Procedură de lucru pentru intervenția în criza

generată de COVID-19

1. Informarea corectă și nevoia de a respecta indicațiile autorităților

Informarea corectă – este indispensabilă în astfel de cazuri. Uneori, este suficient să fim
corect informați pentru a reduce din intensitatea stresului și a nivelului de anxietate. În acest
sens, vom folosi doar surse demne de încredere, unanim recunoscute. Mesajele oficiale, sunt cele
transmise prin mass-media de către autoritățile statului. Spre exemplu, dacă un psiholog unanim
recunoscut pe plan național (cum este Daniel David, spre exemplu, rectorul UBB), emite o
opinie personală, aceasta poate fi considerată demnă de încredere. Desigur, pot fi folosite și alte
opinii de specialitate, și așa este bine să fie, dar, toate aceste opinii au nevoie să rezolve
problema omului cu care noi lucrăm.

2. Scurte considerații personale cu privire la intervenția psihologică în criză

În general, este folosită abordarea cognitiv-comportamentală dar, și celelalte două mari

abordări psihologice sunt perfect valide. Fiecare specialist este liber să folosească abordarea
psihologică cu care se simte cel mai bine, având permanent în vedere interesul și specificul
clientului său. Aveți în vedere faptul că întervenția psihologică în astfel de cazuri este puțin
diferită față de cea tradițională, unde avem la dispoziție cele 50-70 de minute clasice pentru o
ședință. Nu este cazul aici. O doză de directivitate din partea dumneavoastră va reduce mult
intervenția. Cazuistica spune că un număr de maxim 15 minute, sunt suficiente pentru un singur
apel. La fel ca oricare altă intervenție psihologică, veți avea nevoie să faceți o evaluare generală
a cazului. Colectați date esențiale: numele, vârsta, genul, starea civilă, ocupația, studiile, locația,
suferințele medicale/psihice. Centrarea pe simptome este prezentă, și este de dorit în astfel de
intervenții. Acolo unde considerați că este cazul, faceți trimiteri către specialiști. Cu siguranță
putem rezolva un atac de panică dar, mai greu o tulburare de stres posttraumatic, din motive
lesne de înțeles, și anume timpul limitat al intervenției. De asemenea, intervenția diferă în funcție
de vârsta clientului. Uneori, este de ajuns să fim o prezență liniștitoare, alteori avem nevoie să
folosim argumente palpabile, cuantificabile. O persoană de 65 de ani, spre exemplu, poate nu are
atâta nevoie de informație, cât de cineva căruia să-i împărtășească grijile sale. Apoi, avem nevoie
să investigăm cu ce fel de individ avem de a face. Dacă specificul de personalitate este unul
anxios (evident, nu avem cum să-i evaluăm personalitatea dar, o întrebare de genul ”Așa sunteți
de fel dumneavoastră, mai sperios/panicard, sau de când cu situația asta aveți probleme?”),
atunci adaptăm intervenția la specificul individului. Dacă simptomele au apărut recent, atunci
lucrăm direct pe ele. Aici merg foarte bine intervențiile cognitiv-comportamentale: gândire
logică, relaxare musculară, controlul hiperventilației, expunere gradată la stimulul fobogen,
gânduri negative automate, etc. Intervenția, în general, are nevoie să meargă de la general, către
specific. Spre exemplu, dacă autoritățile sanitare recomandă să ne spălăm pe mîini, atunci vom
stabili reguli în acest sens: mă spăl pe mâini dacă am fost în contact cu suprafețe susceptibile de
a fi contaminate, sau, pot să aleg să mă spăl pe mâini doar înainte de a duce mâna la gură, nas,
ochi.
Apoi, contează foarte mult dacă persoana cu care vorbim este în carantină, se află în izolare
la domiciliu, sau este confirmată ca fiind purtătoare a virusului. Toate cele trei cazuri presupun o
izolare. Izolarea nu însemană doar lucruri rele. Vorbiți-le clienților și despre cealaltă față a
monedei. Poate fi un moment nemaipomenit pentru a ne ocupa de lucruri pe care ne-am dorit de
mult să le facem. Să vizionăm un film, să ne relaxăm, să citim, să învățăm ceva nou, etc.

