Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
EDENTAŢIA TOTALĂ
ASPECTE GENERALE
Curs nr. 1
Edentaţia totală = absenţa tuturor dinţilor de pe un singur maxilar sau de pe ambele maxilare
după erupția lor în cavitatea bucală
Cauzele edentației totale
Cauze congenitale: Anodontia totala = lipsa tuturor mugurilor dentari
Cauze dobândite
Factori determinant
1. Caria si complicatiile ei
2. Parodontopatia
3. Traumatisme
4. Tumor
5. Factori iatrogeni
Factori favorizanti
1. Diabet
2. Osteoporoza
3. Osteomalacia
4. Rahitism
Simptomatologia edentatului total:
tulburări de masticație
tulburări de fizionomie
tulburări de fonație
tulburări psihice
MODIFICĂRILE MORFO-FUNCŢIONALE ALE APARATULUI
DENTO-MAXILAR
OASE MAXILARE
1. Diminuarea masei osoase la un an de la extracţie este de 2-3 mm ptr maxilar şi de 4-5
ptr mandibulă.
2. Resorbţia osoasă continuă, pierderea fiind de 0,5 mm/an la mandibulă şi mai puţin la
maxilar.
3. La 2 ani de la extracţie la maxilar şi la 7 ani la mandibulă, resorbţia încetineşte foarte
mult, se stabilizează, astfel că se pierde 0,1-0,2 mm/an.
4. Resorbţia la mandibulă este de 4 ori mai rapidă decât la maxilar.
5. Refacerea osoasă după extracţie se realizează prin umplerea progresivă a alveolelor cu
os identic cu cel al corticalelor vestibulară şi linguală.
6. Gradul şi evoluţia resorbţiei şi atrofiei depind de: cauza pierderii dinţilor, ordinea
cronologică a extracţiilor, modul în care s-a efectuat extracţia, momentul şi calitatea
protezării.
Atrofia maxilarului este centripetă
Resorbţia osului alveolar urmează direcţia axelor înclinate ale dinţilor superiori.
Astfel pe măsura atrofiei, circumferinţa crestei edentate maxilare se micşorează.
Poate fi simetrica sau asimetrica
Atrofia mandibulei este centrifugă
Resorbţia crestelor edentate urmează înclinaţia axelor dinţilor inferiori, astfel pe
măsura atrofiei, axul crestei elveolare mandibulare se deschide.
Substrat osos puţin atrofiat, Creste edentate şi tuberozităţi Creste edentate şi tuberozităţi
creste înalte, rotunjite, cu atrofie medie, boltă de mult atrofiate, bolta palatină
tuberozităţi bine reprezentate, adâncime medie, cu torus plată.
boltă adâncă fără torus. palatin prezent.
CLASIFICAREA SANGIUOLO
(atrofia maxilarului)
CLASIFICAREA ATWOOD A CRESTEI EDENTATE
starea osului înainte de extracţii;
creastă edentată imediat după extracţii;
creastă înaltă şi regulată;
creastă înaltă, dar subţire (“knife edge”);
creastă mai redusă, dar rotunjită;
creastă absentă deoarece resorbţia a atins chiar osul bazal.
curs nr. 2
Câmpul protetic edentat total = totalitatea ţesuturilor care prezintă contacte cu proteza prin
acoperire sau vecinătate.
La nivelul câmpului protetic sunt diferenţiate morfo-clinic două zone, fiecare cu importanţă
specifică dar şi deosebită pentru faza de amprentare şi pentru funcţionalitatea protezei totale:
1. zona de sprijin este reprezentată de suprafaţa pe care proteza transmite presiunile, de
la nivelul feţelor ocluzale ale arcadelor dentare artificiale.
2. zona de succiune este situată la periferia zonei de sprijin, are o suprafaţă foarte
redusă, este mai mult o linie cu dimensiuni, în sensul lăţimii de 1-3 mm, care după
inserţia protezei pe câmpul protetic prezintă contacte permanente la nivelul marginilor
acesteia
CÂMPUL PROTETIC EDENTAT TOTAL MAXILAR
ZONA DE SPRIJIN este reprezentată de următoarele structuri morfologice:
1. crestele alveolare;
2. bolta palatină;
3. tuberozităţile maxilare;
4. fibromucoasa care le acoperă.
Suprafaţa de sprijin maxilară poate să suporte presiuni masticatorii cuprinse între 1,265-1,687
kg/cm².
Această suprafaţă are dimensiuni în medie de 25 cm² ceea ce rezultă că există câmpuri
protetice cu dimensiuni maxime de 30-35 cm² şi cu dimensiuni minime de 10-15 cm².
Creasta alveolară
este elementul important al zonei de sprijin, cunoscute şi sub termenul creastă reziduală
fiindcă rezultă din procesul alveolar după pierderea dinţilor. Este caracterizată de aspecte
morfologice foarte variate din punct de vedere al dimensiunii şi formei, fiind strict
individualizată pentru fiecare pacient.
