CAPITOLUL 1

TOLERANŢE ŞI AJUSTAJE

1.1 Dimensiuni
Piesele sunt caracterizate ca formă şi mărime prin dimensiunile lor. Astfel,
dimensiunea reprezintă un număr ce exprimă, în unitatea de mărime aleasă,
valoarea numerică a unei lungimi. Dimensiunea înscrisă pe un desen tehnic este
denumită cotă.
În procesul de fabricaţie putem vorbi de mai multe tipuri de dimensiuni:
 dimensiuni de funcţionare – care au rol important în funcţionarea
ansamblului din care piesa face parte.
 dimensiuni de asamblare – necesare asamblării a două sau mai multor
piese care trebuie să funcţioneze cuplate.
 dimensiuni auxiliare (intermediare) de execuţie – necesare pentru fiecare
operaţie intermediară a piesei finite, dar care nu au nici o importanţă din
momentul în care piesa intră în exploatare;
 dimensiuni libere – care nu influenţează funcţionarea piesei şi nici a
ansamblului din care face parte.
Standardul internaţional ISO 286-1 furnizează mai multe definiţii si reguli
generale privind dimensiunile. Acest standard defineşte dimensiunea ca fiind:
"Un număr ce exprimă, cu ajutorul unei unităţi adoptate, valoarea numerică
a unei dimensiuni liniare”
Dimensiunile pieselor determinate fie prin calcule de rezistenţă, fie din date
experimentale, fie din considerente de ordin constructiv, sunt denumite
dimensiuni nominale şi sunt notate cu N.
Dimensiunile executate diferă de cele nominale, acestea putând fi
cunoscute prin măsurarea piesei. Aceste dimensiuni se numesc dimensiuni

9
efective şi se notează cu E. Dimensiunea efectivă descrie mărimea unei
caracteristici geometrice obţinute prin măsurare.
Analizând dimensiunile şi mărimile pe desene, se pot imagina patru grupuri
de dimensiuni şi mărimi liniare:
– Dimensiuni exterioare
– Dimensiuni interioare
– Trepte (degajări)
– Distanţe
Diferenţa algebrică dintre dimensiunea efectivă E a unei piese şi
dimensiunea nominală N se numeşte abatere efectivă şi se notează cu A:

A=E-N

Datorită faptului că execuţia unei dimensiuni la valoarea ei nominală este

imposibilă se impune necesitatea acceptării pentru piesele executate, a
abaterilor,a diferenţelor faţă de valoarea nominală. Se impune stabilirea unor
dimensiuni limită, a unei dimensiuni maxime şi a uneia minime, între care
trebuie să se încadreze valoarea efectivă a dimensiunii respective. Dacă una
dintre cele două limite este depăşită, piesa respectivă se consideră neutilizabilă,
rebutată.
Condiţia impusă unei piese pentru a fi declarată utilizabilă este, deci, ca
dimensiunile ei efective E să se găsească între limitele anterior stabilite:
dimensiunea minimă, Dmin (dmin) şi dimensiunea maximă Dmax (dmax).
Prin convenţie, pentru notarea specificaţiilor legate de alezaje, se folosesc
majuscule, iar pentru arbori litere mici. Deci:
Dmin = diametrul minim al alezajului;
Dmax = diametrul maxim al alezajului;
dmin = diametrul minim al arborelui;
dmax = diametrul maxim al arborelui.
Astfel condiţia menţionată mai sus se poate scrie:

10
 Dmax > E > Dmin dmax > e > dmin

1.2 Toleranţe

Diferenţa dintre dimensiunea maximă şi dimensiunea minimă a unei

dimensiuni se numeşte toleranţă si se notează cu TD pentru alezaje şi Td pentru
arbori:
TD = Dmax – Dmin în cazul alezajelor
Td = dmax – dmin în cazul arborilor
Având în vedere că valoarea Dmax (dmax) este întotdeauna mai mare decât
valoarea Dmin (dmin), rezultă că toleranţa alezajului, TD, respectiv a arborelui, Td,
va fi un număr pozitiv.
TD (Td) > 0
În figura 1.1 sunt ilustrate dimensiunile limită şi abaterile pentru arbori şi
alezaje.

