Sunteți pe pagina 1din 6

Facultatea : Facultatea de Ingineria Materialelor și a

Mediului
Specializarea : Ingineria, dreptul și economia dezvoltării
durabile – (master)
Disciplina : Convergențe juridico – inginerești în dreptul mediului

Principiul precauției în luarea deciziei

Nume și prenume :
Pop ( căs. Cira) Narcisa

IANUARIE 2020
Principiul precauției în luarea deciziei

Principiul precauţiei, strâns legat de principiul anticipării, prevenirii şi corectării


riscurilor şi a evaluării acestora, instituie ca regulă de conduită în domeniul ocrotirii
mediului, luarea în consideraţie, înainte de adoptarea oricărei decizii, a probabilităţii şi
gravităţii unei pagube ecologice.

A luat naştere din necesitatea de a preveni efectele negative pentru mediu


produse prin diferite activităţi ale omului şi s-a desprins din principiul
prevenirii.

E s t e v o r b a d e s p r e prudenţa cu care trebuie să acţioneze titularul


proiectului sau al activităţii l a l u a r e a o r i c ă r e i d e c i z i e p r i v i n d d e s f ă ş u r a r e a
u n o r   acivităţi care au impact sau ar putea avea impact asupra mediului. A c e s t p r i n c i p i u
guvernează toate demersurile de obţinere a avizelor, acordurilor,
autorizaţiilor de mediu ş i t r e b u i e a v u t î n vedere atât de iniţiator, cât şi de autorităţile
administraţiei care au atribuţii în eliberarea acestor acte tehnico-juridice.

Principiul precauţiei în luarea deciziei este consacrat prin art. 3b din OUG
nr.195/2005, și a fost enunţat pentru prima dată cu prilejul Celei de-a II-a Conferinţe
internaţionale asupra protecţiei Mării Nordului, Londra, 1987.

Ulterior, la nivel comunitar Tratatul de la Maastricht (1993) consacră principiul


precauţiei în art. 130 R,ce permite statelor europene să acţioneze în justiţie fără a aştepta ca
toate probele ce privesc existenţa pericolului pentru mediu să fie dovedite ştiinţific. Precauţia
reclamă deci ca măsurile de ocrotire a mediului să fie adoptate, chiar dacă nici o pagubă nu
se prefigurează în viitorul apropiat. Sub aspectul probei, sarcina efectuării acesteia revine
celui ce susţine că activitatea pe care o va desfăşura nu va avea nici un impact semnificativ
asupra mediului.

În acest sens, principiul precauţiei a apărut ca o recunoaştere a incertitudinii ce


afectează studiile de impact asupra mediului.

La noi în ţară acest principiu este în fază incipientă de recunoaştere, fiind completat
cu un alt principiu fundamental, cel al prevenirii riscurilor ecologice şi producerii daunelor,
prevenirea implicând precauţia, dar nereducându-se la aceasta.
În esenţă, acest principiu specific legislaţiei comunitare de mediu înseamnă
că „absenţa de certitudine nu trebuie să întârzie adoptarea de măsuri ce au ca scop prevenirea
producerii de pagube ecologice graveşi ireversibile“.

Principiul precauției în luarea deciziilor de către autoritățile pentru protecția mediului


şi alte autorități ale administrației publice centrale şi locale care desfăşoară activitate în
legătură cu protecția mediului este formulat în art. 3 lit. a din Legea nr. 137/1995.

Respectarea acestui principiu se cere şi de către alte persoane juridice şi de către


persoane fizice care desfăşoară activitate economico-socială cu impact asupra mediului,
indiferent de stadiul elaborării acordului sau autorizației de mediu.Precauția, ca măsură de
prudență, include prevenirea unui pericol posibil în legătură cu mediul şi îndeamnă la acțiune
cu băgare de seamă pentru a preveni, poluarea fiind astfel înrudită cu principiul
prevenirii poluării.

Prudența ce trebuie să caracterizeze luarea oricăror decizii în domeniul protecției


mediului poate duce la adoptarea de măsuri cu excluderea oricărui risc de poluare. Normele
de comportare care reflectă principiul precauției exprimă,ca idee călăuzitoare de aplicare
generală în domeniul protecției mediului, fie obligația de a însoți orice operație întreprinsă cu
garanții suficiente, fie de a se abține de la măsurile ce pot avea consecințe imprevizibile.

          În Declaraţia de la Rio figurează ca principiul nr.15, având următoarea formulare:


“Pentru a proteja mediul, statele trebuie să aplice pe scară largă măsuri de precauţie, în raport
cu posibilităţile de care dispun. In cazul unui risc de prejudicii grave, ireversibile, lipsa
certitudinii ştiinţifice absolute nu trebuie să servească drept pretext pentru a lăsa pe mai târziu
adoptarea de măsuri efective vizând prevenirea degradării mediului”.

          Principiul este reluat pe un plan specific în Convenţia asupra diversităţii biologice (Rio
de Janeiro, 1992), al cărei Preambul declară că “atunci când există o ameninţare de reducere
sensibilă sau de pierdere a diversităţii biologice, absenţa unor certitudini ştiinţifice totale nu
trebuie să fie invocată ca motiv de amânare a măsurilor care ar permite evitarea unui pericol
sau atenuarea efectelor”.

