Sunteți pe pagina 1din 62

TRATAMENTUL EDENTATIEI TOTALE

EDENTAŢIA TOTALĂ
ASPECTE GENERALE
Curs nr. 1
Edentaţia totală = absenţa tuturor dinţilor de pe un singur maxilar sau de pe ambele maxilare
după erupția lor în cavitatea bucală
Cauzele edentației totale
 Cauze congenitale: Anodontia totala = lipsa tuturor mugurilor dentari
 Cauze dobândite
 Factori determinant
1. Caria si complicatiile ei
2. Parodontopatia
3. Traumatisme
4. Tumor
5. Factori iatrogeni
 Factori favorizanti
1. Diabet
2. Osteoporoza
3. Osteomalacia
4. Rahitism
Simptomatologia edentatului total:
tulburări de masticație
tulburări de fizionomie
tulburări de fonație
tulburări psihice
MODIFICĂRILE MORFO-FUNCŢIONALE ALE APARATULUI
DENTO-MAXILAR
OASE MAXILARE
1. Diminuarea masei osoase la un an de la extracţie este de 2-3 mm ptr maxilar şi de 4-5
ptr mandibulă.
2. Resorbţia osoasă continuă, pierderea fiind de 0,5 mm/an la mandibulă şi mai puţin la
maxilar.
3. La 2 ani de la extracţie la maxilar şi la 7 ani la mandibulă, resorbţia încetineşte foarte
mult, se stabilizează, astfel că se pierde 0,1-0,2 mm/an.
4. Resorbţia la mandibulă este de 4 ori mai rapidă decât la maxilar.
5. Refacerea osoasă după extracţie se realizează prin umplerea progresivă a alveolelor cu
os identic cu cel al corticalelor vestibulară şi linguală.
6. Gradul şi evoluţia resorbţiei şi atrofiei depind de: cauza pierderii dinţilor, ordinea
cronologică a extracţiilor, modul în care s-a efectuat extracţia, momentul şi calitatea
protezării.
Atrofia maxilarului este centripetă
 Resorbţia osului alveolar urmează direcţia axelor înclinate ale dinţilor superiori.
 Astfel pe măsura atrofiei, circumferinţa crestei edentate maxilare se micşorează.
 Poate fi simetrica sau asimetrica
Atrofia mandibulei este centrifugă
 Resorbţia crestelor edentate urmează înclinaţia axelor dinţilor inferiori, astfel pe
măsura atrofiei, axul crestei elveolare mandibulare se deschide.

Clasa I Clasa II Clasa III

Substrat osos puţin atrofiat, Creste edentate şi tuberozităţi Creste edentate şi tuberozităţi
creste înalte, rotunjite, cu atrofie medie, boltă de mult atrofiate, bolta palatină
tuberozităţi bine reprezentate, adâncime medie, cu torus plată.
boltă adâncă fără torus. palatin prezent.

 CLASIFICAREA SANGIUOLO
(atrofia maxilarului)
CLASIFICAREA ATWOOD A CRESTEI EDENTATE
starea osului înainte de extracţii;
creastă edentată imediat după extracţii;
creastă înaltă şi regulată;
creastă înaltă, dar subţire (“knife edge”);
creastă mai redusă, dar rotunjită;
creastă absentă deoarece resorbţia a atins chiar osul bazal.

CLASIFICAREA MERCIER A CRESTEI EDENTATE


grupa a-I-a - creastă normală şi sănătoasă, dar cu frenurile inserate aproape de muchia
crestei;
grupa a-II-a - creastă ascuţită ca o lamă, foarte dureroasă la presiunile masticatorii
(„painfull ridge”);
grupa a-III-a - creastă alveolară resorbită total;
grupa a-IV-a - resorbţia interesează şi o parte a osului bazal.

CLASIFICAREA LUI SANGIUOLO A CRESTEI EDENTATE MANDIBULARE


Clasa I - creastă de înălţime egală sau mai mare de 10 mm, cu inserţie joasă a frenurilor,
tuberculi piriformi duri şi bine formaţi.
Clasa a-II-a - creste cu aceleaşi caractere ca la clasa I, dar cu aspect hiperplazic.
Clasa a-III-a - creste atrofiate plate cu hiperplazie de planşeu.
Clasa a-IV-a - creste negative.
CLASIFICAREA MERSEL
1. Grupa 1 - creste mult resorbite (0-5mm), cu inserţia înaltă a frenurilor, limba
hipertrofică la pacienţi cu tulburări sistemice.
2. Grupa 2 - creastă destul de atrofiată ±5 mm, inserţia joasă a frenurilor, limba normală,
la pacienţi cu tulburări sistemice.
3. Grupa 3 - creste destul de resorbite la pacienţi cu stare generală bună, dar cu
parafuncţii.
4. Grupa 4 - creste cu înălţime între 5-10 mm, organe periferice fără interferenţe, la
pacient ideal foarte puţin îmbătrânit.

Deschiderea unghiului goniac la edentatul total

MODIFICĂRILE MUCOASEI FIXE ŞI MOBILE


Mucoasa nu urmează atrofia osoasă.
Deasupra crestei edentate rămâne un strat de mucoasă osoasă ce poate fi mobilizat -
CREASTĂ DE COCOŞ
Mucoasa fixă se îngroașă.
Creşte substratul submucos între periost şi mucoasă, astfel că aceste zone au reziliență mare.
Mucoasa devine foarte subţire, deosebit de sensibilă, suportând cu greu presiunile, mai ales la
nivelul torusului palatin, torus mandibular sau creste edentate
Rugile palatine devin şterse, uneori se desfac în evantai, iar papila bunoidă se apropie de
muchia crestei frontale.
La mandibulă, în cazurile de atrofie foarte accentuată, mucoasa fixă dispare complet sau se
reduce la o simplă linie
În urma resorbţiei osului alveolar fundurile de sac vestibulare se apropie de muchia crestei .
Frenurile se pot situa astfel aproape sau chiar pe muchia crestei edentate.
MODIFICĂRI MORFOFUNCŢIONALE ALE MUŞCHILOR APARATULUI
DENTO-MAXILAR
Muşchiul milohioidian prin atrofia crestei se apropie de vârful crestei edentate mandibulare.
Muşchii orofaciali îşi pierd tonusul normal, devin hipotonici.
Relaxarea şi lăţimea limbii în urma dispariţiei arcadelor dentare duce la modificare tonusului
normal.
MODIFICĂRI ALE A.T.M
Prin dispariţia dinţilor, mişcările mandibulei devin mai libere, condilul mandibulei se
deplasează orizontal provocând presiuni asupra porţiunii anterioare a tuberculului articular.
Aceste presiuni duc cu timpul la resorbţia părţii anterioare a menisculului - duc la apariţia
sindromului dureros COSTEN.
ETAPELE CLINICO-TEHNICE DE OBȚINERE A UNEI PROTEZE TOTALE
1. Examentul pacientului - etapă clinică (exobucal si endobucal)
2. Ampreta preliminara - etapă clinică (Reprezintă copia negativă a câmpului protetic
edentat total)
3. Obtinerea modelului preliminar - etapă de laborator (reprezintă copia pozitivă a
câmpului protetic edentat total.)
4. Obtinerea lingurii individuale - etapă de laborator (este un suport rigid necesar
medicului ptr amprentarea finală a câmpului protetic edentat total)
5. Amprenta functionala a campului protetic edetat total - etapă clinică (= copia pozitivă
a câmpului protetic edentat total ce redă toate detaliile câmpului)
6. Obtierea modelului functional / final - etapă de laborator
7. Realizarea sabloanelor de ocluzie - etapă de laborator (Șabloane de ocluzie =
elemente auxiliare realizate din placă de bază și valuri de ceară ce vor prefigura
viitoarele arcade dentare.)
8. Determinarea relatiilor intermaxilare - etapă clinică (medicul transmite prin
intermediul șabloanelor o serie de date necesare montării dinților artificiali)
9. Montarea modelelor in ocluzor / articulator - etapă de laborator
10. Realizarea machetelor viitoarei proteze totale - etapă de laborator
11. Proba machetelor in cavitatea bucala - etapă clinică
12. Transformarea machetelor in proteza finita - etapă de laborator
 Izolarea tiparului
 Prepararea şi introducerea acrilatului în tipar
 Polimerizarea acrilatului
 Prelucrarea protezelor
 Lustruirea protezelor
 Protezele finite
13. Aplicarea protezelor in cavitatea bucala - etapă clinică

CÂMPUL PROTETIC EDENTAT TOTAL

curs nr. 2

Câmpul protetic edentat total = totalitatea ţesuturilor care prezintă contacte cu proteza prin
acoperire sau vecinătate.
La nivelul câmpului protetic sunt diferenţiate morfo-clinic două zone, fiecare cu importanţă
specifică dar şi deosebită pentru faza de amprentare şi pentru funcţionalitatea protezei totale:
1. zona de sprijin este reprezentată de suprafaţa pe care proteza transmite presiunile, de
la nivelul feţelor ocluzale ale arcadelor dentare artificiale.
2. zona de succiune este situată la periferia zonei de sprijin, are o suprafaţă foarte
redusă, este mai mult o linie cu dimensiuni, în sensul lăţimii de 1-3 mm, care după
inserţia protezei pe câmpul protetic prezintă contacte permanente la nivelul marginilor
acesteia
CÂMPUL PROTETIC EDENTAT TOTAL MAXILAR
ZONA DE SPRIJIN este reprezentată de următoarele structuri morfologice:
1. crestele alveolare;
2. bolta palatină;
3. tuberozităţile maxilare;
4. fibromucoasa care le acoperă.
Suprafaţa de sprijin maxilară poate să suporte presiuni masticatorii cuprinse între 1,265-1,687
kg/cm².
Această suprafaţă are dimensiuni în medie de 25 cm² ceea ce rezultă că există câmpuri
protetice cu dimensiuni maxime de 30-35 cm² şi cu dimensiuni minime de 10-15 cm².

Creasta alveolară
este elementul important al zonei de sprijin, cunoscute şi sub termenul creastă reziduală
fiindcă rezultă din procesul alveolar după pierderea dinţilor. Este caracterizată de aspecte
morfologice foarte variate din punct de vedere al dimensiunii şi formei, fiind strict
individualizată pentru fiecare pacient.
Aspectele caracteristice (formă, dimensiune, contur) sunt determinate de următorii factori:
 Genetici = dimensiunile şi formele oaselor maxilare sunt cu variabilitate
infinită;
 Dobândiţi = cauzele extracţiilor dentare, cariile şi complicaţiile lor,
traumatismele, parodontopatiile, tumorile, tehnicile de extracţie (comună-
obişnuită sau chirurgicală -alveolotomia), cronologia pierderii dinţilor, timpul
care a trecut (luni, ani) de la momentul producerii intervenţiei respective
Aspectul crestelor alveolare
1. RETENTIV= proeminente
2. NERETENTIV = puțin proeminente
3. NEUTRU
În evoluţia ţesutul osos studiat, au fost observate modificări determinate de vascularizaţie,
astfel ischemia reprezintă cauza osteolizei.

Jores datorită studiilor efectuate şi a observaţiilor morfo-clinice asupra câmpurilor protetice


edentate total a formulat următoarele reguli:
 presiunea discontinuă, constituie un factor determinant pentru declanşarea resorbţiei
osoase;
 presiunea discontinuă caracterizată de intervale de repaus mai lungi favorizează
osteogeneza;
 presiunea discontinuă este separată de intervale de repaus foarte scurte, favorizează
resorbţia osoasă.
S-a constatat existenţa unei corelaţii între formele şi dimensiunile crestelor alveolare:
1. PENTAGON
2. ÎN U
3. SEMIELIPSA
4. ÎN V
5. ASIMETRICĂ
Bolta palatină
 Această zonă biostatică rezultă din unirea apofizelor palatine ale osului maxilar (în
cele 2/3 anterioare ale bolţii) cu lamele orizontale ale oaselor palatine (situate în 1/3
posterioară a bolţii).
 Pe linia medio-sagitală, la locul de unire (sutură) a celor două apofize palatine, apare
o proeminenţă cunoscută sub numele de torus palatin.
o După Landa , torusul este posibil să prezinte localizare topografică,
dimensiuni şi formă diferite, fiind caracterizat morfo-topografic astfel:
 primul tip este situat în treimea posterioară a bolţii palatine, are o formă rotunjită,
este palpabil şi dimensional posibil să fie caracterizat de volume variabile;
 al doilea tip are formă alungită, este situat în cele două treimi posterioare ale bolţii
palatine;
 al treilea tip este situat în cele două treimi anterioare ale bolţii, fiind bine
reprezentat;
 al patrulea tip este poziţionat numai în treimea anterioară a bolţii palatine;
 al cincilea tip, are dimensiuni mari în sens antero-posterior, extremitatea anterioară
este situată în apropierea găurei palatine anterioare, iar cea distală este la acelaşi nivel
cu limita palatului dur.
Formele reprezentative ale bolţii palatine sunt:
1. bolta adâncă, ogivală rezultă la pacientul care a prezentat în stare de dentat
compresiune de maxilar, cu arcada dentară în forma literei “V” sau în omega; această
formă este favorabilă pentru stabilitatea protezei (se opune tendinţei de deplasare în
sens orizontal);
2. boltă palatină plată (aproape orizontală) rezultă la pacienţii care şi-au pierdut dinţii în
urma parodontopatiei cronice, progresive; această formă, favorizează creearea forţei
de adeziune; nu se opune deplasărilor în plan orizontal
3. bolta palatină cu aspect intermediar se formează la pacienţii care şi-au extras dinţii în
urma complicaţiilor produse de cariile netratate şi reprezintă forma frecventă care
apare la pacienţi şi este cea mai favorabilă pentru restaurarea protetică; rezultatul
tratamentului protetic este evident dacă se asociează cu o suprafaţă mare.
Tuberozităţile maxilare
(proeminenţe situate în regiunea posterioară a crestei edentate)
 Comparativ cu crestele edentate, tuberozităţile nu sunt supuse atrofiei şi rezorbţiei,
atât de marcant, de aceea sunt denumite de unii autori “zone biostatice”.
 Fiecare tuberozitate maxilară, din punct de vedere morfologic are trei poli cu valoare
practică pentru restaurarea protetică mobilă: vestibular, distal şi caudal (inferior).
 Tuberozităţile cu dimensiuni mari, în sens vertical, nu este posibil să fie acoperite de
proteză fiindcă nu există spaţiul necesar faţă de creasta mandibulară.
 Aceste tuberozităţi procidente se formează datorită egresiunii ultimului molar.
 Dacă nu există un spaţiu de minim 4 mm între polul inferior al tuberozităţii şi creasta
alveolară a mandibulei, acesta se creează chirurgical dacă pacientul suportă
intervenţia şi este de acord.
După Lejoyuex tuberozităţile maxilare pot fi de:
1. clasa a-I-a: favorabile, retentive, cu versantele paralele între ele;
2. clasa a-II-a: de valoare medie, acceptabile cu un relief perceptibil, utilizabile în
favoarea stabilităţii protezei;
3. clasa a-III-a: de valoare negativă, caracterizate prin absenţa oricărui relief pozitiv,
inapte să asigure stabilitatea protezei;
4. clasa a-IV-a: tuberozităţi care impun o modelare plastică chirurgicală pentru a
înlătura retentivităţile exagerate care împiedică protezarea sau un pol inferior
procident.
Mucoasa câmpului protetic maxilar
zona de mucoasă fixă
zona de mucoasă neutră
zona de mucoasă mobilă
Zona de mucoasă fixă aderentă de periost acoperă toată bolta palatină, creasta alveolară şi
tuberozităţile maxilare, este mucoasa pe care se sprijină suprafaţa protezei şi transmite
presiunile osului.
 sectorul din treimea medie a bolţii palatine unde mucoasa este netedă relativ
subţire şi aderentă de os;
 sectorul anterior dominat de rugile palatine
 sectorul posterior acoperă treimea posterioară a bolţii palatine, aici mucoasa
este caracterizată de prezenţa ţesutului submucos în strat gros, ce-i oferă o
rezilienţă mare.
Zona de mucoasă neutră
 este situată la periferia câmpului protetic, dincolo de limitele suprafeţei acoperite cu
mucoasă fixă;
 mucoasa neutră se află în apropierea fundurilor de sac;
 această zonă de mucoasă se poate asemăna cu o bandeletă lată de 2-3 mm care
înconjoară toată suprafaţa de mucoasă fixă;
 mucoasa neutră este prezentă şi la limita dintre palatul dur şi palatul moale, denumită
zona Ah.
Zona de mucoasă mobilă
 de la periferia imediată a câmpului protetic, ce acoperă frenurile şi bridele;
 zona de mucoasă bucală propriu-zisă care tapetează obrajii, buzele, vestibulul bucal şi
vălul palatin;
 prezintă raporturi de contact cu suprafaţa vestibulară a protezei;
 mucoasa fiind mobilă în toate sensurile, nu poate să fie acoperită de suprafaţa protezei
sau de marginile ei.