Aspectele caracteristice (formă, dimensiune, contur) sunt determinate de următorii factori:
Genetici = dimensiunile şi formele oaselor maxilare sunt cu variabilitate
infinită;
Dobândiţi = cauzele extracţiilor dentare, cariile şi complicaţiile lor,
traumatismele, parodontopatiile, tumorile, tehnicile de extracţie (comună-
obişnuită sau chirurgicală -alveolotomia), cronologia pierderii dinţilor, timpul
care a trecut (luni, ani) de la momentul producerii intervenţiei respective
Aspectul crestelor alveolare
1. RETENTIV= proeminente
2. NERETENTIV = puțin proeminente
3. NEUTRU
În evoluţia ţesutul osos studiat, au fost observate modificări determinate de vascularizaţie,
astfel ischemia reprezintă cauza osteolizei.
anterior- o linie imaginară care trece înapoia feţei distale a molarului doi inferior şi se
intersectează vestibular cu linia oblică externă şi lingual cu linia oblică internă;
posterior de inserţia ligamentului pterigomandibular
Este o zonă de sprijin şi de închidere marginală participând la menţinerea şi
stabilizarea protezei totale mandibulare.
Proteza totală acoperă 2/3 anterioare ale tuberculului piriform, pentru a împiedica
destabilizarea acesteia de către ligamentul pterigomandibular.
Ligamentul petrigomandibular
Muşchiul maseter
FORŢELE ORIZONTALE
1. componentele orizontale rezultate prin descompunerea forţelor verticale
2. forţele dezvoltate de musculatura periprotetică
MENŢINEREA
DEFINIŢIE: contracararea sau frânarea forţelor care tind să desprindă proteza de pe câmpul
protetic edentat total
Se realizează prin:
1. MIJLOACE FIZICE:
1. Adeziune
2. Succiune
3. Presiune atmosferică
2. MIJLOACE FIZIOLOGICE:
1. Tonicitate musculară
2. Deglutiţie
ADEZIUNEA
Este cel mai frecvent folosită dintre mijloacele fizice de menţinere a protezei totale.
Este un fenomen complex, caracterizat prin atracţia ce apare între moleculele diferite ale
suprafeţelor unor corpuri puse în contact
apare mai ales la pacienţii edentaţi total cu o boltă palatină plată
suprafeţele verticale nu favorizează apariţia fenomenului de adeziune
Depinde de:
Punerea în contact a două suprafeţe solide foarte asemănătoare.
Existenţa unui strat subţire de lichid (salivă) între ele.
SUCCIUNEA
Este cel mai eficient mijloc de menţinere a protezei totale.
Transformă proteza într-un fel de ventuză, sporind rezistenţa faţă de tracţiunile la care
este supusă.
Se obţine prin:
Aducerea marginilor protezei în contact cu mucoasa pasiv mobilă.
Marginile protezei să ocolească formaţiunile mobile de la periferia câmpului (fren
bucal, bride laterale).
Plasarea mucoasei obrajilor, buzelor şi limbii pe faţa externă a protezei-fenomen uşor
de realizat în zona vestibulară.
Realizarea închiderii marginale în zonele cheie (zona Ah, zona tuberculului piriform,
zona linguală centrală)
PRESIUNEA ATMOSFERICĂ
Acţionează asupra protezei maxilare, dar şi mandibulare.
Are ca efect aplicarea constantă pe câmpul protetic favorizând apariţia adeziunii şi
succiunii.
Marginile protezei scurte împiedică acţiunea presiunii atmosferice
TONICITATEA MUSCULARĂ - mijloc fiziologic
Asigură menţinerea protezei când aceasta se află în zona de echilibru dintre
musculatura oro-facială şi musculatura limbii - zona neutrală.
Contribuie la menţinere prin plasarea musculaturii orofaciale cât şi a limbii pe feţele
externe ale protezei.
Este utilă pacientului dacă acesta s-a obișnuit cu protezele.
DEGLUTIŢIA - mijloc fiziologic
Se repetă de aproximativ 150 de ori pe zi la edentatul total .
În timpul deglutiţiei proteza este aplicată pe câmpul protetic cu o presiune
asemănătoare cu cea dezvoltată în timpul masticaţiei.
Se urmărește realizarea la edentatul total protezat a unei corespondențe între I.M și
R.C
STABILIZAREA
DEFINIŢIE: împiedicarea sau frânarea tendinţelor de deplasare orizontală a protezei
Se realizează prin:
1. folosirea retentivităţilor anatomice
2. dispunerea bazei protezei cu dinţii artificiali în zona de echilibru dintre grupele
musculare (zona neutrală).
3. realizarea unei coincidenţe între RC şi IM.
