1

Tema 4. Piața titlurilor de valoare

4.1. Noțiuni generale despre piața de valori

Conceptul de „piață a valorilor” poate fi determinat în general ca o totalitate de relații economice

privind emiterea și circulația titlurilor de valoare.
Principala diferență între piața de valori și orice altă piață tradițională, cum ar fi piața petrolului,
constă în faptul că bunurile materiale sunt produse (zăcămintele se extrag din pământ, produsele
agricole sunt cultivate, alte produse sunt fabricate la întreprinderi), iar titlurile de valoare sunt emise în
circulație. Pentru ca mărfurile să ajungă la consumator sunt necesare propriile organizații pentru
realizarea bunurilor, iar pentru a asigura circulația titlurilor de valoare – alte organizații. Marfa este
vândută o dată sau de câteva ori, iar titlurile de valoare pot fi cumpărate și vândute nelimit, de
nenumărate ori etc.
Piața de valori este o parte integrantă a pieței din orice țară. Baza pieței de valori o constituie
piața de mărfuri, mijloacele bănești și capitalul. Prima se bazează pe a doua, este o derivată a acesteia.
Distingem următoarele tipuri de piețe de valori:
- piețele internaționale și naționale;
- piețele naționale și regionale (teritoriale);
- piețe ale unor titluri de valoare specifice (actiuni, obligatiuni etc.);
- piețe de titluri de valoare de stat și corporative;
- piețele primare și derivate.
Orice piață este un domeniu, unde are loc majorarea capitaului, și de pe această poziție piața este
atât un loc de desfacere, cât și un loc de investiții de capital.

4.2. Rolul și locul pieței de valori

Rolul și locul pieței de valori poate fi examinată din două perspective: volumul de fonduri
acumulate din surse diferite și investirea acestor fonduri disponibile în piață.
Atragerea sau acumularea de fonduri poate fi efectuată din surse interne și externe. Sursele
interne includ de obicei cotele de amortizare și venitul. Principalele surse externe sunt împrumuturile
bancare și veniturile obținute de la emiterea titlurilor de valoare. Într-o societate domină, bineânțeles,
surse interne, deoarece cele externe reprezintă rezultatul de redistribuire a primei surse (indiferent –
este sursa propriei țări sau unei străine). În medie, sursele interne în țările dezvoltate alcătuiesc 75 %
din fondurile strânse, iar creditele și titlurile de valoare constituie respectiv 5 și 20%.
Fondurile disponibile pot fi folosite pentru investiții profitabile în multe domenii: în sfera
productivă sau alte domenii ale economiei naționale (industrie, construcții, comerț, comunicații etc.),
în sfera de imobile, în antichități, bijuterii și metale prețioase, obiecte de artă. Fondurile pot fi investite
în valută în cazul în care moneda națională se devalorizează, în fonduri de pensii și asigurări, în titluri
de valoare de diferite tipuri, pot fi date cu împrumut sau plasate cu dobânzi la depozitele bancare etc.
După cum vedem, piața de valori este unul din numeroasele domenii de aplicare a capitalului
liber, deaceea el trebuie să concureze pentru atragerea lor.
Circulația fondurilor între aceste piețe de investire a capitalului are loc în funcție de mai mulți
factori, dintre care cei mai importanți sunt următorii:
- nivelul de profitabilitate al pieței;
- condițiile fiscale ale pieței;
- nivelul riscului de pierdere de capital sau deficitul veniturilor asteptate;
- organizarea pieței și confortul pentru investitor, posibilitatea de a intra rapid și ieși de pe piață,
nivelul de informatizare etc.

4.3. Funcțiile pieței titlurilor de valoare

Piața titlurilor de valoare îndeplinește un șir de funcții, care pot fi împărțite în două grupe:
funcția de piață în general, comună de obicei fiecarei piețe, precum și funcțiile specifice, care o fac
deosebită de alte piețe. Funcțiile de piață în general includ:
 2

- funcția comercială, adică funcție de a căpăta profit din operațiuni pe această piață;
- funcția de formare a prețurilor, asigură procesul de apreciere a mărfurilor și schimbarea lor
constantă etc.;
- funcția de informare: piața produce informațiile despre obiectele de comerț și le aduce la
cunoștința participanților săi; adică este o funcție de a informa participanții la piață și societatea despre
tot ceea ce se întâmplă pe piață;
- funcția de reglementare: piața elaborează normative comerciale și de participare la aceasta,
procedura de soluționare a litigiilor apărute dintre părți, stabilește prioritățile, organele de control sau
administrative etc.
La funcțiile specifice ale pieței de valori poate fi atribuită funcția de redistribuire și funcția de
asigurare a prețurilor și riscurilor financiare. La rândul său, funcția de redistribuire poate fi împărțită
condiționat în trei sub-funcții:
- redistribuirea de fonduri între ramuri și domenii de activitate a pieței;
- transferul de economii, în primul rând al oamenilor, din forma neproductivă în forma
productivă;
- finanțarea deficitului bugetului de stat evitând inflația, adică fără a pune în circulație mijloace
bănești adăugătoare.
Funcția de asigurare a risculului de preț sau hedgingul, a devenit posibilă datorită apariției clasei
de instrumente financiare derivate: contractele futures și opțiunile.

