Ingineria Textilelor Tehnice I

-Aplicaţii -
Analiza comparativă a calităţii pentru diferite tipuri de fire tehnice

1. Analiza comparativă a valorilor limitei de proporţionalitate, a limitei de elasticitate

şi a limitei de curgere pentru diferite tipuri de fire tehnice cu destinaţii specifice, mărimi
cuantificate de pe curba efort – alungire.
2. Analiza comparativă a valorilor limitei de rupere şi a lucrului mecanic de rupere
pentru diferite tipuri de fire tehnice. Caracterizarea durabilităţii si a comportării la utilizare a
firelor studiate pe baza proprietăţilor mecanice determinate.

Rezistenţa la tracţiune şi alungirea sunt caracteristici de calitate ale firelor tehnice care
influenţează atât modul lor de prelucrare precum şi comporatarea lor în timpul utilizării. Una
dintre cele mai frecvente solicitări care se aplică firelor este solicitarea la tracţiune direcţia
axei longitudinale a firului. Rezistenţa la tracţiune a unui produs caracterizează parţial
durabilitatea lui, iar alungirea produsă ca urmare a deformării, caracterizează elasticitatea lui.
În general, firele textile sunt supuse în procesele de prelucrare şi în timpul utilizării la eforturi
mai mici decât cele de rupere, de aceea rezistenţa la rupere caracterizează numai parţial
durabilitatea lor. Factorii care tind să distrugă fibrele componente ale firelor sunt eforturile
mici dar repetare, frecarea, oxidările, agenţii chimici etc. Intensitatea forţei de tracţiune şi
deformările care îi corespund definesc starea mecanică a fibrelor şi a firelor [1].
În general, fibrele şi firele textile sunt sisteme macromoleculare al căror echilibru este
afectat prin solicitarea lor la tracţiune care are ca efect întinderea. Reacţiunile care apar ca
forţe interioare care se opun tracţiunii, tind să păstreze echilibrul sistemului macromolecular.
Până la anumite valori, opoziţia dintre forţele exterioare de întindere şi forţele interioare care
apar ca reacţiuni, duc la restabilirea în poziţia lor iniţială a particulelor constitutive ale firelor
şi la reconstituirea reţelei. Energia consumată în acest timp reprezintă lucrul mecanic executat
de sistem [1].
Deformarea corpurilor cristaline se corelează cu acţiunea reciprocă a particulelor care
determină o puternică rezistenţă faţă de forţele exterioare. Dacă forţele exterioare înving
forţele de legătură dintre lanţurile macromoleculare care alcătuiesc fibrele, reţeaua se
modifică şi au loc deformări permanente. Corpurile care se comportă astfel se numesc
plastice. Fibrele, constituite din macropolimeri se apropie ca structură de materialel cristaline,
astfel procesul de regrupare a moleculelor se face lent [1].
Efectele modificărilor de structură în timpul deformării, în domniile necristaline şi
cristaline ale fibrelor din fir sunt puse în evidenţă prin alura curbei efort - alungire, figura 1.
Zona I este considerată zonă elastică - specifică solidelor, în care deformările sunt
cvasielastice. Moleculele de legătură din zonele necristaline, care fac legătura cu zonele
cristaline, sunt supuse efortului crescător, provocând alungirea acestora. După configuraţia şi
starea lor de tensionare, acestea preiau succesiv efortul, astfel încât o serie de legături încep
să suporte efortul numai în momentul în care altele se rup. În zonele necristaline are loc o
omogenizare, care duce în final la o solicitare uniformă a legăturilor moleculare care au
aceeaşi configuraţie şi suportă aceeaşi tensionare [1,3].