Folosirea retentivităţilor anatomice
Cuprinderea crestelor edentate în totalitate împiedică deplasarea sagitală și
transversală a protezei.
Când există retentivități vestibulare la maxilar sau retrotuberozitar se pot folosi
obținându-se frânarea desprinderii.
Crestele înalte cu versante paralele împiedică deplasarea orizontală.
Examen Clinic
I. Exobucal
FORMA FEŢEI
se apreciază de la zona orbitală în jos, examinatorul fiind plasat în faţa pacientului. Forma
feţei este importantă pentru alegerea dinţilor.Faţa poate fi: pătrată, ovală, triunghiulară
MĂRIMEA FEŢEI
este importantă pentru alegerea dinţilor potriviţi ca mărime, răspunzând armoniei dinte/faţă.
De altfel când diametrele dinţilor (ce vor fi montaţi) au fost bine alese, este valabilă formula:
Lungimea feţei = lungimea dinţilor
Lăţimea feţei lăţimea dinţilor
CULOAREA TEGUMENTELOR
poate fi închisă/deschisă, poate fi modificată:
- cianotică (afecţiuni cardio-respiratorii particularităţi de rasă)
- palidă (anemii)
poate prezenta nevi pigmentari sau efelide
culoarea tegumentelor asociată cu celelalte elemente de cadru (culoarea ochilor şi a
părului) serveşte pentru armonia culorilor.
SIMETRIA FEŢEI
Pentru a aprecia simetria facială, faţa pacientului este complet dezgolită, iar acesta
este aşezat în poziţie corectă de examinare: cu coloana vertebrală verticală,
perpendiculară pe sol şi pe scaunul dentar, ambele orizontale de la Frankfurt paralele
cu solul, iar linia mediană perpendiculară pe sol.
Orizontala de la Frankfurt este planul orizontal ce trece prin:Orbitale-Tragion.
Asimetrii faciale pot apărea în: hipertrofii musculare; pareze faciale; prin dezvoltarea
asimetrică a maxilarelor (laterognaţii) sau devierea mandibulei (laterodeviaţii).
ASPECTUL BUZELOR
ca lungime, buza superioară, datorită hipotoniei orbicularului buzei superioare, este
mai alungită;
ca poziţie: * înfundarea buzei poate fi mică sau mai mare în funcţie de atrofia osoasă
şi a părţilor moi;
*înfundarea buzei inferioare este direct proporţională cu poziţia
posterioară a limbii în repaus, cu scurtarea ei, cu creşterea acţiunii ei
vestibulo-orale ce determină deplasarea zonei neutrale spre interiorul
cavităţii bucale;
ca grosime se constată o subţiere a buzelor prin atrofia şi scăderea tonicităţii
musculare.
CLASIFICAREA POGIOLLI
după consistenţa materialului la sfârşitul fazei de amprentare
1. Rigide - gips, polimetilmetacrilat, mucoseal
2. Semirigide - termoplastice, bucoplastice, pasta oxid de zinc eugenol
3. Elastice – hidrocoloizi reversibili, ireversibili, elastomeri de sinteză
CLASIFICAREA ENE-POPOVICI
după gradul de vâscozitate pe care îl au în stare plastică
1. Redusă - gips, pastă de oxid de zinc eugenol, alginate, elastomeri fluizi
2. Medie - materiale bucoplastice, elastomeri cu consistenţă mijlocie
3. Crescută - mase termoplastice, elastomeri de consistenţă crescută
4. Lent progresivă
HIDROCOLOIZII IREVERSIBILI - ALGINATUL
Cele mai utilizabile materiale în edentaţia parţială şi totală.
Compoziţie - acidul alginic, cu greutate moleculară mare, este insolubil în apă.
ELASTOMERI DE SINTEZĂ
1. POLISULFIDE
2. SILICONI
3. POLIETERI
I. Polisulfide:
Polisulfuri, mercaptani, thiokoli.
Trei variante: consistenţă redusă (ptr amprenta de spălare), medie (regular), crescută
(ptr portamprentă).
Mod de prezentare: două tuburi - bază şi accelerator
Mod de preparare prin spatulare, în părţi egale.
Avantaje:
1. timp de lucru suficient
2. elasticitate bună
3. reproduce excelent de taliile câmpului
4. slabă variaţie dimensională
Dezavantaje:
1. timp de priză prea lung
2. miros neplăcut pentru pacient
II. Siliconi:
De Condensare:
Mai frecvent utilizaţi din cauza avantajelor: scăderea vâscozităţii prin creşterea
frecvenţei spatulării, priză rapidă, bună rezistenţă mecanică, nu au miros şi gust
dezagreabil.
Dezavantaje: schimbare dimensională după priza materialelor, îmbătrânirea şi
devalorizarea catalizatorului.
