba ori de cate ori
apararea este exagerata pe planul constiintei, acolo unde persoana „se inchide” fata de temele
care vor s-o provoace. „Scopul in terapie ar fi mijlocul intre o deschidere totala si o inchidere
absoluta pe ambele planuri. Cine este in constiinta lui prea inchis, adica prea ostil conflictelor,
constrange ca deschiderea sa intre in umbra, unde reapare in corp ca predispozitie pentru
agenti. Cine este starnit in constinta si stie sa se apere si acolo nu trebuie sa deplaseze tema in
trup.” (R., Dahlke, 2003, pag. 47)
Cancerul pe plan social. Celula canceroasa isi trimite de obicei misionari in mai multe
parti ale corpului (metastaze), avand pretentia, din nou asemenea celulei embrionare, de a fi
pretutindeni si a invada totul. Facand o comparatie cu sistemul economic, cancerul poate fi
comparat cu acea atitudine care sta la baza succesului anteprenorial. Capitalismul este
caracterizat de expansiunea rapida a firmei mama si impanzirea a cat mai multo teritorii cu

10
sucursale si agentii. Aceasta are loc prin eliminarea rapida a concurentei si cresterea
capacitatii de control a fiecarei zone in parte. Asemeni colonialismului, cotropirile brutale nu
mai tin cont de vechile reguli existente iar oamenii, asemeni celulelor, erau de cel mai multe
ori inrobiti. Tumorile-mama erau mai degraba interesate de extindere si nu prea luau in
considerare posibilitatea de schimb sau comert. Revenind la contemporaneitate, orasele
metropola ar putea contine aceleasi caracteristici mai sus mentionate. Este insa clar ca pe
pamant boala a izbucnit si este posibil ca noi toti sa fim cancerul pamantului in sine, cresterea
economiei noastre fiind la fel de nebuna ca si a cancerului. Pamantul ca intreg este ros din
toate colturile iar noi imprumutam aceeasi greseala pe care o face si cancerul in sine:
comportamentele noastre vor atrage moartea intregului organism, deci inclusiv a celuleor
canceroase. Telul final este unul nerealist, ca si al cencerului – pieirea organismului. De aceea
boala apare atat de inspaimantataore, pentru ca ea reprezinta o oglinda a noastra. Riscam sa
devenim cancerul de nestapanit daca nu ne indreptam spre un tel spiritual. (R., Dahlke, 2003)

I.3. Abordari terapeutice in cancer – perspective ale vindecarii

In cazul copiilor care au o boala cronica, este foarte important momentul dezvaluirii
diagnosticului. Modalitatea in care sunt date aceste vesti de catre persoanele implicate poate
sau nu sa provoace un stres aditional si sa majoreze sau dimpotriva sa diminueze pierderile
inerente. Desigur ca pentru parinti continua sa fie inca o provocare natura si cantitatea
informatiilor care „trebuie” sa ajunga la copil insa, desi onestitatea in acest caz implica si o
anumita selectivitate a informatiilor, de mentionat este ca in general copilul detine un foarte
mare potential in intelegerea acestor situatii de maxima suferinta. Studiile arata ca dezvaluirea
vestilor rele este mult mai benefica in comparatie cu evitarea si intarzierea comunicarii lor. De
regula, copilul se va mobiliza pentru a face face fata situatiei iar cei care au tendinta de
retragere/izolare vor fi ajutati de un mediu suportiv creat atat de specialisti cat si de parinti.
Specialistii pot oferi ajutorul in situatiile de dezvaluire a vestilor rele prin sprijin emotional si
informational. Acestia creeaza mediul in care copilul poate sa-si rezolve anumite dileme, sa-si
discute temerile cu care se confrunta, un mediu in care acesta este luat in serios si i se permite
sa simta si sa gandeasca ceea ce el simte si gandeste. Alianta creeata cu copilul nu trebuie insa
sa excluda parintii, ci dimpotriva sa fie o punte de legatura. Cateva sugestii pentru dezvaluirea
vestilor rele ar putea fi:
 Mai degraba mai devreme decat prea tarziu: studiile arata ca acei copii care au stiut
mai devreme diagnosticul s-au adaptat mai bine acestei situatii;

11
  Cand toti cei implicati sunt prezenti: toate persoanele implicate trebuie sa fie prezente
in momentul dezvaluirii diagnosticului catre copil;
 Atentie maxima: persoanele implicate trebuie sa fie disponibile sa dea atentie maxima
acestui moment important pentru copii, fara a avea alte preocupari/stresori;
 Context familiar: cadrul fizic trebuie sa fie si el unul familiar, cel putin apropiat de cel
de acasa;
 Acolo unde reactiile si raspunsurile nu vor fi inhibate: copilului i se va crea spatiul si
contextul emotional potrivit pentru exprimarea propriilor reactii si problematizarea
situatiei; impartasirea mutuala a gandurilor si sentimentelor poate preveni tendinta de
izolare a acestuia;
 Stati impreuna dupa aceea: toti cei implicati vor avea posibilitatea de a petrece o
anumita perioada impreuna, dupa momentul dezvaluirii; pentru copil poate fi de ajutor
pentru un copil, indiferent de varsta pe care o are.
 Introspectia: Fiecare adult implicat va trai anumite sentimente, dileme fata de vestile
rele; este necesar ca acesta anterior sa le ia la cunostiinta si sa incerce sa le controleze;
 Empatia: reprezentarea posibilelor reactii ale copilului (ganduri, sentimente). Copiii
pot exprima o gama larga de emotii: anxietate, furie, teama, tristete, negare, etc.
Totusi, se poate estima natura reactiei sale in functie de personalitatea sa, abilitatea de
a intelege semnificatia vestilor proaste, modurile anterioare de a reactiona la pierderi,
relatia copilului cu cei prezenti;
 Planificarea: de obicei vestile rele este bine sa fie date gradual si progresiv (tehnica
pasilor marunti). (I., Mitrofan, D., Buzducea, 1998)
Dezvaluirea vestilor rele ar trebui sa porneasca de la ceea ce copilul stie deja despre
situatia problematica. Folosind abordarea narativa si explicatii care sa fie in concordanta cu
vocabularul si capacitatea cognitiva a copilului, se vor da informatii scurte si simple despre
ceea ce s-a intamplat si ce este posibil sa sa intample in viitor. Deasemenea, oricarei nevoi a
copilului de a cunoaste alte aspecte care nu au fost luate in calcul de catre adult i se va
raspunde prin explicatii adecvate dorintelor sale. Pentru ca grija de sine reprezinta o parte
importanta a programului de tratament, copilul trebuie asigurat ca va fi informat cu privire la
ce i se intampla si consultat in legatura cu deciziile care trebuie luate; astfel se va obtine o
participare activa la tratament. In ceea ce priveste prezicerea viitorului, promovarea unor
cazuri fericite poate fi de ajutor insa tendinta de a fi optimist sau pretentia de a discuta doar
aspectele bune trebuie evitata. Copilul nu trebuie nici presat in speranta dar nici nu trebuie sa i

12
se nege sansa de a micosra disperarea, important este sa-si pastreze increderea in cei implicati
din jurul lui (parinti, prieteni, doctori, alti profesionisti). Negarea realitatii pierderii poate
bloca rezolvarea durerii iar daca vestile rele contin incertitudini, acestea trebuie intelese
pentru ca altfel promisiunile incalcate vor duce la scaderea sentimentului de incredere.
Informatiile oferite ar trebui sa fie oneste si cat mai consistente; consistenta din punct de
vedere al alinierii interventiilor adultilor implicati la aceleasi idei si abordari, fara a exista
prea multa discordanta intre acestea. Din punct de vedere al metodelor si tehnicilor de
interventie psihologica in asistarea bolnavilor cronic sau a persoanelor care au suferit pierderi
multiple, putem enumera:
1. ascultarea activa:
2. comunicarea efectiva:
3. sprijinul terapeutic: functiile terapiei includ educatia, nevoia de a acorda sprijin
emotional continuu, transpunerea in partas la suferinta, etc.
4. grupurile suport
Evaluarea initiala cuprinde de obicei gandurile clientului, deprinderile anterioare, pierderile
anterioare, stresorii existenti, magnitudinea si impactul pierderilor, strategiile de care dispune
si reteaua sociala care il inconjoara. Scopul terapiei ar fi descoperirea unei alte perspective
asupra situatiei problematice, astfel incat, printr-o reasezare si interiorizare corecta a celor
intamplate, sa se produca fenomenul de crestere personala. Este recomandat insa ca in
dialogul existential sa nu existe o focalizare exclusiva pe problemele prezentate. Calitatile
unui bun terapeut in acest contex ar putea fi:
 deprinderi foarte bune de comunicare;
 empatie, compasiune si sensibilitate;
 atitudine de acceptare neconditionata si acceptarea diversitatii;
 prezenta personala, abilitatea de a fi cu oamenii;
 motivatie inalta si constiinta limitelor personale;
 cunostinte din psihoterapia existentialista;
Fiind unul din cadrele foarte bune de lucru cu aceasta categorie de clienti, grupurile suport
prezinta urmatoarele avantaje:
 asigura garantia ca experienta pacientilor este inteleasa;
 pot reprezenta cea mai terapeutica sursa de refacere;
 reprezinta o excelenta sursa de informare, educatie si noi contacte sociale;

13
  ofera cadru de discutii privind resursele la nivel comunitar, schimb de experiente si
cunostinte;
Grupul de suport este locul de validare si valorizare a pierderilor suferite. El reduce
sentimentele de izolare si alienare prin dezvoltarea unui sens al reintegrarii, al universalitatii
si prin reasigurare emotionala. In structurarea grupurilor de suport se recomanda existenta a 2
traineri (purtatori ai imago-urilor parentale) si 7-10 participanti. Principalele reguli care stau
la baza crearii sentimentului de siguranta sunt cele legate de respectarea confidentialitatii si a
dreptului la replica al fiecarui individ din cadrul grupului. Ca si teme, putem enumera:
descrierea procesului durerii si discutii asupra lui, recunoasterea furiei, cunoasterea si
invatarea deprinderilor (inclusiv alimentare), exercitii de exprimare a stresului, probleme
religioase si spirituale, mobilizarea de a implini nevoi si dorinte, etc. (I., Mitrofan, D.,
Buzducea, 1998)
Pe langa tehnicile de psihoterapie, credintele religioase si in general spiritualitatea erau
punctele cheie ale asistarii bolnavilor cronici. Ca si psihoterapia, unde rolul profesionistului
este de multe ori acela de partener in suferinta, vechile strategii nu aveau ca si scop eliminarea
durerii ci dezvoltarea noi modalitati de a-i face fata si de a o transforma intr-o sansa de
crestere personala. Pentru cei care se complac intr-o neputinta invatata, se recomanda terapia
directiva, terapie in care una dintre tehnicile utile ar fi concentrarea asupra viitorului („Cum
poti proceda? Daca nu ai fi coplesit de pierderi, ce ti-ar placea sa faci/simti/gandesti?”) Desi
economia mondiala s-a dezvoltat in ultimele decenii, cresterea spirituala a intampinat multe
dificultati. Asta pentru ca omul in general, atras de recompensele exterioare, a devenit in fapt
un om al masei, blocandu-si astfel dezvoltarea propriei individualiti. Nevoia de autorealizare
exista insa, desi ea este de cele mai multe ori negata; de aceea, procesele de crestere sunt
refulate in umbra, in inconstient, apoi in plan fizic. Cancerul, prin tendinta de expansiune
continua, contine de fapt in umbra nevoia extinderii in constiinta si a descoperirii nemuririi
sufletului. In acest sens, calea de mijloc pe care este acum instalat normopatul nu trebuie sa
fie un sediu definitiv. Pentru el, lectia este acum aceea de a se pune in miscare, de a creste si a
se dezvolta. In loc de mutatii genetice ar putea fi vorba de schimbari pe plan spiritual: a invata
sa spuna nu, a-si expune opiniile, a depasi limite, etc. In terapie, pacientii pot fi ajutati, prin
meditatii dirijate, sa-si traisca agresivitatea fata de cancer prin intarirea sistemului lor
imunitar. Aceasta etapa a trezirii pentru propriile nevoie este foarte importanta, insa nu este
ultima. Ea se continua cu dezvoltarea spirituala si sufleteasca. Dupa ce si-a invatat Eul sa se
impuna, va trebui apoi sa invete sa se adapteze constient unitatii mai mari. Drumul unui Eu
dezvoltat va duce tot la catastrofa, ca si drumul reprimarii lui, daca nu va va gasi ordinea cea