4.4. Piața bursieră și extrabursieră a titlurilor de valoare

Divizarea pieței în cea bursieră și cea extrabursieră nu presupune comerțul cu un tip sau altul de
titluri de valoare, ci modul de organizare a comerțului în sensul larg al cuvântului. Din acest punct de
vedere, piața de capital poate fi împărțită în următoarele tipuri:
- organizată și neorganizată;
- bursieră și extrabursieră;
- tradițională și computerizată.
Piața organizată a titlurilor de valoare presupune circulația lor pe baza normativelor stricte între
intermediarii profesioniști licențiați – participanții la piață în numele altor participanți la piață.
Piața neorganizată reprezintă circulația titlurilor de valoare fără respectarea regulilor unice ale
pieței de către toți participanții la piață.
Piata bursieră reprezintă tranzacționarea titlurilor de valoare la bursele de valori. Piața
extrabursieră reprezintă tranzacțiile cu valori în afara bursei de fonduri. Bursa de fonduri este
întotdeauna o piață organizată de valori, deoarece comerțul acolo se desfășoară în strictă concordanță
cu regulile bursei și numai între intermediarii ei, selectați riguros dintre participanții la piață. Piața
extrabursieră tot poate fi organizată și neorganizată. Piața extrabursieră organizată se bazează pe
sistemele de comunicații computerizate, pe comerțul și deservirea titlurilor de valoare.
Tranzacționarea titlurilor de valoare poate avea loc și pe piețele tradiționale și computerizate.
Prin ultimul comerțul se desfășoară prin rețele electronice computerizate, care leagă intermediarii într-
o piață computerizată unică, particularitățile căreia sunt:
- lipsa unui spațiu fizic, unde s-ar întâlni cumpărătorii și vânzătorii, deci prin urmare, lipsa de
contact direct între ei;
- automatizarea completa a procesului de tranzacționare și deservire a tranzacțiilor; rolul
participanților la piață se rezumă, practic, doar la întroducerea în calculator a ofertelor de vânzare-
cumpărare a titlurilor de valoare în sistemul de tranzacționare.

4.5. Participanții la piața titlurilor de valoare

Participanții la piață titlurilor de valoare sunt persoane fizice sau organizații, care cumpără sau
vând titluri de valoaree sau deservesc circulația lor și decontările aferente. Cu alte cuvinte, acestea sunt
persoanele sau organizațiile care întrețin anumite relații economice pentru a asigura circulația valorilor
mobiliare.
Principalii participanți ai pieței titlurilor de valoare sunt:
 3

- emitenții;
- investitorii;
- intermediarii pieței de fonduri;
- organizațiile care deservesc piața de fonduri;
- organele guvernamentale de reglementare și control.
Emitenții sunt cei care emit titlurile de valoare în circulație.
Investitorii sunt toți acei care cumpără titlurile de valoare emise în circulație.
Intermediarii pieței de fonduri aceștea sunt comercianții, care asigură comunicarea între emitenți
și investitori pe piața de valori.
Organizațiile care deservesc piața de valori sunt acele organizații care realizează toate celelalte
funcții pe piață, cu excepția cumpărării-vânzării acestor titluri de valoare, și anume: bursele de valori,
centrele de clearing, registratorii, depozitarele etc.
Emitenții – aceștea sunt de obicei statul, întreprinderile și organizațiile comerciale.
Investitorii – aceștea sunt de obicei populația, precum și entitățile comerciale interesate de
creșterea fondurilor libere.

4.6. Principalele tendințe în dezvoltarea pieței valorilor mobiliare

Principalele tendințe ale dezvoltării pieței moderne de valori sunt următoarele:

- internaționalizarea și globalizarea pieței;
- ridicarea nivelului de organizare și consolidarea controlului din partea statului;
- computerizarea pieței;
- introducerea inovațiilor;
- securitizarea.
Internaționalizarea pieței de valori înseamnă că fondurile națională trec peste frontierele țărilor,
se formează piața mondială a titlurilor de valoare, în raport cu care piețele naționale devin secundare.
Investitorii din orice țară pot investi fondurile lor excedentare în titlurile de valoare circulante a
oricărei alte țări. Piața de valori capătă un caracter global. Piețele naționale sunt doar părți componente
ale pieței de valori mondiale. Tranzacționările pe aceste piețe au un caracter continuu și se desfâșoară
pretutindeni. Ele se bazează pe titlurile de valoare ale companiilor transnaționale.
Creșterea nivelului de organizare a pieței și întărire a controlului din parte statului urmărește
scopul de a asigura fiabilitatea titlurilor de valoare și credibilitate din partea investitorilor. Amploarea
și importanța pieței de valori este de așa natură, încât distrugerea sa ar cauza și distrugerea procesului
economic, procesului de reproducere în genere. Nici un stat în epoca modernă nu își poate permite să
fie subminată încrederea în această piață, ca oameni care și-au investit economiile în hârtiile de
valoare ale țării lor sau altei țări să le piardă ca urmare a unei fraude sau unor dezastre.
Un alt motiv pentru acest proces este asigurarea impozitelor. Consolidarea organizării pieței și
controlului asupra ei permite fiecărui stat să mărească baza de impozitare și suma veniturilor fiscale
din partea participanții la piață.
Computerizarea pieței de valori a produs o revoluție atât în deservirea pieței, în primul rând, prin
intermediul sistemelor moderne rapide și atotcuprinzătoare de efectuare a tranzacțiilor, cât și în modul
de a desfașura comerțul propriu zis. Computerizarea reprezintă fundamentul tuturor inovațiilor pe piața
valorilor mobiliare.
Inovațiile în piața valorilor mobiliare sunt:
- noi instrumente pentru piața dată;
- un nou sistem de tranzactionare;
- o infrastructură nouă.
Noile instrumente ale pieței de valori sunt în primul rând numeroasele tipuri derivate ale titlurilor
de valoare, elaborarea unor tipuri și varietăți noi.
Sistemele noi de tranzacționare sunt sistemele de comerț, bazate pe computerizare și mijloace
moderne de comunicare, care permit comerțul în modul complet automat, fără intermediari, fără
contacte nemijlocite între vânzători și cumpărători.
Infrastructura nouă a pieței constituie sistemul modern informatizat, sistemul de clearing și de
decontare, serviciile de depozitare etc.
 4