4. Intervenția în criză
Intervenția în criză nu este psihoterapie! Ea este o acțiune concretă, imediată și punctuală.
Din acest motiv nu putem stabili vreun diagnostic, pentru că avem un timp limitat la dispoziție.
Mai degrabă, intervenția este una care are în vedere susținerea persoanei în demersul său de a
depăși criza în care se află, și se constituie într-o încercare de a corecta perturbările emoționale,
cognitive ori comportamentale, precum și refacerea capacității de coping adaptativ și a
funcționării sociale, în general.
 5. Evaluarea și intervenția în situații de criză psihologică
Vom evalua mai întâi pericolul pe care persoana respectivă îl reprezintă pentru sine, dar și
pentru ceilalți, precum și nivelul de deteriorare comparativ cu momentul anterior crizei. Succesul
intrevenției depinde de rapiditatea și acuratețea evaluării. În acest sens, este bine să ne întrebăm
dacă persoana cu care vorbim este una psihotică, sau una aflată în criză. Iată câteva sugestii
pentru o evaluare eficace în astfel de cazuri (Voicu, Marineanu, 2016, p.21):
1. Descrierea evenimentului declanşator al crizei;
2. Determinarea perioadei când s-a produs (secvenţa temporală a crizei);
3. Existenţa planului sau a intenţiei de suicid şi/sau homicid;
4. Identificarea funcţionării generale în plan social, familial etc.;
5. Evaluarea consumului de alcool/substanţe, în prezent şi în antecedente;
6. Dacă persoana a mai experimentat acel tip de stresor cu altă ocazie şi ce metode de coping
a utilizat;
7. Determinarea capacităţii de coping prezente (dacă a încercat o metodă de a ieşi din criză şi
ce rezultate a avut);
8. Percepţia persoanei despre criză, gradul de severitate, existenţa resurselor proprii (calităţi,
abilităţi, experienţă, trăsături de personalitate);
9. Identificarea accesului la reţeaua de suport social din proximitatea persoanei (familie,
prieteni, colegi etc.);
10. Identificarea nivelul de funcţionare din pre-criză;
11. Aderenţa persoanei la mijloacele/metodele externe disponibile de ajutor.

Această evaluare nu are de ce să dureze mai mult de 5 minute. Este bine să știm clar care
sunt caracteristicile unei persoane aflate în criză:
- Caracteristicile emoționale: instabilitate emoţională, iritabilitate, tensiune, mânie,
anxietate, lipsă de control al emoţiilor, crize de plans, lipsă de răbdare.
- Caracteristicile cognitive: biasare atențională, dificultăți de concentrare, tulburări de
memorie.
- Caracteristici comportamentale: impulsivitate, agitație psihomotorie, agresivitate, izolare
socială, evitare experiențială, lipsă de reacție.
 6. Intervenția propriu-zisă
- Construim un raport de încredere prin asigurarea persoanei cu privire la confidențialitatea
și onestitatea convorbirii;

- Ascultare activă și atentă;

- Dați-i voie persoanei să vorbească așa cum îi este mai ușor, fără constrângeri
suplimentare;
- Fiți atenți la comunicarea verbală dar și la meta-comunicare;
- Evaluați intensitatea emoțiilor persoanei și conduceți comunicarea, adică fiți atenți la ce
spune, cum spune, sau ce omite să spună;
- Nu luați nimic personal, rămâneți concentrați, deschiși și sinceri, indiferent de
provocările la care sunteți supuși;
- Folosiți tipul de întrebări deschise pentru a evita răspunsurile monosilabice;
- Parafrazați și metacomunicați empatic pentru a vă asigura că persoana s-a făcut auzită, și
problema ei chiar contează;
- Întrebați clar subiectul cum puteți să-i fiți de ajutor cel mai bine;
- Adaptați intervenția la specificul cultural-etnic, de gen și de vârstă al persoanei.

Apoi:

- Cereți subiectului să vă povestească pe scurt evenimentul care a declanșat criza (aici aveți
nevoie să mergeți mult în specific; nu este de ajuns să aflați că este pandemie, cereți
interlocutorului să vă spună ce este deosebit acum față de alte situații anterioare pe care
le-a experimentat, cum îl afectează pe el, sau persoanele apropiate lui);
- Stabiliți cât mai exact când a debutat problema;
- În funcție de reacțiile individului, stabiliți starea psihică actuală a acestuia;
- Întrebați-l dacă a mai experimantat și altădată așa ceva, și cum a depășit momentul;
- Evaluați posibilitatea suicidului (planifică, mijloace, intenție, etc);
- Evaluați suportul social de care dispune individul;
 - Evaluați abilitățile, resursele persoanele de care dispune individul pentru a depăși
episodul de criză;
- Determinați care a fost nivelul de funcționare anterior crizei;
- Consumă alcool, droguri, fumează?
- Evaluați prezența simptomelor psihotismului: depresie, anxietate, fobii, obsesii,
compulsii, etc;