14
mare, adica pe Dumnezeu. Pacientul se poate ridica deasupra greselii celulelor canceroase.
Ele probabil uita in marea lor goana ca aceasta extindere haotica va duce la colapsul
organismului si in fond si la moartea lor. De fapt, nu exista o prea mare independenta de
unitatea mai mare de care apartinem. Nevoile de autorealizare si nemurire se pot implini
numai intr-un tel spiritual, unitatea cu Sinele. Aceasta realizare cuprinde individualitatea dar
merge si mai departe spre ordinea superioara. „Este vorba de a gasi unitatea, nemurirea
sufletului in sine insusi si de recunoastea ca intregul este deja in individ, asa cum si individul
este in intreg. Acesta este insa punctul final sau, de fapt, punctul central pe care numai
dragostea ni-l deschide, ni-l face accesibil. Si acest lucru este simbolizat in evenimentul
cancerului. Ca si dragostea, cancerul depaseste toate limitele, trece peste toate barierele,
invinge toate piedicile; ca si dragostea, el nu se opreste in fata a nimic, se intinde peste tot si
toate, patrunde in sferele vietii, stapaneste intreaga viata; ca si dragostea, cancerul aspira la
nemurire, si ca si ea nu se teme atunci nici macar de moarte. Astfel, cancerul este realmente si
o dragoste scufundata in umbra.” (R., Dahlke, 2003, pag. 63)
In abordarea psihoterapeutica a cancerului, realizarea ca tabloul normopatiei este deja
un tablou de boala ar fi un pas important in prevenirea acestuia. Incurajarea procesului
individuatiei, abordarea a cat mai multor aspecte ale umbrei si trairea lor la nivelul constiintei
ar constitui urmatoarea etapa de parcurs. Pentru a angaja pacientul in acest proces dupa
aflarea diagnosticului, este nevoie ca acesta sa depaseasca eventualele tendinte de resemnare
si sa perceapa acest eveniment ca pe un nou inceput al vietii sale. Pentru a ii lua corpului
povara care in fond nu este a lui si a face posibil ca mutatiile sa se intample la nivel sprirtual,
se poate lucra concert pe urmatoarele aspecte: depasirea limitelor, cultivarea curajului,
descarcarea agresivitatii, reflectarea retrospectiva asupra originilor, integrarea calatoriri Eului
si reevaluarea aspectelor sale esentiale (pentru persoanele cu un statut social inalt), etc. In
general, terapiile care preiau principiile dezvoltarii cancerului au sanse mai mari de reusita.
Drumul spre vindecare debuteaza probabil cu aceste tablouri de boala care propun o intelegere
intelectuala a proceselor care se afla in spatele simptomelor. Dupa intelegerea intelectuala, un
al doilea pas ar fi patrunderea emotionala in propriul univers de imagini. Cunoasterea
intelectula si calatoria in imagini nu modifica tema si continutul bolii insa, prin modificarea
perspectivei, ii scade caracterul ei amenintator. Lectia pe care boala ne-o preda se pastreaza,
insa devine important daca o traim de buna voie si constient. Este indicat sa facem constient si
de bunavoie ceea ce oricum tabloul bolii ne obliga sa facem. Tot ce ne lipseste vindecarii este
in umbra noastra, insa pentru ca aceste continuturi refuzam sa le vedem la noi, de multe ori le
proiectam pe suprafete exterioare (oameni) sau interioare de proiectie (diferite parti ale

15
corpului). Astfel, devine o sansa de dezvoltare, atat timp cat luam aminte la cuvintele „Iubiti
pe vrasmasii vostri!” In procesul terapeutic, este important ca pacientul sa fie sprijinit in
demersul sau de a intelege ceea ce simptomele propriului sau corp vor sa-i transmita. Pot fi de
ajutor urmatoarele intrebari:
 De unde vine simptomul si ce exprima organul/organele atinse de el?
 In ce context se desfasoara simptomul si care sunt regulile lui de joc?
 Ce scop final ar avea simptomul, unde vrea sa-l duca pe pacient?
 Cum am facut rost de aceasta boala si de ce tocmai eu? De ce se intampla tocmai
acum? Cand m-a atins prima data? Cand cu o intensitate deosebita?
 Ce model reiterat al vietii mele este reluat si sugerat de ritualul bolii in sine? (R.,
Dahlke, 2003)
Tehnicile de imagerie mintala propuse de Simonton sunt deasemenea folosite in
tratamnetul bolnavilor de cancer, constituind si un sprijin optim pentru tratamentul chimio sau
radioterapic; este insa nevoie ca lupta contra celulelor canceroase sa nu fie una impotriva
proprului destin, un destin care este important sa fie acceptat. Conditiile imageriei mentale
eficiente sunt:
• Celulele canceroase sunt slabe si dezorientate. Este important ca persoana sa-si reprezinte
celulele neoplazice ca fiind ceva moale, ceva ce poate fi strivit cu usurinta;
• Tratamentul este eficient si foarte puternic. Imaginile mentale trebuie sa transmita
convingerea ca tratamentul poate sa distruga cancerul. Imaginea este mai puternica daca
interactiunea dintre tratament si boala se produce deseori, si astfel, efectul terapiei asupra
cancerului este vizibil si mai usor de constientizat;
• Celulele sanatoase isi pot reveni cu usurinta in urma oricaror leziuni minore survenite pe
parcursul tratamentui. Deoarece, de obicei, tratamentul afecteaza nu doar celulele maligne,
dar si pe cele sanatoase, pacientul trebuie sa si le reprezinte pe acestea din urma atat de
puternice incat tratamentul nu le poate afecta decat in mica masura, si pe de alta parte, ele sunt
capabile sa repare orice astfel de dauna minora. Celulele canceroase sunt distruse de tratament
pentru ca, spre deosebire de celulele sanatoase, ele sunt slabe si dezorientate.
• Celulele albe sunt foarte numeroase si formeaza o armata care copleseste celulele
canceroase. Celulele albe simbolizeaza procesul natural de autovindecare al organismului. De
aceea, imaginile mentale trebuie astfel construite incat incat sa indice un raport de forte inegal
intre globulele albe si celulele neoplazice, net superior in favoarea primelor (celulele albe sunt

16
mult mai numeroase si mai puternice). Victoria fortelor organismului asupra celulelor
canceroase trebuie reprezentata in mod clar, inevitabila.
• Celulele albe sunt active si eficiente, “gata de lupta”, recunosc si distrug cu repeziciune
celulele canceroase. Fiind un simbol al sistemului de aparare al organismului, al acelei parti a
pacientului care il sprijina in directia vindecarii, celulele albe trebuie vizualizate ca fiind
inteligente, eficiente si puternice. Ele coplesesc si inving celulele canceroase, fara a lasa nicio
indoiala despre cine este mai puternic.
• Celulele canceroase distruse sunt indepartate din organism intr-un mod natural, normal.
Eliminarea celulelor distruse din organism este un proces in intregime natural, ce nu necesita
vreun un efort deosebit sau o aptitudine magica. Prin imaginarea acestui proces, practic
comunicam organismului nostru faptul ca avem incredere in modul sau natural de functionare.
• La sfarsitul exercitiului de imagerie, este bine ca persoana sa se imagineze sanatoasa,
eliberata de cancer. Aceasta imagine reprezinta deznodamantul dorit. Este important ca
pacientul sa-si poata reprezenta cu claritate trupul sanatos, fara boala, plin de viata si de
energie.
• Persoana trebuie sa se poata imagina atingandu-si scopurile, implinindu-si sensul vietii.
Aceste imagini comunica organismului ca exista motive temeinice pentru a ramane in viata.
Ele intaresc increderea in posibilitatea vindecarii, precum si atitudinea de implicare, angajare
in activitatile vietii. (I., Dafinoiu, J.L., Vargha, 2003)
In tratarea bolnavilor de cancer se foloseste cu succes si terapia radicala prin respiratie
(respiratia este in legatura simbolica cu procesul comunicarii, proces care in cancer are de
suferit). Tehnica functioneaza dupa ideea ca respiratia crescanda sporeste sansele ca pacientii
sa se redeschida spre fluxul vietii.
La sfarsitul tuturor acestor interventii mentionate in paginile anterioare, ar fi benefic
ca pacientul sa transfere acele mutatii din planul fizic in cel spiritual-sufletesc, regasindu-si
drumul propriu si acceptandu-l cu toata inima. „A descifra modelul vietii in care cancerul este
necesar este marea sansa. Restul este o problema de smerenie si de indurare. Caci dragostea
atotcuprinzatoare ca o cheie spre nemurire nu poate fi produsa si cu atat mai putin obtinuta
terapeutic cu forta. Putem, pur si simplu, sa fim pregatti, pentru a fi treji daca se i se intampla
unuia dintre noi.” (R., Dahlke, 2003, pag. 68) In acest sens, se pot folosi anumite intrebari
cheie in terapie:
 Imi traiesc viata sau ma las determinat din exterior?
 Imi permit sa-mi exprim si exteriorizez agresiunile sau reglez totul in mine si cu mine?

17
  Ce rol joaca schimbarile in viata mea? Sunt creativ?
 Are comunicarea un loc important in viata mea sau ma descurc eu cu mine?
 Sunt situatii in care imi depsesc limitele sau adaptarea pentru mine este vitala?
 Stau in armonie in mine apararea psihica si cea fizica sau cea fizica este slabita?
 Ce rol joaca cele doua intrebari principale: De unde vin? Unde ma duc?
 Dragostea atotcuprinzatoare a avut vreodata o sansa in viata mea?
 Ce rol joaca in viata mea drumul sub motoul: „Cunoaste-te pe tine insuti/Pentru ca sa-
L cunosti pe Dumnezeu”? (R., Dahlke, 2003)

Medicina integrativa - noi abordari ale cancerului si vindecarii sale. Incercand sa

explice cauzele bolii si posibilitatile de vindecare, Goswami vorbeste de cele cinci niveluri
prin care constiinta se percepe pe sine: senzatii fizice, sentimente vitale, ganduri mentale,
intuitie supramentala si integritate sprirituala. Aceste niveluri sunt incluse unul in celelalt iar
medicina integrativa incearca sa integreze aceste modele diferite, pornind de la observatia ca
de multe ori esecul diferitele paradigme utlizate de medici constau de fapt in abordarea bolii si
a vindecarii doar din perspectiva unui singur nivel, fara a le lua in considerare si pe celelalte.
La nivel fizic, cauzele sunt mai simplu de descris, existand cauze fizice externe (microbii,
virusii, vatamarile fizice) si cauze fizice interne (defectele genetice). La nivel vital vorbim de
campurile morfogenetice. Un corp vital individual poate contine dezechilibre interne sau
poate dobandi aceste dezechilibre in urma interactiunii lui cu mediul fizic, mediul vital sau
mental; acestea pot fi reprezentate de hrana, natura, animale si mai ales alte persoane. De
asemenea, intelesul mental negativ influenteaza organismul prin intermediul reprezentarilor
pe care le primeste la nivelul creierului si ulterior, prin intermediul legaturilor dintre creier si
organism prin sistemul nervos. „ Deoarece nivelul arhetipal supramental nu este reprezentat in
mod direct in planul fizic, nu se poate afirma ca exista vreo boala care sa-si aiba cauzele in
planul supramental. Insa absenta legaturii cu corpurile supramental si extatic se poate
manifesta ca ignoranta, care este cauza tuturor suferintelor. Inteleptul din India de Est,
Patanjali (Taimni, 1961), a afirmat ca ignoranta da nastere ego-ului, ego-ul da nastere
preferintelor si antipatiilor (proces pe care il numesc mentalizarea sentimentelor), iar aceste
preferinte si antipatii genereaza, in cele din urma, boli fizice si teama de moarte.” (A.,
Goswami, 2007, pag. 57) Astfel, cauzele bolii si vindecarea lor trebuie analizate pe mai multe
nivele. O boala este insotita de anumite simptome pe planul fizic, de o anumita stare de rau la
nivel vital, de anumite intelesuri gresite la nivel mental si de un anumit sentiment de separare

