Sunteți pe pagina 1din 27

Capitolul 1 – Aspecte generale cu privire la competența

cheie a învăța să înveți

Site: The suitcase, the map and the voyage of a youth worker
Curs: 3) Curs online - A învăța să înveți - RO
Carte: Capitolul 1 – Aspecte generale cu privire la competența cheie a învăța să înveți
Tipărit de: Alexandra Nicula Stancescu
Dată: Thursday, 5 October 2017, 15:59
Cuprins
1.1. STABILIREA OBIECTIVELOR DE ÎNVĂȚARE

1.2. MOTIVAȚIE PENTRU ÎNVĂȚARE

1.3. PLANUL DE ÎNVĂȚARE

1.4. INDICATORI ÎN ÎNVĂȚARE

1.5. TIPURI DE INTELIGENȚĂ

1.6. STILURI DE ÎNVĂȚARE

1.7. ÎNVĂȚAREA ÎN GRUP / INDIVIDUALĂ

1.8. ABILITĂȚI DE BAZĂ NECESARE PENTRU O ÎNVĂȚARE SUSTENABILĂ

1.9. OBSTACOLE ÎN ÎNVĂȚARE

1.10. EXEMPLE DE ÎNVĂȚARE – CONUL ÎNVĂȚĂRII

1.11. SCHIMBĂRILE ȘI ÎNVĂȚAREA

1.12. CUNOȘTINȚE, ABILITĂȚI ȘI ATITUDINE

1.13. MODALITĂȚI DE ABORDARE A ÎNVĂȚĂRII


1.1. STABILIREA OBIECTIVELOR DE ÎNVĂȚARE

În demersul de stabilire a obiectivelor de învățare, cea mai bună abordare este așa-numita SMART, bine-cunoscută de toată lumea. După cod.edu, SMART se referă la: specific,
măsurabil, care poate fi atins, realist/relevant și încadrat în timp.

Susținătorii SMART adesea extind termenul la SMARTEST – unde E reprezintă angajamentul (engaging), S revizuirea țintelor (shifting goals), iar T efortul de echipă (team effort).
Acesta din urmă se referă, evident la învățarea în grup.

Cu toate că obiectivele SMART se bucură de o mare popularitate în orice sferă a vieții noastre, ele au și niște neajunsuri. Chiar dacă a fi ambițios și entuziast este bine – lucru
realizabil având obiective SMART – în viața reală este destul de dificil să fii specific, să poți măsura cu precizie și să respecți un orizont de timp. Zona de învățare este fragilă în
acest context. Indiferent cât de mult vom extinde termenul, el nu va conține încă un R pentru recompensă. În fond, asta e problema de bază cu SMART – în ce fel s-ar putea lega
recompensa de procesul nostru de învățare? Notele pe care le obținem la școală? Procentul în care ne-am îndeplinit țintele/obiectivele din planul de învățare? Percepția individuală
a recompensei poate afecta totul. O altă problemă cu SMART ar fi adaptabilitatea la schimbare. Haideți să luăm un exemplu simplu: îți faci o planificare a zilei, dar autobuzul care
face mai mult timp până la destinație sau statul în trafic o pot afecta. Chiar și a fi politicos și a nu întrerupe o conversație o poate afecta. Și mulți alți factori. Trăim permanent
nevoia de a face schimbări, iar în privința procesului de învățare, lucrurile nu sunt deloc diferite. Adăugăm lucruri de făcut pe listă, alte ori le ștergem, le amânăm pe mai târziu
etc. În astfel de situații, încadrarea în timp ne cam dă de furcă. Procesul de învățare mai ridică o întrebare esențială: cum rămâne cu lucrurile pe care nu le înțeleg încă? Cum să-
mi setez obiective SMART de învățare pentru lucruri pe care încă nu le înțeleg?

Putem, așadar, concluziona că în ciuda faptului că obiectivele SMART reprezintă cea mai bună abordare disponibilă la acest moment, ea nu e nici pe departe perfectă. Iar pentru a
evalua dacă obiectivele noastre de învățare pot fi formulate SMART, este nevoie de evaluarea lor prin prisma “exemplului prost”, după cum ni se prezintă pe hr.com:

“Obiectiv slab: Vreau să mă perfecționez.

Mai specific: Vreau să-mi îmbunătățesc competențele de ascultare.

Măsurabil: Voi evalua acest lucru solicitând feedback colegilor mei, așa că îmi voi seta un target: 90% dintre cei cu care intru în contact vor observa diferența.

Încadrat în timp: Îmi propun să încep astăzi și voi cere feedback peste două săptămâni.

Realist/realizabil: Da, știu destule despre ascultarea activă, așadar sunt încrezător că voi putea să îmi îmbunătățesc această competență”[1]

Dacă ajungi la ultimul nivel, lucrurile sunt clare. Dacă nu, ține minte că: “Unele obiective se mulează ușor pe formatul SMART, iar altele nu se potrivesc formatului.”[2]

Provenite din domeniul economic, dar universal înțelese, obiectivele SMART nu sunt, totuși, acceptate ca cea mai bună abordare de toată lumea: http://www.inc.com/peter-
economy/forget-smart-goals-try-clear-goals-instead.html

Peter Economy ne furnizează exemple de obiective CLEAR:

o Colaborative (Collaborative) - Obiectivele ar trebui să încurajeze angajații să lucreze împreună, în echipe, colaborativ

o Limitate (Limited) – Obiectivele ar trebui să fie limitate în ceea ce privește întinderea și durata lor

o Emoționale (Emotional) - Obiectivele ar trebui să creeze o legătură emoțională cu angajații, să le trezească energia și pasiunea

o Palpabile (Appreciable) - Obiectivele mai largi ar trebui defalcate în obiective mai mici, astfel încât să poată fi atinse mai repede și mai ușor și să reprezinte un câștig
pe termen lung

o Perfectibile (Refinable) - Setează-ți obiective cu hotărâre și dedicare, însă atunci când apar situații sau informații noi, îngăduie-ți să le clarifici sau chiar să le modifici

În viziunea lui Peter Economy obiectivele de tip SMART “pur și simplu nu au ținut pasul cu mediul de afaceri de astăzi care este mai rapid și mai agil.”[3]

[1] hr.com
[2] Ibid
[3]http://www.inc.com/peter-economy/forget-smart-goals-try-clear-goals-instead.html
1.2. MOTIVAȚIE PENTRU ÎNVĂȚARE

Un câștig important pentru cel care învață este să-și găsească motivația adecvată pentru învățare. Întrebarea de bază, însă, nu este dacă ar trebui să fie motivat, ci cât de mare
ar trebui să fie motivația sa.

Frecvent, motivația vine din mediul în care am crescut. Adesea, copiii nu sunt conștienți de motivația lor, însă copiază comportamentul părinților sau a unuia dintre aceștia. Și, de
multe ori, copiii aflați la începutul traseului lor educațional urmează un vis neîmplinit al părinților săi de a deveni cineva. Chiar dacă nu este visul lor, pot găsi motivația să-l
urmeze, însă rezultatul ar putea fi următorul: ”Voi învăța ce mi se cere, dar o voi face în felul meu.” Iar felul lui ar putea să nu fie cel mai bun. Optim ar fi să găsim motivația de a
învăța lucruri pe care le dorim în mod natural, fără a fi influențați de alții. Exemplul cu influența părinților nu este singular. De multe ori copiii se află sub influența învățării în grup
(la grădiniță, la școală) și sunt motivați să facă ceva nu pentru că și-ar dori acel lucru, ci pentru că așa este construit programul de învățare.

Study.com afirmă că: “motivația este descrisă ca fiind acea stare care energizează, direcționează și sprijină comportamentul”[1]. Luând în considerare exemplele noastre, este
crucial să știm că sarcinile pentru realizarea cărora căutăm motivație trebuie să vină din voință proprie. Motivația ne direcționează eforturile înspre obiective concrete și ne crește
activitatea. Ne lărgește experiența cognitivă, iar în final ne îmbunătățește performanța.

Cât de mare e nevoia de a fi motivat ne dovedește cantitatea enormă de material de pe internet care și-a câștigat propriul nume: artă
motivațională. Adesea, în procesul de motivare, cel care învață ar putea duce lucrurile la extrem. Persoanele care sunt extrem de motivate pot
cădea victime ale unor profesii, ca de exemplu agent de vânzări – caz în care angajatul este artificial forțat să fie motivat. Ca exemplu extrem de
motivare pentru continuarea unei activități putem menționa ”cele două minute de ură” din romanul ”1984” de George Orwell. Moderația în ceea ce
privește motivația este indicată în cazul în care apar obstacole în învățare – de exemplu, dacă cineva este expus unor obstacole geografice cum ar
fi nevoia de a merge pe jos timp de o oră, prin zăpadă ca să ajungă la școală. În acest caz, pe lângă probleme de sănătate, motivația pentru
învățare ar trebui mărită artificial de vreme de obiectivul ultim este mai important decât obstacolele întâlnite în cale.

[1] Pentru informații suplimentare privind motivația, puteți accesa link-ul http://www.rasfoiesc.com/business/management/resurse-umane/MOTIVATIA-SISTEMUL-
MOTIVATIONA92.php
1.3. PLANUL DE ÎNVĂȚARE

Planul de învățare este un element de bază în procesul de învățare. Litespace.org ne propune următorul exemplu: un organizator grafic de forma unui tabel cu șase coloane care
cuprinde informații corelate despre: obiective de învățare, surse pentru atingerea lor, standarde profesionale, instrumente utilizate, acțiuni, evaluare. Hdpixa.com propune o
versiune mai scurtă pentru obiectivele pe termen scurt: un plan individual de învățare care cuprinde obiective de învățare sau sociale pe termen scurt, asociate unor obiective de
învățare sau sociale pe termen lung, strategii sau metode de folosit pentru atingerea obiectivelor, tipuri de interacțiune și nivelul de realizare.