Securitizarea (hedging-ul) reprezintă tendința de a transfera fondurile din formele lor tradiționale
(în formă de economii, numerar, depozite bancare etc.) în forma titlurilor de valoare; tendința de a
transforma o formă a hărtiilor de valoare în alta, mai accesibilă pentru o gamă largă de investitori.

4.7. Bursele de valori din Statele Unite ale Americii

Statele Unite ale Americii. Sistemul de burse din Statele Unite ale Americii este cel mai mare și
mai ramificat din lume. Cea mai veche bursă de valori în SUA este cea din din Philadelphia, care
funcționează (în perioada inițială cu întreruperi) din 1754.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea în Statele Unite se formau
burse provinciale, care deserveau piata titluri de valoare pentru companiile locale.
După război în Statele Unite ale Americii s-a stabilit conceptul de burse regionale (regional
exchangers), care deserveau regiuni întregi și piața națională de fonduri. Bursa de Valori din
Philadelphia le-a înghițit pe cele din Baltimore și Washington, în consecință devenind a treia din cele
mai mari burse de valori din SUA pe coasta de Est. În 1949 a fost fondată Bursa Midwest (vestul de
mijloc) prin unirea a două burse, anterior independente, cea din Minneapolis, Cleveland, Sent-Paul,
Sent-Louis și New Orleans. La sfârșitul anilor '50, prin fuziunea a burselor din San Francisco și Los
Angeles a apărut Bursa Pacific. Mai mult ca atât, bursele regionale care contribuiau la susținerea
lichidității pieței de valori naționale, au început să funcșioneze în Boston, Spokane, Salt Lake City și
Cincinnati.
Inițial bursele regionale constituiau piețele principale de titluri de valoare, emise de companii
mai mici, și jucau un rol auxiliar pentru acțiunile companiilor mari, listate la Bursa din New York si
Bursa Americană. Dar bursele regionale au pierdut și acest rol în 1971, ca urmare a aparișiei
sistemului NASDAQ, care reprezintă temelia circulației americane extrabursiere.
Crearea sistemului NASDAQ (engl.: National Association of Securities Dealers Automated
Quotations, a computerized system for trading in securities; rom.: Sistemul Automatizat de Cotare al
Asociației Naționale de Dealeri Bursieri) a simplificat și facilitat executarea tranzacțiilor extrabursiere.
Datorită calculatoarelor a devenit posibil contactul rapid dintre firmele specializate în tranzacționare a
valorilor și investitorii privați cointeresați.
Primul nivel al sistemului colectează date de la toți participanții la piață, în timp ce al doilea
deservește în primul rând firmele angajate profesional în tranzacțiile cu valori mobiliare, precum și
marii investitori. Apăsând pe buton poți vedea imediat pe monitoare informații despre diferite cotări pe
toate piețele. Al treilea nivel facilitează activitatea intermediarilor profesionali, permite întroducerea
datelor în sistem.
În comerțul din sistemul NASDAQ sunt implicate aproximativ 400 de companii, iar valoarea de
piață a acțiunilor tranzacționate depășește 200 miliarde dolari.
De asemenea, afară de sistemul NASDAQ, pe piața bursieră activează și așa-numitele „pagini
trandafirii” (Pink Sheets), alte diferite sisteme de tranzactionare elaborate de instituții celebre – asa ca
Instinet, Lattice, Cantor Fitzerald etc. În anii '90 aceste sisteme au demonstrat o creștere spectaculoasă
a cifrei de afaceri, cu toate că în general, ponderea lor în volumul total al comerțului nu este atât de
mare în comparație cu NASDAQ.
Veriga principală în sistemul bursier al Statelor Unite ale Americii este Bursa de fonduri din
New York (New York Stock Exchange). Ea a fost fondată în 1792, când 24 de brokeri au semnat
primul acord de brokeraj, creând astfel prima bursa organizata la New York. În martie 1817 a fost
elaborat statutul ei, care după forma de organizare constituia o corporație, aflată în proprietatea
membrilor săi, a fost format Consiliul de Administrație și stabilite orele de lucru.
În 1863 Bursa a cpătat numele de New York Stock Exchange.
Bursa de Fonduri din New York (New York Stock Exchange) nu este nici o organizație de stat,
nici companie. Începând cu anul 1972 ea este o societate non-profit, care reunește mai mult de 1300 de
membri. Membri ai bursei pot doar persoane fizice, dar în cazul în care un membru al Bursei este
proprietar al unei companii, atunci intreaga companie este considerată un membru al bursei.
Locurile (seats) la bursă sunt vândute persoanelor, care corespund unor cerințe strict definite.
Aproximativ o treime din locuri sunt date în arendă. În general, contingentul bursei se caracterizează
prin stabilitate, ceea ce contribuie la statutul înalt al Bursei ca una dintre instituțiile de elită din SUA.
 5