18
de la nivelurile supramental si extatic. Atunci cand boala ia nastere la nivel mental,
vindecarea nu se gaseste de multe ori aici. De aceea este nevoie de un salt cuantic pana la
nivelul supramental. Acesta nu exclude niciun alt nivel pentru ca el atrage dupa sine
corectarea intelesurilor mentale gresite, corectatrea intelesurilor mentale duce la corectarea
sentimentelor vitale, adica vindecarea programelor morfogenetice, astfel incat acestea din
urma sa poata restabili functiile biologice ale organelor la nivel fizic.
Punandu-se problema existentei unui anumit tip de personalitate predispus catre
imbolnavirea de cancer, au fost vehiculate cateva ipoteze care nu neaparat au fost testate
clinic. Una din tendinte a fost aceea de a asocia aparitia cancerului cu tipul de personalitate B,
caracterizat de incapacitatea de a exprima emotii si lipsa de afirmare, chiar si a starii de
deznadejde. Ipoteza nu a ramas valabila, aducandu-se argumentul ca si tipul de personalitate
A se poate cofrunta cu o disfunctie a sistemului imunitar, imbolnavindu-se astfel de cancer,
daca nu isi directioneza corespunzator sentimentele de ostilitate. Insa nu toate tipurile de
cancer isi originea la nivel mental, unele isi au originea la nivel vital; pot aparea de exemplu
in urma dezechlibrelor energetice existente la nivelul inimii.. Unele cazuri de cancer au o
cauza genetica si poate exista un numar infinit de dezechlibre fizice, vitale si mentale care sa
favorizeze aparitia cancerului. Facand un studiu asupra persoanelor sanatoase din punct de
vedere mental, Abraham Maslow a descoperit ca cele mai importante trasaturi pe care acestea
le au in comparatie cu ceilalti sunt: creativitatea, iubirea neconditionata, independenta si
simtul umorului. Inteligenta emotionala este si ea una din trasaturile esentiale in mentinerea
sanatatii si controlul imbolnavirilor. Aceasta se manifesta in cinci domenii ale experientei:
cunoasterea de sine, controlul sentimentelor, controlul sentimentelor pus in slujba motivatiei
de a atinge un anumit scop, empatia si capacitatea de a face fata unei relatii sentimentale.
(Salovey, Mayer, 1990 apud A., Goswami, 2007 )
O parere unanim acceptata de diversitatea abordarilor medicale este cea conform
careia un mediu plin de iubire poate favoriza vindecarea. De asemenea, efectul vizibil al
rugaciunii realizate de catre grupuri de rugaciune pentru vindecarea pacientilor a fost
demonstrat atat de bine incat si unii medici sunt convinsi de eficacitatea cauzala a rugaciunii.
De aceea se incearca creearea in spitale a unui mediu de iubire si a unei atmosfere de
rugaciune. Pe langa aceasta, este acceptata tot mai mult ideea ca si relatia medic – pacient are
un rol important in vindecare.
Vorbind de fenomenul de autovindecare, Deepak Chopra spunea in anii 80 ca „daca un
pacient poate initia procesul de vindecare din interior, acesta este remediul pentru cancer.”
(A., Goswami, 2007, pag 223) Mai mult, el spune ca remediile a caror origine este misterioasa

19
(vindecarea prin credinta, retragerile spontane ale bolii si utilizarea medicamentelor placebo)
au un element in comun, si anume saltul cuantic. Procesul de autodescoperire si capacitatea de
constientizare par sa determine un salt drastic in vindecare. Procesul vindecarii este initiat de
la un gand, un sentiment, o idee, iar constiinta este intermediarul intre minte si corp.
Explicatia transformarii unui gand intr-o modificare bologica ar afi aceea ca fenomenul
constiintei alege, dintre toate posibilitatile pe care le ofera mintea si corpul supramental, acel
gand al autovindecarii. In plan biologic, vindecarea se produce printr-o intensificare a
activitatii sistemului imunitar care elimina celulele canceroase in cateva zile sau chiar ore.
Din datele cercetatorilor, remisiile spontane sunt clasate in trei categorii:
1. remisie pura: retragere fara prescierea vreunui tratament alopat dupa diagnosticare;
2. remisie in urma prescrierii unei forme usoare de tratament, dar care n-a functionat;
3. vindecare brusca si completa, asemenea vindecarilor spirituale.
In cadrul abordarii medicinei integrate, se propune si o schimbare a relatiei medic –
pacient, o asa numita „ierarhie incurcata”. Aceasta viziune incearca sa schimbe vechea relatie
in care doctorul, specialistul, era pus intr-o pozitie de superioritate fata de pacientul care nu
stia nimic despre vindecarea sa. Scaderea in autoritate a doctorilor le va permite pacientilor sa
gandeasca in mod creativ si eficient la vindecarea lor, avand astfel un rol mult mai activ pe
parcursul tratamentului. Medicul este de obicei cel care detine cantitatea cea mai mare de
informatii, insa vindecarea este atat stiinta cat si arta iar artistul acestei creatii este pacientul.

I.4. Specialisti in asistarea bolnavilor cronic

Durerea este o experienta unica si nu exista retete in scopul eliminarii durereii. Timpul
redresarii variaza de la individ la individ iar in cazul spitalizarii nu se pot trasa granite foarte
clare intre pacienti si profesionisti. Daca nu se lucreaza cu durerea, personalul poate fi
predispus la sentimente intense de secatuire interioara ca un raspuns la pierdere. „Pierderea
implicata este descrisa ca o pierdere a Sinelui, ceea ce poate include: deziluzia, pierderea
motivatiei pentru implicare creativa, retragerea emotionala din realtiile interpersonale.
Relatiile sociale pot fi si ele afectate.” (Price, Murphy, 1984, apud D., Buzducea, Mitrofan,
2002, pag. 167) S-au descris sapte stadii de adaptare la o munca stresanta:
1. soc si 2. dezorganizare: profesionistii care au scopul de a vindeca isi vad pacientii
murind, modul in care vor asuma ideea ca moartea este un fenomen normal si de multe

20
 ori anticipat va infleunta ulterior puterea lor de concentrare si gradul de organizare in
munca;
3. emotii volatile: grupurile de suport pentru personal sunt utile in creearea unui spatiu
securizant care ofera empatie si acceptarea acestor emotii negative care pot aparea;
4. vinovatie: vinovatia nerezolvata poate fi unul dintre cei mai importanti factori
implicati in sindromul de stres. In general, culpa se dezvolta ca un antidot pentru
sentimentul de neajutorare, de aceea recunoasterea acestor procese va fi benefica
redresarii;
5. pierdere si singuratate: un posibil semnal al nevoii de odihna si relaxare;
6. usurare: constientizarea supravietuirii acestui stres si a parcurgerii cu bine a etapelor
anterioare;
7. restabilizare: imbogatirea capacitatii profesionale si umane a celor implicati.
(Kavenaugh, 1973, apud Mitrofan 2002)
Wessells (1989) vorbeste despre succesul profesional al profesionisilor care activeaza
in astfel de medii. Acesta trebuie masurat in calitatea muncii si nu in rezultate, astfel incat sa
se reduca posibilitatea aparitiei sindromului neajutorarii al celui care ajuta. Alte strategii pot
fi:
 grupurile suport si lucrul in echipa; o buna comunicare intre personal si administratie,
includerea personalului in procesul de decizie.;
 asumarea deciziei: aceasta presupune cunoasterea limitelor personale si delimitarea
vietii personale de cea profesionala. (Wessells, 1989 apud. I., Mitrofan, D., Buzducea,
2002).
Sindromul neputintei invatate. „Profesionistii care asculta povestile clientilor lor
despre frica, durere sau suferinta, pot simti, in mod similar, frica, durere si suferinta.” (Figley,
1995:1 apud. I., Mitrofan, D., Buzducea, 2002, pag. 72) Evenimentul traumatic conduce la
anticiparea de catre supravietuitor a propriei morti. Acest proces are o dinamica externa,
interna si circulara pentru supravietuitor. Externa, pentru ca impactul este resimtit din exterior
in viata sa; interna pentru ca psihicul supravietuitorului este impregnat de moarte; circulara,
pentru ca perspectiva mortii este proiectata si absorbita. Impregnarea mortii are loc ca rezultat
al pierderilor multiple si cumulative. Astfel, supravietuitorii se simt neputinciosi in a elimina
durerea si a rezolva diversele probleme, manifestand reactii ca: depresie, modiicari ale
echilibrului emotional, raspunsuri inadecvate si apatie. Lipsa de control asupra evenimentelor
(mai ales in cazul bolilor incurabile) este factorul care declanseaza acest sindrom. Pacientii
„invata” ca efectele nu mai depind de raspuns, asteptarea ca raspunsul ar putea produce

21
efectul scade astfel incat motivatia de a descoperi si dezvolta noi raspunsui este de asemenea
in scadere.
Teoria neputintei invatate are la baza urmatorii trei factori: situatie de eventualitate,
cognitie si comportament. Neajutorarea apare numai atunci cand persoana crede ca
evenimentele sunt incontrolabile iar comportamentul se refera la consecintele observabile fata
de intamplare si fata de cognitia personala a acesteia. Persoana devine incapabila sa ia sub
control situatia si atunci pot aparea si alte consecinte legate de asteptarile ca viitorul va aduce
cu sine si alte neputinte. Pe langa sindromul neputintei invatate, mai pot aparea la persoanele
care au suferit pierderi multiple si alte reactii: conservatorismul psihologic (prin care se
accepta supravietuirea ca un tel unic in viata, individul acceptand lipsa de speranta prezenta
pentru a preveni neajutorarea viitoare), inghetarea emotionala, diverse obsesii ( vise repetate,
spaime legate de boli), expunerea la trauma sau tendinta de pasivitate cronica si izolare.
(Mitrofan, D., Buzducea, 2002)

I. 5. Afectiunile sistemului nervos si epilepsia – semnificatii psihologice

Sistemul central nervos (creierul) este sistemul fundamental de comunicari si legaturi

din corp, fiind raspunzator, alaturi de sistemul hormonal, de transimiile care au loc la acest
nivel. Desi creierul este in fapt unitatea centrala, el lucreaza in relatie cu sistemul nervos
periferic, relatie fara de care fluxul informational nu si-ar mai indeplini ordinele.
Facand o legatura cu rolul sistemului nervos in functionarea corpului si a psihicului
uman, se poate spune ca cine se simte terminat din punct de vedere nervos are in fond anumite
probleme legate de comunicare. Nervii se simt atunci cand evident ceva nu functioaneaza bine
iar persoanele care au astfel de probleme de obicei resimt mediul din jur si solicitarile acestuia
ca fiind prea insistente. Avand nervii incordati deja in situatii normale de viata, el ajunge in
cazul unor cerinte deosebite repede cu nervii la limita. Unui om nervos ii lipseste increderea
spre a-si convinge semenii de sine si de valoarea sa; el este mai mereu dezorientat si cauta
reasigurari pentru a se confirma. In comportamentul nervos se manifesta dintr-odata dorinta
de a fi in comunicare cu toate; ierarhia din structurile comunicationale se prabuseste si lucruri
neinsemnate vin in prim-plan, de multe ori evenimentele trec peste el. Asemenea unei
intersectii blocate unde s-a instalat calmul chiar daca la un nivel maxim de stres, corpul ajuns
pe culmea furtunii nervoase invata astfel sa-si procure linistea. In acest caz, insasi caderea
nervoasa care poate aparea este terapia in sine, incheind o perioada anterioara destul de agitata
pentru persoana in cauza. Lectia acestei afectiuni poate fi urmatoarea: se pune problema

