OPERAȚIUNI ȘI CONTRACTE BANCARE

Profesor coordonator: Studentă:

ONEȚ CRISTINA CONSTANTIN LAURA

Specializare: DREPT

Anul: IV
 CUPRINS

OPERAŢIUNILE BĂNCILOR COMERCIALE.........................................................................................3

CONTRACTE BANCARE.........................................................................................................................9
CARACTERELE JURIDICE....................................................................................................................10
CONDIȚII DE FOND...............................................................................................................................10
CONDIȚII DE FORMĂ............................................................................................................................12
TRĂSĂTURI SPECIFICE ALE CONTRACTELOR BANCARE...........................................................13
CATEGORII DE CONTRACTE BANCARE DE CONT CURENT........................................................15
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................................18

2
 OPERAŢIUNILE BĂNCILOR COMERCIALE

MICĂ ISTORIE A ACTIVITĂȚII BANCARE

Istoria activitații bancare începe cu primele bănci de negoț din lumea antică, care acordau
împrumuturi în grâne către fermieri și comercianți ce transportau bunurile în orașe. Acest lucru a
început prin 2000 î.Hr. în Asiria și Babilon.

Ulterior, în Grecia Antică și în timpul Imperiului Roman, creditorii care își desfășurau

activitatea în temple au contribuit cu două inovații: acceptau depozite și schimbau bani.

Activitatea bancară, în sensul modern al cuvântului, își are originea în Evul

Mediu și Renașterea timpurie în Italia, în orașele bogate din nord
precum Florența, Veneția și Geneva. Familiile Bardi și Peruzzi au dominat activitatea bancară
din secolul XIV d.Hr. din Florența aceste familii au creat sucursale în multe alte orașe
din Europa. Dar, poate cea mai populară bancă italiană a fost cea fondată de familia Medici,
prin Giovanni Medici în 1397.

Dezvoltarea activității bancare s-a răspândit din nordul Italiei prin Europa și un număr
important de inovații care au avut loc în Amsterdam în timpul Republicii Olandeze din secolul
XVI d.Hr. și în Londra în secolul XVII d.Hr., iar în Germania, dinastii precum
Welser, Fugger și Berenberg au jucat un rol important peste secole.

În timpul secolului XX, inovații în domeniile telecomunicațiilor  au cauzat schimbări

importante în modul de funcționare a unei bănci, a dus la creșterea instituțiilor de credit în
mărime cât și răspândirea lor din punct de vedere geografic.

Spre sfârșitul primului deceniu din mileniul trei o criză financiară a cauzat falimentul mai
multor bănci, printre care și instituții de credit de prim rang la nivel mondial.

3
OPERAȚIUNILE BANCARE

Orice operaţiune desfăşurată de băncile comerciale presupune un risc potential. La nivelul

băncilor comerciale se desfăşoară trei mari tipuri de operaţiuni:

 operaţiuni pasive;
 operaţiuni active;
 operaţiuni desfăşurate în afara bilanţului.

Toate tipurile de operaţiuni bancare presupun fluxuri de fonduri şi deci, riscuri de nerambursare.

OPERAŢIUNILE PASIVE

Operaţiunile pasive reprezintă pentru banca comercială operaţiunile de atragere şi constituire

a resurselor.

Principalele operaţiuni pasive ale băncilor comerciale sunt:

 atragerea de depozite pe diferite maturităţi de la persoane fizice şi juridice;

 împrumuturi primite de la clientela bancară şi nebancară;
 constituirea capitalului social şi a fondurilor proprii.

Banca atrage resursele disponibile pe piaţa financiară şi le utilizează în principal la acordarea de

credite, plasarea în titluri (bonuri de tezaur, certificate de trezorerie etc.) sau constituirea de
depozite la alte bănci. Constituirea resurselor presupune costuri pentru băncile comerciale,
materializate în dobânzile plătite la depozitele şi împrumuturile atrase.

Ratele dobânzii de pe piaţa interbancară românească BUBID şi BUBOR sunt rate de referinţă ce
sintetizează întreaga activitate derulată pe parcursul unei zile bancare.

BUBID (Bucharest Interbank Bid Rate) reprezintă rata dobânzii pentru depozitele atrase de
bănci, respectiv preţul mediu la care se cumpără fondurile de pe piaţa interbancară.

