Omul de zapada care nu s-a topit.

A fost odata un om de zapada, el era

batran si era mare. Avea un morcov mare ca si
nas, carbuni pentru nasturi iar el avea doi prieteni
Gabi si Matei care se jucau cu el in zapada de
fiecare data. Zapada era pufoasa, cristalina iar
afara ningea ca in povesti cu fulgi mari si desi.

Intr-o buna zi a sosit primavara si apoi

vara iar omul de zapada devenise ingrijorat, el a
gasit o padure in care se putea refugia de razele
soarelui. In acea padure era frig insa soarele
devenea din ce in ce mai putenic iar in padurea
cea rece acum era cald.

Unul dintre prieteni il intrebasera:

-Nu vrei sa iesi din padure? Oricum e cald si aici.

Omul de zapada raspunsese:

-Nuuu, e prea cald si o sa ma topesc, dar voi incerca de dragul tau.

Iesind din padure omul de zapada a constatat ca nu se topeste sub

razele soarelui si era foarte mirat.

-De ce nu ma topesc?! Poate ca sunt la umbra ori stau sub frunzele

unui copac.

El a mers mai departe pe o campie unde nu erau copaci si spre

surprinderea tutror nu s-a topit.

Oare sunt vesnic? Oare am ceva vesnic in mine? Se intreba el.

Stand si gandindu-se si-a dat seama ca amintirile lui vor fi vesnice.

Asa si-a dat seama ca el este vesnic pentru prietenii sai.

Scris de G. clasa a III-a