Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Comunicare verbală, care include comunicarea față în față, telefon, radio sau televiziune
și alte mijloace de comunicare în masă.
Comunicarea non-verbală , care acoperă limbajul corpului, gesturile, modul în care ne
îmbrăcăm sau acționăm, unde stăm și chiar și parfumul nostru. Există multe modalități
subtile pe care le comunicăm (poate chiar neintenționat) cu alții. De exemplu, tonul vocii
poate da indicii starea de spirit sau stare emoțională, în timp ce semnalele de mână sau
gesturile pot adăuga la un mesaj vorbit.
Comunicare scrisă : care include scrisori, e-mailuri, social media, cărți, reviste, Internet
și alte mijloace de comunicare. Până de curând, un număr relativ mic de scriitori și editori
au fost foarte puternici atunci când a venit să comunice cuvintele scrise. Astăzi, putem să
scriem și să publicăm ideile noastre online, ceea ce a dus la o explozie a posibilităților de
informare și comunicare.
Vizualizări : grafice și diagrame,hărți, logo-uri și alte vizualizări pot comunica toate
mesajele.
3
interacțiunea cu alte comunități și oferă divertisment. Diferitele forme de divertisment prin
comunicare sunt: romane, ziare, buletine, interacțiuni online, vizionarea emisiunilor TV, talk
show-uri etc.
Comunicarea este esența managementului. Funcțiile de bază ale managementului ( planificare ,
organizare , personal , direcție și control ) nu pot fi realizate fără o comunicare
eficientă.Comunicarea de afaceri presupune un flux constant de informații. Feedbackul face parte
integrantă din comunicarea de afaceri. Organizațiile în aceste zile sunt foarte mari și implică un
număr mare de persoane. Există diferite nivele de ierarhie într-o organizație. Cu cât numărul de
nivele este mai mare, cu atât este mai dificil să gestionați organizația. Comunicarea aici joacă un
rol foarte important în procesul de dirijare și control al poporului în organizare. Feedback-ul
imediat poate fi obținut și neînțelegerile pot fi evitate. Trebuie să existe o comunicare eficientă
între superiori și subordonată într-o organizație, între organizație și societate în general (de
exemplu între conducere și sindicate). Este esențială pentru succesul și creșterea unei organizații.
Lacune de comunicare nu ar trebui să apară în nici o organizație.Comunicarea în afaceri este
orientată spre obiective. Regulile, reglementările și politicile unei companii trebuie să fie
comunicate persoanelor din cadrul organizației și din afara acesteia. Comunicarea în afaceri este
reglementată de anumite reguli și norme. În primele timpuri, comunicarea de afaceri a fost
limitată la lucrări de hârtie, apeluri telefonice etc. Dar acum, odată cu apariția tehnologiei, avem
telefoane mobile, videoconferințe, e-mailuri, comunicare prin satelit pentru a sprijini
comunicarea de afaceri. Comunicarea eficientă în afaceri contribuie la construirea unui fond
comercial al unei organizații.Comunicarea în afaceri poate fi de două tipuri:
Comunicarea orală - O comunicare orală poate fi oficială sau informală. În general,
comunicarea de afaceri este un mijloc formal de comunicare, cum ar fi: întâlniri,
interviuri, discuții de grup, discursuri etc. Un exemplu de comunicare informală în afaceri
ar fi - Grapevine.
Comunicarea scrisă - mijloacele scrise de comunicare de afaceri includ - agenda,
rapoartele, manualele.
O formă importantă de comunicare în afaceri este desigur negocierea ,ea trebuie privită drept cel
mai eficient mijloc de comunicare, având avantajul că realizează în cel mai scurt timp efectul
scontat. Ea se referă la o situaţie în care părţile participante interacţionează în dorinţa de a se
ajunge la o soluţie acceptabilă, în una sau mai multe probleme aflate în discuţie(de regulă, în
dezacord).
