Sunteți pe pagina 1din 27

Teoria Haosului

EFECTE SI APLICATII
 EFECTUL FLUTURE
 EFECTUL DOMINO
 METODA BULGARELUI DE ZAPADA
 APLICATII IN INFORMATICA
 APLICATII IN BIOLOGIE
 APLICATII IN PSIHOLOGIE
 APLICATII IN ECONOMIE
 APLICATII IN FILOSOFIE
Efectul domino
Teoriile haosului permit calcularea momentului de la care un sistem complex iși modifică în mod
brutal starea, fie ducând la efectul domino fie la cel al fluturelui.

-> Inducţia
matematică poate fi asemănată efectului căderii pieselor
de domino.

Efectul domino provoacă o cascada de evenimente care se leagă unele de altele prin legături ca de la
cauza la efect, așa precum o piesa de domino provoaca prin căderea ei si căderea celorlalte.

Inducția matematică este o modalitate de demonstrație utilizată în matematică pentru a stabili dacă
o anumită propoziție este valabilă pentru toate numerele naturale.

Demonstrația prin inducție că propoziția P(n) , pentru orice n care apartine lui N se compune din
doi pași:

Cazul inițial: demonstrarea faptului că propoziția este valabilă pentru n = 0 .


Pasul de inducție: Se dovedește că, pentru orice n natural, P(n) implică P(n+1) .

Sa consideram prin analogie ca:

P(n) ar fi: “ Al n-lea domino se darama”

Daca (a) “P(1) este adevarat”; (Primul domino se darama)

(b) “P(k) este adevarat) implica “P(k+1) adevarat”

Daca dominoul k se darama implica dominoul k+1 se darama. => P(n) este adevarata pentru orice n.
Toate dominourile se darama !

METODA BULGĂRELUI DE ZĂPADĂ


Reprezintă împletirea activităţii individuale cu cea desfăşurată în mod cooperativ în cadrul grupelor şi
presupune reducerea numărului de elemente, aspecte, faţete ale unei probleme/situaţii pentru
focalizarea asupra celor esenţiale.

Vorbind la un nivel metaforic, efectul bulgarelui de zapada incepe de la o stare initiala de mica
importanta, devenind tot mai mare (mai serios), si poate posibil periculoas si dezastruos (un cerc
vicios), desi ar putea fi benefic in timp. Acesta este un clișeu foarte frecvent folosit în desene animate
și teatru modern și este de asemenea folosit în psihologie.
Analogia este comuna cu rularea unui bulgare mic pe un deal acoperit de zăpadă. După cum se
rostogolește bulgarele va retine mai multa zăpadă, câștigă in masă și in suprafață.

În ingineria aerospațială, este folosit pentru a descrie efectul de multiplicare într-o economie de
greutate originală. O reducere a greutății a fuselajului va necesita mai puțin efort in ridicare, adică
aripile pot fi mai mici. Prin urmare, mai puțin efort de împingere este necesar. Aceasta iterație poate
fi repetată de mai multe ori, deși greutatea pentru fiecare iterație scade.

Ripple Effect este o situatie in care undele/valurelele provocate de caderea unui obiect in apa se
propaga de jur-imprejurul punctului. Acest effect descrie, spre exemplu, cum reactia unui singur
investitor se raspandeste in economia mondiala si afecteaza in bine sau rau veniturile si abilitatea de
cheltuiala a unui alt investitor, chiar daca nu exista legatura intre cei doi.

Kessler Effect cunoscut si sub numele de Kessler Syndrome a fost propus de astrofizicianul Donald J.
Kessler in 1978 si este un scenariu in care doua corpuri aflate in orbita joasa a Pamantului si care au
densitati indeajuns de mari, pot produce prin coliziunea lor un efect de tip cascada, fiecare coliziune
ce poate urma generand asa numitul “moloz spatial” crescand si mai mare riscul altor avarii. Din
cauza acestui efect,explorarea spatiului ar putea fi ingreunata si utilizarea satelitilor imposibila.

Sindromul Kessler este foarte periculos mai ales din cauza Efectului Domino. Daca doua corpuri se
ciocnesc, se formeaza “moloz spatial”, asa cum am stabilit mai sus. Molozul spatial mai apoi,
multumita campului gravitational, va lovi si alte obiecte care se vor transforma si ele la randul lor in
moloz pana cand orbita joasa a Pamantulu va fi ocupata numai de bucati de gunoi spatial, trecere
prin el fiind imposibila.
Earmacov Rodica

Maftei Mălina

Onofrei Alexandra

Efectul Fluture

În teoria haosului, efectul fluturelui este sensibilitatea dependenței față de condițiile


inițiale, în care o mică schimbare într-un loc dintr-un sistem neliniar determinist poate duce la
diferențe mari într-o stare târzie. Numele efectului, inventat de Edward Lorenz, este derivat
din exemplul teoretic de formare a unui uragan care este condiționat de faptul dacă un fluture
îndepărtat a bătut sau nu din aripi în urmă cu mai multe săptămâni.

Deși efectul fluturelui poate părea a fi un comportament puțin probabil, acesta este
expus prin sisteme foarte simple. De exemplu, o minge plasată pe vârful unui deal poate
coborî la vale în orice direcție în funcție de, printre altele, mici diferențe ale poziției sale
inițiale.

Efectul fluturelui este o figură de stil comună în ficţiune, în special în scenariile care
implică călătoria în timp. În plus, operele de ficțiune care implică puncte de la care povestea
diferă în timp datorită unui eveniment aparent minor, ducând la un rezultat semnificativ diferit
față de cazul în care nu ar fi avut loc aceea divergență, sunt un exemplu de efect fluture.

Teoria haosului și sensibilitatea dependenței față de condițiile inițiale au fost descrise


în literatura de specialitate într-un caz particular al problemei celor trei corpuri de către
Henri Poincaré în 1890. Mai târziu, el a propus că astfel de fenomene ar putea fi comune,
de exemplu, în meteorologie.
Unii oameni de știință au susținut că sistemul meteorologic nu este la fel de sensibil
față de starea inițială după cum se estimase anterior.

Aceste cifre arată două segmente ale evoluției tridimensionale a două traiectorii (una
în albastru, cealaltă în galben) pentru aceeași perioadă de timp, în atractorul Lorenz,
pornind de la două puncte inițiale care diferă la doar 10-5 în axa X de coordonate. Inițial,
cele două traiectorii par coincidente, după cum indică diferența mică dintre coordona z a
traiectoriilor (în albastru și galben), dar pentru t> 23 diferența este la fel de mare ca și
valoarea traiectoriei. Poziția finală a conurilor indică faptul că cele două traiectorii nu mai
coincid la t = 30.

Cel mai simplu cadru matematic care prezintă dependența sensibilă față de condițiile
inițiale este dată de următoarea parametrizare a hărții logistice:

Aceasta, spre deosebire de alte hărți haotice, are o soluție cu formă închisă:

Condiția inițială a parametrului Θ este dată de ecuația:

Murgulet Teodora

Tesu Cristina

Tarnovanu Vlad

Aplicații ale teoriei haosului în economie


de Blănaru Dan, Crețu Marian, Ferenbac Marc

1) Introducere.

