STATUL ŞI POLITICA

1. Autonomii locale şi instituţii centrale şi în spaţiul românesc (secolele IX-XVIII

După retragerea armatei romane din Dacia ( retragerea aureliană-271 d. Hr. ), procesul
de romanizare a continuat, iar populația romanizată a continuat să trăiască la nord
de Dunăre, migrând în cea mai mare parte la sate. Acolo s-au format obștile sătești,
care reprezintă o formă primară de organizare a românilor. Concentrarea mai multor uniuni
de obști în jurul unei autorități mai puternice a dus la formarea autonomiilor locale. Acestea
sunt forme de organizare prestatală, sub forma voievodatelor, cnezatelor, câmpurilor,
codrilor, cobâlelor etc.,organizate militar.

În Transilvania, în sec. al IX-lea, din cronica Gesta Hungarorum, reiese că existau trei
autonomii locale: voievodatele lui Gelu, Glad și Menumorut.Voievodatul lui Gelu se afla în
Câmpia Transilvaniei, al lui Glad în Banat și al lui Menumorut în Crișana. Ulterior, în sec. al XI-
lea,conform Legendei Sfântului Gerard ,se atestă doar două voievodate, conduse de Gyla și
Ahtum, al lui Gyla în Câmpia Transilvaniei și al lui Ahtum în Banat.

În Țara Românească, conform Diplomei Cavalerilor Ioaniți (1247), se formasera cinci

formațiuni prestatele: voievodatu lui Litovoi, voievodatul lui Seneslau, cnezatul lui Ioan,
cnezatul lui Farcaș și Țara Severinului, care va deveni Banatul de Severin.

În Moldova, în sec. al XIII-lea se menționează existența următoarelor formațiuni:

Codrii Cosminului, Câmpul lui Dragoș și a Cobâlelor.

În Dobrogea, în sec. al X-lea, documentele consemnează un jupânat, condus de

Gheorghe. În anul 1230 se atestă Țara Cavarnei,care va reprezenta nucleului vitorului stat
dobrogean
Toate aceste formațiuni prestatale au constituit bazapolitică și militarăpe care s-au
format voievodatele Transilvania, Țara Românească și Moldova .

Țara Românească s-a constituit în trei etape: prima etapă este Descălecatul lui
Negru-Vodă (1290); a doua etapă este domnia voievodului Basarab I (1310-1352). El
reușit unificarea tuturor autonomiilor sub o singură comandă. Deosebit de importantă este
victoria repurtată în Bătălia de la Posada( 1330) asupra regului maghiar Ludovic de Anjou,
în urma căreia a obținut independența Țării Românești; cea de-a treia etapă o reprezintă
domnia urmașilor săi, Nicolae Alexandru și Vladislav Vlaicu, în timpul cărora s-a consolidat
statul nou-format. Un fapt istoric relevant din a doua jumătate a sec. al XIV-lea este înființarea
Mitropoliei Țării Româneștide către domnitorul Nicolae Alexandru ( 1359).

Moldova s-a constituit, de asemenea, în trei etape: prima etapă o reprezintă Descălecatul lui
Dragoș (1350 ), care a fost trimis pe teritoriul Moldovei de regele maghiar pentru crearea unei
mărci de apărare, aflate sub suzeranitate maghiară, împotriva năvălirilor popoarelor de la est. A
doua etapă este Descălecatul lui Bogdan,din a doua jumătate a sec. al XIV-lea care îi înlătură
pe urmașii lui Dragoș de la domnie și creează statul Moldovei. Etapa a treia se referă la
consolidarea statului Moldovei, de către urmașii lui Bogdan, Petru Mușat și Roman .

În cazul Transilvaniei, din cauza cuceririi maghiare, situatia a fost diferită, aceasta fiind
organizată ca principat autonomîn cadrul Regatului Maghiar până în anul 1541, când
ungurii au fost cuceriți de otomani.Aici, în sec. XII-XIII,au fost colonizați sași, secui și
cavaleri teutoni.
 Dobrogea a fost incusă de Mircea cel Bătrân în Țara Românească ( 1388), în cadrul
căreia a rămas până în 1417, când a fost cucerită de otomani.

Principalele instituții medievale românești sunt: domnia și Biserica.

Domnia a fost cea mai importantă instituție pe toată durata Evului Mediuîn Țara
Românească și Moldova.Domnitorul era considerat ca având puteri divine, fiind întocmai cu
monarhii din Europa Occidentală. El deținea principalele atribuții atât în politica externă, cât și
în cea internă; succesiunea la tron era ereditar-electivă. Avea drept de viață și de moarte
asupra supușilor săi. Din secolul al XVI-lea, însă, odată cu creșterea influenței Imperiului
Otoman în Europa, numirea domnitorului necesita aprobarea Porții; în timpul epocii
fanariote( 1711-1821-Țara Românească; 1716-1821-Moldova), atribuțiile sale scad drastic,
devenind doar interne.
În Transilvania, până în 1541, principala instituție a fost aceea a voievodatului, fiind
condusă de un voievod; între 1541 și 1699, denumirea de voievod este înlocuită cu cea de
principe, care era ales de Dietă și necesita confirmarea sultanului. Din 1699, când devine
provincie a Imperiului Habsburgic, estecondusă de un guvernator numit de împăratul austriac.

Biserica, în Țara Românească și Moldova, a avut o deosebită importanță; mitropolitul

îl încorona și îl ungea pe domn, și, în caz de vacantare a tronului, îi putea fi înlocuitor.
Mitropolia Țării Românești a fost înființată în 1359, iar a Moldovei în 1402. În Transilvania,
situația stătea cu totul diferit, pentru că religia Ortodoxă era considerată doar
tolerată; Diplomele regale(1366) condiționau calitatea de nobil de apartenența la religia
catolică. În 1701 ia naștere Biserica Greco-Catolică, un cult care păstra în mare doctrina
ortodoxă, dar în cadrul căruia se introduceau și precepte catolice.În concluzie, evoluția
societății de la obști sătești, la uniuni de obști, apoi la autonomii locale și de la autonomii, la
state, a avut rolul de a perpetua civilizația românească. Consolidareaeconomică și politică a dus
la formarea unei ierarhii, în frunte cu domnitorul