BUBOR (Bucharest Interbank Offered Rate) reprezintă rata dobânzii pentru depozitele plasate la
bănci, respectiv preţul mediu la care se vând fondurile pe piaţa interbancară.

Decontările cu banca centrală cuprind şi împrumuturile de refinanţare garantate cu titluri de

stat sau alte titluri acceptate.

Împrumuturile interbancare cuprind împrumuturile primite de la bănci, grupate în funcţie de

termene, astfel:

4
  împrumuturi de pe o zi pe alta de la bănci, când operaţiunea se încheie pe baza unei
convenţii sau a unui contract pentru o perioadă de maximum o zi lucrătoare;
 împrumuturi la termen primite de la alte bănci, când operaţiunea se încheie pe baza unei
convenţii pentru un termen fix şi o durată mai mare de o zi lucrătoare;
 împrumuturi financiare primite de la bănci sunt primite de la băncile nerezidente, având
ca beneficiari finali agenţi economici nefinanciari, rezidenţi.

Depozitele bancare apar sub forma conturilor curente, a depozitelor la vedere şi a celor la
termen.

 conturile curente deschise clienţilor sunt destinate operaţiunilor curente de încasări şi

plăţi. În ceea ce priveşte remunerarea acestora, practicile în ţările Uniunii Europene sunt
diferite.
 depozitele la vedere sunt slab remunerate, destinate să primească sume de la titular în
vederea unei utilizări pe termen scurt. Soldul contului creditor poate fi retras în orice
moment, fără preaviz. În practică se întâlneşte şi cazul în care banca solicită, mai ales
pentru sume importante, un preaviz pe termen foarte scurt, de obicei o zi bancară. O
observare pe termen lung permite constatarea unei anumite stabilităţi a depozitelor la
vedere, ceea ce permite băncii alocarea lor pe o perioadă mai îndelungată.

Practica bancară a demonstrat că o parte din depozitele la vedere rămân în conturi pe perioade
mai îndelungate. Rezultă un sold permanent, care rămâne la dispoziţia băncilor sub formă de
pasive stabile.

 depozitele la termen reprezintă o sumă depusă de titular şi aflată la dispoziţia băncii până
la o scadenţă stabilită prin contract, în momentul constituirii depozitului. Depozitul la
termen este remunerat la un nivel mai ridicat, care să compenseze imobilizarea fondurilor
depuse. Nivelul ratei dobânzii este apropiat de cel al ratei dobânzii pe piaţa monetară,
pentru o perioadă asemănătoare. Retragerea sumei înainte de scadenţă se sancţionează de
către băncile comerciale printr-o pierdere de dobândă.

Capitalul social este alcătuit din totalitatea valorilor nominale a acţiunilor emise de bancă.
Acţiunile pot fi nominale sau la purtător. Pentru societăţile bancare, BNR stabileşte şi
actualizează nivelul minim al capitalului social. Băncile comerciale pot majora nivelul
capitalului social în baza hotărârii acţionarilor şi cu acordul BNR, utilizând următoarele surse:

- emiterea de noi acţiuni;

- prime legate de capital rămase după acoperirea cheltuielilor legate de operaţiunile
respective;

5
 - rezerve constituite din profitul net;
- diferenţe din reevaluarea patrimoniului;
- obligaţiuni, dividende şi datorii convertibile în acţiuni;
- rezerve constituite din diferenţe favorabile de curs valutar, conform normelor
legale.

Datoriile subordonate reprezintă împrumuturi primite în urma unor emisiuni de titluri sau
împrumuturi subordonate, cu o scadenţă nedeterminată sau îndepărtată, a căror rambursare este
condiţionată de anumite clauze contractuale. Datoriile subordonate sunt incluse în categoria
capitalului suplimentar bancar, până la nivelul de 50% din capitalul propriu.

Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt constituite de regulă la sfârşitul exerciţiului,

pentru elemente de patrimoniu a căror realizare sau plată este incertă sau pentru cheltuieli
exigibile în perioadele următoare.

OPERAŢIUNILE ACTIVE

Operațiunile active ale băncilor comerciale sunt operațiuni de creditare a activității

economice, adică de utilizare a resurselor mobilizate prin operațiunile pasive. Operațiunile
active, mai diversificate decât cele pasive, sunt clasificate după obiect în: creditarea firmelor,
creditarea persoanelor particulare si plasamente.