22
renuntarii la lupta in exterior, gasirea caii spre sine insusi si restabilirea contactului cu
propriul centru. De-abia atunci se pot initia legaturi cu exteriorul. Cel afectat este mereu atras
de ceea ce pare de fiecare data cel mai important in exterior, sarcina ar fi sa se uneasca cu
ceea ce este cel mai important in interior, de exemplu cu inima sa. Intrebari care pot sta la
baza redescoperiri sensului afectiunii pot fi:
 Are modelul meu de comunicare rezerve sau sunt la limita prabusirii?
 Pastrez contactul cu temele importante ale vietii mele?
 Am spatiu suficient sa ma desfasor sau ma simt manat de catre stramtoare?
 Trebuie sa-mi dovedesc permanent increderea in mine sau dispun de ea mereu?
 Gasesc/suport linistea in mine? Mi-o acord suficient? (R., Dahlke, 2003)

Epilepsia – tablou neurologic al bolii. Cuvantul epilepsie duce imediat cu gandul la

atac: ceva de care suntem atacati din afara. In perspectiva indiana, boala este o manifestare a
sacrului care se revarsa dintr-un alt plan asupra celor vizati, o lupta intre doua spirite care are
ca miza corpul uman. Altfel spus, sistemul nervos al pacientilor nu face fata la nivel constient
la curentul care devine mai puternic. E ca si cum s-ar intmpla o comutare de la curentul
alternativ normal la un curent mai tare, ca si niste forte intunecate foarte puternice care irup.
Mergand mai departe cu comparatiile, criza epileptica poate fi asemanata cu un
cutremur: forte puternice se descarca intr-o miscare brusca si smucita, pamantul se cutremura
apoi totul revine la calm prin seisme ulterioare mai mici. Seismografii sunt de parere ca
pamantul are nevoie de aceste cutremure pentru a se elibera de tensiunile sale interne. Astfel
se poate intampla si cu epilepsia, chiar daca si ea produce, asemenea cutremurelor, vatamari
ingrijoratoare. Criza convulsiva poate fi vazuta ca o imagine a unei lupte. In aceasta lupta
exista cel putin doua parti care rivalizeaza, asemenea placilor tectonice. Intensitatea luptei
este redata si de simptomele sale: pacientii au spume la gura si este clar ca ceva care s-a
adunat deja de mai mult timp vrea sa iasa afara (furie, alta energie, etc.) se poate face
supozitia ca in viata lor normala ei traiesc mai degraba incercand sa-si infraneze aceste
spumegari. Astfel, criza poate fi relaxanta, de multe ori pacientii relateaza o senzatie de pace
si o stare autentica de bine. Asta dupa ce la inceputul evenimentului au tendinta sa-si muste
limba, asa cum se intmpla in viata reala, din punct de vedere psihologic. Tabloul clinic mai
include: lesinul (caderea la pamant), urinare si defecatie involuntara, etc. Este vorba de o lipsa
totala a inhibitiei, o tendinta ce nu are sanse de a se exprima in viata reala a indivizilor.

23
 Ca indicatii practice, o terapie respiratorie intensa ar putea fi utila; aceasta ar putea
preveni marile crize prin supunerea voluntara principiului spasmodic si reducerea astfel
dozata a blocajelor fizice si psihice. In psihoterapie exista indicii unei deplasari de energie de
jos in us. Pacientul nu indrazneste sa-si elibereze toata energia in planul de jos, descalificat ca
fiind murdar, deplasand astfel evenimentul catre zona capului. O viata sexuala intensa ar
putea permite energiilor sa se scurga firesc. Intrebari care ar putea ghida procesul
psihoterapeutic:
 Ce curenti mari contrari se ciocnesc in sufletul meu?
 Ce modalitati de descarcare a energiei imi dau voie sa dezvolt, pe langa crize?
 Ma pot lasa fara inhibitii in viata de zi cu zi? Pot fi eu?
 Ce raport am cu lumea transcendenta? Cum as putea sa dau spatiu umbrelor din mine?
(R., Dahlke, 2003)

24
Capitolul II Obiectivele si metodologia cercetării

Metoda de cercetare utilizata in aceasta lucrare este studiul de caz; unitatea de analiza:
cazul unui pacient diagnosticat cu tumora cerebrala, in varsta de 18 ani, internat pe sectia de
oncopediatrie a Institutului Oncologic Bucuresti.
Ca si obiectiv, cercetarea isi propune sa faca o analiza descriptiva a principalelor
aspecte ale procesului de consiliere psihologica in cazul adolescentilor/tinerilor cu afectiuni
oncologice, prin prisma cazului individual mentionat anterior. Pe langa terapia de suport
folosita in asistenta psihologica a bolnavilor cronic, au fost introduse tehnici (provocari) de
natura experientiala.

II. 1. Evaluare si obiective in consiliere

(Sedintele nr. 1 si 2)

P.I. este pacientul sectiei de oncopediatrie a unuia dintre cele trei spitale din Bucuresti
care trateaza cazurile de copii cu afectiuni oncologice. A venit la spital insotit de unul dintre
parinti (mama). In prima faza, familia a fost evaluata din punct de vedere social, la cererea
sefului de sectie. Mentionez ca, pentru copiii si tinerii internati pe aceasta sectie, s-a pus
bazele functionarii unei echipe multidisciplinare compusa in general din: sef de sectie, medic
curant, asistenta medicala, infirmiera, asistent social, psiholog si terapeut prin joc.Dupa o
prima discutie in care au fost prezentate serviciile oferite de spital si asociatia
nonguvernamentala care activeaza de asemenea in acest domeniu, s-a hotarat de comun acord
cu pacientul parcurgerea unor sedinte de suport si consiliere psihologica atat individuala cat si
de grup, atunci cand este cazul si se intrunesc conditiile corespunzatoare desfasurarii lor.
Sedintele individuale au avut loc fie la salonul pacientului fie in camera de joaca a
spitalului si s-au derulat cu o regularitate de 1-2 intalniri/saptamana (timp de 4 saptamani), cu
o durata medie de 40 minute, in functie de starea de sanatate si confortul fizic al acestuia. Au
fost sustinute si un numar de 4 sedinte de grup la care au participat pacienti de varste
apropiate care urmau acelasi tratament de lunga durata (radioterapie). Locul de desfasurare:
camera nr. 115/parter, special amenajata pentru astfel de intalniri.

25
 S-a incercat asigurarea conditiilor optime pentru desfasurarea interventiilor
psihologice si adaptarea acestora la mediul din spital astfel incat clientul sa se simta securizat
atat din punct de vedere fizic cat si emotional. Planul terapeutic a cuprins perioada in care P.I.
a urmat 30 de sedinte de radioterapie (aproximativ 6 saptamani), dupa o interventie
chirurgicala care a avut ca rezultat ablatia totala a tumorii. Se are in vedere continuarea
procesului terapeutic si in perioada in care acesta va reveni in spital pentru tratament
chimioterapeutic, dupa o pauza de cateva saptamani.
In prima sedinta s-a asigurat respectarea principiului confidentialitatii, au fost stabilite
anumite reguli in ceea ce priveste locul de intalnire, durata sedintelor, etc. Au fost explicate
rolul psihologului intr-un astfel de spital, serviciile pe care acesta le ofera si de asemenea
limitele sale. Au fost explorate asteptarile clientului de la aceasta relatie si s-a incercat
intarirea motivatiei lui in participarea activa la procesul terapeutic.

Anamneza
Nume: P.I.
Varsta: 18 ani;
Sex: Masculin;
Diagnostic:

1. Gliom frontal operat in tratament citostatic; 2. Pareza faciala dreapta; 3. Epilepsie

organica;

Istoricul Bolii: Debut in noiembrie 2009 cu tortcolis drept, crize oculogire drepte, dislalie,
dislexie, pierderea echilibrului de 1 minut. Criza s-a repetat in februarie 2010 cu caracter
asemenator. Examinare RMN: 2 tumori cerebrale 40/39/42 mm frontal stang si 23/17 mm
posterior de primul. In 2.03.2010 – interventie chirurgicala prin care s-a obtinut ablatia totala
a tumorii (confirmata CT) Examen anatomopatologic: gliom grad 2-3.

Din data de 12.04 este internat pentru radioterapie (30 cure). Medicamente administrate:
temodal (pentru gliom anaplazic) si tratament anticonvulsivant (antiepileptic).

Date despre familie:

Mama este asistent maternal, avand in plasament 2 fete in varsta de 7 respectiv 10 ani.
Luarea in plasament s-a facut la cateva luni de la nasterea celor doua ( 10, respectiv 6 luni).

26
Pacientul mai are o sora naturala in varsta de 14 ani, eleva in clasa a VI – a. Tatal lucreaza in
constructii pe cont propriu, dupa ce recent a finalizat perioada de somaj. Mama este
absolventa a ciclului liceal iar tatal a urmat scoala profesionala. Pacientul este inscris in clasa
a X – a la o Scoala Profesionala din judetul unde locuieste cu familia sa. Pasiunea lui este
fotbalul, sport pe care il practica de aproximativ 2 ori pe saptamana la un club profesionist din
Divizia C. La aceeasi adresa a locuieste si bunicul din partea tatalui, insa intr-o locuinta
separata fata de familia nucleu.

Testul Arborelui
Instrumentarul de lucru: coli A4, creion, gumă.
Instructaj: “Deseaza un arbore fructifer aşa cum vrei tu.”
Interpretare:
Arborele este sarac in detalii si fara o prea mare complexitate. Este sters si pare firav,
lipsit de energie, cel putin asa da impresia in spatiul destinat coroanei. Pare ca este abandonat,
uitat. Amplasarea lui in partea inferioara a paginii poate duce la ipoteza unei insuficiente
maturizari psiho-emotionale sau o deterioare cognitiva. (a 2-a varianta coreleaza cu efectele
secundare post-operatorii, care pot include printre altele si o scadere a randamentului
functiilor cognitive) Dupa sau inaintea interventiei chirurgicale au aparut sau au existat
anterior disfunctionalitati la acest nivel al cognitiei (capacitate de abstractizare, capacitate de
verbalizare, generalizare), fapt ce ar putea fi legat de carecteristicile emisferei cerebrale
stangi, locul unde este localizata formatiunea tumorala.
Zona interactiunii active cu realitatea este goala, cel putin in acest desen, iar perceptia
asupra viitorului este saraca, poate inexistenta sau blocata . Pare ca nu mai exista aspiratii sau
planuri de viitor (crengile de-abia patrund in partea superioara a paginii/existentei) iar
dorintele si pulsiunile vin mai degraba din partea de jos, dintr-o baza a inconstientului primar.
Autoperceptia subiectului in planul realitatii contine degraba o anumita tendinta de
subapreciere. Absenta liniei solului da impresia unei si mai mari instabilitati, care este apoi
accentuata de incertitudinea liniilor de-abia schitate. Pare ca arborele este lipsit de resurse,
incepand cu cele pe care le putea prelua de la nivelul solului (familia) pana la angoasa pe care
o imprima goliciunea coroanei.
Trunchiul in froma de s poate exprima un caracter primitiv, impulsivitate primară,
un om al instinctelor care sesizează greu relaţiile. Privind in ansamblu trunchiul, poate fi
vorba insa de un tip practic, vital; exista insa un blocaj accentuat prin desen la nivelul granitei
intre trunchi si coroana. Pare ca trecerea dela Eu la mediul ambiant, la o mdalitate de adaptare

27
la lumea exterioara (adaptare din punct de vedere relational sau al credintelor/aspiratiilor si
planurilor de viitor) nu este foarte lina ci intampina dificultati. Gradul de organizare mentala
este de asemnenea redus.

