Clonari si fertilizari

Visan Teodor

Clonarea:
Clonarea este procesul de creare a unei copii identice. În biologie
clonarea se referă la procesul folosit pentru crearea de copii ale
fragmentelor de ADN (clonare moleculară), celulelor (clonare celulară)
sau a organismelor. Termenul include și modul de reproducere
asexuată.

Clonarea moleculară
Clonarea moleculară se referă la procedura de izolare a unei anumite
secvențe ADN și obținerea mai multor copii ale acesteia in vitro.
Clonarea este frecvent folosită pentru amplificarea secvențelor ADN ce
conțin gene, dar poate fi folosită și pentru amplificarea oricărei
secvențe ADN cum ar fi promotorii, secvențe necodate și secvențe
aleatoare ale ADN.

Clonarea oricărui fragment ADN presupune în esență patru pași:

fragmentare, ligaturare, transformare (transformation) și selecție.

Controverse:
Clonarea este considerată de unii o provocare biotehnologică fără etică
pentru că lezează identitatea individului și a speciei, și atacă direct
demnitatea persoanei. Comitetul National de Bioetică ( din Italia ) este
mereu atent să examineze cazuri și situații , care să cointereseze lumea
științifică , legislatorii și publicul , la o masă rotundă care să ducă toate
forțele în direcția tutelării sănătății omului și ambientului. Decizia
European Patent Office ( EPO ) de a concede Universității din Edimburg,
brevetul care prevede izolarea și cultura celulelor staminale de
embrioni și de țesuturi adulte și modificarea lor genetică, a readus în
atenție chestiunea etică a producerii și utilizării de embrioni în scop
comercial. CNB și-a exprimat în ocazii anterioare, în mod expres ,
propriile rezerve privind brevetarea ființelor vii și experimentarea pe
embrionul uman și opoziția față de clonarea umană , în particular -
Raportul despre brevetarea organismelor vii din 19 noiembrie 1993,
Identitatea și statutul embrionului uman din 22 iunie 1996, Clonarea
din 17 octombrie 1997.
Fertilizarea:

Fertilizarea in vitro (FIV) este o componentă a Reproducerii Umane

Asistate Medical (RUAM), și reprezintă un proces prin care
spermatozoidul bărbatului, fecundează ovulul femeii în laborator. Acolo
se formează embrionul care este transferat in uterul mamei, în general
la 72 ore de la concepție. Fertilizarea nu intervine în complexul genetic
al copilului, astfel că între fătul creat in vitro și fătul procreat natural nu
apar deosebiri ale dezvoltării. Atunci cand toate alte metode de
concepție nu mai pot fi aplicate, FIV este ultima soluție pentru femeia
sterilă sau barbatul steril.

Punerea la punct și utilizarea acestui procedeu în tratarea infertilității la

om a fost realizată de către medicul britanic sir Robert Geoffrey
Edwards, permițând nașterea, la 25 iulie 1978, în clinica Bourn Hall din
Londra, a primului copil conceput prin acest procedeu, Louise Joy
Brown.

Fertilizarea in vitro a devenit ulterior o metodă răspândită de tratare a

infertilității iar Edwards a primit în 2010 Premiul Nobel pentru Fiziologie
sau Medicină „pentru dezvoltarea fertilizării in vitro”.