Creditul este operaţiunea prin care o parte numită creditor, pune la dispoziţie resurse
proprii sau împrumutate unei alte părţi, numită debitor, în schimbul unui preţ (dobânda) şi sub
constrângerea respectării unor condiţii minimale.

Condiţiile privesc elemente cum sunt:

a) identificarea subiecţilor raportului de creditare: debitorul şi creditorul

Creditorii tradiţionali sunt băncile, însă în aceeaşi categorie se mai înscriu şi persoanele fizice, şi
corporaţiile care cumpără obligaţiuni, precum şi autorităţile locale sau centrale. Gama
creditorilor este diversificată, iar în perioada actuală nu se mai pot identifica „creditori puri” sau
„debitori puri”. Afirmaţia se poate ilustra prin următorul exemplu: o bancă comercială acordă
împrumuturi pe diverse termene (este în poziţia de creditor) şi primeşte împrumuturi pe termen
scurt de la alte bănci pe piaţa interbancară (este în poziţia de debitor).Aşadar, încadrarea în una
sau alta dintre categorii depinde de modul din care se efectuează analiza. Cu toate acestea, este

6
recunoscut faptul că un creditor trebuie să dispună de un excedent monetar pe care urmăreşte să
îl plaseze în condiţii avantajoase.

Raporturile juridice consfinţesc dreptul creditorului asupra debitorului şi obligaţia acestuia din
urmă faţă de primul, în legătură cu suma împrumutată şi cu preţul creditului.

b) promisiunea de rambursare a sumei împrumutate, respectiv de stingere a obligaţiei

asumate

Rambursarea creditului vizează nu numai principalul, ci şi dobânda aferentă acestuia.

Promisiunea de rambursare este asumată de debitor din momentul acceptării condiţiilor din
contractul de credit şi a semnării acestuia. Suma împrumutată de către bancă este supusă riscului
de nerambursare. Acesta se poate manifesta ca urmare a falimentului debitorului, ca urmare a
unor dificultăţi financiare temporare sau datorită relei voinţe a debitorului.

Pentru contracarearea riscului de nerambursare, banca solicită garanţii beneficiarului creditului.

Garanţiile sunt de două tipuri:

 reale;
 personale.

Garanţiile reale vizează bunuri materiale, mobile sau imobile care pot fi executate de bancă în
ipoteza nerambursării împrumutului. Garanţiile personale constau în angajamentul unui terţ de a
plăti în locul debitorului dacă acesta nu îşi poate îndeplini obligaţiile.

c) dobânda

Dobânda este preţul plătit de debitor băncii în schimbul capitalului împrumutat. Preţul creditului
poate avea ca referinţă o rată de dobândă fixă sau una variabilă. Rata fixă rămâne nemodificată
pe toată perioada împrumutului dacă în contractul de credit nu se prevede altfel. În această rată
banca include, pe lângă dobânda normală, anticiparea privind modificarea acesteia în viitor, o
primă de risc şi marja bancară. Rata variabilă este cea mai utilizată întrucât îi permite
creditorului să se protejeze într-o anumită măsură de riscul ratei dobânzii.

Ratele de referinţă cele mai utilizate pe plan european sunt EONIA şi EURIBOR.

EONIA (Euro Overnight Index Average) este rata dobânzii de referinţă la operaţiunile overnight
pentru EURO. EONIA se calculează ca medie ponderată a tuturor tranzacţiilor overnight
desfăşurate pe piaţa interbancară din zona monedei unice europene. EONIA este utilizată şi ca
suport pentru tranzacţiile cu produse derivate.

EURIBOR (Euro Interbank Offered Rate) este rata dobânzii la care sunt oferite depozitele la
termen pe piaţa monedei euro de către o bancă altei bănci. Alegerea băncilor în panelul

7
EURIBOR este bazată pe condiţii selective: calitatea înaltă a creditului, cota de piaţă, gradul de
notorietate.

Băncile contributoare la EONIA şi EURIBOR sunt bănci de prim rang din zona euro şi din afara
acesteia.

d) termenul de rambursare

Termenul de rambursare al creditului variază de la perioade foarte scurte la perioade îndelungate.

Astfel, există credite pe 24 de ore (overnight) acordate pe piaţa interbancară dar şi împrumuturi
pe termene de peste 30 de ani (împrumuturi ipotecare).

În România, Legea bancară stipulează că:

1. sunt credite pe termen scurt cele sub 1 an;

2. sunt credite pe termen mediu cele între 1 şi 5 ani;
3. sunt credite pe termen lung cele peste 5 ani.

