Gheorghe Asachi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search
Gheorghe Asachi

Gheorghe Asachi

Date personale

Născut 1/12 martie 1788 

Herța, Moldova 

Decedat 12 noiembrie 1869 (81 de ani) 

Iași, România[1] 

Căsătorit cu Elena Asachi 

Naționalitate Român

Cetățenie  Moldova 

Ocupație Poet, dramaturg, traducător

Activitate

Limbi limba română  

Semnătură

Modifică date / text 

Gheorghe Asachi (n. 1/12 martie 1788, Herța, Moldova – d. 12 noiembrie 1869, Iași, România[1]) a

fost un poet, prozator și dramaturg român, de origine armeană, care s-a născut la Herța, în
nordul Moldovei (azi în Ucraina).
Precursor al generației pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul din întemeietorii nuvelei istorice la
noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în
tinerețe, manuscrisul Țiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai-Deleanu.
 A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate tipografică. Asachi a
fost și unul din întemeietorii Academiei Mihăilene. A publicat prima gazetă românească din
Moldova, Albina Românească (1829). A organizat primele reprezentații teatrale în limba română
(1816) și Conservatorul filarmonic-dramatic (1836) din Iași. Traduce și adaptează piese de teatru
străine. În poezie, abordează toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditații, balade.
Versifică legendele istorice Dochia și Traian, Ștefan cel Mare înaintea Cetății Neamț. A scris și
nuvele istorice (Dragoș, Petru Rareș, Rucsandra Doamna ș.a.), care au constituit sursa de inspirație
pentru nuvelele lui Costache Negruzzi.
În 1830 era Venerabilul unei loji din Iași, iar în 1866 a participat la lucrările Lojii Steaua României, tot
din Iași. A fost inițiat în francmasonerie la Milano, în Italia.[2]
A fost o personalitate complexă, îndrumător și animator al vieții artistice și culturale, organizator al
școlilor naționale din Moldova, unul din pionierii picturii românești și inițiatorul învățământului artistic
în școlile moldovenești.
Fiul său, Dimitrie Asachi, a fost de asemenea om de știință, a cărei activitate a
vizat matematica și topografia, fiind autorul primului manual de topografie în limba română, iar
celălalt fiu, Alexandru Asachi a fost grafician, fiind autor de litografii și ilustrații la nuvelele istorice ale
tatălui său; Alexandru a avut gradul de colonel; a fost tatăl doctorului George Assaky. Fiica lui
Gheorghe Asachi, Hermiona (Glicheria) Asachi a avut multiple aptitudini artistice/intelectuale:
cântăreață la harfă și traducătoare din limba franceză. A fost soția istoricului francez Edgar Quinet.
Gheorghe și Elena Asachi au mai avut o fiică, Eufrosina (1832-1848), pe care tatăl ei îndurerat o va
jeli în poeziile Eufrosina și Fiicei mele Eufrosina (Viziune 1848). Fratele lui Gheorghe Asachi, Petru
(Petrache) a fost adjutant al lui Mihai Sturdza-vodă și înaintat la gradul de colonel. [3]

Cuprins

 1Biografie
 2Gheorghe Asachi, iluminist
 3Poeziile din ciclul Leucaida
 4Gazeta „Albina Românească”
 5Sfârșitul
 6Opere
 7Drame istorice
 8Nuvele istorice
 9Articole în periodice
 10Manuscrise
 11Note
 12Bibliografie suplimentară