          Definiţia principiului precauţiei subliniază, astfel cum am arătat, că absenţa


certitudinilor, ţinând cont de cunoştinţele ştiinţifice şi tehnice ale momentului, nu trebuie să
întârzie adoptarea de măsuri efective şi proporţionate vizând să prevină un risc de prejudicii
grave şi ireversibile mediului, la un cost acceptabil din punct de vedere economic. Este însă o
definiţie foarte criticată în literatura franceză de specialitate. Astfel, Corinne Lepage observă
că “principiul precauţiei semnifică până la urmă că nu poate fi angajată o acţiune sau o
activitate atunci când consecinţele pe care le poate avea nu sunt cunoscute”; or, observă
autoarea, aşa ceva nu rezultă din redactarea textului.                  

Ne aflăm în prezenţa unui principiu care, prescriind norme de comportare în


protecţia mediului, exprimă fie obligaţia de a însoţi orice operaţie întreprinsă în domeniul
mediului cu garanţii suficiente, fie de a se abţine de la măsurile ce pot avea consecinţe
imprevizibile, aşadar o obligaţie de a nu face, sau stand still. Fiind vorba despre un
principiu cu aplicare generală, obligaţia de precauţie este lesne “transportabilă” în orice
domeniu al ocrotirii mediului.

Există, neîndoielnic, domenii ale ştiinţei care, legate nemijlocit de ocrotirea mediului,
presupun un grad mai mare de incertitudine cât priveşte rezultatele - uneori îndepărtate în
timp - ale acţiunii omului asupra mediului natural; astfel sunt activităţile aparţinând
biotehnologiei şi cele nucleare. Nu s-ar putea, însă, susţine, de pildă, că în stadiul actual al
cunoaşterii ştiinţifice nu pot fi evaluate riscurile pe care le comportă, în domeniul eliminării
deşeurilor  nucleare sau radioactive, pentru generaţiile viitoare, scurgerile în natură a unor
asemenea deşeuri; depăşind o asemenea concepţie, devine clar că practicile actuale, bazate pe
metode care se limitează la îndepărtarea deşeurilor din mediul înconjurător imediat al omului,
conservându-le în aceeaşi stare în principal pe sol,  nu reprezintă, de fapt, în nici o măsură,
eliminarea pericolelor reale pentru generaţiile ce vor urma.

          În afara importanţei teoretice pe care o înfăţişează, principiul precauţiei ar putea avea,
în practică, o seamă de consecinţe pe planul răspunderii pentru vătămările aduse mediului.
Intr-adevăr, obligaţia de prudenţă în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi serveşte la
stabilirea culpei persoanei care urmează să răspundă pentru fapte prin care s-au cauzat
pagube, ca şi pentru simpla înfrângere a unor obligaţii ce-i reveneau potrivit legii.

          Numai că, dacă este să ne referim la răspunderea civilă delictuală, în prezenţa
dispoziţiei cuprinse în art.81 al Legii nr.137/1995, potrivit căreia “răspunderea pentru
prejudiciu are caracter obiectiv, independent de culpă”, referirea la obligaţia de precauţie este
inutilă. Cu toate acestea, pentru cazul în care este vorba despre alte forme de răspundere -
penală, contravenţională, de drept al muncii -, în care existenţa vinovăţiei este esenţială
pentru angajarea răspunderii, referirea la principiul precauţiei poate fi foarte importantă. In
funcţie de obligaţiile asumate de părţi, principiul la care ne referim poate avea consecinţe
importante pentru desluşirea raporturilor decurgând din contractul de asigurare.

          Credem că nu ar fi lipsit de interes să amintim, rolul ce  se acordă principiului


precauţiei în Protocolul privind biosecuritatea, Protocolul de la Cartagena privind prevenirea
riscurilor biotehnologice semnat în anul 2000 şi ratificat de România, la Convenţia privind
diversitatea biologică din 1992.

Având în vedere că principiul precauţiei este prezent în numeroase acorduri


internaţionale în special în convenţiile care asigură încadrarea juridică a activităţilor
susceptibile   de a fi potenţial riscante pentru mediu şi având  în vedere că biotehnologia
poate avea  nu numai aspecte pozitive ci poate aduce atingeri mediului  (Agenda 21)  şi
ţinând cont de riscurile ce le pot comporta organismele genetic modificate (OGM) – în
special asupra biodiversităţii, a sănătăţii umane, animale şi vegetale, aplicarea principiului
precauţiei apare indispensabilă şi justificată.

În context strict juridic, principiul precauţiei, presupune că un risc posibil sau care a
fost definit fără o probă ştiinţifică privind realizarea sa nu trebuie să servească  drept motiv
pentru a nu pune  în funcţiune un sistem de prevenire a unui asemenea risc. Astfel după cum
am mai arătat, precauţia are un caracter anticipativ,cu deschidere spre viitor.

Nu încape nici un fel de îndoială că principiul precauţiei,  introdus în Protocolul 


privind biodiversitatea, intră în acest fel, cu toate că timid, din dreptul internaţional  al
mediului şi în dreptul internaţional al securităţii alimentare.

P r u d e n ţ a î n c a z u l p r i n c i p i u l u i p r e c a u ţ i e i r e p r e z i n t ă o atitudine care
constă în a lua măsuri faţă de un risc necunoscut sau vag cunoscut a cărui producere
nu este certă.

BIBLIOGRAFIE

1. Anghel, I., M., Deak, F., Popa, M., F., Răspunderea civilă, Editura Științifică,
București, 1970;
2. Bădescu, V., S., Dreptul mediului.Sisteme de management de mediu, Ed. C.H.Beck,
București, 2011;
3. Duțu, M., Introducere în dreptul penal al mediului, Editura Hamangiu, București,
2013;
4. Lupan, E., Tratat de dreptul protecției mediului, Editura C.H.Beck, București, 2009.