Povestea desenului
T: Povesteste-mi ceva despre acest arbore: Cum se simte el? La ce se gandeste? Unde este
situat? Care sunt dorintele lui? Ce intentionaeza sa faca in viitorul apropiat?
P.I. „Este trist pentru ca este singur; undeva la campie langa o padure care este mai departe.
Nu se gandeste la nimic, poate doar ca ar vrea sa fie langa ceilalti copaci din padure. Nu stiu
cum ar putea ajunge acolo, nu se poate misca.”

Testul Persoanei
Instructaj: „Te rog sa faci desenul unei persoane." Apoi ”Deseneaza acum o persoană de sex
opus.”

Interpretare:
Persoana nr.1
Persoana din primul desen pare una vesela; nu se poate distinge varsta pe care o are.
Ceea ce atrage atentie este faptul ca regiunea piept – abdomen – pelvis este desenata la o
dimenisune mult mai mare fata de intregul corp. E ca si cum persoana din desen ar fi
„inghitit” pe cineva si o greutate pare ca ii trage in jos tot corpul. Amplasarea predominant in
partea de jos a paginii, dimensiunea mica a desenului si calitatea liniei pot sugera o stima de
sina scazuta, subiectul raspunzand la cerintele mediului cu sentimente de inferioritate. Este
posibila deasemnea ca acesta sa traiasca sentimente de inadecvare si insecuritate/incertitudine
sau sa aiba anumite tendinte depresive sau spre anxietate. Organe importante de la nivelul
capului lipsesc, urechile; ca si cum ar mai vrea sa auda ceva anume si astfel se interiorizeaza.
Gura inchisa ca o linie si gatul lung poate traduce o nevoie puternica de control, poate a unor
sentimente de furie „inghitite”. Apar din nou sentimente de slăbiciune şi inutilitate, o trăire
puternica a lipsei de realizare (dimensiunea mainilor) si deasemenea un sentiment de
insecuritate (picioare foarte subtiri) Silueta pe vârfurile picioarelor sugerează distanţare de
realitate şi nevoie puternică de a evada dintr-un mediu frustrant. Poate fi indicată o ambiţie
neobişnuită.
Povestea primului desen
T: Povesteste-mi ceva despre aceasta persoana: Ce varsta are? Unde se afla? Cum se simte
ea? La ce se gandeste? Care sunt dorintele ei? Ce intentionaeza sa faca in viitorul apropiat?

28
P.I.: Este un baiat care are 18 ani. Este singur acum, nu stiu exact unde, dar se gandeste ca o
sa ajunga la ceilalti copii sa se joace cu ei. Asta este dorinta lui.

Persoana nr. 2
In general se pastreaza aceleasi teme continute de primul desen privind caracteristicile
grafice si semnificatiile psihologice ce ar putea decurge din acestea; unele chiar sunt
accentuate. Ceea ce atrage atentia este o slaba diferentiere intre persoane de sex masculin din
primul desen si persoana de sex feminin din cel de-al doilea, ceea ce ar putea duce la ipoteza
unei slabe identitati sex/rol.
Povestea desenului nr. 2
T: Povesteste-mi ceva despre aceasta persoana: Ce varsta are? Unde se afla? Cum se simte
ea? La ce se gandeste? Care sunt dorintele ei? Ce intentionaeza sa faca in viitorul apropiat?
P.I.: Este o fata in varsta de 15 ani. Se afla pe strada si este trista pentru ca se gandeste la
parintii ei. Si-ar dori sa nu o mai certe atunci cand se va intoarce acasa.

Analiza transgenerationala – date genograma

In alcatuirea genogramei s-a dovedit dificila conectarea clientului la informatiile pe
care le are despre familia sa insa acesta a fost sustinut in explorarea propriilor ganduri, pareri
si sentimente. Scopul principal al abordarii genogramei a fost insa reconectarea clientului cu
resursele propriei familii in vederea parcurgerii cu succes a acestei perioade dificile din viata
ta. Altfel spus, orice relatie din familia nucleu si familia extinsa ce ar fi putut contribui in
acest sens a fost a fost readusa in prezent prin exemplificari concrete ale contributiei sale
pozitive. Rezultatul obtinut a fost cresterea gradului de incredere al pacientului si crearea unui
sentiment de siguranta.

Fragmente:
„Bunicul patern C. este un om bun; este adeventist, se poarta frumos cu toata lumea; se roaga
pentru mine ca sa ma fac bine. (resursa spirituala)
Bunicul matern M. m-a dus la fotbal pentru ca s-a intamplat sa cunoasca pe cineva de la o
echipa. Nu i-am cerut niciodata bani dar m-a ajutat mereu din proprie initiativa. (resursa
financiara)
Bunica materna LM este o femeie blanda si ma iubeste, imi face toate poftele. (resursa
emotionala)

29
Bunica paterna LT a murit la varsta de 40 ani, atunci cand eu aveam 3 ani, atac de cord cred ...
Cu ambii parinti ma inteleg bine. Sunt oameni buni si ma ajuta mereu. (resursa emotionala,
morala si financiara) Eu mai faceam prostii si se mai suparau ca nu eram cuminte si ma
certam cu baietii la fotbal pentru ca nu dadeau pase. „
Obiectivele asistentei psihologice:
1. Asigurarea suportului emotional continuu pe perioada spitalizarii cu scopul cresterii
compliantei la tratament (obiectiv comun psiholog – client);
2. Cresterea stimei de sine si a sentimentului de autoincredere (obiectiv comun psiholog
– client);
3. Imbunatatirea gradului de integrare si resemnificare al evenimentului bolii in viata
clientului. (obiectiv psiholog).

Obiectivele asistentei psihologice, stabilite de comun acord cu clientul, au la baza

urmatoarele ipoteze:
1. Daca pacientului diagnosticat cu cancer i se va asigura pe perioada spitalizarii un
mediu suportiv din punct de vedere emotional, atunci sansele unei bune compliante la
tratament cresc.
2. Daca o persoana este pusa in contact cu sine (propriile trairi, experiente trecute
resemnificate, etc.) prin provocari de tip experiential, atunci ea va gasi resurse pentru
a-si dezvolta creativitatea si a gasi noi solutii la situatiile dificile prin care trece.

II.2. Derularea interventiei

Sedinte de grup
Pe perioada sedintelor de radioterapie, P.I. a fost introdus intr-un grup de suport
compus din adolescenti si tineri cu varste cuprinse intre 14 si 22 ani (diagnosticul comun,
cancer, cu localizari diferite). Pentru ca tratamentul radioterapeutic presupune sedinte aproape
zilnice pe decursul a aproximativ 2 luni (difera de la caz la caz), in cazul acestei categorii de
pacienti se pot forma grupuri de suport inchise, fiind posibil ca in aceasta perioada sa
participe aceiasi pacienti. In cadrul acestui grup se poate dezvolta astfel o atmosfera
securizanta, de incredere, in care fiecare membru sa primeasca sprijin si suport emotional.
Pentru fiecare intalnire s-a fixat o anume tema cu un anumit scop, in functie de
numarul de pacienti disponibili si locatie. Scopurile vizate au fost: stabilirea aliantei
terapeutice, oferirea de suport emotional, creearea unui mediu suportiv care sa permita

30
fiecarui membru sa se exprime, informare cu privire la boala si tratament, extinderea
contactelor sociale, cresterea gradului de relaxare psihica.

Sedinta nr 1 grup suport

Prima intalnire a avut ca si scop realizarea unui prim contact ca si grup, cunoasterea
pacientilor intre ei si formarea coeziunii de grup. Cea mai mare parte a timpului am alocat-o
cunoasterii reciproce – fiecare persoana s-a prezentat, spunand cate ceva despre el si de
asemenea exprimandu-si dorintele referitoarea la intalnirile viitoare. (exercitiul numelui) Au
fost de asemenea anuntate obiectivele grupului, fiind puse in discutie atunci cand a fost cazul.

Sedinta nr. 2 grup suport Anexa

Scop urmarit: exprimare de sine, detensionare, reconectarea catre unele resurse proprii.
Provocare: Va rog pentru cateva momente sa fiti atenti la voi: incepeti cu corpul vostru,
vedeti cum va simtiti azi, care sunt emotiile sau sentimentele pe care le traiti chiar acum;
poate niste imagini va trec prin minte, sau ganduri ... sau va preocupa ceva anume?! Va invit
acum sa puneti pe hartie acea parte din voi pe care o simtiti cel mai puternic. Avem aici apa,
tempera, hartie; desenul poate sa fie unul concret sau nu; poate sa fie orice! [...] Desenul
fiecarui membru suporta modificari de la toti ceilalti apoi revine la proprietar cu imbogatiri.
[...] As vrea fiecare sa vorbeasca acum de desenul lui ...ce a vrut sa exprime? A primit ceva
de la ceilalti?Daca da, ce anume si la ce va ajuta?
Observatii:
Desenul lui P.I. reprezinta un teren de fotbal. Unul dintre colegi, fara a cunoaste intentia
initiala, adauga pe teren mai multi jucatori, ceea ce inseamna ca unii dintre ei vor fi rezerve.
P.I. a fost incurajat sa-si exprime emotiile, sentimentele si gandurile legate de aceasta
preocupare intensa a sa. Cu ajutorul grupului au fost propuse solutii la problemele ridicate (de
exemplu, indicatia de a parasi terenul pe motiv medical) si s-a pus accent pe revalorizarea
unor resurse proprii inca valabile chiar dupa parasirea terenului.

Sedinta nr. 3 grup suport

Scopul urmarit: cresterea nivelului de informare cu privire la problematica bolii, (posibile
cauze, tratamente, efecte secundare ale tratamentului, posibilitatile de tratare in tara,
alimentatie). Anterior primei intalniri, a fost aplicat un chestionar care a avut ca scop
identificarea nivelului de informare al pacientilor si nevoile lor cu privire la aceasta
problematica. (care ar fi informatiile care i-ar putea ajuta, ce anume ar vrea sa stie) A fost

31
nevoie o astfel de evaluare initiala pentru a evita ca pacientii carora nu le-a fost comunicat in
mod clar si complet diagnosticul sa nu intre in acelasi grup in care toti ceilalti membrii aveau
cel putin un nivel mediu de informatii. Este de asemenea important ca profunzimea si
cantitatea informatiilor oferite sa coreleze cu nevoile exprimate ale celor implicati direct
pentru a evita vehicularea unor informatii pe care unii nu sunt pregatiti sa le contina.
Materialele folosite: texte scrise (cu temele prezentate anterior). Metode: expunerea directa,
conversatia, ascultarea activa, exemplificarea. A fost incurajata participarea activa a fiecarui
membru al grupului, impartasirea experientelor personale, promovarea unor bune modele,
propunerea impreuna a solutiilor la problemele ridicate.

Sedinta nr. 4 grup suport

Scop: cresterea gradului de relaxare psihica;
Scenariu de relaxare in grup: Va rog sa va asezati comod, intr-o pozitie in care corpul vostru
se simte bine, confortabil. Sunteti constient acum de locul in care va aflati, de culorile pe care
le-ati observat, (de prezenta celorlalti, de posturile lor, gesturi, poate chiar respiratie).
Usor, privirea voastra oboseste, atentia constienta este din ce in ce mai slaba, lasandu-
va pleoapele sa se inchida usor si adanc, pleoapele se inchid usor si adanc. Interiorul vostru va
fi cuprins acum de o stare de relaxare placuta si odihnitoare. O baie de lumina calduta iti
cuprinde acum degetele picioarelor, talpile si gleznele. Gambele tale devin grele, tot mai
grele, grele ca de plumb, grele si relaxare. Lumina iti invaluie usor genunchii, apoi coapsele…
Picioarele tale devin si ele grele, foarte grele, grele si relaxate. Cu fiecare inspiratie, lumina
urca spre zona pelviana, spre abdomen si torace. Se infiltreaza acum prin coloana vertebrala
asemenea unui rau odihnitor si prin invaluirea fiecarei vertebre starea de relaxare a corpului
tau se adanceste …. Devii calm si relaxat (Repet) Fii atent acum la bratele tale, bratele tale
devin grele, tot mai grele, grele ca de plumb. Lumina odihnitoare iti acopera bratele grele si
relaxate de la degete, palme, spre coate si apoi umeri. Relaxeaza usor umerii. Umerii tai sunt
grei, foarte grei, grei si relaxati. Gatul se destinde si el, la fel si ceafa. Musculatura se lasa
datorita relaxarii iar capul devine greu, tot mai greu, greu ca de plumb. Lumina calduta iti
atinge placut obrajii si fruntea.
Eu voi incepe sa numar acum de la 1 la 5 iar cand voi ajunge cu numaratoarea la 5 vei
fi complet relaxat si linistit.
1, 2 – starea de relaxare se danceste tot mai mult si mai profound;
3 – orice tensiune din corpul tau dispare, iti este foarte usor sa urmaresti vocea si sugestiile
mele;

32
4,5 - plutesti intr-o stare placuta si odihnitoare, corpul tau este acum complet relaxat.
Cu puterea gandurilor tale, gaseste un loc frumos in care sa te bucuri de aceasta stare; intinde-
te acum intr-o poienita verde si intinsa (R). simti deja firele de iarba printer degete, mirosi
prospetimea si sanatatea aerului. Esti rasfatat de prezenta discreta a soarelui.

