Sunteți pe pagina 1din 7

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE DREPT

Rezumatul tezei de doctorat


„PROTECŢIA JURIDICĂ A SECRETULUI COMERCIAL”

Coordonator ştiinţific:
Prof. univ. dr. CORNELIU BÎRSAN

Doctorand:
Asist. univ. RĂZVAN DINCĂ

În raport cu venerabilele instituţii ale dreptului civil clasic, drepturile de proprietate


intelectuală au apărut târziu în lumea conceptelor juridice. Ideea ca valoare de schimb este
un construct al modernităţii. Nevoia de protecţie juridică a acestei valori a fost determinată
în mod fundamental de progresul tehnologiei. În urma acestui progres, relaţiile sociale
legate de creaţie s-au multiplicat, diversificat, complicat şi sofisticat într-o asemenea
măsură încât societatea a resimţit necesitatea disciplinării lor juridice. Protecţia prin drept a
creaţiei intelectuale, oferind recunoaştere socială şi beneficii economice, a constituit la
rândul său un stimul pentru dezvoltarea proceselor creative la scară largă, devenind astfel
ea însăşi un factor al progresului tehnologic şi cultural. În acest fel, dreptul proprietăţii
intelectuale şi realitatea socială căreia i se aplică devin fiecare element cauzal în
dezvoltarea celeilalte într-o spirală evolutivă ce a garantat dreptului proprietăţii intelectuale
o poziţie tot mai vizibilă în spaţiul juridic iar obiectului său de reglementare o penetrare
rapidă în circuitul valorilor economice.
Privind dreptul românesc, conceptul juridic de « secret comercial » pare unul dintre
produsele cele mai recente ale acestei evoluţii. În legislaţia română, acest concept a fost
introdus prin Legea nr. 298/2001, care a implementat art. 39 din Tratatul privind aspectele
drepturilor de proprietate industrială legate de comerţ, text care preia la rândul său o
noţiune îndelung cristalizată în ţările dezvoltate mai ales în Statele Unite ale Americii unde
o jurisprudenţă deosebit de bogată a condus la stabilirea unui regim juridic extrem de
detaliat.
În schimb cu privire la mecanismul de protecţie, modelul american întemeiat pe
caracterizarea secretului comercial ca bun nu a mai fost preluat, ci s-a preferat protecţia sa
indirectă, similar dreptului continental şi, mutatis mutandis, chiar dreptului britanic. În
fine, în ceea ce priveşte transmisiunea contractuală şi interferenţa cu drepturile de
proprietate intelectuală, noua lege a secretelor comerciale nu a conţinut prevederi exprese
astfel încât transmiterea contractuală a secretelor a rămas sub imperiul paradigmelor
clasice ale dreptului nostru inspirate din dreptul continental, în principal din dreptul
francez. Constatând diversitatea surselor de inspiraţie ale dreptului pozitiv român, am fost
necesară evidenţierea sensului şi consecinţelor pe care noţiunile ”importate” în dreptul
nostru îl au în ţările ”exportatoare” prin folosirea abundentă a literaturii şi practicii
judiciare din aceste ţări.
În al doilea rând, diversitatea surselor a permis numai arareori preluarea tale quale
a soluţiilor din ţările de origine ale instituţiilor juridice analizate. În vederea asimilării
acestor soluţii în cadrul conceptual al dreptului român şi armonizării lor în raport chiar cu
diversitatea surselor acestui cadru conceptual a fost nevoie de un efort de adaptare,
conexare şi reinterpretare care să conducă în final la determinarea unei structuri coerente a
protecţiei juridice a secretului comercial.
Deşi întemeiat pe o insistentă examinare a dreptului străin, acest studiu nu este
totuşi un studiu de drept comparat. Metoda comparativă reprezintă doar unul dintre
instrumentele utilizate pentru atingerea obiectivelor acestui studiu, şi anume determinarea
trăsăturilor generale ale protecţiei juridice a secretelor comerciale în dreptul românesc. De
aceea, referinţele străine nu vor depăşi decât arareori stadiul microcomparaţiei. La acest
nivel, se poate totuşi constata o remarcabilă apropriere a soluţiilor de detaliu pornind totuşi
de la baze fundamental diferite de la un sistem de drept la altul.
Având în vedere noutatea textelor care dau substanţă reglementării, este necesar ca
printre principalele metode utilizate în acest studiu să se afle şi metoda hermeneutică. Ca
orice teză de drept, întregul nostru studiu este un eseu de interpretare; el este o continuă
căutare şi încercare de desluşire a aspectelor obscure ale cele câteva texte referitoare la
secrete comerciale din Legea pentru combaterea concurenţei neloiale şi din alte
reglementări incidente.
Studiul reprezintă de asemenea o încercare de utilizare corelată a metodelor
inductivă şi deductivă.