Biografie[modificare | modificare sursă]
Gh. Asachi

S-a născut la Herța, ca fiu al preotului Lazăr (Leon) Asachi de origine armeană pe linie paternă[4] și
al Elenei Asachi. George Călinescu i-a stabilit o altă genealogie, cea maternă; Niculai, fiul lui Grigore
Olteanu, nemeș din Oltenia a trecut în Moldova și de acolo în Polonia, în 1713. În 1728 coboară în
Moldova, se preoțește și se însoară cu fata unui popă. Fiica lui a fost Elena Nicolau, mama lui
Gheorghe Asachi. Amândoi părinții lui Gheorghe Asachi au ascendență transilvăneană. [5]
Paharnicul Constantin Sion, în Arhondologia Moldovei[6] dă notița următoare despre originea lui
Gheorghe Asachi:„ASACHI. Aceștie (sic !) sînt doi frați, amîndoi postelnici mari, de neam armeni
din Podolia. Tatăl lor, arman botizat,s-au preoțit în Rosia. Mitropolitul Gavril Rusu, ce în războiul
ruso-turcesc de la anii 1806 păn la 1812 au fost exarh în Moldova, după demisionarea mitropolitului
Veniamin Costache, l-au adus pe preotul Lazăr Asachi la Iași, l-au făcut protopop de mitropolie și
după încheierea păcei (sic !), ducîndu-se mitropolitul rus înapoi, el au rămas în Iași; și murindu-i
femeia l-au călugărit și l-au făcut și arhimandrit, numindu-l Leon. Pe amîndoi feciorii lui, Gheorghi și
Petrachi, i-au învățat bine; cu agiutoriul mitropolitului i-au trimes și la școala de la Odessa, de acolo
ei s-au dus la Viena, au învățat nemțește, grecește, rusește și franțuzește, ba și latinește...”
Bazându-se pe spusele fiicei lui Asachi, Hermione Quinet, primul alcătuitor de monografie a
scriitorului, Ioan Negre a susținut că familia Asacheștilor era originară din Basarabia, de unde a
trecut în Moldova la mijlocul veacului al XVIII-lea.[7] E. Lovinescu pune la îndoială originea
armenească a Asacheștilor[8] Sever Zotta[9] a considerat că ar fi „absolut neverosimil" și „contrar
spiritului vremei" trecerea unui armean la ortodoxie și cu atât mai mult preoțirea lui în această
credință.
După cum afirmă în a sa Notiție biografică[10], publicată spre sfârșitul vieții, „Georgi Asaky este
născut la Herța târgușor în Moldova de Sus, la anul 1788, Martie 1, ziua Săntei Dochii, homonimă cu
Dachia seau Daçia pre care el a ilustrat'o prin Ballada Dochia și Traian.” De fapt, părinții săi au locuit
la Târnauca, sat mare românesc, situat la vreo doi kilometri de Herța.
Lazăr și Elena Asachi au avut trei fii: Gheorghe, Petru și Daniel Asachi (acesta din urmă mort tânăr).
Lazăr Asachi a fost numit protopop, după 18 octombrie 1788, peste ortodocșii din „raiaoa Hotinului”:
episcopul Bucovinei Dositei Herescu l-a numit protopop pe „preotul Lazăr Asachievici care și-a
câștigat mari merite la asedierea cetății Hotin” (în războiul dintre ruși și austrieci cu turcii), fiindu-i
recomandat de către comandantul suprem al armatei austriace, principele de Saxa-Coburg.
În vara anului 1795 Lazăr Asachi s-a mutat la Lemberg cu toată familia, „pentru creșterea copiilor”
săi Gheorghe și Petru; când Lazăr Asachi s-a stabilit la Lemberg, fiul său Gheorghe abia împlinise
șapte ani. A fost numit la 26 iulie 1795, de către guvernul Galiției , capelan și preot la spitalul din
Lemberg (Lvov).
Preotul Lazăr Asachi, din Târnauca, a fost adus la Iași de mitropolitul Veniamin Costachi care l-a
numit în 6 septembrie 1803 „protopresviter a toată Moldavia”, iar în 1821, „după moartea soției sale”
fiind călugărit cu numele Leon, l-a hirotonisit arhimandrit mitrofor, vicar al Mitropoliei. [11] Lazăr (Leon)
Asachi a efectuat prima traducere românească a nuvelei lui Bernardin de Saint-Pierre, La
chaumière indienne, cu titlul Bordeiul indienesc. Alcătuit în limba franțeză prin I. V. H. de Sen-Pier,
iar acuma pe românie tradus de prea cuviosul Leon Asachi, arhimandrit a Mitropoliei Iașului. Tipărit
în Iași, 1821. În Cuvântul „Cătră cetitoriu” traducătorul își exprimă convingerea asupra originii latine
a limbii române: „Știut iaste că limba carea o vorbim s-au urzit din acea latină întru o epohi cu acea
italiană, franțeză, spaniolă și portogheză, care sânt astăzi mai învățate și armonioase limbi a
Evropii...”
La 9 ani, Gheorghe Asachi continuă studiile în polonă, latină, germană la gimnaziul
din Lemberg, Polonia (azi Liov, Ucraina), unde se mutase familia sa. Este cert că el se afla aici la
studii între 1796-1804.
În cadrul Universității din Liov, în perioada 1802 - 1804, Asachi studiază, la Facultatea de Filozofie
(litere și științe), logica matematica, istoria naturală, fizica, metafizica și etica.
În aceeași perioadă 1802 - 1804 urmează și un curs special de arhitectură. „În astă însușire [de
arhitect] a redicat planuri geodezice și a construit în Leopol [Lemberg] o casă mare în suburgul
Halitsh” -scrie Asachi în Notiție biografică.

