Cursul V

Izvoarele dreptului

1. Noțiune
Izvoarele dreptului (sursele dreptului) reprezintă modalitățile specifice
de exprimare a dreptului.
Izvoarele dreptului cunosc două accepțiuni: vorbim despre izvoarele ale
dreptului în sens material și despre izvoare ale dreptului în sens
formal.
Izvoarele materiale ale dreptului
Izvoarele materiale ale dreptului mai sunt denumite și izvoare reale și
reprezintă realitățile exterioare dreptului, realități care determină
acțiunea legiuitorului.
Sunt considerate izvoare materiale ale dreptului:
 Factorii de configurare a dreptului: cadrul natural, cadrul social-
politic și factorul uman
 Dreptul natural și rațiunea umană
 Conștiința juridică
Izvoarele formale ale dreptului
Reprezintă forme de exprimare a normei de drept și cunosc mai multe
clasificări:
a) Izvoare scrise (actul normativ) și izvoare nescrise (obiceiul juridic)
b) Izvoare oficiale (legea, jurisprudența) și izvoare neoficiale
(obiceiul, doctrina)
c) Izvoare directe (actul normativ) și izvoare indirecte (obiceiul)
Izvoare creatoare (legea, cutuma) și izvoare interpretative (doctrina,
jurisprudența)
1. Obiceiul juridic (cutuma)

Este cel mai vechi izvor de drept, care apare în treapta primitivă de
dezvoltare a societății. Obiceiul este rezultatul experienței de viață a
unei comunități, astfel: oamenii aplică reguli în procesul interacțiunii
lor, și pe cale de repetiție, ajung la convingerea că legea este utilă și
necesar a fi urmată de către toți.
Pentru ca un obicei să devină izvor de drept trebuie îndeplinite două
condiții: una materială, constând într-o practică îndelungată și o
condiție subiectivă, psihologică, fiind percepută ca având caracter
obligatoriu
2. Doctrina
Doctrina cuprinde analizele, investigațiile și interpretările pe care
specialiștii le dau fenomenului juridic. Aceste interpretări îl ajută pe
legiuitor sau pe judecător în procesul de creare sau de aplicare a
dreptului. Totuși, interpretarea legii prezentată într-o lucrare de
specialitate sau propunerea unei anumite legi nu reprezintă izvor de
drept și nu impun vreo obligație legiuitorului sau judecătorului
3. Jurisprudența
Prin jurisprudență înțelegem ansamblul soluțiilor judecătorești
date într-un anumit Stat ,în acest sens, jurisprudența nu reprezintă
izvor de drept.
Ca izvor de drept, jurisprudența se reduce la precedentuljudiciar.
La noi în țară, practica judiciară reprezintă un autentic izvor de
drept în situația deciziilor Curții Constituționale prin care se declară
neconstituționale diferite prevederi ale legii în vigoare și deciziile pe
care Înalta Curte de Casație și Justiție le dă în interesul legii.
De asemenea, izvor de drept reprezintă și deciziile Curții Europene a
Drepturilor Omului pronunțate în cauzele la care România este parte.
4. Legea
Legea reprezintă principalul izvor de drept în sistemul romano-
germanic.
În sens larg, prin lege înețelegem orice act normativ adoptat sau emis
de autoritățile publice, iar în sens restrâns prin lege înțelegem doar
actele normative adoptate de Parlament. Legile constituționale se
adoptă de către Parlament cu o majoritate calificată de dou treimi,
legile organice se adoptă cu o majoritate absolută iar legile ordinare cu
o majoritate simplă.Legea este o reglementare juridică primară
Izvoarele dreptului Uniunii Europene
Izvoarele dreptului Uniunii Europene sunt primare, secundare și
complementare.Izvoarele primare cuprind tratatele fondatoare ale
Uniunii Europene, respectiv Tratatul privind Uniunea Europeană și
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care repartizează
competențele între Uniune și statele membre, fundamentează puterea
instituțiilor și stabilesc cadrul juridic în care instituțiile UE pun în
aplicare politicile europene. Tratatele sunt aprobate, semnate și
ratificate de toate statele membre.
Izvoarele secundare cuprind:regulamentul, directiva, decizia, avizele,
recomandările, precum și așa-numitele acete atipice.Din categoria
izvoarelor secundare mai fac parte acordurile internaționale semnate
între UE, pe de-o parte, și o țară sau o organizație terță pe de altă
parte,acordurile între statele Membre, acorduri interinstituționale între
statele membre UE.
Izvoarele complementare au în vedere dreptul care nu este prevăzut în
tratate, dar care cade sub incidența jurisprudenței Curții de Justiție, a
normelor de drept internațional sau principiilor generale ale dreptului