Forme de stat în secolul XX

Forma de guvernământ este expresia exterioară a esenței statului, determinată de

structura şi condiția juridică ale organelor supreme ale puterii de stat. Este un sistem de
formare a raporturilor dintre conducătorul statului, organele supreme ale puterii legislative şi
ale celei executive. Formele de guvernământ au fost supuse unor evoluții din cauza anumitor
evenimente petrecute în lume precum cele două Războaie Mondiale sau nemulțumirile unor
state apărute din încheierea Conferinței de pace de la Paris(1919-1920).
Clasificarea acestora, urmare a diversității globale, este realizată în funcție de forma de
stat(monarhie sau republică), de regim(democratic, nedemocratic) sau de tipul de stat(unificat,
federativ, confederații statale).
Monarhia (gr. monos – singur, arche – conducere) este cea mai veche formă de
guvernământ în care puterea supremă aparține unei singure persoane, monarhului (rege,
împărat, țar, șah, etc.). Monarhii dețin poziția lor în virtutea eredității, iar mandatul lor nu este
limitat în timp. Formele monarhiei sunt: monarhie absolută, monarhie constituțională
(limitată), monarhie dualistă(parlamentară) și monarhie contemporană.
Monarhia absolută se caracterizează prin conducătorul statului care are puteri absolute,
exercitate în mod discreționar și nu este răspunzător pentru faptele sale, fiind considerat un
reprezentant al Divinității pe pământ. Monarhia constituțională are la bază o constituție
proprie, iar puterile șefului de stat sunt limitate de aceasta; totuși, el are, în continuare, putere
legislativă, executivă și judecătorească, iar rolul parlamentului este unul redus. Monarhia
dualistă sau parlamentară are la bază parlamentul, care își consolidează rolul de organ
legislativ al statului, iar, deși șeful de stat păstrează dreptul de inițiativă legislativă, puterea
acestuia este egală cu cea a parlamentului. Monarhia contemporană îi dă rolul de reprezentare
șefului de stat, el având mai mult un caracter simbolic(sintagma „domnește și nu guvernează).
Până la Prima Conflagrație Mondială această formă dominantă de guvernământ se
bucura de încredere și prestigiu, fapt vizibil din adoptarea noilor state independente, ca de
exemplu Bulgaria, după eliberarea sa de sub dominația otomană în 1908. În prezent, mai sunt
doar 12 monarhii: Spania, Olanda, Belgia, Monaco, Liechtenstein, Marea Britanie, Andora,
Norvegia, Danemarca, Luxemburg, Suedia și Vatican, care este o teocrație(stat bazat pe o
religie de stat, iar șeful statului este ales după o formă de ierarhie religioasă).
Republica (lat. res publica – treburi publice) este forma de guvernământ, apărută în
lumea antică(Grecia și Roma), în care cetățenii dețin şi exercită puterea suverană prin
reprezentanții aleși (parlament, președinte). Guvernarea republicii este opusă guvernării
monarhice, ea nu este ereditară şi nici viageră. Republica este considerată cea mai
democratică formă de guvernământ. Republicile se împart în prezent în: prezidențiale(SUA,
Rusia, Franța), parlamentare(Italia, Germania, Austria, Ungaria) şi semi-
prezidențiale(România).
În republica parlamentară, șeful de stat este ales de parlament; astfel, el este pe o
poziție inferioară parlamentului. În republica prezidențială, șeful de stat este ales de popor fie
direct, fie indirect prin intermediul unui colegiu de electori, aceștia fiind aleși direct de către
popor; astfel, parlamentul și șeful de stat se află pe picior de egalitate.
O cauză a creșterii numărului de republici este creșterea numărului de alegători din
mediile sociale de jos (prin introducerea votului universal). Acești alegători asociau republica
cu garantarea unui sistem politic democratic, însă trebuie subliniat faptul că forma de
guvernământ nu este în măsură să determine esența statului; caracterul său democrat sau
dictatorial, cel mult o poate influența. Acest lucru este vizibil mai ales prin existența în istorie
a republicilor dictatoriale(de tip fascist: Spania, Portugalia; de tip comunist: URSS, România,
Bulgaria, Polonia).
 Așadar, aproape întreaga lume având o astfel de formă de guvernământ(existând de
asemenea state cu sistem politic incert sau diferit) fiecare țară are una sau mai multe
particularități ce subliniază diferențierea. Belgia, spre exemplu, este o monarhie
constituțională și populară și o democrație parlamentară. Parlamentul federal bicameral este
format din Senat și Camera Reprezentanților. Sistemul judiciar se bazează pe codul civil ce își
are originea în codul napoleonian. Curtea de Casație este instanța supremă, având subordonată
Curtea de Apel. Primul rege al Belgiei a fost Léopold Georges Chrétien Frédéric sau Leopold
I, iar astăzi este în funcție regele Philippe Léopold Louis Marie sau Filip.
Franța este o republică democratică. În prezent, aceasta este la Republica a V-a, iar
odată cu proclamarea ei, prin Constituția din 1958, se acordă prerogative sporite președintelui
ce are un mandat de 7 ani. Un președinte de seamă este Charles de Gaulle, iar președintele în
funcție astăzi este Emmanuel Macron, mandatul său începând la 14 mai 2017.
