Sunteți pe pagina 1din 3

Roman Psihologic Perioada Interbelică

Ultima noapte de dragoste,


întâia noapte de război
de Camil Petrescu

Opera „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu a


fost publicată în anul 1930 și este un roman modern, psihologic, de tip
subiectiv, care contribuie la procesul de sincronizare dintre literatura română și
literatura universală.
Textul reprezintă un roman, deoarece este o specie a genului epic, în proză, de
mare întindere, cu o acțiune care se desfășoară pe mai multe planuri, la care
participă un număr mare de personaje și cu un conflict puternic și complex, iar
indicii spațio-temporali fiind bine definit.
Este un roman subiectiv, naratorul fiind protagonistul operei, psihologic prin
analiza conștiinței și prin accentul pus pe conflictul interior, și este un roman al
experienței deoarece prezintă o trăire esențial de viată, și anume războiul.
Tema iubirii și cea a războiului, evidențiate încă din titlu, sunt subordonate
unei teme emblematice scriitorului Camil Petrescu, aceea fiind drama
intelectualului aflat în permanentă contradicție cu societate în care trăiește.
Titlul romanului sugerează două experiențe extreme, alternative ale vieții.
Simetria titlului corespunde celor două părți ale romanului, iar persistența
cuvântului „noapte” în ambele părți ale titlului este o sugestie a tenebrelor
interioare ce marchează cele două experiențe în care se consumă frământările
personajului: iubirea și războiul.
Incipitul romanului fixează, destul de vag, coordonatele spațio-temporale ale
acțiunii: „primăvara lui 1916”, „pe Valea Prahovei” și ni-l prezinta pe Ș tefan ca
subofițer concentrat, care asista la o discuție la popota ofițerilor despre
dragoste și fidelitate, declanșându-și astfel memoria involuntara.
Finalul este deschis, lăsând loc unor interpretări multiple, specific prozei de
analiza psihologică. Ș tefan Gheorghidiu, obosit de incertitudini, hotărăște sa o
părăsească pe Ela, astfel îi cedează averea și „tot trecutul”.
Perspectiva narativa este una subiectivă, scrisă la persoana I, sub forma unei
confesiuni a personajului narator, Ș tefan Gheroghidiu, care trăiește doua
experiențe fundamentale: iubirea și războiul. Astfel, relatarea la persoana I
conferă autenticitate și caracter subiectiv textului.
Conflictul interior se produce în conștiința personajului narator, Ș tefan
Gheorghidiu, care trăiește stări și sentimente contradictorii în ceea ce o privește
pe soția sa, Ela. Acest conflict interior este generat de raporturile pe care
protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare. Așadar, conflictul interior trăit
de protagonist se produce din cauza discrepanței dintre aspirațiile lui
Gheorghidiu și realitatea lumii înconjurătoare, astfel acesta fiind plasat in
categoria inadaptaților social.

Tema și viziunea despre lume


Inițial, căsnicia lui Stefan Gheorghidiu cu Ela este liniștită, cei doi duc un trai
modest, dar par fericiți. Ulterior, moștenirea primită în urma decesului
unchiului Tache schimbă radical viața tânărului cuplu. Noul statut social și
material o transformă pe Ela, îi dezvăluie adevăratul ei caracter, ceea ce duce la
destrămarea iubirii dintre cei doi tineri.
Sub influenta unei verișoare a lui Ș tefan, Ela este atrasă într-o lume mondenă,
lipsită de griji. În casa acestei verişoare cei doi îl cunosc pe domnul G, iar Ș tefan
observă că Ela pare foarte fericită în preajma acestuia. Ș tefan începe să fie din ce
în ce mai suspicios că Ela l-ar putea înşela.
După o scurtă despărțire, Ela și Ș tefan se împacă și îi aranjează Elei petrecerea
verii la Câmpulung. Când îl zărește în oraș pe domnul G., are certitudinea că
acesta este în oraș pentru a se vedea cu Ela și prin urmare îi este, cu siguranță,
amant. Plănuiește să-i omoare pe amândoi, dar planul îi este zădărnicit fiind
obligat să meargă la regiment.
A doua experiență o reprezintă războiul, care pune în umbră experiența iubirii.
Autorul transcrie experiența realității atroce, devastatoare a războiului, imaginea
acestuia fiind demitizată.
Experiențele dramatice de pe front, modifică atitudinea personajului față de
celelalte aspecte ale existenței sale. Drama colectivă a războiului pune în umbra
drama individuală a iubirii. Rănit și spitalizat, Gheorghidiu se întoarce acasă la
București, dar se simte detașat de tot ce îl legase de Ela. Obosit incertitudini și
să se mai îndoiască, o privește cu indiferentă și se hotărăște să o părăsească.
In concluzie, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil
Petrescu este un roman modern, psihologic, având drept caracteristici timpul
prezent și obiectiv, cât și autenticitatea trăirii.
Evoluția personajului principal ( Ștefan Gheorghidiu )
Ș tefan Gheorghidiu reprezintă tipul intelectualului lucid, care nu-si găsește
locul într-o societate dominată de mediocritate și lipsită de moralitate. Acesta
este un filosof fascinat de absolut, de ideea unei iubiri ideale, fiind în același
timp, și un inadaptat social, orgolios și hipersensibil.

Orgoliul este trăsătura fundamentală a acestuia, izvorâtă din încrederea în


propria gândire și puterea de a înțelege lucrurile, dar care îl domină atât în
relațiile de iubire, cât și în viața socială. Iubirea pentru Ela izvorăște, în primul
rând, din orgoliu, deoarece era iubit de cea mai frumoasă fată din Universitate.

O secvență ce ilustrează orgoliul lui Stefan este atunci când la masa unchiului
Tache, Nae ironizează căsătoria din dragoste cu o fată săracă, iar Ș tefan
izbucnește și le spune ce crede despre ei.

O secvență care ilustrează caracterul protagonistului este reprezentată de


primirea moștenirii care generează o ruptură în relația acestuia, deoarece Ela
era încântată de viața modernă și pare interesată de un tânăr avocat, domnul G.

Dintr-un orgoliu exagerat, Stefan refuză să intre în competiție cu ceilalți,


fiindcă i se pare sub demnitatea lui de intelectual să-și schimbe garderoba și să
adopte comportamentul superficial al dansatorilor moderni pe care Ela îi
admiră, iar Gheorghidiu îi consideră mediocri și îi disprețuiește.

Dintre modalitățile de caracterizare a personajului, portretul lui Gheorghidiu


este realizat mai ales prin caracterizare indirectă, care se desprinde din fapte,
gânduri, limbaj, gesturi, atitudini și din relațiile cu personajele. Caracterizarea
directă este realizată rar, prin intermediul replicilor scurte ale altor personaje,
precum cea a lui Nae Gheorghidiu ori aceea pe care i-o adresează Ela lui Ș tefan
când soțul îi reproșează comportamentul ei din timpul excursiei de la Odobești
„Ești de o sensibilitate imposibilă”.

În concluzie, Ș tefan Gheorghidiu este personajul care se înalță deasupra


societății meschine, trăiește drama războiului și este singurul supraviețuitor
între toate personajele camilpetresciene.

S-ar putea să vă placă și