Te simti din ce in ce mai puternic, echilibrat, cu incredere in propria persoana si propriul

destin. (R) Acum observi ca in poienita au inceput sa cada stropi de ploaie; ploaia este dulce
si vindecatoare, iti curate coprul in profunzimea celulelor si tesuturilor si are o putere
vindecatoare asupra ranilor deeschise. Trupul tau este curatat acum incepand cu degetele
picioarelor, talpile, gambele, genunchii si copase. Ploaia vindecatoare se infiltreaza spre zona
pelviana, abdomen, curatand celulele nefunctionale si restabilind ordinea in organismul tau.
Plamanii tai devin puternici si orice grup de celule nefunctionale este curatat de puterea ploii.
Cavitatea toracica devine si ea mai puternica. Orice rana de pe suprafata corpului tau este
curatata, vindecata si inchisa usor de puterea vindecatoare a ploii; ranile de pe bratele, umerii
si spatele tau sunt curatate, vindecate si inchise usor, celulele moarte sau disfunctionale sunt
spalate. In mintea ta se intipareste idea de sanatate, trupul si mintea ta functioneaza in
armonie, toate aparatele si sistemele corpului tau sunt la capacitate optima de functionare.
(Repet)
Bucurati-va cateva clipe de starea placuta si hranitoare pe care o aveti (3 min).
Curand, te vei intoarce incet in prezent. Vei cunoaste insa secretul ploii pe care il vei
pastra in mintea ta si ori de cate ori vei avea nevoie de el il vei gasi.
Eu o sa numar acum de la 5 la 1 iar cand voi ajunge cu numaratoarea la 1 vei fi complet
constient si linistit.
5- incet, incepi sa revii aici si acum;
4- picioarele nu mai sunt grele, bratele nu mai sunt grele, revii calm si linistit;
3,2 – simturile tale se conectaeaza la stimuli prezenti insa corpul este incaracat cu energie si
putere.
1- esti prezent aici si acum, mai puternic si echilibrat.

II.2. Derularea interventiei

Sedintele individuale – au avut ca scop in sine suportul emotional oferit pacientului in
traversarea cu succes a perioadei de spitalizare si depasirea dificultatilor zilnice. Intalnirile au
debutat in mod constant cu o reevaluare din punct de vedere al pacientului a zilei in curs sau
zilelor anterioare si identificarea nemultumirilor sale sau a situatiilor problematice. Astfel el a

33
fost incurajat sa gaseasca solutii concrete si imediate astfel incat starea lui de bine si confort
zilnic sa creasca. Aspectele abordate: propunerea de solutii impotriva sentimentului de
plictiseala din spital, schitarea unui program zilnic de activitati, alternative alimentare,
optimizarea relatiilor cu medicul curant, diminuarea efectelor secundare ale radioterapiei, etc.
Ulterior acestor interventii, in functie de disponibilitatea fizica a clientului si de asemenea de
spatiu, s-a urmarit o abordare mai in profunzime a asistentei psihologice. De fiecare data insa,
sedintele s-au incheiat cu mesaje de incurajare si incredere in puterea clientului de a face fata
provocarilor din spital si nu numai.

Sedinta nr. 3 (fragmente):

T: Te rog alege o imagine din setul de imagini pe care il avem aici. Am vazut ca te uitai la ele.
[...] Bine, foarte bine. Acum imi poti spune ce vezi in aceasta imagine.
P.I.: Este o fata ... cred ca este prinsa intr-o pestera, intr-un loc intunecat.
T: Bun ... o fata prinsa intr-un loc intunecat, o pestera. ... Cum a ajuns ea aici?
P.I.: Nu stiu ... nu stiu cum a ajuns aici; poate a luat-o diavolul
T: Diavolul .... Ce stii despre acest diavol?
P.I.: Nu stiu ...
T: Nu stii ...
P.I.: Este un suflet care face rau oamenilor ...
T: Un suflet care face rau oamenilor a prins aceasta fata intr-o pestera .... am inteles..
P.I.: Isi doreste sa iasa dar n-are cum ...
T: N-are cum sa iasa ....
P.I.: Nu ...
T: Ce ar putea sa o ajute? Ar putea sa o ajute ceva sa iasa din pestera?
P.I.: Nu ... [...]
T: Hai sa vedem cum continuam povestea ... poti alege inca o imagine, cea pe care o vrei tu
acum ... Ok, bun ... ce avem aici in cea de-a doua carte?
PI: Cred ca este tatal fetei ...
T: Tatal fetei, da ... el este. Ce-mi poti spune despre el in momentul acesta?
P.I.: Cred ca este trist pentru ca nu stie unde este fata lui ...
T: Da, este trist, sigur .... tatal este trist pentru ca nu stie unde este fata lui. Ar putea afla unde
se afla fata lui?
P.I: Nu cred, fata nu are cum sa-i spuna ca are nevoie de ajutor. Este prinsa in pestera aia.
T: Nu ...ea nu ar avea cum sa-i spuna direct ... Crezi ca s-ar putea gandi la alte solutii?

34
P.I: Nu stiu ....
T: Nu ar avea cum sa-i spuna direct, dar ....
P.I: Nu stiu ... poate ar putea sa-i transmita prin cineva ....
P.I. incepe sa planga .... (momente de tacere)
T: Este ok sa plangi ... da-ti voie .... esti in siguranta aici ....atunci cand simti nevoia imi poti
impartasi ce simti si la ce anume te gandesti ....
(momente de tacere)
PI: La tata ma gandeam, nu l-am mai vazut de mai mult de trei spatamani ...
T: Nu l-ai mai vazut de mai mult de trei spatamani ... ce simti P.I. in legatura cu asta?
PI: Mi-e dor de el dar trebuie sa rezist in fata dorintei de a-l vedea pentru ca el nu are timp si
lucreaza tot timpul.
T: Ce facem cu dorul PI? Te-ar ajuta ca dorul si dorinta ta sa ajunga la tatal tau?
PI: Cred ca da ...
T: Cum ai putea sa faci ca dorul si dorinta sa ajunga la tatal tau? Te-ai gandit la asta sigur si
pana acum ....
PI: Vorbim des la telefon ... le spun ca mi-e dor de ei dar nu i-am cerut niciodata tatalui meu
sa vina pe la mine aici la spital. Ma gandesc ca are treaba si este la munca.
T: Ti-ar fi de folos ca tata sa ajunga la tine la spital?
PI: Da, cred ca da ...
T: Crezi ca ai putea obtine lucrul asta de la tata?
PI: Da ..
T: Cum?
PI: Ma gandesc sa-i spun sa vina la mine atunci cad vom vorbi la telefon ....
T: Minunat! Ma bucur ca te-ai gandit la varianta asta. Ai spus ca iti va fi de folos. Cand vei
vorbi cu el la telefon?
PI: Cred ca azi, astazi ...
T: Foarte bine! Bun! De-abia astept sa-mi spui data viitoare ce s-a intamplat.
Sa presupunem ca tata va veni in vizita? Care ar putea fi lucrurile pe care ti le-ar putea oferi
tatal tau pentru a te ajuta sa treci cu bine perioada aceasta indelungata in spital?
PI: Am nevoie de increderea si incurajarea lor. Cu asta ma pot ajuta, pe langa lucrurile
materiale.
T: Excelent! Este un lucru important sa ai parinti care sa-ti ofere increderea si incurajarea lor.
Am inteles ca ai nevoie de sprijinul lor si vei avea parte de acest sprijin. Spune-mi acum P.I.,
care ar fi cea mai importanta resursa a ta pentru a depasi cu bine aceasta provocare pe care

35
acum o parcurgi? Am inteles ca ai parte de sprijin exterior; pe langa acesta, ce este cel mai
puternic in tine care ar putea sa te ajute?
PI: Dorinta de a ma face bine ... si increderea in Dumnezeu.
T: Ai dreptate, dorinta de a te face bine este foarte puternica ... Iti amintesti ca am vorbit
despre calitatile tale pe terenul de fotbal ... erau cateva lucruri care faceau diferenta pe teren...
PI: Da, rezistenta si viteza mea. Alergam repede si ma miscam bine.. .
T: Exact. La toate acestea ma refeream ... Ti-ar putea fi de folos si aici, in spital?
PI: Cred ca da ...
T: In ce fel?
PI: As putea folosi rezistenta pentru a putea face fata problemelor care apar in spital si din
cauza bolii.
T: Da, iti folosesti rezistenta pentru a face fata. Este una din resursele tale cele mai
importante, alaturi de dorinta de a te face bine, increderea in Dumnzeu si sprijinul parintilor
tai. Acum esti pregatit sa faci fata oricarei provocari! Ai resursele de care ai nevoie si eu am
incredere in tine ca vei fi un invingator aici in spital asa cum erai pe terenul de fotbal. [...]
Rezultat obtinut: detensionare emotionala, clarificarea relatiei cu tata, revalorizarea resurselor
proprii si nu numai;la urmatoarea intalnire P.I. imi spune ca a primit vizita tatalui sau la spital.

Sedinta nr. 4 (fragmente):

Scop propus: cresterea gradului de acceptare a bolii prin integrarea partilor [...]
T: Sa inteleg ca e ca si cum in tine exista doua parti, o parte suparata, foarte suparata pe boala
si pentru faptul ca te-ai imbolnavit si o alta parte intelegatoare, ascultatoare, care accepta cu o
mai mare usurinta decat prima aceasta situatie. Am inteles corect?
PI: Da ...
T: Ok, am inteles bine ... Ce-ar fi acum sa vedem cum ar arata aceste doua parti ale tale! Ai
aici la indemana cateva bucati de plastilina pe care le poti folosi pentru a reprezenta cele doua
parti despre care tocmai am vorbit. Incearca! Si da-ti voie sa le faci asa cum vrei tu, cum iti
vine tie acum ... [...] Bun, foarte bine! Hai sa vedem, P.I., ce se intampla cu aceste doua parti!
Cu care dintre ele vrei sa incepem?
PI: Cu cea suparata ...
T: Vom incepe cu cea suparata. Te rog, I., acum vorbeste partea suparata din tine. Este a ta.
Ce spune ea? Mai intai, da-ti voie s-o asculti! Ia vezi, ce zice?
PI: E suparata ...
T: Suparata ... Adica ... e cum? Cum e atunci cand e suparata?