F (N)
II - Zona de curgere III - Zona de rupere
10
D
9 I - Zona elastica

6 C

5
B
4
A
3

O
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 Δl (mm)

Figura 1. Curba efort - alungire

A II-a zonă însumează solicitarea în continuare a moleculelor de legătură încă intacte

care se orientează şi la care se asociază şi orientarea domeniilor cristaline. Mărimea acestei
zone depinde de mobilitatea sau rigiditatea structurilor chimice ale fibrelor. Această zonă se
caracterizează printr-o mare deformare la eforturi relativ mici, de aceea se numeşte şi zonă de
curgere sau fluaj [1,3].
 Zona a III-a se caracterizează prin fenomene de ruperi accelerate finalizate cu
ruperea fibrelor. În această zonă apar şi se desfăşoară procese de alunecare ireversibile, care
au loc atât între zonele cristaline şi necristaline, cât şi între moleculele de legătură
interfibrilare [1,3].
Parametrii specifici curbelor efort - alungire până la limita elastică depind în mod
dominant de orientare, iar ce este peste această limită depinde şi de orientarea cristalitelor.
De pe curba efort - alungire pot fi cuantificate următoarele caracteristici:
- limita de proporţionalitate, marcată de porţiunea de curbă OA, în care efortul este
proporţional cu deformaţia;
- limita de elasticitate, marcată de punctul B de pe curbă, în care deformaţiile încă se
menţin elastice;
- limita de curgere, delimitată de punctul C de pe curbă; între punctele B şi C
deformaţiile sunt remanente;
- limita de rupere, marcată prin punctul final de pe curbă D;
- lucrul mecanic de rupere, definit ca energia necesară pentru deformarea fibrei până
în momentul ruperii; această energie este dată de aria cuprinsă sub curba efort - alungire
[1,3].
Proprietatea de elasticitate a firelor este caracterizată în primul rând prin modulul de
elasticitate iniţial E, care este raportul dintre efortul specific sau rezistenţa specifică, în
cN/tex, şi deformaţia sau alungirea relativă, în %. Modulul de elasticitate se calculează cu
relaţia:
σ
E= = tgα (1)
ε
în care:
E reprezintă modulul de elasticitate;
σ - efortul specific sau rezistenţa specifică, cN/tex;
ε - deformaţia sau alungirea relativă, %;
α - panta curbei în domeniul elastic [1,3].
Proprietăţile vâscoelastice ale firelor se caracterizează printr-o anumită pantă a curbei
efort - alungire în zona a II-a postelastică, cuantificată prin modulul de curgere E1, exprimat
prin relaţia:
σ − σe
E1 = c ⋅ 100 (2)
εc − εe
unde:
 E1 este modulul de curgere, cN/tex;
σc, σe reprezintă efortul specific limitei de curgere, respectiv limitei de elasticitate,
cN/tex;
εc, εe sunt deformaţiile (alungirile) corespunzătoare limitei de curgere şi elastice, %.
Cu cât valoarea modulului vâscoelastic sau de curgere E1 este mai mare, cu atât
fibrele vor suporta mai bine eforturile superioare limitei de elasticitate, şi ca urmare
deformaţiile corespunzătoare vor fi mai mici [1,3].

Prelucrarea curbei efort – alungire presupune parcurgerea a mai multe etape.

Etapa 1.

Prin punctul O (originea sistemului de coordonate) se duce o tangentă la porţiunea

liniară iniţială a curbei. Punctul în care această tangentă se desparte de porţiunea liniară a
curbei se notează cu A, reprezentând limita de proporţionalitate.

Etapa 2.

Se duce o tangentă la porţiunea a doua a curbei, care este mai aplatizată. Prin punctul
în care cele două tangente se intersectează se duce o bisectoare. Punctul în care aceasta
intersectează curba se notează cu B, reprezentând limita de elasticitate.

Etapa 3.

Se duce o tangentă la cea de a treia porţiune a curbei, care are o pantă mai pronunţată.
Prin punctul în care ultimele două tangente se intersectează se duce o bisectoare. Punctul în
care aceasta intersectează curba se notează cu C, reprezentând limita de curgere. Se notează
cu D punctul final de pe curbă, care reprezintă limita de rupere.

Etapa 4.

Se determină pe grafic coordonatele punctelor A, B, C şi D, care se centralizează într-

un tabel, urmând ca pe baza lor să se calculeze modulul de elasticitate iniţial şi modulul de
curgere.