Încă de la început, economiștii au încercat să construiască modele


economice folosind concepte și mijloace preluate din așa-numitele științe exacte.
Derivând metodele din fizica clasică, ei au folosit ecuații liniare pentru a modela
procesele economice, întrucât sunt ușor de folosit și au soluții unice. Totuși,
având în vedere că s-au înregistrat multe progrese în științele exacte și că noi
metode matematice și statistice au devenit uzuale, a devenit imposibil de ignorat
faptul că multe fenomene economice importante nu pot fi înțelese folosind
metodologia clasică. Evenimente economice des întâlnite, ca de exemplu crizele
sau recesiunile economice, imprevizibilitatea pieței de capital sau ciclurile
economice, sunt încă studiate folosind metode liniare care nu sunt suficiente
pentru a le descrie. În matematică și fizică, teoria haosului descrie
comportamentul unor sisteme dinamice neliniare care în anumite condiții
prezintă un fenomen cunoscut sub numele de haos. Printre caracteristicile unui
sistem haotic se numără sensibilitatea la condițiile inițiale (cunoscută sub numele
de Butterfly Effect). Ca efect al acestei sensibilități, comportamentul sistemelor
care sunt caracterizate de haos pare a fi întâmplător, deși sistemul este
deterministic în sensul că este bine definit si nu conține parametri întâmplători.
Exemple pentru aceste tipuri de sisteme include: atmosfera, sistemul solar,
plăcile tectonice, creșterea populației sau economia.

2) Haosul în economie

Sunt cel puțin două motive pentru care teoria haosului este atât de
interesantă pentru a explica fenomenul economic. Primul este interesul
oamenilor de știința pentru a crea modele realiste. Partizanii teoriei
haosului încearcă să pună bazele unei științe noi, mai realiste. Cele mai multe
caracteristici ale teoriei haosului sunt, în mod evident, în contradicție cu noțiunile
fundamentale ale economiei clasice, pe care se bazează teoria economică din
zilele noastre. Teoria clasică prezintă universul ca pe un mecanism care poate fi
supus unor măsurători exacte, predicții corecte si control. Haosul, în schimb, este
un sistem determinist caracterizat prin comportamente complexe, bazate pe
interacțiuni între elemente, care par întâmplătoare. În acest sens, haosul ar
putea reprezenta o schimbare de perspectiva în explicarea fenomentelor
economice, ca de exemplu fluctuații, instabilitate, crize, depresiuni economice.

Al doilea motiv îl reprezintă posibilitatea de a controla sistemele. Opinia


inițială în rândul oamenilor de știință a fost ca mișcarea haotică a sistemelor nu
este nici previzibilă, nici controlabilă, din cauza dependenței sensibile la condițiile
inițiale. Schimbările mici conduc la alte mișcări haotice, și nu la vreo alternativă
stabilă și previzibilă. Însă, s-a demonstrat că, deși haosul este imprevizibil,
structura sa deterministă îl face exploatabil, deci controlabil. Paradoxal,
sensibilitatea sistemului haotic la condițiile inițiale poate fi folosită pentru a-l
controla. Această observație a deschis posibilitatea schimbării comportamentului
sistemelor naturale fără a schimba vreuna dintre proprietățile lor inițiale.

3) Piața de capital

Piața de capital este acceptată ca fiind un sistem self-similar, în sensul


că părțile componente sunt asemănătoare sau chiar identice cu întregul.
Un alt tip de sistem self-similar în matematică este fractalul. Poate oare
piața de capital să fie asociată cu un fractal? Dacă privim graficele ce
reprezintă prețul acțiunilor într-un interval de un an, o lună, o saptamână
sau chiar o zi, vom observa că ele au o structură asemănătoare. Totuși, ca
și fractalul, piața de capital are o dependență sensibilă la condițiile inițiale.
Acest factor este cel care face sistemele de piață dinamice atât de greu de
previzionat. Pentru că nu putem descrie exact situația actuală cu toate
detaliile necesare, nu putem prezice exact starea sistemului într-un
moment viitor. Însă succesul pieței de capital poate fi previzionat de către
experții în haos. Ei afirmă că investițiile pe termen scurt sunt o pierdere
de timp și că acest tip de investitori vor dispărea în timp din cauza
costurilor mari ale tranzacțiilor. Însă, prețurile acțiunilor pe termen lung nu
sunt întâmplătoare. Investitorii vor câștiga dacă vor urmări trendul pe
termen lung. Un sistem poate fi imprevizibil pe termen scurt, însă
determinist pe termen lung.

4) Managementul întreprinderii
 Sistemele neliniare (cum este și cel organizațional) sunt caracterizate
prin faptul că au “puncte de bifurcație”, regiuni unde sistemul stă pe
muchie de cuțit, și poate în orice moment să-și schimbe comportamentul.
Un sistem care a fost stabil pentru o lungă perioadă poate brusc să se
comporte imprevizibil. De exemplu, o companie care este in continuă
creștere de cațiva ani, poate într-un mod neașteptat să intre într-o
perioadă de oscilări necontrolabile. Alte sisteme, în schimb, pot deveni
auto-organizate și se pot așeza într-o stare de stabilitate relativa, de
comportament economic bine definit. Încercările de a modifica acest
comportament spre noi direcții, în timpul acestei perioade, va fi foarte
dificil.
 Teoria haosului subminează nevoia controlului riguros și stabilitatea
creată de rutinele existente, pe care managementul tradițional le preferă.
Teoria Haosului oferă știintei manageriale noi posibilități cu privire la când
și unde controlul managerial este necesar sau posibil și la ce scara a
organizației sunt aceste eforturi cel mai bine folosite. Pe scurt, raportul
dintre libertate si necesitate variază în funcție de mai mulți parametri.
Stabilitatea parțială poate fi păstrată in anumite condiții, astfel încât să nu
fie distruse conexiunile care mențin sistemul laolaltă. Această teorie
susține astfel logica multor noi idei manageriale. Ideile actuale care au ca
scop democratizarea deciziilor luate în cadrul întreprinderilor își găsesc
sprijin în teoria haosului; nici un plan și nici o politică nu este adecvată
pentru a acoperi toate exigentele în același timp. Managementul modern
trebuie să facă loc ideilor spontane, venite din partea angajaților la
momentul oportun.
 În organizarea tradițională a întreprinderilor se caută formarea de
structuri cât mai stabile, aparent predictibile și puțin supuse riscurilor,
structuri ce sunt supuse unui control strict din partea managementului.
Acest gen de structuri creează mai degrabă impresia de control, ce
porneste dintr-o nevoie psihologica, ce însă are ca rezultat limitarea
creativității, a inițiativei, diminuarea motivației angajaților in întreprinderi.
În modelele tradiționale de luare a deciziilor, se consideră că managerului
îi este accesibilă informația completă și perfectă. În realitate, informații
complete există numai despre evenimente trecute, iar alegerile pentru
viitor trebuie să se bazeze pe informații limitate deoarece viitorul
presupune mereu atât risc cât și incertitudine.
 O analiză a raționalității și incertitudinii în luarea deciziilor duce la
ideea de a lua în seamă și teoria haosului. Deși recunoaște că viitorul nu
poate fi prevăzut cu exactitate, teoria haosului oferă posibilitatea
cunoașterii unui număr de posibilități pentru desfășurarea evenimentelor
viitoare. De asemenea, susține că informația completă și exactă, atât de
necesară în luarea deciziilor, nu poate fi obținută, iar trecutul nu este un
ghid exact al viitorului.
De aceea, ideile de referință ale managementului strategic trebuie
schimbate: trebuie sa fie create condiții unde se poate mereu învăța ceva
nou, de unde pot sau nu să apară noi strategii, în funcție de situație.
Managerii nu trebuie să încerce să iasă din starea de haos, ci să vină cu
soluții noi care să integreze toate informațiile. Informația activează astfel
un proces prin care pot apărea soluții si strategii la toate nivelele
organizației, ce vor oferi noi modalități de gândire si de funcționare a
întregului sistem.
5) Politici economice
Există de asemenea multe motive importante pentru a continua să
înțelegem impactul neliniarității și haosului în sistemele sociale. Controlul
sistemelor liniare poate fi chiar mai ușor de realizat decât al celor liniare,
deoarece ar putea fi nevoie doar de o schimbare mică pentru a crea o
schimbare radicală în sistem. Cu alte cuvinte, schimbări mici în politicile
economice, având costuri reduse, ar putea avea un impact mare asupra
bunăstarii sociale. Pe de altă parte, poate fi foarte greu să se determine
exact când și unde să se aplice aceste politici și cum să se evalueze
impactul lor.
În aplicarea unor politici (economice sau sociale), este foarte
important să se construiască un model de analiză potrivit. De fapt, pentru
a influența rezultatele și procesele economice, trebuie să ne putem baza
pe un model care sa fie o descriere cât mai reală a sistemelor economice .
În privința controlului sistemelor, critica principala s-a indreptat către
modelele liniare, care conduc către o înțelegere greșită a realitatii și care
pot introduce erori si politici economice neadecvate.
O politică economică bazată pe o teorie greșită, produce efecte care
vor fi fundamental diferite de cele previzionate de teorie. O alternativă
pentru a formula politici adecvate, cu consecințe diferite de cele asociate
cu teoriile tradiționale poate fi folosirea modelelor haotice.