Bursa este administrată de Consiliul de guvernatori ales (Board of Governors). Până în 1972
Consiliul întrunea 33 de administratori, după reorganizare – 21: din ei 10 erau reprezentanți ai burselor
(exchange members), 10 reprezentanți independenți (public) și președintele, care votează doar în cazul
în care voturile sunt împărțite în mod egal.
La bursă circulă titluri de valoare, care îndeplinesc anumite cerințe (listing requirements).
Cerințele de listare ale Bursei din New York sunt considerate printre cele mai dure din lume:
- compania trebuie să aibă nu mai mult de 2000 de acționari și 1 mln. de acțiuni în circulație;
- valoarea de piață a acțiunilor în circulație trebuie să fie de cel puțin 16 milioane dolari SUA;
- profitul companiei înainte de impozitare (pre-tax earning) pentru ultimul an financiar trebuie să
fie de cel puțin 2,5 milioane dolari SUA și pentru fiecare din cei 2 ani precedenți – de cel puțin 2
milioane de dolari.
Tranzacționarea la bursă este un fel de licitație dublă. Prețurile sunt stabilite pentru 1 acțiune, dar
unitatea de bază pentru efectuarea operațiilor este „lotul complet” – 100 de acțiuni.
Aproape toate tranzacțiile sunt efectuate în numerar. Dar aceasta nu exclude operarea fără
acoperire, prin utilizarea creditului. Tranzacțiile cu prime la Bursa din New York sunt modeste –
acestea reprezintă mai puțin de 1% din cifra de afaceri de pe Wall Street.
O particularitate a Bursei din New York este dezvoltarea și perfecționarea sistemului de
transmitere a comenzilor și informațiilor. Majoritatea firmelor de brokeraj au filiale sau reprezentanții
lor în străinătate, asigurând astfel accelerarea executarării ordinelor clienților.
Cea de a doua ca mărime bursă din New York City și din Statele Unite este Bursa de Fonduri din
America (American Stock Exchange), care de fapt a fost fondată în 1921 dar a căpătat acest nume și
structura modernă doar în 1945.
Bursa de Fonduri din America nu impune cerințe la fel de severe privitor la admiterea titlurilor
de valoare la înregistrarea la bursă. Prin urmare, ea este o piața accesibilă pentru întreprinderile mai
mici. Afară de aceasta, ea a concentrat în sine circulația titlurilor de valoare străine, emitenții cărora nu
pot sau nu doresc să se conformeze cu cerințele de la Bursa New York Stock Exchange.

4.8. Bursele de valori din Europa de Vest

Ceea ce caracterizează bursele de valori din Europa de Vest pot fi atribuite trăsăturilor: tradiție și
diversitate. Aceasta din urmă prezintă o provocare majoră pentru coordonarea activităților lor. Acesta
este motivul pentru care stopează proiectele de creare a bursei unice europene universale. Deocamdată
procesul de unificare a operațiunilor bursiere din Europa este lent și dureros.
Sistemele europene, spre deosebire de America de Nord, nu cunosc sistemul așa-numiților
profesioniști, care au monopolizat operațiunile cu valori mobiliare în companii. În Europa se aplică
alte modele de lucru pe piața bursei – licitația tradițională în Europa continentală și licitația de dealer
din Marea Britanie.
Protagoniștii primului model de licitație la bursă – intermediarii – formeză prețuri unice, după
care în timpul zilei se înfăptuiesc aproape toate tranzacțiile comandate.
Esența modelului licitației de dealer este următoarea: numai câțiva dealeri concurenți pot să
cumpere și să vândă titluri de valoare ale unei companii concrete pe mijloacele proprii. Deci, cursul
titlurilor de valoare pot varia în timpul zilei.
O altă caracteristică a burselor de valori europene – tendința puternică de a internaționaliza piața
valorilor mobiliare. Acest proces merge în două direcții: pe calea vânzării de locuri pe piețele
europene firmelor de brokeraj străine și pe calea înregistrării în lista bursei a companiilor străine.
După numărul de locuri oferite burselor străine cea mai „internatională” este cea mai veche bursă
din lume – Bursa de fonduri din Amsterdam. Dar după numărul de tranzacții cu acțiuni ale societăților
străine este mult inferioară altora. Prin urmare, rolul de centru financiar al lumii s-a mutat la Londra,
care în prezent concurează pentru acest loc cu piețele de capital din America de Nord și Asia.
Anglia. O trăsătură caracteristică a sistemului britanic de burse este gradul înalt de concentrare.
În Marea Britanie operează 22 de burse cu sediul în Londra, Aberdeen, Belfast, Birmingham, Bristol,
Edinburgh, Glasgow, Liverpool, Manchester și alte orașe. Fiecare dintre aceste burse are propriul
statut, listă de companii înregistrate. Unele dintre ele folosesc sistemul de licitație clasic, și nu
sistemul de dealeri ca la piață centrală din Londra.
 6