Există numeroși factori de luat în considerare în ambele exemple. Primul este foarte elaborat, iar al doilea este simplu. Cum alegem varianta corectă pentru noi? Este necesară
identificarea unor elemente de bază, cum ar fi:

1. Componentele programului de învățare

2. Modele de învățare

3. Modalități de a menține programul de învățare

4. Planuri de învățare, date, portofoliu (portofoliul electronic pare a fi alegerea evidentă în zilele noastre)

5. Orizontul învățării

În procesul de construire a planului de învățare, e necesar să includem și conștiința de sine. Cu alte cuvinte, e necesar să conștientizăm care ne sunt nevoile, resursele, dar și
oportunitățile reduse sau provocările mediului. De aceea, atunci când este realizat primul plan de învățare, e de preferat să fie făcut cu sprijinul unui profesor sau alt educator.
Oricât de revoluționar ar putea să pară, fiecare absolvent de școală ar trebui să fie capabil să-și construiască singur un astfel de plan.
1.4. INDICATORI ÎN ÎNVĂȚARE

Autor: Adina Nicoleta Erica Schwartz

Millenium Center – Arad, România

După Harvard Graduate School of Education, un indicator ”oferă dovezi conform cărora o anumită condiție/ situație există sau anumite rezultate
au fost obținute (Brizius & Campbell, p.A-15). Indicatorii permit factorilor de decizie să evalueze progresul produselor dorite, a rezultatelor și
[1]
obiectivelor”.

Aceste tipuri de indicatori pot fi folosiți în diverse procese în care ne implicăm, inclusiv în învățare. În procesul de învățare, dacă vorbim despre
indicatorii de intrare, în general ne referim la ceea ce investim noi pentru a realiza produsul dorit. În această etapă am putea menționa:
înscrierea la un curs, dedicarea a 5 zile pentru participarea la curs, achiziționarea manualelor utilizate de profesori la curs etc.

Indicatorii procesului se referă la etapele/ activitățile pe care trebuie să le parcurgem pentru a ajunge la rezultatele dorite. De exemplu, în acest
caz am putea include următoarele aspecte: participarea la cel puțin 5 cursuri de limba engleză, citirea a cel puțin 2 cărți pe tema ”X”, lecturarea
unei recenzii pe o anumită temă etc.

Dacă ne referim la indicatorii de rezultat, măsurăm, în această etapă dacă și la ce nivel eforturile noastre au contribuit la realizarea rezultatelor
estimate. De exemplu, ”după înscrierea la un curs avansat de limba engleză, după ce am cumpărat și citit bibliografia indicată și după participarea la curs, sunt capabil să port o
conversație în limba engleză cu un vorbitor nativ, mă pot face înțeles și pot scrie un eseu pe orice temă dată.”
[2]
Așadar, ”indicatorii descriu capacități și cunoștințe pe care cei care învață le pot demonstra în mod constant dacă se consideră că au îndeplinit obiectivele de învățare.”

De ce e util să ținem evidența indicatorilor de învățare? Care este utilitatea lor practică? Indicatorii de învățare reprezintă baza oricăror forme de evaluare, fie ea autoevaluare sau
evaluare externă condusă de un profesor sau de o comisie de evaluare. Pe baza acestora, evaluatorii (inclusiv tu), stabilesc nivelul elevilor, studenților, cursanților etc. Ei indică
nivelul de cunoștințe pe care le deține o persoană într-un anumit domeniu. E foarte util să ținem această evidență întrucât se pot identifica și corecta lacunele pentru a ajunge la
rezultatele estimate.

[1] http://www.hfrp.org/publications-resources/browse-our-publications/indicators-definition-and-use-in-a-results-based-accountability-system

[2] http://technology.tki.org.nz/Technology-in-the-NZC/Indicators-of-progression/Indicators-Learning-Objectives
1.5. TIPURI DE INTELIGENȚĂ
[1]
Tipuri de inteligență

Așa cum vom demostra în capitolul 4, putem afirma că am învățat un lucru dacă suntem capabili să-l explicăm unui copil de 6 ani. E îmbucurător să știm că în societatea modernă
începem să învățăm despre tipurile de inteligență încă de la o vârstă fragedă. Copiii de grădiniță pot identifica ușor un coleg care nu poate sta locului, un singuratic, un vorbăreț,
un coleg care cântă ceva în timp ce desenează etc.

Pornind de la ideea că există mai multe tipuri de inteligență, și sarcinile de lucru ar trebui să fie diferențiate în funcție de profilul celui care învață. Teoretic, acest lucru poate
funcționa perfect în grupuri sau clase foarte bine echilibrate.

Site-ul britanic http://www.multipleintelligencetheory.co.uk/ explică:

”Teoria inteligențelor multiple a fost dezvoltată în 1983 de dr. Howard Gardner, profesor la Universitatea Harvard. Aceasta sugerează că modalitatea tradițională de
testare a inteligenței poate fi părtinitoare cu anumite tipuri de indivizi. (...) Teoria originală a Inteligențelor Multiple a fost dezvoltată în 1983 și publicată pentru prima oară în
cartea ”Frames of Mind” (Structuri ale minții). Lucrarea afirmă cu tărie că fiecare are un anumit tip de minte, că nu există două profile de inteligență identice. Prin urmare,
conceptul tradițional de măsurare a inteligenței cu teste IQ este mult prea restrictiv. Raportat la cele opt tipuri de bază de inteligență, un individ poate excela în una, două sau
chiar trei, dar nimeni nu le are pe toate. Aceeași regulă se aplică și celor geniali, și persoanelor cu dizabilități mintale sau fizice. Un copil cu probleme neurologice poate suferi de
probleme grave de limbaj, însă poate fi capabil să picteze sau să cânte extraordinar la un instrument. Dr. Gardner afirmă că prin introducerea unei game mai largi de metode de
învățare (cunoscute ca ”inteligențe”) educatorii, precum și părinții se pot concentra pe punctele tari sau cele slabe ale unui individ, determinând stilul de învățare preferat al
acestuia. În consecință, această abordare le va da posibilitatea să învețe apelând la modalități mai productive, în funcție de unicitatea minții lor.”[2]

Leslie Owen Wilson, Ed. D. explică cel de-al nouălea tip de inteligență de următoarea manieră: ”Aș defini inteligența existențială ca fiind abilitatea de a fi sensibil sau de a avea
capacitatea de a conceptualiza sau aborda întrebări mai profunde în legătură cu existența umană. În opinia mea, cei care au acest tip de inteligență au curajul să-și pună întrebări
care abordează probleme precum sensul vieții, de ce ne-am născut, de ce murim, ce este conștiința, cum am ajuns aici?”[3]

Se poate limpede observa că cel de-al nouălea tip de inteligență a fost adăugat pentru cei care cred în ceva – nu neaparat în legătură cu o anumită religie sau spiritualitate.
Explicația lui continuă prin a arăta cum a adăugat Howard Gardner această inteligență în lucrările sale:“Există mulți oameni care sunt de părere că ar trebui să existe și un al
nouălea tip de inteligență, inteligența existențială (adică ”inteligenți din punct de vedere cosmic, spiritual, metafizic”). Posibilitatea ca acest tip de inteligență să existe a fost
sugerată de Howard Gardner în câteva dintre lucrările sale. El afirmă că inteligența existențială se poate manifesta la o persoană care este preocupată de întrebări fundamentale
despre existență, sau complexitatea existenței. Cu toate că profesorul Gardner ne-a oferit o definiție preliminară a celor care posedă o astfel de inteligență ca fiind ”indivizi care
manifestă o înclinație pentru a gândi critic și a-și pune întrebări despre viață, moarte și realitățile ultime”, el nu a confirmat sau descris concret această inteligență.” De ce nu a
fost aceasta inclusă în lucrarea lui inițială? “Dificultatea apare deoarece Gardner consideră că dacă ar da o definiție oficială, ar deschide o cutie a Pandorei ce ar fi mai bine să nu
fie deschisă atunci când vine vorba de educație. Sau, de vreme ce mare parte din importanța și credibilitatea lui Gardner rezidă în dovezi neurologice referitoare la localizări
specifice în structura creierului, este destul de riscant, pentru orice autor sau om de știință să localizeze biologic interogația spirituală sau conștiința cosmică fără să facă afirmații
ofensatoare la adresa unor grupuri religioase sau culturale. Cred că e important de menționat că lucrările lui Gardner sunt de impact deoarece se bazează pe examinarea atentă a
datelor disponibile și pe dovezi științifice. Așadar, la acest moment, e poate înțelept să spunem că inteligența existențială este ”jumătatea” din cele 8 ½ inteligențe pe care le
conține teoria inteligențelor multiple.”[4]

Care sunt întrebările de bază la care încearcă să găsească răspuns cea de-a noua inteligență?

· “De ce sunt aici? De ce suntem aici?

· Există și alte dimensiuni? Și dacă da, cum sunt ele?

· Pot animalele să ne înțeleagă? Animalele merg în rai?

· Există cu adevărat fantome?

· Unde mergem când murim?

· De ce sunt unii oameni răi?

· Există viață pe alte planete?

· Unde este raiul?

· Unde trăiește Dumnezeu?”[5]

Exemplele de întrebări de mai sus susțin idea că acest tip de inteligență nu este direct legată de nicio religie, chiar dacă menționează numele lui Dumnezeu. Înțelegerea animalelor
sau problematica vieții pe alte planete nu sunt chestiuni standard abordate de vreo religie în particular.