6) Metode de analiză și statistică


Printre metodele de analiză se numără:
---metoda R/S, utilizată pentru a studia dinamismul pieței de capital
---metoda K-Z a lui Larrain, utilizată în descrierea unei economii cu un model
neliniar bazat pe evoluția ratelor dobânzilor. Pentru anumite piețe de capital
stabile( de ex: piața obligațiilor corporațiilor sau piața tezaurului), se pot
obține pe baza acesteia prognoze asupra evoluțiilor ratelor dobânzilor, care
coincid cu realitatea.

METODA R/S A LUI HURST


Hurst a demonstrat faptul ca multe fenomene naturale au o
dinamica data de o „lege aleatoare modificata”. Asa sunt inundatiile,
fluctuatiile de temperatura de-a lungul anului, ploile, petele solare
s.a.m.d, care pot fi reprezentate în functie
de modelul în care se comporta raportul R/S în timp. Metoda R/S consta
în esenta din urmatoarele:
Se presupune ca avem o serie dinamica initiala, reprezentând
evolutia unui fenomen sau proces natural. Pornind de aici, se determina
marimea:
t

Xt,N= ∑
k =1
(x k −m N )

unde: Xt,N – abaterea cumulată pe N perioade, x k - componenta k a seriei


dinamice, m N - media componentelor, N reprezintă numărul total de
observații, iar t <=N.

R reprezintă diferența de nivel dintre componenta maximă și cea minimă:

R= Max(Xt,N)-Min(Xt,N)

Iar S reprezintă abaterea pătratică medie a observațiilor inițiale:


2
S= ∑ (x −m )
i=1
i n

Max X t , N −Min X t , N
R N
 Raportul R/S este

relația :
: S =
√ ∑ ( xi −mn)2
i=1
N
. Hurst introduce

R
S=
 ( a∗N ) H , unde a este o constantă, iar H este exponentul Hurst,
pe care relația de față îl calculează. Coeficientul de corelație C are
expresia C=2
( 2 H −1)
−1. Pentru H=0,5,atunci C=0, deci evenimentele
sunt perfect aleatoare. Altfel spus, prezentul nu influențează viitorul.

 Dacă 0<=H<0,5, atunci C<0, deci evenimentele sunt corelate


negative în timp. Acest tip de serie dinamica se numeste
antipersistenta, astfel ca daca un termen(observatie) din serie a
crescut, cel mai probabil ca va urma, la momentul de timp urmator,
o scadere a sa. Intensitatea comportamentului antipersistent
depinde deapropierea lui H de zero( cazul H=0, C=0,5 este un caz
extrem de volatil).

 Dacă 0,5<H<=1, atunci coeficientul de corelație C ia valori pozitive


si spunem ca avem o serie dinamica persistenta,în sensul ca daca o
valoare a crescut (scazut) în perioada anterioara atunci ea, cu o
probabilitate mare, va creste (scadea) în continuare. Intensitatea
comportamentului persistent depinde de valoarea lui H. Când H
tinde catre 1 si C tinde catre 1. De aceea, seria dinamică persistentă
poate fi considerată o mișcare browniană funcțională.

7) Concluzii: Din aceste motive, recunoasterea haosului in economie


este importanta atat dinpunct de vedere teoretic, cat si practic. Din
punct de vedere teoretic, daca un sistem este haotic, putem construi
modele matematice care ar putea oferi o intelegere mai buna a
dinamicii sale.Din punct de vedere practic, descoperirea
comportamentului haotic face posibila controlarea lui. Utilizand
sensibilitatea la conditiile initale pentru a trece de la o stare la alta,
inseamna sa accepti alte comportamente ale sistemului, adica alte
rezultate ale politicilor economice. Mai mult, folosirea unor instrumente
de control al resurselor pentru a atinge un anumit scop in cadrul unei
politici economice va fi mai mica decat in cazul tehnicilor traditionale
de control. Aplicarea controlului haosului este de asteptat sa fie mai
eficienta in atingerea scopurilor unei politici economice. Economisirea
resurselor si alegerea dintre mai multe variante ale unei politici
economice pot fi motive importante pentru folosirea modelelor haotice
in analiza economica.

Teoria Haosului in Filosofie

Haosul exista si a existat dintotdeauna peste tot, fiind in fapt o acumulare a


experientelor noastre de zi cu zi care nu prezinta o modalitate de abordare directa.
Diversele interpretari nu pot prezenta intrutotul adevarul. Asadar haosul si ordinea
sunt complementare, reprezentand elemente fundamentale ale cursului existentei.
De aici, putem conclude ca exista haos in orice ordine, precum si ordine in orice haos.
Abordat din punct de vedere filosofic, haosul este un principiu asupra caruia fiinta
umana nu isi poate folosi ratiunea pentru a il explica. Filosofii au avut dintotdeauna o
fascinatie asupra acestei idei si nu au renuntat sa incerce sa inteleaga haosul, fiind un
concept prezent in nucleul dialecticii lui Hegel, in existentialismul lui Kierkegaard, in
numeroasele opere ale lui Schopenhauer si in filosofia lui Freud despre nevoi si
subconstient, dar mai ales in nihilismul activ al lui Nietzsche. Acesta din urma a
devenit un model pentru filosofia haosului, avand si un citat cunoscut: "Numai cine
are haos in el poate da nastere unel stele"

In Postmoderinism haosul este declarat oficial ca o ruptura, intarziere, rezistenta


si rupere. Filosofia continentala se afla in conformitate cu teoria haosului, dar acest
lucru nu este neaparat un advantaj pentru inexplicabilitatea implicata si paradoxala a
acesteia. Heidegger, unul dintre cei mai importanti filosofi germani, abordeaza prin
comentariul "Science doesn’t think" problema in legatura cu structura oricarui ordin
stiintific incapabil sa conteste propiile aptitudini.