2
Sub primul aspect, reglementarea secretului comercial în cadrul combaterii
concurenţei neloiale suscită necesitatea ca în vederea determinării regimului general de
protecţie, aplicabil şi în afara raporturilor de concurenţă, să se procedeze inductiv. Astfel,
pornind de la cazurile expres reglementate în Legea nr. 298/2001, se vor obţine soluţii
generale iar acestea vor fi prelucrate prin eliminarea acelor trăsături care sunt determinate
de incidenţa soluţiilor în cadrul raporturilor de concurenţă. Se va identifica astfel, pornind
de la cazuri particulare regimul juridic general al protecţiei secretului comercial în dreptul
românesc.
Sub al doilea aspect, pentru stabilirea naturii juridice a acestui regim de protecţie,
va fi necesară o fixare a sistemelor de referinţă, respectiv a categoriilor de protecţie
juridică a intereselor individuale prin dreptul obiectiv. Pe această bază, vom putea califica
natura juridică a protecţiei secretelor comerciale spre a deduce din această natură anumite
trăsături ale regimului juridic al acestei protecţii pe care legea nu le prevede în mod expres.
Primul titlu al tezei este consacrat conceptului juridic de secret comercial (p. 25-69)
Secretul comercial se defineşte ca o informaţie care are caracter confidenţial, caracter pe
care deţinătorul a luat măsurile rezonabil necesare pentru a-l păstra şi din care informaţia în
cauză îşi extrage valoarea economică. Întrucât se află printre cei puţini care stăpânesc
informaţia deţinătorului secretul comercial are un avantaj asupra celor care nu-l cunosc
întrucât pe baza acestei informaţii poate face ceva ce alţii nu pot face, ori poate face ceva
mai bine, mai repede ori mai ieftin decât ceilalţi.
Din dispoziţiile Legii nr. 298/2001 se deduce că această valoare economică nu este
protejată prin intermediul unui drept subiectiv. Nu orice dobândire, folosire sau divulgare
de către terţi a informaţiilor protejate ca secrete comerciale este ilicită în sine, ci numai
acele acte care vizează sunt ilicite datorită mijloacelor prin care secretul comercial a fost
ieşit de sub controlul deţinătorului legitim. În consecinţă, aceeaşi informaţie obţinută prin
cercetare proprie ori prin inginerie inversă poate fi folosită în mod liber, ceea ce este
esenţial din perspectiva funcţiunii economice a secretelor comerciale întrucât se asigură
astfel prezervarea unui mediu tehnologic competitiv.
Secretul comercial este ocrotit numai prin intermediul protecţiei juridice indirecte a
intereselor legitime ale deţinătorului de a exploata informaţia în regim de secret. (p. 77-
123). Spre deosebire de protecţia directă, ce se asigură prin intermediul dreptului subiectiv,
care reprezintă o prerogativă condiţionată şi determinată, protecţia indirectă se realizează
prin intermediul obligaţiei generale şi abstracte de a nu vătăma pe altul, obligaţie care

3
stabileşte limitele între sferele de libertate individuală în virtutea căreia fiecare subiect de
drept îşi poate urmări propriile interese legitime.