Acum că am acoperit și cea de-a noua inteligență, putem continua explicarea modelului original folosindu-ne de explicațiile de pe site-ul
http://www.multipleintelligencetheory.co.uk/:

Inteligența spațială/vizuală

“Stilul vizual/spațial de învățare presupune folosirea de materiale vizuale sau lucruri observabile. Acestea includ: imagini, diagrame, demonstrații, afișaje, fișe de lucru, filme,
cartonașe, flipchart-uri etc.” Persoanele dotate cu inteligență vizuală pot fi potrivite pentru meserii precum: ilustrator, grafician, designer web, artist, sculptor, ghid turistic,
cartograf, fotograf, regizor de film, editor efecte speciale, designer de interior, pictor, designer de modă, estetician, constructor, inginer topograf, marinar, arhitect, inventator,
creator de benzi desenate, chirurg, pilot, peisagist, inginer urbanist sau inginer în general.”[6]

Inteligența kinestezică

“Cei care au un stil de învățare predominant kinestezic valorifică experiențe fizice care presupun atingerea obiectelor, examinarea tactilă a acestora, manevrarea lor, implicarea
în activități practice, concrete. (...) Fiecare dintre noi este kinestezic, însă unii mai mult decât alții. Indivizii care sunt dotați cu inteligență kinestezică învață cel mai bine atunci
când își folosesc corpul. Aceștia au abilitatea de a-și coordona rapid și cu grijă încheieturile, mușchii, nervii și alte părți ale corpului. Inteligența kinestezică presupune a gândi și a
simți prin intermediul atingerilor și mișcărilor, precum și plăcerea de a practica diferite sporturi sau alte activități fizice. Este de menționat faptul că “nu e necesar să fii o persoană
competitivă, trebuie doar să îndrăgești activitățile care îți dau posibilitatea să te distrezi, să te destinzi sau să te joci.” (...) Meserii potrivite ar fi: mecanic, artist artizan, antrenor,
sportiv de performanță, analist sportiv, acrobat, gimnast, dansator, coregraf, constructor, coafeză, salvamar, magician, maseur, cascador, dentist, actor, aplinist, scafandru,
soldat, pompier, șofer, grădinar, peisagist sau chiar bucătar!”[7]

Inteligența intrapersonală
“Cei cu inteligență intrapersonală sunt persoane hotărâte, care pot gestiona eficient atingerea obiectivelor
personale și respectarea termenelor. Uneori sunt timizi și preferă să lucreze singuri, în liniște, însă este probabil
să aibă dezvoltate încă una sau mai multe inteligențe.” Cu toate că pot părea timizi, sunt foarte buni în profesii
precum: ”actor, artist, liber profesionist, detectiv, regizor de film, consilier, asistent social, filozof, teoretician,
inventator, proiectant, biograf, cercetător, psiholog, antrenor personal sau scriitor.”[8]

Inteligența interpersonală

“Cei cu inteligență
interpersonală au
abilitatea de a vedea
lucrurile din
perspectiva altora.”
Ei sunt capabili ”să
imite mișcarea unui
animal, să își
imagineze cum s-ar
fi simțit cineva în
timpul unui
eveniment istoric și
într-un anumit loc.
Indivizii care posedă
o inteligență
interpersonală se
simt bine atunci
când lucrează,
învață, îi ajută pe
alții sau sunt în
compania altor
persoane.” Cel mai
adesea sunt
considerați extrovertiți și sunt buni pentru profesii precum: ”profesor (sau director!), actor, terapeut, psihiatru, agent de vânzări, manager, reporter, lider de grup, inspector
resurse umane, politician, criminolog, polițist, administrator, asistent social, doctor, asistentă, sociolog, psiholog, consultant, consilier, patron, agent de turism, manager de hotel,
chelner, organizator de evenimente, agent de publicitate, îngrijitor la domiciliu, îndrumător sau mentor.[9]

Inteligența logică/matematică

”Indivizii care posedă o inteligență logică pun multe întrebări și sunt buni la rezolvarea de puzzle-uri. Aceștia se folosesc de logică sau numere (...) atunci când rezolvă probleme
și chiar inventează scenarii de tipul ”ce-ar fi dacă” pentru amuzament. Dacă ai inteligență logică, probabil că ai fost bun la materii precum Științe, Matematică, Informatică, chiar
dacă nu erau materiile tale preferate. (...) Ești, probabil, bun și la identificarea unor probleme de proiectare/design, înțelegerea mecanismelor de funcționare și manifești atenție
pentru detaliu. Îți place, poate, să-ți păstrezi ordinea în lucruri și să întocmești liste înainte de a parcurge etapele una câte una.”

Meseriile preferate de aceștia includ: ”economist, contabil, statistician, analist, controlor de trafic aerian, astronaut, cercetător, programator IT, dezvoltator web, creator de jocuri
pe computer, analist de date, inginer, inventator, agent de bursă, detectiv, savant (biolog, criminolog, fizician, chimist, astronom, geolog, botanist etc.), bancher, negociator,
agent de asigurări, depanator sau comerciant.[10]

Inteligența lingvistică

Stilul de învățare lingvistic presupune transferul informației prin intermediul scrisului, cititului și ascultatului în vorbire directă, cum ar fi conversația, discuțiile, dezbaterile. Dacă
ai inteligență lingvistică, te gândești la lucruri folosind cuvinte mai degrabă decât imagini. Ai abilități bune de descriere, explicare și îți place să citești, să scrii, să inventezi povești
și să vorbești despre lucruri. (...)Unii oameni talentați din punct de vedere lingvistic pot fi dislexici (să aibă dificultăți de citire). E interesant de observat cum ”mulți surzi sau cu
deficiențe de auz își folosesc partea de creier care corespunde abilităților lingvistice!” Meseriile recomandate ar fi: jurnalist, bibliotecar, comentator, administrator, agent de
vânzări, consilier, avocat, scenarist, dramaturg, poet, autor de reclame, scriitor, conferențiar, editor, consultant media, editor web, prezentator radio/tv, translator sau chiar
profesor!” Iată câteva exemple specifice din istorie de personalități cu inteligență lingvistică dezvoltată: “Charles Dickens, Abraham Lincoln, T.S. Eliot, Sir Winston Churchill.”[11]

Inteligența naturalistă

“Cei care au o inteligență naturalistă, asemenea celor kinestezici, învață cel mai bine dacă au oportunitatea să atingă, să pipăie, să facă experimente practice în natură, printre
animale. Sunt, realmente, milioane de feluri în care poți fi inteligent din punct de vedere naturalist. În general, înseamnă că ești foarte interesat de tot ceea ce te înconjoară. Fie
că-ți place să privești stelele, să colecționezi insecte sau pietre, să grădinărești, să ai grijă de animale, să gătești sau pur și simplu să te joci cu prietenii în aer liber – toate acestea
reprezintă modalități de manifestare a inteligenței naturaliste.” Se impune aici următoarea remarcă: ”Dacă locuiești într-un oraș și e dificil să mergi în natură, e posibil să-ți
manifești inteligența naturalistă colecționând tot felul de lucruri, cunoscând cele mai bune scurtături din zonă, știind diferite denumiri pentru aceleași animale. (...) Profesiile
potrivite ar fi: peisagist, grădinar, arheolog, fermier, conservaționist, biolog/biolog marin, dresor, bucătar, inspector de mediu, pescar, fotograf, veterinar, îngrijitor la grădina
zoologică sau zoolog! (...) Exemplele celebre nu sunt deloc surprinzătoare: Charles Darwin, E.O. Wilson.”[12]

Dacă dorești să-ți descoperi tipul/tipurile dominante de inteligență, poți folosi acest test:
http://www.bgfl.org/bgfl/custom/resources_ftp/client_ftp/ks3/ict/multiple_int/index.htm.

[1] Adaptare după http://www.multipleintelligencetheory.co.uk/


[2] Traducere din http://www.multipleintelligencetheory.co.uk/
[3] Traducere din http://thesecondprinciple.com/optimal-learning/ninth-intelligence-existential-cosmic-smarts-2/
[4] Ibid
[5] Traducere din http://thesecondprinciple.com/optimal-learning/ninth-intelligence-existential-cosmic-smarts-2/
[6] Traducere din http://www.multipleintelligencetheory.co.uk/
[7] Traducere din http://www.multipleintelligencetheory.co.uk/
[8] Ibid
[9] ibid
[10] Traducere din http://www.multipleintelligencetheory.co.uk/
[11] Ibid
[12] Ibid
1.6. STILURI DE ÎNVĂȚARE
O metodă relativ nouă de învățare (și predare) folosește stiluri de învățare în conexiune cu inteligențele multiple pe care le-am prezentat anterior.

La fel ca și în cazul inteligențelor multiple, o persoană poate avea mai multe stiluri de învățare, nu pe toate însă, sau cel puțin nu pe toate în același timp sau nu pentru aceeași
sarcina sau temă. Pentru că, atunci când vorbim de stiluri de învățare, lucrurile sunt mai complexe decât în cazul inteligențelor multiple – și există mai mulți factori care trebuie
luați în considerare pentru a ajunge la o concluzie finală privitoare la stilul de învățare preferat. Oricum, spre deosebire de inteligențele multiple, ca persoane, avem flexibilitate în
alegerea stilului de învățare preferat și, cu siguranță, avem posibilitatea de a utiliza mai multe stiluri de învățare care nu trebuie să devină neapărat preferate. Asa cum se
precizează în http://www.learning-styles-online.com/overview/: ”Toată lumea utilizează o combinație de stiluri de învățare. Unii oameni descoperă că au un stil predominant,
utilizat însă mai puțin decât altele; alții că folosesc stiluri diferite în circumstanțe diferite. Nu există o combinație perfectă. Și nici stilurile nu sunt fixe. Se pot dezvolta abilități în
stiluri mai puțin predominante, la fel cum se pot perfecționa stilurile folosite deja”. Mai mult: “Toată lumea deține o combinație de stiluri de învățare” dar “nu există combinația
perfectă”[1].

În felul acesta, nu suntem limitați în procesul de învățare nici la serviciu – putem da exemple de oameni pe care îi cunoaștem care lucrează pentru că trebuie, iar în timpul liber se
ocupă de hobby-urile lor. În fiecare dintre aceste activități, oamenii folosesc diferite stiluri de învățare. Dacă cineva a ales un loc de muncă care nu îi place, dar oferă un salariu
atractiv care poate susține familia sau hobby-urile, atunci persoana face un efort pentru a-și dezvolta un stil de învățare complet nou, în sensul de ”complet diferit” față de cel
folosit în timpul hobby-urilor. În astfel de cazuri, putem spune că în timpul activităților de timp liber ”unii oameni descoperă că au un stil predominant, utilizat însă mai puțin decât
altele” [2] pe care le folosesc la locul de muncă (în acest caz).