De aditie:
trei consistenţe
preţ de cost ridicat-cel mai mare dezavantaj
III. Polieterii:
Avantaje:
1. mare fidelitate
2. deformare şi variaţie dimensională scăzută
3. mare duritate după priză
Dezavantaje:
1. timp de lucru scurt
2. polieterii au vâscozitate unică
PASTE OXID DE ZINC EUGENOL
1. Aderă la suprafeţele uscate.
2. Au rezistenţă suficient de mare după amprentare.
3. Permit reinserţia amprentei în cavitatea bucală pentru corectură fără a se deforma.
4. Au timp de lucru suficient de lung ptr modelarea funcţională a periferiei amprentei.
5. Amprentare uşoară a câmpului protetic.
6. Stabilitate dimensională remarcabilă.
7. Nu necesită izolare înainte de turnarea modelului.
MATERIALE TERMOPLASTICE
MATERIALE BUCOPLASTICE
1. Permit o amprentare funcţională fără grabă.
2. Amprentare foarte fidelă a câmpului.
3. Nu se insinuează în toate detaliile mucoasei, proteza va avea o faţă mucozală netedă.
4. Amprenta poate fi reintrodusă în gură ptr corectare.
MATERIALE DE AMPRENTĂ CU VÂSCOZITATE LENT PROGRESIVĂ
1. ca mijloc de condiţionare a mucoasei de pe câmpul protetic
2. pentru condiţionarea ţesuturilor câmpului protetic edentat total
3. pentru căptuşirea temporară a protezelor instabile netolerate de pacient
4. pentru amprentarea funcţională postoperatorie sau în cazul confecţionării unor noi
proteze totale
AMPRENTA FUNCȚIONALĂ
curs nr. 5
AMPRENTA FINALĂ
Definiţie: copia negativă a câmpului protetic edentat total.
Denumire: amprentă funcţională, amprentă secundară.
OBIECTIVE
1. Obţinerea unei înălţimi corecte a marginilor şi o extindere maximă a protezei.
2. Repartizarea presiunilor egale asupra ţesuturilor moi şi tari.
3. Respectarea libertăţii mişcărilor musculare şi realizarea închiderii marginale a
protezei.
4. Confecţionarea şi adaptarea lingurilor individuale.
5. Exercitarea unei anumite presiuni asupra câmpului protetic şi o anumită modelare
funcţională marginală.
6. Întrebuinţarea unuia sau mai multor materiale de amprentă.
LINGURILE INDIVIDUALE
Sunt realizate în laborator pe modelul preliminar.
Limitele sunt trasate de medic pe amprenta preliminară şi transpuse apoi pe modelul
preliminar.
Sunt prevăzute cu mâner anterior de mărimea a doi incisivi centrali permiţând o
manevrare uşoară şi modelare funcţională.
La mandibulă are doi butoni situați în dreptul premolarilor, permițând o bună
menţinere a lingurii pe câmp în timpul amprentării şi o transmitere uniformă a
presiunilor digitale pe ambele hemiarcade edentate.
Contactul lingurilor cu modelul poate fi: intim, la distanţă în anumite zone, sau
distanţată în totalitate faţă de model.
Poate fi din acrilat auto, fotopolimerizabil sau din placă de bază.
Adaptarea marginală presupune: aducerea marginilor în contact lejer cu mucoasa
pasiv mobilă, răscroirea la nivelul frenurilor, bridelor, realizarea unei grosimi a
marginilor care să corespundă lungimii medii a fundului de sac.
AVANTAJE:
o modelarea rapidă, fără contribuţia pacientului mai ales când materialul
este vâscos
DEZAVANTAJE:
o ştergerea materialului dacă acesta este fluid sau mişcările au fost prea
energice
o extinderea exagerată a marginilor când materialul este prea vâscos şi
modelarea prea blândă
o modelarea imprecisă a zonei Eisenring şi Fish, la zona Ah şi zonele
linguale
3. MODELĂRI AUTOMATIZATE
Amprenta este purtată în cavitatea bucală.
Modelarea se realizează mai ales în timpul fonaţiei.
Metoda presupune existenţa unor portamprente -şabloane foarte bine adaptate ori a
unor proteze confecţionate după alte metode.
Şabloanele sunt garnisite cu materiale bucoplastice şi apoi aplicate în gură.
Pacientul va vorbi, va citi un text, va râde.
Amprenta a fost propusă de Devin, care a folosit fonaţia ptr modelarea
funcţională.
Se foloseşte ca material de amprentare,cel cu priză lent progresivă.
Materialul de amprentă se poate introduce și într-o proteză cu arcade artificiale
corecte.
Astfel proteza este purtată timp de 48-72 de ore permiţând modelarea perfectă
funcţională a marginilor.
AMPRENTĂ CU MATERIAL REZILIENT
METODE DE AMPRENTARE FUNCŢIONALĂ
1. METODA SCHREINEMAKERS
Linguri de amprentare preliminară Clan Tray create de autor.
