UNIVERSITATEA BOGDAN VODA CLUJ NAPOCA

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

MASTERAT: “MANAGEMENT SI AFACERI”

MANAGEMENTUL RISCULUI
REFERAT 2
CALCULUL IMPACTULUI SI A STRATEGIEI DE EVITARE A RISCURILOR

PROFESOR: MASTERAND:
CECILIA ILIESCU TANTAU GEORGETA

Conceptul de risc in intreprinderi

Riscul determină câştigul companiei sau pierderea acestuia de-a lungul unui ciclu de afacere.
Unele decizii aduc câştig, altele pierderi. Unele riscuri se influenţează reciproc, altele sunt singulare. Un
management de succes al riscului se adresează, in mod necesar, relaţiilor dintre diferite tipuri de risc. Deşi
termenul a dobândit o conotaţie negativă, managementul riscului nu se referă numai la reducerea
potenţialului de scădere, ci şi la creşterea perspectivelor de câştig. În cazul investitorilor individuali, se
pune problema cât de mari riscuri îşi asumă aceştia: riscând mult, prin investiţii agresive, pot să ajungă la
pierderi dincolo de limita suportabilităţii; pe de altă parte, riscurile mici, prin investiţii "conservatoare",
aduc profituri stabile, dar care nu corespund obiectivelor financiare ale investitorului.

Importanţa managementului de risc

Teoriile academice stabilesc bazele acestui tip de management, argumentând prin reducerea
cheltuielilor, a costurilor tranzacţiilor şi îmbunătăţirea deciziilor de investiţii. Dincolo de orice teorie, există
patru raţiuni practice care susţin managementul riscului. Iată care sunt acestea:
 1. Managementul riscului este managementul „job"-ului şi este responsabilitatea directă a celor
care conduc şi nu a acţionarilor.
2. Managementul riscului poate reduce nesiguranţa
câştigurilor. Unul dintre obiective este de a reduce incertitudinea
câştigurilor unei firme, precum şi a valorii ei de piaţă, in funcţie de
variabile exterioare.
3. Managementul riscului poate duce la maximizarea valorii
acţiunilor. Companiile care adoptă un program de rise identified şi
oportunitări de optimizare a afacerii care să ducă creşterea cu 20 –
30%, sau mai mult, a valorii acţiunilor. Preocuparea fiecărei companii
listată la bursă este de a-şi menţine sau creşte preţul de piaţă al
acţiunilor.
4. Managementul riscului asigură locuri de muncă şi securitate
financiară. Acesta este, probabil, cel mai important beneficiu la nivel
individual. Ca urmare a tulburărilor de pe piaţa financiară americană
din toamna anului 1998, un număr semnificativ de angajaţi executivi,
operatori, responsabili de rise financiar, şi-au pierdut slujbele. Putem
arăta că managementul riscului asigură, însă, un grad mai mare de
siguranţă a slujbelor, protejând totodată interesele financiare ale
firmei.

"Lecţii-cheie":