Dialectica lui Hegel, prin continutul care implica unele semnificatii alea teoriei
haosului, ofera oportuinitatea de a o aplica in viata si gandirea de zi cu zi. Astfel, se
deschide o perceptie asupra a noi orizonturi: contradictiile nu ar trebui sa fie
eliminate, ci dezvoltate pentru a ajunge la un nivel la care formeaza un fenomen nou.
Imprevizibilitatea indica aparitia noutatii pe care Hegel o sintetizeaza. Conceptul
acestuia asupra "ideii absolute", exprimand intelegerea lumii prin auto-
constientizare, este reflectat in matematica teoriei haosului.

In final, ne putem da seama ca nu putem trai nici in universul lui Kant, intr-o
instanta de motive, dar nici in viata creata de Hegel care este dezvoltata pur spiritual.
Haosul dispare in filosofie odata cu nevoia de a explica si a descoperi, dar ramane o
perceptie de baza inainte de incercarea identificarii unor interpretari.

Hancu Ioana, Mardiros Miruna, Tofalvi Bianca

Aplicațiile teoriei haosului în economie


1. Intoducere

În ultimii ani, descoperirile cu privire la teoria sistemelor dinamice neliniare au determinat


schimbări semnificative în teoria clasică a economiei, Benoit Mandelbrot fiind cel care a întemeiat
geometria fractală bazându-se pe simularea sa a tendințelor bunurilor de consum.

În acest domeniu, probabil cel mai important lucru este prezicerea într-un mod cât mai sigur
a ceea ce se va întâmpla pe piață după o perioadă de timp. O economie normală înseamnă cicluri
economice previzibile, cu puncte de intrare în reviriment (boom) posibil de definit, în medie pe
perioade de şapte ani, dar şi cu puncte de intrare în declin (recesiune) pe perioade de 10 luni.

2. Istoric

Pâna recent, teoria cea mai folosită în acest scop era Teoria Portofoliului. Conform acesteia,
probabilitatea schimbărilor de pe piață puteau fi modelate prin clopotul lui Gauss:

Comform acestei teorii, schimbările foarte mici sunt și cele mai frecvente, iar schimbări
foarte mari au loc extrem de rar. Acest lucru nu este însa adevărat în practică. Pe această curba,
putem observa probabilitatea schimbărilor rapide apropiindu-se de 0, schimbări care pot fi văzute
lunar pe piață. Astfel că după descoperirea fractalilor, Benoit Mandelbrot introduce o nouă teorie
fractală, bazată pe o iterație cu generator, care poate fi folosită mai eficient decât Teoria Portofoliului
în analiza pieței.

În această metodă, se pornește de la o formă, numită generator. Generatorul trebuie să fie


compus din 3 segmente de dreaptă, pentru a obține și creșterea și scăderea prețului. De exemplu,
luăm o linie frântă, și înlocuim fiecare segment cu linia frântă inițială, obținând după un număr de
pași, următorul grafic:

Fig. 1

Fig. 2

3. În prezent
În domeniul pieței, ca și în alte domenii în care fractalii și haosul dau rezultate, rareori se
dovedesc atât de folositori pentru prezicere, pe cât sunt pentru simulare. Simularea fractală poate
modela și prezice natura general statistică a unui sistem, fără a îi prezice comportarea într-un anumit
moment.

Nu de mult a fost precizat faptul că lumea a trecut din era unei economii normale, în cea a
economiei noii normalităţi. Economia noii normalităţi este caracteristică perioadelor cu turbulenţe.
Acestea se manifestă la fel ca în lumea naturală, caracteristicile lor fiind agitaţia, apariţia aleatorie şi
lipsa de predictibilitate.

În contextul globalizării, efectul fluture se manifestă cel mai vizibil în economie. Este de ajuns
ca un dezastru în Indonezia sau în China să afecteze capacităţile de producţie ale multor
multinaţionale îndeajuns de mult încât să influenţeze profitul, reflectându-se imediat în valoarea
acţiunilor la bursă.

4. Teoria haosului și economia

Sunt cel puțin două motive pentru care teoria haosului este atât de interesantă pentru a
explica fenomenul economic. Primul este interesul oamenilor de știință pentru a crea modele
realiste. Al doilea motiv îl reprezintă posibilitatea de a controla sistemele.

Opinia inițială în rândul oamenilor de știință a fost că mișcarea haotică a sistemelor nu este
nici previzibilă, nici controlabilă, din cauza dependenței sensibile la condițiile inițiale. Schimbările mici
conduc la alte mișcări haotice, și nu la vreo alternativă stabilă și previzibilă. Însă, s-a demonstrat că,
deși haosul este imprevizibil, structura sa deterministă îl face exploatabil și deci controlabil. Această
observație a deschis posibilitatea schimbării comportamentului sistemelor naturale fără a schimba
vreuna dintre proprietățile lor inițiale.

Însă teoria haosului a împins economiștii să studieze următoarele contradicții cu teoria


clasică: economia este o știință neliniară, dinamică să converge câtre soluții multiple și agenții
economici sunt agenți nereprezentativi. Prin comparație cu modelele teoriei neoclasice, aplicarea
teoriei haosului în economie permite cercetătorilor să interpreteze fenomene considerate
neinfluențabile.
5. Aplicații

Piața de capital

S-a arătat mult interes față de rolul haosului în finanțe, datorită abundenței de informații și
dorința de a detecta modele previzibile. Testele au indicat prezența structurilor neliniare în prețurile
acțiunilor pe piața combustibililor, pe piețele valutare. Asta nu înseamnă că teoria haosului poate
prezice exact când prețul acțiunilor va crește sau va scădea. Însă s-a demonstrat că prețurile lor de
piață, deși imprevizibile, au un anumit trend.

Piața de capital este acceptată ca fiind un sistem self-similar, în sensul că părțile componente
sunt asemănătoare sau chiar identice cu întregul. Un alt tip de sistem self-similar în matematică este
fractalul. Dacă privim graficele ce reprezintă prețul acțiunilor într-un interval de un an, o lună, o
săptămână sau chiar o zi, vom observa că ele au o structură asemănătoare. Totuși, ca și fractalul,
piața de capital are o dependență sensibilă la condițiile inițiale. Acest factor este cel care face
sistemele de piață dinamice atât de greu de previzionat. Pentru că nu putem descrie exact situația
actuală cu toate detaliile necesare, nu putem prezice exact starea sistemului într-un moment viitor.

Succesul pieței de capital poate fi previzionat de către experții în haos, care afirmă că
investițiile pe termen scurt sunt o pierdere de timp și că acest tip de investitori vor dispărea în timp
din cauza costurilor mari ale tranzacțiilor. Însă, prețurile acțiunilor, pe termen lung nu sunt
întâmplătoare. Un sistem poate fi imprevizibil pe termen scurt, însă determinist pe termen lung.

Managementul întreprinderii

Sistemele neliniare (cum este și cel organizațional) sunt caracterizate prin faptul că au
“puncte de bifurcație”, regiuni unde sistemul stă pe muchie de cuțit, și poate în orice moment să-și
schimbe comportamentul. Un sistem care a fost stabil pentru o lungă perioadă poate brusc să se
comporte imprevizibil. De exemplu, o companie care este în continuă creștere de câțiva ani, poate
într-un mod neașteptat să intre într-o perioadă de oscilări necontrolabile.