Material de amprentă preliminară- alginatul.
Amprenta preliminară are marginile trasate.
Linguri individuale sunt prevăzute cu val de ocluzie din ceară.
Amprenta funcţională de efectuează cu gura închisă, după determinarea în prealabil a
DVO, iar pacientul este instruit să închidă în RC.
Materialul de amprentă funcţională- Permlastic ligh bodied (polisulfid).
Amprenta se ia mai întâi la mandibulă. Se introduce material de amprentă în
lingura inferioară şi se aşează pe câmpul protetic, apoi se introduce lingura superioară
fără material de amprentă şi pacientul este rugat să închidă gura.
Pacientul strânge uşor, ţuguie buzele, apoi deschide gura şi face câteva mişcări de
protracţie a limbii, timp în care lingura este susţinută pe câmp de medic.
După priza materialului aceasta este scoasă din cavitatea bucală.
Amprenta funcţională maxilară se realizează asemănător.
Se introduce amprenta mandibulară în cavitatea bucală, apoi se aplică şi lingura
maxilară în care s-a introdus materialul, iar pacientul va strânge uşor şi va ţuguia
buzele.
După priza materialului se va controla amprenta.
Metoda este apreciată pentru:
1. Trasarea lingurii individuale ţinând cont de morfologia câmpului protetic.
2. Metoda susţine importanţa închiderii marginale la zona linguală centrală.
3. Amprenta este cu gura închisă, exercitarea presiunii asupra câmpului este lăsată la
aprecierea pacientului.
4. Mişcarea de protracţie a limbii este ptr pacienţii cu poziţie anterioară a limbii.
5. Menţinerea protezelor pe câmp se realizează prin succiune.
2. TEHNICA HERBST
Amprentă finală cu gura deschisă.
Material de amprentă - bucoplastic.
Amprenta preliminară se ia cu alginat şi pe modelul realizat se confecţionează o
lingură individuală din două plăci de bază suprapuse şi întărite cu sârmă.
Lingura individuală se adaptează astfel:
MAXILAR
1. Deschiderea moderată a gurii - ptr premolari şi primul molar.
2. Deschiderea maximă a gurii - ptr cel de al doilea molar şi ligamentul pterigoidian.
3. Pacientul va mima un surâs forţat - ptr primul molar şi premolarul doi.
4. Mimarea fluieratului-ptr zona frontală între cei doi canini.
5. Pacientul tuşeşte-ptr zona Ah.
6. Închiderea se realizează cu ajutorul unui rulou încălzit de subrofix.
7. Amprenta funcţională este luată cu Adheseal 15 verde-material bucoplastic.
MANDIBULĂ
1. Gura deschisă moderat şi apoi larg-ptr punga Fish sau zona maseterină a
tuberculului.
2. Umezirea buzelor-ptr zona linguală posterioară.
3. Aplicarea vârfului limbii dintr-un obraz în altul- zona linguală laterală.
4. Ridicarea vârfului limbii sub buza superioară spre nas-ptr frenul limbii şi zona
linguală centrală.
5. Mimarea fluieratului-ptr zona vestibulară anterioară.
6. Deglutiţia - ptr zona linguală a tuberculului piriform.
Sliduri cu imagini :
adaptare în zona ah
adaptare în zona vestibulară
adaptare în zona eisenring
adaptare în zona vestibulară frontală
adaptare la tuberculul piriform
adaptare în zona vestibulară laterală
zona vestibulară centrală
zona linguală laterală
închidere marginală
amprenta funcţională
DETERMINAREA RELAŢIILOR INTERMAXILARE Curs nr. 6
Etape
1. Verificarea şabloanelor de ocluzie
2. Determinarea curburii vestibulare a şablonului superior
3. Stabilirea nivelului şi planului de ocluzie în regiunea frontală şi laterală
4. Determinarea dimensiunii verticale a etajului inferior al feţei
5. Determinarea şi înregistrarea relaţiei centrice
6. Stabilirea indicaţiilor necesare alegerii dinţilor artificiali
1. VERIFICAREA ŞABLOANELOR DE OCLUZIE
Şabloanele de ocluzie sunt piese auxiliare indispensabile în tehnologia protezelor
totale, necesare pentru determinarea şi înregistrarea relaţiei intermaxilare.
Ele reproduc aproximativ baza şi arcadele dentare artificiale ale viitoarelor proteze.
EXTRAORAL
BAZA- să fie rigidă, nedeformabilă la temperatura cavităţii bucale și adaptată
perfect pe model, ptr a obţine adeziune, succiune.
BORDURILE / VALURILE DE OCLUZIE
forma şi dimensiunea sunt asemănătoare cu ale arcadei dentare;
sunt realizate din ceară roz sau Stents;
dacă sunt confecţionate din ceară, aceasta trebuie să prezinte punctul termic de
plastifiere mai ridicat.
