ADJECTIVUL

1.Forma adjectivului. Clase morfologice de adjective

Cele mai multe adjective au o forma variabilă, fiind analizabile in: radical,
componentul prezent în toate formele aceluiași adjectiv, și desinența, partea finală, care se
modifică odată cu genul, numărul și cazul:

acr-u — acr-ă — acr-i — acr-e

simpl-u — simpl-ă — simpl-i — simpl-e

murdar- — murdar-ă — murdar-i — murdar-e

capabil- — capabil-ă — capabil-i — capabil-e

 Am notat cu (zero) desinența de masculin singular a adjectivelor murdar- ,

capabil- , căci tocmai absența desinenței este ceea ce le deosebește atât de forma feminină
de singular murdar — murdară, capabil — capabilă, cât și forma de masculin singular a
altor adjective (acr-u, simpl-u).

Mult mai rar, adjectivul apare și ca invariabil, având aceeași formă, indiferent de
numărul, genul și cazul substantivului regent:

perete kaki — casă kaki — pereți kaki — case kaki — unei case kaki

elev vivace — elevă vivace — elevi vivace — eleve vivace — unei eleve vivace

Clasificarea adjectivului după formă distinge adjective variabile și invariabile.

Cele variabile se împart, la rândul lor, în:

(a) adjective cu patru forme

alb M.SG – albă F.SG – albi M.PL – albe F.PL

(b) adjective cu trei forme

lung M.SG – lungă F.SG – lungi M.PL=F.PL

românesc M.SG – românească F.SG – românești M.PL=F.PL

următor M.SG – următoare F.SG=F.PL – următori M.PL

vișiniu M.SG – vișinie F.SG – vișinii M.PL=F.PL

(c) adjective cu două forme

mare M.SG=F.SG – mari M.PL=F.PL

 dulce M.SG=F.SG – dulci M.PL=F.PL

vioi M.SG=M.PL – vioaie F.SG=F.PL

Cele invariabile sunt adjective cu o singură formă:

cumsecade, roz, kaki, lila, mișto

Cum stabilim numărul de forme? Examinăm cum se comportă adjectivul în acord,

raportandu-l la substantive de gen și de număr diferit. Astfel, în timp ce alb distinge
patru forme (a), lung, românesc, următor, vișiniu, roșu disting numai trei forme (b),
iar mare, dulce, tare disting numai doua forme (c):

(a) perete alb — casă albă — pereți albi — case albe

(b) perete roșu — casă roșie — pereți roșii — case roșii
(c) perete mare — casă mare — pereți mari — case mari

Potrivit normei literare actuale, adjectivul drag are trei forme (drag—dragă—
dragi), și nu patru, formele corecte fiind dragile mele fete, asupra dragii mele fete, și
nu dragele mele fete, asupra dragei mele fete. Dimpotrivă, adjectivul ultim are patru
forme (ultim — ultimă — ultimi — ultime), și nu trei, formele corecte fiind ultimele
seri, contra ultimei decizii, și nu ultimile seri, contra ultimii decizii.

2. Acordul adjectivului cu substantivul

Într-o exprimare corectă, acordul în gen, număr, caz cu regentul este obligatorie. Spre
deosebire de substantiv, adjectivul are numai două genuri: masculin și feminin. Pentru
adjectivele depinzând de substantive neutre, acordul se realizează, la singular, cu masculinul
(a), iar, la plural, cu femininul (b):

(a) film interesant, scaun stricat, tablou impresionist

(b) filme interesante, scaune stricate, tablouri impresioniste

Greșelile de acord constau fie în nerespectarea acordului, mai ales a acordului in caz
(i), favorizată uneori de așezarea adjectivului la distanță de substantiv (ii), fie în
suprasolicitarea acordului (numit și hiperacord ), acolo unde norma românească nu
permite (iii):

(i) I-am scris unei fete cunoscută(corect: cunoscute) în tabără și foarte

simpatică(este corect:simpatice).
(ii) contra deciziei de curând adoptată (corect: adoptate);premierea lucrării cea
mai frumoasă (corect: celei mai frumoase)
(iii) literatura și cultura franceze (corect: franceză)
 3. Clase semantico-gramaticale de adjective

În funcție de rolul semantic diferit al adjectivului, se disting două subclase:

(a) adjective calificative, care exprimă o calitate/o însușire: uniformă elegantă,

albastră,
scurtă, uzată; magazin mic, curat, cochet, luminat;
(b) adjective categoriale (sau relaționale), care identifică subtipuri de obiecte și
exprimă relații între substantivul regent și substantivul prezent în rădăcina
adjectivului: uniformă școlară, militară, regală, românească; magazin sătesc;
cântec muncitoresc; decret guvernamental, prezidențial.