Alte sisteme, în schimb, pot deveni auto-organizate și se pot așeza într-o stare de stabilitate
relativă, de comportament economic bine definit. Încercările de a modifica acest comportament spre
noi direcții, în timpul acestei perioade, va fi foarte dificil. Teoria haosului este o paradigmă teoretică
care are rolul atât de a critica, cât și de a completa modelele de management bazate pe liniaritate,
coerență, uniformitate, previzibilitate și control ierarhic.

Teoria haosului subminează nevoia controlului riguros și stabilitatea creată de rutinele


existente, pe care managementul tradițional le preferă. Teoria Haosului oferă științei manageriale noi
posibilități cu privire la când și unde controlul managerial este necesar sau posibil și la ce scară a
organizației sunt aceste eforturi cel mai bine folosite. Pe scurt, raportul dintre libertate și necesitate
variază în funcție de mai mulți parametri. Această teorie susține astfel logica multor noi idei
manageriale.

O analiză a raționalității și incertitudinii în luarea deciziilor duce la ideea de a lua în seamă și


teoria haosului. Deși recunoaște că viitorul nu poate fi prevăzut cu exactitate, teoria haosului oferă
posibilitatea cunoașterii unui număr de posibilități pentru desfășurarea evenimentelor viitoare. De
aceea, ideile de referință ale managementului strategic trebuie schimbate: trebuie să fie create
condiții unde se poate mereu învăța ceva nou, de unde pot sau nu să apară noi strategii, în funcție de
situație. Managerii nu trebuie să încerce să iasă din starea de haos, ci să vină cu soluții noi care să
integreze toate informațiile.

Politici economice

Schimbări mici în politicile economice, având costuri reduse, ar putea avea un impact mare
asupra bunăstării sociale. Pe de altă parte, poate fi foarte greu să se determine exact când și unde să
se aplice aceste politici și cum să se evalueze impactul lor. În aplicarea unor politici (economice sau
sociale), este foarte important să se construiască un model de analiză potrivit. De fapt, pentru a
influența rezultatele și procesele economice, trebuie să ne putem baza pe un model care să fie o
descriere cât mai reală a sistemelor economice.

În privința controlului sistemelor, critica principală s-a îndreptat către modelele liniare, care
conduc către o înțelegere greșită a realității și care pot introduce erori și politici economice
neadecvate. O politică economică bazată pe o teorie greșită produce efecte care vor fi fundamental
diferite de cele previzionate de teorie. O alternativă pentru a formula politici adecvate, cu consecințe
diferite de cele asociate cu teoriile tradiționale poate fi folosirea modelelor haotice.

6. Concluzie

Recunoașterea haosului în economie este importantă atât din punct de vedere teoretic, cât și
practic. Din punct de vedere teoretic, dacă un sistem este haotic, putem construi modele matematice
care ar putea oferi o înțelegere mai bună a dinamicii sale. Din punct de vedere practic, descoperirea
comportamentului haotic face posibilă controlarea lui.

Utilizând sensibilitatea la condițiile inițale pentru a trece de la o stare la alta, înseamna


acceptarea altor comportamente ale sistemului, adică alte rezultate ale politicilor economice. Mai
mult, folosirea unor instrumente de control al resurselor pentru a atinge un anumit scop în cadrul
unei politici economice va fi mai mică decât în cazul tehnicilor tradiționale de control. Aplicarea
controlului haosului este de așteptat să fie mai eficientă în atingerea scopurilor unei politici
economice. Se pot obține destul de multe îmbunătățiri în ceea ce privește performanța sistemului
prin folosirea unui control minim.

Trebuie însă ținut cont de faptul că economia nu este o știință exactă, deci, prin natura sa,
economia nu se poate conforma riguros unui model al unei științe exacte. Aceasta însă nu înseamnă
că o știință socio-umană este imposibilă, ci că cercetatorii trebuie să se adapteze la mai multe moduri
de a studia această știință, deoarece acțiunile oamenilor sunt condiționate de mecanisme sociale, la
fel cum și fenomenele naturii sunt controlate de legile lor. Ar trebui să avem în vedere toate relațiile
care există între variabilele economice. Nu se poate trage o concluzie din relații individuale între
anumite variabile care prezintă interes pentru noi, excluzând variabilele și relațiile care au efecte
secundare sau indirecte. Acest lucru poate fi periculos, deoarece poate ignora sau reprezenta greșit
anumite aspecte ale structurii economiei care joacă un rol important în comportamentul său
dinamic.

Paduraru Andra
Larion Alexandra

APLICATII ALE TEORIEI HAOSULUI IN BIOLOGIE

1. O prima utilizare a teoriei haosului in biologie este incercarea de estimare a populatiilor


bilogice prin utilizarea a doi parametri care sa masoare numarul de animale nascute pentru
fiecare specie si numarul de decese insa aceasta operatie este greu de realizat datorita
animalelor pradatoare , fara a caror existenta calculul simplificandu-se semnificativ ,
populatia aflandu-se doar in crestere, fiind eliminate anumite variabile.

2. Teoria haosului e totodata aplicata in prezent la studii medicale ale epilepsiei, mai exact la
predictia crizelor aparent aleatoare prin observarea conditiilor initiale.

Starea de haos al atractorului reprezintă o măsură a convergenţei sau a divergenţei


traiectoriilor apropiate în spaţiul fazelor. Teoria “efectului fluture” a teoriei haosului afirmă că
într-un sistem haotic doua puncte apropiate în spatiul fazelor au rezultate complet diferite.
Prin urmare, se remarcă că o divergenţă în traiectorie sugereaza haos în sistem şi vice versa.

În timpul activităţii normale a creierului, cursul impulsurilor neuronale reprezentate de


semnalele EEG(electroencefalograma) este mai puţin organizat şi are o complexitate şi o stare
de haos mai ridicată.

Înaintea unei crize de epilepsie activitatea neuronala devine mai organizată EEG-ul este
caracterizat prin DC (Dimensiunea de corelatie)şi MEL cu valori mai scăzute decât în situaţia
normală, aceasta determinare fiind facuta cu ajutorul teoriei haolsului prin reprezentari de
sisteme.

Sepsisul

Sepsisul este o problemă serioasă care duce la creşterea mortalităţii,  morbidităţii şi costurilor
serviciilor de sănătate. În ciuda enormelor eforturi depuse pînă în prezent, nu s-a ajuns la o
terapie cu efecte sigure, sistematic reproductibile.

În general, procesele care survin la nivelul celulelor şi organelor în timpul sepsisului sever,
sînt considerate ca procese disfuncţionale. Se ridică din ce în ce mai multe voci care afirmă
că, cel puţin unele dintre mecanisme reprezintă, de fapt, un răspuns adaptativ “haotic” care
are ca scop permiterea supravieţuirii . În această ordine de idei, hibernarea celulară poate fi
considerată un efort de diminuare a consumului celular de oxigen în contextul reducerii
disonibilului de oxigen, mecanismul ducînd la creşterea şanselor de supravieţuire. În mod
similar,  modificările microcirculatorii şideclanşarea apoptozei pot fi considerate răspunsuri
pre-programate pentru stressul sever care sacrifică anumite celule pentru a salva altele din
care se poate regenera funcţia organului care este copleşit de agresiunea septică.