1. sa-ti cunosti bine afacerea

2. să stabilesti corect echilibrul risc -profit
3. să stabileşti limite
4. să ţii sub observaţie lichiditătile
5. să folosesti măsura corectă pentru succes
6. să plătesti corect pentru performante
1. Să-ti cunosti bine afacerea. Este condiţia cea mai importantă, ea implica cunoaşterea afacerii proprii, a
clienţilor şi partenerilor implicati, a tuturor celor angajaţi, a tuturor riscurilor care pot să apară.
2. Sa stabilesti corect echilibrul dintre profit si risc. Trebuie sa existe un sistem in cadrul afacerii care sa
nui permita nici unui individ sau grup sa-si asume puteri sau riscuri excesive in vederea obţinerii unor
profituri.
3. Să stabilesti limite clare de lucru. Strategia unui afaceri presupune si principiul "încotro", dar şi "până
unde", ultimul fiind, poate, mai important; riscurile financiare şi operaţionale trebuie, neapărat, să fie
limitate. Fără aceste limite, o afacere prosperă la un moment dat, care tinde să se dezvolte din ce in ce mai
mult, ajunge ca o maşină de curse care aleargă cu viteză mare, fără frâne.
4. Să-ti sub observaţie lichidităţile firmei. Tot ce presupune operatii cu lichidităţi trebuie ţinut sub strict
control; transferuri sau aprobari de sume in numerar trebuie monitorizate. De altfel, in zilele de azi
comertul electronic, cardurile inteligente şi alte mijloace elimină posibilitatile manevrării unor sume mari
fără a fi detectate.
5. Să stabilegi măsura corectă pentru succes. Măsura succesului, pentru a indica performanţele generale
sau individuale, este şi o componentă a evaluării riscului. Unele companii îşi consideră performanţele in
funcţie vânzări, profit etc.; altele in funcţie de balanţa investiţii - profit, de calitate, de gradul de satisfacere
a clientului. Măsurarea performanţelor trebuie să includă şi măsurarea riscului.
6. Să plătesti corect pentru performante. Compensaţiile şi stimulentele reprezintă cea mai puternică
motivaţie a comportamentului uman, de aceea ele trebuie să se facă in funcţie de mai multe considerente:
riscuri, pierderi, dorinţă de performanţe. Structura acestui sistem de compensaţii trebuie să fie echilibrată şi
in concordanţă cu obiectivele generale ale firmei.

Noţiunile folosite in managementul riscului in întreprinderi

Expunerea la risc - reprezintă maximul pierderii pentru cei care îşi asumă riscul. Expunerea creşte
odată cu creşterea riscului; de exemplu, cel care împrumută este expus riscului celui căruia îi împrumută,
deci, cu cât împrumutul este mai mare, cu atât şi riscul este mai mare. Estimarea expunerii este mai dificilă
atunci când rezultă pierderi financiare ca urmare a unui credit sau a riscului pieţei, dar poate avea, in acelaşi
timp, o componentă calitativă, care implica riscul reputaţiei.
Volatilitatea la risc - este aplicabilă mai ales celor supuşi riscului pieţei. Cu cât este mai mare nesiguranţa,
cu atât şi riscul este mai mare. De exemplu, numărul de împrumuturi pe carduri de credit este, in medie,
mai mare decât cel al împrumuturilor comerciale. La fel ca şi expunerea, volatilitatea este cuantificabilă in
anumite zone de risc, cum ar fi riscul de piaţă. Totuşi, conceptul general de venit nesigur, poate fi util in
estimarea altor tipuri de risc: de exemplu, o problemă la preţul energiei poate creşte preţurile produselor
companiei, sau o fluctuaţie a programelor informatice ale companiei poate afecta negativ initiativele
tehnologice ale companiei. P Probabilitatea riscului. Cu cât probabilitatea este mai mare, cu atât şi
riscul este mai mare. Există anumite evenimente care trebuie luate in considerare, cum ar fi rata dobânzii,
probleme cu cardurile de credit, sau unele puţin probabile, ca de exemplu incendiile, acestea putând avea,
totuşi, un serios impact negativ. Pregătirea necesară pentru astfel de evenimente este un element eficient al
managementul riscului.
Gravitatea riscului - este paguba cantitativă suferită efectiv de companie. Cu cât paguba poate fi
mai mare, cu atât riscul creşte. Gravitatea este partenerul probabilităţii: dacă ştim cât este de mare
posibilitatea apariţiei unui eveniment nefericit şi cât de vulnerabili suntem la consecinţe, cu atât mai clară
este idea riscului pe care ni-1 asumăm.
Corelarea riscului - ridică problema corelării riscului unei afaceri cu alte riscuri. Dacă două tipuri
de risc se comportă similar, de exemplu cresc din aceleaşi motive, sau in acelaşi grad, acestea sunt in mod
cert generate de aceleaşi cauze. Cu cât această corelare este mai mare, cu atât riscul este mai mare.
Expuneri cu grad mare de risc, cum ar fi împrumuturi către acelaşi client, investiţii in aceeaşi direcţie, cresc
nivelul de concentrare a riscului unei afaceri. De aceea, gradul de diversificare a riscului unei afaceri este
invers proportional cu nivelul de concentrare in cadrul aceleiaşi afaceri. În cazul riscurilor financiare,
diversificarea se poate realiza prin limite de risc şi alocarea unor ţinte clare. În cazul riscurilor operaţionale,
diversificarea poate fi obtinută prin separarea unităţilor operaţionale.
Fondurile necesare acoperii riscurilor. Companiile deţin fonduri din două motive: primul este
necesitatea acoperirii cererii curente de lichidităţi, iar cel de-al doilea este necesitatea acoperirii unor
pierderi neaşteptate, rezultate din expunerea la anumite riscuri.