La 26 martie 1973 șase burse regionale și Bursa de Valori din Londra, care a fost fondată încă în
secolul al XVII-lea, s-au unit într-o bursă comună – Bursa de Valori a Marii Britanii și Irlandei (The
Stock Exchange of Great Britain and Ireland) cu săli pentru operațiuni în Londra, Birmingham,
Dublin, Glasgow, Liverpool și Manchester. Membrii bursei s-au împărțit în două categorii – brokeri și
jabberi - fiecare acționând numai în rolurile lor.
Brokerii sunt agenți care acționează în numele persoanelor, care nu sunt membri ai bursei.
Sarcina lor este de a îndeplini comenzile de vânzare sau cumpărare a titlurilor de valori, pentru care
primesc comision.
Jabberii cumpară și vând acțiunile pe cont propriu, încheind contracte doar cu brokeri sau alți
jobberi (single capacity system).
Acest sistem de tranzactionare, care a funcționat în esență neschimbat până în 1911 a suferit o
revizuire majoră în 1986. Reforma legislației bursei britanice, cunoscută sub numele de „Big Bang”
sau „marea explozie” a determinat schimbări majore în bursa de valori. Rezultatele acestor schimbări
revoluționare – cum ar fi abolirea comisioanelor fixe pentru tranzacții cu titluri de valoare, renunțarea
de a diviza membrii bursei în brokeri și jobberi. Firmele - membre ale burselor au început să se
implice în comerțul cu titluri de valoare într-un rol dublu: în calitate de cumpător și vânzător al
titlurilor de valoare atât pe cont propriu, cât și pe contul altora (dual system capacity).
Din noiembrie 1986 Bursa de Fonduri din Londra formal este o companie privată (societate cu
răspundere limitată – private limited company). Anterior ea a fost asociație.
Schimbări majore au avut loc și în metodele de tranzacționare cu titluri de valoare. Introducerea
unui nou sistem informațional de cotații bursiere – Bursa de Valori de Cotație automate (The Stock
Exchange Automated Quotations – SEAQ) a dus la transferul comerțului de pe „parchet” pe ecranele
monitoarelor la aproape toate bursele.
În 1986 a fost adoptată Legea cu privire la servicii financiare, care a întrunit avantajele
indiscutabile ale autoreglării, cum ar fi viteza și flexibilitatea acțiunilor odată cu protecția juridică a
investitorilor individuali. În acest sens, Bursa din Londra a semnat un acord cu „The International
Securities Regulatory Organization” în scopul de a crea o organizație de autoreglementare, precum și a
unei burse comune de investiții recunoscută (RIE). Ca rezultat la Londra a apărut o nouă bursă „The
International Stock Exchange of the United Kingdom and The Republic of Ireland Limited”.
Deci, putem admite afirmația că Bursa din Londra este una dintre cele mai inovatoare burse de
valori din lume.
Franța. Bursa de Fonduri din Paris (Societé des burses Françaises - Paris Bourse), fondarea
căreia se referă la începutul secolului al XVIII-lea, este organul principal al comerțului cu titluri de
valoare în Franța. Ea reprezintă aproximativ 97% din totalul tranzacțiilor cu valori mobiliare efectuate
la 7 burse de fonduri din Franța (Paris, Lille, Lyon, Bordeaux, Marsilia, Nancy și Nant); aceasta se
explică prin faptul că titlurile de valoare listate la bursa de la Paris, nu pot fi tranzacționate la alte
burse franceze.
Reforma legislației cu privire la burse din ianuarie 1988 a dus la un proces de schimbări în
sistemul de tranzacționare de valori mobiliare. În trecut exista monopolul excepțional al brokerilor
(„agents de change”), care de fapt erau agenți guvernamentali în sfera comerțului cu titluri de valoare
și stabilirea cursurilor lor. Din acest motiv, brokerii trebuiau să corespundă unor cerințe profesionale
extrem de stricte pentru a fi admiși la tranzactionarea actiunilor. Toți brokerii au fost regrupați în
„Compagnie des Agents de Change” (CAC) și erau în comun responsabili de realizarea comenzilor
clienților.
Dizolvarea CAC în 1988 și transformarea agenților de schimb în așa-numita „Sociétés de
Bourse” a creat premisele pentru alte modificări pe piața valorilor mobiliare în Franța. „Sociétés de
Bourse” nu mai trebuia să păstreze statutul de organizație independentă și poate vinde locuri la bursă
altor parteneri străini.
Germania. Spre deosebire de SUA și Marea Britanie, în Germania nu există o divizare strictă
între bursele centrale și locale, deși metropola financiară neoficială din țară este considerată Bursa de
Valori din Frankfurt (la ea se încheie aproximativ 3/4 din tranzacțiile cu acțiuni ale societăților
germane). În afară de bursa menționată, Federația burselor de valori germane include încă 7 burse:
Bursa de Valori din Renania de Nord - Westfalia, Düsseldorf, Bavaria - Munchen, Hansa - din
Hamburg, Bursa de Valori din Baden -Wurttemberg din Stuttgart, Bursa din Berlin, Bursa din Saxonia
Inferioară din Hanover și Bursa de Valori din Bremen.
 7