Următorul pas îl constituie managementul emoțiilor negative disfuncționale. Iată ce avem de

făcut acum:

- Identificăm trăirile disfuncționale ale persoanei, într-un climat de înțelegere și

compasiune, indiferent de intensitatea reacțiilor individului, și de gradul lui de
disfuncționalitate;
- Ajutăm persoana să identifice și să exprime emoțiile și gândurile, fără să-l zorim;
- Oferiți-i persoanei senzația că este ascultată, simțită și înțeleasă;
- Exprimați empatie și compasiune pentru starea prin care trece;
- Sprijiniți subiectul să-și accepte temerile, fără să se judece aspru pentru ele;
- Validați-i emoțiile, ajutându-o să descrie emoțiile în cuvinte și să le denumească;
- Nu rezonați prea amplu cu trăirile persoanei, pentru a nu ajunge să le amplificați,
mențineți și întăriți;
- comunicaţi calm, clar, scurt, nu daţi ordine, nu etichetaţi, nu vă arătaţi precipitat(ă), nu
fiţi excesiv de directiv(ă);
- învăţaţi persoana să folosească exerciţii de respiraţie, relaxare musculară, tehnici de
distragere a atenţiei şi de angajare în activităţi de calmare, pentru creşterea toleranţei la
stres;
- învăţaţi persoana să folosească metode de acceptare a realităţii (a fi prezent moment cu
moment în realitatea imediată, a nu judeca, a dirija atenţia către respiraţia proprie, a lua
gândurile proprii ca pe simple gânduri şi a nu reacţiona la ele, a accepta realitatea fără a
încerca să o schimbe, etc.). rămâneţi cu persoana până se linişteşte; ajutaţi-o să înţeleagă
relaţia dintre emoţii şi gândurile subiacente („mesajele pe care ţi le dai îţi întreţin
emoţiile, nu factorii externi”);
 - ajutaţi-o să-şi corecteze distorsiunile cognitive cu privire la criză pentru a-şi reduce
reacţiile disfuncţionale/dezadaptative (gândirea „totul sau nimic”, catastrofizarea,
filtrarea mentală etc.).

Tot aici putem explora atitudinile disfuncționale și așteptările persoanei, în timp ce putem
formula alte perspective alternative mai adaptative, mai flexibile:
- stabiliţi o relaţie de acceptare necondiţionată;
- ajutaţi persoana să stabilească ceea ce crede că a declanşat criza;
- clarificaţi problemele cărora trebuie să le facă faţă;
- ajutaţi-o să-şi identifice sursa problemelor sale; încurajaţi-o să discute despre schimbările
pe care le-ar dori sau ar fi necesar să le facă;
- încurajaţi explorarea emoţiilor şi a gândurilor care le generează, precum şi a
alternativelor de coping adecvate;
- ghidaţi-o într-un proces de rezolvare a problemelor practice prin care să-şi orienteze viaţa
într-o direcţie pozitivă;
- folosiţi o abordare realistă şi focalizată pe probleme specifice;
- asistaţi-o în procesul de diviziune a problemei în părţi mai mici, pe care să le identifice,
să le ordoneze, să le prioritizeze şi să încerce să le rezolve într-un mod logic;
- ajutaţi-o să cântărească consecinţele pozitive şi negative ale fiecărei acţiuni;
- cultivaţi-i optimismul, ajutaţi-o să vadă problema ca fiind externă, temporară, specifică
şi nu ca o expresie inevitabilă a eşecului său personal;
- ajutaţi-o să selecteze strategii de coping alternative care să-i uşureze situaţia;
- asistaţi-o în identificarea suportului social disponibil (din partea familiei, a comunităţii);
- încurajaţi-o să preia responsabilitatea propriilor greşeli, fără a creşterea sentimentului de
neajutorare specific crizei;
- ghidaţi-o spre comportamente de auto-îngrijire, precum igiena proprie, alimentaţia
raţională, hidratarea, exerciţiile fizice, evitarea consumului de alcool şi droguri, angajarea
în activităţi care-i fac plăcere;
- ajutaţi-o să-şi îmbunătăţească imaginea de sine, să aibă curajul schimbării, să facă
afirmaţii echilibrate la adresa propriei persoane;
 - asistaţi-o în identificarea strategiilor de coping familiare sau a unora noi, precum şi în
dezvoltarea şi utilizarea afirmaţiilor de coping pentru fiecare dintre problemele pe care le
are;
- ajutaţi-o să identifice ceea ce e mai important şi ceea ce contează cu adevărat, pentru a
reduce lista de probleme zilnice de rezolvat.