Comportamentul neliniar al sepsisului a fost considerat un proces complex dar haotic de cei
mai mulţi investigatori . Există polimorfism genetic major care duce la variaţii individuale în
modalităţile de răspuns la agresiunea septică. În plus, există relaţii dinamice şi temporale 
între sitemele care cedează şi intervenţiile terapeutice. În acest concept,  haosul a fost privit ca
un proces dezordonat, necontrolat, aleator.  Dar în prezent, haos şi complexitate se referă la
procese care au ca sop obţinerea unui echilibru prin generarea ordinii şi stabilităţii în
interiorul unui sistem. Sistemele haotice sînt constituite din componente multiple 
care interacţionează între ele şi cu mediul înconjurător într-un mod neliniar. Rezultatul
acestei interacţiuni este dependent în mare măsură de condiţiile iniţiale şi poate duce la un
comportament nepredictibil al respectivului sistem complex, răspuns care nu poate fi
identificat numai prin studiul separat al componentelor. De aceea, abordarea reducţionist-
simplistă folosită pînă în prezent pentru studiul acestui tip de sitem nu a reuşit înţelegerea
modului său de reacţie. Noi considerăm că remodelarea fiziopatologiei sepsisului şi
insuficienţei multiple de organ în contextul haosului şi teoriilor complexităţii, va duce la o
mai bună înţelegere a sepsisului şi la terapii mai eficiente. 

Perspectivele modelãrii în oncologie: analiza sistemelor complexe, teoria


haosului, geometria fractalã

Probabil cã o abordare clasicã, liniarã, este depãsitã si beneficiile de cunoastere ar fi


mai mari de la o abordare nonliniarã, cu mijloace matematice mai rafinate, ca analiza
sistemelor complexe si teoria haosului.

Teoria haosului si geometria fractalã au devenit de o importantã crescândã în ultimii


ani si au câstigat teren si în medicinã . Non-liniaritatea a fost demonstratã în unele
boli, iar unele tumori prezintã interesante proprietati fractale ale formei æi conturului .
Teoria haosului pare întradevãr capabilã sã ofere explicatii sistemelor complexe si sã
fie aplicatã în studiul cancerului.

S-au identificat, pe criterii de analizã fractalã, subgrupe de pacienti cu cancer gastric


cu biologie de agresivitate diferitã. Au fost elaborate si câteva abordãri matematice,
care încearcã sã explice ritmicitatea diseminãrii cancerului mamar, prin modelarea
angiogenezei tumorale ca sistem haotic. Extrem de interesant acesta din urmã
furnizeazã o modalitate de monitorizare a rãspunsului la tratament. Prin integrarea
diferitelor date de imagisticã, într-un sistem non-liniar, aproximeazã mai convenabil
istoria naturalã a bolii. Astfel de abordãri pot precede studiile clinice si pot accelera
progresele terapiei cancerului. Se sperã cã ele sã ofere un mijloc de a discerne cazurile
încã limitate, la care un efort terapeutic cu tintã loco-regionalã (chirurgie, radioterapie)
pot fi utile, de cele la care, chiar dacã tumora nu este încã de dimensiuni mari,
afectarea sistemicã certã impune ca principal efort terapeutic chimioterapia.
Proiect realizat de:

Ancuta Andrei

Bulgaru Tudor

Esanu Stefan

Aplicatii ale teoriei haosului in psihologie

 Teoria haosului are un început în încercările lui Henri Poincaré de modelare matematică a
instabilităţii sistemelor mecanice, pe la începutul secolului. Ea s-a dezvoltat odată cu
perfecţionarea calculatoarelor şi creşterea consecutivă a puterii lor de calcul. Această teorie
a furnizat mijloacele de studiu a sistemelor complexe. Prin aceasta şi-a găsit aplicaţii în multe
domenii, din cele mai diverse, şi a revoluţionat cunoaşterea ştiinţifică.
 Trăsătura esenţială a sistemelor complexe este evoluţia lor neliniară în raport cu
timpul. "Sistemele neliniare, spune Moran, sunt acelea al căror comportament este
descriptibil numai considerând interacţiunea  componentelor din  sistem, şi nu
numai însumând  calităţile sistemului."4 Evoluţia sistemului în timp, datorită acestor
interacţiuni între componentele sistemului, se poate face cu ecuaţii diferenţiale neliniare în
raport cu timpul.
 Din această neliniaritate decurg câteva proprietăţi importante ale sistemelor complexe:
sensibilitatea faţă de condiţiile iniţiale, structurarea şi evoluţia sistemului în forme auto-
asemănătoare la scări diferite (ca păpuşile ruseşti) şi tranziţiile de fază prin care trece
sistemul în evoluţia sa.
 Sensibilitatea faţă  de  condiţiile iniţiale  înseamnă că diferenţe infinitezimale în condiţiile
iniţiale ale sistemului pot determina diferenţe radicale în evoluţia acestuia.
 Momentele din evoluţia unui sistem în care diferenţe mici ale valiabilelor pot conduce la
evoluţii ulterioare total diferite, momente în care sistemul poate "alege" între doi sau mai
mulţi atractori, sunt punctele critice din teoria catastrofelor a lui R.Thom. Sistemele nu sunt
omogene şi uniform supuse condiţiilor exterioare. În punctele critice, diferite parţi ale
sistemului "aleg" traiectorii diferite. După ce sistemul întâlneşte în evoluţia sa mai multe
astfel de puncte critice, în care părţi ale sale "aleg" evoluţii diferite, se ajunge ca starea
sistemului să apară haotică, cu toate că legile ce-l guvernează sunt deterministe. Acesta
este haosul determinist.
 "Interacţiunea dintre variatele particularităţi mentale este luată în considerare în majoritatea
modelelor psihanalitice [...] Din punct de vedere fenomenologic, scrie Moran, psihanalistul
ţine cont de această perspectivă asupra minţii (ca interacţionând cu ea însăşi, sau intra-
acţionând), atunci când consideră, de exemplu, interdependenţa dintre afectele pacientului,
asociaţiile verbale şi senzaţiile date de poziţia pe canapea."
 "Următorul atribut al sistemelor neliniare, «sensibilitatea faţă de condiţiile iniţiale»,
scrie Moran, se găseşte ca acasă în concepţia psihanalitică asupra determinismului psihic şi în
importanţa acordată istoriei dezvoltării individuale. Analiştii văd viaţa psihică curentă a
individului şi comportamentul ca puternic afectate şi determinate de experienţele
trecutului."
 Moran susţine că fantasmele inconştiente ale unui pacient funcţionează ca atractori stranii.
"Comportamentul observabil rămâne pe moment inpredictibil, scrie Moran, dar global
predictibil pentru că este permanent "atras" asimptotic, către nucleul simplu al setului de
fantasme inconştiente. Spunând altfel, nu contează cât de divers poate apărea
comportamentul, el va revela, după observaţia psihanalitică, influenţa unui numar finit de
fantasme inconştiente relativ simple."
 Teoria haosului furnizează căi de gândire despre psihanaliză. [citez] "Ele pot fi folosite ca
matriţe organizatoare pentru noi puncte de vedere în psihanaliză. Culegerea unor similarităţi
între psihanaliză şi haosul determinist depinde de capacitatea noastră umană de
recunoaştere a tiparelor complexe."18
 Teoria haosului este o teorie matematică, modelele pe care le contruieşte se
bazează pe caracterul măsurabil al variabilelor pe care le ia în consideraţie.
Aspectul cantitativ presupus de modelări şi simulări limitează aplicarea strictă a acestei teorii
la teoria psihanalitică. Rezultatele teoriei haosului sunt luate în psihanaliză ca metafore şi se
stabilesc analogii