Particularitatea principală a sistemului burselor de valori din Germania este rolul dominant al
băncilor, pe care ele le ocupă de peste o sută de ani, fiind membre ale burselor.
Bursa de Valori din Frankfurt pe Main a apărut în secolul al XVI-lea. La aceasta a contribuit
iarmarocul local. La sfârșitul secolului al XVIII-lea aici deja exista comerțul cu obligațiuni și creanțe.
Prima cotare datează din 1828. Bursa de Valori din Frankfurt (Frankfurter Wertpapierborse) este cea
mai mare din bursele germane. În 1994 acestei burse îi reveneau 75 % din cifra de afaceri a comerțului
cu acțiuni și 74% a comerțului cu obligațiuni.
În forma sa actuală, structura organizatorică a bursei ca instituție de drept public și organizație
non-profit există de la 1 ianuarie 1993. Cu alte cuvinte, Bursa de la Frankfurt este o organizație cvasi-
statală. În trecut, fondatorul bursei de la Frankfurt a fost Camera de Comerț Industrială. Dar, după
reorganizarea din anul 1992 bursa a devenit direct subordonată Societății pe Acțiuni Germane
(Deutsche Borse AG).
Bursa Germană este o societate pe acțiuni de tip deschis, unde 81% de acțiuni e deținută de
bănci, 10% - de bursele regionale și 9 % - de makleri. Bursa Germană administrează Bursa de Fonduri
din Frankfurt și Bursa Germană de Contracte urgente (DTB - Deutsche Terminborse).
Administrarea o înfăptuiește Consiliul de administrație format din 20-22 membri numiți pe un
termen de trei ani. Membrii Consiliului sunt reprezentanți ai băncilor, companiilor de asigurări, de
brokeri, investitorilor.
Principala platforma de tranzactionare este o sală specială, separată în trei părți, fiecare dintre
care se ocupă cu comerțul unui anumit tip de titluri de valoare (după principiul de ramură). Fiecare
parte, la rândul său, are forma unei tejghele dreptunghiulare, în interiorul căruia se află brokerii și
asistenții acestora, iar în afara lui – reprezentanții băncilor și brokerilor independenți.
Afară de sala principală, bursa are săli pentru tranzacționarea acțiunilor emitenților străini,
obligatiunilor și valutei.
Pentru fiecare hârtie de valoare, cotată la bursa oficială, se stabilește cursul unic pe o singură zi.
Pentru acțiunile mai valoroase și pentru titlurile de valoare speciale se aplică așa-numita cotațiile
consecutive de valori mobiliare. Dimensiunea minimă a ordinului bursier la această metodă de comerț
cuprinde 50 de unități, iar tranzacționarea de obligațiuni - 1 milion de Euro. Pe piața reglementată
zilnic se stabilește un preț unic în conformitate cu metoda cursului unic. Principii similare se aplică în
liberă circulație, deși, uneori, poate exista circulația continuă fără a determina valoarea minimă a
ordinului bursier.
Tranzacționarea la Bursa de la Frankfurt are loc de luni până vineri de la orele 10.30 - 13.30,
adică timpul de comerț este limitat la doar trei ore pe zi. Toate celelalte tranzacții nu mai sunt
comercializate prin licitație, ci prin intermediul a trei sisteme automatizate și concurente, care
deservesc trei grupuri principale de participanți la tranzacții. Acestea sunt Sistemul interbancar de
informații (IBIS), Sistemul de comunicații de date de brokeraj (MATIS) și Sistemul de informații de
piață pentru dealeri (MIDAS).
La Bursa din Frankfurt pe Main sunt în primul rând încheiate tranzacții urgente. Ele trebuie să fie
lichidate în a doua zi după data tranzacției, plata fiind facilitată prin funcționarea unei agenții speciale
de clearing și depozitare - Frankfurter Kassenverein. Începând cu a doua jumătate a anului 1970 se
admite, de asemenea, încheierea tranzacțiilor cu opțiuni la termen.
Elveția. Bursele de valori din Elveția există din 1850. Cea mai mare din cele șapte care există în
această țară este Bursa de Valori din Zürich. Un rol important în comerțul cu titluri de valoare îl mai
joacă și bursele din Geneva și Basel.
Bursa din Zürich este o instituție privată, care întrunește bănci ale companiilor
„Effektenborsenverein” și tot ele sunt fondatori ai bursei.
Calitatea de membru al bursei nu poate fi cumpărată, deoarece acest proces este legat de
necesitatea de a obține concesiunea de stat pentru ocuparea postului de agent bursier. Această
concesiune (concesiunea A) se acordă băncilor și reprezentanților acestora, care dispun de calificarea
profesională corespunzătoare și se bucură de o reputație bună.
Bursa de Valori de la Zürich este strict supravegheată de stat, atât de un control total din partea
Direcției economiei naționale din cantonul Zürich, precum și din partea Direcției Comisarului bursier,
care înfăptuiește controlul operativ. Numai băncile-membre ale Asociației de burse (aproximativ 30 de
membri în prezent) au autoritatea de a încheia tranzacții la bursa. În raport cu clienții ele servesc drept
comisionari, care îndeplinesc circulația valorilor mobiliare în numele propriu, dar la comanda și pe
contul părților terțe. Ele pot cumpăra și vinde titluri de valoare pe cont propriu.
 8