Etapele managementul de risc în întreprinderi

Mulţi oameni de afaceri consideră că ştiu ce au de facut şi ştiu la ce se pot aştepta, dar din păcate
pot interveni accidente sau incidente banale, pe care nu le-au anticipat. Una este să fii conştient de un risc
potential si altceva să ştii când acesta devine o ameninţare. O persoană poate să vadă o ameninţare la
distanţă (o maşină care se aproprie cu viteză), sau prate sa simtă un risc imediat (o alunecare a piciorului).
Diferenţa de reactie cea care contează in aceste cazuri. În mod similar, o companie trebuie sa ştie să
perceapă un risc potential şi să-şi adapteze măsurile manageriale.
Obiectivele identificării riscului, in orice afacere, ar fi:
• identificarea precoce a riscurilor
• analiza serioasă a consecintelor acestor riscuri
• comunicarea in ambele direcţii organizatorice (de sus in jos şi de jos in sus) a posibilităţilor ca
riscul să ameninţe unităţile organizatorice din ambele sensuri
In continuare vom analiza cele cinci etape ale procesul de management al riscului.
1. Prima etapă se referă la stabilirea principiilor de risc - in managementul riscului, mai mult decât in orice
alt tip de management, este necesară existenţa unui "responsabil" de risc care să stabilească, clar şi explicit,
şi să şi comunice, in acelaşi timp, acţiunile şi politicile necesare.
2. A doua etapă are in vedere problemele - cheie ale unui management al riscului, care sunt redate de însuşi
cuvântul RISK, care in limba engleză semnifică
- RETURN (profit, revenire) - există un profit (o revenire) acceptabil - in afacere in condiţiile
expunerii la riscuri?
- IMMUNIZATION (imunizare) - care sunt limitele şi controlul pe care-l avem pentru a
minimaliza pierderile?
- SYSTEMS (sistem)- există un sistem de prevenire şi măsurare a riscului?
- KNOWLEDGE (cunoştinţe) - avem angajaţii cu cunoştinţele
cele mai bune de risc pentru un management eficient al riscului?
3. A treia etapă se referă la cerinţa cheie in managementul riscului care este stabilirea unui sistem al
managementului riscului. Acesta este o structură care include categoriile şi subcategoriile de risc, metodele
şi mijloacele de prevenire a acestuia.
4. A patra etapă este asigurarea pregătirii adecvate printr-o educatie a riscului care presupune, instruirea
personalului implicat, privind nu numai riscul la nivel general al companiei, ci şi acela al activitătii fiecarui
individ in parte.
5. A cincea etapă are in vedere legătura dintre risc şi compensaţie care se face datorită conştientizării, la
nivelul fiecărui angajat, a faptului ca slujba sa implică un element de risc şi compensaţiile sau stimulentele
materiale pe care angajaţii le primesc sunt determinate de performanţele şi modul de administrare al
situaţiilor de risc, nu numai la nivel general, ci şi individual.