ZONA DE SUCCIUNE / DE ÎNCHIEDERE MARGINALĂ


 Reprezentată de mucoasa pasiv mobilă.
 Această mucoasă are o lăţime de 1-3 mm, situată în apropierea fundurilor de sac
vestibular, mai aproape de versantele crestelor eentate.
 Cu cât această zonă este mai lată cu atât fenomenul de succiune se instalează mai
uşor.
CÂMPUL PROTETIC EDENTAT TOTAL MANDIBULAR
ZONA DE SPRIJIN este reprezentată de:
1. creasta alveolară a mandibulei
2. tuberculii piriformi (2/3 anterioare)
Câmpul protetic mandibular este reprezentat de un suport dur, ale cărui dimensiuni sunt
reduse (suprafaţa este de aproximativ 15 cm².). Resorbţia şi atrofia este marcantă, de patru ori
mai mare decât la maxilar.
Câmpul protetic mandibular, deşi are o suprafaţă mult mai redusă, periferia este mult mai
mare decât la maxilar.

Creasta alveolară edentată


 este cu dimensiuni reduse, comparativ cu cea de la maxilar.
 torusul mandibular este o proeminenţă osoasă corespunzătoare primului premolar,
situată pe versantul lingual al crestei alveolare.
 linia oblică internă are un traiect, uşor ascendent, extremitatea anterioară este situată
la nivelul apofizelor genii, posterior extremitatea nu are o limită precisă, se reduce
progresiv până la nivelul ultimului molar.
Tuberculul piriform
 este o formaţiune morfologică ce se formează după extracţia molarului de minte
inferior,
 în urma resorbţiei mai reduse a peretului distal al alveolei, această formaţiune
anatomică este structurată să suporte presiuni, ceea ce reprezintă un argument pentru
care este acoperit în 2/3 anterioare de suprafaţa protezei.

Tuberculul piriform prezintă următoarea valoare protetică pentru restaurarea


edentatului total mandibular:
alegerea portamprentei universale, este determinată de raportul cu această formaţiune
anatomică (extremităţile libere să le acopere);
examinarea amprentei preliminare în zona distală urmăreşte dacă a fost înregistrată
această formaţiune;
modelul preliminar este examinat în zona distală pentru a se constata, dacă este
prezent, şi delimitat câmpul protetic, ceea ce arată corectitudinea confecţionării;
examenul portamprentei individuale pe model, dacă extremitatea are raport cu tuberculul
piriform;
examenul portamprentei individuale pe câmpul protetic, dacă acoperă cele 2/3 anterioare
ale tuberculului piriform;
adaptarea portamprentei individuale pentru a se obţine în zona distală închiderea
marginală;
examenul amprentei funcţionale, cum a fost înregistrat tuberculul piriform;
examenul protezei, înainte de a fi inserată pe câmpul protetic dacă a fost realizată corect
în zona distală;
examenul protezei pe câmpul protetic să se constate raportul cu tuberculul piriform, dacă
se obţine închiderea marginală;
examenul unei proteze pe care pacientul nu o poartă fiindcă nu are stabilitate,
menţinere, etc.
Lejoyuex a remarcat şi sintetizat valoarea protetică prin utilizarea unei clasificări:
1. în clasa a-I-a sunt cuprinşi tuberculii favorabili, fiindcă sunt fermi, aderenţi la
planul profund, cu profil convex, acoperiţi de o mucoasă relativ groasă;
2. în clasa a-II-a sunt tuberculii moi, mai puţin favorabili uşor convexi, uşor mobili şi
mai comprimabili, dar sunt utilizabili, fiindcă suportă presiunile protezei;
3. în clasa a-III-a sunt tuberculii a căror valoare protetică este mai scăzută, datorită
calităţii deficitare a ţesutului submucos, a unei inserţii a ligamentului
pterigomandibular joase şi anterior, sau a purtării un timp îndelungat a unei proteze
totale incorecte;
4. în clasa a-IV-a sunt tuberculi care nu prezintă valoarea protetică fiindcă nu sunt
utilizabili, pentru sprijinul şi stabilitatea protezelor.

Substratul mucos mandibular


Mucoasa fixă care acoperă creasta alveolară prezintă unele particularităţi nefavorabile pentru
protezare, în sensul că are o relativă mobilitate de glisare pe planul periosto-osos, alteori
datorită neconcordanţei între atrofia osului şi a mucoasei se formează bride (pliuri)
longitudinale, în sens antero-posterior.
ZONA DE SUCCIUNE LA MANDIBULA este repartizată vestibular şi lingual.
 Mucoasa pasiv-mobilă vestibular este situată pe versantul crestei alveolare edentate în
apropierea fundului de sac vestibular, fiind cu o lăţime de 1-3 mm.
 Evidenţierea, pentru zona de succiune, frecvent este obţinută cu multă dificultate.
 Zona de succiune în special lingual - pentru delimitarea şi pentru înregistrarea prin
amprentare.
MUSCULATURA DIN VECINĂTATEA CÂMPULUI PROTETIC EDENTAT
TOTAL
 Zone în care fibrele musculare se inseră perpendicular pe periferia câmpului;
situaţie care interzice depășirea inserţiei de către marginea protezei.
 Aceste zone sunt: limita posterioară a câmpului maxilar (muşchii vălului palatin),
zona vestibulară centrală (muşchii buzei inferioare şi mentalis), linia oblică internă
(muşchiul milohioidian).
 Restul periferiei prezintă inserţii musculare cu fibre paralele cu marginea protezei,
favorizând succiunea.
 Exemplu-muşchiul bucinator
ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC EDENTAT TOTAL
MAXILAR
Zonele funcţionale ale câmpului protetic edentat total maxilar
1. Zona vestibulară:
a. spațiul retrozigomatic,
b. spațiul vestibular lateral,
c. spațiul vestibular labial/anterior/fronta
2. Zona distală (Ah)
Zona vestibulară:

1. Spaţiul retrozigomatic/punga lui Einsenring


 Anterior - apofiza zigomato-alveolară;
 Posterior - şanţul pterigomaxilar.
 Dominat de existenţa muşchiului buccinator (inserţia superioară), fibrele fiind
orizontale, favorabile menţinerii şi stabilităţii prin fenomenul de tonicitate
musculară.
Evidenţierea spaţiului - Se realizează prin balansarea mandibulei de partea examinată, gura
pacientului fiind ușor deschisă.

2. Spaţiul vestibular lateral


 Situat anterior de spaţiul retrozigomatic, foarte redus de 3-4 mm.
 Delimitat: anterior - frenul bucal; posterior - apofiza zigomato-alveolară.
 Evidenţierea spaţiului se face prin tracţionarea uşoară a obrazului în afară.
 La acest nivel proteza trebuie să ocolească frenul bucal, iar marginea să nu
depăşească mucoasa pasiv mobilă (se obţine în faza de adaptare a lingurii
individuale).

3. Spaţiul vestibular labial/anterior/frontal


 Delimitat posterior de cele două frenuri bucale (drept şi stâng).
 Împărţit de frenul buzei superioare în două zone nu întotdeauna simetrice.
 Evidenţierea spaţiului se face prin îndepărtarea buzei superioare uşor şi nu prin
tracţiune. În această zonă proteza totală ocoleşte frenul buzei superioare, mai ales
atunci când are inserţie aproape de mijlocul crestei şi poate mobiliza proteza.
Zona distală
 Este limita posterioară a câmpului protetic edentat total maxilar, fiind denumită o
zonă când lăţimea ei este de 2-5mm, sau linie când este foarte îngustă.
 În această zonă se inseră fibre musculare perpendicular ce pot destabiliza proteza,
împiedicând obţinerea succiunii.
 În această zonă obţinerea închiderii marginale interne este foarte importantă
pentru obţinerea menţinerii protezei totale.
Evidenţierea zonei:
- pronunţarea vocalei Ah de către pacient, când intră în acţiune muşchii ridicători şi
tensori ai vălului palatin;
- manevra Valsalva, când intră în acţiune muşchii coborâtori ai vălului palatin.
Manevra Valsalva
 Coboară muşchii vălului palatin.
 Medicul pensează narinele, cere pacientului să sufle aerul pe nas.
Poziţiile vălului palatin în repaus, după Landa
 poziţia orizontală, aproape în acelaşi plan cu palatul dur
 zonă de înclinaţie oblică, palatul moale cade ca o perdea distal de marginile
posterioare a lamelor orizontale palatine
 zonă de închidere medie (între cele două)

ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC EDENTAT TOTAL


MANDIBULAR

 Sunt situate la periferia câmpului protetic edentat total mandibular.


 Trei zone pereche (zona tuberculului piriform, zona vestibulară laterală şi zona
linguală laterală) şi două zone impare (zona linguală centrală şi zona vestibulară
centrală).

1. Zona tuberculului piriform

 anterior- o linie imaginară care trece înapoia feţei distale a molarului doi inferior şi se
intersectează vestibular cu linia oblică externă şi lingual cu linia oblică internă;
 posterior de inserţia ligamentului pterigomandibular
 Este o zonă de sprijin şi de închidere marginală participând la menţinerea şi
stabilizarea protezei totale mandibulare.
 Proteza totală acoperă 2/3 anterioare ale tuberculului piriform, pentru a împiedica
destabilizarea acesteia de către ligamentul pterigomandibular.

Ligamentul petrigomandibular

Nişa linguală (m.palatoglos,


constrictorul sup. al faringelui)

Muşchiul maseter

2. Zona vestibulară laterală/ punga jugală/punga lui Fish

 anterior de frenul bucal, format de ligamentul muşchiului triunghiular;


 posterior de linia imaginară ce trece înapoia feţei distale a molarului doi inferior.
3. Zona linguală laterală
 posterior de linia imaginară tangentă la faţa distală a molarului doi inferior;
 anterior ajunge până în dreptul spaţiului dintre canin şi primul premolar
4. Zona vestibulară centrală
 Se numește și zona labială centrală.
 Prezintă fibre musculare cu inserţie perpendiculară pe periferia câmpului cu acţiune
destabilizatoare asupra protezei totale.
 Existenţa frenului buzei inferioare în această zonă impune ocolirea lui de către
marginile protezei sau excizia chirurgicală acolo unde este permis.

5. Zona linguală centrală


 Este situată de o parte şi de alta a liniei mediene pe o distanţă de 3 cm.
 În această zonă domină acţiunea muşchiului genioglos, ce are inserţie perpendiculară
pe câmpul protetic.
 Pentru a obţine menţinerea protezei totale în această zonă marginea protezei trebuie să
vină în contact permanent cu mucoasa planşeului bucal, în repaus şi în poziţia de
protracţie a limbii.

TRATAMENTUL EDENTAŢIEI TOTALENOŢIUNI GENERALE


curs nr. 3
I. Realizat prin proteze totale mobilizabile menţinute, sprijinite şi stabilizate pe crestele
edentate maxilare sau mandibulare
II. Realizat pe implante endoosoase pe care se fixează puntea totală
III. Realizarea unor supraproteze pe bonturile implantelor
OBIECTIVELE TRATAMENTULUI PROTETIC:
1. Restabilirea functiilor aparatului dento-maxilar (principiul curativ şi homeostatzic)
2. Asigurarea stabilitatii si mentinerii protezei (principiul biomecanic)
3. Stimularea troficitatii tesuturilor de suport si evitarea producerii de leziuni

1.RESTABILIREA FUNCŢIILOR APARATULUI DENTO-MAXILAR


1. refacerea funcţiei masticatorii
2. refacerea funcţiei fizionomice
3. funcţia fonetică
4. funcţia de automenţinere
2. ASIGURAREA MENŢINERII, STABILITĂŢII ŞI SPRIJINULUI PROTEZEI ÎN
CAVITATEA BUCALĂ
1. forţele verticale
2. forțele orizontale
FORŢELE VERTICALE
1. gravitaţia
2. presiunile ocluzale
3. tracţiunea formaţiunilor mobile
4. acţiunea alimentelor lipicioase

FORŢELE ORIZONTALE
1. componentele orizontale rezultate prin descompunerea forţelor verticale
2. forţele dezvoltate de musculatura periprotetică
MENŢINEREA
DEFINIŢIE: contracararea sau frânarea forţelor care tind să desprindă proteza de pe câmpul
protetic edentat total
Se realizează prin:
1. MIJLOACE FIZICE:
1. Adeziune
2. Succiune
3. Presiune atmosferică
2. MIJLOACE FIZIOLOGICE:
1. Tonicitate musculară
2. Deglutiţie
 ADEZIUNEA
 Este cel mai frecvent folosită dintre mijloacele fizice de menţinere a protezei totale.
 Este un fenomen complex, caracterizat prin atracţia ce apare între moleculele diferite ale
suprafeţelor unor corpuri puse în contact
 apare mai ales la pacienţii edentaţi total cu o boltă palatină plată
 suprafeţele verticale nu favorizează apariţia fenomenului de adeziune
Depinde de:
 Punerea în contact a două suprafeţe solide foarte asemănătoare.
 Existenţa unui strat subţire de lichid (salivă) între ele.
 SUCCIUNEA
 Este cel mai eficient mijloc de menţinere a protezei totale.
 Transformă proteza într-un fel de ventuză, sporind rezistenţa faţă de tracţiunile la care
este supusă.
Se obţine prin:
 Aducerea marginilor protezei în contact cu mucoasa pasiv mobilă.
 Marginile protezei să ocolească formaţiunile mobile de la periferia câmpului (fren
bucal, bride laterale).
 Plasarea mucoasei obrajilor, buzelor şi limbii pe faţa externă a protezei-fenomen uşor
de realizat în zona vestibulară.
 Realizarea închiderii marginale în zonele cheie (zona Ah, zona tuberculului piriform,
zona linguală centrală)

 PRESIUNEA ATMOSFERICĂ
 Acţionează asupra protezei maxilare, dar şi mandibulare.
 Are ca efect aplicarea constantă pe câmpul protetic favorizând apariţia adeziunii şi
succiunii.
 Marginile protezei scurte împiedică acţiunea presiunii atmosferice
 TONICITATEA MUSCULARĂ - mijloc fiziologic
 Asigură menţinerea protezei când aceasta se află în zona de echilibru dintre
musculatura oro-facială şi musculatura limbii - zona neutrală.
 Contribuie la menţinere prin plasarea musculaturii orofaciale cât şi a limbii pe feţele
externe ale protezei.
 Este utilă pacientului dacă acesta s-a obișnuit cu protezele.
 DEGLUTIŢIA - mijloc fiziologic
 Se repetă de aproximativ 150 de ori pe zi la edentatul total .
 În timpul deglutiţiei proteza este aplicată pe câmpul protetic cu o presiune
asemănătoare cu cea dezvoltată în timpul masticaţiei.
 Se urmărește realizarea la edentatul total protezat a unei corespondențe între I.M și
R.C
STABILIZAREA
DEFINIŢIE: împiedicarea sau frânarea tendinţelor de deplasare orizontală a protezei
Se realizează prin:
1. folosirea retentivităţilor anatomice
2. dispunerea bazei protezei cu dinţii artificiali în zona de echilibru dintre grupele
musculare (zona neutrală).
3. realizarea unei coincidenţe între RC şi IM.
 Folosirea retentivităţilor anatomice
 Cuprinderea crestelor edentate în totalitate împiedică deplasarea sagitală și
transversală a protezei.
 Când există retentivități vestibulare la maxilar sau retrotuberozitar se pot folosi
obținându-se frânarea desprinderii.
 Crestele înalte cu versante paralele împiedică deplasarea orizontală.