Afară de comerțul la bursele oficiale exista și burse neoficiale (Vorborse), ca o varietate a

circulației liber reglementate. Până la începerea activității bursei, pe parcursul sesiunii zilnice sau după
încheierea ei are loc comerțul cu hârtii de valoare, care oficial nu sunt înregistrate. Procedura de
comerț este aceeași ca și la bursa oficială, dar fără controlul din partea comisarului de bursă cantonal.
Afară de comerțul în cadrul burselor neoficiale, există și comerțul extrabursier, drept obiect de
comerț al căruia sunt atât titlurile de valori înregistrate, cît și neînregistrate. Participanții la acest
comerț pot fi băncile cu concesiunea A, și băncile și alte instituții financiare cu concesiunea B, care le
dă dreptul la comerț extrabursier cu titluri de valoare.
Țările de Jos. Bursa de Valori din Amsterdam este singura bursă oficială de valori din Olanda.
Aceasta este o instituție privată care este administrată de membrii săi, și are un grad înalt de
autonomie. Supravegherea generală a funcționării bursei o exercită Ministrul de Finanțe. Fondatorul
Bursei din Amsterdam a fost la început organizația profesională a participanților la comerțul în cadrul
bursei, dar mai târziu ea a devenit o societate privată, care deține controlul total asupra tuturor
operațiunilor.
Membrii acestei societăți (în prezent circa 1498 de membri) sunt bănci și firme de brokeraj,
precum și așa-numiții și „hoekmannen”, care, la fel ca „specialistii” din New York stabilesc cota de
vânzare-cumpărare a titlurilor de valoare.
Tranzacționarea la bursă cu titlurile de valoare admise au loc în așa-numitele săli pentru
operațiuni „Hoek” (literalmente se traduce ca „colț”). Anume acolo se află „hoekmannen-ii”, care
acționează ca intermediari între bănci și brokeri, dar nu pot îndeplini comenzile clienților privați. Ei
acționează într-un rol dublu – ca agenți și proprietari, încheind tranzacții pe cont propriu.
Deși principiul obligatoriu la bursă este realizarea comenzilor de vânzări prin intermediul
membrilor bursei, totuși, comerțul cu cele mai valoroase hârtii de valoare are loc prin cotarea lor
consecventă fără medierea lor. Participanții la piață declară verbal intențiile lor de a cumpăra sau vinde
titluri de valoare (open outcry).
În 1986 la Bursa de Valori din Amsterdam a fost introdus un nou sistem de tranzacționare (The
Amsterdam Interprofessional Market System), care oferă oportunități băncilor și firmelor de brokeraj
să încheie contracte directe cu pe o bază netto, adică fără comision. În cadrul acestui sistem sunt
tranzactionate respectivele valori mobiliare, care sunt cotate oficial la burse.

4.9. Bursele asiatice

Japonia. În timp ce bursele europene si americane au tendința de expansiunea volumului

operațiunilor sale datorită internaționalizării piețelor de valori, piețele regiunii asiatice rămân la zi
private de investiții străine.
Prin urmare, piața japoneză de valori este numită o piață tipic oligopolă. Firmele de brokeraj
străine au fost admise pe piața de valori din Tokyo abia recent. De exemplu, în 1990 ele au reușit să-și
extindă cota lor de la 4 până la 10%.
Între bursele japoneze cele mai remarcabile sunt cele din Tokyo, Osaka și Nagoya.
Bursa de la Tokyo (Tokyo Stock Exchange) fondată în mai 1878 este, fără îndoială, cea mai
mare din cele opt burse de valori din Japonia. Aceasta reprezintă mai mult de 80% din circulația de
fonduri din Japonia. Ea se află sub stricta supraveghere a Ministrului de Finanțe, care are dreptul de a
supraveghea activitatea curentă a bursei pe parcursul întrunirilor bursiere.
La bursa din Tokyo nu există membri personali: membrii acesteia pot fi numai firmele, implicate
în comerțul cu titluri de valoare, numite „securities companies”, autorizate prin licențiere de către
Ministerul de Finanțe. Numărul lor este determinat prin reglementările bursei. Aici există două tipuri
de membri: membri titulari (regular members) și membri „saitori”.
Organul de conducere al bursei este Consiliul Directorilor, compus din președinte și 26 de
directori.
Bursa din Tokyo funcționează de luni până vineri între orele 9.00 - 11.00 (sesiunea matinală
numită „zenba” și de la 13.00 - 15.00 ora locală (sesiunea de după-amiază – „goba”), sâmbătă la fel,
cu excepția a treia sâmbătă a lunii, atunci când piața este deschisă numai până la prânz.
În 1990 la bursă erau înregistrate peste 1600 de corporații, reprezentând numeric abia 0,5% din 3
milioane de companiile japoneze, dar care produc mai mult de un sfert de bunuri și servicii din țară.
Aceste întreprinderi, în conformitate cu cerințele înaintate la înregistrare, dețin un capital de bază de
 9