Măsurarea riscului

Este axioma conform căreia nu poţi administra ceea ce nu poţi măsura. Ea este perfect
aplicabilă şi in managementul riscului in întreprinderi. Practic măsurarea riscurilor se efectuează
într-un raport de risc, care cuprinde: pierderi, incidente, venituri, indicatori de risc, managementul
estimărilor de risc. Acum, pentru o completă imagine a raportului analizăm in câteva cuvinte fiecare
componentă.
Primul element al raportului se referă la pierderile cauzate de riscuri - provenite din credite, piaţă,
operaţiuni. Ele vor fi incluse într-o bază de date şi sistematizate într-un raport.
A1 doilea element al raportului se referă la incidentele riscului care cuprind incidentele majore
pentru o perioadă de timp, chiar dacă acestea nu au avut drept consecinţă pierderi financiare, de exemplu:
violarea unor politici, retragerea unui client sau partener important.
Al treilea element al raportului are in vedere managementul estimării riscurilor. Acesta ridică
probleme legate de incertitudini, posibilităţi care ar putea împiedica atingerea obiectivelor, lansarea de noi
produse, noi tehnologii.
A1 patrulea element se referă la indicatorii de risc. Raportul de risc include indicatorii care
cuantifică tendinţele majore de risc ale afacerii: limita de expunere a creditelor in comparaţie cu cea a
împrumuturilor, profitul şi pierderea in funcţie de indicatorii pieţei, erori de procesare, nemulţumiri ale
clienţilor, precum şi "avertismente timpurii", cum ar fi creşterea unei linii de credit. Fluctuaţiile mari ale
tuturor acestor indicatori sunt "semnale de risc", care se vor analiza, urmării şi vor fi controlate.
Pierderile şi incidentele pot fi detectate uşor, ele derivând din elementele de risc care nu au fost analizate
calitativ. În acest caz, este nevoie ca eforturile să fie reorientate spre zonele de risc potential, sa se
efectueze, deci, o auto-corecţie a managementului de risc.

Etapele sistemului de management al riscurilor

Etapele sistemului de management al riscurilor in întreprinderi sunt regăsite in şapte trepte

fundamentale:
Prima este de stabilire a proceselor organizatorice de control, măsură şi administrare a riscului in
întreaga companie.
A doua se regăseşte in necesitatea unei direcţii sau departament de management a riscului care să
integreze managementul riscului in activităţile generatoare de venit, inclusiv dezvoltarea afacerii, costuri
etc.
A treia treaptă se regăseşte in managementul de portofoliu al expunerii la risc, in monitorizarea
angajaţilor de risc in relaţie cu limitele de risc stabilite.
A patra treaptă este cea a transferului riscului, care se face pentru a diminua expunerile prea
ridicate spre o altă zonă. Acesta se realizează prin instrumente de protecţie, cum ar fi hedging-ul valutar,
opţiunile, contractele forward şi futures
A cincea treaptă e cea a analizelor care să ilustreze măsurarea riscului
A sasea treaptă se concretizează in existenţa resursele tehnologice şi cele de date sunt necesare
pentru susţinerea proceselor de analiză
A saptea treaptă e cea de comunicare a informaţiilor de risc celor mai importanţi susţinători ai
companiei şi conducerii acesteia.
 Stabilirea proceselor organizatorice de management al riscului

Stabilirea proceselor organizatorice ale managementului riscului are la bază elementele Raportului
"Turnbull" din Marea Britanie şi a "Raportului Dey" din Canada. Acestea fac recomandări conform cărora
responsabilităţile sistemului de management al riscului includ:
• definirea gradului de risc asumat in funcţie de politicile de risc, toleranţa la pierderi, rata
obiectivelor companiei asigurarea existenţei unor capabilitări de risc şi absorbţie a riscului, inclusiv
răspunderile "angajatilor de risc"
• stabilirea unui cadru pentru managementul riscului
• asigurarea unor oportunităţi de instruire in acest domeniu

Direcţia de management al riscului

Direcţia de management al riscului trebuie să alinieze strategia de afaceri la politica generală a

companiei atunci când se iau in considerare noi afaceri sau dezvoltarea celor existente. Riscul tranzacţiilor
comerciale trebuie să fie pe deplin asumat şi inclus in riscul profitului. In orice afacere, trebuie să se
accepte criteriile de risc, precum şi faptul că riscul este inclus in costuri.

