CAPITOLUL 2

TEHNOLOGICITATEA PRODUCȚIEI
DE AUTOVEHICULE

Tehnologicitatea construcţiei este caracteristica complexă a construcţiei

piesei, subansamblului sau a autovehiculului în întregime, care asigură ca
unitatea, subsistemul sau sistemul tehnic considerat să se poată fabrica prin cele
mai economice procese tehnologice, cu cheltuieli minime de forţă de muncă,
utilaje, materiale si energie.
Tehnologicitatea este asigurătă încă din faza de proiectare.
Tehnologicitatea este un criteriu fundamental de asigurare a unor
importante economii de materii prime, materiale, energie, forţă de muncă si
mijloace tehnice de producţie.
Cerinţele impuse pentru asigurarea tehnologicităţii sunt următoarele:
• Constructive:
1. simplitatea schemelor de principiu şi a elementelor structurale ale
ansamblului;
2. accesibilitatea maximă la piese şi subansambluri;
3. alegerea raţională şi unificarea materialelor şi semifabricatelor;
4. optimizarea formei geometrice şi reducerea greutăţii;
5. asamblarea prin interschimbabilitate totală, parţială sau prin utilizarea
compensatorilor;
6. alegerea raţională a bazelor de aşezare, a sistemului de cotare şi de indicare a
toleranţelor şi rugozităţilor;
7. unificarea constructivă extinsă a pieselor şi subansamblurilor:
8.asigurarea concordanţei cu normele industriale interne şi sistemele
internaţionale de unităţi de măsură: STAS, EN, NID,SI,…

21
• Tehnologice:
1. reducerea termenelor de pregătire şi asimilare în fabricaţie;
2. utilizarea celor mai productive procedee tehnologice de prelucrare şi control;
3. asigurarea consumurilor minime de: materiale, forţă de muncă, energie;
4. organizarea raţională a fabricaţiei, montajului şi controlului;
5. asigurarea continuităţii tehnologice.
• De exploatare:
1. asigurarea fiabilităţii şi durabilităţii produsului;
2. simplitatea deservirii tehnice şi a reparaţiei;
3. consum minim de piese de schimb;
4. greutate minimă a produsului.
Criteriile principale care determină construcția autovehiculului și a
elementelor sale componente se pot constitui în două sisteme unitare de indici
absoluți sau relativi de apreciere a tehnologicității.
Indici absoluţi
Se utilizează la compararea tehnologicităţii subansamblurilor sau
ansamblurilor cu aceiasi parametri energetici:
 greutatea semifabricatelor Gsf;
 greutatea constructivă a produsului G0;
 volumul de muncă necesar fabricării Vm;
 costul tehnologic al fabricării Cf.
Primii doi exprimă eficienţa utilizării materialului.
Al treilea reflectă posibilitatea aprecierii variantei constructive după
volumul de muncă necesar fabricaţiei.
Ultimul exprimă sintetic nivelul eficienţei economice generale, ca
rezultăntă a celorlalţi indici.
Indici relativi (specifici).
Se obţin prin raportarea consumurilor absolute de material sau manoperă la
timpul total, la unitatea de greutate sau la greutatea totală a produsului:
22
  consumului de material: Go / Gsf;
 greutatea specifică: iGP= Go / Pn [kg/kW] ;
 volumul specific de muncă: Vm= Vm tot/Pn [on ore / kW].
Principalele modalități prin care se poate influența sporirea indicilor de
tehnologicitate sunt: unificarea constructivă și tehnologică; simplificarea
schemei cinematice de transmitere a fluxurilor de putere la sistemul de propulsie
al autovehiculului; reducerea greutății produsului finit și a semifabricatelor
utilizate, implicit a consumurilor de material și de muncă înglobate în acesta;
optimizarea formei constructive a pieselor în concordanță strictă cu rolul
funcțional îndeplinit, cu sistemul dinamic de solicitări precum și cu procedeele
tehnologice optime.
Unificarea constructivă si tehnologică
Unificarea este normalizarea aplicată la scara unei firme; normalizarea este
stabilirea de norme unitare cu caracter de lege, în vederea reducerii numărului de
tipuri, dimensiuni, grupe de produse sau piese.
Proiectarea tehnologică pentru asamblare
Costul proiectării şi influenţa proiectării asupra costului produsului

5%

50%

70% 30%

15%
20%
5% 5%
proiectare material manoperă regie
Influenţa asupra Proporţia din
costului final costul final

23
 Dacă luăm în considerare cele patru elemente care formează costul unui
produs şi influenţa acestora asupra costului vedem cât de importantă este
proiectarea.
Desi din costul produsului proiectarea înseamnă numai 5% totusi aceasta
influenţează în proporţie de 70% costul produsului.
Ingineria simultană
Ingineria simultană sau ingineria concurentă este o metodă de proiectare a
produselor la care se utilizează toate informaţiile (cunoştinţele) relevante în mod
simultan, în timpul proiectării, pentru a se asigura satisfacerea cerinţelor
clienţilor externi și interni.
Scopul principal al metodei este de a asigura eficienţa generală a proiectării
prin reducerea timpului scurs de la concepţia produsului până la apariţia
produsului pe piaţă.
Ingineria simultană presupune:
 definirea precisă a produsului din pct. de vedere al satisfacerii cerinţelor
pieţei, al dezvoltării ulterioare şi al investiţiei necesare;
 scurtarea procesului de realizare a produsului;
 evitarea reproiectării produsului;
 scurtarea duratei procesului de elaborare a unor variante noi,
îmbunătăţite.
Parametrii produsului care trebuie asiguraţi prin proiectare în timpul
realizării procesului de inginerie concurentă sunt:
• performanţele funcţionale,
• fiabilitatea,
• mentenabilitatea,
• securitatea funcţionării,
• adecvanţa pentru fabricare
• inspecţia,
• ambalarea,

24
 • depozitarea etc.
Producţia la nivel global
Globalizarea este o condiţie de supravieţuire a firmei în mediul
concurenţial. Pentru a realiza o producţie de nivel global trebuie îndeplinite
următoarele condiţii:
 reducerea costurilor de producţie cu 20… 50%;
 durata fabricaţiei să scadă cu 50… 90%;
 durata ciclului de fabricaţie să se reducă cu 50%;
 inventarul necesar sa scadă cu 50%;
 costul calităţii produselor să scadă cu 50%;
 suprafaţa de producţie să se reducă cu 30… 70%;
 timpii de aşteptare să scadă cu 25%;
 livrările la termen să fie minim 98%;
 defecte în garanţie mai puţine de 200 la 1 milion (0,02%).
În funcţie de locul companiei producătoare de autovehicule în cadrul
industriei de automobile, aceasta, decide care este gradul de globalizare care
trebuie atins. Luând în considerare producătorii, intrarea pe pieţe noi depinde în
mare măsură de segmentele de piaţă acoperite.
Calea spre globalizare pentru furnizori depinde în mare măsură de poziţia
lor în cadrul piramidei de furnizori.
Decizia unei companii privind localizarea regiunii spre care să-si îndrepte
atenţia pentru globalizare depinde de:
 gama de produse,
 de gradul de globalizare,
 de cost,
 de puterea financiară,
 de sursele de management ale companiei în discuţie.

25
 Există mai multe metode prin care o companie poate realiza planul de
globalizare. Una dintre acestea este metoda „pas cu pas” care constă dintr-un
proces în patru etape.
Pasul 1. Analiza strategică si fezabilitatea;
Pasul 2. Selectarea locaţiei;
Pasul 3. Planificarea operativă;
Pasul 4. Implementarea operativă.

26