Fig.1.1. Dimensiuni limită şi abateri pentru arbori şi alezaje

11
 Deoarece o toleranţă mai mare reprezintă o prelucrare mai puţin precisă a
dimensiunii respective, mai simplă, rezultă că preţul de cost al prelucrării va fi
mai scăzut decât în cazul unei dimensiuni tolerate mai strâns. Micşorarea
toleranţei unei dimensiuni duce la aplicarea unor procedee de prelucrare mai
precise, la utilizarea unor mijloace de măsurare mai precise (deci mai scumpe),
la adoptarea unor condiţii restrictive care să ducă la obţinerea dimensiunii între
cele două limite Dmax (dmax) respectiv Dmin (dmin).
Toate aceste măsuri şi restricţii îngreunează procesul de prelucrare, măresc
timpul de execuţie ducând la scumpirea piesei respective. Acestea sunt motivele
pentru care proiectantul este obligat să aleagă toleranţele maxime admise care
asigură realizarea rolului funcţional al piesei proiectate.

1.3 Abateri

Toate dimensiunile enumerate anterior se deosebesc între ele cu

valori foarte mici. Pentru a nu repeta în calcule cifrele comune acestor
dimensiuni (adică numerele întregi care formează dimensiunile
nominale) se obişnuieşte a se lucra cu diferenţele dintre dimensiunile
limită şi dimensiunea nominală, denumite abateri.
Abaterea superioară, ES (es), reprezintă diferenţa algebrică dintre
dimensiunea maximă şi dimensiunea nominală:
ES = Dmax – N
es = dmax - N
Abaterea inferioară, EI (ei), reprezintă diferenţa algebrică dintre
dimensiunea minimă şi dimensiunea nominală :
EI = Dmin – N
ei = dmin - N

12
 Fig.1.2. Reprezentarea grafică a toleranţele arborilor şi alezajelor

Aşa cum se poate observa din figura 1.2, abaterile, spre deosebire de
toleranţe, pot avea şi valori negative (sub linia zero).
Considerând relaţiile de mai sus, se pot exprima toleranţele în funcţie de
abateri astfel:
Ta = Dmax - Dmin = ES – EI
Ta = dmax – dmin = es –ei
După cum se observă în figura, zona cuprinsă între liniile corespunzătoare
dimensiunii maxime şi minime este aşezată asimetric pe circumferinţa alezajului
respectiv arborelui, aceasta numindu-se câmp de toleranţă. Câmpul de toleranţă,
atât pentru arbore cât şi pentru alezaj, este situat în interiorul piesei, în sensul
de prelucrare.
La prelucrarea arborilor, dimensiunea maximă reprezintă începutul
câmpului de toleranţă, iar dimensiunea minimă, sfârşitul câmpului de toleranţă.

13
 Exemplu.
Un disc de frânare se montează pe un arbore al cărui diametru are
dimensiunea nominală N = 20 mm. Pentru o montare uşoară şi o funcţionare
corectă diametrul alezajului discului de frânare va trebui să aibă valori cuprinse
între Dmin = 19,980 mm şi Dmax = 20,010 mm. Se cere să se calculeze toate
datele ce se vor nota pe desenul de execuţie al discului de frânare referitoare la
alezajul acestuia.

Rezolvare
Toleranţa alezajului este:
TD = Dmax – Dmin = 20,01 – 19,98 = 0,03 mm
TD = 0,03 = 30 µm
Abaterea superioară este:
ES = Dmax – N = 20,01 – 20 = 0,01 mm
ES = 0,01 = 10 µm
Abaterea inferioară este:
EI = Dmin – N = 19,98 – 20 = - 0,02 mm
EI = - 0,02 = - 20 µm
Cu valorile ES şi EI se poate calcula toleranţa TD utilizând formula:
TD = ES –EI = 0,01 – (- 0,02) = 0,03 mm
TD = 30 µm

14
 Astfel, dimensiunea tolerată a alezajului discului de frânare va putea fi
exprimată sub forma următoare: +𝐄𝐒
𝐍−𝐄𝐈 = 𝟐𝟎+𝟎,𝟎𝟏
−𝟎,𝟎𝟐

