Sunteți pe pagina 1din 3

Ana Blandiana

Otilia Valeria Coman

Pseudonim Ana Blandiana

Naștere 25 martie 1942 (68 de ani)


Timișoara, România

Profesiune poet, prozator, traducător

Naționalitate român Literatura română

Genuri poezie, proză Pe categorii


Istoria literaturii române
Mișcare literară neomodernism
Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 -Secolul 19
Ana Blandiana, pe numele ei adevărat Otilia Valeria
Secolul 20 - Contemporană
Coman, (n. 25 martie 1942, Timișoara) este o poetă și o Curente în literatura română
luptătoare pentru libertate civică în România. Înainte de
revoluția din 1989, faimoasă disidentă și apărătoare a Umanism - Clasicism
drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte direct pe Romantism - Realism
dictatorul Nicolae Ceaușescu prin declarații publice în Simbolism - Naturalism
interviuri acordate postului de radio Europa Liberă și unor Modernism - Tradiționalism
publicații din străinătate. Semănătorism- Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism
Ana Blandiana s-a implicat în viața civică printr-o serie de
Scriitori români
acțiuni în cadrul Alianței Civice. În prezent conduce
Memorialul de la Sighet, un institut de studiere a crimelor Listă de autori de limbă română
comunismului, cu un centru de cercetare care organizează Scriitori după genuri abordate
anual conferințe, sesiuni științifice și expoziții pe tema Romancieri - Dramaturgi
fenomenului totalitar. Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii
Originea și studiile Portal România

Otilia Coman s-a născut la Timișoara, ca fiică a preotului Portal Literatură


ortodox Gheorghe Coman, originar din Murani, Timiș. După
Proiectul literatură

 v • d • m 
retrocedarea Ardealului de Nord în 1944 familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a
slujit ca preot la Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea. După instaurarea regimului
comunist în România preotul Coman a fost arestat ca "dușman al poporului". Ca fiică a unui
deținut politic, a trebuit să aștepte patru ani până când autoritățile comuniste i-au permis
înscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj.[1]

Pentru a ocoli șicanele regimului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după
numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba.

Tatăl poetei a murit într-un accident de mașină în anul 1964, la scurt timp după eliberarea din
detenția politică.[1]

După absolvirea facultății, Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj.

Opera
De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații
culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat
la congrese și festivaluri de poezie. În afara volumelor menționate, i-au mai apărut grupaje de
poeme în reviste și antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania,
Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia,
Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile
literare și articolele de analiză politică apărute în marile ziare germane sub semnătura Anei
Blandiana, ca și nenumărate conferințe, lecturi publice, interviuri, intervenții la colocvii,
simpozioane și mese rotunde în principalele țări europene.

Premii literare
Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Romania, 1969; Premiul pentru poezie al
Academiei Romane, 1970; Premiul pentru proza al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, 1982;
Premiul International "Gottfried von Herder", Viena, 1982; Premiul National de Poezie, 1997;
Premiul "Opera Omnia", 2001; Premiul International "Vilenica", 2002.

Interdicții de publicare
1959-1964, 1985, 1988-1989.

 În 1990, Ana Blandiana reinfiinteaza PEN Clubul Roman al carei presedinte devine. Este unul
dintre initiatorii Aliantei Civice pe care o conduce intre 1991 si 2001. Fondator si presedinte al
Academiei Civice, care realizeaza sub egida Consiliului Europei Memorialul Victimelor
Comunismului si al Rezistentei de la Sighet. Membra a Academiei Europene de Poezie, a
Academiei de Poezie "Stephane Mallarme" si a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).

Referințe critice
La scurtă vreme de la debutul editorial cu Persoana întâi plural (1964), «conținând poeme ale
trăirilor, ale uimirilor din grațioasa vârstă a adolescenței», după cum observă Ion Pachia
Tatomirescu, în capitolul Ana Blandiana și „steaua de pradă“ a lirei, din Generația resurecției
poetice (2005), «eul liric blandianic se învulturează la scară cosmică, dobândind conștiința unui
resurecțional modernism al existenței etice» (TGrp, 429).
Criticul Marian Popa subliniază că «situația dilematică este creată prin raportarea normelor
biologice la cele etic-sociale»; «conștiința trupului păcătos și precar ajunge însă cu timpul sursa
unei voluptăți reci, sarcastice, revendicând ultragiul», «mijloc de exteriorizare a vitalismului
intens» (PDlrc, 99).

O interesantă conjugare lirică a temei somnului în poezia Anei Blandiana este observată de
criticul literar Eugen Simion: «somnul nu este cu necesitate o prefigurare a morții; e întoarcerea
pentru o clipă la ritmul pur al materiei, o zonă de liniște și de plenitudine a pasiunii degajate de
forța devastatoare a simțurilor; iubirea își regăsește în acest spațiu chipu-i melancolic, suav,
spiritualizat» (SSra, I, 336): Adorm, adormi, / Cum stăm cu ochii-nchiși / Părem întinși alături /
Doi tineri morți egali./ (...) / Nu te speria, / Pletele noastre vecine / Răsfirate în iarbă / Au
început să prindă rădăcini, / În curând frunzele ne vor înveli / În auriul omăt. / Niciodată n-am
semănat mai mult, / Aripile ți s-au afundat în țărână / Și nu se mai văd. («Adorm, adormi» –
BOct, 24).

Alexandru Piru, în «Istoria literaturii române de la început până azi» (1981), apreciază că «Poeta
are o filozofie. În tentativa sa de a fi, omul se izbește implacabil de un termen final, ceea ce
constituie, cum se intitulează cel de-al doilea volum, Călcâiul său vulnerabil (1966). Salvarea se
află în aspirația spre puritate, condiție etică, dar și în sublimarea vieții în artă, condiție estetică.
Altfel spus, nemurirea se obține prin identificarea cu universul, nu prin imitarea naturii, arta e un
fel de transsubstanțiere, o mutație ontologică (A treia taină, 1969). Mai departe poeta caută
hotarul dintre bine și rău, dintre înnorat și senin, dintre lumină și noapte, exterior și interior,
paradis și infern. Moartea e văzută ca un rit nupțial...» (PIL, 502 sq.).