Managementul de portofoliu al expunerii la risc

Managementul de portofoliu al expunerii la risc are in vedere conceptul de management activ al

portofoliilor de risc. De exemplu, o piedică pentru multe companii de asigurări in implementarea sistemului
centralizat al riscului este aceea că fiecare risc este considerat şi administrat individual. Totuşi, companiile
de asigurări care au adoptat sistemul centralizat al riscului au bune rezultate in managementul investitiilor,
al ratei dobânzii şi al oricărui alt tip de risc inclus in relaţia risc - profit.

Transferarea riscului

Transferul riscului are in vedere obiectivele managemcntului de portofoliu care sunt susţinute de
strategiile de transfer al riscului, pentru reducerea costurile de transfer şi creşterea capacitatea companiilor
de a depista şi concentra riscul. Pentru a reduce riscurile nedorite, managementul de risc trebuie să evalueze
situaţiile şi să selecteze alternativa cel mai puţin costisitoare.

Analiza riscului

Analiza de risc utilizează aceleaşi tehnici de măsurare a riscurilor care permit cuantificarea
riscului şi a expunerii la risc ca şi in cazul evaluării produselor de transfer de risc, cum ar fi derivate,
asigurări şi produse hibride. De exemplu, se poate creşte valoarea acţiunilor, prin transferul riscului, dacă
costurile acestui transfer sunt mai reduse decât cele ale menţinerii unei rate de expunere la risc exemplu o
rată de 12%, faţă de o rată de 15%.

Bazele de date

Resursele de date economice, financiare şi tehnologice sunt necesare pentru susţinerea procesului
de analiză. Datele din portofoliul de risc includ: poziţiile de risc ale diferitelor sisteme; datele de piaţă
includ: preţuri, fluctuaţii, corelări. În ceea ce priveşte tehnologia, nu există încă un soft, care să asigure total
managementul riscului. În ciuda acestor incertitudini, companiile nu trebuie să aştepte un sistem perfect
functional. Dimpotrivă, ele trebuie să obţină ce este mai bun din ceea ce au la dispoziţie.

Concluziile sistemului de risc

Comunicarea analizei de risc celor mai importanţi susţinători ai companiei. Un obiectiv important
in managementul comunicării informaţiei de risc către cei răspunzători de anumite segmente, o reprezintă
precauţia de a nu acorda încredere totală, deoarece cei implicaţi, deşi conştienţi de anumite riscuri, s-ar
putea să nu fie capabili să le controleze. De aici rezultă importanţa unui raport asupra analizei riscurilor
companiei, care să fie prezentat periodic consiliului de administraţie.