Razvan Macovei

Stefanescu Alexandru
Teoria Hoasului ȋn informatică

Haosul este ceea ce se află la graniţa dintre un comportament periodic, predictibil şi


unul cu totul ȋntâmplător. Apariţia calculatorului a permis pătrunderea în acest univers în care
rigla şi compasul nu mai sunt suficiente pentru reprezentarea unor obiecte prea complexe
pentru a putea fi integrate într-o lume geometrică. Acesta este universul fractalilor, definit in
1975 odată cu apariţia primei cărţi a lui Mandelbrot. Fiind primele forme geometrice nebazate
pe linii drepte sau liniarizabile, fractalii au fost considerate ciudăţenii şi abandonate de
matematicieni căci erau dezordonat de complexe. Neliniari, deci imposibil de construit prin
linii neîntrerupte, este nevoie de calculator pentru a fi trasaţi.

Majoritatea informaticienilor caracterizează haosul ȋntr-un singur mod, şi anume prin


graficele colorate are seriei lui Mandelbrot. Însă foarte mulţi nu fac decât să se uite la ele ȋn
timpul liber, fără a studia partea matematică din spatele acesteia. Fascinant la aceste sisteme şi
grafice este faptul că marginile neregulate şi complexe, atunci când sunt mărite, ajung la
aceeaşi figură neregulată ca şi cea iniţială. Ceea ce este interesant este că aceste figuri
complicate apar din formule matematice aparent simple. Haosul este ȋn majoritatea timpului
confundat cu dezordinea, dar de fapt la baza acestuia se află ordinea, şi anume un set de
ecuaţii matematice atent introduse.

Din nefericire pentru aceia dintre noi cărora le place să controleze lucrurile, mare parte
din lumea naturală nu se conformeaza cu uşurinţă ecuaţiilor liniare. Formele neliniare sunt
mai degraba regulă decât excepţie. Aşa cum spunea Mandelbrot în cartea sa "Geometria
fractală a naturii": "Norii nu sunt sfere, muntii nu sunt conuri, liniile de coasta nu sunt
cercuri, iar scoarta copacilor nu e neteda...". Tehnicile noastre matematice au avut un mare
succes în prezicerea fenomenelor excepţionale, care sunt aproape liniare, cum ar fi
traiectoriile proiectilelor, planetelor şi particulelor. Subiecte mai haotice (şi imediat
folositoare) cum ar fi vremea, cutremurele, curgerea fluidelor şi dinamica formativă au înşelat
constant previziunile.

Fractalii nu ofera în mod neapărat speranţa că putem controla aceste fenomene


înşelătoare. Din contra, începem să înţelegem că haosul şi imprevizibilul sunt mult mai
puternic incluse în natură decât ne-am imaginat vreodata. Oricum, fractalii ne ofera
instrumente puternice pentru modelarea şi vizualizarea sistemelor neliniare. În majoritatea
cazurilor, cu ajutorul fractalilor putem modela aspectul şi structura lumii reale mult mai uşor
şi mai succint decât cu formele liniare

Apoi au apărut calculatoarele. La început, nimeni nu s-a gândit să folosească aceste


maşini scumpe, construite pentru calcule contabile sau pentru utilizări militare, în cercetarea
matematică. După aceea, calculatoarele au început să atragă atenţia matematicienilor, prin
furnizarea sutelor de zecimale ale numerelor п, e, sau ale rădăcinii pătrate din 2. Dar
matematicienii erau înca neliniştiţi de bazarea calculelor pe "aproximări". Primul care a
îndraznit să folosească simularea pe calculator a fost un biolog, Aristid Lindenmayer, care a
introdus ideea "automatelor celulare" pentru a modela dezvoltarea organismelor vii. El era în
special interesat de dezvoltarea celulei şi de modele ramificate ale plantelor.

În informatică, Teoria Haosului oferă metode mai eficiente de criptare a imaginilor şi


informaţiilor. De asemenea, aceasta este utilizată cu success pentru a rezolva anumite
probleme din categoria celor cu un timp de execuţie polinomial non-deterministic grele, adica
probleme pentru care nu se cunoaşte o soluţie rapidă, sau ȋn multe cazuri, nu se cunoaşte
deloc o soluţie.

Robotica este un alt domeniu care a beneficiat de efectele acesteia. În loc ca roboţii să
se mişte haotic, modificându-şi ȋn mod permanent modul de intercaţiune cu obiectele din jur,
Teoria Haosului a ajutat la construirea unui model predictibil. Aplicarea Teoriei Haosului ȋn
mişcarea roboţilor insecte ajută şi acum biologiştii să inţeleagă mecanica animalelor si poate
avea chiar şi aplicabilitate medicală. Roboţi autonomi au fost realizaţi pentru a se aventura ȋn
medii ostile, unde oamenii nu pot ajunge, fiind nevoiţi să-şi adapteze mişcarea ȋn funcţie de
ȋmprejurimi, ce au dus la ȋnregistrarea unor noi paternuri comportamentale.

Multe dintre tehnicile matematice au găsit un teren solid în industria graficii


computerizate pentru crearea unor imagini uimitoare, precum şi a unor structuri care imită
fidel realitatea. Din anii 1990 fractalii sunt larg folosiţi, şi cel mai mult în ştiinţa informaticii.
Producţii cinematografice importante îi folosesc pentru efecte speciale, sistemele de redare
grafică pe calculator îi folosesc pentru a crea structuri naturale, iar oamenilor de ştiintă şi
matematicienilor le sunt indispensabili.

În industria jocurilor video, teoria haosului apare ȋn mod surprinzător din nou, când
designul jocurilor devine din ce ȋn ce mai complicat, conţinând aspecte precum fizica
realistică şi mediu ce interacţionează, rezultatul unei acţiuni neefiind tot timpul predictibil, ce
poate duce la o serie de probleme neaşteptate. Kevin Ryan (realizator al Contraption Maker,
joc disponibil pe Steam) explică cum diferenţe foarte mici, de 0.00001 unităţi, pot duce la
neconcordanţe majore ȋn game play, după aceleaşi observaţii făcute şi de Lorenz. Totuşi, el a
găsit o soluţie, numită “verificare deterministă automată” ce monitorizeaza constant cum
obiectele se comportă ȋn comparaţie cu valoarea predeterminată, ce ajută la minimalizarea
erorilor datortate efectului fluturelui.

De asemenea, ȋn informatica, mai precis ȋn dezvoltarea software, observăm că este


foarte utilizat modelul haotic, creat de L.B.S. Racoon, ce ȋn comparaţie cu celelalte modele de
management de proiect (modelul spirală sau modelul cascadă), care deşi excelează la modul
de organizare al echipei si al programului, nu iau in calcul eventualele erori sau probleme
tehnice. În acelasi timp, metodologiile de programare existente sunt eficiente la rezolvarea
problemelor tehnice, dar nu şi la realizarea deadlineurilor. Modelul haotic vine să umple
această lipsă din ambele părţi utilizând teoria haosului. Acesta susţine că toate fazele de
dezvoltare (definire, implementare, integrare) trebuie aplicate ȋn toate nivele proiectului, de la
proiect, până la fiecare linie de cod. Deoarece comportamentul unui system complex rezultă
din combinarea comportamentelor individuale, acest model de dezvoltare, cât şi strategia
haotică de dezvoltare software, foarte similară, s-au dovedit eficiente.