Dimensiunile bordurii de ocluzie
Înălțimea este de 10 mm în zona frontală, descrescând progresiv spre distal,
corespunzător molarului de 6 ani, înălţimea este de 6 mm.
Lăţimea este de 5 mm în zona frontală şi de 8 mm în zona laterală.
Poziţie
poziţia este fixată corespunzător mijlocului crestei alveolare;
limita posterioară a bordurii este situată în dreptul feţei distale a primului molar, la 1,5
cm anterior de tuberozitate, respectiv tuberculul piriform;
muchiile bordurii sunt rotunjite, iar suprafeţele plane.
Controlul intrabucal al şabloanelor de ocluzie
Faţa mucozală să nu prezinte asperităţi.
Testarea mişcării de basculare, apăsând alternativ stânga-dreapta în dreptul
premolarilor pe valul de ocluzie.
Bascularea poate să apară: când valul nu a fost montat pe creastă sau când nu a fost
foliat torusul maxilar.
2. DETERMINAREA CURBURII VESTIBULARE A ŞABLONULUI SUPERIOR
Determinant estetic
Determinant fonetic
Determinantul estetic
Prefigurează curbura vestibulară a dinţilor artificiali.
Asigură plenitudinea buzei superioare.
Poate fi: mai avansată (vestibularizată) sau mai retrasă (palatinizată).
Determinantul fonetic
La dentat, pacientul face propulsie mandibulară = incisivii inferiori nu trebuie să
depășească anterior incisivii superiori.
Se verifică acest lucru și la edentatul total, punându-l să vorbească cu șabloanele în
cavitatea orală.
Examinarea se face din profil.
3. DETERMINAREA NIVELULUI ŞI DIRECŢIEI PLANULUI DE OCLUZIE
NIVELUL planului de ocluzie - porțiunea vizibilă din valul de ocluzie la deschiderea
ușoară a gurii sau la o fonație minimă.
Variază în funcție de vârstă, sex, structură psihică.
Marginea liberă a bordurii șablonului maxilar trebuie să fie poziționată la 1-2mm sub
marginea liberă a buzei superioare.
Variază la tineri, față de pacienții în vârstă.
Direcția planului de ocluzie
În zona frontală planul de ocluzie este paralel cu linia bipupilară, când există simetrie
facială.
În asimetrii faciale se va urmări conturul buzei superioare.
Direcţia planului de ocluzie în zona frontală
În zona laterală planul de ocluzie este paralel cu planul lui Camper.
Planul lui Camper este situat între spina nazală şi conductur auditiv extern.
Direcţia planului de ocluzie în zona laterală
După modelarea șablonului maxilar, se va realiza adaptarea bordurii de ocluzie a
șablonului inferior.
În final, cele 2 suprafețe libere trebuie să se atingă în mod egal, pe toată întinderea
lor.
4. DETERMINAREA DIMENSIUNII VERTICALE DE OCLUZIE A ETAJULUI
INFERIOR
Dimensiunea verticală a etajului inferior al feţei reprezintă distanţa dintre punctele
limită ale etajului: subnazale şi gnation.
La edentatul total bimaxilar două dimensiuni sunt importante: dimensiunea verticală
de repaus-DVR şi dimensiunea verticală de ocluzie-DVO.
DVO = DVR - spaţiul minim de vorbire (freeway space).
FUNCŢIONAL
după pronunţarea fonemei ”M”
după deglutiţie
aspect distrat al pacientului, impasibil (Pedro Saizar)
existenţa între valurile de ceară a şabloanelor a spaţiului de 2-3 mm (Thompson)
ELECTROMIOGRAFIC
Când mandibula se găseşte în poziţia de repaus se înregistrează un minim de activitate
electrică în muşchii masticatori.
Liniile caninilor şi linia surâsului reprezintă reperele după care, în laborator, se aleg
dinţii frontali. Aceste repere sunt folosite astfel:
distanţa dintre liniile caninilor este egală cu lăţimea (cu dimensiunea mezio-
distală) celor 6 dinţi superiori;
distanţa dintre linia surâsului şi marginea liberă a bordurii de ocluzie este egală cu
înălţimea acestor dinţi.
Şabloanele de ocluzie sunt însoţite de fişa de laborator pe care se completează în scris
următoarele indicaţii:
1. culoarea dinţilor;
2. forma dinţilor;
3. relieful feţei ocluzale a dinţilor laterali;
4. materialul din care vor fi dinţii;
5. tipul de montare şi eventualele artificii pentru mascarea prezenţei protezelor.