Măsuri de prevenire a riscurilor

Cel mai puternic control pentru prevenirea fraudelor se realizează prin separarea
responsabilităţilor între conducere şi angajaţii executivi, asigurându-se ca toate intrările de tranzacţii şi
sistemele de reportare managerială să fie controlate de către personalul de risc. Pentru ca această separare a
responsabilităţilor să functioneze, personalul de risc trebuie să detină o linie separată de raportare, precum
şi compensaţii care să fie independente de veniturile raportate ale departamentului pe care-1 deservesc. Pe
cât este posibil, liniile de raportare şi structura de compensări trebuie să alinieze interesele personalului de
risc la nivelul manageriatului şi nu la cel al executiv. Oricum, chiar şi cele mai bine organizate structuri de
acest tip sunt supuse presiunilor, in sensul alinierii intereselor personalului risc la nivelul celor din
conducere. Este necesară o vigilenţă constantă pentru a contracara acest fenomen. Deoarece compensările
pentru personalul de risc nu pot fi independente total de performanţele comerciale. Aflate la minimum,
rezultatele comerciale lipsite de succes pot conduce la micşorarea sau eliminarea operaţiunilor comerciale
şi a posturilor personalului risc. De vreme ce profiturile comerciale reprezintă sursa principală de acoperire
a cheltuielilor, este dificil de evitat legătura dintre performanţele comerciale şi nivelul compensărilor.
În al doilea rând personalul de conducere pretinde aproape întotdeauna compensaţii mai
substanţiale şi prestigiu, in compararie cu membrii personalului de risc. Adesea, personalul de risc speră să
urce pe scara ierarhică, până in funcţiile de conducere, fiind mai meticulos in analizarea şi controlul
riscurilor. Se cunoaşte că, conducerea oferă stimulente materiale pentru buna colaborare, cum ar fi ajutor in
găsirea unor posturi mai bune, bonuri de masă, bilete la competiţii sportive, chiar şi sume de bani sub formă
de premii.
Prestigiul ridicat al posturilor de conducere şi realitatea unei experienţe comerciale mult mai vaste
ale personalului de conducere, in comparaţie cu personalul de risc, pot fi folosite pentru a aplica o presiune
foarte mare asupra întregului personal angajat, şi in special al celui de risc pentru ca acesta să adopte optica
celor din conducere.
• Se mai ştie că personalul de risc are responsabilitatea de a sprijini şi ajuta conducerea,
ratingul performanţelor lor depinde foarte mult de părerile conducerii, care preferă să lucreze mai
îndeaproape cu personalul de risc decât cu departamentul managerial al riscului.
Pe lângă separarea responsabilităţilor, controalele includ:
Procedurile efectuate de către personalul angajat trebuie să fie bine documentate. A le face cât mai
lipsite de ambiguităţi înseamnă a reduce sfera de influentă a conducerii.
Liniile comerciale trebuie bine analizate, pentru a crea o potenţială sursă de a repera dovezile de
complot / colaborare cu brokerii sau comercianţii de la alte firme.
Asigurarea că afacerile comerciale au fost înregistrate in sistemele firmei cât mai aproape de
termenul de execuţie. Cu cât te îndepărtezi de termenul de execuţie, cu atât mai mult creşte posibilitatea ca
mişcările ulterioare ale pieţei vor crea ispita de a ascunde sau de a înregistra in fals respectiva tranzacţie.
• Recapitularea tuturor contractelor pentru a se descoperi preţurile care apar in afara pieţei
şi realizarea unei investigaţii atente a tuturor contractelor realizate in aceste condiţii.
Asigurarea că toate cotele pieţei, folosite pentru a evalua poziţiile, ajung la personalul angajat şi
nu la personalul din conducere, fiind obţinute din cât mai multe surse posibile.
Furnizarea de informaţii zilnice despre profitul şi pierderile companiei, despre nevoile de
lichidităţi ale firmei. Raportarea incorectă a poziţiilor poate fi adesea identificată ca fiind o incapacitate de
a explica mişcările financiare bazate pe poziţiile raportate.
• Pentru constanţa in tranzacţii şi raportarea poziţiilor, personalul de risc trebuie să
recapituleze confirmările fiecărui client in ceea ce priveşte un nou contract sau plată a unui contract mai
vechi. Toate plângerile clienţilor trebuie să fie revăzute de către personalul de risc, nu doar de către biroul
de conducere. Procesul de confirmare trebuie condus, la alte firme, de către personalul de risc şi nu de către
cel de conducere.
Afacerile personale ale conducerii şi ale personalului de rise trebuie să fie atent monitorizate.