Există 7 stiluri de învățare de bază:

Vizual (spațial) – pentru persoanele care preferă să utilizeze fotografii, imagini și înțelegerea spațială
Auditiv (auditiv-muzical)- pentru persoanele care preferă să utilizeze suntele și muzica.
Verbal (lingvistic)- pentru persoanele care preferă cuvintele, atât în scris cât și în vorbire.
Fizic (kinestezic)- pentru cei care preferă să-și folosească corpul, mâinile și simțul tactil.
Logic (matematic)- pentru cei care preferă logica, raționamentul, sistemele.
Social (interpersonal)- pentru cei care preferă să învețe în grupuri sau împreună cu alții.
Solitar (intrapersonal)- pentru cei care preferă să lucreze singuri și studiul individual.

Așa cum observăm în enumerarea de mai sus, există o conexiune evidentă între stilurile de învățare (și predare) și tipurile de inteligență. Tipurile de inteligență sunt în mod direct
conectate la felul în care funționează creierul nostru și același lucru se aplică și în cazul stilurilor de învățare, întrucât acestea activează diferite părți ale creierului.

· ”Vizual: Lobul occipital, situat în partea posterioară a creierului, reprezintă centrul de procesare vizuală. Atât lobul occipital cât și cel parietal coordonează orientarea spațială.

· Auditiv: Lobii temporali sunt implicați în procesul auditiv. Lobul temporal drept este deosebit de important pentru muzică.

· Verbal: Lobii temporali și frontali, mai precis două zone din emisfera stângă a acestora

· Fizic: Cerebelul și cortexul motor (în spatele lobului frontal) sunt responsabili de mișcarea fizică.

· Logic: Lobii parietali, în special partea stângă, controlează gândirea logică.

· Social: Lobii frontali și temporali se ocupă de activitățile sociale. Sistemul limbic (împreună cu hipocampusul) influențează atât stilul social, cât și pe cel solitar. Sistemul limbic
are mult de-a face cu emoțiile, stările sufletești și agresiunea.

· Solitar: Lobii parietali și frontali, și de asemenea sistemul limbic se activează la acest stil de învățare.”[3]

Pentru a determina stilul preferat de învățare, puteți face următorul test: http://www.educationplanner.org/students/self-assessments/learning-styles.shtml

Stilul de învățare vizual (spațial):

Este stilul preferat de cei care au o orientare bună în spațiu și sunt buni, de exemplu, la citirea hărților. Ei utilizează, de asemenea, culori și structuri predefinite în asocierile pe
care le fac, se folosesc de imagini, materile vizuale, hărți (de exemplu hărți mentale în care sunt folosite imaginile în locul textului). Cel mai bun exemplu, folosit în ultima vreme
din ce în ce mai frecvent este Google maps unde locurile sunt marcate cu imagini și fotografii reale. Caracteristice pentru stilul visual sunt și așa numitele tehnici de memorare.

De obicei, putem recunoaște vizualii după culoarea hainelor deoarece potrivesc culorile foarte bine.

”Călătoria vizuală sau metoda poveștii ajută la memorarea unui conținut care nu este ușor de ”văzut”. Metoda poveștii vizuale în procedura de memorare este un bun exemplu”.
Ceea ce înseamnă, de fapt, că vizualii sunt amatori de postări pe site-uri precum http://www.wikihow.com/

Pe lângă descrierea interesantă a profesiilor, sunt și o serie de citate agreate de vizuali: Haideți să privim lucrurile diferit, Să vedem dacă ție îți iese, Nu pot să îmi imaginez prea
bine, Haideți să desenăm o diagramă sau o hartă, Aș vrea o altă perspectivă, Nu uit niciodată o față.[4]

Stilul de învățare auditiv (auditiv – muzical - ritmic)

Auditivilor le place să lucreze cu sunete și muzică. Îi recunoaștem ca fiind aceia care recunosc imediat coloana sonoră a filmelor, a emisiunilor TV sau a altor mijloace media și
reacționează la ea. Ei fredonează, bat ritmul sau fluieră. De multe ori cântă la un instrument musical și, conform http://www.learning-styles-online.com/, ei folosesc expresii de
tipul: ”sună bine”, ”îmi aduc aminte”, ”este clar și răspicat”, ”ascultă ce îți spun”, ”este foarte clar”, ”mă gâdilă plăcut la urechi”. Această tehnică de învățare poate fi ușor
combinată cu cea vizuală, ”punând accent pe conținutul auditiv atunci când facem asocieri sau folosim tehnica vizualizării.”[5]

Stilul de învățare verbal (Lingvistic)

Acest stil de învățare este caracteristic persoanelor cărora le place să citească și să scrie, să se joace cu cuvintele, cu sensurile, cu diferite sunete, în special atunci când învață
limbi străine. De exemplu, stilul de învățare dominant în cazul scriitorilor din umbră sau al editorilor este cel verbal. Fiind iubitori de citit și scris, verbalii editează texte cu
ușurință. Stilul de învățare vizual, asociat cu competențe de citire și scriere rapidă sunt de dorit într-o echipă care lucrează, de pildă, la producerea de benzi desenate. Cel mai bun
tovarăș pentru un verbal este reportofonul cu ajutorul căruia își înregistrează ideile cu scopul de a le implementa mai tarziu. Verbalii sunt, de obicei, foarte buni atunci când
trebuie să folosească un vocabular variat, expresii, metafore, etc. O abilitate foarte utilă a verbalilor este aceea de a crea scenarii, de a capta șirul gândurilor și de a-l așterne pe
hârtie. Cantitatea, în acest caz, nu contează, pentru că o propoziție notată acum se poate transforma în pagini întregi de descrieri sau, din contră, o multitudine de gânduri pot
deveni o frază.

Stilul de învățare fizic (kinestezic)

Kinestezicii sunt cei care învață repede în timp ce fac ceva cu mâinile și picioarele, în timp ce își mișcă corpul. În capitolul despre învățarea rapidă, vom explica cum sportul în aer
liber poate fi de ajutor. Trebuie, de asemenea, subliniată importanța mișcării fizice care nu reprezintă un sport – cum ar fi grădinăritul sau curățenia. Există un stereotip conform
căruia elevii/ studenții adesea își fac curățenie în cameră înainte de a începe să învețe. Dacă activitatea este un substitut pentru studiul în sine este, bineînțeles, ridicol, dar dacă
după citirea sau memorarea unei părți dintr-un material, elevii continuă procesul de învățare făcând curățenie în cameră și repetând în minte ceea ce au învățat, atunci aceasta
este o tehnică foarte utilă din sfera celor fizice. Și nu numai atât – oamenii care se plimbă în cerc în timp ce citesc o carte sunt kinestezici. Ieșitul la o plimbare sau cu câinele este,
de asemenea, o tehnică folositoare pentru a analiza lucrurile, pentru a–și limpezi mintea sau a găsi solutii. Acești oameni pot fi recunoscuți nu după citate caracteristice, ci mai
degrabă după limbajul corpului și gesturi. Mișcarea este mediul lor de lucru – în loc să citească un manual despre cum să schimbe hard-ul unui computer, mai degrabă îl
dezasamblează și îl înlocuiesc pe cel defect cu unul nou, bazându-se doar pe aspectul lui.

Stilul de învățare logico-matematic

Aici avem de-a face cu oameni care operează cu numere, care învață mai bine atunci când își grupează notițele, materialele și informația în așa fel încât să le înțeleagă. Un
stereotip ar fi specialistul IT care identifică o problemă pentru care găsește o soluție proprie, greu de rezolvat de către ceilalți. Orice descriere a muncii lor are legătură cu numere,
procente, statistici etc. Acestea nu sunt doar rezultate ale muncii lor, dar și exemple logice și resurse. Dacă folosesc liste, de orice fel ar fi ele, primele numere reprezintă o
prioritate – în timp ce, pentru vizuali, prioritatea ar fi marcată cu o culoare (roșu, de exemplu). Numerele pot fi înlocuite însă cu litere. Citatul cel mai reprezentativ pentru acest
tip de persoane este: ”Cuantifică sau dovedește!”. Pentru logici unul dintre cele mai importante lucruri este să înțeleagă logica din spatele muncii lor. Și nu doar o parte din
imaginea generală, cum fac toți ceilalți, dar și conexiunile dintre ”părțile mai mici”. Unii dintre ei pot cădea în capcană, crezându-se ei înșiși parte dintr-o mare mașinărie și, deci,
neluând în considerare nevoia de odihnă, aer proaspăt, mâncare sănătoasă etc., ceea ce un naturalist, de exemplu, nu numai că ar considera absolut normal, ci pur și simplu o
necesitate. O altă capcană ar fi subestimarea conexiunilor ilogice sau iraționale – un exemplu cunoscut, ficțional însă, este matematicianul/expert în teoria haosului Dr. Malcolm
din prima parte a cuadrilogiei “Jurassic Park”. Există și riscul de a analiza excesiv sistemele atunci când nu e cazul. Cu toate acestea, trebuie să ținem cont că logicii sunt foarte
buni în sfera lor de interes și că pot fi membri de valoare într-o echipă în ceea ce privește sarcinile lor. Dar ei nu ar trebui niciodată confruntați sau forțați să aleagă între ori – ori.
Sarcina lor ar trebui să fie exclusivă pe o dimensiune mică sau complementară pe o dimensiune mai mare. Logicii sunt, fără îndoială, buni motivatori la serviciu, ei folosind
expresii ca ”Fă-o acum”, deci sunt membri valoroși ai echipei și ar trebui să fie plasați pe poziții strategice în orice echipă.