În definirea conceptului de negociere se remarcă multe deosebiri, în funcţie de poziţia de pe care
acestea sunt abordate şi de circumscrierea negocierii în domenii specifice de activitate. La modul
general, negocierea se poate defini ca fiind o formă principală de comunicare, un complex de
procese, de activităţi constând în întâlniri, consultări, tratative desfăşurate între doi sau mai mulţi
parteneri, în vederea realizării unor înţelegeri.În domeniul economicului, în general, al
comerţului, în special, negocierile trebuie privite în sensul de „tratative, discuţii purtate între doi
sau mai mulţi parteneri, în legătură cu un deziderat economic comun, în vederea realizării unor
înţelegeri sau tranzacţii comerciale”. De fapt, pornind de la faptul că, în cadrul negocierii, fiecare
parte are nevoi directe sau indirecte pe care doreşte să şi le satisfacă, negocierea poartă amprenta
distinctă a comportamentului uman; de altfel, în ultimă instanţă, scopul principal al negocierilor
în constituie satisfacerea unor necesităţi umane.Astfel, procesul de negociere este, în primul
rând, un fenomen social ce presupune existenţa unei comunicări între oameni în general, între
cele două părţi, în particular, comunicare ce constituie o caracteristică de bază a negocierii. În
domeniul economic, cele mai multe şi importante negocieri sunt cele comerciale, iar în cadrul
4
acestora, negocierile privitoare la afacerile economice internaţionale. Astfel de negocieri,
materializate sub forma acordurilor, convenţiilor sau contractelor internaţionale, au în vedere
preţul, modalităţile de plată, cantitatea şi calitatea mărfurilor, termenele şi condiţiile de livrare şi
alte asemenea elemente.
În contextul economiei de piaţă, o mare amploare au luat-o negocierile comerciale interne,
negocieri referitoare la contracte de livrări de mărfuri, de locaţie şi închiriere, comision de
transport sau de depozit etc. De asemenea, în condiţiile unor costuri sociale minime, fără
convulsii sociale, o mare însemnătate o au negocierile purtate între sindicate şi patronat, în
cadrul cărora se încearcă să se găsească soluţii pentru rezolvarea problemelor aflate în
divergenţă, cele mai multe dintre acestea referindu-se la contractul colectiv de muncă şi, mai
ales, salarii. Există o tipologie variată de negocieri, tipologie determinată de o multitudine de
factori. Din punct de vedere teoretic, în cadrul negocierilor se pot identifica patru forme, sisteme
sau categorii, respectiv:
negocierea distributivă – în care resursele sunt limitate şi câştigul uneia dintre părţi se va
reflecta în pierderea celeilalte; o astfel de negociere se desfăşoară în tensiune şi lasă un
gust amar;
negocierea integrativă – în care se cere rezolvarea problemelor şi se caută să se identifice
punctele de contact convenabile ambelor părţi;
negocierea structurală – în care se urmăreşte modificarea atitudinilor de bază ale părţilor,
nici una dintre acestea neputând reuşi fără cooperarea celeilalte;
negocierea internă – specifică relaţiilor sindicate-patronat, în care negociatorii se
străduiesc să aibă acordul unanim al organizaţiei din care provin.
În practică, aceste categorii se întrepătrund; mai mult, în unele cazuri, o asemenea clasificare nici
nu se aplică în totalitate. În procesul de negociere se pot adopta atitudini şi comportamente
diferite şi, în funcţie de acestea, procesul va decurge diferit, negocierea putând fi, în sensul cel
mai larg:
competitivă – dacă se bazează pe „apărarea” poziţiilor proprii şi „atacarea” poziţiilor
celeilalte părţi (negocierea poziţiilor);
prin colaborare – dacă se bazează pe identificarea unui acord înţelept, cu ajutorul unor
principii sau alte criterii obiective, stabilite de comun acord (negocierea principală).