Observaţie. Există posibilitatea ca pentru unele fire porţiuni din curba efort – alungire,
prezentată anterior pentru exemplificare, să lipsească, respectiv să nu existe zona elastică sau
zona de curgere.
 Exemplu de calcul
Pentru curba efort – alungire prezentată spre exemplificare în figura 1 coordonatele
punctelor A, B, C şi D sunt centralizate în tabelul 1.
Tabelul 1. Limite pe curba efort – alungire şi valorile corespunzătoare
Nr. crt. Limite pe curba efort - alungire Pct. Δ l (mm) F (N)
1. Limita de proporţionalitate A 5 3,5
2. Limita de elasticitate B 7,5 4,5
3. Limita de curgere C 33,3 6,3
4. Limita de rupere D 48,3 10

Modulul de elasticitate
σ
E= (pentru punctul A de pe grafic sau un alt punct de pe porţiunea iniţială liniară
ε
OA, pentru care există proporţionalitate între efort şi deformaţie).
Fp 3,5 ⋅ 100
σp = = = 23,3 cN/tex
Ttex 15
în care:
σp reprezintă efortul specific sau rezistenţa specifică, pentru punctul A de pe grafic,
pentru care există proporţionalitate între efort şi deformaţie, în cN/tex;
Fp – forţa corespunzătoare punctului A de pe grafic, pentru care există
proporţionalitate între efort şi deformaţie, determinată în timpul solicitării axiale la tracţiune a
firului, în N;
Ttex - densitatea de lungime a firului analizat (pentru exemplul considerat: 15 tex).
Δl p
εp = ⋅ 100 (%)
li
în care:
εp reprezintă alungirea relativă corespunzătoare punctului A de pe grafic, pentru care
există proporţionalitate între efort şi deformaţie, %;
li - lungimea iniţială a probei de fir supusă testării pe dinamometru (distanţa iniţială
dintre clemele dinamometrului, 200 mm).
5
εp = ⋅ 100 = 2,5 (%)
200
 23,3
Ep = = 9,32 cN/tex
2,5

Modulul de curgere / vascoelastic

σ − σe
E1 = c ⋅ 100
εc − εe

Fe 4,5 ⋅ 100
σe = = = 30 cN/tex (pentru punctul B de pe grafic)
Ttex 15
Δl e
εe = ⋅ 100 (%)
li

7,5
εe = ⋅ 100 = 3,75 (%)
200

Fc 6,3 ⋅ 100
σc = = = 42 cN/tex (pentru punctul C de pe grafic)
Ttex 15
33,3
εc = ⋅ 100 = 16,65 (%)
200

42 − 30
E1 = ⋅ 100 = 93,02 cN/tex
16,65 − 3,75

Firul va avea o comportare corespunzătoare la prelucrare şi utilizare, fără deformaţii

remanente, dacă va fi supus la solicitări cu valori mai mici decât 30 cN/tex. De asemenea,
durata de funcţionare a produsului va fi prelungită dacă solicitările repetate nu vor depăşi
efortul de 30 cN/tex.
În cadrul laboratorului forţa şi alungirea la rupere a firelor precum şi curbele efort –
alungire se obţin cu ajutorul dinamometrului electronic Tinus Olsen H5KT, în conformitate
cu standardul ISO 2062. Spre exemplificare, în figura 2 poate fi urmărit modul de prezentare
al rezultatelor experimentale obţinute la dinamometrul Tinus Olsen H5KT. Softul
dinamometrului electronic permite determinarea lucrului mecanic de rupere, care este definit
ca energia necesară pentru deformarea firului până în momentul ruperii şi care este dat de aria
cuprinsă sub curba efort – alungire.
Figura 2. Curbe efort – alungire obţinute în urma determinărilor efectuate la dinamometrul
Tinus Olsen H5KT
 Tema 1.