1.4 Ajustaje
La asamblarea a două piese care intră una în alta, se deosebeşte o
suprafaţă exterioară cuprinzătoare şi o suprafaţă interioară, cuprinsă.
Pentru corpurile cilindrice şi necilindrice, suprafaţa cuprinzătoare poartă
denumirea generică de alezaj, iar suprafaţa cuprinsă, denumirea generică de
arbore; dimensiunile acestora sunt : diametrul alezajului, respectiv diametrul
arborelui.
Ajustajul caracterizează relaţia care există între două grupe de piese de
acelaşi diametru nominal, care urmează să se asambleze, privitor la valoarea
jocului sau strângerii când piesele sunt asamblate.
În funcţie de valorile dimensiunilor efective ale arborelui şi alezajului,
deosebim următoarele feluri de ajustaje: cu joc, cu strângere şi intermediare(de
trecere) .
Ajustajul cu joc este ajustajul la care diametrul oricărui alezaj este mai mare
decât diametrul oricărui arbore; câmpul de toleranţă al alezajului se află în
întregime deasupra câmpului de toleranţă al arborelui (fig.1.3, a) .
Ajustajul cu strângere este ajustajul la care, înainte de asamblare,
diametrul oricărui alezaj este mai mic decât diametrul oricărui arbore; câmpul de
toleranţă al alezajului se află în întregime sub câmpul de toleranţă al arborelui
(fig.1.3,b) .
Realizarea ajustajelor cu strângere se poate face prin presare la rece, când
strângerea are valori mici sau prin montare la cald, pentru strângeri mari.
Montarea la cald se face încălzind alezajul şi menţinând arborele la
temperatura mediului ambiant sau răcind arborele şi menţinând alezajul la
temperatura mediului ambiant.

15
 Ajustajul intermediar este ajustajul la care pot rezulta atât asamblări cu
joc cât şi asamblări cu strângere; câmpul de toleranţă al alezajului se suprapune
parţial sau complet pe câmpul de toleranţă al arborelui (fig.1.3,c) .

a b c
Fig.1.3.

Pentru limitarea numărului de ajustaje s-au stabilit două sisteme de

ajustaje:
1. Sistemul alezaj unitar
2. Sistemul arbore unitar.
În sistemul alezaj unitar, toleranţa alezajului rămâne fixă, ca poziţie, faţă
de linia zero (abaterea fundamentală rămâne constantă). Toleranţa alezajului
unitar este aşezată deasupra liniei zero(Ai = 0).

Fig.1.4. Ajustaje în sistemul de alezaj unitar (Ai=0)

16
 În sistemul arbore unitar, toleranţa arborelui rămâne fixă, ca poziţie, faţă de
linia zero (abaterea fundamentală rămâne constantă). Toleranţa arborelui unitar
este aşezată sub liniei zero (as = 0).

Fig.1.5. Ajustaje în sistemul de arbore unitar (as=0)

Utilizarea ajustajelor în sistem alezaj unitar sau în sistem arbore unitar

depinde de:
 tipul construcției pieselor;
 caracterul asamblării
 resursele tehnologice de prelucrare.

1.5 Cotarea pe desen

Determinarea și înscrierea pe desene a dimensiunilor pieselor sau
subansamblelor poartă denumirea de cotare și se face conform
regulilor stabilite de standardele în vigoare. Cotarea trebuie să
determine cu precizie toate dimensiunile necesare execuției și
funcționării pieselor prin înscrierea corectă a valorilor dimensionale
care definesc formele geometrice ale pieselor desenate. Cotele se

17
înscriu pe desen cu cifre arabe și cu dimensiunea nominală prevazută
în standardele în vigoare și se exprimă în mm (figura 1.6).

Fig.1.6.

Liniile de cotă sunt liniile deasupra cărora se înscriu valorile numerice ale
cotelor, se trasează cu linie continuă subțire, paralel cu luniile de contur ale
piesei la distanța de minim 7 mm, se delimitează prin săgeți, amplasate la una
sau ambele extremități sau prin combinații de săgeți și puncte .
Liniile ajutatoare se trasează cu linie continuă subțire și indică suprafețele
sau planele între care se înscriu cotele pieselor; ele trebuie să fie în general
perpendiculare pe liniile de cotă și să le depășească cu 2-3 mm. Liniile de
indicație se trasează cu linie continuă subțire și servesc pentru a preciza, pe
desen, o prescripție sau o notare conventională sau o cotă, care din lipsă de
spațiu, nu poate fi înscrisă deasupra liniei de cotă; ea se sprjină pe o suprafață
printr-un punct îngroșat sau pe o linie de contur printr-o săgeată.
Cotele reprezintă valorile numerice ale dimensiunilor elementelor cotate;
ele se înscriu deasupra liniilor de cotă la 1-2 mm distanță de acestea, de

18
preferință spre mijlocul lor. Toate dimensiunile liniare înscrise pe desen se
exprimă în mm, fără a înscrie simbolul unității de măsură.

19
20