SUPRAOCLUZIE
în ocluzia adâncă acoperită dinţii superiori vor fi mai vizibili
4.MATERIALUL
1. dinţi din porţelan
2. dinţi din acrilat
C. Pe model se transmit:
1. forma şi profunzimea zonei de închidere palatină posterioară;
2. zonele de despovărare;
3. zonele retentive care pot creea probleme la inserţia protezei.
4. 1. Forma şi profunzimea zonei de închidere
palatină posterioară
5. Se realizează prin gravarea modelului funcţional.
6. Gravarea o face numai medicul în prezenţa pacientului.
7. Profunzimea gravării este 2-3mm din depresabilitatea ţesuturilor.
Închiderea palatinală trebuie să fie groasă şi rotunjită, suficient de compresivă pentru
a fi etanşă în funcţie de elasticitatea tesuturilor
PROBA MACHETELOR
Curs nr. 8
Urmareste:
1. controlul ocluzorului şi al modelelor;
2. controlul propriu-zis al machetelor: arcade artificiale, baza din ceară;
3. transmiterea în laboratorul de tehnică dentară a datelor necesare finalizării protezei.
Controlul extraoral
Regula lui POUND: fețele linguale ale dinților inferiori nu trebuie să depășească spre
oral linia care unește marginea linguală a tuberculului piriform cu marginea mezială a
caninului.
Controlul bazelor din ceară
baza să intre până în fundurile de sac ale modelelor;
să acopere cele 2/3 anterioare ale tuberculului;
să cuprindă şanţurile pterigomaxilare şi restul zonei de închidere;
papile modelate convex;
versante vestibulare modelate convex;
versate linguale modelate concav.
Controlul intraoral al machetelor
1. controlul extinderii, menţinerii şi stabilităţii;
2. controlul estetic;
3. controlul componentei verticale a relaţiilor intermaxilare;
4. controlul componentei orizontale a relaţiilor intermaxilare;
5. controlul fonetic.
2. Controlul estetic
DIN FAŢĂ (CU GURA ÎNCHISĂ)
simetria buzei superioare
roşul buzei să aibă un aspect acceptabil
şanţurile perilabiale să prezinte adâncituri mai şterse decât înainte.
DIN PROFIL (CU GURA ÎNCHISĂ)
buza superioară mai proeminentă decât cea inferioară
marginea vestibulară să nu bombeze sub pragul narinar
cu gura întredeschisă
Linia mediană interincisivă să se suprapună pe planul medio-sagital.
Lăţimea celor 6 frontali superiori să se încadreze între cele două comisuri.
Curbura vestibulară simetrică.
Curbura incizală să se încadreze cu armonia feţei.
5. Controlul fonetic
se realizează dacă machetele se menţin pe câmpul protetic.
Dacă la montarea dinţilor supraocluzia frontală şi inocluzia sagitală au fost
corelate, în timp ce pacientul numără de la 55 la 65, dinţii frontali inferiori nu
trebuie să atingă faţa palatinală a frontalilor superiori.
Muchiile incizale trebuie să ajungă cel mult cap la cap cu muchiile incizale ale
incisivilor superiori.
Pe model se transmit:
1. forma şi profunzimea zonei de închidere palatină posterioară;
2. zonele de despovărare;
3. zonele retentive care pot creea probleme la inserţia protezei.
1. Forma şi profunzimea zonei de închidere palatină posterioară
Se realizează prin gravarea modelului funcţional.
Gravarea o face numai medicul în prezenţa pacientului.
Profunzimea gravării este 2-3mm din depresabilitatea ţesuturilor.
Închiderea palatinală trebuie să fie groasă şi rotunjită, suficient de compresivă
pentru a fi etanşă în funcţie de elasticitatea ţesuturilor.
2. Zonele De Despovărare
sunt zonele unde baza protezei nu trebuie să vină în contact intim cu mucoasa.
sutura intermaxilară
torusul palatin
torusul mandibular
papila incisivă
exostozele
gaura mentonieră
creste milohioidiene ascuţite
3. Zonele Retentive Care Pot Crea Probleme La Inserţia Protezei
TUBEROZITATE RETENTIVĂ UNILATERAL- se tatonează axul de inserţie al
protezei.
RETENTIVITĂŢI OSOASE BILATERALE SAU MULTIPLE CE DEPĂŞEŞC 1
MM - se păstrează din retentivitate doar 1 mm ptr a ajuta menţinerea protezei,
restul retentivităţii este desfiinţat pe model prin adăugare de ghips, iar marginea
protezei se va termina în fundul de sac.
Altă variantă - marginile protezei sunt realizate din material rezilient sau marginea
protezei este extinsă numai până la limita unde retentivitatea este de 1 mm, iar pe
cealalată parte extinderea este până în fundul de sac.
3. Fişa De Laborator
tipul de material pentru baza protezei
ramforsarea bazei în anumite condiţii
zonele de foliere
2. Controlul stabilităţii
Presupune verificarea basculării transversale.