 Dispunerea bazei protezei cu dinţii artificiali în zona neutrală


 La mandibulă dispunerea arcadelor artificiale în zona neutră (zona dintre cele 2 chingi
musculare, linguală și vestibulară) evită deplasarea protezei.
 Versantul oral al bazei protezei trebuie să permită plasarea neforțată a limbii pe
suprafața externă.

 Realizarea coincidenței între R.C și I.M


 Are rol important.
 Datorită aplicării repetate în aceeiași poziție a protezelor pe baza lor de sprijin
apariția adeziunii și succiunii, și transmiterea fiziologică a presiunilor ocluzale.
 Realizând contact cuspid-fosetă pe dinții artificiali nu apar forțe
orizontale.

SPRIJINUL PROTEZEI TOTALE

DEFINIŢIE: modalitatea de transmitere a presiunilor ocluzale prin intermediul protezei


asupra elementelor de menţinere a câmpului protetic
 Primul ţesut care suportă presiunile este mucoasa fixă.
 Dacă este suficient de groasă, bine vascularizată, sănătoasă, amortizează şocurile.
 Dacă este subţire, sensibilă, slab vascularizată, presiunile sunt percepute în mod
dureros.
 Dacă mucoasa este hiperplazică, deformabilă, deplasarea protezei şi tasarea mucoasei
este favorizată.
Examenul pacientului edentat total
Situaţii clinice:
I. Edentat total bimaxilar:
– neprotezat
– protezat
II. Edentat total unimaxilar:
– neprotezat
– protezat
Etapele examinării pacientului în vederea protezării totale
1. Anamneza
2. Examenul clinic
– General
– Loco – regional: exobucal, endobucal
3. Examene complementare
4. Diagnosticul
5. Tratamentul cu precizări referitoare la:
– etapizarea tratamentului
– detalii tehnice
Anamneza :
1. Date personale
2. Motivele prezentării
3. Antecedente heredo - colaterale
4. Antecedente personale patologice: generale, locale
1. Date personale
nume,
prenume,
vârsta,
sex,
domiciliu,
profesia/ocupaţia.
Mediu
 Mediul din care provin aceşti pacienţi este foarte important.
 Pacienţii din mediul rural au pretenţii privind stabilitatea protezelor şi eficienţa
masticaţiei.
 Pacienţii din mediul urban au pretenţii și de ordin fizionomic.
 Totuşi la ora actuală frecvenţa edentaţiei totale este mai mare în mediul urban şi la
femei
Ocupaţia
 Este şi ea importantă deoarece ne putem da seama de condiţiile materiale, sociale şi
de pregătire intelectuală a pacientului.
 Toate acestea pot modifica :

*soluţia de tratament (proteză clasică sau supraprotezare prin
implante)
– *calitatea materialelor necesare confecţionării protezelor
2. Motivul prezentarii
 Este foarte important de ştiut motivul pentru care pacientul s-a prezentat la medicul
dentist, în general este vorba de restabilirea funcționalităţii aparatului dento-maxilar,
tulburate, datorită pierderii dinţilor (precoce sau tardiv).
 Astfel prin protezare vor fi restabilite funcţiile:
– masticatorie;
– fizionomie;
– fonaţie, prioritatea lor fiind diferită de la un pacient la altul.
3. Antecedente heredocolaterale:
 Etiologia edentaţiei,
 tipul de anomalie dento-maxilară în stare de dentat
4. Antecedente personale patologice:
 generale
 locale

Examen Clinic

I. Exobucal
FORMA FEŢEI
se apreciază de la zona orbitală în jos, examinatorul fiind plasat în faţa pacientului. Forma
feţei este importantă pentru alegerea dinţilor.Faţa poate fi: pătrată, ovală, triunghiulară
MĂRIMEA FEŢEI
este importantă pentru alegerea dinţilor potriviţi ca mărime, răspunzând armoniei dinte/faţă.
De altfel când diametrele dinţilor (ce vor fi montaţi) au fost bine alese, este valabilă formula:
Lungimea feţei = lungimea dinţilor
Lăţimea feţei lăţimea dinţilor
CULOAREA TEGUMENTELOR
 poate fi închisă/deschisă, poate fi modificată:
- cianotică (afecţiuni cardio-respiratorii particularităţi de rasă)
- palidă (anemii)
 poate prezenta nevi pigmentari sau efelide
 culoarea tegumentelor asociată cu celelalte elemente de cadru (culoarea ochilor şi a
părului) serveşte pentru armonia culorilor.

SIMETRIA FEŢEI
 Pentru a aprecia simetria facială, faţa pacientului este complet dezgolită, iar acesta
este aşezat în poziţie corectă de examinare: cu coloana vertebrală verticală,
perpendiculară pe sol şi pe scaunul dentar, ambele orizontale de la Frankfurt paralele
cu solul, iar linia mediană perpendiculară pe sol.
 Orizontala de la Frankfurt este planul orizontal ce trece prin:Orbitale-Tragion.
 Asimetrii faciale pot apărea în: hipertrofii musculare; pareze faciale; prin dezvoltarea
asimetrică a maxilarelor (laterognaţii) sau devierea mandibulei (laterodeviaţii).

PROPORŢIA ETAJELOR FEŢEI /FIGURII


Tulburările ce pot apărea în proporţia etajelor feţei sunt:
1. creşterea etajului inferior al feţei în anomalii de clasa a- I-a Angle cu
dezvoltarea în exces a mandibulei (prognaţie mandibulară)
2. reducerea etajului inferior al feţei în anomalii de clasa a-II-a Angle cu
dezvoltarea în minus a mandibulei
3. diminuarea etajului inferior al feţei la pacienţii în vârstă, vechi edentaţi, cu
atrofie accentuată a crestelor şi cu apropierera mandibulei de maxilar (figura
“senilului”).

ŞANŢURILE de la nivelul feţei sunt:


1. nazo-geniene
2. labio-genian
3. labiale-peribucale
4. comisurale
5. labio-mentonier

ASPECTUL BUZELOR
 ca lungime, buza superioară, datorită hipotoniei orbicularului buzei superioare, este
mai alungită;
 ca poziţie: * înfundarea buzei poate fi mică sau mai mare în funcţie de atrofia osoasă
şi a părţilor moi;
 *înfundarea buzei inferioare este direct proporţională cu poziţia
posterioară a limbii în repaus, cu scurtarea ei, cu creşterea acţiunii ei
vestibulo-orale ce determină deplasarea zonei neutrale spre interiorul
cavităţii bucale;
 ca grosime se constată o subţiere a buzelor prin atrofia şi scăderea tonicităţii
musculare.

ROŞUL BUZELOR poate fi modificat


 La edentat apare aspect de buze subţiri cu ştergerea tuberculului buzei superioare şi a
arcului lui Cupidon.
 La edentatul vechi diminuarea roşului buzelor poate ajunge până la ştergerea lui.
ASPECTUL OBRAJILOR
Uneori apare asimetrie în:
– pareze de facial;
– atrofii osoase asimetrice;
– laterognaţii sau laterodeviaţii mandibulare.
II. Endobucal
Se examinează pe rând cele 2 zone:
1. zona de sprijin
2. zona de succiune

Zona de sprijin la maxilar


1. Creasta edentată: formă, înălţime, lăţime, direcţie, aspectul atrofiei, zone sensibile,
aspectul versantului vestibular.
2. Aspectul mucoasei acoperitoare.
3. Tuberozităţile maxilare: dacă sunt prezente sau nu; mărimea: voluminoase/
medii/reduse; retentive/nu şi în ce sens; hipertrofia polului inferior; consistenţa:
fermă/ redusă, deplasabilă lateral
4. Bolta palatină: formă, adâncime;,torusul palatin; sutura intermaxilară; papila
retroincisivă; rugile palatine; foveele palatine.
Zona de sprijin mandibulară
1. Creasta edentata: formă, înălţime, lăţime, direcţie, aspectul atrofiei, zone sensibile,
aspectul versantului vestibular.
2. Aspectul mucoasei acoperitoare
3. Tuberculul piriform: prezenţa sau absenţa lui; mărimea: bine reprezentat, medii,
reduşi; consistenţa: fermă, redusă, masa gelatinoasă deplasabilă orizontal; - prezenţa
mucoasei: crescută sau redusă; direcţia faţă de creasta edentată: orizontal, oblic,
vertical.
Elementele paraprotetice cu efect pozitiv sau negativ asupra protezării sunt:
1. Limba
 poziție: anterioară (favorabila protezarii) sau posterioară; intermediara
 mărime: voluminoasă sau redusă;
 mobilitate: redusă sau crescută;
2. Glandele sublinguale herniate pot acoperi versantul lingual al protezei realizând
închiderea marginală externă ce duce la apariţia succiunii necesare menţinerii protezei
totale.
3. Hipertrofii ale obrajilor cu efect asemănător glandelor herniate.

Examinarea vechilor proteze


I. Examen exobucal:
1. aspectul bazei protezei
2. arcada dentară artificială

II. Examen endobucal:


1. evaluarea DVO
2. evaluarea aspectului estetic
3. existența sau nu a tulburărilor fonetice
4. rapoartele ocluzale
5. verificarea retenției și stabilității
AMPRENTA CÂMPULUI PROTETIC EDENTAT TOTAL
curs nr. 4
Amprenta edentatului total = copia negativă a câmpului protetic edentat total
Principiile ce stau la baza metodelor de amprentare (Greene):
 prin amprentare să se obţină o suprafaţă protetică întinsă la maximum, necesară
asigurării sprijinului optim şi stabilităţii protezei;
 să se determine înălţimea, forma şi grosimea marginilor protezei, necesară apariţiei
închiderii marginale, respectării activităţilor musculare şi obţinerii unei bune
menţineri;
 să se asigure transmiterea armonioasă a presiunilor asupra ţesuturilor câmpului
protetic.
Amprenta preliminara:
 anatomică-lipsă a modelării funcţionale;
 de orientare- în oarecare măsură imprecisă, fără prea multe detalii;
 amprentă primară.
Obiective:
1. copierea cu maximum de exactitate a suprafeţei zonei de sprijin;
2. reproducerea cât mai precisă a poziţiei funcţionale a formaţiunilor mobile de la
periferia câmpului protetic;
3. realizarea unei linguri individuale care necesită cât mai puţine manopere de adaptare.
Etape:
1. Pregătirea amprentării.
2. Alegerea şi verificarea lingurii standard.
3. Alegerea materialului de amprentă şi a tehnicii de amprentare.
4. Amprentarea propriu-zisă.
5. Proiectarea lingurii individuale; indicaţii transmise în laborator în vederea
confecţionării portamprentei individuale.
PREGĂTIREA AMPRENTĂRII
I. Pregatirea pacientului:
1. pacient cu reflex de vomă
2. instruirea pacientului privind mișcările comandate și cele executate de medic
3. explicarea manoperei
4. trasarea limitei distale în cazul câmpului maxilar
II. Alegerea si verificarea lingurii standard:
1. după tipul câmpului protetic
2. să nu jeneze formațiunile periferice
3. să menajeze un spațiu de 3-5 mm față de versantele crestei
 Lingurile sunt confecţionate din metal (se pot steriliza) sau din material plastic.
 Pot prezenta retenţii sau se pot face prin frezare orificii sau prin adăugare de benzi de
leucoplast (la vechile proteze).
III. Proba lingurii:
o Proba lingurii maxilare

 Lingura preliminară trebuie să corespundă ca mărime şi contur cu, câmpul protetic.


 Forma jgheabului trebuie să tolereze un spaţiu de 3-5 mm între versantele crestelor şi
pereţii interiori ai lingurei (ptr grosimea materialului de amprentă).
 Lingura trebuie să corespundă ca mărime cu câmpul maxilar.
 Dacă lingura este îngustă, ea vine în contact cu creasta alveolară şi marginea ei va
apărea prin materialul de amprentă.
 Dacă este scurtă se poate prelungi.
 Dacă este prea mare, devine neplăcută ptr pacient provocând dureri, senzaţii de vomă
şi nu permite o amprentă corectă.
o Proba lingurii mandibulare
 Să corespundă ca mărime cu câmpul protetic mandibular.
 Lingura trebuie să acopere 2/3 anterioare din tuberculul piriform, să nu jeneze
contracţia genioglosului sau a milohioidianului.
IV. Alegerea materialului de amprenta si a tehnicii de amprentare:
 materialul de amprentă preliminară este alginatul;
 tehnica propriu-zisă de amprentare constă în: pregătirea pacientului, prepararea
alginatului, aplicarea amprentei pe câmp, modelarea marginală.
 Creste edentate şi tuberozităţi retentive - materiale elastice după priză - alginate,
siliconi.
 Câmp protetic cu rezilienţă, deformabil - materiale cu vâscozitate mică - alginat, gips.
 Câmp protetic dur, cu mucoasa subţire nedeformabil - materiale cu vâscozitate
crescută - stentz.
 Necesitatea realizării unei linguri directe, se foloseşte stentz şi apoi silicon chitos şi de
consistenţă medie.
 Posibilitatea folosirii vechii proteze ca portamprentă utilizează materiale cu
vâscozitate lent progresivă - Hidrocast.
AMPRENTA PRELIMINARĂ MAXILARĂ
PREPARAREA ALGINATULUI
Caracteristici alginate:
 hidrocoloid ireversibil
 material elastic
 apa - 18-24°c
 prelungirea timpului de priză se realizează prin coborârea temperaturii apei
 grosimea gelului ireversibil între lingura standard și câmp să nu fie mai mare de 3 mm
ptr a împiedica deformarea excesivă a suprafețelor
AMPRENTA PROPRIU-ZISĂ
1. introducerea lingurii
2. centrarea pe linia mediană
3. aplicarea lingurii pe câmp dinspre posterior spre anterior
4. modelarea marginală a amprentei
5. verificarea amprentei
AMPRENTA PRELIMINARĂ MANDIBULARĂ
Miscari pentru modelare:
 modelări combinate
 testele lui Herbst ptr adaptare
 specifice ptr maxilar/mandibulă
 sunt de preferat din această fază

Proiectarea lingurii individuale, idicatii transmise in laborator in vederea confectionarii


portamprentei individuale:
 se realizează cu creionul chimic pe amprenta preliminară
 diferă de la maxilar la mandibulă

Trasarea marginilor pe amprenta


MAXILARĂ MANDIBULARĂ
Controlul amprentei:
1. amprenta să fie simetrică
2. amprenta să acopere toată zona câmpului
3. marginile amprentei să nu fie subțiri sau balante, nesusținute
4. amprenta să nu prezinte lipsuri - necesită reluarea amprentei
Caracyeristicile amprentei cu alginate:
 amprenta se spală foarte bine sub jet de apă înainte de a fi trimisă în laborator
 modelul va fi turnat imediat
 dacă nu se toarnă imediat se mentine în mediu umed, iar înainte de turnare se spală de
lichidul de sinereză
Atentie!!!
 Amprenta este spălată sub jet de apă înainte de a fi trimisă în laborator.
 Amprenta este dezinfectată.
 Amprenta trebuie să aibă limitele trasate pe ea.
 Amprenta se toarnă în 8 minute de la amprentare ptr a evita deformările.
MATERIALE DE AMPRENTARE UTILIZATE ÎN TRATAMENTUL EDENTAȚIEI
TOTALE
Calitatile unui material de amprentare:
1. Să fie plastic la o temp. suportată de cavitatea bucală.
2. Plasticitatea să dispară relativ repede-timp de priză 2-3 minute.
3. Să aibă miros, gust şi culoare agreabilă.
4. Să nu fie toxic, iritant ptr ţesuturile cavităţii bucale.
5. Să reproducă fidel toate detaliile câmpului protetic.
6. Să aibă o rezistenţă mecanică suficientă ptr a nu se deteriora la îndepărtarea din
cavitatea bucală.
7. Să poată fi îndepărtat cu uşurinţă din cavitatea bucală.
8. Să prezinte stabilitate dimensională după amprentare, ptr un timp suficient turnării
modelului.
9. Să nu altereze materialele din care se confecţionează modelele.
10. Să fie uşor de preparat în scopul amprentării.
11. Să aibă o perioadă de depozitare şi distribuţie adecvată posibilităţii cabinetelor.
12. Să prezinte un raport favorabil între calitate-preţ.
13. Să nu fie afectate de umezeala cavităţii bucale.
14. Să se poată dezinfecta fără a pierde celelalte calităţi

CLASIFICAREA POGIOLLI
după consistenţa materialului la sfârşitul fazei de amprentare
1. Rigide - gips, polimetilmetacrilat, mucoseal
2. Semirigide - termoplastice, bucoplastice, pasta oxid de zinc eugenol
3. Elastice – hidrocoloizi reversibili, ireversibili, elastomeri de sinteză
CLASIFICAREA ENE-POPOVICI
după gradul de vâscozitate pe care îl au în stare plastică
1. Redusă - gips, pastă de oxid de zinc eugenol, alginate, elastomeri fluizi
2. Medie - materiale bucoplastice, elastomeri cu consistenţă mijlocie
3. Crescută - mase termoplastice, elastomeri de consistenţă crescută
4. Lent progresivă
HIDROCOLOIZII IREVERSIBILI - ALGINATUL
 Cele mai utilizabile materiale în edentaţia parţială şi totală.
 Compoziţie - acidul alginic, cu greutate moleculară mare, este insolubil în apă.

