Sunteți pe pagina 1din 1

Teoriile interacționiste

A.Rose, 1963. Teze ale interacționismului simbolic (în Stănciulescu, op.cit., pp.41-42)

1. Noi trăim într-un mediu care este în același timp fizic și simbolic, iar semnificațiile lumii și ale acțiunilor
noastre sunt construite de noi înșine cu ajutorul simbolurilor,
2. Datorită faptului că împărtășom cu ceilalți aceleași simboluri semnificative, noi avem capacitatea de a „ne
pune în locul celuilalt”,
3. Pe baza culturii pe care o împărtășim cu semenii noștri, putem prevedea, într-o mare măsură,
comportamentele celrlalți indivizi;
4. Simbolurile , în consecință sensurile și valorile care le suntatașate, se constituie în ansambluri organizate în
fucnție de individul care își definește rolul,
5. Gândirea este un proces prin care individul caută soluții, cântărind avantajele și dezavantajele personale xare
rezultă din alegerea unei linii de conduită sau a alteia.

George H.Mead

Esența gândirii o constituie interiorizarea, în cursul experienței noastre, a conversațiilor prin gesturi pe care noi le
realizăm cu ceilalți în procesul social (Mead, 1963, în Stănciulescu, 1996, 34). Limbajul = simbol semnificativ:
Comunicarea prin limbaj – act esențial pentru procesul social; Comprehensiunea celuilalt, rezultat al comunicării prin
limbaj = mecanismul cheie pentru gândire (MIND)

Nu comunicarea este produsul conștiinței, ci, dimpotrivă, conștiința este cea care se originează în comunicare,
datorită unei conversații prin gesture, într-un proces sau context social al experienței (Mead, 1963, în op.cit.).
Conștiința poate deveni conștiință de sine (SELF), atunci când conștiința devine obiect pentru sine.

Orice proces social implică o unitate ego=alter.

În procesul interacțional cu Celălalt, eul, participant la rolurile practicate de către celălalt (care îi devine model, adică
un Altul semnificativ) își asumă anumite roluri (practici). Apoi, sunt interiorizate din ce în ce mai multe roluri, din ce
în ce mai organizate; Altul semnificativ devine Altul generalizat. Etape (în Stănciulescu, 1996, 36):

1. Jocul liber. „De-a mama/tata”. Nu există reguli precise. Partenerul, real sau imaginar. Copilul practică
anumite comportamente/ își asumă rolul. Asumarea nu înseamnă imitare: rolurile jucate sunt continuu
recreeate. Rolurile sunt preluate din practicarea lor de către un Altul semnificativ.
2. Jocul reglementat de reguli speciale. Un joc de echipă, de exemplu. Rolurile sunt preluate din practicarea lor
de către un Altul Generalizat/ Colectiv. „Numai interiorozarea unui proces social în integralitatea sa permite
constituirea Sinelui complet (total), ca unitate a diferitelor compornente ce reflectă aspecte, părți ale
procesului social).

În măsura în care copilul adoptă atitudinea celuilalt până la punctul în care se poate prevedea reacția sa în raport
cu un scop/ o activitate comun/ă, el devine membru organic al grupului respectiv (ibidem).

În grup trebuie să preiei atitudinea celorlalți pentru a aparține comunității. Proces de interiorizare. Implantarea
acestei reacții sociale în individ = scopul educației.

Totuși, în acest proces al întâlnirii cu ALTUL GENERALIZAT, copilul nu este pasiv; el selectează și resemnifică
experiența. Inclusiv: negocieri ale ordinii. Rolul creativ al subiectului care se auto-creează pe sine ca ființă socială
în exercițiul dinamic al jocurilor de rol.

Structura SINELUI: I și ME

ME = definiția oferită rolului

I = reacția individului la atitudinele celorlalți; percepția despre sine