Cauzele basculării:
1. dinţii laterali montaţi înafara crestei edentate;
2. există atrofii exagerate ale crestei edentate;
3. mucoasa fixă prezintă o rezilienţă exagerată;
4. nefolierea sau lipsa folierii la torusul palatin;
5. erori în amprentarea funcţională a câmpului protetic edentat total.
Dacă prezenţa torusului palatin determină bascularea transversală a protezei maxilare se va
proceda astfel:
medicul denstit va desena cu creionul chimic pe mucoasă suprafaţa torusului
palatin;
se aplică proteza maxilară pe câmpul protetic;
medicul dentist realizează presiuni digitale alternative pe faţa ocluzală a
premolarilor;
se îndepărtează proteza maxilară din cavitatea bucală, iar pe faţa mucozală va
rămâna marcată zona torului palatin; se şlefuieşte din această zonă cu freze de
acrilat din aproape în aproape;
şlefuirea se execută până când bascularea transversală va dispare.
3. Controlul menţinerii
1. deschiderea minimă a gurii,
2. deschiderea maximă a gurii,
3. mişcări funcţionale.
4. testele de succiune.
Curs nr. 9
CONTRAINDICAŢIILE CĂPTUŞIRII
1. dimensiunea verticală supradimensionată
2. montarea dinţilor laterali înafara crestei
3. ocluzie dezechilibrată
4. instabilitatea protezelor pe ambele maxilare
5. în cazul unor câmpuri protetice cu stomatopatii
CĂPTUŞIREA INDIRECTĂ
se realizează cu ajutorul laboratorului de tehnică dentară;
proteza capătă un nou strat interior din acrilat autopolimerizabil.
Tratament
Depistarea leziunilor.
Îndepărtarea din proteză de la nivelul leziunii.
Tratament antiinflamator.
Control la 24/48h.
2. Reacţii Imediate Bazale
Apar datorită realizării inadecvate a feţei interne a protezei sau configuraţiei neregulate a
câmpului protetic.
Sunt eroziuni cu acelaşi tablou clinic ca la cele marginale şi același tratament.
3.Reacţii Imediate Totale
Apar datorită structurii chimice a protezelor.
Apar mai ales după căptuşirea directă a protezelor cu acrilat autopolimerizabil.
Clinic - hiperemia câmpului protetic şi uneori a mucoasei jugale, labiale şi chiar
comisurale.
Pacienţii acuză: dureri vii, de tip arsură.
Tratament
Suprimarea imediată a protezei.
Spălături cu soluţii antiseptice slabe – cloramină 3%, colutorii cu glicerină.
Pe cale generală - antihistaminice dacă este o reacţie alergică, tranchilizante,
vitaminoterapie.
Înlocuirea metodei directe de căptuşire cu cea INDIRECTĂ.
Tratament:
chirurgical (excizie+biopsie)
scurtarea marginilor prea lungi în zona de decubit
Leziune Malignă:
consistenţa dură, margini indurate
localizare la orice nivel
halena este prezentă
floră microbiană abundentă
adenopatie relativ constantă, chiar dură
frecvent diskeratoză
2. Reacţii Tardive-Bazale
Leziuni eritemato-congestive - porozităţile protezei şi igiena necorespunzătoare,
imperfecţiunile de ordin ocluzal.
Ulceraţiile bazale tardive - dizarmonii ocluzale sau margini iritante rezultate din folieri,
linii americane sau camera cu vid.
Hipertrofiile şi hiperplaziile bazale tardive - cele mai frecvente sunt hiperplaziile
papilare ale palatului ca urmare a aspiraţiei provocate de o cameră de vid.
3. Reacţii Tardive Totale
avitaminoze, mai ales din grupa B
anemii
diabet
afecţiuni hepatice
afecţiuni cronice
FORME CLINICE
Leziuni chimice datorate detergenţilor folosiţi ptr igienizarea protezei.
Stomatopatii alergice - diagnosticul este pozitiv când apar şi leziuni de vecinătate
sau cutanate, când testul de contact este pozitiv şi eozinofilia prezentă.
Stomatopatiile tardive traumatice - leziunile apar la distanţă de sediul contactului
prematur şi la prima vedere par inexplicabile.
Tratament
Tratamentul afecțiunilor generale.
Îndepărtarea contactelor premature.
Realizarea de noi proteze corecte.
1. Stomatopatie bazală
2. Stomatopatie marginală ulceraţie tardivă
3. Stomatopatie marginală hiperplazie - reacţie tardivă
1. stomatopatie marginală hiperplazica
1. Hiperpalzie papilomatoasă
2. Stomatopatie bazală ( imag. 2 si 3)
1. Stomatopatie imediată bazală apărută în urma căptușirii direct
1. Stomatopatie bazală determinată de proteza cu ventuză
Stomatopatie bazală tardivă
1. P.T veche, incorect igienizată