36
PI: E trista ... (P.I. incepe sa planga, momente de tacere prelungita)
T: Da, e trista... inteleg... da-ti voie sa fii trist, e normal sa fii trist. Esti trist si te gandesti ca....
P.I.: Nu stiu ... (pauza) Ma gandesc ca am pierdut multe si nu o sa fiu capabil sa scap. Ma si
enervez repede. (P.I. modeleaza o alta bucata de plastilina)
T: Aha, am inteles ca esti trist si te gandesti ca nu esti in stare sa scapi cu bine ... pe de alta
parte mai simti si altceva ... ca acum, cand modelezi plastilina ... Observa-te si spune-mi cum
ai numi aceasta emotie ...
PI: Nu stiu ... ciuda .... mi-e ciuda ca m-am imbolnavit ... si sunt furios.
T: Esti furios ... P.I., ai voie sa traiesti aceasta furie. Fii furios! Continua sa modelezi ... e furia
ta care are nevoie sa se scurga ... (momente de tacere, P.I. precipita miscarile, uneori
zambeste apoi are momente in care plange) Foarte bine! Bun! Continua atat cat simti nevoia
[...] Cum e?
P.I.: Mai bine ...
T: Bun, am inteles despre partea suparata ca este trista, se gandeste ca nu este capabila sa
scape cu bine din aceasta situatie; pe de alta parte, este si furioasa si ii este ciuda ca s-a
imbolnavit. Acum vom continua sa ne ocupam de cealalta parte, asa cum am stabilit la
inceput. Ia-ti cateva momente de ragaz ... as vrea acum sa fii atent la cea de-a doua parte, cea
intelegatoare. Ascult-o! Si pur si simplu vezi ce spune?!
P.I.: Ce sa spuna ... asa a fost sa fie, asa a vrut Dumnezeu; nu stie ce s-a intamplat dar cred ca
este putin resemnata.
T: Aha, inteleg ca intelegerea ei este tot una cu resemnarea? Resemnata ... adica e ca si cum s-
ar gandi ca ...
P.I.: Ca asa a fost sa fie ... Nu stiu ... si ca trebuie sa ma fac bine.
T: Bun! Foarte bine! Sa inteleg ca asta ar fi una din dorintele ei.
PI: Da.
(se continua cu dialogul partilor) [...]
T: Acum, P.I., retragandu-te intr-o postura sa zicem de observator, un observator care a fost
de fata si a asistat la discutiile celor doua parti. Sa-ti mai spun inca o data ce-a zis fiecare [...]
As vrea sa discutam despre ce alegi tu sa iei sau sa nu iei in mod constient de la cele doua,
ceea ce vrei sa pastrezi ca fiind al tau si la ce vrei sa renunti ... Sa incepem cu ce alegi sa iei
cu tine, ganduri, dorinte, emotii ...
P.I.: Ce m-ar ajuta pe mine?
T: Exact ...

37
P.I.: Trebuie sa ma fac bine, dorinta asta e a mea si vreau s-o pastrez. Cred ca m-ar ajuta
calmul partii intelegatoare, rabdarea ...
T: Bun, foarte bine. Dorinta de a te face bine si rabdarea, calmul, sunt ale tale acum. Ar mai fi
altceva ce ar putea sa te ajute?
P.I.: Nu stiu ... poate forta primei parti, ea era puternica, desi furioasa...
T: Da, ai putea folosi forta ei in sensul pe care tu alegi sa i-l dai. Bun, ai trei achizitii: dorinta,
putere si rabdare. Acum mi-a venit o idee, le poti lua de acolo din plastilina. Da, poti rupe
exact ce vrei sa pastrezi dintr-o parte si din alta. Sfatul meu ar fi sa le pui undeva intr-un
spatiu al tau personal si in cazul in care consideri ca te pot ajuta la ceva, iti vei aminti de ele.
Apropo, spune-mi trei lucruri in care crezi ca te vor ajuta ...
P.I.: Sa ma gandesc ... Sa am rabdarea sa stau la raze atatea zile ... Puterea ... sa fac fata
tratamentului si ...dorinta sa ma fac bine.
T: Ok, foarte bine, am incredere ca ai resursele necesare sa faci ceea ce-ti propui. [...]
Rezultat obtinut: detensionare emotionala, clarificarea emotiilor, concilierea partilor.

Sedinta nr. 5 (fragmente)

T: O sa jucam acum un altfel de fotbal, un meci de fotbal cu boala. Ai la dispozitie o coala
alba de hartie, un creion si mai multe bucati de plastilina pentru a construi terenul, jucatorii si
orice altceva consideri ca mai ai nevoie pentru un astfel de joc. Te rog sa incepi cu ce vrei tu .
Pe masura ce modelezi personajele te rog sa povestesti care sunt sentimentele tale, gandurile
tale sau orice altceva ce-ti vine in minte. [...]
T: La ce tip de strategie te-ai gandit? Povesteste-mi putin despre acest joc!
P.I.: Primul jucator pe care l-am facut a fost un fundas stanga, e nevoie de aparare. Ma bazez
pe el pentru ca este tehnic si are rezistenta … Apoi portarul, sa nu lasam poarta goala. [...]
T: Acum am vazut ca a aparut pe teren un jucator pe partea dreapta, la mijlocul terenului …
PI: Da, eu sunt, mijlocas dreapta.
T: Bun! Care ar fi rolul tau aici?
PI: Sa fac legatura intre aparare si atac, sa-mi vad colegii si sa dau pase exacte …
T: Minunat! Cum reusesti sa faci toate lucrurile acestea? Ce iti trebuie?
PI: Viteza …tehnica .... atentie la colegii mei …
T: Bun! E excelent ca ai aceste calitati! Continua … ia vezi ce ti-ar mai trebui! […]
PI: Stilul de joc o sa fie 3-4-3 adica 3 jucatori in aparare, 4 la linia de mijloc si alti 3 in atac.
Eu cred ca este bine sa ai pe mijloc mai multi jucatori. Iar in atac 3 jucatori e bine, sa paseze

38
intre ei ca sa dea gol.(PI isi pune ultimul atacant intr-o pozitie foarte buna de gol, ca si cum i-
ar lua fata aparatorului)
T: Foarte bine! Am incredere in strategia ta! Observ ca mingea este deja in terenul advers, la
picioarele unui jucator din echipa ta.
PI: Da . (PI ia mingea si o duce la propriul portar) Uite, de-aici pleaca atacul, de la portar.
(Mingea se plimba de la portar la fundasul dreapta si ajunge la mijlocas, chiar el. Sta cateva
secunde pe ganduri, atingand un jucator din echipa adversa)
T: Acum cred ca te gandesti ca un adversar ar putea veni sa-ti ia mingea? E adevarat? (T
interpune un jucator din echipa bolii in fata mijlocasului dreapta –P.I.).
PI: Da, exact, s-ar putea sa vina sa-mi ia mingea.
T: Opreste-te putin chiar aici! Cum este? Jucatorul X este chiar in fata ta!
PI: Sunt 2 variante: ori il driblez singur ori dau o pasa exacta spre un coechipier care e mai
bine situat.
T: Bun! Ai gasit 2 variante. (In acest moment PI isi depaseste adversarul dand apoi o pasa
buna spre un coleg) Care ar fi posibilitatea sa o alegi pe cea mai buna.
PI: Pai daca sunt in viteza si simt ca il pot depasi, driblez, daca nu, ar trebui sa pasez pentru ca
mingea sa mearga mai departe. Am reusit! (Mingea din plastilina este pasata de cei trei
atacanti si in final atacul se finalizeaza cu un gol) […]
T: Are un nume aceasta echipa? Daca ar fi sa-i dam un nume, care ar fi acela?
PI: Echipa invingatorilor. [...]
Observatii:
- Dimensiunea jucatorului din plastilina care il reprezinta pe PI este mai mare
comparativ cu media celorlalti jucatori reprezentati pe teren. (poate indica o stima de
sine mai ridicata fata de primele intalniri cu clientul);
- Atacul a mers mai bine pe partea dreapta, desi initial a pornit de la un fundas stanga
foarte bun. Strategia de joc a fost una in general coerenta.
Obiectivele provocarii si transpunerea rezultatelor in realitate – obiectivul provocarii a
fost revalorizarea propriilor resurse si deblocarea unor patternuri de actiune. In finalul
exercitiului s-a incercat constientizarea unor calitati (precum rezistenta, viteza, puterea de
concentrare, atentia, sprijinul echipei si capacitatea de a cere ajutor) care sa fie valorificate si
in viata de zi cu zi, cu preponderenta in situatia de impas prin care trece clientul.

Sedinta nr. 6 (fragmente)

Obiectiv: conturarea planului de viata.

39
Sedinta s-a desfasurat in ziua precedenta plecarii lui P.I. din spital, urmand ca acesta sa revina
in decurs de aproximativ 3-4 saptamani pentru tratament chimioterapic. Discutia a avut ca
scop explorarea dorintelor sale cu privire la perioada de timp pe care o va petrece acasa,
alaturi de familie. Temele abordate:
 Prescrierile medicale (gradul de acceptare/adoptare, dificultati intampinate,
adaptarea lor la propriul stil de viata);
 Dorintele personale traite in perioada spitalizarii ce pot fi acum indeplinite in
exteriorul spitalului;

40
Capitolul III Rezultate

Rezultatele evaluarii intermediare realizate la sfarsitul tratamentului de radioterapie

indica in general o evolutie buna a cazului si indeplinirea partiala a obiectivelor terapeutice.
Informatiile cumulate de la membrii echipei multidisciplinare arata urmatoarele:
 Din punct de vedere medical, doctorul curant nu a intampinat dificultati majore in
administrarea primelor cure de tratament; relatia medic – pacient este evaluata de catre
acesta ca fiind foarte buna;
 Terapeutul prin joc constata o participare din ce in ce mai buna la activitatile din
camera de joaca a spitalului. Desi activitatile de la camera de joaca sunt specifice
copiilor sub 12 ani, P.I. gaseste aici un mediu adecvat socializarii si intaririi relatiilor
de prietenie cu pacientii de varste apropiate. Acesta reprezinta un indiciu bun al
schimbarii fata de atitudinea de retragere si izolare din prima parte a perioadei de
tratament;
 Asistentele care au lucrat cu P.I. semnaleaza in general o dispozitie mai buna a
acestuia in comparatie cu prima saptamana de spitalizare;
 Folosind metoda observatiei, consilierul psihologic identifica anumite schimbari in
comportament (un grad mai mare de detensionare emotionala) si atitudine (cresterea
sentimentului de incredere);
 Retestarea psihologica prin testul arborelui si testul persoanei a avut urmatoarele
rezultate:
Retest Arbore
Desenul pare mai bogat in detalii si mai complex. Da impresia ca a mai castigat in
energie si are un tonus mai bun, cel putin in spatiul destinat coroanei. Dispare sentimentul de
abandon pe care l-a imprimat in desenul initial.
Arborele tinde sa ocupe parti din toate cele patru cadrane ale paginii si fata de primul
test se observa o imbogatire a planului interactiunii active cu realitatea si a perceptiei asupra
viitorului. Se poate formula ipoteza legata de o mai buna consistenta a aspiratiilor si increderii
in viitor. Pentru ca dimensiunea si amplasarea in pagina sunt vizibil imbunatatite

41
(dimensiunile arborelui sunt mai mari comparativ cu testul primei evaluari), ne putem gandi la
o stima de sine mai buna si consolidarea sentimentului de incredere.
Aparitia liniei solului (desenata prin incadrarea arborelui intr-un peisaj de campie)
schimba perspectiva desenului, imprimand un mai mare sentiment de stabilitate si siguranta.
Un sentiment de siguranta si hotarare este imprimat si de calitatea liniilor. Pare ca au fost
recastigate anumite resurse, incepand cu cele pe care le putea prelua de la nivelul solului
(familia in general, mama) si continuand cu energia primita de la soare, element nou aparut in
desen. (soarele, fiind simbol al tatalui, poate insemna revalorizarea pozitiva a acestei relatii in
situatia de viata actuala a pacientului).
Viata mentala este mult mai bogata (dimensiunea si bogatia coroanei este mai mare
fata de primul desen si de asemenea fata de trunchi) prezinta un grad de diversificare mai
mare. Fata de primul desen, da impresia unei explozii de idei si posibil exista mai multe
conflicte interioare, insa impresia generala este aceea de crestere din punct de vedere cognitiv.