Gheorghe Asachi pictat de Constantin Daniel Stahi

La Lvov, Asachi si-a pus bazele culturii sale enciclopedice, s-au înfiripat concepțiile sale iluministe
sub influenta unora dintre profesorii universității si a cunoscut literatura poloneză si literatura clasică
română, care se vor simți în creațiile sale literare. Îmbolnăvindu-se de friguri (malarie), este sfătuit
de medicul Welther să schimbe clima, de aceea pleacă din Iași , împreună cu fratele său Daniel, la
Viena unde ajunge la 16 iulie 1805. [12]
Studiază astronomia și matematicile superioare la Viena (1805-1808) cu celebrul astronom Johann
Tobie Bürg, precum și pictura, fiind susținut de o bursă acordată de mitropolitul Veniamin Costache
din partea Eforiei Școalelor, apoi arheologia, epigrafia, pictura și sculptura la Roma (1808-1812),
unde citește literatură italiană și scrie sonete.
Publică primul său sonet în limba italiană, intitulat În ocazia zborului aerostatic a madamei
Blanchard, în Giornale del Capidoglio din 26 decembrie 1811, sub semnătura Giorgio A. Moldavo.
Primul poem în limba română, „Cătră Italia” a fost scris în același an. Criticul Șerban Cioculescu a
apreciat „versul clasic, magistral din oda Cătră Italia.”
În august 1812 revine în Moldova și se consacră activității de propășire a culturii române. Asachi
obține, prin Hrisovul din 15 noiembrie 1813 al domnitorului Scarlat Callimachi, aprobarea de a ține în
Iași un „curs de inginerie și hotărnicie” cu predare în limba română, iar Gheorghe Asachi a fost numit
ca profesor; astfel s-a ajuns că în anul 1814 el a „paradosit” [a predat] „ pentru întâia oară...în limba
română un curs de matematică teoretică, cu aplicație practică, de geodezie și arhitectură”. A predat
aritmetica în 1814, algebra în 1815, geometria în 1816 - aceste științe fiind considerate de bază
pentru cei care urmau să treacă la „înalta matematică” - și în final, ingineria în 1817 și arhitectura în
1818. Prin aceasta, Asachi a făcut pentru prima dată dovada că „științele” se pot preda și în limba
română, nu numai în limba greacă, cum se considera până atunci. A organizat și sprijinit înființarea
Academiei Mihăilene (inaugurată la 16 iunie 1835), strămoașa Universității Alexandru Ioan Cuza din
Iași. La inaugurare au vorbit Mihail Sturdza-Vodă și referendarul Asachi. În cuvântarea sa, Asachi
menționa: „Cu acest feli de rânduială se întemeiază astăz la răsăritul Evropii un așăzământ de
învățătură carile...va revărsa asupra doritorilor dreapta lumină, va sădi în inimile lor simțiri de virtute
și va povățui mâinile lor cătră folositoare meșteșuguri.” [13] Academia a funcționat la Seminarul de
la Socola cu 3 facultăți: filozoficească, juridică („de legi”) și teologică, fiecare cu câte trei ani de
studiu. Cursurile Academiei s-au mai completat până în 1847 cu noi discipline: geometrie analitică și
descriptivă, alipită la inginerie, agronomie, mineralogie și geologie, cursuri înființate pentru profesorii
Leon Filipescu și Ion Ghica.
Fondează revista Albina românească și o tipărește la tipolitografia Albina. Aici îi apar primele volume
originale, Culegere de poezii și Fabule alese.
Domnitorul Scarlat Callimachi îl numește în februarie 1813 în funcția de impiegat-referendar
(referent) la Departamentul Treburilor din Afară.
Adversar declarat al Revoluției de la 1848 în Moldova, cade în uitare și în perioada aceasta își
tipărește nuvelele istorice, întâi în franceză, Nouvelles historiques de la Moldo-Roumanie,
în 1859 apoi și în traducere românească, în 1867. La Revoluția de la 1848 Asachi s-a situat pe
poziții „de reacțiune”, fiind în slujba domnitorului Mihail Sturdza, „de care îl lega amiciția din tinerețe
și o îndelungată colaborare”. În acest sens, a condamnat mișcarea de opoziție condusă de Mihail
Kogălniceanu, pe care o considera „antipatriotică”. Asachi n-a înțeles și n-a susținut cerințele mai
înaintate ale scriitorilor pașoptiști, de care îl deosebeau și unele păreri privind chestiuni specifice de
literatură și artă. În 1848, scriitorul i-a osândit pe participanții la mișcările revoluționare din
Principate. Gheorghe Asachi și-a pierdut, de acum înainte, rolul preponderent pe care l-a deținut
timp de aproape patru decenii în viața culturală a Moldovei, el va fi depășit tot mai mult de
dezvoltarea ulterioară a culturii și literaturii naționale.
Mai târziu, Asachi va saluta, totuși, actul Unirii Principatelor Românești; într-adevăr, după înfăptuirea
Unirii, i-a adus „urări” lui Alexandru Ioan Cuza și a cântat evenimentul în poezia „Odă la Dumnezeu”,
care se încheie cu următoarea strofă:

„Strânge Țările-Unite prin un nod nemuritor,

Cum origine au una, fie a lor și fericire;
Toți românii să închege de frați numai un popor,
Că puterea stă-n Unire!”[14]

S-a căsătorit în anul 1827 cu Eleonora (Elena) Teyber (sau Tayber ori Tauber), o tânără austriacă,
fiică a Kapellmeister-ului curții vieneze Anton Teyber, compozitoare de talent care compunea muzică
pentru imnurile, cântecele și piesele soțului său și organiza serate muzicale în Iașii timpului său.
Odată cu trecerea ei de la catolicism la ortodoxie, Eleonora și-a schimbat prenumele în Elena. Elena
Asachi a devenit profesor la Conservatorul din Iași. Cei trei copii ai Elenei dintr-o primă căsătorie cu
Kiriako Melirato,negustor, printre care Ermiona, au fost adoptați de noul soț al mamei lor. [15]
În anul 1869 la vârsta de 81 de ani pleacă în călătorie la Lemberg, în Galiția și cumpără
manuscrisul Țiganiadei lui Ion Budai-Deleanu, de la fiica sa Suzana Budai-Deleanu, căsătorită cu
Ludovic Lewandowski.
Deși unii cercetători au susținut că la Lemberg (Lvov) ar fi obtinut doctoratul în filozofie si diploma de
inginer si arhitect, aceste afirmații nu corespund adevărului (George Sorescu, op. cit. p. 32). În
realitate, Asachi a urmat cursurile Universității din Lvov, dar nu și-a susținut toate examenele și nu
și-a obținut nici gradul de doctor în filozofie (Sorescu, op. cit. p. 33). În ceea ce privește titlurile de
„inginer și arhitect”, Ștefan Bârsănescu[16] a precizat că „titlul de inginer nu se acorda la Universitate
pe atunci”, iar Politehnica din Lwow apare într-o epocă mai târzie. Adresând în septembrie 1956, o
scrisoare rectorului Universității din Lwow, Ștefan Bârsănescu a primit un răspuns succint: "Georgius
Asakiewicz a făcut studii la Universitatea din Lwow în anii 1803/1804. Numele său este înscris
în Matricola facultatis philosophicae in regia Universitate Leopolitana 1803/4 cu mențiunea auditores
primi anni [student în anul I]. În anul 1804 el este înscris auditor secunda et tertii anni[simultan]...Ne
lipsesc datele și documentele în legătură cu acordarea titlului de doctor..." [17]. De altfel, la susținerea
doctoratului nu erau admise persoane mai tinere de 21 ani (apud Ștefan Bârsănescu).
Gheorghe Asachi se întoarce din Lvov în țară, la Iași (1805), unde pune în practică cunoștințele sale
de arhitectură la construirea unor case particulare; astfel, după schițele sale arhitectonice au fost
ridicate casele principesei Elena Sturdza Păstrăvanu [18] În vara anului 1805 pleacă la Viena, unde
studiază, timp de 3 ani, astronomia, matematicile superioare și pictura. In august 1808, Gheorghe
Asachi pleacă să-și completeze studiile la Roma. Aici a scris primele încercări poetice și a fost ales
membru extraordinar al Societății literare din Roma (Società letteraria romana), care era o modestă
societate literară, ce se intitula pretențios „academie”, fapt ce i-a permis, orgolios cum era, să
semneze unele scrieri „mădulariu Academiei de Roma”. Asachi a primit această calitate sub numele
de Alviro, nume pe care îl va folosi uneori, și cu unul din adaosurile de Corintio, Dacico sau
Moldavo.
În Italia a călătorit prin Trieste, Veneția, Padova, Ferrara, Bologna, Logano, Florența, Siena, Viterbo,
Baiano, Roma, Napoli. La Napoli a vizitat teatrul San Carlo și catedrala San Gennara. Coboară
singur în craterul Vezuviului, vizitează Pompei.
La Roma, Asachi studiază îndeosebi literatura Renașterii și aprofundează ideile literaturii clasice,
iluministe, preromantice și romantice. Caietele sale din Italia conțin numeroase note biografice,
extrase din opere și versuri ale lui Petrarca, Torquato Tasso, Pietro Metastasio, Goldoni, Vittorio
Alfieri și ale altor clasici italieni. De asemenea se iniția