Stilul de învățare social (interpersonal)

Acum, în era rețelelor sociale, a portalelor sau alte astfel de spații virtuale, socialii se identifică ca persoane care comunică cu alții foarte bine, atât verbal cât și în scris. Empatia
este abilitatea lor cea mai puternică - ei pot recunoaște stările, sentimentele altor persoane, le pot crește acestora motivația pe baza interacțiunilor cu ei. Există o legătură foarte
directă a stilului de învățare social cu inteligența interpersonală. Ei nu sunt, cu siguranță niște solitari. Din contră, se simt bine în sala de clasă, la cursuri – în esență, ca parte
dintr-un grup. De asemenea, pot fi identificați în afara mediului de învățare sau de muncă prin hobby-urile lor: jocuri de carți, jocuri de societate, jocuri de echipă cum ar fi
fotbalul sau voleiul etc. Expresia lor preferată este: Hai să muncim împreună. Dintre toți, socialii sunt cei care au nevoie să învețe ca să muncească, să inițieze interacțiuni și să
identifice diverse stiluri de învățare prezente într-un grup. E greu de evaluat care este stilul de învățare cel mai eficient. Evident, interacționând cu un număr mai mare de stiluri
de învățare, putem învăța mai multe. Pe de altă parte, interacțiunea nu se produce cu solitarii care nu sunt orientați spre dialog. Interacțiunea socialilor cu alte persoane poate fi și
vizuală, auditivă – din care ambele părți au de câștigat. Tehnica jocului de rol și analiza SWOT realizată în grup se numără printre activitățile preferate ale socialilor. Orice altă
activitate în grup – chiar și o simplă diagramă pe care o desenează o persoană, iar ceilalți fac sugestii prin brainstorming este un rezultat al învățării sociale. Acest tip de învățare
este o oportunitate excelentă de lărgire a orizontului pentru că avem posibilitatea de a învăța de la alte persoane cu care interacționăm pe parcursul procesului de învățare. Cât
despre provocări- socialii pot fi foarte critici privitor la opiniile sau răspunsurile celorlalți dacă doresc să aibă o percepție corectă pentru că informația care vine spre ei este, de
obicei, în cantitate mare. Dar cu măsuri de prevenire a riscurilor aferente, putem spune că stilul de învățare social permite experimentarea de versiuni diferite ale problemei,
proiectului, tezei etc.

Stilul de învățare solitar (intrapersonal)

Stilul de învățare solitar se află în legătură strânsă cu inteligența intrapersonală. Solitarii sunt adesea confundați cu introvertiții sau singuraticii. De fapt, solitarii sunt autodidacți,
foarte conștienți de nivelul lor stabilit în urma unei analize minuțioase. Foarte des, solitarii țin un jurnal. Uneori chiar două distincte: unu pentru dezvoltarea profesională si unu
pentru cea personală. Totul este supus unei analize a condițiilor în care ei pot perfoma cel mai bine. La fel ca în cazul logicilor, există riscul unei analize excesive și, în afară de
acesta, și riscul de a avea un singur punct de vedere. Solitarii pot pierde timpul căutând soluții posibile în loc să întrebe direct pe cineva care i-ar putea propune una mai ușoară.
Dar toate aceste riscuri pot fi controlate în procesul de învățare. Solitarii au, de obicei, o bună motivație, participă la ateliere de dezvoltare personală și, atunci când se întâlnesc cu
traineri sau profesori, vor să își confirme ceea ce au învățat până la acel moment. “Performerii de top din orice domeniu au adesea un bun stil solitar de învățare, pe lângă alte
stiluri dominante.”[6]

Ca profesie, pot fi autori sau cercetători și folosesc expresii de genul: ”trebuie să mă gândesc”, ”trebuie să analizez”. Din acest motiv, pot fi percepuți ca fiind persoane care lasă
totul pentru ultimul moment, dar, de fapt, dacă solitarii sunt parte dintr-o echipă pot fi folosiți ca indicatori pentru cele mai dificile soluții pentru că ei pot prevedea situații. Nu
putem subestima nici valoarea notițelor lor private și profesionale (diverse jurnale) pentru că acestea conțin descrieri de experiențe pe care, în mod normal, nu le reținem.
Autodidacții obțin cele mai bune rezultate atunci când crezurile lor personale sunt în concordanță cu țelurile profesionale – acesta este motivul pentru care sunt performeri de top.
Dintre solitari, se recrutează cei mai mulți oameni pentru care profesia este și hobby și le place ceea ce fac. De la ei vin soluțiile geniale. Jocul de rol este una dintre metodele lor
de lucru preferate. Poate părea ciudat, dar trebuie să luăm în considerare că este o metodă agreată și de sociali. Dar numai aparent. Socialii aleg din experiența celorlalți, aleg
jocurile de rol ale celorlalți. Solitarii reprezintă jocul de rol însuși, eu sunt cei care fac jocul mai multor persoane în timpul procesului de învățare sau de muncă. Ei folosesc metode
foarte dificile dar avatanjoase de ”a intra în mintea” personajului interpretat. În acest fel, autodidacții pot înțelege mai bine oamenii și problemele cu care se confruntă. Și, făcând
asta, își cresc nivelul de empatie. Cel mai bun șef/ profesor este acela care poate să înțeleagă provocările angajatului/elevului – cel puțin din punctul de vedere al
angajatului/elevului. Un alt avantaj al solitarilor este faptul că au convingeri și motivații puternice pentru a produce schimbările pe care le doresc - nu neapărat din punctul de
vedere al învățării, ci și în depășirea unor dependențe! Pentru că, așa cum știm, dependențele afectează procesul de învățare. Nu în ultimul rând, dacă solitarii sunt și vizuali, ei se
pot imagina în viitor atingându-și obiectivele, precum și felul în care se poate realiza acest lucru, într-un mod foarte grafic. Obținerea motivației de a face ceva folosind această
tehnică este pură formalitate.

[1] Traducere din http://www.learning-styles-online.com/overview/


[2] Ibid
[3] http://www.learning-styles-online.com/overview/
[4] http://www.learning-styles-online.com/style/visual-spatial/
[5] Traducere din http://www.learning-styles-online.com/
[6] Traducere din http://www.learning-styles-online.com/
1.7. ÎNVĂȚAREA ÎN GRUP / INDIVIDUALĂ
Pentru a face diferența între cele două, trebuie să răspundem mai întâi la o întrebare (Care e stilul nostru de învățare preferat?) care invariabil ne trimite la teoriile prezentate
anterior. La nivel practic, e foarte important să identificăm stilul nostru preferat de învățare, dar și stilul preferat al profesorului, tutorelui sau colegilor. Rezultatele pot fi
uimitoare, mai ales dacă descoperim că, de exemplu, stilul nostru preferat este cel individual, dar, de fapt, ca grup, într-un proiect, obținem rezultate mai bune și trebuie să
combinăm cele două stiluri. Vorbim aici de preferințele de învățare a două grupuri: elev și profesor/ tutore/ coleg care lucrează împreună și nu sunt conștienți de preferințele lor.
Unele abordări susțin pur și simplu că, deși cei care învață ar trebui încurajați să aibă un stil preferat de învățare. Totuși, pentru a obține competențe în a învăța să învețe, nu ar
trebui să se limiteze la acesta. Nu putem omite că preferințele noastre se schimbă odată cu vârsta. Și este absolut normal. Dacă considerăm că nu încetăm nicicând să învățăm, ar
trebui să explorăm cât mai multe oportunități. În acest caz, grupul țintă pentru acest tip de explorare este educarea grupului țintă în așa numitul mediu tradițional al tablei și
cretei – acest grup ar trebui încurajat să folosească mai multe stiluri moderne de învățare cum ar fi e-learning. Să ne imaginăm un șoarece de bibliotecă într-o cameră plină de
cărți. Ar fi foarte greu să-l convingem să înceapă să folosească e-book readers sau să citească cărți online. Și asta nu pentru că acest lucru presupune un anumit echipament sau o
conexiune la internet. Și nici pentru că stilul de citire sau de învățare ar fi diferit, ci pentru că o carte electronică este diferită de cea clasică. Arată diferit, se simte diferit. Dar nu
se pune problema să convingem pe nimeni să-și schimbe preferințele. Dacă nu doresc, e în regulă, dar au posibilitatea de a opta între una sau alta cu scopul de a-și lărgi orizontul
și de a fi la curent cu ultimele tendințe și tehnologii.

Pentru acest tip de experiment este util să consultăm lucrarea lui B. Huber din Vienna la https://www.icelw.org/program/ICELW%202008%20Proceedings/Papers/Huber.pdf

În partea a doua a lucrării, autorul propune un experiment interesant de descoperire care ar putea fi extins și la aplicarea noilor tehnologii la grupurile țintă care preferă stiluri de
învățare mai vechi, iar în partea a 3-a autorul se adresează celor reticenți la noua abordare și îi îndeamnă să reflecteze asupra experiențelor lor. Punând în aplicare teoriile sale,
putem ajunge la concluzia uimitoare că nu e necesar să ne schimbăm stilul de învățare, dar putem să-l combinăm cu elemente din alte stiluri, ceea ce va da naștere unei
combinații personalizate între învățarea individuală și de grup.
1.8. ABILITĂȚI DE BAZĂ NECESARE PENTRU O ÎNVĂȚARE
SUSTENABILĂ
(adaptare după: https://books.google.ro/books?
id=hyCLMdheGmwC&pg=PA12&lpg=PA12&dq=educational+obstacles+in+learning&source=bl&ots=PGct5oN6rt&sig=klfprvDen4ytJFhnINKIh9jePqQ&hl=pl&sa=X&ved=0ahUKEwico4j7w
)

Pentru a evalua ce competențe sunt necesare învățării sustenabile, auto-evaluarea sau evaluarea abilităților celui care învață poate fi făcută răspunzând la următoarele întrebări:

1. Cum pot cei din jur (familia, profesorii, tutorii, colegii) să-l ajute pe cel care învață sau cum pot lucra împreună pentru a coordona procesul de învățare?
2. Care sunt cele mai importante probleme ale elevului/studentului? (cu privire la cele enumerate în următorul subcapitol)
3. Care sunt metodele sau modelele de învățare pe care cei care învață le pot urma sau aplica pentru a-și îmbunăți procesul actual de învățare?
4. Există voință și motivație pentru învățare?
5. Ce elemente ar trebui luate în considerare pe parcursul învățării (din lista de elemente corelate cu obstacolele de bază în învățare)
6. Ce manuale, surse și indicatori se pot oferi pentru sprijinirea procesului de învățare?
7. În ce condiții se pot folosi elementele menționate la punctul nr. 6?
8. Cum se poate personaliza învățarea?
9. Care sunt dezavantajele personale ale celui care învață?
10. Care sunt greșelile frecvente identificate până acum în procesul de învățare?
11. Cum s-ar putea evalua învățarea în acest moment?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, ar trebui luate ca puncte de referință cele 8 competențe cheie ale învățării adulților.
1.9. OBSTACOLE ÎN ÎNVĂȚARE
(adaptat după: https://books.google.ro/books?
id=hyCLMdheGmwC&pg=PA12&lpg=PA12&dq=educational+obstacles+in+learning&source=bl&ots=PGct5oN6rt&sig=klfprvDen4ytJFhnINKIh9jePqQ&hl=pl&sa=X&ved=0ahUKEwico4j7w
)