ELASTOMERI DE SINTEZĂ
1. POLISULFIDE
2. SILICONI
3. POLIETERI
I. Polisulfide:
 Polisulfuri, mercaptani, thiokoli.
 Trei variante: consistenţă redusă (ptr amprenta de spălare), medie (regular), crescută
(ptr portamprentă).
 Mod de prezentare: două tuburi - bază şi accelerator
 Mod de preparare prin spatulare, în părţi egale.
Avantaje:
1. timp de lucru suficient
2. elasticitate bună
3. reproduce excelent de taliile câmpului
4. slabă variaţie dimensională
Dezavantaje:
1. timp de priză prea lung
2. miros neplăcut pentru pacient
II. Siliconi:
De Condensare:
 Mai frecvent utilizaţi din cauza avantajelor: scăderea vâscozităţii prin creşterea
frecvenţei spatulării, priză rapidă, bună rezistenţă mecanică, nu au miros şi gust
dezagreabil.
 Dezavantaje: schimbare dimensională după priza materialelor, îmbătrânirea şi
devalorizarea catalizatorului.
De aditie:
 trei consistenţe
 preţ de cost ridicat-cel mai mare dezavantaj
III. Polieterii:
Avantaje:
1. mare fidelitate
2. deformare şi variaţie dimensională scăzută
3. mare duritate după priză
Dezavantaje:
1. timp de lucru scurt
2. polieterii au vâscozitate unică
PASTE OXID DE ZINC EUGENOL
1. Aderă la suprafeţele uscate.
2. Au rezistenţă suficient de mare după amprentare.
3. Permit reinserţia amprentei în cavitatea bucală pentru corectură fără a se deforma.
4. Au timp de lucru suficient de lung ptr modelarea funcţională a periferiei amprentei.
5. Amprentare uşoară a câmpului protetic.
6. Stabilitate dimensională remarcabilă.
7. Nu necesită izolare înainte de turnarea modelului.
MATERIALE TERMOPLASTICE
MATERIALE BUCOPLASTICE
1. Permit o amprentare funcţională fără grabă.
2. Amprentare foarte fidelă a câmpului.
3. Nu se insinuează în toate detaliile mucoasei, proteza va avea o faţă mucozală netedă.
4. Amprenta poate fi reintrodusă în gură ptr corectare.
MATERIALE DE AMPRENTĂ CU VÂSCOZITATE LENT PROGRESIVĂ
1. ca mijloc de condiţionare a mucoasei de pe câmpul protetic
2. pentru condiţionarea ţesuturilor câmpului protetic edentat total
3. pentru căptuşirea temporară a protezelor instabile netolerate de pacient
4. pentru amprentarea funcţională postoperatorie sau în cazul confecţionării unor noi
proteze totale

AMPRENTA FUNCȚIONALĂ
curs nr. 5

AMPRENTA FINALĂ
Definiţie: copia negativă a câmpului protetic edentat total.
Denumire: amprentă funcţională, amprentă secundară.
OBIECTIVE
1. Obţinerea unei înălţimi corecte a marginilor şi o extindere maximă a protezei.
2. Repartizarea presiunilor egale asupra ţesuturilor moi şi tari.
3. Respectarea libertăţii mişcărilor musculare şi realizarea închiderii marginale a
protezei.
4. Confecţionarea şi adaptarea lingurilor individuale.
5. Exercitarea unei anumite presiuni asupra câmpului protetic şi o anumită modelare
funcţională marginală.
6. Întrebuinţarea unuia sau mai multor materiale de amprentă.

LINGURILE INDIVIDUALE
 Sunt realizate în laborator pe modelul preliminar.
 Limitele sunt trasate de medic pe amprenta preliminară şi transpuse apoi pe modelul
preliminar.
 Sunt prevăzute cu mâner anterior de mărimea a doi incisivi centrali permiţând o
manevrare uşoară şi modelare funcţională.
 La mandibulă are doi butoni situați în dreptul premolarilor, permițând o bună
menţinere a lingurii pe câmp în timpul amprentării şi o transmitere uniformă a
presiunilor digitale pe ambele hemiarcade edentate.
 Contactul lingurilor cu modelul poate fi: intim, la distanţă în anumite zone, sau
distanţată în totalitate faţă de model.
 Poate fi din acrilat auto, fotopolimerizabil sau din placă de bază.
 Adaptarea marginală presupune: aducerea marginilor în contact lejer cu mucoasa
pasiv mobilă, răscroirea la nivelul frenurilor, bridelor, realizarea unei grosimi a
marginilor care să corespundă lungimii medii a fundului de sac.

TEHNICI DE AMPRENTARE FUNCȚIONALĂ


1. după tehnica de modelare marginală
a) amprentă muco-statică
b) amprentă muco-dinamică
2.după acțiunea asupra substratului mucos
a) amprentă compresivă
b) amprentă de despovărare

I. TEHNICI DE MODELARE MARGINALĂ A AMPRENTEI

1. TEHNICA DE AMPRENTARE MUCOSTATICĂ


amprenta este luată şi apoi menţinută în cavitatea bucală fără presiune, iar medicul sau
pacientul nu face nici o mişcare de modelare.
Caracteristici:
 În timpul amprentării nu trebuie deformată mucoasa câmpului protetic.
 Lingura va fi mult scurtată şi distanţată de zonele asupra cărora nu trebuie exercitată
nici o presiune.
 Modelarea marginală este lăsată pe seama fluidităţii materialului de amprentare,
asupra căruia nu se exercită nici o presiune.
 Materialul de amprentare - Mucoseal.
 Se obţin proteze cu margini scurte şi subţiri care neglijează aportul tonicităţii
musculare în menţinerea protezei.
 Medicul trebuie să deţină o bogată experienţă.
2. TEHNICA DE AMPRENTARE MUCODINAMICĂ
amprenta repetă mişcări funcţionale şi mişcări test pentru a obţine închiderea marginală.
Caracteristici:
 Lingura este adaptată şi sunt realizate închiderile marginale.
 Materialele folosite ptr amprentare sunt:
-Kerr ptr închidere şi pasta ZOE ptr amprentarea funcţională;
-Subrofix (mat.bucoplastic) ptr închidere şi Adheseal ptr amprenta finală în
tehnica Herbst;
-Permlastic Regular şi Light Bodied ptr tehnica Schreinemarkers.

II. DUPA ACŢIUNI ASUPRA SUBSTRATULUI MUCOS


1. AMPRENTE COMPRESIVE
 indicate ptr câmpuri dure, cu mucoasa puţin rezilientă, aderentă de periost.
 în timpul amprentării se exercită o anumită presiune asupra mucoasei fixe, ptr a obţine
la periferie un surplus de mucoasă necesar închiderii.
 materialele folosite sunt: cu vâscozitate crescută-stentz, sau medie-elastomeri de
sinteză.
2. AMPRENTE DE DESPOVĂRARE
 indicate ptr câmpuri cu zone sensibile incapabile să suporte presiuni.
 unii autori fac un orificiu de 2 mm în centrul lingurii, plasat la nivelul torusului
palatin, ptr a reflua pasta de amprentare şi astfel întreg câmpul să fie mai puţin
compresat.
 PEDRO SAIZAR indică ca toată lingura să fie distanţată de câmp.
 LEJOYEUX foliază modelul la nivelul zonelor sensibile, astfel lingura este la distanţă
doar în dreptul regiunilor care nu suportă presiuni în timpul amprentării.
MODELAREA FUNCŢIONALĂ MARGINALĂ
1. modelări efectuate de medic
2. modelări comandate de medic
3. modelări realizate prin mişcări funcţionale automatizate
4. modelări combinate (1+2)
1. MODELĂRI FUNCŢIONALE EFECTUATE DE MEDIC
 Indicate la: pacienţii neinstruiţi sau incapabili să modeleze funcţional marginile
amprentei, pacienţi la care tratamentul trebuie să se desfăşoare cu rapiditate.
 Medicul intervine şi când sunt folosite materiale de amprentare vâscoase, care nu se
pot modela uşor numai prin acţiunea pacientului.
 Toate tehnicile de amprentare care folosesc aceste mişcări sunt tehnici cu “gura
deschisă”.
Mişcări efectuate de medic:
 Tracţiuni de buza superioară ptr zona vestibulară centrală.
 Rotaţii şi tracţiuni ale nodulului comisural ptr zona vestibulară laterală.
 Presiuni sau masaje pe obraz ptr zona Eisenring şi Fish.
 Presiuni cu degetul pe materialul care depăşeşte posterior linia Ah.
 Presiuni cu degetele, masaj submandibular şi lingual de-a lungul liniei milohioidiene
ptr marginea linguală a amprentei.

AVANTAJE:
o modelarea rapidă, fără contribuţia pacientului mai ales când materialul
este vâscos
DEZAVANTAJE:
o ştergerea materialului dacă acesta este fluid sau mişcările au fost prea
energice
o extinderea exagerată a marginilor când materialul este prea vâscos şi
modelarea prea blândă
o modelarea imprecisă a zonei Eisenring şi Fish, la zona Ah şi zonele
linguale

2. MIŞCĂRI COMANDATE DE MEDIC


1. Deschiderea moderată a gurii.
2. Deschiderea mare a gurii.
3. Balansarea într-o parte şi în alta a mandibulei.
4. Mimarea unui râs forţat.
5. Mimarea suptului sau fluierării.
6. Mişcările limbii - protracţie, ridicare, balansare, împingere.
Caracteristici:
 Sunt utilizate în amprentele cu gura deschisă şi cu gura închisă.
 Cel care a sistematizat aceste mişcări a fost Herbst.
AVANTAJE:
o modelarea precisă a marginilor, foarte aproape de jocul formaţiunilor
musculare din timpul efectuării funcţiilor ADM.
DEZAVANTAJE:
o modelarea incorectă în cazul efectuării unor mişcări prea energice şi a
nerespectării ordinii în care trebuie să se realizeze aceste mişcări.

3. MODELĂRI AUTOMATIZATE
 Amprenta este purtată în cavitatea bucală.
 Modelarea se realizează mai ales în timpul fonaţiei.
 Metoda presupune existenţa unor portamprente -şabloane foarte bine adaptate ori a
unor proteze confecţionate după alte metode.
 Şabloanele sunt garnisite cu materiale bucoplastice şi apoi aplicate în gură.
 Pacientul va vorbi, va citi un text, va râde.
 Amprenta a fost propusă de Devin, care a folosit fonaţia ptr modelarea
funcţională.
 Se foloseşte ca material de amprentare,cel cu priză lent progresivă.
 Materialul de amprentă se poate introduce și într-o proteză cu arcade artificiale
corecte.
 Astfel proteza este purtată timp de 48-72 de ore permiţând modelarea perfectă
funcţională a marginilor.
AMPRENTĂ CU MATERIAL REZILIENT
METODE DE AMPRENTARE FUNCŢIONALĂ

1. METODA SCHREINEMAKERS
 Linguri de amprentare preliminară Clan Tray create de autor.
 Material de amprentă preliminară- alginatul.
 Amprenta preliminară are marginile trasate.
 Linguri individuale sunt prevăzute cu val de ocluzie din ceară.
 Amprenta funcţională de efectuează cu gura închisă, după determinarea în prealabil a
DVO, iar pacientul este instruit să închidă în RC.
 Materialul de amprentă funcţională- Permlastic ligh bodied (polisulfid).
 Amprenta se ia mai întâi la mandibulă. Se introduce material de amprentă în
lingura inferioară şi se aşează pe câmpul protetic, apoi se introduce lingura superioară
fără material de amprentă şi pacientul este rugat să închidă gura.
 Pacientul strânge uşor, ţuguie buzele, apoi deschide gura şi face câteva mişcări de
protracţie a limbii, timp în care lingura este susţinută pe câmp de medic.
 După priza materialului aceasta este scoasă din cavitatea bucală.
 Amprenta funcţională maxilară se realizează asemănător.
 Se introduce amprenta mandibulară în cavitatea bucală, apoi se aplică şi lingura
maxilară în care s-a introdus materialul, iar pacientul va strânge uşor şi va ţuguia
buzele.
 După priza materialului se va controla amprenta.
Metoda este apreciată pentru:
1. Trasarea lingurii individuale ţinând cont de morfologia câmpului protetic.
2. Metoda susţine importanţa închiderii marginale la zona linguală centrală.
3. Amprenta este cu gura închisă, exercitarea presiunii asupra câmpului este lăsată la
aprecierea pacientului.
4. Mişcarea de protracţie a limbii este ptr pacienţii cu poziţie anterioară a limbii.
5. Menţinerea protezelor pe câmp se realizează prin succiune.

2. TEHNICA HERBST
 Amprentă finală cu gura deschisă.
 Material de amprentă - bucoplastic.
 Amprenta preliminară se ia cu alginat şi pe modelul realizat se confecţionează o
lingură individuală din două plăci de bază suprapuse şi întărite cu sârmă.
 Lingura individuală se adaptează astfel:

MAXILAR
1. Deschiderea moderată a gurii - ptr premolari şi primul molar.
2. Deschiderea maximă a gurii - ptr cel de al doilea molar şi ligamentul pterigoidian.
3. Pacientul va mima un surâs forţat - ptr primul molar şi premolarul doi.
4. Mimarea fluieratului-ptr zona frontală între cei doi canini.
5. Pacientul tuşeşte-ptr zona Ah.
6. Închiderea se realizează cu ajutorul unui rulou încălzit de subrofix.
7. Amprenta funcţională este luată cu Adheseal 15 verde-material bucoplastic.

MANDIBULĂ
1. Gura deschisă moderat şi apoi larg-ptr punga Fish sau zona maseterină a
tuberculului.
2. Umezirea buzelor-ptr zona linguală posterioară.
3. Aplicarea vârfului limbii dintr-un obraz în altul- zona linguală laterală.
4. Ridicarea vârfului limbii sub buza superioară spre nas-ptr frenul limbii şi zona
linguală centrală.
5. Mimarea fluieratului-ptr zona vestibulară anterioară.
6. Deglutiţia - ptr zona linguală a tuberculului piriform.