Minea Monica

Bejan Irina

Codreanu Smaranda

APLICATII ALE TEORII HAOSULUI IN ECONOMIE

In domeniul economic, prima încercare de aplicare a metodelor


fractale a fost întreprinsa de Mandelbrot care, într-un
articol .Din 1963, a investigat schimbarile de pret pe o piata
deschisa. El a obtinut empiric faptul ca o reprezentare grafica a
schimbarilor pretului pe piata bumbacului seamana cu o alta
reprezentare în care timpul era luat la un alt nivel de rezolutie.
Atunci i-a trecut prin minte ideea ca o astfel de invarianta de
scala poate fi esentiala în caracterizarea multor fenomene
complexe care se desfasoara în jurul nostru. Dupa 20 de ani el
si-a concretizat ideea în geometria fractala care a devenit o
metoda esentiala în multe domenii de activitate. Acum, la
aproape 40 de ani care au trecut de la aparitia ideii lui
Mandelbrot, economia constituie unul dintre cele mai fertile
domenii de aplicare a fractalilor si conceptelor teoriei haosului.
O serie de rezultate deosebit de promitatoare privind
fluctuatiile preturilor în jurul punctului de echilibru, evolutia
ratelor de schimb, legitatilor empirice care descriu fluctuatiile
datelor macroscopice privind evolutia dimensiunilor companiilor
s.a. sunt de natura sa arate ca o atare directive de dezvoltare a
cercetarilor va unifica doua domenii care aveau foarte putine
lucruri în comun.
În continuare, vom prezenta una dintre aplicatiile cele mai
consolidate ale teoriei haosului si geometriei fractale în
economie.
1. Aplicatii ale teoriei haosului pe pietele de capital
Teoria si modelele privind functionarea pietelor de capital s-au
dezvoltat initial pe baza ipotezei ca aceste piete sunt eficiente
(ipotezele pietelor eficiente cuprind o serie de conditii care, în
esenta, spun ca preturile activelor si randamentul acestora pot
fi determinate pornind de la cererea si oferta de pe piata
competitiva pe care actioneaza
agenti rationali). Acesti agenti rationali asimileaza rapid orice
informatie care este relevanta pentru determinarea preturilor
activelor si a randamentelor acestora si ajusteaza pretul în
concordanta cu aceste informatii. Altfel spus, agentii nu au
avantaje comparative diferite în achizitionarea de informatii.
Rezulta ca pe o astfel de piata nu vor aparea oportunitati în ce
priveste obtinerea unui profit de la un activ al carui randament
este superior în concordanta cu riscul asumat de agent. Deci,
profiturile normale vor fi egale cu zero, având în vedere ca
agentii îsi procura aceasta informative si o încorporeaza imediat
în pretul activelor. Daca informatia trecuta si cea curenta este
încorporata imediat în preturile activelor, atunci doar o noua
informatie, sau cum se mai numeste aceasta, “noutatea”, va
putea determina schimbari de preturi.

Deoarece noutatile sunt, prin definitie,impredictibile, atunci


schimbarile de preturi (sau în randamente) vor fi si ele
impredictibile: nici o informatie de la momentult sau anterioara
acestui moment nu va putea ajuta la îmbunatatirea prognozelor
privind preturile si randamentele (sau, echivalent, la reducerea
erorilor de prognoza facute de agenti în aceasta privinta).
Aceasta independenta a erorilor de prognoza fata de informatia
anterioara se numeste proprietatea de octogonalitate si este
larg utilizata în testarea ipotezei pietelor eficiente. Deci, pe
pietele eficiente preturile nu se vor modifica decât în conditiile
în care apare o noua informatie care este prelucrata si utilizata
de agenti. Numarul mare de agenti care sunt activi pe aceste
piete va face ca preturile sa fie corecte, deci ele sa reflecte
raportul cerere-oferta de active. in acest context, agentii sunt
numiti rationali, adica ei stiu, într-un sens colectiv, care
informatie este importanta si care nu. Apoi, dupa ce ei
proceseaza aceasta informative si evalueaza riscul încorporat,
multimea agentilor prezenti pe piata gaseste un pret de
echilibru. În esenta, ipotezele pietelor eficiente afirma, în
aceasta privinta, ca piata este formata din prea multi agenti
pentru a putea gresi. Daca ipoteza numarului mare de agenti
este adevarata, atunci schimbarile de pret care au loc astazi
sunt determinate doar de noutatile de astazi. Noutatile de ieri
nu mai sunt importante si preturile si randamentele actuale nu
mai sunt legate de preturile si randamentele trecute.
Astfel spus, aceste variabile sunt independente,ele putând fi
introduse ca variabile aleatoare. Daca sunt disponibile
suficiente date privind evolutiile aleatoare ale acestor variabile
atunci, la limita (deci când numarul de observatii tinde catre
infinit), putem admite ca distributia de probabilitate a acestor
variabile este una normala. Aceasta ipoteza privind
normalitatea preturilor si randamentelor permite aplicarea unui
larg spectru de tehnici si metode de modelare econometrica,
care domina astazi studiul cantitativ al pietelor de capital.
Rezumând, ipotezele pietelor eficiente se refera, în esenta, la
trei concepte de baza:
i) Agenti rationali;
ii) Piete eficiente;
iii) Traiectorii aleatoare.

Aceasta viziune asupra pietelor de capital este, înca, nerealista


cel putin în doua privinte.
În primul rând, este nerealista ipoteza privind independenta
dintre agenti si active. Conform ipotezelor pietelor eficiente,
agentii primesc informatia si se ajusteaza imediat la ea,
reactionând într-o maniera, sa spunem, liniara. Deci pe masura
ce informatia este primita, ea este prelucrata si introdusa în
preturile activelor fara ca agentii sa ia în considerare ce se
întâmpla cu preturile si randamentele altor active.
În al doilea rând, paradigma liniara presupune ca preturile si
randamentele activelor sunt normal distribuite, ceea ce este
iarasi destul de discutabil. De fapt, ipotezele pietelor eficiente
au fost introduse doar pentru a justifica utilizarea modelelor
econometrice si a calculului probabilitatilor într-un domeniu
economic în care ipoteza interdependentei observatiilor privind
preturile activelor nu este adevarata.

Sintetizând, se poate spune ca principalele motive de


respingere a ipotezelor pietelor eficiente sunt urmatoarele:
1) Investitorii nu sunt întotdeauna adversi fata de risc. Ei pot sa
accepte riscul, mai ales atunci când sunt confruntati cu
posibilitatea de a pierde daca nu joaca;
\2) Investitorii au încredere mai mare în propriile lor prognoze
decât în informatia pe care o primesc, deci atunci când
stabilesc
probabilitati subiective ei sunt subiectivi;
3) Agentii nu reactioneaza la o informative imediat ce o
primesc. În schimb, ei pot reactiona la ea dupa ce au primit-o
daca se confirma o schimbare într-o tendinta recenta.
Aceasta este, însa, o reactie neliniara, opusa reactiei liniare pe
care se bazeaza conceptul de investitor rational.
Ana Bruma
Malin Melinte