Clasificarea creditelor se poate efectua pornind de la criterii numeroase însă ne vom mărgini la
cea din punct de vedere al debitorului şi creditorului:

1. credit bancar – creditorul este banca;

2. credit comercial – creditorul este furnizorul, iar debitorul beneficiarul mărfii;
3. credit ipotecar – creditori pot fi: banca, statul, societatea ipotecară;
4. credit de consum – creditor este o bancă sau o societate financiară;
5. credit obligatar – creditor este cumpărătorul de obligaţiuni (investitorul), iar debitor
emitentul de titluri cu venit fix.

8
 CONTRACTE BANCARE

Contractul ce guvernează desfăşurarea activităţii de creditare a societăţilor bancare

este contractul bancar. 1

Operaţiunile bancare se desfăşoară prin intermediul contractelor bancare, obiectul lor

fiind constituit de operaţiunile bancare. Clienţii societăţilor comerciale bancare incheie frecvent
contracte specifice acestui domeniu al activităţii comerciale.2

Contractul bancar reprezintă acordul de voinţă prin care o parte (banca sau alt
comerciant) se obligă să efectueze operaţiunile bancare prevăzute de lege (operaţiuni
pasive, active, operaţiuni conexe) faţă de cealaltă parte (client) care se obligă să respecte
clauzele contractuale specifice contractului incheiat.

CARACTERELE JURIDICE:

a) contractul bancar este un contract bilateral (sinalagmatic), adică dă naştere la

obligaţii in sarcina ambelor părţi
b) contractul este cu titlu oneros, ceea ce inseamnă că ambele părți urmăresc obţinerea
unor foloase patrimoniale
c) contractul este comutativ, existenţa şi întinderea obligaţiilor născute în sarcina părţilor
sunt certe şi deci cunoscute chiar din momentul încheierii contractului
d) contractul este consensual, acordul părţilor fiind necesar şi suficient pentru încheierea
valabilă a contractului.

CONDIȚII DE FOND

I. Consimţământul părţilor capabile

a) Consimţământul băncii

1
Carmen Adriana Gheorghe, Drept bancar, Bucuresti, Ed. C.H. Beck, 2006, p. 158
2
Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancara

9
 Existeţa consimţământului băncii nu poate fi dedusă din simpla ofertă adresată publicului, ca
în cazul unei vânzări comerciale de bunuri mobile sau ca în cazul prestării unor servicii.
Consimţământul băncii trebuie să fie exprimat în formă scrisă şi individualizat prin raportare
expresă la un client şi la un contract bancar precis determinat. Aşadar, nicio ofertă a băncii
adresată publicului în general nu poate genera pentru bancă obligaţia de a incheia un contract
concret. Ea poate refuza oricând şi orice client, fără a fi obligată să-şi motiveze refuzul de a
contracta. Consimţământul băncii se exprimă prin reprezentatul ei legal, desemnat de consiliul de
administraţie sau prin funcţionarul bancar însărcinat cu această operaţiune.3

b) Consimţământul clientului
Consimţământul clientului trebuie să emane de la o persoană cu capacitate deplină de
exerciţiu. În consecinţă persoana fizică pusă sub interdicţie şi minorul sub 14 ani îşi vor exprima
consimţământul prin reprezentatul legal, iar minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă (14-18
ani) va fi asistat de pesoana care îl ocroteşte. Clientul persoană juridică îşi va exprima
consimţământul prin persoana fizică desemnată ca reprezentant potrivit legii sau statutului
propriu. Acest consimţământ trebuie să fie neviciat de eroare, dol sau violență. Totodată
consimţământul clientului trebuie să fie dat in deplină cunoştintă cu privire la conţinutul şi
efectele contractului bancar. Pentru realizarea acestei ultime condiţii, banca trebuie să-şi
îndeplinească obligaţia de informare.