Metoda este apreciată pentru:


1. Tehnica sintetizează cele mai adecvate mişcări test pentru modelarea marginală a
amprentei.
2. Se foloseşte pentru prima dată un material de amprentă ceros, bucoplastic care îşi
menţine plasticitatea cât doreşte medicul şi permite corecturi.
3. Amprenta finală nu înregistrează micile asperităţi, conferind suprafeţei mucozale a
protezei netezime şi luciu.
4. Modelul trebuie turnat imediat, astfel prin deformare la căldură amprenta devine o
copie defectuoasă.

3. TEHNICA PEDRO SAIZAR


1. amprentă funcţională cu stents
2. amprenta funcţională cu pastă de eugenat de zinc
3. amprenta funcţională combinată stents şi pastă zoe

1. AMPRENTĂ FUNCŢIONALĂ CU STENS


 Pedro Saizar foloseşte ptr amprenta preliminară stents numit Godiva.
 Lingura individuală se confecţionează din acrilat autopolimerizabil, distanţată de
model pe toată zona de sprijin.
 Contactul cu câmpul protetic este numai la nivelul zonei de mucoasă pasiv mobilă.
2. AMPRENTA FUNCŢIONALĂ CU PASTĂ DE EUGENAT DE ZINC
 Indicată când mucosa nu trebuie deformată.
 Amprenta preliminară se ia cu alginat, iar lingura individuală se confecţionează în
contact intim cu modelul.
 Se realizează închiderea lingurii individuale, se perfectează închiderea cu stents/kerr,
iar amprenta este luată cu pastă oxid de zinc eugenol.
3. AMPRENTA FUNCŢIONALĂ COMBINATĂ STENTS ŞI PASTĂ ZOE
 Este indicată când amprenta luată doar cu stents nu este satisfăcătoare.
 Se realizează o amprentă din stents peste care se aplică o glazură de pastă eugenat de
zinc- amprentă de spălare.
Tehnica este apreciată pentru:
1. Amprenta face parte din grupa celor luate cu gura deschisă.
2. Modelările funcţionale sunt realizate de medic.
3. Este folosită şi la amprentarea unor câmpuri protetice dure care necesită o amprentă
compresivă.
4. Necesită o experinţă deosebită, fiind destul de laborioasă amprenta.
5. Lingura individuală va fi confecţionată numai din acrilat autopolimerizabil.

Sliduri cu imagini :
adaptare în zona ah
adaptare în zona vestibulară
adaptare în zona eisenring
adaptare în zona vestibulară frontală
adaptare la tuberculul piriform
adaptare în zona vestibulară laterală
zona vestibulară centrală
zona linguală laterală
închidere marginală
amprenta funcţională
DETERMINAREA RELAŢIILOR INTERMAXILARE Curs nr. 6
Etape
1. Verificarea şabloanelor de ocluzie
2. Determinarea curburii vestibulare a şablonului superior
3. Stabilirea nivelului şi planului de ocluzie în regiunea frontală şi laterală
4. Determinarea dimensiunii verticale a etajului inferior al feţei
5. Determinarea şi înregistrarea relaţiei centrice
6. Stabilirea indicaţiilor necesare alegerii dinţilor artificiali
1. VERIFICAREA ŞABLOANELOR DE OCLUZIE
 Şabloanele de ocluzie sunt piese auxiliare indispensabile în tehnologia protezelor
totale, necesare pentru determinarea şi înregistrarea relaţiei intermaxilare.
 Ele reproduc aproximativ baza şi arcadele dentare artificiale ale viitoarelor proteze.

EXTRAORAL
 BAZA- să fie rigidă, nedeformabilă la temperatura cavităţii bucale și adaptată
perfect pe model, ptr a obţine adeziune, succiune.
BORDURILE / VALURILE DE OCLUZIE
 forma şi dimensiunea sunt asemănătoare cu ale arcadei dentare;
 sunt realizate din ceară roz sau Stents;
 dacă sunt confecţionate din ceară, aceasta trebuie să prezinte punctul termic de
plastifiere mai ridicat.
Dimensiunile bordurii de ocluzie
 Înălțimea este de 10 mm în zona frontală, descrescând progresiv spre distal,
corespunzător molarului de 6 ani, înălţimea este de 6 mm.
 Lăţimea este de 5 mm în zona frontală şi de 8 mm în zona laterală.
Poziţie
 poziţia este fixată corespunzător mijlocului crestei alveolare;
 limita posterioară a bordurii este situată în dreptul feţei distale a primului molar, la 1,5
cm anterior de tuberozitate, respectiv tuberculul piriform;
 muchiile bordurii sunt rotunjite, iar suprafeţele plane.
Controlul intrabucal al şabloanelor de ocluzie
 Faţa mucozală să nu prezinte asperităţi.
 Testarea mişcării de basculare, apăsând alternativ stânga-dreapta în dreptul
premolarilor pe valul de ocluzie.
 Bascularea poate să apară: când valul nu a fost montat pe creastă sau când nu a fost
foliat torusul maxilar.
2. DETERMINAREA CURBURII VESTIBULARE A ŞABLONULUI SUPERIOR
Determinant estetic
Determinant fonetic
Determinantul estetic
 Prefigurează curbura vestibulară a dinţilor artificiali.
 Asigură plenitudinea buzei superioare.
 Poate fi: mai avansată (vestibularizată) sau mai retrasă (palatinizată).
Determinantul fonetic
 La dentat, pacientul face propulsie mandibulară = incisivii inferiori nu trebuie să
depășească anterior incisivii superiori.
 Se verifică acest lucru și la edentatul total, punându-l să vorbească cu șabloanele în
cavitatea orală.
 Examinarea se face din profil.
3. DETERMINAREA NIVELULUI ŞI DIRECŢIEI PLANULUI DE OCLUZIE
 NIVELUL planului de ocluzie - porțiunea vizibilă din valul de ocluzie la deschiderea
ușoară a gurii sau la o fonație minimă.
 Variază în funcție de vârstă, sex, structură psihică.
 Marginea liberă a bordurii șablonului maxilar trebuie să fie poziționată la 1-2mm sub
marginea liberă a buzei superioare.
 Variază la tineri, față de pacienții în vârstă.
Direcția planului de ocluzie
 În zona frontală planul de ocluzie este paralel cu linia bipupilară, când există simetrie
facială.
 În asimetrii faciale se va urmări conturul buzei superioare.
Direcţia planului de ocluzie în zona frontală
 În zona laterală planul de ocluzie este paralel cu planul lui Camper.
 Planul lui Camper este situat între spina nazală şi conductur auditiv extern.
Direcţia planului de ocluzie în zona laterală
 După modelarea șablonului maxilar, se va realiza adaptarea bordurii de ocluzie a
șablonului inferior.
 În final, cele 2 suprafețe libere trebuie să se atingă în mod egal, pe toată întinderea
lor.
4. DETERMINAREA DIMENSIUNII VERTICALE DE OCLUZIE A ETAJULUI
INFERIOR
 Dimensiunea verticală a etajului inferior al feţei reprezintă distanţa dintre punctele
limită ale etajului: subnazale şi gnation.
 La edentatul total bimaxilar două dimensiuni sunt importante: dimensiunea verticală
de repaus-DVR şi dimensiunea verticală de ocluzie-DVO.
 DVO = DVR - spaţiul minim de vorbire (freeway space).

DVR-poziţia de repaus sau postură a mandibulei


ANTROPOMETRIC:
 distanţa dintre comisura bucală şi unghiul extern al ochiului este egală cu distanţa
subnazal-gnathion;
 utilizarea nr. de aur 5/3 = dimensiunea etajului inferior cu gura larg deschisă şi
dimensiunea etajului inferior.

FUNCŢIONAL
 după pronunţarea fonemei ”M”
 după deglutiţie
 aspect distrat al pacientului, impasibil (Pedro Saizar)
 existenţa între valurile de ceară a şabloanelor a spaţiului de 2-3 mm (Thompson)

ELECTROMIOGRAFIC
 Când mandibula se găseşte în poziţia de repaus se înregistrează un minim de activitate
electrică în muşchii masticatori.

Reguli pentru determinarea DVR


 Atmosferă relaxantă pentru pacient.
 Pacientul stă drept în fotoliu cu capul nesprijinit.
 Nu va purta protezele vechi.
 Va fi combătută tendinţa de propulsie a mandibulei prin exerciţii care obosesc
musculatura.
 Se realizează numai cu șablonul superior în cavitatea orală.
 Se vor face determinări repetate.

Metode de determinare a D.V.O.


 Scăderea valorii spațiului de inocluzie fiziologică din D.V.R. – la edentatul total,
D.V.O. va fi mai mică cu 4mm față de D.V.R., ceea ce va asigura un spațiu de
inocluzie fiziologică de 2mm în zona PM la protezele finite.
 Spațiul minim de vorbire al lui Silverman – se stabilește D.V.R, se aplică ambele
șabloane în cavitatea orală, se cere pacientului să pronunțe cuvinte terminate în ”S”.
La pronunția acestor cuvinte se măsoară valoarea spațiului minim de vorbire (între
valurile de ocluzie). D.V.O este mai mică cu valoarea în mm a spațiului minim de
vorbire.
 Testul lui Ismail – pe baza șablonului inferior se plasează 3 piramide de ceară foarte
moale. După determinarea D.V.R pacientul face deglutiție, iar piramidele de ceară se
vor turti corespunzător D.V.O.
ERORI ÎN DETERMINAREA DVO
SUPRADIMENSIONARE
 Vizibilitate exagerată a dinţilor - aspect neplăcut.
 Buzele nu reușesc să acopere dinții decât cu efort.
 Facies crispat, dinţii fiind în contact permanent.
 Tendinţa permanentă a pacientului de a strânge dinţii ptr a învinge dimensiunea prea
mare.
 Oboseală musculară permanentă. -- cea mai gravă
SUBDIMENSIONARE
 Accentuarea şanţurilor peribucale.
 Vizibilitatea redusă a roşului buzelor.
 Aspect îmbătrânit.
 Oboseală în masticaţie prin suprasolicitarea muşchilor ridicători.
 Perleche (zăbăluță) la nivelul comisurilor bucale.

5. DETERMINAREA ŞI ÎNREGISTRAREA RELAŢIEI CENTRICE


 RC - este singurul reper ce rămâne nemodificat toată viaţa.
 RC - este o poziţie unică, reproductibilă a mandibulei faţă de maxilar, ce poate fi
înregistrată.
METODE DE CONDUCERE A MANDIBULEI ÎN R.C
 Homotropia linguo-mandibulară
 Memoria tisulară
 Deglutiţia
 Reflexul molar
 Memoria ocluzală
 Oboseala pterigoidienilor externi
 Momentul psihologic
 Conducerea bimanuală - Dawson
VERIFICAREA POZIŢIONĂRII MANDIBULEI ÎN R.C
EXOBUCAL
 Contracţia simetrică a muşchiului temporal apare la sfârşitul fiecărei mişcări de
ridicare a mandibulei.
 În R.C condilii nu se palpează.
 Închiderea cavității orale se face mereu în aceeaşi poziţie.
ENDOBUCAL
 se verifică existența sau nu a contactelor intime, uniforme, constante între marginile
ocluzale ale șabloanelor poziționate în R.C pe câmpul protetic.
PE MODELELE FUNCȚIONALE
 Se privesc șabloanele dinspre distal și se apreciază distanța dintre ele.
 În direcție verticală trebuie să prezinte simetrie stânga-dreapta.

Dificultăţi în poziţionarea şabloanelor de ocluzie în vederea determinării R.C


 Existența unei mișcări de alunecare când bordurile de ocluzie se întâlnesc între ele =
derapaj.
 Derapajul simetric – cauza: contact prematur posterior între cele 2 borduri de
ocluzie, care forțează contracția simetrică a pterigoidienilor externi, până la o poziție
confortabilă. Șablonul inferior alunecă pe cel superior. Tratament: secționarea și
reducerea distală a valului de ceară inferior/se încălzește și se ramolește ceara în
regiunea molarilor și se reiau testele de determinare.
 Derapajul asimetric – cauza: contact prematur unilateral, transpus prin necoincidența
liniilor mediene. Tratament: se încălzește numai segmentul de val de ocluzie inferior
care intră în contact prematur, se introduce în cavitatea orală și se caută poziția cea
mai retrasă a mandibulei.
6. STABILIREA INDICAŢIILOR NECESARE ALEGERII ŞI MONTĂRII DINŢILOR
ARTIFICIALI
 LINIA MEDIANĂ - după linia mediană a feţei.
 LINIA CANINĂ (LINIA COMISURILOR) - reprezintă locul de proiecţie a
vârfului caninului.
 LINIA SURÂSULUI - nivelul până unde se ridică marginea buzei superioare şi
constituie limita la care se va aşeza coletul dinţilor frontali superiori.

Liniile caninilor şi linia surâsului reprezintă reperele după care, în laborator, se aleg
dinţii frontali. Aceste repere sunt folosite astfel:
 distanţa dintre liniile caninilor este egală cu lăţimea (cu dimensiunea mezio-
distală) celor 6 dinţi superiori;
 distanţa dintre linia surâsului şi marginea liberă a bordurii de ocluzie este egală cu
înălţimea acestor dinţi.
Şabloanele de ocluzie sunt însoţite de fişa de laborator pe care se completează în scris
următoarele indicaţii:
1. culoarea dinţilor;
2. forma dinţilor;
3. relieful feţei ocluzale a dinţilor laterali;
4. materialul din care vor fi dinţii;
5. tipul de montare şi eventualele artificii pentru mascarea prezenţei protezelor.

ALEGEREA DINŢILOR ARTIFICIALICurs nr. 7


ALEGEREA DINŢILOR FRONTALI
1. mărime
2. formă
3. culoare
4. material
1. MĂRIMEA DINŢILOR FRONTALI
 LEE raportează lăţimea frontalilor superiori la lăţimea nasului.
 Distanţa care separă feţele externe ale celor două aripi ale nasului corespunde celei
care separă vârful cuspizilor celor doi canini superiori, iar lăţimea incisivului central
superior reprezintă ¼ din această distanţă.
 Lăţimea totală a celor şase dinţi frontali superiori este de obicei egală cu distanţa
dintre cele două linii ale caninilor trasate pe bordurile de ocluzie.
 Se măsoară de obicei distanţa cu o riglă flexibilă apoi se alege o garnitură
corespunzătoare ca dimensiune.
În caz de montări atipice se vor alege:
 dinţi mai laţi, dacă se va realiza o montare cu dinţi înghesuiţi;
 dinţi mai înguşti, dacă se va realiza o montare cu diastemă şi treme.
Înălţimea dinţilor frontali superiori este aleasă în funcţie de:
1. vârsta pacientului;
2. lungimea buzei superioare şi gradul ei de mobilitate;
3. gradul de supraocluzie pe care l-a avut pacientul când era dentat.
VÂRSTA
 dinţii devin mai scurţi prin abraziune;
 tonusul buzei superioare scade cu vârsta acoperind mai mult din dinţi.
LUNGIMEA BUZEI
 la pacienţii cu buza superioară scurtă, se vede jumătate din centralul superior când
buza este relaxată;
 la pacienţii cu buza superioară lungă dinţii pot fi acoperiţi în totalitate, chiar dacă
pacientul este tânăr.

SUPRAOCLUZIE
 în ocluzia adâncă acoperită dinţii superiori vor fi mai vizibili

ALEGEREA ÎNĂLŢIMII INCISIVULUI CENTRAL SUPERIOR


 Berry raportează înălţimea la înălţimea feţei, apreciind că acest raport este de 1/20.
 Se alege incisivul central superior, care trebuie să aibă muchia incizală la nivelul
planului de orientare protetică şi coletul la nivelul liniei surâsului.

DISTANŢA DINTRE PLANUL DE OCLUZIE AL ŞABLONULUI ŞI LINIA


SURÂSULUI DE 3-4 MM
 Datorită excursiei limitate a buzei superioare, coletul dinţilor trebuie plasat la 3-4 mm
deasupra marginii libere a buzei superioare în timpul surâsului.
 Dacă DVO este subevaluată se redetermină.