Determinaţi rezistenţa şi alungirea la rupere pentru trei variante de fire tehnice, la

dinamometrul electronic Tinus Olsen H5KT, în conformitate cu standardul ISO 2062.
Pe reprezentarea grafică a curbelor efort - alungire puneţi în evidenţă punctele care
marchează limita de proporţionalitate (A), limita de elasticitate (B), limita de curgere (C) si
limita de rupere (D), apoi calculaţi modulul de elasticitate şi modulul de curgere
(vâscoelastic).  
 3. Analiza modului în care se reflectă proprietăţile fibrelor sau ale firelor componente
în caracteristicile firelor tehnice studiate. Stabilirea avantajelor şi a deficienţelor care pot să
apară în procesele de utilizare ale firelor tehnice analizate.

Produsele răsucite reprezintă o parte însemnată din totalul articolelor textile. Acestea
se confecţionează prin răsucirea sau cablarea mai multor fire, rezultând în acest fel un produs
flexibil cu formă cilindrică, care poate fi întâlnit şi sub una din următoarele denumiri: sfoară,
şnur, frânghie, parâmă, odgon (cel mai adesea în cazul în care produsele sunt fabricate din in,
cânepă sau iută), figurile 3 şi 4.

Figura 3. Fir cablat

Procesul de obţinere a produselor răsucite sau cablate se compune din câteva operaţii
consecutive. Firul simplu rezultat din filatură, dublat de un anumit număr de ori este răsucit
în sens invers torsiunii iniţiale a firului [1].

Figura 4. Fir cablat

A doua răsucire se numeşte cablare. Gradul de cablare este determinat de diametrul

firului tehnic, de pasul de cablare şi de unghiul de cablare. Stabilirea unei cablări optime are o
mare importanţă întrucât determină o mai bună utilizare a rezistenţei firelor componente în
rezistenţa cablului. Operaţia de cablare se va efectua întotdeauna în sens invers răsucirii,
pentru realizarea cablurilor stabile. În cazul în care cablurile au acelaşi sens de răsucire,
diametrul cablului este mai mare cu circa 10%, iar posibilitatea de dezrăsucire creşte.
Echilibrarea torsională a cablului se obţine când firele din firul răsucit ajung paralele cu axa
cablului [1].
În general, finisarea unui produs textil urmăreşte să îmbunătăţească comportarea la
utilizare a unui produs care trebuie să satisfacă cerinţele beneficiarului. Frecarea este una
dintre solicitările importante pe care le suportă pe durata utilizării produsele răsucite cu
destinaţia articole tehnice. Ca urmare, procesele de finisare aplicate acestor produse au drept
scop principal îmbunătăţirea comportării lor la frecare. Un alt scop este şi acela de a reduce
într-o oarecare măsură tendinţa de dezrăsucire a cablului. Polierarea este unul dintre
procesele de finisare a produselor textile răsucite care reduce frecarea. Prin reducerea frecării
creşte rezistenţa la uzură a produsului răsucit, fapt care se reflectă în mărirea duratei de
funcţionare normală [1].
În cadrul lucrării se va face analiza comparativă a caracteristicilor mecanice
(rezistenţa specifică şi alungirea) firului simplu, a firului răsucit şi a firului cablat. Se vor
calcula: coeficientul de utilizare a rezistenţei firului simplu în rezistenţa firului răsucit,
coeficientul de utilizre a rezistenţei firului răsucit în firul cablat şi rezistenţa firului simplu în
rezistenţa firului cablat.
 Exemplu de calcul
Tabelul 2. Caracteristicile fizico-mecanice ale firelui simplu, ale firului răsucit şi ale firului cablat
Fir simplu Fir răsucit Fir cablat
Nr.crt.
R(cN) A(mm) M(mg) Ttex Rs R(cN) A(mm) M(mg) Ttex Rs R(cN) A(mm) M(mg) Ttex Rs
1 855 17,60 35,10 70,20 12,18 3250 20,00 107,50 215,00 15,12 12500 22,00 332,00 664,00 18,83
2 1083 14,80 35,60 71,20 15,21 3750 17,50 108,50 217,00 17,28 13250 20,00 332,50 665,00 19,92
3 1015 15,30 35,40 70,80 14,34 3700 18,00 108,00 216,00 17,13 12850 20,50 330,50 661,00 19,44
4 1245 15,60 35,60 71,20 17,49 3850 19,00 109,00 218,00 17,66 14550 21,00 332,00 664,00 21,91
5 1246 15,50 35,30 70,60 17,65 4250 18,00 108,00 216,00 19,68 13350 20,50 331,50 663,00 20,14
Media 1088,80 15,76 35,40 70,80 15,37 3760 18,50 108,20 216,40 17,37 13300 20,80 331,70 663,40 20,05
Abaterea 165,27 1,07 0,21 0,42 2,29 357,77 1,00 0,57 1,14 1,62 776,21 0,76 0,76 1,52 1,16
CV 15,18 6,81 0,60 0,60 14,89 9,52 5,41 0,53 0,53 9,35 5,84 3,65 0,23 0,23 5,78
Legendă:
- valori determinate experimental cu ajutorul dinamometrului şi a balanţei electronice;
- valori calculate.
Relaţii de calcul:

1 n 1 n
∑ (x i − x )
2
Media: x = ∑ x i ; Abaterea medie pătratică de sondaj: S =
n i =1 n − 1 i =1

S
Coeficientul de variaţie: CV = ⋅ 100(%)
x
 Densitatea de lungime a firului (tex):
M (g) ( mg)
Ttex = sau
L ( km) ( m)
în care:
M reprezintă masa porţiunii de fir prinsă între clemele dinamometrului, în mg;
L - distanţa dintre clemele dinamometrului (500 mm sau 0,5 m).

Rezistenţa specifică a firului, Rs (cN/tex):

R (cN )
Rs =
Ttex ( tex )
în care:
R reprezintă rezistenţa la rupere a firului simplu, determinată la dinamometru.
Pentru firul răsucit şi pentru firul cablat relaţiile se aplică în acelaşi mod.

Coeficientul de scurtare al firului prin răsucire se poate determina cu relaţia:

l
Cs R = R
l0
în care:
lR reprezintă lungimea firului răsucit;
lo - lungimea firului simplu din firul răsucit (înainte de răsucire; lungime care este cuprinsă în
porţiunea de fir răsucit lR),
sau se poate calcula astfel:
T ⋅ NR Ttex F ⋅ N R
TtexR = texF ⇒ Cs R =
Cs R Ttex R
în care:
TtexR reprezintă densitatea de lungime a firului răsucit;
TtexF - densitatea de lungime a firului simplu;
NR - numărul de fire simple răsucite (3).

Coeficientul de utilizare a rezistenţei firelor simple în rezistenţa firului răsucit, KuR:

Rs R
Ku R =
Rs F ⋅ Cs R
în care:
RsR reprezintă rezistenţa specifică a firului răsucit;
RsF - rezistenţa specifică a firului simplu;
CsR – coeficientul de scurtare prin răsucire.
Coeficientul de utilizare a rezistenţei firelor răsucite în rezistenţa firului cablat:
RsC
Ku C =
Rs R ⋅ CsC

20,05
Ku C = = 1,179
17,37 ⋅ 0,9786
Coeficientul de utilizare a rezistenţei firelor simple în rezistenţa firului cablat:
Rs C
Ku F − C =
Rs F ⋅ Cs R ⋅ CsC
20,05
Ku F − C = = 1,358
15,37 ⋅ 0,9815 ⋅ 0,9786

