Sunteți pe pagina 1din 9

RUGACIUNEA DOMNEASCA

Rugăciunea este, prin excelenţă, un act de


credinţă. Toţi Evangheliştii se referă la
învăţămintele Mântuitorului despre rugăciune,
deoarece „omul nu ştie să se roage cum
trebuie“ (cf. Romani 8, 26). De aceea Apostolii
şi ucenicii I-au cerut lui Iisus: „Doamne,
învaţă-ne să ne rugăm“ (Luca 11, 1).

1. Pregătirea aperceptivă

Cea mai importantă rugăciune pentru noi


creştinii rămâne „Tatăl nostru“ sau
„Rugăciunea Domnească“, pentru că ea a fost
învăţată de Iisus şi cuprinde însăşi cuvintele
Lui (ipsissima verba Jesu).

2. Anunţarea temei

În cele ce urmează ne vom referi la


rugăciunea „Tatăl nostru“, pe care ne-a lăsat-
o Mântuitorul Însuşi.
3. Tratarea

a. Contextul şi structura
Despre singura rugăciune pe care Iisus a
lăsat-o ucenicilor deţinem trei versiuni
diferite: cea după Matei (cf. Matei 6, 9-13),
cea după Luca (cf. Luca 11, 2-4) şi cea
păstrată în Didahia (8, 2). Matei prezintă
rugăciunea „Tatăl nostru“ în contextul Predicii
de pe munte (Matei 5-7), alături de celelalte
două fapte ale evlaviei iudaice, postul şi
milostenia. 
 
Conţinutul rugăciunii „Tatăl nostru“ (Matei 6,
9-13 ) se articulează în două strofe: prima
(versetele 9-10) cuprinde invocarea lui
Dumnezeu ca „Tată“ şi cele trei cereri la
persoana a treia singular, care se referă la
sfinţirea numelui, venirea Împărăţiei,
manifestarea voinţei Tatălui din ceruri,
scandate de adjectivul posesiv „tău - ta“;
perspectiva este eshatologică. Cea de a doua
strofă (versetele 11-13) constă din patru
cereri la persoana a doua singular, care se
referă la necesităţile noastre zilnice, din
lumea aceasta. Cum cea de a patra cerere
corespunde celei de a treia (una sub forma
negativă, cealaltă pozitivă), putem spune că
şi cea de a doua strofă conţine practic trei
cereri. Oricum, cererile din Tatăl nostru,
potrivit lui Matei, rezultă a fi şapte, un număr
preferat de primul Evanghelist. Dimensiunii
eshatologice a lui „tău - ta“ din prima strofă
se contrapune cea temporală a lui „noi - nouă
- noastre“, repetată de mai multe ori în strofa
a doua (în greacă se întâlneşte de opt ori
pronumele „noi“).
 
