George Lungu

Istorie ID Anul III

Cultura Înfrângerii după Primul Război Mondial

Societatea civilă de după Primul Război Mondial a fost nevoită să treacă printr-o serie de
transformări la nivelul familiei, credinței, ideologiei și a nivelului de trai, fiind obligată să
suporte consecințele acestei conflagrații pe toate planurile.
În acest referat voi urmări să prezint succint raportul atât statelor învinse cât și al statelor
câștigătoare la finalul Primului Război Mondial, din perspectivă socială. Wolfgang Schivelbusch
a folosit termenul de “Cultura Înfrângerii” pentru a explica atitudinea germanilor din punct de
vedere retrospectiv.
Statele aliate au realizat o serie de manifestări prin care sărbătoreau eliberarea statului
(Franța), salvarea civilizației (Marea Britanie) sau independența națională (România,
Cehoslovacia, Iugoslavia) ca urmare a războiului și a costurilor sale.
Pe de altă parte, raportul Puterilor Centrale care au fost nevoite să suporte un număr mare de
consecințe în urma tratatelor, s-a situat la cealaltă extremă. Refuzul statelor aliate de a lăsa
Germania să participe la cristalizarea păcii și abordarea termenului de Victorie Totală în mod
repetat au avut repercusiuni mari asupra populației cât și a conducerii.
Peste 700.000 de germani din rândul populației civile au murit în timpul primului război
mondial, în mare parte din cauza lipsei alimentelor sau din problemele ce s-au născut din această
lipsă.
Discursul lui Friedrich Ebert din 10 Decembrie 1918, la întoarcerea trupelor este un indicator
puternic pentru a înțelege perspectiva întregii națiuni. ‘No enemy has defeated you. Only when
the enemy’s superiority in numbers and resources became suffocating did you relinquish the
fight.’1 De abea în 1931 a fost creat primul monument care să comemoreze participarea
Germaniei la Război, la Neue Wache, și s-a numit Mormântul Soldatului Necunoscut.
Nici una dintre aceste “culturi” nu au înglobat totalitatea opiniilor asupra războiului. Invazia
Franco-Belgiană din 1923 a Ruhr-ului, care era cea mai puternic industrializată zonă din
Germania în acel moment, a declanșat un val de naționalism în rândul populației care a fost
susținut de propagandă. Invazia Franco-Belgiană a fost rezultatul incapabilității statului german
de a mai plăti datoria impusă prin Tratatul de la Versailles. 1923 este de asemenea anul în care
marca germană a avut cea mai mică valoare înregistrată, în raport cu dolarul american.
Faptul că Germania nu a fost supusă atacurilor directe în timpul războiului a fost un factor
care a influențat percepția generală asupra verdictului final dat de statele Aliate. Versiunea
germană asupra încheierii războiului a fost aceea în care trupele germane au fost „sufocate” de

1
Wolfgang Schivelbusch, The Culture of Defeat: On National Trauma, Mourning and Recovery (2001) (London: Granta, 2003),
pp. 189–288
numărul enorm de adversari.
Tratatul de la Versailles a impus condiții extrem de dure asupra statului german care se afla
deja într-o criză pe mai multe planuri, iar îndeplinirea acestor condiții era practic imposibilă.
Pierderea teritoriului Alsacia-Lorena, demilitarizarea și plata despăgubirilor de război au fost
condiții care au afecta opinia publică în mod decisiv, aceste condiții fiind folosite ulterior ca bază
pentru mișcările naționaliste din anii 30.
Republica de la Weimar care s-a instaurat ca regim de conducere după terminarea războiului a
încercat să amelioreze în perioada 1919-1923 daunele provocate și a încercat să promoveze o
politică anti-război, dar fără prea mult succes. Populația germană simțea lipsa alimentelor mai
mult acum decât o simțea în timpul războiului iar situația părea că nu se mai ameliorează.
Sentimentul înfrângerii și al nedreptății avea să ia naștere din nou în timpul Marii Depresiuni
din 1929-1933. America este nevoită să își retragă ajutorul financiar din Germania, iar situația
populației se deteriorează într-un ritm foarte alert. În 1930, aproximativ 4 milioane de oameni au
rămas fără loc de muncă iar politicile care vizau scăderea inflației afectau populația în sens
negativ.
Datoriile impuse de Tratatul de la Versailles nu au fost plătite până la începutul următorului
conflict mondial, și au slujit ca instrumente de manipulare al maselor sătule de eticheta de
vinovați ai Europei.
În concluzie, cultura înfrângerii a servit drept câmp fertil pentru politicile naționaliste care
aveau să domine Germania în perioada lui Hitler. De asemenea, momentele de criză și
înfometare pe care populația civilă a fost nevoită să o traverseze de-a lungul perioadei interbelice
au menținut viu sentimentul înfrângerii și al vinei, creând tensiuni mari atât pe plan intern cât și
pe plan extern.

Bibliografie:

1. Jay Winter - The Cambridge History of the First World War, Volume 3, Civil Society,
editura Cambridge University Press (2014)
2. Wolfgang Schivelbusch - The Culture of Defeat, On National Trauma, Mourning, and
Recovery, editura Picador