Observaţii
Coeficientul de utilizare creşte odată cu creşterea fineţei elementelor componente şi
cu numărul de elemente componente reunite la răsucire. Valorile coeficientului de utilizare a
rezistenţei firelor simple în firele de bumbac răsucit sunt cuprinse între 1,5 şi 2,1, în funcţie
de caracteristicile firelor şi de parametrii de răsucire. S-a observat că pentru firele filate creşte
rezistenţa firului răsucit pe măsura creşterii răsucirii, fapt care se datorează creşterii
numărului de fibre fixate din structura firului răsucit, prin presiunea creată de firele simple, ca
urmare a răsucirii. Din această cauză, rezistenţa firului răsucit nu creşte continuu ci, odată cu
creşterea torsiunii de răsucire atinge un maxim, iar apoi scade. Torsiunea de răsucire
corespunzătoare valorii maxime a rezistenţei firului răsucit se numeşte torsiune critică de
răsucire [D. Avram, A. Mustaţă, Fire tehnice - Structură, proprietăţi şi domenii de utilizare,
Ed. Gheorghe Asachi, Iaşi, 1999].
 Tema 2.

Determinaţi rezistenţa şi alungirea la rupere pentru firul simplu, firul răsucit şi firul
cablat, pe dinamometrul electronic Tinus Olsen H5KT, în conformitate cu standardul ISO
2062. După ruperea firului, cântăriţi porţiunea de fir cuprinsă între clemele dinamometrului la
balanţa electronică, pentru a determina densitatea de lungime şi rezistenţa specifică.
Centralizaţi datele în tabel şi apoi calculaţi coeficientul de utilizare a rezistenţei firului simplu
în rezistenţa firului răsucit, coeficientul de utilizre a rezistenţei firului răsucit în firul cablat şi
rezistenţa firului simplu în rezistenţa firului cablat.
 Tabelul 3. Caracteristicile fizico-mecanice ale firelui simplu, ale firului răsucit şi ale firului cablat
Fir simplu Fir răsucit Fir cablat
Nr.crt.
R(cN) A(mm) M(mg) Ttex Rs R(cN) A(mm) M(mg) Ttex Rs R(cN) A(mm) M(mg) Ttex Rs
1 853  17,0  35,0        3244  19,4  107,2        12480  21,4  331,7     
2 1081  14,2  35,5      3744  16,9  108,2      13230  19,4  332,2     
3 1013  14,7  35,3      3694  17,4  107,7      12830  19,9  330,2     
4 1243  15,0  35,5      3844  18,4  108,7      14530  20,4  331,7     
5 1244  14,9  35,2        4244  17,4  107,7        13330  19,9  331,2     
Media                              
Ab                              
CV                              

NR = NC = 3
 Bibliografie

1. Mustaţă, A., 2015, Fire tehnice. Îndrumar de laborator.

2. Avram, D., Mustaţă, A., 1999, Fire tehnice. Structură, proprietăţi, domenii de
utilizare, Editura „Gheorghe Asachi”, Iaşi.
3. Dodu, A. (ed.), Colectiv autori, (2002), Manualul inginerului textilist, Mâlcomete,
O. (coordonator), Secţiunea I – Fibre textile, AGIR, Bucureşti.
4. Mustaţă, A., (1996), Structura şi tehnologia firelor tehnice. Curs. Rotaprint I.P.I.
5. Avram, D., (2005), Structura firelor, Editura Performantica, Iaşi, ISBN 973-730-
033-5.
6. Mustata, A., (2008), Procese si masini in filatura inului, canepei, iutei, Partea a II-a,
Cap. 2. Finisarea firelor rasucite prin polierare, Editura Performantica, Iasi.
7. Avram, D., Avram, M., (2004), Proiectarea firelor, Editura Performantica, Iasi,
ISBN 973-730-034-3.
8. Avram, D., (2005), Structuri textile – Fire, Editura Performantica, Iasi , ISBN 973-
8075-61-0.
9. Cuzic - Zvonaru C., Mustaţă A., Racu C., Manolache R., Zvonaru R., (2001),
Filatura de liberiene. Compendiu, Editura BIT, Iaşi.
10. Dodu, A. (ed.), Colectiv autori, (2002), Manualul inginerului textilist, vol. I,
AGIR, Bucureşti.
11. Alagirusamy, R., Das, A., (2010), Technical textile yarns, Woodhead Publishing,
Cambridge, UK.
12. * * *, Prospecte şi reviste de specialitate.