Cele mai importante obstacole în învățare se pot împărți în următoarele categorii:

Sociale – putem descrie acest tip de obstacol ca mediu familial sau presiune a grupului care afectează progresul în procesul de învățare, negarea nevoilor de învățare
Educaționale – lipsa încrederii în rezultate pe parcursul învățării individuale sau în grup, lipsa modelelor potrivite pentru procesul de învățare, lipsa competențelor lingvistice
pentru a finaliza un anumit ciclu, abandon școlar timpuriu
Geografice – influența negativă a mediului înconjurător, lipsa modelelor cu educație corespunzătoare, zone izolate, acces dificil la școli și mijloace de transport, zone de război
Economice – lipsa resurselor financiare pentru a acoperi costurile de transport la școală, pentru a achiziționa manuale sau alte resurse educaționale, echipament pentru
învățare (laptop, tabletă etc), lipsa banilor pentru hrana zilnică, pentru ajutor suplimentar în învățare, pentru excursii și relaxare/activități de timp liber
Culturale – prioritate scăzută față de învățare datorată altor priorități familiale (familiile numeroase de rromi reprezintă exemplul perfect)
Medicale – boli cronice
Dizabilitate – lipsa accesului la mediul școlar, lipsa suportului specializat din cauza învățării individuale
Altele cum ar fi: lipsa timpului dedicat studiului, lipsa suportului din partea familiei, lipsa răbdării, a documentației și a resurselor, a inspirației,
stresul
1.10. EXEMPLE DE ÎNVĂȚARE – CONUL ÎNVĂȚĂRII
Un exemplu clasic de învățare este Conul învățării al lui Edgar Dale. În esență, pentru a învăța ceva eficient și durabil, e necesar să ne implicăm activ în învățare. Dacă doar citim
ceva sau ascultăm profesorul vorbind la clasă, nu vom reține foarte multe la finalul orei. Dacă, însă, ceea ce citim sau ascultăm este însoțit de materiale vizuale sau dacă avem
oportunitatea de a urmări o demonstrație, un documentar, un filmuleț, vom reține până la 50% din ceea ce ne este prezentat. Dar, împlicarea noastră de până acum este doar la
nivel pasiv. Pentru a maximiza experiența de învățare, ar trebui ca participarea noastră la clasă să fie una activă – contribuții la discuții, susținerea unor prezentări sau simularea
de experiențe reale. Abia atunci vom putea înțelege și interioriza noile cunoștințe.

Pentru a evalua de la o vârstă timpurie modul în care se formează conul învățării, putem urma exemplul învățării nonformale după whatkidscando.com cu mențiunea că se solicită
tutorelui sau părintelui să completeze evaluarea elementelor din tabel:

Abilități Abilități
Numele Abilități Calități
logico Comunicare empirice/
copilului sociale personale
matematice practice

proiect 1

proiect 2
1.11. SCHIMBĂRILE ȘI ÎNVĂȚAREA

Nu e nicio îndoială că trăim într-o lume care se schimbă foarte repede. Educația și învățarea nu sunt excluse din acest proces. Generațiile părinților și bunicilor noștri nu au fost
atât de diferite în ceea ce privește procesul de învățare. Exista un profesor, o tablă, cretă și caiete pline cu teme scrise de mână.

În funcție de țară, generația noastră este deja diferită. Diferențele majore în procesul de învățare au luat naștere odată cu căderea comunismului în tările din Europa Centrală și de
Est. Tot în funcție de tară, procesul de eliminare a metodei tablei și cretei a fost diferit ca durată dar, fără îndoială, ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de ea. Odată cu
dezvoltarea internetului, procesul de învățare s-a schimbat complet. Cel mai renumit exemplu, în acest sens, este acumualarea de cunoștințe prin memorare. Anterior internetului,
trebuia să memorăm ceea ce învățam. De la apariția internetului, trebuie doar să știm unde anume să căutăm o anumită informație. Se poate spune că acest lucru este mai ușor
acum – e mai bun, mai rapid și mai accesibil: copiii din zilele noastre nu au nevoie să învețe tabla înmulțirii pentru că au calculatoare la telefoane sau laptopuri. Și așa este! O altă
chestiune de luat în considerare este verificarea informației. Există riscul ca resursele web să nu fie corecte, iar noi trebuie să învățăm să le verificăm. Utilizarea internetului pentru
a verifica resursele web ne aduce într-un cerc închis la un moment dat. Dar totul depinde de subiect. În timpul comunismului, istoria a fost disciplina cea mai confuză și cea mai
falsificată, mai ales în țările din Europa Centrală și de Est. Istoria era parte din propagandă. Așadar, la acel moment, oamenii erau intenționat dezinformați cu privire la fapte și
evenimente și, de aceea, a fost posibil, în secolul XX, ca aceste regimuri să preia controlul. Acum, mulțumită fluxului de informații incomparabil mai bun, procesul de informare și
învățare este superior din punct de vedere calitativ. Soluțiile online fac învățarea mult mai accesibilă. Acest lucru ține, însă, de instrumentar. Toți dorim să fim informați și educați
mai bine și, ca urmare, folosim cele mai noi tendințe. Nu trebuie pierdut din vedere pericolul însă: tendințele în educație, instrumentele și abordările utilizate se schimbă atât de
repede încât este posibil să se creeze haos dacă o întreagă generație folosește instrumente atât de diferite. Motoarele de căutare a cuvintelor cheie fac procesul de învățare mult
mai ușor. Dar poate mintea și percepția noastră să țină pasul cu toate aceste schimbări? E greu de crezut. Multe dintre noile dizabilități, cum ar fi dislexia sau discalculia, dovedesc
că creierul uman nu evoluează atât de repede ca tehnologia sau sistemele pe care le folosim pentru perfecționarea învățării. Din această cauză, acum – mai mult ca niciodată,
avem nevoie de profesori instruiți și competenți, tutori, dar înainte de toate, trebuie să fim la curent cu noile stiluri de învățare, metode, instrumente. Nu în ultimul rând, trebuie
să conștientizăm care este stilul nostru preferat de învățare și să adaptăm acele instrumente la procesul de învățare pe care îl considerăm cel mai comfortabil și care ne aduce cel
mai rapid progres!

Planificarea procesului de învățare – teste practice: http://www.educationplanner.org/students/self-assessments/character.shtml


1.12. CUNOȘTINȚE, ABILITĂȚI ȘI ATITUDINE
- Marius Donțu - Schultz Development

Competența de a învăța să înveți:

”A învăța să înveți este abilitatea de a-ți organiza propria învățare, inclusiv prin managementul eficient al timpului și al informațiilor,
atât individual, cât și în grupuri. Această competență include conștientizarea propriului proces de învățare, a nevoilor, a oportunităților
și abilitatea de a depăși obstacole pentru a învăța cu succes. Această competență înseamnă acumularea, procesarea și asimilarea de
cunoștințe și abilități, precum și căutarea și folosirea de consiliere. A învăța să înveți presupune angajament în construirea pe baza
cunoștințelor anterioare și a experienței de viață, cu scopul de a aplica noile cunoștințe și abilități în contexte variate, cum ar fi:
acasă, la serviciu, la școală, la alte cursuri. Motivația și încrederea sunt cruciale în dezvoltarea competențelor.”
(traducere și adaptare din: European Communities, 2007; Hoffmann, 2008, p.8)

C1. Competența de învățare – aspecte generale

Competența – capacitatea de a realiza o sarcină cu succes; performanță măsurabilă


Competența este formată din 3 elemente: cunoștințe, abilități și atitudine.
Cunoștințele se referă la: cuvinte, idei, definiții, concepte, principii, reguli, proceduri, raționament
Abilitățile se referă la: dexteritate, precizie, finețe, fler, virtuozitate, talent.
Atitudinea se referă la: a acționa într-un anumit fel, bazat pe anumite valori.

Cunoștințe
Pentru a-ți îmbunătăți cunoștințele, trebuie să iei în considerare capacitatea cognitivă de a memora, a combina, a conecta și a
înțelege sensul informației.
De exemplu, pentru a învăța o anumită procedură de lucru, trebuie să știi fiecare pas necesar atingerii obiectivului. Așa cum, dacă
dorești să folosești un smartphone, trebuie să știi cum să îl pornești.

Abilități
Pentru a-ți dezvolta abilitățile, trebuie să iei în considerare capacitatea de a anticipa efortul necesar pentru a ajunge la un anumit
nivel. Tot timpul trebuie să exersăm pentru a ne îmbunătății abilitățile.
De exemplu, dacă dorești să-ți îmbunătățești calitățile de șofer, trebuie să exersezi parcatul mașinii, condusul pe timpul zilei și pe
timpul nopții etc.
Dacă dorești să înveți cum să mergi cu bicicleta, trebuie să ai un simț al echilibrului. Unii oameni îl au, alții nu. Dacă nu îl ai, va trebui
să exersezi atât cât e necesar pentru a putea merge cu bicicleta.
Dacă dorești să folosești o anumită aplicație de pe telefonul tău, trebuie să defilezi prin meniu folosindu-te de degete. Dacă nu ai
această abilitate, nu vei putea folosi aplicația.

Atitudine
Pentru a-ți îmbunătăți atitudinea, trebuie să fii conștient de valorile care îți generează comportamentul. Poți avea un comportament
competitiv sau de colaborare la locul de muncă, în funcție de valorile tale și de valorile și politicile organizației. Valorile sunt construite
pe experiență. De exemplu, poți realiza o sarcină cu entuziasm sau fără nicio implicare.