În cele din urmă, vom avea în vedere implementarea unui plan de acțiune. Iată cum am putea
interveni:
- ajutaţi persoana să poată face o schimbare concretă în viaţă;
- încurajaţi-o să creadă în capacitatea sa de a realiza ceea ce îşi doreşte;
- ajutaţi-o să vadă diferenţa dintre problemă şi soluţia problemei;
- confruntaţi rezistenţa persoanei de a rămâne la nivelul expunerii problemei sale versus de
a trece la formularea soluţiei problemei;
- ajutaţi-o să evoce şi să formuleze explicit dorinţa de a trece la formularea unui plan de
schimbare/acţiune;
- asistaţi-o pentru a înţelege discrepanţa dintre unde este acum şi unde ar vrea să fie;
- deschideţi discuţia schimbărilor posibile şi fezabile care să constituie nucleul planului de
acţiune;
- ajutaţi-o să vadă că problema şi soluţia problemei sunt parte integrantă a crizei;
- ajutaţi persoana să găsească soluţia adecvată, să o formuleze în termeni comportamentali
şi să o pună în practică.

Planul de intervenție are nevoie să îndeplinească o serie de condiții:

- să se focalizeze pe competenţă, potenţial, schimbare, posibile soluţii;
- să nu se focalizeze pe deficit, slăbiciuni, limitări, probleme, stagnare, cauze;
- să fie privit ca o modalitate de rezolvare a crizei şi ca un contract cu persoana;
- să aparţină ca responsabilitate în întregime persoanei aflate în criză.

În final, avem nevoie să stabilim în ce fel continuitatea intervenției și monitorizarea cazului,

vor fi posibile. În acest sens, vor fi implementate o serie de elemente:
 - discutaţi despre oportunitatea contactului ulterior cu persoana, în vederea monitorizării
progresului;
- asiguraţi persoana asupra confidenţialităţii acestor întâlniri;
- discutaţi despre conţinutul întâlnirilor: modul în care persoana îndeplineşte planul de
acţiune;
- rezultatul acţiunilor întreprinse;
- utilizarea de alternative;
- legătura cu comunitatea;
- evaluarea funcţionalităţii;
- discutaţi despre necesitatea derulării ulterioare a altor programe (consiliere psihologică,
psihoterapie), și faceți recomandări pertinente.

PROPUNERE SCENARIU TELEFONIC PERSOANE AFLATE IN CARANTINA

TERAPEUT: Buna ziua! Sunt Ana. Cum te numești?

RASPUNS: Maria

TERAPEUT: Maria, ce te-a făcut sa mă suni?

RASPUNS: Mi-e frica sa nu mor....

RASPUNS: Mi-e teama pentru soțul/copilul/mama/ tatăl meu.....este in Italia/Franța/Germania....

TERAPEUT: Ce emoții sau senzații ai când gândești astfel?

RASPUNS: teama, frica, anxietate, tristețe, deprimare etc

TERAPEUT: Ce crezi exact ca se va întâmpla ?

RASPUNS: Sa moara....sa moara mama/tata/fiu/ soțul

TERAPEUT: Care sunt dovezile pro si contra ale acestui gând?

PRO - am fost in contact cu pers infectata, sufăr de diabet, sunt fumătoare, sunt supraponderala
etc

CONTRA - este la fel ca o răceala, sunt puternica, mor numai vârstnicii, etc.
TERAPEUT: Cum ai evalua aceste dovezi? Daca ar fi sa împarți 100 de puncte intre dovezile
pro si contra, cum ai face împărțirea?

RASPUNS: as spune 30 puncte pro si 70 contra ( considerat cel mai pesimist caz)

TERAPEUT: Cați ani ai? Ai vreo afecțiune cronica?

Având in vedere ca rata mortalității este de X pentru

persoanele de x ani, ( datele vor fi luate din tabelele de mai
jos) care credeți ca sunt șansele reale ca acest lucru sa ti-se
întâmple si ție sau unui alt membru al familiei tale?

RASPUNS: pai nu prea sunt reale....10 %?

TERAPEUT: Ce s-ar putea întâmpla in cel realist si bun,

caz?

RASPUNS: sa stăm in carantina, sa mă vindec si sa mă duc acasă la cei dragi

- fiul meu sa fie acolo singur, prin spitale ...o sa-i fie greu, dar o sa se vindece
TERAPEUT: Având in vedere situația in care te afli, este normal sa te simți
trista/anxioasa/deprimata etc., nici nu-mi pot imagina prin ce suferința treci.....este normal sa ai
gânduri anxioase si nerealiste, însă, te rog sa iți amintești, așa cum am si discutat mai devreme,
ele nu reprezintă realitatea si adevărul.