c) Obligaţia de informare
În practică, consimţământul clientului rezultă din semnarea formularului redactat de
bancă. Contractul bancar are, în acest sens, natura unui contract de adeziune, cu clauze
prestabilite de bancă .4 Acest formular conţine însă numai clauzele esenţiale ale contractului. De
aceea banca este obligată să informeze clientul asupra tuturor condiţiilor contractelor bancare, a
tuturor angajamentelor reciproce ale părţilor.
Din natura contractului decurge consecinţa că toate clauzele care atenuează răspunderea
băncii sau care conferă acesteia drepturi specifice (cum ar fi dreptul de a rezilia unilateral şi
intempestiv contractul incheiat sau de a majora dobânda pe parcursul executării contractului de
credit) sunt opozabile clientului şi produc efecte juridice numai dacă există certitudinea că aceste
clauze au fost cunoscute şi acceptate de client în momentul semnării contractului.
Distinct de aceste clauze, contractul se consideră completat de drept cu normele legale în
vigoare şi cu uzurile bancare. Obligaţia de informare nu cuprinde şi aducerea lor la cunoştinta
clientului.5

II. Capacitatea părţilor

a) Capacitatea persoanelor fizice

3
Ion Turcu, Operatiuni ci contracte bancare. Introducere in teoria si practica dreptului bancar, Bucuresti, Ed. Lumina Lex, 1994, p. 175
4
Ibidem, p. 177
5
Monica Amalia Ratiu, Dan Drosu Saguna, Drept bancar, Bucuresti, Ed. C.H. Beck, 2007, p. 201

10
 Persoana fizică, parte în contractele bancare, trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină,
care se dobândeşte o dată cu vârsta majoratului. Majorul pus sub interdicţie şi minorul lipsit de
capacitatea de exerciţiu încheie contractele bancare prin reprezentanţii legali. Minorul cu
capacitate de exerciţiu restrânsa (14-18 ani) trebuie să fie asistaţi de ocrotitorii legali.

b) Capacitatea persoanelor juridice

Perosanele juridice pot încheia contracte bancare cu respectarea principiului specialităţii
capacităţii de exerciţiu (art. 34 al Decretului nr. 31/1954), prin persoanele fizice care le
reprezintă în temeiul legii sau statutului propriu.
De regulă persoana juridică dobândeşte capacitatea juridică din momentul înregistrării (art. 34
alin. 2 al Decretului nr. 31/1954). Această regulă este atenuată în favoarea persoanei juridice prin
norma legală cuprinsă în alin. 3 al art. 33 din Decretul nr. 31/1954 conform căreia “chiar înainte
de data inregistrării sau de data actului de recunoaştere, ori de data îndeplinirii celorlalte cerinţe
ce ar fi prevăzute, persoana juridică are capacitatea chiar de la data actului de înfiinţare, cât
piveşte drepturile constituite în favoare ei, îndeplinirea obligaţiilor şi a oricăror măsuri
preliminare ce ar fi necesare, dat numai întrucât acestea sunt cerute pentru ca persoana juridică să
ia fiinţă în mod valabil”. Aşadar, în temeiul textului legal citat viitoarea persoană juridică
dobândeşte cu anticipaţie o capacitate de folosinţă restrânsă, denumită în mod uzual “mica
personalitate juridică”. Astfel, de exemplu, după autentificarea actului constitutiv, asociaţii şi
fondatorii societăţilor comerciale vor putea cere, în numele viitoarei societăţi, încheierea unor
contracte bancare de depozit de numerar, în lei şi în valută, pentru vărsarea aporturilor acestora
la capitalul social.6

III. Obiectul contractelor bancare

Obiectul contractelor bancare îl constituie operaţiunile bancare permise de dispoziţiile art.
18-24 ale Legii nr. 33/1991 şi de art. 19-24, 34 şi 37 ale Legii nr. 34/1991, lege care a fost
abrogată și înlocuită cu Legea nr. 312/2004. Preţul serviciilor bancare, datorat de client, trebuie
să fie precis determinat prin contract.

IV.
Cauza contractului bancar
Cauza contractului bancar trebuie să fie certă şi licită. De aceea sunt prohibite contractele
bancare având o cauză ilicită, cum ar fi “spălarea banilor”

CONDIȚII DE FORMĂ

Deşi contractele bancare, în general, fac parte din categoria actelor juridice consensuale,
care se încheie în mod valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor, totuşi, în practica bancară
6
Ion Turcu, op. cit., p. 182

11
actuală, pentru dovada existenţei acestor contracte, ele se încheie întotdeauna în formă scrisă. În
unele situaţii, jurisprudenţa a acceptat ca dovada încheierii contractului să fie făcută cu alte
înscrisuri, cum ar fi corespondenţa purtată între părţi.
În alte situaţii s-a admis proba cu registru pentru a dovedi nu însăşi încheierea
contractului ci operaţiunile efectuate în baza unui contract existent şi prelungit de părţi după
expirarea duratei sale. Pe de altă parte, unele contracte bancare, cum sunt depozitul şi
împrumutul, fac parte din categoria actelor juridice reale, care se consideră încheiate numai în
momentul predării sumei, obiectului sau a titlului de valoare, după caz. Prin predare se înţelege
nu doar remiterea materială ci şi punerea la dispoziţie în sens juridic.7