Niveluri de competență:

Trei niveluri de cunoștințe

(Traducere și adaptare din Klatt (1999) și Krathwahl, Bloom și Masia (1964))

Trei niveluri de abilități:


Trei niveluri de atitudine:

Cubul tridimensional al competenței este creat pe trei axe: cunoștințe, abilități, atitudine.

Exemplu de evaluare a competențelor:

Pregătirea prăjiturii Crème brûlée


Timp de pregătire: 10 minute
Timp de coacere: 30 de minute
Timp necesar: 2h și 40 de minute
Ingrediente:
6 gălbenușuri
6 linguri de zahăr alb
1/2 de linguriță esență de vanilie
2 1/2 cești de smântână
2 linguri de zahăr brun

Rețeta pentru Crème brûlée:


1. Încălziți cuptorul la 150 grade Celsius.
2. Amestecați gălbenușurile cu 4 linguri de zahăr alb și cu esența de vanilie într-un castron până amestecul devine gros și cremos.
3. Turnați smântâna într-o oală, puneți oala pe mașina de gătit și amestecați, la foc mic, până aproape începe să fiarbă. Luați-o repede de pe foc. Turnați
deasupra amestecul de gălbenușuri și bateți până se omogenizează.
4. Turnați amestecul obținut într-o oală care se pune pe aburi. Amestecați în continuare, pe aburi, până când amestecul se lipește ușor de lingură –
aproximativ 3 minute. Luați oala de pe foc și turnați amestecul într-o vas puțin adânc, rezistent la căldură.
5. Coaceți în cuptorul preîncălzit timp de 30 de minute. Scoateți din cuptor și răciți la temperatura camerei. Puneți la frigider minimum 1 oră sau peste noapte.
6. Preîncălziți cuptorul pentru coacere.
7. Într-un castron mic amestecați cele 2 linguri de zahăr alb rămase cu zahărul brun. Cerneți acest amestec peste cremă. Puneți vasul cu crema și zahărul în
cuptor. Lăsați aproximativ 2 minute, doar până se topește/dizolvă zahărul. Atenție să nu ardeți crema.
8. Scoateți din cuptor și lăsați să se răcească. Puneți la frigider până crema este din nou închegată.

(http://allrecipes.com/recipe/19165/creme-brulee/)

Exemplul nostru:

Ionică vrea să pregătească Crème brûlée pentru prima dată. Doi colegi îl vizitează în această după-amiază și vrea să facă impresie bună. Găsește rețeta pe
internet (allrecipes.com) și apoi merge să cumpere ingredientele. Apoi recitește rețeta și începe să prepare crema.
Ionică a preîncălzit cuptorul la 150 grade Celsius, a bătut gălbenușurile cu 4 linguri de zahăr alb și esență de vanilie într-un vas. A amestecat folosind o furculiță,
însă compoziția nu a devenit groasă și cremoasă.
A sunat-o pe mama lui să-i ceară sfatul. Mama l-a sfătuit să folosească un mixer la treapta 3 de viteză și compoziția a devenit groasă și cremoasă.
A urmat pașii din rețetă până la momentul când a pus la copt crema timp de 30 de minute. După cele 30 de minute, crema nu era coaptă, așa că a mai ținut-o în
cuptor încă 10 minute. Când a scos-o din cuptor, era arsă pe deasupra. A îndepărtat partea arsă și a continuat să prepare crema. A urmat toți ceilalți pași din
rețetă.
După-amiaza, colegii lui au venit în vizită și i-au dat feedback referitor la Crème brûlée.

Sarcină de lucru 1:
Trebuie să identifici nivelul de competență al lui Ionică în pregătirea desertului, bazându-te pe informația existentă.

Vom evalua împreună competențele lui Ionică de pregătire a cremei folosind următorul instrument:

Competență Cunoștințe Abilități Atitudine


Nivel 1 Nivel 2 Nivel 3 Nivel 1 Nivel 2 Nivel 3 Nivel 1 Nivel 2 Nivel 3
Competențe Bifează
X X X
de pregătire nivelul
a desertului
Crème
brûlée
Explică A găsit A lucrat atât Conformist, a
informația și individual, cât și urmat pașii
a folosit-o. A cu ajutorul din rețetă,
folosit o mamei. precum și
furculiță în Are nevoie în sfatul mamei
loc de mixer continuare de sale. Activ,
pentru ajutor și pentru că
amestecarea supraveghere – dorea să facă
cremei. a ars crema. impresie bună
asupra
colegilor.

Sarcină de lucru 2:

Acum trebuie să identifici nivelul de competență al Mariei în pregătirea desertului, bazându-te pe informația existentă:

Maria avea chef să mănânce Crème brûlée. A deschis frigiderul să vadă dacă are ingredientele necesare. Avea de toate, mai puțin smântână. Însă, avea lapte și
unt. Așa că s-a gândit să transforme laptele în smântână. A topit untul, l-a turnat peste lapte și a amestecat. A gustat amestecul și și-a dat seama că stricase
laptele. S-a supărat și s-a dus la supermarket să-și cumpere Crème brûlée.

Competență Cunoștințe Abilități Atitudine


Nivel Nivel Nivel Nivel Nivel Nivel Nivel Nivel Nivel
1 2 3 1 2 3 1 2 3
Competențe Bifează
de pregătire nivelul
a desertului
Explică
Crème
brûlée
1.13. MODALITĂȚI DE ABORDARE A ÎNVĂȚĂRII
MODALITĂȚI DE ABORDARE A ÎNVĂȚĂRII[1]

Autor: Camelia-Nadia Bran


Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad
Tinerii dețin strategii de învățare complexe, dezvoltate pe baza intereselor și aspirațiilor personale, care stimulează activarea potențialului intelectual favorizată de dezvoltarea
fizică complexă.

Analiza comparativă învățarea tinerilor-învățarea copiilor evidențiază existența, în cazul tinerilor a: (conform Șchiopu, U., Verza, E.,
1997):
unei mai mari coeziuni a capacităților de îmbinare a formelor de analiză concretă și abstractă în actul învățării,
unei mai rapide extrageri a ceea ce este important și semnificativ într-un material ce trebuie învățat; unei mai critice și pragmatice
acceptări a noului;
unei mai vizibile atitudini de refuz a ceea ce este neclar;
unei evaluări mai clare a surselor de informație, fapt ce are ca efect creșterea independenței față de acestea;
unei orientări crescute spre laturile aplicative și pragmatice ale cunoștințelor;
unei necesități mai evidente de a completa cunoștințele din diverse domenii cu abilitățile și priceperile corespunzătoare,
unei cerințe mai mari de precizare a cunoștințelor.

În analiza câtorva modalități de abordare a învățării de către tineri, am pornit de la concepția lui Entwistle, N., (1998), conform
căreia, dezvoltarea concepției despre învățare a tinerilor (de la reproducere la transformare) și dezvoltarea intelectuală (de la
dualism la relativism) sunt factori care influențează opțiunea pentru o anumită abordare a învățării și susțin argumentul că un
cursant nu abordează într-un singur mod învățarea. Alte cercetări accentuează rolul mediului educațional, ca un al treilea factor de
influență în ceea ce privește abordarea învățării. Acesta se referă la natura sarcinii de lucru, condițiile în care se va manifesta
performanța, furnizarea datelor referitoare la sarcină etc. (Bigss, J., 1987). Pornind de la aceste dezvoltări, au fost identificate trei
modalități de abordare a învățării, după cum se observă din tabelul I :

Tabelul.1 Modalități de abordare a învățării (adaptare după Biggs (1987),


Entwistle (1988) and Ramsden (1998))
Învățarea în Învățarea de Învățarea strategică
profunzime suprafață
Definiție Examinarea ideilor și Acceptarea Orientarea procesului de
faptelor noi se noilor fapte și învățare al studenților
realizează în mod critic idei se face în spre maximizarea
acestea fiind integrate mod necritic, performanței academice
în structurile cognitive acestea fiind obiectivată în notă.
existente. Se stabilesc înmagazinate
numeroase conexiuni izolat,
între concepte. nerelaționat cu
sistemul
cognitiv al
subiectului.
Caracteristici Căutarea înțelesului, a Se bazează pe Se folosește atât
semnificației memorarea memorarea mecanică, cât
Este centrată pe mecanică. și învățarea cu sens, în
conceptele ancoră și Se centrează funcție de natura
pe rezolvarea de pe semne sarcinilor de evaluare.
probleme pe baza exterioare
conceptelor. (textul în sine)
și pe
rezolvarea de
Participarea activă. probleme pe Utilizarea metodelor de
Realizarea distincției baza aplicării studiu organizate,
între argument formulelor. sistematice pentru a
(teoretic) și evidență obține cea mai mare notă
(empirică). Receptarea posibilă.
pasivă a Existența a două centre
informației. de interes – conținutul
Realizarea de Eșec în a academic și cerințele
conexiuni între diferenția procesului de evaluare.
module/capitole/unități principiile de
tematice diferite. exemple.

Tratarea
Relaționarea separată a
cunoștințelor noi și unor părți ale
anterioare unor module,
Legarea conținutului cursuri,
cursului de viață de zi programe.
cu zi.

Conținuturile
noi nu se
construiesc pe
scheletul celor
existente.
Conținutul
cursului este
văzut doar ca
un material de
învățat pentru
examen.
Stimulată Curiozitatea intrinsecă
de față de Alegerea
cursanți subiect/temă/curs disciplinelor/specializărilor
prin: la care se obțin cu
ușurință note mari.
Motivație extrinsecă.