DISTANŢA DINTRE PLANUL DE OCLUZIE AL ŞABLONULUI ŞI LINIA


SURÂSULUI ESTE FOARTE MARE
 pacientul are dinţii foarte lungi
 există vizibilitate mare a gingiei în timpul surâsului
 DVO supraevaluată
DIMENSIUNEA DINŢILOR BINE ALEASĂ
 lungimea feţei/lăţimea feţei = lungimea dinţilor/lăţimea dinţilor
2. FORMA DINŢILOR
 Există corelaţii între faţă şi dinţi = armonie dento-facială.
 Încă din 1911, WILLIAMS a arătat că forma incisivului central superior corespunde
cu conturul răsturnat al feţei.
WILLIAMS a clasificat forma feţei în:
1.pătrată
2.ovoidă
3.ascuţită
 MUZI (1959) introduce noţiunea de armonie dento-somatofacială, arătând că forma
incisivilor este corelată şi cu forma generală a corpului.
 În concepţia lui, indivizii mici de statură au dinţi mai scurţi şi mai laţi, în timp ce
indivizii înalţi au dinţi lungi şi dreptunghiulari.
LEJOYEUX consideră că forma dinţilor anteriori este influenţată de mai mulţi factori:
1. arhitectura facială osoasă;
2. conturul părţilor moi;
3. sexul;
4. vârsta;
5. tipul constituţional;
6. personalitatea pacientului.

 GRANT şi JOHNSON sunt de părere că vârsta, sexul şi personalitatea sunt factori


decisivi în alegerea formei dinţilor.
 Cu cât pacientul este mai vârstnic, muchia incizială, prin uzură, devine mai groasă şi
dintele pare mai robust.
 La femei, dinţii au linii mai blânde şi mai rotunjite, formele feminine fiind înscrise
într-o sferă
 Dinţii masculini trebuie să confere forţă, vigoare, o oarecare aparenţă de rigiditate,
formele masculine fiind înscrise într-un cub.
PROFILUL PACIENTULUI
 Unei frunţi bombate, unor obraji rotunzi, trebuie să le corespundă dinţi cu contur
asemănător.
 Unei frunţi late şi unor obraji scobiţi le corespund dinţi plaţi
FRUSH şi FISHER clasifică personalităţile în trei categorii:
1. viguroşii, cu incisivii centrali foarte aparenţi, cu alură robustă şi primitivă;
2. delicaţii, cu incisivi centrali, fragili şi şterşi;
3. intermediarii, constituind majoritatea, cu dinţii agreabili, robuşti în mod moderat,
sănătoşi şi plăcuţi.

 Caninul este ascuţit la tineri, la viguroşi, la agresivi.


 Caninul este pătrat la pacienţii robuşti, în vârstă.
 Caninul este rotunjit la femei, la persoanele blânde.
3.CULOAREA DINŢILOR FRONTALI
este dominată de:
1.culoarea de bază;
2.strălucirea şi luminozitatea;
3.gradul de saturaţie;
4.transluciditatea.
 Culoarea de bază este galbenul (culoarea dentinei), la care se adaugă nuanţe de
cenuşiu, albastru, roz.
 Strălucirea este dată de variaţia de luminozitate sau întunecime a dintelui, impusă de
culorile alb şi negru.
 Gradul de saturaţie este dat de cantitatea de culoare care intră pe unitatea de
suprafaţă. Un dinte este saturat la colet faţă de treimea incizială.
 Transluciditatea, datorată smalţului, este mai evidentă spre muchiile inciziale.
Alegerea culorii se face în funcţie de:
1. Vârstă
a. dacă pacientul este tânăr, se va reduce din porţiunea de la colet, lăsând
marginea incizială translucidă intactă;
b. dacă pacientul este vârstnic, se va reduce din marginea incizală făcând dintele
mai saturat.
2. Sexul pacienților - Dinţii sunt mai deschişi la femei decât la bărbaţi.
3. Personalitate - La pacienţii delicaţi, culoarea este mai deschisă, la cei viguroşi este
mai închisă.
4. Cadrul în care dinţii urmează să se armonizeze: culoarea tegumentelor, culoarea
ochilor, culoarea părului.
LEJOYEUX recomandă ca alegerea dinţilor frontali să se facă în următoarele condiţii:
 se va stabili culoarea la lumina zilei, în orele de luminozitate maximă. Excepţie fac
situaţiile când pacientul este actor de cinema sau televiziune, când ne vom plasa în
condiţii apropiate de cele în care acesta îşi exercită profesia;
 se aşează pacientul în faţa ferestrei, care nu trebuie să fie expusă spre sud, pentru a
avea lumină difuză;
 se umezeşte cheia de culori. Dacă se folosesc pentru alegerea culorii dinţii extraşi ai
pacientului, aceştia trebuiesc de asemenea umeziţi;
 se privesc dinţii 5-10 secunde, apoi privirea trebuie să alunece către faţa pacientului,
reconstituind mintal efectul estetic.

4.MATERIALUL
1. dinţi din porţelan
2. dinţi din acrilat

Avantaje şi dezavantaje ale dinţilor din porţelan şi acrilat

 În ultimii 50 de ani au fost făcute progrese importante care vizează rezistența


la uzură și fizionomia dinților din rășini acrilice.
 Cea mai importantă realizare a fost lansarea efectului de perlă de către firma
Ivoclar.
 Aceasta nu este o culoare propriu-zisă, ci o calitate optică a unui material
original.

 Efectul de perlă se manifestă printr-o transparență particulară, nu doar la nivelul


marginii incizale, ci a dintelui în întregime, în condițiile de luminozitate a cavității
bucale.
 Efectul de perlă a fost obținut prin încorporarea în masa acrilică a unor particule a
căror dimensiune corespunde diferitelor lungimi de undă a culorilor ce compun
lumina.
 Aceste particule, denumite particule opace, absorb undele cele mai lungi și difuzează
undele mai scurte – pe cele azurii – ceea ce explică irizarea albăstruie a dintelui, sub
influența luminii naturale și artificiale.
 Această irizare albăstruie este suficientă pentru neutralizarea nuanței gri-întunecat
care reprezintă fondul cavității bucale și care se proiectează asupra dințior artificiali.
ALEGEREA DINŢILOR LATERALI
1. Mărimea
2. Forma
3. Culoarea
4. Materialul

1. MĂRIMEA DINŢILOR LATERALI


Alegerea dinţilor laterali se face în funcţie de spaţiul disponibil definit de trei dimensiuni :
i. dimensiuena mezio-distală;
ii. dimensiunea ocluzo-gingivală;
iii. dimensiunea vestibulo-linguală.
Dimensiunea mezio-distală
Cei doi PM şi cei doi M trebuie să se încadreze în spaţiul dintre faţa distală a caninului şi
limita anterioară a tuberculozităţii maxilare (la maxilar), respectiv a tuberculului piriform
(la mandibulă), deoarece nu se montează dinţii pe aceste formaţiuni anatomice.
Dimensiunea ocluzo-gingivală
Teoretic, înălţimea dinţilor posteriori trebuie să fie egală cu jumătatea distanţei dintre cele
două creste din care se scade grosimea bazei protezei (2-4 mm).
Dimensiunea vestibulo-linguală
 Va fi aleasă în funcţie de caracteristicile ţesutului de suport, în special în funcţie de
lăţimea crestei edentate mandibulare (creastă lată – dinţi mai laţi; creastă îngustă –
dinţi mai înguşti).
 În general se aleg dinţi mai înguşti decât cei naturali pentru a mări spaţiul funcţional
al limbii şi pentru a reduce presiunile pe care le suportă crestele edentate.
Lăţimea dinţilor laterali trebuie aleasă în aşa fel încât în momentul montării lor să poată
fi respectate regulile:
 faţa linguală a dinţilor laterali nu trebuie să depăşească verticala ridicată de pe
linia oblică internă (imag. 1)
 faţa linguală a dinţilor laterali nu trebuie să depăşeascăo linie care uneşte faţa
mezială a caninului cu faţa linguală a tuberculului piriform (regula lui
POUND) (imag.2)

2. FORMA DINŢILOR LATERALI


Din punct de vedere ocluzal dinţii artificiali se grupează în două clase principale:
1. dinţi posteriori anatoformi;
2. dinţi posteriori funcţionali (neanatomici) cu faţa ocluzală plană, deci cu pante
cuspidiene de 0.
Dinţii posteriori anatoformi pot fi utilizaţi, după LEJOYEUX, în următoarele situaţii clinice:
1. pacienţii tineri edentaţi prematur şi la pacienţi cu creste edentate proeminente,
acoperită cu mucoasă sănătoasă şi aderentă;
2. vechi purtători de proteze cu dinţi cuspidaţi;
3. predominanţa mişcărilor de masticaţie verticale;
4. condilii mandibulari alungiţi situaţi într-o cavitate glenoidă profundă;
5. înregistrarea relaţiei centrice obţinută fără dificultăţi, ceea ce se traduce printr-un arc
gotic bine trasat cu contur net şi foarte precis;
6. evidenţierea după montarea în articulator a modelelor, a unor rapoarte favorabile între
crestele edentate, adică: creste paralele între ele şi paralele cu planul de ocluzie, de
dimensiuni aproximativ egale şi cu raport interalveolar normal.
3. CULOAREA DINŢILOR LATERALI
Culoarea dinţilor laterali trebuie să fie aceeaşi cu cea aleasă pentru dinţii frontali.
4. MATERIALUL
Dinţii din acrilat vor fi preferaţi în următoarele situaţii:
1. când spaţiul dintre cele două creste este redus;
2. când pacientul este vechi purtător de proteze cu dinţi artificiali din acrilat;
3. când ţesuturile de suport sunt deplasabile (câmp protetic moale);
4. când relaţia centrică a fost obţinută greu şi se preconizează o echilibrare ocluzală
laborioasă în faza de inserare a protezelor în cavitatea bucală.
5. Întrucât atât dinţii din acrilat cât şi cei din porţelan au avantaje şi dezavantaje,
cercetările pentru găsirea de noi materiale au continuat.
6. Astfel au apărut pe piaţă dinţii ORTHOSIT (Ivoclar, 1972) şi dinţii BIOSTABIL (De
Trey, 1984).
MARIANI şi SARROCHI (1986) sunt de părere că aceste materiale prezintă numeroase
avantaje:
1. o mare stabilitate a D.V.O.
2. o mare stabilitate a rapoartelor dento – dentare iniţiale;
3. eficacitate masticatorie mare;
4. igienă protetică perfectă;
5. absenţa zgomotului în masticaţie şi deglutiţie;
6. scad traumatismul la nivelul mucoasei în comparaţie cu dinţii din porţelan;
7. compatibilitate perfectă cu antagoniştii, indiferent dacă aceştia sunt dinţi naturali, din
aur sau porţelan;
8. relustruirea perfectă după şlefuirea de echilibrare;
9. legătură perfectă cu baza protezei.

PROBA MACHETELOR curs 8

 Controlul extraoral al machetelor


A. controlul ocluzorului şi al modelelor;
B. controlul propriu-zis al machetelor: arcade artificiale, baza din ceară;
C. transmiterea în laboratorul de tehnică dentară a datelor necesare finalizării protezei.
D. A.Controlul ocluzorului şi al modelelor
E. Ocluzorul nu trebuie să aibă joc în balama.
F. Contrapiuliţa să fie fixată.
G. Planul median al celor două modele să coincidă cu planul median al ocluzorului
H. Liniile de referinţă să fie trasate pe modele: linia mediană, caninilor, planului de
ocluzie, surâsului, mijlocul crestei, curbura sagitală.

Controlul propriu-zis al machetelor


Controlul arcadelor artificiale
 Dinţii trebuie să realizeze unităţi masticatorii de câte trei dinți.
 Dinţii laterali să nu fie montaţi pe tuberozitatea maxilară sau tuberculul piriform.
 Dinţii laterali să fie montaţi pe mijlocul crestei.
 Să se respecte regula lui Pound de montare pentru dinţii laterali.
 Direcţia curburii sagitale să fie paralelă cu curbura crestei mandibulare.
 Regula lui POUND: fețele linguale ale dinților inferiori nu trebuie să depășească spre
oral linia care
 unește marginea linguală a tuberculului piriform cu marginea mezială a caninului.
 Montarea dinţilor în zona laterală să fie normală sau inversă, după caz.
 Supraocluzia frontală şi inocluzia sagitală să respecte indicaţiile date pe fişa de
laborator.
 Cuspidarea dinţilor laterali să respecte indicaţia din fişa de laborator.
Controlul bazelor din ceară
 baza să intre până în fundurile de sac ale modelelor;
 să acopere cele 2/3 anterioare ale tuberculului;
 să cuprindă şanţurile pterigomaxilare şi restul zonei de închidere;
 papile modelate convex;
 versante vestibulare modelate convex;
 versate linguale modelate concav.
 B.Controlul intraoral
al machetelor
1. controlul extinderii, menţinerii şi stabilităţii;
2. controlul estetic;
3. controlul componentei verticale a relaţiilor intermaxilare;
4. controlul componentei orizontale a relaţiilor intermaxilare;
controlul fonetic
 1.Controlul extinderii, menţinerii şi stabilităţii
MACHETĂ SUPERIOARĂ
 Baza să aibă o lungime şi grosime similară fundurilor de sac.
 Macheta să aibă o menţinere minimă-să stea pe câmp la deschiderea gurii.
 Stabilitatea se verifică prin presiuni alternative dreapta-stânga pe feţele ocluzale ale
premolarilor şi molarilor. Dacă apare bascularea- dinţii sunt montaţi înafara crestei-
REMONTARE
MACHETA INFERIOARĂ
- este PRIMA care se introduce în cavitatea orală.
 Controlul extinderii pe suprafața de sprijin. Extinderea marginilor se verifică
reaplicând testelui Herbst.
 Menţinerea este verificată cu gura deschisă. Poziţia limbii este decisivă în obţinerea
menţinerii.
Stabilitatea-la fel ca la macheta superioară
 2.Controlul estetic
DIN FAŢĂ (CU GURA ÎNCHISĂ)
 simetria buzei superioare
 roşul buzei să aibă un aspect acceptabil
 şanţurile perilabiale să prezinte adâncituri mai şterse decât înainte.
 Controlul estetic
DIN PROFIL (CU GURA ÎNCHISĂ)
 buza superioară mai proeminentă decât cea inferioară
 marginea vestibulară să nu bombeze sub pragul narinar
Controlul estetic cu gura întredeschisă
 Linia mediană interincisivă să se suprapună pe planul medio-sagital.
 Lăţimea celor 6 frontali superiori să se încadreze între cele două comisuri.
 Curbura vestibulară simetrică.
 Curbura incizală să se încadreze cu armonia feţei.
 3.Controlul componentei verticale
a relaţiilor intermaxilare
D.V.O MĂRIT
 Pacientul are facies crispat.
 Buzele nu intră în contact sau intră în contact cu forţa.
 Dinţii nu sunt prea vizibili.
D.V.O MICŞORAT
 Aspectul feţei îmbătrânit.
 Şanţurile peribucale sunt accentuate.
Roşul buzelor diminuat
 Se recomandă testul Buchman-Ismail (picurarea de ceară pe suprafaţa dinţilor
inferiori şi pacientul citeşte un text scurt)
1. ceara nu poartă urmele dinţilor antagonişti = D.V.O mic.
2. ceara poartă vizibil urmele dinţilor antagonişti = D.V.O corect.
3. ceara a fost îndepărtată de la nivelul punctelor de contact cu antagoniştii = D.V.O
mare.
 4.Controlul componentei orizontale
a relaţiilor intermaxilare
 Se verifica angrenajul dinţilor laterali,
corect I.M în R.C.
 Angrenajul poate fi real sau fals.
 Se verifică prin “proba spatulei”.
 Proba spatulei negativă = spatula nu se poate introduce între dinţii laterali, când
pacientul realizează I.M.
 Dacă proba spatulei este pozitivă, relaţiile intermaxilare nu au fost corect înregistrate.
 Pozitivă unilateral - spaţiul dintre arcade poate fi amprentat cu o pană de ceară moale;
modelul superior este desprins din ocluzor în vederea remontării.
 Pozitivă bilateral - cel mai corect redeterminarea R.I.M cu remontarea modelelor în
ocluzor.
 Relaţiile intermaxilare în plan orizontal
 IDEAL coincidenţă IM cu RC.
 Nu există o coincidenţă perfectă, diferenţa fiind în jur de 1 mm - se poate perfecta fie
la gata prin şlefuiri selective, fie în faza de machetă, prin şlefuiri sau cel mai riscant -
se menţin machetele în gură şi prin înmuierea cerii se vor repoziţiona dinţii.
 Între IM şi RC diferenţa este flagrantă - se impune o nouă determinare a RIM.
 SE REALIZEAZĂ DACĂ MACHETELE SE MENŢIN PE CÂMPUL PROTETIC.
Control fonetic:
 Dacă la montarea dinţilor supraocluzia frontală şi inocluzia sagitală au fost corelate,
în timp ce pacientul numără de la 55 la 65, dinţii frontali inferiori nu trebuie să atingă
faţa palatinală a frontalilor superiori.
 Muchiile incizale trebuie să ajungă cel mult cap la cap cu muchiile incizale ale
incisivilor superiori.
Situaţii ce apar la controlul fonetic:
 S- şuierat - frontalii superiori sunt prea vestibularizați sau cei inferiori prea
lingualizaţi şi apare un spaţiu mare între vârful limbii şi regiunea retroincisivă.
 S-zâzâit - frontalii superiori sunt oralizaţi şi apare un spaţiu prea mare.
 V seamănă cu F - dinţii superiori prea scurţi.
 F seamănă cu V - dinţii superiori prea lungi.
 T se aude ca D - dinţii superiori oralizaţi.
 D se aude ca T - dinţii superiori vestibularizaţi sau proteza este groasă în zona rugilor
palatine.