Suportul principal al comunicării umane este limbajul în toată diversitatea şi resursele sale de
expresivitate. În calitatea lor de forme active ale limbii, limbajele sunt sisteme desemne,
semnale sau simboluri – sonore, kinestezice,tactile, cromatice, grafice, etc. – utilizate în mod
uniform de către indivizi în efectuarea comunicării umane; ele mijlocesc fixarea, păstrarea,
prelucrarea şi transmiterea informaţiilor din mediul extern, precum şi, exprimarea stărilor,
intenţiilor şi atitudinilor subiective.Limbajul ca relaţie umană se caracterizează prin folosirea
simbolurilor, intuitive sau abstracte, care încorporează întotdeauna un sens pentru indivizi,
sau înţeles, rezultat tocmai din ansamblul de cunoaşteri, stări afective, tendinţe spre acţiune,
pe care le evocă,mai ales, simbolurile verbale în conştiinţa indivizilor.Limbajul ca instrument
esenţial al comunicării, indiferent de forma sa (natural,artificial, special,) îndeplineşte o serie
de funcţii:
de cunoaştere;
de comunicare;
de acumulare de informaţii
5
de influenţare educativă;
de reglaj comportamental şi autocontrol al acţiunilor indivizilor;
exprimă comandamentele morale ale colectivităţii, relaţiile ei dominante.
Comunicarea poate fi eficientă dacă are loc într-un mediu favorabil acestuia și mai puțin
eficientă fiind influențată de anumiți factori cum ar fi:
diferenţe de percepţie – modul în care noi privim lumea este influenţat de
experienţele noastre anterioare, astfel că persoane de diferite vârste, naţionalităţi, culturi,
educaţie, ocupaţie, sex, temperament etc. vor avea alte percepţii şi vor interpreta situaţiile
în diferite moduri;
concluzii grăbite – deseori vedem ceea ce dorim şi să vedem şi să auzim ceea ce
dorim să auzim, evitând să recunoaştem realitatea în sine;
stereotipii – riscul de a trata diferite persoane ca şi când ar fi una singura;
lipsa de cunoaştere – este dificil să comunicăm eficient cu cineva care are o
educaţie diferită de a noastră, ale cărei cunoştinţe în legătură cu un anumit subiect
în discuţie sunt mai reduse;
lipsa de interes ale interlocutorului faţă de mesaj;
dificultăţi de exprimare;
emoţiile puternice atât ale emiţătorului cât şi ale receptorului;
lipsa de încredere a interlocutorilori;
personalitatea – diferenţele dintre tipurile de personalităţi (ciocnirea
personalităţilor) pot cauza probleme de comunicare, dar şi, propria noastră
percepţie a persoanelor din jurul nostru este afectată.
Potenţialele bariere de comunicare nu depind numai de noi, respectiv receptor şi
emiţător, ci şi de condiţiile de comunicare, pe care trebuie să le cunoaştem şi să le
controlăm pentru ca procesul de comunicare să capete şansa de a fi eficient.
Întreaga existenţă se rezumă la capacitatea de a comunica. Încă de la începutul
vieţii ni se comunică care sunt regulile esenţiale după care trebuie să ne ghidăm, iar noi
mai departe trebuie să ne asigurăm integrarea într-o societate comunicând cine suntem şi
ce anume ne dorim. Comunicarea reprezintă fundamentul dezvoltării personalităţii
fiecărui individ, dezvoltării organizaţiilor, fundamentul realizării unor relaţii între
indivizi, şi între indivizi şi organizaţii. Comunicarea ajută la dezvoltarea societăţii.
Abilitățile de comunicare sunt importante pentru a trăi o viață fericită și prosperă.
Comunicarea eficientă include onestitatea, încrederea, dragostea, legătura, împărtășirea,
îngrijirea și prietenia între diferite tipuri de comunități, religii și oameni. Abilitățile de
comunicare eficiente aliniază toți oamenii într-o direcție care inspiră dezvoltarea în
societate, cultură și activități economice. De aceea, abilitățile de comunicare sunt
importante în viață.
6
Bibliografie
1. http://www.psiholog-logoped.ro/doc_4_Ce-este-comunicarea-_pg_0.htm
2. http://www.businessdictionary.com/definition/communication.html
3. https://www.skillsyouneed.com/ips/what-is-communication.html
4. https://www.ukessays.com/essays/english-language/communication-skill-
importance-english-language-essay.php
5. https://www.managementstudyguide.com/business_communication.htm
6. http://www.klientsolutech.com/importance-of-communication-skills-in-life/