Dorința de a se Dorința de a obține note


descurca bine și cât mai mari și alte
angajarea mentală, stimulente externe (burse
motivația puternică etc.)
față de activitatea de Aspirația spre succes.
învățare

Atenția orientată spre


Existența cunoștințelor cerințele profesorului și
anterioare adecvate spre evaluare.
care creează o
fundație solidă pentru
cele noi. Managementul eficient al
timpului și utilizarea unor
Disponibilitatea tehnici de învățare
temporală de a-și eficiente.
urma interesele printr-
un bun management al
timpului. Viziune pragmatică
asupra învățării și
Experiențele educației
educaționale pozitive Orientarea spre rezultate.
care au dus la
încredere în abilitatea
proprie de a înțelege și
de a reuși.
Stimulată Demonstrarea unui Transmiterea Oferirea feedback-ului
de interes personal față dezinteresului numai prin note/puncte.
formatori de subiect/temă/curs. sau chiar a
prin unei atitudini
negative față Neconștientizarea faptului
de disciplină/ că mediul educațional pe
Prezentarea structurii conținut. care îl creează și
cursului. coordonează stimulează
Prezentarea alegerea unui anumite
conținutului abordări a învățării de
astfel încât către tineri.
Asigurarea unui timp acesta sa fie
suficient pentru perceput ca o
înțelegerea serie de fapte
conceptelor cheie. și idei
Relaționarea necorelate.
materialului nou cu
ceea ce cursanții
cunosc și înțeleg deja. Accentuarea Crearea unui mediul
Confruntarea parcurgerii educațional concurențial.
concepțiilor greșite ale întregii materii
cursanților. în detrimentul
Implicarea studenților aprofundării.
în învățarea activă. Graba de a
Folosirea evaluărilor acoperi prea
care solicită atât mult conținut.
gândirea, cât și idei.
Crearea unui
mediu
educațional
care le permite Valorizarea și aprecierea
Nepedepsirea cursanților să cursanților care obțin
cursanților care rămână pasivi. note mari.
greșesc și Evaluarea
recunoașterea informațiilor
efortului. izolate (prin
Constanța și întrebări cu
corectitudinea în a răspuns scurt).
evalua rezultatele Existența unui
declarate ale învățării, ciclu de
stabilind astfel evaluare pe
încrederea reciprocă. perioade
scurte.

Crearea unei
anxietăți
nepotrivite sau
a
sentimentului
eșecului prin
afirmații
descurajatoare
sau prin
suprasolicitare.

Instrumentul care poate fi utilizat pentru identificarea modalității proprii de abordare a învățării este Chestionarul ”Abordarea
învățării și inventarierea abilităților de studiu”(AIIAS). Acesta este este o adaptare a chestionarului „Approaches and Study Skills
Inventory for Students” (ASSIST) ASSIST are la bază chestionarul ASI (Approaches to Studying Inventory) dezvoltat de Entwistle,
N.și Ramsden, P.R., în 1981, destinat abordării învățării studenților. Chestionarul este construit pe trei secțiuni:

Secțiunea A- Concepția despre învățare. În cadrul acestei secțiuni există 6 itemi care descriu o anumită concepție despre învățare,
itemii a,c,e se consideră a descrie învățarea orientată spre reproducere, iar itemii b,d,f se referă la învățare ca înțelegere și
dezvoltare.

Secțiunea B- Abordarea învățării conține în varianta ASSIST 52 de itemi, care la interpretare, vor fi grupați în trei categorii: abordare
în profunzime, abordare de suprafață și abordare strategică. Pentru fiecare modalitate de abordare, itemii pot fi grupați în mai multe
subscale, unele principale, definitorii pentru categoria respectivă iar altele complementare

Secțiunea C- preferința pentru diferite tipuri de cursuri și stiluri de predare conține 5 itemi grupați în scala „favorizarea înțelegerii”-
itemii b,c,f,g și patru itemi care pot fi incluși în scala „transmiterii informației”- itemii a,d,e,h.

Chestionarul poate fi accesat la următorul link:


http://www.etl.tla.ed.ac.uk/questionnaires/ASSIST.pdf

Câteva instrumente pentru gestionarea propriei învățări:

Jurnalul de reflecție. Acesta poate fi completat de către fiecare cursant la începutul, pe parcursul și la finalul activității de realizare
a unui proiect, prezentare, studiu de caz, cursanții având posibilitatea de a elabora, în urma procesului de reflecție, răspunsuri
deschise referitoare la activitățile de planificare, monitorizare și evaluare a propriei activități de învățare.
Acesta este un instrument de lucru menit să vă eficientizeze procesul de învățare prin metoda studiului de caz. (poate fi proiect,
prezentare etc)

Sunteți invitați să completați cele trei rubrici ale tabelului după cum urmează: prima coloană înainte de a începe elaborarea studiului
de caz, coloana a doua pe parcursul realizării sarcinii, iar a treia coloană după ce ați prezentat studiul de caz. Întrebările propuse de
noi sunt menite a va ghida în completarea celor trei rubrici, însă aveți libertatea de a nota orice altceva considerați relevant.

Tabelul 2: Exemplu de Jurnal de reflecție pentru un studiu de caz/ proiect/prezentare (adaptare (adaptare după Lista de inventar a
reglării metacognitive de Schraw 1998 și Glava, A., 2007- Teza de doctorat)

Planificare Monitorizare Evaluare


Ce urmăresc în 1. Sunt pe drumul Mi-am atins obiectivele
realizarea studiului de corect spre atingerea de învățare? Care sunt
caz? Care sunt obiectivelor? Care sunt dovezile în acest sens?
obiectivele mele? dovezile în acest sens? Ce a funcționat bine în
Care sunt aspectele 2. Am luat în elaborarea și
cele mai dificile ale considerare toate prezentarea cazului?
sarcinii? variantele de Ce nu a funcționat?
Ce informații dețin documentare și Aș proceda diferit data
deja în legătura cu elaborare a cazului? viitoare? Cum anume?
tematica cazului? 3.Abordez eficient Sunt mulțumit de
De ce informații și sarcina de învățare activitatea desfășurată
strategii am nevoie (realizez obiectivele cu
pentru a putea consum optim de
elabora cazul? resurse)
De cât timp și de ce 4. Este necesar să
resurse voi avea operez modificări în
nevoie? planul inițial?
Cum voi proceda? Ce
pași voi urma în
realizarea sarcinii?

Semaforul bilanț al activităților proprii este un instrument care facilitează procesele complexe de autoanaliză a demersurilor
întreprinse în învățare, în rezolvarea unor probleme sau sarcini de lucru, de judecare a aspectelor reușite și nereușite, precum și
anticiparea unor posibilități de ameliorare ulterioară.

Semaforul –bilanț al activităților proprii (adaptat din Mogonea, F., în Joița, E., 2007, pag.354)

Roșu: Aspecte nereușite. Ce nu a funcționat?


Galben: Posibilități de optimizare.
Verde: Aspecte reușite.

Abordarea în profunzime a învățării, dar mai ales abordarea strategică, presupun o bună priză de conștiință a subiectului învățării
asupra sarcinii de lucru, a modalităților acționale pe baza cărora acestea pot fi rezolvate eficient, implică din partea cursantului bune
cunoștințe și abilități de planificare, monitorizare și evaluare a resurselor și proceselor implicate în învățare.

Contemplo Cog…

Colectează caietul de notițe!

Bibliografie:
1. Biggs, J., (1987), Student approaches to learning and studying, research monograph, Australian Council for Educational
Research, Radford House
2. Bradford, K. (2004). Deep and Surface Approaches to Learning and the Strategic Approach to Study in Higher Education; Based
on Phenomenographic Researc.www.arasite.org/guestkb.htm.
3. Bran, C. (2012). Repere pentru o învățare eficientă,.Editura Universitatii“Aurel Vlaicu”. Arad.
4. Dumitru, I.Al. (2001). Educație și învățare. Editura Eurostampa, Timișoara.
5. Entwistle, N., (1988), Motivational factors in students’ approaches to learning, în: „Learning strategies and learning styles”,
edited by R. R. Schmeck. New York: Plenum Press. pp. 21-49
6. Entwistle, N. (2000). Promoting Deep Learning Through Teaching and Assessment: Conceptual Frameworks and Educational
Contexts. Paper presented at the TLRP Conference, Leicester (www.ed.ac.uk/etl/ publications.html.
7. Glava, A. (2007). Metacogniția și optimizarea învățării.Teză de doctorat, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
8. Joița, E., (2002), Educația cognitivă, Fundamente. Metodologie, Editura Polirom, Iași
9. Knowles, M.S. (1984). Andragogy in action..San Francisco: Jossey-Bass.
10. Marton, F., Saljo, R. (1984). Approaches to learning, in Marton, F., Hounsell, D., Entwistle, N.(1984). The experince of
learning.Edinburgh:Scottish Academic Press.
11. Mashisi,M.K., Rabin, C.E., (1999), A study of the approaches to learning, engagement with the learning context and
conceptualization of learning of a group of fourth year accounting students, HERDSA Annual Ineternational Conference, Melbourne,
12-15 July, 1999
12. Ramsden, P., (1998) Learning to teach in higher education. London and New York: Routledge
13. Tait, H., Entwistle, N.J., & Mc Cune, V., (1998), ASSIST: a reconceptualisation of the Approaches to Studying Inventory, în C.
Rust (ed.) „Improving students as learners” Oxford: Oxford Brookes University, The Oxford Centre for Staff and Learning
Development
14. Șchiopu, U., Verza, E., (1997) Psihologia vârstelor, ciclurile vieții, E.D.P.-R.A., București
15. www.socioplus.eu

Parte din acest material a fost publicat, în limba engleză, în:


1. Roman, A.F., Bran, C.N. (2015). The relation between prospective teachers’ beliefs and conceptions of learning and their academic performance in Procedia - Social and
Behavioral Sciences, SBSPRO26350, PII:
S1877-0428(15)05591-3, 10.1016/j.sbspro.2015.11.244, Volume 209, 3 December 2015, Pages 439-446
2. Bran, C, (2015), Promoting a deep approach of learning through curriculum adjustment. The example of social work students of Aurel Vlaicu University of Arad, in Journal
Plus Education, ISSN: 1842-077X, E-ISSN (online) 2068 – 1151, Vol.XIII(2015), nr.2, pp.260-267
3. Bran, C., (2014), Strategies for developing a deep approach of learning in higher education în Educația Plus/Journal Plus Education Vol. 11 (2014), Nr. 2 Ed. Universității
„Aurel Vlaicu”, Arad, ISSN: 1842-077X