Rar, este posibilă trecerea de la o subclasă la alta, în condițiile schimbării sensului:

sistem nervos — adjectiv categorial, dar om nervos — adjectiv calificativ; primul intră în
seria (sistem) circulator, limfatic, vascular, iar al doilea intră în seria (om) liniștit, inteligent,
îngâmfat.

 Atunci când pe lângă un substantiv apar două tipuri de adjective, unul calificativ și
altul categorial, în română există două posibilități de a le ordona:

(a) substantiv — adjectiv categorial — adjectiv calificativ: (un) urs polar bătrân,
(b) adjectiv calificativ — substantiv — adjectiv categorial: (un) bătrân urs polar.

În schimb, în engleză, există o singură posibilitate de ordonare, cu ambele adjective

așezate înaintea substantivului: (an) old polar bear.

4. Topica în raport cu substantivul

Deși, frecvent, adjectivul care așezat după substantiv, adjectivele calificative pot
apărea atât în postpunere, cât și în antepunere (flori fumoase — frumoase flori); adjective
categoriale/relaționale apar obligatoriu în postpunere (uniformă militară, dar *militară
uniformă).

Aceeași observație, de topică fixă, în antepunere, privește și adjectivele situative

(*elevul biet, *ministru așa-zis).

Fiecare limbă are regulile și preferințele ei de așezare a adjectivului în raport cu

substantivul. Postpunerea este cea mai frecventă în română decât în alte limbi (să se
compare: rom.Ana are o carte frumoasă cu fr.Ana a un beau livre, engl.Ana has a
beautiful book).

Vecinătatea substantivului nu este absolut obligatorie: între substantiv și adjectiv, atât

în postpunere, cât și în antepunere, se poate intercala cu posesiv (a), iar, în postpunere, se
poate intercala și articolul demonstrativ cel (b). În cazul adjectivelor izolate, autonomia
adjectivului este mai mare, depărtarea de regentul substantival putând să crească (c):
 (a) caietul meu nou, noul meu caiet
(b) caietul meu cel nou
(c) Inteligentă și frumoasă, încă din primele clase de liceu, Ana și-a probat
încrederea în sine.

5. Gradele de comparație și exprimarea lor

Frecvent, adjectivele calificative acceptă gradarea, exprimând gradul în care este

posedată o calitate. Gradarea calității poate fi privită în mod absolut (a) sau poate fi privită în
comparație, comparându-se gradul în care este posedată însușirea de către obiecte (b) sau de
același obiect în momente diferite (c):

(a) Sanda este foarte inteligentă.

(b) Ioana este mai inteligentă decât frații ei/ cea mai inteligentă din clasă.
(c) Sanda este mai serioasă decât anul trecut.

În ultimele construcții, secvențele decât frații ei, din clasă, decât anul trecut reprezintă
reperul comparației (termenul cu care se face comparația).

Nu acceptă gradarea:

(i) câteva adjective calificative neologice care, etimologic, sunt comparative de

superioritate în latină sau superlative latinești:

anterior, inferior, posterior, superior, ulterior

extrem, infim, maxim, minim, proxim, suprem, ultim

(ii) câteva adjective care, semantic, includ semnificații superlative sau care sunt derivate
cu prefixe superlative:

colosal, desăvârșit, extraordinar, gigantic, nemaipomenit, teribil, uriaș

arbicunoscut, extrafin, hipersensibil, preafericit, răscopt, străvexchi, supraaglomerat,

supersensibil, ultrasecret

(iii) toate adjectivele categoriale/relaționale

uniformă * destul de școlară, *mai școlară decât altele, *foarte școlară, *cea mai
școlară.

Când un adjectiv categorial este utilizat în contexte de gradare, se produce schimbarea

statutului său, din adjectiv categorial în adjectiv calificativ( să se compare: sistemul *foarte
nervos cu este un copil foarte nervos, mai nervos decât frații lui).

Gradele de comparație sunt:

pozitivul (frumos, inteligent); este gradul nemarcat;

 comparativul; se caracterizează prin [+Intensitate], [+Comparație]; în cadrul
comparativului, se disting:

comparativul de inegalitate

de superioritate (mai frumos, mai inteligent);

de inferioritate (mai puțin frumos, mai puțin inteligent);

comparativul de egalitate (la fel de frumos, tot așa de inteligent);

superlativul; se caraterizează prin [+Intensitate], [+Comparație]; în cadrul lui se

disting:

superlativul relativ; se caracterizează prin [+Intensitate maximă],

[+Comparație];

de superioritate (cel mai frumos, cel mai inteligent);

de inferioritate (cel mai puțin frumos, cel mai puțin inteligent);

superlativul absolut; se caracterizează prin [+Intensitate maximă],

[ Comparație];

de superioritate (foarte amabil, foarte inteligent);

de inferioritate (foarte puțin amabil).