nu mai puțin de 1 miliard de yeni (mai mult de 7 milioane de dolari), au un profit de cel puțin 300 de
milioane de yeni pe an și plătesc dividende pe 1 actiune de cel puțin 5 yeni.
Puține dintre aceste companii sunt admise în ring sau sala de tranzacționare, unde tranzacțiile
sunt efectuate prin licitație. Această este primă secțiune a Bursei (Trading of the floor).
Condițiile de admitere în cea de a doua secțiune este mai liberală. Această secțiune își trage
începutul de la piata extrabursieră și concentrează acțiunile companiilor mai mici. Această secțiune
este complet automatizată (Computer - Assisted Order Routing & Executing System).
La Bursa de la Tokyo este interzis comerțul la termen. Un fel de substituent pot servi așa-
numitele tranzacții în marjă (margin tranzactions). Este vorba despre cumpararea și vanzarea de titluri
de valoare în credit, atunci când un membru ordinar tranzacționează contracte în termeni stabiliți și pe
cont propriu, iar clienților le oferă împrumut sau bani pentru a achiziționa titluri de valoare, sau titluri
de valoare propriu zise, destinate spre vânzare la un anumit termen, atingând un maxim de 6 luni.
Obiect al tranzacțiilor pot fi numai acele acțiuni care sunt cotate în prima secțiune. Clientul este
obligat să plătească 30 % din valoarea de piață a tranzacției, uneori mai mult.
Bursa de la Tokyo este una dintre puținele piețe de valori unde se păstrează principiul de
comisioane fixe. Se presupune că acesta este unul dintre motivele rentabilității înalte a firmelor
japoneze de broker - dealer. De la a 1 aprilie 1994 de comisioanele fixe au fost scutite tranzacțiile de
peste 1 miliard de yeni.
Tranzacționarea de valori mobiliare la Tokyo sunt efectuate nu numai la burse, dar și pe piața
liberă, a căror funcționare este foarte asemănătoare cu mostrele americane.
Printre piețele asiatice pot fi menționate, de asemenea, bursele de valori din Singapore, Hong
Kong, Shanghai și altele.

Bibliografia

1. Lege privind piaţa de capital: nr. 171 din 11.07.2012. In: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr.193-197/665 din 14.09.2012 (a intrat în vigoare la 15.03.2015);
Закон о рынке капитала №171 от 11.07.2012 г. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
nr. 193-197/665 din 14.09.2012 (вступил в силу с 15.03.2015 г.).
2. Lege privind Comisia Nationala a Pietei Financiare: [Titlul modificat prin Legea nr. 129-XVI
din 07.06.2007, in vigoare 06.07.2007] nr.192-XIV din 12.11.98. In: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr.117-126BIS din 14.08.2007, pag.3; Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.22-23/91
din 04.03.1999;
Закон Республики Молдова «О Национальной комиссии по финансовому рынку»
[Название изменено Законом №129-XVI от 07.06.2007, вступившим в силу 06.07.2007] №192-
XIV от 12.11.98. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 117-126BIS din 14.08.2007, p. 3;
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 22-23/91 din 04.03.1999.
3. Hotărârea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare: nr. 64/4 din 31.12.2008 „Referitor la
aprobarea instrucțiunii cu privire la oferta publică a valorilor mobiliare pe piața secundară”. In:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 53-54/215 din 13.03.2009;
Постановление Национальной комиссии по финансовому рынку: №64/4 от 31 декабря
2008 г. «Об утверждении Инструкции о публичном предложении ценных бумаг на вторичном
рынке». In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 13 марта 2009, nr. 53-54, ч. III, ст. 215.
4. Галанов, В.А., А.И. Басов. Биржевое дело: Учебник. – М.: Финансы и статистика, 2000,
с. 58-62, 270-283.
5. Внебиржевой рынок ценных бумаг. – Николаева, Т.П. ФИНАНСЫ И КРЕДИТ: Учебно-
методический комплекс. - М.: Изд. центр ЕАОИ. 2008. - 371 с.
6. Функции рынка ценных бумаг. [on-line], [citat 20.02.2020]. Disponibil:
http://www.grandars.ru/student/finansy/funkcii-rcb.html
7. Основные участники рынка ценных бумаг. [on-line], [citat 20.02.2020]. Disponibil:
http://studopedia.ru/3_106927_osnovnie-uchastniki-rinka-tsennih-bumag.html