Restest persoana – modificari si elemente nou – aparute

Ca si in cazul evaluarii initiale, persoana de sex masculin a fost desenata pe prima
foaie, apoi cea de sex feminin. Ceea ce atrage cel mai mult atentia este o mai mare
diferentiere intre cele doua persoane, din punct de vedere al sexului. (aceasta ar putea duce la
ipoteza unei mai bune integrari a identitati sex/rol.) Dimensiunea ambelor desene este de
asemenea modificata. Faptul ca atat baiatul cat si fata au fost desenati la proportii mult marite
ar putea sugera o imbunatatire a stimei se sine si a sentimentului de incredere in propria
persoana. De aceasta data, ambii sunt amplasati intr-o pozitie mai centrala, preponderent in
partea superioara a foii, fapt ce imprima mai mult optimism si entuziasm, comparativ cu
primele teste. Fata are o figura mai vesela.
Capul mare (in ambele desene), considerat de multe ori normal la pacientii care au
suferit o intereventie pe creier, asa cum este in acest caz, poate sugera un mai mare interes
(grijă) asupra identităţii. Aparitia parului in cazul baiatului si o mai buna reprezntare a lui in
desenul fetei indica un surplus de virilitate. Gura larg deschisa poate indica nevoie de
dependenta. Contrastul intre dimeniunea regiunii piept – abdomen – pelvis si restul corpului
se pastreaza numai in desenul baiatului, insa nu mai este asa de mare fata de primul test.
Aceasta modificare ar putea sugera fie o mai buna integrare a schemei corporale, fie o mai
buna filtrare/exprimare a acelor emotii sau tensiuni acumulate la nivelul pieptului, stomacului
sau pelvisului. Anxietatea insa ramane prezenta la acest nivel ar corpului (si implicit al
semnificatiilor lui mentale) prin hasura existenta in desen.

42
Obiective terapeutice pe viitor (perioada curelor citostatice):
1. Asigurarea suportului emotional continuu pe perioada spitalizarii cu scopul cresterii
compliantei la tratament;
2. Explorarea/integrarea identitatii sex/rol;
3. Imbunatatirea gradului de integrare si resemnificare al evenimentului bolii in viata
clientului. (va fi folosita perioada in care acesta va petrece mai mult timp in familie,
avand ocazia sa-si clarifice anumite puncte care au aparut in discutiile din prima parte
a consilierii).

43
Capitolul IV. Concluzii si aprecieri finale

Ganduri personale privind activitatea din spital

Inceputurile de drum imi dau ambivalenta: anxietate si in acelasi timp linistea curgerii
firesti a timpului si a faptelor.
Din nou parca mama m-a lasat din brate si pe pamant mi se pare ca sunt singura,
neputincioasa si trista. Libertatea de care dispun ma paralizeaza si se transforma in frica;
singuratatea ma lipseste de sens; lipsita deasemenea de multe alte mijoace ma simt
neputincioasa in fata viitorului. Si ideea este ca pe toate acestea trebuie sa le traiesc, sa le
suport, nu sa le neg, nu sa escaladez conflicte sau sa prind o ruta ocolitoare si, asa cum am
spus, pe toate acestea trebuie sa le traiesc.
Cum pot descrie starea de a fi acolo? Paznic al vietii si al mortii. Cum poti descrie
emotionalul atehnic? Fara ipoteze, fara prea multe strategii si poate doar cu obiectivul de a
insoti viata inspre propria transformare, trecand chiar prin moarte.
Obiectivul pare similar in toate cazurile si este acela de a potoli incaracatura
emotionala a evenimentelor si a o incadra intr-un firesc in care de fapt se gaseste existenta
noastra. Asa cum spunea Marin Preda in Cel mai iubit dintre pamanteni, moartea este un
fenomen simplu in natura, numai oamenii il fac inspaimantator. Ma gandesc desigur la
moartea naturala care adesea este o dulce ispita.
Ce se intampla oare cu celelalte tipuri de morti? Mai pot fi ele „dulci ispite”? Cum ar
putea sa ne ispiteasca durrea fizica sau degradarea corporala? Sau cum ar putea sa te
ispiteasca gandurile care-ti spun ca mai ai sase luni de trait cand tu te simti mai sanatos ca
niciodata; si ti se intampla sa mai fi si tanar, adolescent sau copil. Recunosc ca intrebarile
acestea nu mi-au preocupat adolescenta, s-a intamplat sa mi le rostesc alaturi de clientii mei.
Ceva insa m-a adus in aceasta situatie si atunci mi-am dat seama ca nu este nevoie de cancer
pentru a fi muribund. Acesta este un aspect pe care l-am realizat, sunt sigura ca mai exista
multe altele. Eram colegi de durere, chiar daca programul meu se termina la ora 17 sau 18 si
eu nu continuam spitalizarea; asta pentru ca forma mea de moarte isi facea aparitia dupa

44
program. La servici eram inalt functionala, in restul timpului insa aveam nevoie de perfuzii
pentru a trai ... Nevoile mele erau pacalite de niste activitati nesatisfacatoare lor si reusisem
sa-mi pun bariere in procesul de crestere personala.
Sa pornim de la corp ... nu-i dadeam voie sa se miste, il anxietasem si nu mai gaseam
placerea in miscare; era ca si cum ceva era amputat iar sistemul se dezechlibra; eram plina de
proteze in picioare si in maini ...
Mi-am interzis dreptul de a gandi critic, transformandu-ma intr-un receptor cuminte al
informatiilor care veneau constant din partea unor persoane investite cu multe credite tot de
catre un „copil supraadaptat”. Brusc, nu am mai avut prea multe cuvinte de spus pentru ca
incercarile mele de a „riposta” erau parca barate de un grup de informatii care pentru mine
inca nu castigasera in specificitate; asemenea unor celule nespecializate, acestea nu erau ale
mele, imi erau inca straine pentru ca nu le dadusem forma si sensul meu; era clar un conflict
cognitiv si cerebral.
Apoi, imi anulasem orice drept de a fi femeie si astfel, confundand dorinta de
independenta cu maculinitatea, ajungeam mereu sa fiu barbatul intr-o relatie in care
bineinteles mocnea nefericirea; o necroza a sexualitatii si feminitatii ...
Incerc sa-mi recapat incet – incet privirea ... asupra mea si asupra celorlalti. Acum o
ridic din pamant si devin atenta la mine si la ceilalti, sa ma iau in grija pe mine si cercul
relatiilor in care sunt cuprinsa. Inainte ca trupul meu sa ma avertizeze intr-o maniera mai dura
asupra acestor aspecte, continui sa beneficiez de intalnirile pe care le am in spital pentru ca
mentalul meu si constiinta sa-si ia in grija parti din mine pe care le uitase in negare. Incet –
incet, le scot din umbra: osteosarcoame, glioame cerebrale, chisturi ovariene sau
retinoblastoame.

[...]

Nu ma gandisem atat de mult la moarte; sau preocuparea aceasta traia in mine de cand
prietenul meu de joaca s-a imbolnavit de cancer si a murit. De atunci probabil s-a nascut
dorinta de a-i mangaia pe cei bolnavi, la propriu si la figurat. Acum o fac zilnic, iar amintirea
aceea stand pe marginea patului, mai mult cu spatele si atingand o mana slaba si albicioasa o
pun in scena vietii in fiecare zi. Cred ca in fiecare zi am incercat sa-l vindec, as fi facut orice
sa impieduc un eveniment inca atat de dureros pentru noi. Acum insa invat sa-i dau drumu
putin cate putin, odata cu fiecare copil din sectie de oncopediatrie care moare sub ochii mei.
In principiu, este nevoie de o mare flexibilitate a lui „ a fi sau a nu fi”; dedicata cu suflet si

45
trup vietii, si convinsa ca boala este o sansa de dezvoltare de care oricine poate profita prin
mijloacele mentale si sprirituale de care dispune insa in acelasi timp toleranta din punct de
vedere emotional in privinta mortii si a momentului in care aceasta vine.
Moartea nu este sfarsitul. Trairea sentimentului firescului o exersez in fiecare zi in
spital. Sunt perioade in care ma ridic mai usor deasupra scenei si vad moartea ca pe inca o usa
spre alta piesa; cateodata insa ma simt atat de puternic atrasa de rolul de parinte si scenariul
mi se pare atat de atragator, incat intru in joc fara sa vreau. Regizorul ma scoate insa din
scena, dandu-mi de inteles ca nu asta este intentia lui si asta ma ajuta sa-mi reiau locul de
insotitor activ si suportiv al adevartilor actori. Jocul acesta de detasare/implicare te incita si te
ajuta in acelasi timp, e ca o spirala: dansezi cu ceilalti apoi doar asculti si insotesti iar dansul ti
se pare crud dar melodia lina ...

Interferenta scenariilor – eu si el in aceeasi barca

Desigur ca mereu ajungem sa ne intrebam ce rol au oamenii pe care ii intalnim
in vietile noastre, spre ce lectie ne indreapta si cu ce pasi. Curios este si incitant faptul ca, desi
celor din afara lucrurile li se par de la sine intelese, subiectivitatea personala si mecanismele
atat de angrenate in apararea propriei identitati nu te lasa de multe ori sa vezi clar, inca de la
inceput, ce ai tu de invatat din aceasta intalnire, pe langa ceea ce el (clientul) imbunatateste
sau schimba in viata sa.
La aceeasi varsta ca a lui, divortul parintilor mei a produs un anumit blocaj in
dezvoltarea mea; si pe langa cel emotional, eu l-am resimtit ca fiind unul cognitiv. De ce
cognitiv? Pentru ca in primul rand scaderea rezultatelor mele scolare a atras atentia asupra
acestui lucru. (a urmat ca, incepand sa dezvolt anumite relatii de prieteni/iubire, sa le resimt
mai tarziu si pe cele emotionale). Am fost nevoita intr-un fel sa iau drumul de la capat, ca si
cum achizitiile mele de pana atunci cumva se dezactivasera. Ca si cum gura imi era inclestata
(pareza faciala ...) sau gandurile blocate, a fost nevoie ca printr-un efort constient mai mare,
sa regasesc calea spre acele abilitati cognitive pe care le dobandisem cu mult timp inainte si
pentru care eram atat de mult apreciata. Asta am simtit ca am facut si cu el, inca o data poate
si pentru mine: am pus intrebari, am exersat abilitatea de a exprima, am incurajat gandirea
critica si capacitatea de concentrare a atentiei, bucurosi deplin de fiecare rezultat mai mare sau
mai mic pe care l-am avut.
In acelasi timp, lasand multe pierderi in urma dar reluandu-ne in grija, incercam sa ne
imprietenim cu viitorul .... si spargem ceata aceea care ne ameteste gandurile, facandu-ne un
plan de viata sau cel putin punand pe tapet dorinte si drumuri care conduc catre ele.

46
Bibliografie

1. B., Cyrulnik, (2006), O minunata nefericire, Ed. Elena Francisc Publishing, Bucuresti;
2. I., Dafinoiu, J.L., Vargha, (2003), Hipnoza clinica. Tehnici de inducţie. Strategii
terapeutice, Ed. Polirom, Iaşi;
3. R., Dahlke, (2003), Boala ca sansa – Cum sa descifram mesajul ascuns al bolii, Ed.
Trei, Bucuresti;
4. V., E., Frankl, (2009), In cautarea sensului pierdut, Ed. Meteor Press, Bucuresti;
5. A., Goswami, (2007), Doctorul cuantic Ghidul unui fizician pentru sanatate si
vindecare, Ed. Orfeu 2000, Bucuresti;
6. E., Kubler-Ross, (2008), Despre moarte si a muri, Ed. Elena Francisc Publishing,
Bucuresti;
7. I., Mitrofan, (2004), Terapia inificarii (Abordarea holoistica a dezvoltarii si a
transformarii umane), Ed. SPER, Bucuresti;
8. I., Mitrofan, D., Buzducea, (1998), Psihologia pierderii si terapia durerii, Ed. SPER,
Bucuresti;
9. I., D., Yalom, (2002), The Gift of Therapy An open letter to a new generation of
therapists and their patients, Ed. HarperCollins Publishers, New York;

47
ANEXE

48