Germania este o democrație republicană federală reprezentativă, iar forma de
guvernământ este parlamentară, în care șeful guvernului(cancelarul) este ales de parlament,
numit Bundestag, și confirmat de către președintele statului. Actualul președinte federal al
Germaniei, pun în funcție din 2017 este Frank-Walter Steinmeier, iar actualul cancelar în
funcție din 2005 este prima femeie din istoria Germaniei, Angela Dorothea Merkel.
SUA este o republică federativă și prezidențială. Principalele partide sunt Partidul
Republican și Partidul Democrat. În perioada postbelică, SUA s-a bucurat de statutul de
superputere, alături de URSS. După prăbușirea URSS(1991), a rămas singura putere a lumii.
În prezent mandatul președintelui este de 4 ani cu posibilitatea a maxim 2 mandate, iar
președintele în funcție este Donald Trump de la data de 20 ianuarie 2017. Un președinte de
seamă al Statelor Unite ale Americii este Thomas Jefferson, al treilea președinte în ierarhie
care, printre multele sale realizări, a „achiziționat” Louisiana.
România are ca formă de guvernământ republica semi-prezidențială. Statul se
organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și
judecătorească – în cadrul unei democrații constituționale. Președintele este ales prin vot
universal, egal, direct, secret și liber exprimat. În urma amendamentelor din 2003, mandatul
de președinte a fost prelungit de la 4 la 5 ani. Președintele numește primul-ministru, care la
rândul său numește Guvernul. Parlamentul României este bicameral, fiind alcătuit din Senat,
cu 137 de membri, și Camera Deputaților, cu 314 membri.
Evoluția formei de guvernământ a fost șovăielnică. După Unirea Principatelor, s-a
bucurat de cadrul favorabil și democratic creat în urma acesteia. Monarhia era forma de stat,
la conducere fiind Ferdinand I (1914-1927), care în timpul Primului Război Mondial a dus
țara spre victorie. Caracterul democratic este vizibil în Constituția din 1923 și reformele
adoptate (1918 – introducerea votului universal, 1921 – finalizarea reformei agrare). Acestuia
i-a urmat Mihai I, însă având vârsta de doar 6 ani, țara a fost condusă de o regență. După a
urmat Carol al II-lea(1930-1940) care a instaurat o monarhie autoritară, fapt vizibil în măsuri
precum dizolvarea partidelor politice și înființarea partidului unic, Frontul Renașterii
Naționale(1938). După abdicarea lui Carol în urma dezmembrării României Mari, la putere
revine Mihai I (1940-1947), însă, până în 1944, adevăratul conducător al țării este generalul
(apoi mareșalul) Ion Antonescu, care conduce alături de legionari până în ianuarie 1941.
Regimul lui Ion Antonescu este o dictatură militară. Tradiția monarhiei se termină în România
odată cu abdicarea forțată a Regelui Mihai la data de 30 decembrie 1947, când se proclamă
Republica Populară Română(R.P.R.). În 1945 se formase deja lagărul comunist est-european,
iar Armata Roșie a staționat în România până în 1958 pentru a impune comunismul. A și
reușit acest lucru regimul Dej instaurat în 1948 până în 1965. Acesta este numit și stalinismul.
Mai târziu, în 1965, în timpul regimului Ceaușescu, România trece de la republică populară la
republică socialistă (R.S.R.). Trăsăturile regimurilor democratice se accentuează și mai mult,
motiv pentru care regimul este numit de unii istorici, pe bună dreptate, „neostalinist”. După
revoluția din 1989, forma de stat rămâne republica, însă regimul redevine democratic. Pe
scena politică reapar vechile partide istorice (PNL, PSD, PNȚ) precum și partide etnice
(UDMR). Are loc alternanța la guvernare(mărturie sunt alegerile din 1996, 2000, 2004). La
revizuirea în 2003 a Constituției din 1991, mandatul prezidențial devine de 5 ani. În prezent,
președintele țării este Klaus Werner Iohannis, aflat la al doilea mandat.
În ceea ce privește tipul de organizare statală, în general, acesta poate fi
unitar(centralizat), federativ și confederație statală. Prin comparație din punct de vedere al
structurii administrativ-teritoriale, se observă numeroase diferențe. Statele centralizate au
puterea centrală aflată în capitala statului, care emite legi pentru întreg teritoriul şi controlează
îndeaproape administrația locală. De exemplu, în România, guvernul numește prefecții
(conducătorii județelor) iar singurul organ legislativ este Parlamentul de la București. Spre
deosebire de acest tip, în statele federative, puterea centrală are competențe restrânse la nivel
local pentru că acolo există organe legislative şi executive autonome, similare celor centrale.
De exemplu, fiecare dintre cele 50 de state care formează S.U.A., are propria sa constituție,
este condus de un guvernator, ales prin vot universal şi de un Congres propriu.
Așadar, lumea contemporană având la dispoziție un timp relativ scurt am putea spune,
prin multele evenimente a schimbat evoluția formelor de guvernământ, de la cele 2 Mari
Conflagrații până la opțiunile populației exprimate liber, ducând astfel la ce vedem în ziua de
astăzi.