Controale ferme trebuie efectuate după program şi in afara birourilor, pentru a se asigura că
tranzacţiile nu au fost omise din registrele firmei.
 • Firmele trebuie să insiste in a efectua verificări atente ale credibilităţii financiare şi
reputaţiei in afaceri ale potenţialilor clienţi, înainte de a realiza anumite tranzacţii. Cu alte cuvinte, ei
trebuie să refuze să aibă relaţii cu clienţi pe care nu-i cunosc. Clienţii necunoscuţi pot avea înţelegeri
secrete cu personalul firmei, pentru comerţ in afara pieţei sau pentru a obţine un post.
Trebuie să fie luate măsuri de securizare a sistemului informatic pentru a exista asigurarea că doar
persoane autorizate din rândul personalului auxiliar pot face intrările sau modificările din sistemele de
informaţii manageriale. Nici un membru al biroului de conducere nu poate avea acest acces.
• Auditul intern al firmei trebuie să revadă periodic toate procedurile de operare.
Intr-un mediu financiar international extrem de instabil, riscurile tradiţionale inerente
plasamentelor in obligaţiuni - şi legate de posibilitatea de a pierde ca urmare a insolsabilităţii debitorului
emitent - se accentuează, iar pe de altă parte apar riscuri noi, ca urmare a fluctuaţiei puternice a dobânzii pe
piaţa obligaţiunilor.
Tocmai acest risc de dobândă a devenit preocuparea actuală a investitorilor in obligaţiuni,
deoarece modificarea dobânzii influenţează direct atât puterea de cumpărare a venitului generat de aceste
titluri, cât şi - datorită introducerii obligaţiunilor la cotare in bursă-preţul acestora.
În aprecierea riscului de dobândă un rol major revine timpului, datorită acţiunii sale asupra
valorilor. De aceea, comensurarea riscului de dobândă nu poate face obstrucţie de actualizare. Cu ajutorul
acestei metode, in teoria şi practica financiară se determină câţiva indicatori in legătură cu riscul de
dobândă, unii dintre aceştia rezumându-se doar la a evidenţia legătura între cursul obligaţiunii şi scurgerea
timpului, cuantificarea efectivă a riscului de dobândă fiind realizată cu ajutorul indicatorului denumit
„sensibilitate". Totuşi, şi utilizarea acestuia este limitată deoarece se obţin informaţii pertinente doar in
cazul unor variaţii mici ale dobânzii.
De aceea, investitorii rămân expuşi riscului in cazul unor modificări (neprevăzute) de amploare ale
condiţiilor de împrumut pe piaţă, fiind necesară reactualizarea cât mai frecvent posibilă a rezultatelor
calculelor.
În aceste condiţii, piaţa capitalului s-a adaptat nevoii de protecţie a investitorilor, oferind o
sumedenie de alternative de acoperire împotriva riscului de dobândă. Proliferarea acestor soluţii a cunoscut
o amploare deosebită in ultimele două decenii, ca urmare a iniţiativei venite din partea băncilor in căutare
de noi posibilităţi de câştig şi a schimbărilor petrecute in climatul financiar international, schimbări care au
avut drept efect liberalizarea pieţelor financiare, abrogarea segmentării lor, eliminarea constângerilor
existente in privinţa modului de impozitare a veniturilor obţinute şi provenienţa resurselor, promovarea de
metode financiare directe, într-un cuvânt internaţionalizarea pieţelor financiare, creşterea flexibilitătii lor.
Pieţele libere, fiind mai suple, au favorizat debutul acestor inovaţii financiare. Concurenţa însă, a
silit pieţele organizate să se adapteze şi ele transformărilor survenite. Astfel, posibilităţile oferite in vederea
protejării împotriva riscului de dobândă au evoluat permanent, oferind participanţilor la tranzacţiile
financiare facilităţi precum: adaptarea dobânzii la condiţiile pieţei (cazul obligaţiunilor cu dobândă
variabilă), conservarea puterii de cumpărare a investiţiei băneşti (cazul obligaţiunilor indexate), garantarea
dobânzii viitoare prin fixarea cu anticipaţie a nivelului acesteia (prin operaţii la termen privind dobânzile)
sau prin stabilirea unei limite de dobândă (cazul instrumentelor condiţionate cu primă), corectarea dobânzii
ori de câte ori apar modificări pe piaţă (contractele standardizate de dobândă de tip „futures"), libertatea de
a alege nivelul cel mai favorabil al dobânzii (opţiuni).
Cu toate avantajele asigurate, aceste posibilităţi nu elimină complet riscul, ci doar îl transferă către
cei dispuşi să şi-l asume. In consecinţă, riscul există şi este suportat in orice moment de către cei care
acceptă şi au capacitatea necesară de a o face.