TRĂSĂTURI SPECIFICE ALE CONTRACTELOR BANCARE

Reprezintă trăsături specifice ale contractelor bancare:

 caracterul specific al obiectului contractului,
 tehnicile utilizate, care au un caracter original, derivate din acelaşi specific bancar:
carduri bancare, scontul, data de valoare;
 o atenţie mai mare acordată clientului, inclusiv în scopul protecţiei sale în relaţia cu
societatea bancară, ce intră în raportul juridic de pe o anume poziţie, de inegalitate;
 declararea contractelor bancare ca fiind titluri executorii de către legea bancară;
 conţin clauze de modificare unilaterală a prevederilor contractuale;
 caracterul de adeziune al contractelor bancare, relevant de utilizarea exclusivă a
formularelor tipizate ale băncilor, cu clauze nenegociabile, în vederea încheierii
contractelor.8

Aderarea clientului la alte condiţii impuse de comerţul de bancă

În momentul în care clientul se adresează băncii pentru încheierea unui contract bancar, el se
va vedea pus în situaţia de a adera nu numai la clauzele contractuale, ci şi la condiţiile
generale de bancă, la uzurile covenţionale şi regulile profesionale bancare.

a) condiţiile generale de bancă, care reprezintă ansamblul normelor ce reglementează

operaţiunile efectuate de bănci faţă de clientelă, interesează clientul mai puţin din punct
de vedere al prevederilor legale cu caracter general şi mai mult din punct de vedere al
remuneraţiei băncii pentru serviciile faţă de client, al termenelor şi succesiunii
7
Carmen Adriana Gheorghe, op. cit., p. 166
8
Ion Turcu, Operatiuni si contracte bancare. Tratat de drept bancar, Bucuresti, Ed. Lumina Lex, 2004, p. 285

12
 cronologice în care se efectuează operaţiunile bancare. Aceste condiţii sunt cuprinse în
formularul tipizat, iar în caz contrar, revine instanţei de judecată rolul de a verifica dacă
clientul le-a cunoscut efectiv şi le-a acceptat;9

b) deşi există distincţia intre uzurile cu valoare de cutumă şi cele convenţionale,

practica arată că prima categorie de uzuri este inclusă în condiţiile generale de
bancă (deci există prezumţia că toate efectele au fost acceptate de părţi), iar uzurile
convenţionale îşi mentin cea mai importantă poziţie în materia contractelor
bancare; deci uzul, indiferent de această distincţie, va rămâne sursa de obligaţii ca
rezultat al aderării clientului la contractul bancar. Uzul bancar reprezintă deci tot ceea ce
face parte din funcţionarea normală a activităţii bancare: efectuarea plăţilor ordonate de
un client care a deschis un cont de depozit de fonduri, încasarea dividentelor cuvenite în
numele şi pe seama titularului de cont pentru aceleaşi titluri. Instanţa va rămâne totuşi
suverană în a constata şi interpreta uzurile bancare, pornind de la realitatea că ele exprimă
voinţa părţii celei mai puternice, banca;10

c) regulile profesionale bancare se referă la reglementările B.N.R., ce au caracter de

obligativitate atât faţǎ de client, cât şi faţă de societatea bancarǎ.

CONTRACTUL DE CONT CURENT

Contul curent este un contract prin care părţile (corentişti) convin ca, în loc să lichideze
creanţele lor reciproce izvorâte din prestaţiile făcute una către cealaltă, lichidarea să se
facă la un anumit termen prin achitarea soldului de către partea care va fi debitoare.
Creanţele reciproce ale părţilor se satisfac prin prestaţiile reciproce, urmând ca, la un anumit
termen, să fie achitată creanţa rezultată din compensarea celor 2 mase de creanţe.
Intrând în sfera activitaţii bancare, vom observa, pentru început, că acest contract este des
întalnit, deşi se pare că nu este vorba de contul curent comercial în formă clasică.
Terminologia bancară utilizează denumirea de < cont curent > pentru diferite operaţiuni
bancare: depozit de fonduri; deschidere de credit; avansuri garantate cu gajul unor titluri de
credit sau cu gajul unor stocuri de mărfuri; servicii de casierie; viramente.