 Situaţii care necesită remontarea dinţilor


1. garnitura de dinţi necorespunzătoare;
2. neconcordanţa liniei interincisive cu linia mediană a feţei;
3. montarea dinţilor frontali pe o curbură necorespunzătoare - prea anterior sau
posterior;
4. montarea dinţilor laterali înafara crestei;
5. rapoarte mandibulo-maxilare necorespunzătoare.

 C. Pe model se transmit:
1. forma şi profunzimea zonei de închidere palatină posterioară;
2. zonele de despovărare;
3. zonele retentive care pot creea probleme la inserţia protezei.
4. 1. Forma şi profunzimea zonei de închidere
palatină posterioară
5. Se realizează prin gravarea modelului funcţional.
6. Gravarea o face numai medicul în prezenţa pacientului.
7. Profunzimea gravării este 2-3mm din depresabilitatea ţesuturilor.
Închiderea palatinală trebuie să fie groasă şi rotunjită, suficient de compresivă pentru
a fi etanşă în funcţie de elasticitatea tesuturilor

 ZONELE DE DESPOVĂRARE sunt zonele unde baza protezei nu trebuie să vină în


contact intim cu mucoasa.
 sutura intermaxilară
 torusul palatin
 torusul mandibular
 papila incisivă
 exostozele
 gaura mentonieră
 creste milohioidiene ascuţite
ZONELE RETENTIVE CARE POT CREA PROBLEME LA INSERŢIA PROTEZEI
 TUBEROZITATE RETENTIVĂ UNILATERAL- se tatonează axul de inserţie al
protezei.
 RETENTIVITĂŢI OSOASE BILATERALE SAU MULTIPLE CE DEPĂŞEŞC 1
MM - se păstrează din retentivitate doar 1 mm ptr a ajuta menţinerea protezei, restul
retentivităţii este desfiinţat pe model prin adăugare de ghips, iar marginea protezei se
va termina în fundul de sac.
 Altă variantă - marginile protezei sunt realizate din material rezilient sau marginea
protezei este extinsă numai până la limita unde retentivitatea este de 1 mm, iar pe
cealalată parte extinderea este până în fundul de sac.
FIŞA DE LABORATOR
 tipul de material pentru baza protezei
 ramforsarea bazei în anumite condiţii
 zonele de foliere
aplicarea protezei totate in CB
 CONTROLUL EXTRAORAL
AL PROTEZELOR TOTALE
 a)dacă faţa externă a protezei totale este corectă, perfect lustruită şi fără masă de
ambalat (a fost prelucrată corect de tehnicianul dentar);
 b)faţa mucozală să nu prezinte urme de masă de ambalat sau de plumb/ciment utilizat
la foliere;
 c)marginile protezei să nu fie ascuţite, se pot rotunji cu freze de acrilat;
 d)dinţii artificiali - dacă sunt retenţionaţi şi poziţionaţi corect.
 Protezele totale sunt spălate cu apă şi săpun în faţa pacientului înainte de aplicarea
pe câmpul protetic, ocazie cu care pacientul este instruit cu privire la igienizarea
protezelor.
 MD: prezenţa porţiunilor ce pot produce durere şi disconfort la aplicarea protezei
totale;
 stabilitatea protezei totale;
 menţinerea protezei totale;
 fizionomia.
 Controlul stabilitatii : constă în verificarea basculării transversale prin presiuni
digitale aplicate alternativ de medicul dentist în zona premolarilor.
 Bascularea poate apare dacă:
 dinţii laterali au fost montaţi înafara crestei edentate;
 există atrofii exagerate ale crestei edentate;
 mucoasa fixă prezintă o rezilienţă exagerată.
a) Controlul mentinerii: verificarea menţinerii protezei totale pe câmp în poziţie de
repaus;
b) verificarea menţinerii protezei totale în timpul mişcărilor funcţionale;
c) verificarea testelor de succiune.
 MX : prezenţa porţiunilor ce pot produce durere şi disconfort la aplicarea protezei
totale;
 stabilitatea protezei totale;
 menţinerea protezei totale;
 fizionomia;
 fonaţia.
 Control stab : Presupune verificarea basculării transversale.
 Cauzele basculării:
a) dinţii laterali montaţi înafara crestei edentate;
b) există atrofii exagerate ale crestei edentate;
c) mucoasa fixă prezintă o rezilienţă exagerată;
d) nefolierea sau lipsa folierii la torusul palatin;
e) erori în amprentarea funcţională a câmpului protetic edentat total.
 Dacă prezenţa torusului palatin determină bascularea transversală a protezei maxilare
se va proceda astfel:
 medicul denstit va desena cu creionul chimic pe mucoasă suprafaţa torusului palatin;
 se aplică proteza maxilară pe câmpul protetic;
 medicul dentist realizează presiuni digitale alternative pe faţa ocluzală a premolarilor;
 se îndepărtează proteza maxilară din cavitatea bucală, iar pe faţa mucozală va rămâna
marcată zona torului palatin; se şlefuieşte din această zonă cu freze de acrilat din
aproape în aproape;
 şlefuirea se execută până când bascularea transversală va dispare.

Controlul menţinerii protezei maxilare se realizează la deschiderea minimă a gurii, la


deschiderea maximă a gurii, în timpul diferitelor mişcări funcţionale.
 Ulterior medicul dentist verifică menţinerea prin testele de succiune.
Controlul fizionomiei şi fonaţiei presupune
 controlul dinţilor artificiali din punct de vedere al formei, culorii, poziţiei, vizibilității;
 se examinează dacă aspectul exofacial al pacientului a fost îmbunătăţit sau nu prin
aplicarea protezei maxilare;
 se efectuează probe fonetice.
CONTROLUL SIMULTAN AL CELOR DOUĂ PROTEZE TOTALE PE CÂMPUL
PROTETIC
CONTROLUL COMPONENTEI VERTICALE A RELAŢIILOR INTERMAXILARE
verifică corectitudinea D.V.O prin utilizarea testului lui Silvermann.
 În cazul în care D.V.O este subevaluat şi necesită o înălţare de ocluzie mai mare de
1,5 mm protezele totale se vor reface în totalitate.
 Dacă înălţarea de ocluzie este mai mică de 1,5 mm se încearcă o căptuşire indirectă.
 În cazul în care D.V.O este supraevaluată şi necesită o reducere mai mare de 1,5 mm
din înălţimea de ocluzie protezele totale se refac în totalitate.
 Dacă reducerea este mai mică de 1,5 mm se încearcă o remodelare morfofuncţională a
suprafeţelor ocluzale.
Controlul componentei orizontale a relaţiilor intermaxilare verifică existenţa
contactelor multiple, simetrice, simultane şi stabile în R.C.
 Medicul dentist foloseşte: trusă de consultație, piesa dreaptă, freze de acrilat de
diferite mărimi și hârtie de articulație de hemiarcadă cu grosimea de 60 µ.
 Hârtia de articulație este aplicată simultan pe ambele hemiarcade.
Nu se folosește hârtia în potcoavă ptr că pot apare pete de culoare pe dinții frontali =
artefacte
Instructiuni pt purtarea protezelor/

PROBA MACHETELOR
Curs nr. 8
Urmareste:
1. controlul ocluzorului şi al modelelor;
2. controlul propriu-zis al machetelor: arcade artificiale, baza din ceară;
3. transmiterea în laboratorul de tehnică dentară a datelor necesare finalizării protezei.

Controlul extraoral

1. Controlul ocluzorului şi al modelelor


 Ocluzorul nu trebuie să aibă joc în balama.
 Contrapiuliţa să fie fixată.
 Planul median al celor două modele să coincidă cu planul median al ocluzorului.
 Liniile de referinţă să fie trasate pe modele: linia mediană, caninilor, planului de
ocluzie, surâsului, mijlocul crestei, curbura sagitală.
2. Controlul propriu-zis al machetelor.
Controlul arcadelor artificiale
 Dinţii trebuie să aibă culoarea şi forma notate în fişa de laborator.
 Cei 6 frontali vor ocupa spaţiul dintre liniile canine.
 Curbura realizată de cei 6 frontali să fie simetrică.
 Curbura incizală să respecte indicaţia din fişa de laborator.
 Dinţii trebuie să realizeze unităţi masticatorii de câte trei dinți.
 Dinţii laterali să nu fie montaţi pe tuberozitatea maxilară sau tuberculul piriform.
 Dinţii laterali să fie montaţi pe mijlocul crestei.
 Să se respecte regula lui Pound de montare pentru dinţii laterali.
 Direcţia curburii sagitale să fie paralelă cu curbura crestei mandibulare.
 Montarea dinţilor în zona laterală să fie normală sau inversă, după caz.
 Supraocluzia frontală şi inocluzia sagitală să respecte indicaţiile date pe fişa de
laborator.
 Cuspidarea dinţilor laterali să respecte indicaţia din fişa de laborator.

Regula lui POUND: fețele linguale ale dinților inferiori nu trebuie să depășească spre
oral linia care unește marginea linguală a tuberculului piriform cu marginea mezială a
caninului.
Controlul bazelor din ceară
 baza să intre până în fundurile de sac ale modelelor;
 să acopere cele 2/3 anterioare ale tuberculului;
 să cuprindă şanţurile pterigomaxilare şi restul zonei de închidere;
 papile modelate convex;
 versante vestibulare modelate convex;
 versate linguale modelate concav.
Controlul intraoral al machetelor
1. controlul extinderii, menţinerii şi stabilităţii;
2. controlul estetic;
3. controlul componentei verticale a relaţiilor intermaxilare;
4. controlul componentei orizontale a relaţiilor intermaxilare;
5. controlul fonetic.

1. Controlul extinderii, menţinerii şi stabilităţii


MACHETĂ SUPERIOARĂ
 Baza să aibă o lungime şi grosime similară fundurilor de sac.
 Macheta să aibă o menţinere minimă-să stea pe câmp la deschiderea gurii.
 Stabilitatea se verifică prin presiuni alternative dreapta-stânga pe feţele ocluzale
ale premolarilor şi molarilor. Dacă apare bascularea- dinţii sunt montaţi înafara
crestei-REMONTARE.
MACHETA INFERIOARĂ
- este PRIMA care se introduce în cavitatea orală.

 Controlul extinderii pe suprafața de sprijin. Extinderea marginilor se verifică


reaplicând testelui Herbst.
 Menţinerea este verificată cu gura deschisă. Poziţia limbii este decisivă în
obţinerea menţinerii.
 Stabilitatea-la fel ca la macheta superioară.

2. Controlul estetic
DIN FAŢĂ (CU GURA ÎNCHISĂ)
 simetria buzei superioare
 roşul buzei să aibă un aspect acceptabil
 şanţurile perilabiale să prezinte adâncituri mai şterse decât înainte.
DIN PROFIL (CU GURA ÎNCHISĂ)
 buza superioară mai proeminentă decât cea inferioară
 marginea vestibulară să nu bombeze sub pragul narinar
cu gura întredeschisă
 Linia mediană interincisivă să se suprapună pe planul medio-sagital.
 Lăţimea celor 6 frontali superiori să se încadreze între cele două comisuri.
 Curbura vestibulară simetrică.
 Curbura incizală să se încadreze cu armonia feţei.

3. Controlul componentei verticale a relaţiilor intermaxilare


D.V.O MĂRIT
 Pacientul are facies crispat.
 Buzele nu intră în contact sau intră în contact cu forţa.
 Dinţii nu sunt prea vizibili.
D.V.O MICŞORAT
 Aspectul feţei îmbătrânit.
 Şanţurile peribucale sunt accentuate.
 Roşul buzelor diminuat.

Se recomandă testul Buchman-Ismail (picurarea de ceară pe suprafaţa dinţilor inferiori şi


pacientul citeşte un text scurt):
 ceara nu poartă urmele dinţilor antagonişti = D.V.O mic.
 ceara poartă vizibil urmele dinţilor antagonişti = D.V.O corect.
 ceara a fost îndepărtată de la nivelul punctelor de contact cu antagoniştii = D.V.O
mare.

4. Controlul componentei orizontale a relaţiilor intermaxilare


 Se verifica angrenajul dinţilor laterali, corect I.M în R.C.
 Angrenajul poate fi real sau fals.
 Se verifică prin “proba spatulei”.
 Proba spatulei negativă = spatula nu se poate introduce între dinţii laterali, când
pacientul realizează I.M.
 Dacă proba spatulei este pozitivă, relaţiile intermaxilare nu au fost corect
înregistrate.
 Pozitivă unilateral - spaţiul dintre arcade poate fi amprentat cu o pană de ceară
moale; modelul superior este desprins din ocluzor în vederea remontării.
 Pozitivă bilateral - cel mai corect redeterminarea R.I.M cu remontarea modelelor
în ocluzor.
Relaţiile intermaxilare în plan orizontal
 IDEAL coincidenţă IM cu RC.
 Nu există o coincidenţă perfectă, diferenţa fiind în jur de 1 mm - se poate perfecta
fie la gata prin şlefuiri selective, fie în faza de machetă, prin şlefuiri sau cel mai
riscant - se menţin machetele în gură şi prin înmuierea cerii se vor repoziţiona
dinţii.
 Între IM şi RC diferenţa este flagrantă - se impune o nouă determinare a RIM.

5. Controlul fonetic
se realizează dacă machetele se menţin pe câmpul protetic.
 Dacă la montarea dinţilor supraocluzia frontală şi inocluzia sagitală au fost
corelate, în timp ce pacientul numără de la 55 la 65, dinţii frontali inferiori nu
trebuie să atingă faţa palatinală a frontalilor superiori.
 Muchiile incizale trebuie să ajungă cel mult cap la cap cu muchiile incizale ale
incisivilor superiori.

Situaţii ce apar la controlul fonetic


 S- şuierat - frontalii superiori sunt prea vestibularizați sau cei inferiori prea
lingualizaţi şi apare un spaţiu mare între vârful limbii şi regiunea retroincisivă.
 S-zâzâit - frontalii superiori sunt oralizaţi şi apare un spaţiu prea mare.
 V seamănă cu F - dinţii superiori prea scurţi.
 F seamănă cu V - dinţii superiori prea lungi.
 T se aude ca D - dinţii superiori oralizaţi.
 D se aude ca T - dinţii superiori vestibularizaţi sau proteza este groasă în zona
rugilor palatine.