Numai unele drepturi subiective comportă un raport juridic intern opus unui subiect
pasiv determinat. Aceste drepturi subiective reprezintă intruziuni în libertatea subiectului
pasiv determinat, intruziuni admise de dreptul obiectiv fie în virtutea manifestării de voinţă
a acestui subiect care este ea însăşi o manifestare a libertăţii, fie ca sancţiune în cadrul unui
raport juridic de răspundere în care subiectul pasiv trebuie să repare consecinţele unei
atingeri aduse anterior libertăţii ori drepturilor subiectului activ. În primul caz, subiectul
pasiv răspunde contractual; în cel de-al doilea caz răspunde delictual.
Atât dreptul subiectiv cât şi libertatea individuală comportă însă un raport juridic
extern, întrucât sunt inviolabile în sensul că sunt garantate de dreptul obiectiv astfel încât
nici un alt subiect de drept nu le poate aduce atingere. Inviolabilitatea este marca protecţiei
juridice şi de aceea ea caracterizează atât protecţia directă, cât şi protecţia indirectă. Orice
atingere adusă inviolabilităţii dă naştere unui raport juridic de răspundere în conţinutul
căruia intră dreptul la acţiune în virtutea căruia titularul dreptului ori libertăţii lezate poate
obţine din partea justiţiei condamnarea celui vinovat de încălcare la repararea prejudiciului
cauzat. În cazul dreptului subiectiv, caracterul ilicit al faptei rezultă direct din atingerea
adusă dreptului subiectiv; în cazul libertăţii, pe lângă atingerea unui interes legitim trebuie
stabilit că această atingere s-a efectuat prin încălcarea unei norme de drept obiectiv de
determinare a limitelor dintre libertăţi.
Întrucât secretul comercial este ocrotit numai prin intermediul libertăţii economice
generale, interesele deţinătorului legitim legate de secretul comercial sunt protejate numai
indirect, prin regulile răspunderii civile delictuale, fie că este vorba despre o răspundere
civilă delictuală calificată, ca în cazul acţiunii în concurenţă neloială (p. 159-192), fie de
răspunderea civilă delictuală de drept comun (p. 192-245). Fapta ilicită care generează
raportul de răspundere prin atingerea intereselor legitime ale deţinătorului secretului
comercial poate fi prevăzută în diferite legi speciale, poate consta în dobândirea secretului
comercial prin înlăturarea ilicită a mijloacelor de secretizare folosite de deţinătorul legitim,
ori în folosirea sau divulgarea informaţiei de către o altă persoană decât deţinătorul legitim
care cunoaşte natura sa confidenţială.
Această persoană, denumită deţinător cu titlu confidenţial al secretului comercial
are îndatorirea generală şi abstractă de a nu vătăma pe altul, îndatorire care, în
circumstanţele date, se concretizează într-o obligaţie de confidenţialitate faţă de deţinătorul

4
legitim al secretului. Obligaţia menţionată nu are natură patrimonială. Ca simplă
manifestare a îndatoririi generale de a nu vătăma pe altul, ea are natura unei limite dintre
libertatea deţinătorului legitim de a-şi proteja informaţia de valoare economică în calitate
de secret comercial şi libertatea deţinătorului cu titlu confidenţial de a comunica sau utiliza
informaţiile pe care le cunoaşte. Întrucât este o limită a libertăţii, această obligaţie este
intransmisibilă ca şi însăşi libertatea. În schimb, comunicarea secretului comercial poate
conduce la multiplicarea pasivă sau activă a obligaţiei extra-contractuale de
confidenţialitate întrucât presupune interacţiunea între sferele de libertate a tot mai multor
subiecţi de drept.
Obligaţia de confidenţialitate poate fi asumată însă şi prin contract, caz în care ea
are natura patrimonială a unui drept de creanţă, intruziune asumată de debitor în libertatea
sa de acţiune. Creanţa de confidenţialitate este intuitu personae din punct de vedere pasiv.
Ea poate fi şi implicit atunci când la data încheierii contractului părţile au cunoscut natura
şi obiectul informaţiilor a căror transmitere era presupusă de executarea contractului
precum şi caracterul lor confidenţial. Dacă dobânditorul informaţiei a aflat despre
caracterul confidenţial al acesteia ulterior încheierii contractului, atunci obligaţia se
confidenţialitate se naşte din deţinerea informaţiei cu titlu confidenţial pe teren delictual şi
numai în măsura în care executarea ei nu l-ar împiedica pe dobânditor să utilizeze
informaţia primită potrivit scopului pentru care a contractat şi care era cunoscut
transmiţătorului la data încheierii contractului.
Nefiind, în virtutea legii, obiectul apropriaţiunii prin intermediul drepturilor
subiective patrimoniale, valoarea economică pe care o reprezintă secretul comercial nu este
un bun (p. 135-152). În consecinţă, această valoare economică nu se poate transmite prin
succesiune ori prin acte translative între vii ori pentru cauză de moarte. Ea nu poate face
obiectul unui contract de locaţiune sau garanţie, nu face parte din masa bunurilor falitului
şi nu poate fi executată silit, putând intra în gajul general al creditorilor chirografari numai
în cadrul fondului de comerţ care, în calitate de universalitate de fapt poate îngloba şi
valori economice de fapt care nu sunt bunuri.
Aceasta nu înseamnă că valoarea economică reprezentată de secretele comerciale
nu poate face obiectul comerţului juridic. (p. 326-415). Această valoare economică poate fi
transferată prin intermediul contractelor care prevăd comunicarea şi uneori utilizarea ori
autorizarea utilizării secretului comercial. Contractul tipic care permite acest efect este
contractul de comunicare a secretului comercial, care întrucât presupune asumarea cu titlu
oneros a unei obligaţii de a face are natura juridică a unui contract de antrepriză de lucrări.