CATEGORII DE CONTRACTE BANCARE DE CONT CURENT

A. Contractul de cont bancar de disponibilităţi

9
Ibidem, p. 289
10
Monica Amalia Ratiu, Dan Drosu Saguna, op. cit. 229

13
 Una din formele pe care le îmbracă contractul de cont curent în sfera activităţii desfăşurate de
societăţile comerciale bancare este contul bancar de disponibilităţi. În contabilitatea băncilor,
acest cont evidenţiază disponibilităţile clientelei şi operaţiunile de încasări şi de plăţi dispuse de
aceasta. Soldurile creditoare ale conturilor curente reprezintă disponibilităţile clientelei, iar
soldurile debitare ale acestora reprezintă plăţile efectuate de clientelă pe descoperire de cont
neautorizat.
Din analiza doctrinei rezultă că distincţiile dintre contractul de cont curent şi contul bancar de
disponibilităţi rezultă:
a) banca este obligată să execute ordinele clientului titular de cont cu privire la
disponibilităţile din cont, în timp ce remiterile reciproce sunt facultative în cazul
contractului de cont curent comercial;
b) în conturile curente bancare, plăţile efectuate de bancă la ordinul clientului
diminuează imediat şi succesiv soldul creditor al contului până la epuizarea
disponibilului, pe când remiterile efectuate de părţi în contractul de cont curent nu au
nicio legătură între ele;11
c) legătura contractuală existentă între părţile contractului de cont curent este guvernată
de principiile contractuale, contul curent contabil poate da naştere unor situaţii
diferite, în funcţie de tipul de cont, ce poate fi de credit sau de depozit, în cazul
deschiderii de credit în cont curent, clientul se poate libera rambursând creditul şi
plǎtind dobânda, iar în cazul depozitului în cont curent clientul poate pretinde oricând
restituirea întregului disponibil;
d) în ceea ce priveşte calitatea de subiect activ sau pasiv al părţilor raportului juridic,
întotdeauna titularul unui cont curent de disponibilitǎţi va avea numai calitatea de
creditor, iar în deschiderea unui cont curent de credit vor exista numai remiteri
unilaterale din partea bǎncii, contractul de cont curent comercial presupune remiteri
reciproce.
Contul bancar de disponibilităţi este un contract prin care clientul depune anumite fonduri,
constituind un sold creditor, iar societatea bancară se obligă să primească fondurile clientului şi
să execute ordinele clientului titular de cont, cu privire la fondurile ce vor fi debitate sau
creditate în cont.12
Contractul de cont curent de disponibilităţi este considerat bivalent: are, pe de o parte,
caracterul unui contract de depozit la vedere, fără obligaţia băncii de a fructifica fondurile
primite, iar pe de altă parte, este un contract de servicii de casierie, clientul efectuând depuneri şi
retrageri.