Situaţii care necesită remontarea dinţilor


1. garnitura de dinţi necorespunzătoare;
2. neconcordanţa liniei interincisive cu linia mediană a feţei;
3. montarea dinţilor frontali pe o curbură necorespunzătoare - prea anterior sau
posterior;
4. montarea dinţilor laterali înafara crestei;
5. rapoarte mandibulo-maxilare necorespunzătoare.

Pe model se transmit:
1. forma şi profunzimea zonei de închidere palatină posterioară;
2. zonele de despovărare;
3. zonele retentive care pot creea probleme la inserţia protezei.
1. Forma şi profunzimea zonei de închidere palatină posterioară
 Se realizează prin gravarea modelului funcţional.
 Gravarea o face numai medicul în prezenţa pacientului.
 Profunzimea gravării este 2-3mm din depresabilitatea ţesuturilor.
 Închiderea palatinală trebuie să fie groasă şi rotunjită, suficient de compresivă
pentru a fi etanşă în funcţie de elasticitatea ţesuturilor.
2. Zonele De Despovărare
sunt zonele unde baza protezei nu trebuie să vină în contact intim cu mucoasa.
 sutura intermaxilară
 torusul palatin
 torusul mandibular
 papila incisivă
 exostozele
 gaura mentonieră
 creste milohioidiene ascuţite
3. Zonele Retentive Care Pot Crea Probleme La Inserţia Protezei
 TUBEROZITATE RETENTIVĂ UNILATERAL- se tatonează axul de inserţie al
protezei.
 RETENTIVITĂŢI OSOASE BILATERALE SAU MULTIPLE CE DEPĂŞEŞC 1
MM - se păstrează din retentivitate doar 1 mm ptr a ajuta menţinerea protezei,
restul retentivităţii este desfiinţat pe model prin adăugare de ghips, iar marginea
protezei se va termina în fundul de sac.
 Altă variantă - marginile protezei sunt realizate din material rezilient sau marginea
protezei este extinsă numai până la limita unde retentivitatea este de 1 mm, iar pe
cealalată parte extinderea este până în fundul de sac.
3. Fişa De Laborator
 tipul de material pentru baza protezei
 ramforsarea bazei în anumite condiţii
 zonele de foliere

APLICAREA PROTEZEI TOTALE ÎN CAVITATEA ORALĂ


Controlul Extraoral Al Protezelor Totale
 dacă faţa externă a protezei totale este corectă, perfect lustruită şi fără masă de
ambalat (a fost prelucrată corect de tehnicianul dentar);
 faţa mucozală să nu prezinte urme de masă de ambalat sau de plumb/ciment
utilizat la foliere;
 marginile protezei să nu fie ascuţite, se pot rotunji cu freze de acrilat;
 dinţii artificiali - dacă sunt retenţionaţi şi poziţionaţi corect.
Controlul Intraoral Al Protezelor
Protezele totale sunt spălate cu apă şi săpun în faţa pacientului înainte de aplicarea pe
câmpul protetic, ocazie cu care pacientul este instruit cu privire la igienizarea
protezelor.
Aplicarea Protezei Mandibulare Pe Câmpul Protetic
1. prezenţa porţiunilor ce pot produce durere şi disconfort la aplicarea protezei totale;
2. stabilitatea protezei totale;
3. menţinerea protezei totale;
4. fizionomia.

2. Controlul stabilităţii protezei totale


 constă în verificarea basculării transversale prin presiuni digitale aplicate
alternativ de medicul dentist în zona premolarilor.
 Bascularea poate apare dacă:
 dinţii laterali au fost montaţi înafara crestei edentate;
 există atrofii exagerate ale crestei edentate;
 mucoasa fixă prezintă o rezilienţă exagerată.
3. Controlul menţinerii protezei totale presupune din partea medicului dentist:
 verificarea menţinerii protezei totale pe câmp în poziţie de repaus;
 verificarea menţinerii protezei totale în timpul mişcărilor funcţionale;
 verificarea testelor de succiune.

Aplicarea Protezei Maxilare Pe Câmpul Protetic


1. prezenţa porţiunilor ce pot produce durere şi disconfort la aplicarea protezei totale;
2. stabilitatea protezei totale;
3. menţinerea protezei totale;
4. fizionomia + fonaţia.

2. Controlul stabilităţii
Presupune verificarea basculării transversale.
Cauzele basculării:
1. dinţii laterali montaţi înafara crestei edentate;
2. există atrofii exagerate ale crestei edentate;
3. mucoasa fixă prezintă o rezilienţă exagerată;
4. nefolierea sau lipsa folierii la torusul palatin;
5. erori în amprentarea funcţională a câmpului protetic edentat total.
Dacă prezenţa torusului palatin determină bascularea transversală a protezei maxilare se va
proceda astfel:
 medicul denstit va desena cu creionul chimic pe mucoasă suprafaţa torusului
palatin;
 se aplică proteza maxilară pe câmpul protetic;
 medicul dentist realizează presiuni digitale alternative pe faţa ocluzală a
premolarilor;
 se îndepărtează proteza maxilară din cavitatea bucală, iar pe faţa mucozală va
rămâna marcată zona torului palatin; se şlefuieşte din această zonă cu freze de
acrilat din aproape în aproape;
 şlefuirea se execută până când bascularea transversală va dispare.

3. Controlul menţinerii
1. deschiderea minimă a gurii,
2. deschiderea maximă a gurii,
3. mişcări funcţionale.
4. testele de succiune.

4. Controlul fizionomiei şi fonaţiei presupune


 controlul dinţilor artificiali din punct de vedere al formei, culorii, poziţiei,
vizibilității;
 se examinează dacă aspectul exofacial al pacientului a fost îmbunătăţit sau nu
prin aplicarea protezei maxilare;
 se efectuează probe fonetice
Controlul Simultan Al Celor Două Proteze Totale Pe Câmpul Protetic

Controlul Componentei Verticale A Relaţiilor Intermaxilare


verifică corectitudinea D.V.O prin utilizarea testului lui Silvermann.
 În cazul în care D.V.O este subevaluat şi necesită o înălţare de ocluzie mai
mare de 1,5 mm protezele totale se vor reface în totalitate.
 Dacă înălţarea de ocluzie este mai mică de 1,5 mm se încearcă o căptuşire
indirectă.
 În cazul în care D.V.O este supraevaluată şi necesită o reducere mai mare de
1,5 mm din înălţimea de ocluzie protezele totale se refac în totalitate.
 Dacă reducerea este mai mică de 1,5 mm se încearcă o remodelare
morfofuncţională a suprafeţelor ocluzale.
Controlul Componentei Orizontale A Relaţiilor Intermaxilare
verifică existenţa contactelor multiple, simetrice, simultane şi stabile în R.C.
 Medicul dentist foloseşte: trusă de consultație, piesa dreaptă, freze de acrilat
de diferite mărimi și hârtie de articulație de hemiarcadă cu grosimea de 60 µ.
 Hârtia de articulație este aplicată simultan pe ambele hemiarcade.
 Nu se folosește hârtia în potcoavă ptr că pot apare pete de culoare pe dinții
frontali = artefacte
INSTRUCŢIUNI PENTRU PURTĂTORII DE PROTEZE
RECONDIŢIONAREA PROTEZEI TOTALE

Curs nr. 9

Recondiţionarea presupune următoarele manopere:


1. reparaţia protezei fracturate (bază, margini, dinţi);
2. căptuşirea marginală sau totală a protezei
3. transformarea protezei parțiale în proteză totală, cu caracter temporar

1. Reparația protezei fracturate


Cauzele fracturării protezei totale
1. căderea pe suprafeţe dure
2. existenţa unui torus proeminent
3. prezenţa unui torus mandibular poate fractura proteza inferioară
4. prezenţa unei diasteme
5. masticaţia viguroasă
6. bruxismul
7. când la arcada antagonistă există o proteză parţială cu plan de ocluzie
denivelat
8. atrofia inegală a câmpului poate duce la bascularea protezei
2. Căptuşirea protezei poate fi:
1. parţială/marginală, ce reface succiunea
2. totală, interesează întreaga suprafaţă mucozală a protezei
 directă
 indirectă
Obiectivele Căptuşirii Parţiale
1. îmbunătăţirea menţinerii prin refacerea închiderii marginale pierdute
2. ameliorarea menţinerii prin prelungirea marginilor până la limita fundului de sac

Obiectivele Căptuşirii Totale


1. optimizarea menţinerii unei proteze corect confecţionate, la care câmpul protetic a
suferit o atrofie în timp, adeziunea şi suciunea a dispărut
2. condiţionarea ţesuturilor incapabile să suporte presiunile şi solicitările protetice, cu
ajutorul unor materiale cu vâscozitate lentă
3. îmbunătăţirea menţinerii şi stabilităţii unor proteze vechi reparate

CONTRAINDICAŢIILE CĂPTUŞIRII
1. dimensiunea verticală supradimensionată
2. montarea dinţilor laterali înafara crestei
3. ocluzie dezechilibrată
4. instabilitatea protezelor pe ambele maxilare
5. în cazul unor câmpuri protetice cu stomatopatii

MODALITĂŢI DE CĂPTUŞIRE (după rezultatul protetic obţinut)


 căptuşire cu caracter rigid, fiind folosite acrilatele autopolimerizabile
 căptuşiri reziliente (temporare şi definitive).

CĂPTUŞIREA INDIRECTĂ
 se realizează cu ajutorul laboratorului de tehnică dentară;
 proteza capătă un nou strat interior din acrilat autopolimerizabil.

Etapele Căptuşirii Indirecte


1. îndepărtarea unui strat din baza protezei prin frezare cu grosime de 1mm;
2. amprentarea câmpului protetic cu proteza în ocluzie cu ajutorul unui material de
amprentare - silicon fluid sau pasta ZOE;
3. turnarea modelului
4. ambalarea modelului în chiuvetă
5. îndepărtarea materialului de amprentă din proteză
6. prepararea acrilatului autopolimerizabil şi îndesarea lui în chiuvetă
7. după polimerizarea acrilatului îndepărtarea modelului împreună cu proteza din
chiuvetă
8. prelucrarea protezei

3. Transformarea protezei parțiale acrilice în proteză totală

1. amprentarea câmpului protetic, cu proteza pe câmp, înainte de extracția dinților


restanți - etapă clinică
2. turnarea modelului funcțional, îndepărtarea de pe model a amprentei și a protezei –
etapă de laborator
3. se completează dinții pe proteză – etapă de laborator
4. prelucrarea protezei – etapă de laborator
5. aplicarea protezei pe câmp după extracția dinților – etapă clinică
STOMATOPATII PROTETICE LA EDENTATUL TOTAL
FORME CLINICE
Reacţii imediate:
1. Marginale: eroziuni in situ, eroziuni la inserţia protezei.
2. Bazale - eroziuni in situ.
3. Totale - alergice şi chimiotoxice.
Reacţii tardive:
1. Marginale: ulceraţii de decubit, hiperplazii.
2. Bazale: leziuni eritemato-congestive, ulceraţii bazale tardive, hipertrofii şi hiperplazii.
3. Totale: ce reflectă boli generale, iritaţii chimicotoxice, iritaţii traumatice, alergii şi
tulburări vasculare.
1. Reacţii Imediate Marginale
EROZIUNILE IN SITU sunt provocate de conformarea incorectă, marginală a protezei.
Simptomatologie:
 clinic - zone congestive limitate ca întindere, însoţite sau nu de ulceraţii
 durerea variază în funcţie de profunzimea şi întinderea zonei
 tulburări funcţionale: masticatorii, fonatorii, de deglutiţie, sialoree
 adenopatie dacă leziunea se suprainfectează

Localizarea frecventă a eroziunilor


 linia oblică internă
 în dreptul frenurilor şi bridelor
 în dreptul crestei zigomato-alveolare
 în zona Ah, datorită gravării excesive

Tratament
 Depistarea leziunilor.
 Îndepărtarea din proteză de la nivelul leziunii.
 Tratament antiinflamator.
 Control la 24/48h.
2. Reacţii Imediate Bazale
Apar datorită realizării inadecvate a feţei interne a protezei sau configuraţiei neregulate a
câmpului protetic.
Sunt eroziuni cu acelaşi tablou clinic ca la cele marginale şi același tratament.
3.Reacţii Imediate Totale
 Apar datorită structurii chimice a protezelor.
 Apar mai ales după căptuşirea directă a protezelor cu acrilat autopolimerizabil.
 Clinic - hiperemia câmpului protetic şi uneori a mucoasei jugale, labiale şi chiar
comisurale.
 Pacienţii acuză: dureri vii, de tip arsură.
Tratament
 Suprimarea imediată a protezei.
 Spălături cu soluţii antiseptice slabe – cloramină 3%, colutorii cu glicerină.
 Pe cale generală - antihistaminice dacă este o reacţie alergică, tranchilizante,
vitaminoterapie.
 Înlocuirea metodei directe de căptuşire cu cea INDIRECTĂ.

1. Reacţii Tardive Marginale


ULCERAŢII - apar datorită atrofiei câmpului protetic şi înfundării protezei. Clinic apar
ulceraţii însoţite sau nu de edem care se pot suprainfecta, moment când apare adenopatia.
HIPERPLAZIILE - apar datorită acţiunii iritative în timp a marginilor protezei. Pot apare
apiloame, epulide sau chiar epitelioame.

Tratament:
 chirurgical (excizie+biopsie)
 scurtarea marginilor prea lungi în zona de decubit

Diagnostic diferenţial (burket)


Leziune de decubit:
 tumefacţie edematoasă, sau fermă când este veche
 frecvent în zona canină la maxilar şi în regiunea anterioară la mandibulă
 fără miros fetid
 floră microbiană moderată
 adenopatie moderată şi inconstantă
 absenţa diskeratozei

Leziune Malignă:
 consistenţa dură, margini indurate
 localizare la orice nivel
 halena este prezentă
 floră microbiană abundentă
 adenopatie relativ constantă, chiar dură
 frecvent diskeratoză
2. Reacţii Tardive-Bazale
Leziuni eritemato-congestive - porozităţile protezei şi igiena necorespunzătoare,
imperfecţiunile de ordin ocluzal.
Ulceraţiile bazale tardive - dizarmonii ocluzale sau margini iritante rezultate din folieri,
linii americane sau camera cu vid.
Hipertrofiile şi hiperplaziile bazale tardive - cele mai frecvente sunt hiperplaziile
papilare ale palatului ca urmare a aspiraţiei provocate de o cameră de vid.
3. Reacţii Tardive Totale
 avitaminoze, mai ales din grupa B
 anemii
 diabet
 afecţiuni hepatice
 afecţiuni cronice
FORME CLINICE
 Leziuni chimice datorate detergenţilor folosiţi ptr igienizarea protezei.
 Stomatopatii alergice - diagnosticul este pozitiv când apar şi leziuni de vecinătate
sau cutanate, când testul de contact este pozitiv şi eozinofilia prezentă.
 Stomatopatiile tardive traumatice - leziunile apar la distanţă de sediul contactului
prematur şi la prima vedere par inexplicabile.

Tratament
 Tratamentul afecțiunilor generale.
 Îndepărtarea contactelor premature.
 Realizarea de noi proteze corecte.
1. Stomatopatie bazală
2. Stomatopatie marginală ulceraţie tardivă
3. Stomatopatie marginală hiperplazie - reacţie tardivă
1. stomatopatie marginală hiperplazica
1. Hiperpalzie papilomatoasă
2. Stomatopatie bazală ( imag. 2 si 3)
1. Stomatopatie imediată bazală apărută în urma căptușirii direct
1. Stomatopatie bazală determinată de proteza cu ventuză
Stomatopatie bazală tardivă
1. P.T veche, incorect igienizată

S-ar putea să vă placă și