b. Analiza conţinutului
„Tatăl nostru Carele eşti în ceruri“:
rugăciunea începe cu invocarea lui Dumnezeu
ca „Tată“, într-un mod foarte simplu, direct,
plin de afecţiune filială, aşa cum fiecare dintre
noi se adresează tatălui său după trup. El este
„în ceruri“, prin El Însuşi ca Persoană şi Tată
din veci al Fiului născut din fiinţa Lui, care a
venit pe pământ să descopere oamenilor
paternitatea lui Dumnezeu, chipul Său
adevărat, de Tată iubitor. Rugăciunea „Tatăl
nostru“ este rugăciunea fiilor - fraţi.
Prima solicitare: „Sfinţească-se numele
Tău“. Forma de pasiv a verbului exprimă
ideea unei acţiuni pe care numai Dumnezeu
singur o poate împlini. Numai El poate să-şi
manifeste slava Sa, să ne purifice de păcate,
să se sfinţească înăuntrul nostru, şi să „ne
facă părtaşi dumnezeieştii firi“ (2 Petru 1, 4),
adică să ne mântuiască. În limbajul biblic
„Numele lui Dumnezeu“ este Dumnezeu
Însuşi care lucrează în istorie şi se face
cunoscut oamenilor ca Persoană în cadrul
cultului.
A doua solicitare: „Vină Împărăţia Ta“.
Adică să se facă vizibilă stăpânirea lui
Dumnezeu în această lume. Împărăţia lui
Dumnezeu s-a manifestat în Iisus Hristos,
deoarece El este singurul om în care
Dumnezeu, şi numai Dumnezeu, a împărăţit în
mod desăvârşit. Ceea ce Iisus a trăit este
Împărăţia care trebuie să se extindă; ea a fost
inaugurată, şi de aceea cerem ca Dumnezeu
s-o reveleze în Iisus Hristos la Parusie, în mod
desăvârşit, prin învierea noastră din morţi.
A treia solicitare: „Facă-se voia Ta precum
în cer aşa şi pe pământ“. Voia lui Dumnezeu
este mântuirea noastră. Dar cum noi singuri
fără ajutorul Său nu putem face voia Sa,
totuşi, nu ne rugăm „ca Dumnezeu să facă ce
vrea El, ci pentru ca să putem noi face ce vrea
El“ (Sfântul Ciprian). Voia Sa este deja
împlinită în mod desăvârşit „în cer“ (de îngeri
şi de sfinţi), însă trebuie să se împlinească
încă şi pe pământ, în istoria oamenilor.
A patra solicitare: „Pâinea noastră cea de
toate zilele dă-ne-o nouă astăzi“. Îi cerem lui
Dumnezeu să ne dea pâinea (adică hrana
materială) pentru o zi, atât cât ne trebuie
astăzi (cf. Matei 6, 31-33). Iisus ne învaţă să
cerem hrana de care avem nevoie, în fiecare
zi. În alte timpuri Dumnezeu a hrănit poporul
în pustie cu mană (cf. Ieşire 16), în fiecare zi
şi de aceea o poate face încă. Sfântul Efrem
Sirul ne învaţă: „Pâinea zilnică trebuie să-ţi fie
de-ajuns, cum ai învăţat din Rugăciune“, iar
versiunea siriacă interpretează „pâinea de
care avem nevoie“. Din această pâine
materială aducem la altar, sub formă de
prescură“ ca să devină Pâine euharistică.
A cincea solicitare: „Şi ne iartă nouă
greşelile noastre precum şi noi iertăm
greşiţilor noştri“. Iertarea pe care o cerem lui
Dumnezeu este condiţionată de iertarea pe
care noi suntem în stare să o acordăm
celorlalţi semeni ai noştri. Îi cerem să ne ierte
pentru datoriile neîmplinite faţă de El, din
omisiune, uitare, trândăvie, şi faţă de semenii
noştri prin atitudine indiferentă.
A şasea solicitare: „şi nu ne duce pe noi în
ispită“, trebuie înţeleasă în sensul de „nu ne
lăsa să fim duşi, purtaţi, în situaţia de a fi
tentaţi să facem răul“. Ispita este o încercare
care se adresează libertăţii noastre. Şi Iisus ca
om a fost pus la încercare şi a ieşit biruitor din
capcanele întinse de diavol. Îi cerem lui
Dumnezeu să ne asiste în încercări şi să ne
ajute să le depăşim.
A şaptea solicitare: „ci ne izbăveşte de Cel -
Rău“, adică de diavolul potrivnic ca entitate
personală şi de lucrarea lui.
4. Recapitularea
Cele două părţi ale rugăciunii cuprind şapte
cereri, dintre care primele trei se referă la
Dumnezeu, iar celelalte patru cereri se referă
la viaţa credincioşilor. Trebuie evidenţiat
faptul că, în interiorul acestei structuri
bipartite, cererea pâinii necesare este aşezată
în centrul rugăciunii, iar dacă primul cuvânt al
rugăciunii este „Tatăl“, ultimul este „Cel -
Rău“. Aşadar rugăciunea „Tatăl nostru“ cu
cele şapte cereri se prezintă ca o menorah,
candelabrul cu şapte braţe aprins totdeauna
înaintea lui Dumnezeu (cf. Ieşire 25, 31-40;
37, 17-24; Apocalipsă 4, 5).
5. Asocierea
Rugăciunea „Tatăl nostru“ însoţeşte întreaga
viaţă de rugăciune a creştinului (personală şi
comunitară) şi alături de post şi milostenie
constituie cele trei fapte ale evlaviei autentice
cerute de Domnul.
6. Generalizarea 
Rugăciunea „Tatăl nostru“ este modelul de
rugăciune al creştinului, fiind considerată un
fel de „sinteză, compendiu, prescurtare a
întregii Evanghelii“ (breviarium totius
evangelii).
7. Aplicarea
La începutul secolului al II-lea, Sfântul
Policarp (Scrisoarea către Filipeni, 6)
aminteşte de ea ca parte din ritualul cultului
creştin. Didahia (cap. 8) recomandă să se
rostească de trei ori pe zi de către fiecare
creştin. Din secolul al IV-lea a intrat în ritualul
Liturghiei, şi până astăzi se cântă de
adunarea credincioşilor. Alături de alte
„rugăciuni începătoare“ este nelipsită din
cultul creştin public.
 
Bibliografie orientativă: Învăţătura de
credinţă ortodoxă, Ed. Inst. Biblic, Bucureşti,
1992, pp. 211-227; Sf. Chiril al
Ierusalimului, Cateheze, Ed. Inst. Biblic,
Bucureşti, 2003, pp. 362-366; Sf.
Ciprian, Despre rugăciunea domnească, Ed.
Inst. Biblic, Bucureşti, 1981, pp. 457 - 489;
Tertulian, Despre rugăciune, pp. 229-261; Sf.
Grigorie de Nyssa, Despre Rugăciunea
domnească, Ed. Inst. Biblic, Bucureşti, 1982,
pp. 401-452.