5
Efectele contractului de comunicare a secretului comercial pot fi grupate în trei
categorii:
‰ efecte esenţiale, fără de care contractul nu poate fi calificat drept contract de
comunicare, este vorba despre obligaţia de comunicare a transmiţătorului şi obligaţia
beneficiarului de a plăti remuneraţia
‰ efecte tipice, care decurg, cu titlu supletiv, din specificul efectelor esenţiale şi, prin
urmare, sunt de natura contractului de comunicare, şi anume obligaţia de garanţie a
transmiţătorului şi obligaţiile de confidenţialitate ale ambelor părţi
‰ efecte incidentale, pe care contractul de comunicare le generează numai dacă părţile le-
au prevăzut expres sau dacă sunt prevăzute de legi speciale, şi anume obligaţia de celor
părţi de a comunica perfecţionările, obligaţiile negative care le limitează folosinţa
secretului transmis şi eventuala transmitere a dreptului de proprietate intelectuală ori a
dreptului de a-l obţine.
Acest ultim aspect incidental în obligaţia de comunicare a secretului comercial
reprezintă un aspect al interferenţei dintre protecţia juridică indirectă a secretului comercial
şi protecţia juridică directă pe care drepturile de proprietate intelectuală o asigură unora
dintre informaţiile secrete cu caracter creativ. În cazul invenţiei (p. 248-305), tipologia
acestei interferenţe comportă alternativa pe care titularul o are între cele două tipuri de
protecţie, cumul lor succesiv ori orizontal, atunci când titularul de protecţie a optat în parte
pentru brevetare ori chiar conflictul protecţiilor atunci când invenţia este exploatată în
regim de secret comercial de către o altă persoană decât aceea care a solicitat brevetul.
În cazul celorlalte creaţii industriale (p. 306-311), al căror aport tehnologic este mai
redus şi care sunt net mai vulnerabile la procedeele de inginerie inversă, protecţia
alternativă, cumulul orizontal şi protecţia conflictuală descresc în importanţă şi frecvenţă,
în schimb cumulul succesiv comportă aspecte particulare care au fost analizate.
În fine, opera literar-artistică este o modalitate prin care personalitatea autorului se
comunică publicului. Aşadar, mai mult decât invenţia opera literar-artistică este destinată
comunicării publice, iar prerogativele dreptului de autor sunt orientate către o asemenea
comunicare. De aceea, protecţia prin secret a operei literar artistice este atipică deşi, de la
crearea operei ea se cumulează în mod necesar cu protecţia conferită de dreptul de autor (p.
311-325).
Relaţia cu protecţia drepturilor de proprietate intelectuală nu reprezintă singurul tip
de interacţiune pe care protecţia indirectă a secretului comercial îl poate avea cu protecţia
directă conferită de alte drepturi subiective. Cum natura informaţiei de secret comercial se

6
păstrează numai dacă deţinătorul a luat măsurile rezonabil necesare pentru a menţiona
caracterul secretul secret al informaţiei, el este chemat să-şi protejeze exclusivitatea prin
mijloace de fapt. Protecţia directă drepturilor subiective ale deţinătorului asupra acestor
mijloace de fapt şi a creanţelor lui contractuale de confidenţialitate reprezintă o protecţie
indirectă a secretului conservat prin asemenea mijloace sau contracte (p. 202-123).
Sunt deci două trăsături care fac din secretul comercial o figură distinctă în peisajul
dreptului: pe de o parte, natura incorporală a unei valori economice, iar pe de altă parte,
protecţia acestei valori prin intermediul unei libertăţi. Secretul comercial este o noţiune
multiformă, a intervalului dintre banal şi inventiv, dintre secretul absolut şi cunoştinţele
generale. În prudentul său efort de adaptare la obiectul reglementării, dreptul i-a oferit
acestei valori de interval o protecţie juridică de interval. Protecţia indirectă nu are
determinarea şi conturul net al drepturilor subiective dar nu are nici rigiditatea şi fermitatea
caracterului lor exclusiv. Pe când drepturile subiective sunt exclusive, libertăţile sunt
concurente. Terţii sunt liberi să acceadă la secret însă libertatea lor trebuie exercitată astfel
încât să nu încalce libertatea deţinătorului. Secretul poate fi transmis şi dobândit, însă
formele de realizare a circulaţiei sale au fluiditatea obligaţiilor contractuale şi poartă
amprenta libertăţii părţilor de a contracta. Secretul comercial este aşadar un domeniu al
libertăţii reglementate juridic şi prin aceasta este o provocare şi pentru spiritul liber, şi
pentru jurist.