Sunteți pe pagina 1din 2

Frătean Alexandru Istorie-Grupa2-

An1
Români și maghiari în secolele IX-XIV
Ioan Aurel Pop

Cronici latino maghiare din secolele XII-XV și valoarea lor istorică

În capitolul în cauză din lucrarea „Români și maghiari în secolele IX-XIV” istoricul Ioan
Aurel Pop supune izvoarele istorice și ipotezele istoriografice legate de aceste izvoare, unei
analize profunde care își propune să ofere o imagine de ansamblu asupra metodologiei abordate
de către istorici vis-a-vis de lucrarea notarului anonim al regelui maghiar „Bela” de-a lungul
perioadei.
Ideea principală expusă de istoric este aceea că izvorul primar cunoscut în lumea
istoriografică sub numele de „ Gesta Hungarorum ” este unul al cărei veridicitate a faptelor
expuse nu trebuie luată mot a mot dar nici negată în totalitate așa cum s-a obișnuit a se face în
perioada de după romantism. Documentul a fost publicat în anul 1746 iar la momentul respectiv
nimeni nu a „ îndrăznit ” să pună în discuție adevărul celor scrise în gestă. Evoluțiile ulterioare,
atât în metodologia istorică, în curentele istoriografice dar și în cadrul politico-ideologic, au dus
la abordarea unor puncte de vedere uneori total dezechilibrate si opuse, ba negându-se totalmente
cele spuse de către Anonymus ba înflorind peste măsură semnificația lucrării sale în funcție de
cum bătea vântul interesului politic.
În sprijinul afirmațiilor sale, Ioan Aurel Pop expune pe scurt constatările și metodele
istoricului și politicianului maghiar Homan Balint. În viziunea acestuia scrierile pe această temă
în secolele XII-XV au două arhetipuri de la care pornesc. Primul ar fi „Gesta Ungarorum ” scrisă
la sfârșitul domniei regelui Ladislau cel Sfânt al Ungariei(1077-1095) din el trăgându-și
documentația Cronica lui Anonymus, Annales Posonienses, Raportul lui Ricardius(1237),
Cronica lui Thomas de Spalato. Al doilea arhetip este scris pe vremea lui Ladislau IV Cumanul
(1272-1290) (Gesta Hungarorum) după care s-au inspirat Simon de Keza(1285), Chronicon
Pictum Vindobonense(1358), Chronicon Dubnicense, Chronicon Budense. Concluzia lui Homan
Balint este că opera lui Anonymus este „ o operă de savant ce domină epoca ” asta datorită
faptului că notarul regelui Bela(?), reușește să toarne selectiv informațiile din gestele existente în
secolul XI, într-un stil contemporan al gestelor franceze.
Mai departe Ioan Aurel Pop abordează al doilea val istoriografic de după cel de-al Doilea
Război Mondial unde istoricii maghiari formulează din nou serioase îndoieli cu rivire la opera
notarului anonim. Printre argumentele aduse ar fi distanța lungă de aproximativ două sute/trei
sute de ani între scrierea Gestei în cauză și evenimentele reale, inspirația lucrărilor ulterioare
direct din lucrarea lui Anonymus fără a filtra informația, dar și baza de documentare a cronicii
care spun istoricii maghiari s-ar fi constituit din surse neconcludente și necredibile. Aceste
îndoieli sunt însă posibil înlăturate chiar de notarul însuși care în deschiderea operei sale propune
cititorului să asculte poveștile nefondate și istoriile greșite ale bufonilor și ale țăranilor de rând
dacă nu dorește să-l asculte și să-l citească pe el, documentat din total alte surse, veridice.
Concluzia personală este că istoricul Ioan Aurel Pop oferă o perspectivă viabilă și credibilă
asupra tematicii în sine și reușește să lămurească într-un mod nepartizan o problemă
istoriografică ce durează de secole. Totuși datorită lipsei în primul rând a materialului arheologic
și mai ales a unui fond toponimic vast, problema veridicității celor spuse de notarul anonim în
cronica sa cu privire populațiile intra-carpatice și forațiunile lor politice, rămâne o poartă
deschisă dezbaterii istoricești care nu va fi încheiată mult timp de acum înainte.