Apartenenţa unei opere la genul dramatic

Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor literare, în versuri sau în proză, scrise
sub formă de dialog, destinate a fi reprezentate pe scenă, opere în care autorul se exprimă
în mod indirect, prin intermediul personajelor antrenate în derularea unor evenimente.
Creaţia dramatică impune anumite limite în ceea ce priveşte amploarea în timp şi în spaţiu
a acţiunii prezentate.
Fragmentul selectat din opera „...”, de ...., aparţine genului dramatic, deoarece
întruneşte particularitãţile enunţate anterior.
În primul rând, în deschidere, apare o listă cu numele personajelor şi cu precizări
privind ocupaţia acestora. Ex.... Ca în orice piesă de teatru, textul este divizat în .....acte
care, la rândul lor, cuprind mai multe scene delimitate prin intrarea sau plecarea unor
personaje, schimbarea decorului; prin aceste diviziuni, se structurează subiectul operei:
ex.... Fragmentul dat face parte din scena ...., actul ...., în care... (Se povesteşte) Scena
surprinde o singură întâmplare, într-un cadru neschimbat; ex...... Textul dramatic conţine
indicaţii scenice / didascalii, între paranteze, prin care autorul oferă sugestii privind jocul
actorilor, aranjarea decorului; acestea reprezintă singurele intervenţii ale autorului în text.
(ex.:...)
În al doilea rând, acţiunea oricărei piese de teatru se dezvoltă în jurul unui conflict
dramatic, urmărind situaţii, pasiuni, caractere, apărute pe parcursul desfăşurării
subiectului; conflictul dramatic este similar cu intriga dintr-un text epic. Întâmplările nu
sunt relatate, ci se desfăşoară în faţa spectatorilor/cititorilor. Personajele textului dramatic
sunt prezentate la începutul operei cu detalii privind identitatea lor. Ex......Acestea
comunică prin intermediul dialogului, printr-un schimb de replici care contribuie la
caracterizarea lor prin mijloace specifice. Tonul, poziţia, mimica, gesturile acestora,
precizate prin indicaţiile scenice, aflate între paranteze, devin mijloace în portretizarea
personajelor. De asemenea, celelalte moduri de expunere, naraţiunea şi descrierea, au un
rol secundar, fiind prezente în indicaţiile scenice. (O altă modalitate de comunicare este
monologul dramatic, constând în intervenţia amplă a unui personaj aflat singur sau
făcând abstracţie de celelalte personaje de pe scenă. Se notează de obicei cu indicaţia
,,aparte’’. Tehnica aparte-urilor este frecventă în dramaturgie, rolul monologului fiind acela
de a dezvălui gândurile personajului şi părerile lui despre ceilalţi.)
În concluzie, având ca principal mod de expunere dialogul, un conflict puternic şi
prin prezenţa indicaţiilor scenice, fragmentul dat aparţine genului dramatic.