B. Contractul de deschidere de credit în cont curent

11
Carmen Adriana Gheorghem op. cit., p. 172
12
Monica Amalia Ratiu, Dan Drosu Saguna, op. cit., p.240

14
 Contractul de deschidere de cont este contractul prin care banca se obligă să acorde clientului
o sumă determinată, cu titlu de împrumut, pentru un termen stabilit, iar clientul se obligă să
ramburseze creditul la termenul contractului, împreună cu dobânda cuvenită.
El se încheie între bancă şi clientul său, care pot încheia simultan şi un contract de cont
curent pentru a derula prin cont curent creditarea. Clientul are facultatea de a stinge remiterile
din partea băncii, prin rambursări parţiale, astfel încât şi ceea ce a rambursat îi stă din nou la
dispoziţie în limita creditului acordat.
Între contractul de deschidere de credit şi contractul de cont curent există anumite distincţii
ce se referă la:
a) caracterul obligatoriu al remiterilor reciproce, acestea sunt obligatorii din partea
băncii în situaţia încheierii unui contract de deschidere de credit, în timp ce contractul
de cont curent presupune numai remiteri facultative, dacă nu există o clauză expresă
în acest sens;
b) calitatea de creditor; este stabilită încă de la început, exclusiv în favoarea băncii, ce
o păstrează până în momentul rambursării integrale a creditului şi dobânzilor;
contractul de cont curent permite calificarea uneia dintre părţi ca fiind creditor sau
debitor doar în momentul încheierii contului;13
c) calitatea de debitor este deţinută exclusiv de client, pentru aceleaşi motive
prezentate mai sus;
d) caracterul unilateral al remiterilor se referă la faptul că numai banca acordă
creditul, reciprocitatea de credite fiind de esenţa contractului de cont curent;
e) cuantumul creditului diferă astfel: este determinat în cazul contractului de
deschidere de credit, corentiştii acordându-şi reciproc credit nedeterminat;
f) nu poate fi vorba de aplicarea principiului indivizibilităţii creanţelor,
caracteristică a contractului de cont curent, deoarece în contractul de deschidere de
cont remiterile sunt obligatorii, nu facultative, creditorul putând fi constrâns să facă
remiteri în debitul contului său pentru realizarea creditului acordat;
Contractul de deschidere de credit în cont curent are avantajul de reutilizare permanentă a
creditului faţă de o creditare obişnuită. Astfel, clientul societăţii bancare are facultatea să
stingă remiterile primite din partea acesteia, prin rambursări parţiale, dacă are încheiat un
contract de deschidere de credit, astfel încât şi ceea ce a rambursat îi stă din nou la dispoziţie în
limita creditului acordat, posibilitate ce nu există în cazul contractului de creditare.14

C. Contractul de cont de depozit de fonduri

Legea bancară defineşte depozitul şi enumeră categoriile de depozite: depozite la vedere

şi în termen, în cont – cu numerar şi cu titluri.

13
Ion Turcu, op. cit., p. 187
14
Ibidem, p. 190

15
 Contractul de cont de depozit de fonduri este convenţia încheiată între o societate bancară
cu clientul, pentru predarea unei sume spre fructificare, banca având dreptul de a dispune
de aceste fonduri în propriul interes, dar şi obligaţia de a le restitui la cererea titularului de
cont, în orice moment sau la termenul convenit. Scopul încheierii acestui contract este acela
de fructificare a disponibilităţilor băneşti, a economiilor de către client şi de mijloc de finanţare a
creditelor de către partenerul bancar.
Contractele de depozit de fonduri se încheie între deponent, persoana fizică sau juridică, şi
societatea bancară ce este abilitată prin lege, în vederea acceptării de depozite
Contractul de depozit de fonduri este un depozit neregulat prin care banca devine imediat
proprietara fondurilor şi va suporta riscul pieirii fortuite. La cerere sau la termenul convenit,
banca va restitui suma depusă, indiferent de fluctuaţia puterii de cumpărare şi de profitul obţinut
de ea pe perioada depozitului. Depozitul neregulat se deosebeşte de depozitul obişnuit prin aceea
că, nemaifiind obligat să restituie aceleaşi monede primite, depozitarul este în drept a se servi de
banii primiţi în depozit, devenind în acest fel proprietarul lor şi debitor pentru suma primită de la
deponent.
Obiectul depozitului constă într-o sumă de bani ce este remisă băncii cu scopul
economisirii, păstrării şi prevederii, precum şi pentru fructificarea, finanţarea eventuală
printr-un credit.
Obligaţia deponentului constă în remiterea materială a banilor, bunuri fungibile şi
consumptibile, băncii revenindu-i obligaţia de restituire a fondurilor.15 Situaţiile diferă în funcţie
de contractul încheiat. Dacă este vorba de un contract de depozit la vedere, obligaţia băncii este
de a restitui banii în orice moment, la cererea depunătorului. Unele contracte pot prevedea un
preaviz obligatoriu pentru retragerea fondurilor, cuprins între o lună şi câteva zile. Caracterul
depozitului la vedere exclude total ideea de împrumut acordat băncii.

15
Ion Turcu, op. cit., p. 190

16
 BIBLIOGRAFIE

 Carmen Ariana Gheorghe, Drept Bancar, Ed. C.H.Beck, București, 2006.

 Ion Turcu, Operțiuni și contracte bancare. Introducere în teoria și practica
dreptului bancar, Ed. Lumina Lex, București, 1994.
 Monica Amalia Rati, Dan Drosu Saguna, Drept Bancar, Ed. C.H. Beck,
București, 2007.
 Ion Turcu, Operațiuni și contracte bancare. Tratat de drept bancar (Ediția a-5-a
actualizată și completă), Ed. Lumina Lex, București, 2004.

17