Acum te-as întreba: ce te-ar ajuta in situația de fata, ce ar fi mai potrivit sa faci pentru a te simți
mai bine?

RASPUNS:........sa va cu copii, rudele, etc.

TERAPEUT: ...noi iți recomandam următoarele activități:

  Sa desenezi frica si sa o rupi in bucatele mici
 Sa citești o carte
 Sa vizionezi un film
 Sa-ti amintești 10 evenimente pozitive din viată
 Sa scrii in fiecare zi 3 lucruri pentru care te simt recunoscător
 Sa colorezi un peisaj din copilărie
 Sa-ti facă o lista de dorințe/vise pe care dorești sa le realizezi in viată
 Lista cu locuri de vizitat
 Seara iți spui/scrii ție:
o Îmi mulțumesc pentru ca azi...(am gestionat cu calm încă o zi din carantină, ca am
fost puternic/ă )
o Ceea ce as putea mâine sa fac mai bine....(sa-mi păstrez calmul si optimismul si
speranța)

Formarea și gestionarea echipelor, dar și a timpului de lucru

a) În funcție de amploarea situației excepționale creată de starea de urgență la nivel

național, echipa de psihologi va fi formată din cinci specialiști, cu alți cinci colegi în
așteptare. Cei aflați în așteptare, își vor construi programul de așa natură încât să fie
b) liberi și odihniți în intervalul orar în care sunt de serviciu. Se vor constitui cinci
echipe, ceea ce înseamnă un număr de 50 de psihologi în total.
c) Pot face parte din aceste echipe psihologii cu drept de liberă practică pentru următoarele
specialități: psihoterapie, consiliere psihologică și psihologie clinică, psihologie aplicată
în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, având cel puțin treapta de
psiholog practicant – autonom;

d) Toți psihologii implicați în proiect, vor respecta codul deontologic al profesiei de

psiholog, și vor acorda atenție protecției datelor cu caracter personal;
e) Timpul efectiv de lucru nu va depăși 6 ore. Astfel, cele 24 de ore ale unei zile, vor fi
împărțite în patru ture, rezultând o nevoie de cel puțin 40 de psihologi. Intervalul orar va
 fi structurat astfel: Echipa 1 începe serviciul la ora 06 dimineața, până la ora 12. Echipa
2 de la 12 la 18, echipa 3 de la 18 la 24, iar echipa 4 de la 24 la 06. În ziua a doua, turele
se decalează cu 6 ore, astfel, echipa 5 fiind de serviciu de la ora 06 la 12, echipa 1 de la
ora 12 la 18, ș.a.m.d., conform tabelului de mai jos:

Nr. Luni Marți Miercuri Joi Vineri Sâmbătă Duminică

1 Echipa 1 Echipa 5 Echipa 4 Echipa 3 Echipa 2 Echipa 1 Echipa 5
06-12 06-12 06-12 06-12 06-12 06-12 06-12
2 Echipa 2 Echipa 1 Echipa 5 Echipa 4 Echipa 3 Echipa 2 Echipa 1
12-18 12-18 12-18 12-18 12-18 12-18 12-18
3 Echipa 3 Echipa 2 Echipa 1 Echipa 5 Echipa 4 Echipa 3 Echipa 2
18-24 18-24 18-24 18-24 18-24 18-24 18-24
4 Echipa 4 Echipa 3 Echipa 2 Echipa 1 Echipa 5 Echipa 4 Echipa 3
24-06 24-06 24-06 24-06 24-06 24-06 24-06

e) Echipele care intră de serviciu, vor fi disponibile cu cel puțin 15 minute înainte de
începerea efectivă a serviciului, pentru a prelua eventualele probleme apărute anterior, și
pentru debriefing cu echipa care termină serviciul;
f) În cadrul echipelor, cei cinci psihologi în rezervă, devin titulari la următoarea tură, și
invers;
g) Coordonatorul proiectului va avea în vedere suplimentarea listei cu încă 5 psihologi în
așteptare, pentru a putea suplini eventualele absențe motivate;
h) Sugestii practice: verificați dacă telefonul are suficientă baterie, și, de asemenea, să aveți
încărcătorul telefonului la dumneavoastră. Folosiți ”căștile” sau hands-free; O agendă și
două pixuri sunt indispensabile; asigurați-vă că încăperea din care lucrați are toate
condițiile necesare: luminozitate, confort termic și fonic, intimitate.