Sunteți pe pagina 1din 5

Facultatea : Facultatea de Ingineria Materialelor și a

Mediului
Specializarea : Ingineria, dreptul și economia dezvoltării
durabile – (master)
Disciplina : Convergențe juridico – inginerești în dreptul mediului

Protecția mediului uman

Nume și prenume :
Maniu ( căs. Celsie) Nastasia

IANUARIE 2020
Protecția mediului uman

Protecția mediului natural înseamnă totalitatea acțiunilor întreprinse pentru


îmbunătățirea calității mediului,adică pentru asigurarea condițiilor de mediu tot mai bune
generațiilor actuale. Aceste acțiuni au la bază, sub aspectele teoretice și metodologice, un
concept cadru, elaborate din perspectiva unor științe natural și sociale. Sensul acestui concept
cadru este unic, iar țelul final al ” conservării ecologice” rezidă în protejarea juridică a
calității mediului, potrivit funcțiilor obiectiv și a mijloacelor de satisfacere a acestora.

Protecția mediului uman constituie totalitatea acțiunilor întreprinse pentru


îmbunătățirea calității vieții, adică pentru asigurarea condițiilor de viață tot mai bune
generațiilor viitoare. Aceste acțiuni au la bază, sub aspect teoretic și metodologic, un concept
cadru, elaborate din perspectiva unor științe sociale și natural: de la considerarea analizei
sistemice și cercetarea prospective la aplicarea orientate. Presupune percepția și interpretarea
valorilor fundamentale ale vieții social – umane la nivelul sociosistemului international, fiind
circumscrise și nevoile umane fundamentale.

Sensul acestui concept cadru este dublu, iar țelul final al ” transformării sociale”,
rezidă în protejarea juridică a calității vieții, potrivit obiectivelor componente și a mijloacelor
de satisfacere a acestora.

Cea care este întotdeauna adevărată, serioasă și care are mereu dreptate, sancționând
uneori rătăcirile omului este natura. Ea a fost, este și va fi zeița supremă careia artiștii îi
închină cele mai alese capodopere, de la literatură, pictură, cinematografie, până la
manifestările ecologice ale omului, ce face parte din acest mare întreg. El se simte
responsabil de păstrarea echilibrului naturii, pentru că este o ființă cosmicpă, este “fiul” ei,
este atom, este parte din Univers. Toți suntem unul-pasări, plante, animale, minerale. Toti
suntem diferite manifestări ale aceleiași energii esentiale. Când plantăm copaci, plantăm
semințele păcii și speranței. Ecologia este știința luptei pentru existență.

Natura este o prezența însuflețită. Ea se contopește cu viața individului, face parte din
ființa lui, participă la zbuciumul existenței umane, este leagăn de formare și ocrotire, tărâm
de vis și împlinire. Toate populațiile tradiționale consideră mediul în care trăiesc drept sacru,
inteligent, locuit de o putere mistică și înzestrat cu o vitalitate supranaturală.
Omul a fost mereu dezordonat în folosirea naturii, a “abuzat”-o deseori, în loc să se
folosească înțelepțește de bogațiile ei, el a uitat de nevoile generațiilor viitoare, a distrus stări
de echilibru în natura care nu se mai pot reface. Protecția mediului este o măsura preventiva
de a impiedica ceva rău, este șansa omenirii la supraviețuire. O națiune care distruge solurile,
se distruge pe sine. Pădurile sunt plămânii Pământului nostru, purificând aerul și dând putere
proaspătă oamenilor săi.

Ascultă liniștea naturii! Ea, singură este incapabilă de a minții. Turistul vine să-și
bucure ochii, gânditorul găsește o carte imensă unde fiecare stâncă este o scrisoare, unde
fiecare lac este o frază, unde fiecare sat are case al căror fum are mii de ani vechime. Toată
arta nu este altceva decât o imitație a naturii. Toată înțelepciunea umană este parcă
împrumutată din cea a Naturii, deoarece, cum spunea Aristotel, “Natura nu face niciodată
nimic fără motiv.”

Omul poate stăpâni natura , atât timp cât ține cont de legile ei, adică trebuie să o
respecte, protejând-o, altfel, ea se răzbună prin cataclisme naturale, care “cer” parcă
recâștigarea demnității ei primordiale. Ca “fii” ai Naturii, noi, oamenii, trebuie să o iubim, să
o respectăm, neperturbând în niciun fel acest dar divin, pe care zilnic să-l prețuim și chiar să-l
înfrumusețăm. Caracterul omului se oglindește în această “relație” a lui cu Natura și-i conferă
demnitate .

Acțiunile noastre purtătoare de sentimente față de Natura - mama sunt diverse și pe


diferite niveluri de organizare: de la sentimentul civic al tuturor oamenilor de toate vârstele
până la organizațiile de profil ecologic. Câteva exemple de ecologism ar putea fi: păstrarea
mediului curat, plantarea copacilor, menținerea apelor curate, folosirea diverselor tipuri de
energie rezultată prin mijloace nepoluante, nedefrișarea solului, îngrijirea pădurilor, împreună
cu fauna specifică, îmbunătățirea rezervațiilor naturale și alte activități moderne.

Iubirea față de natură redă demnitatea omului, care are drepturi, dar și obligații față de
acest suveran al nostru.

Normele de calitate a mediului constituie un ansamblu de cerinte care trebuie


satisfacute la un moment dat, pentru un element de mediu dat sau ale unei părți specific a
acestuia, in conformitate cu legislația în viguare.

„Calitatea vieţii este aflată în strânsă legătură cu satisfacţia faţă de viaţă – adică modul
în care o persoană se poziţionează faţă de viaţă ca întreg", spune Raina Şaguna, psihoterapeut
integrativ & psiholog-clinician. Satisfacția se poate măsura prin folosirea unor indicatori care
privesc aspecte concrete ale vieţii, de exemplu: satisfacţia faţă de serviciu, faţă de viaţa de
familie, faţă de nivelul financiar, faţă de petrecerea timpului liber sau față de starea de
sănătate.

„Aristotel spune că nu există o reţetă unică de a ajunge la fericire şi nici o formă unică
de manifestare a acesteia, pentru că semnificaţia ei depinde de fiecare în parte.”Cu alte
cuvinte, subiectivismul, modul fiecăruia de a fi, ne influenţează perspectiva asupra vieţii.

„Oamenii întreabă mereu care este scopul vieţii dacă oricum totul este sortit pieirii?
Chiar dacă mulţi dintre noi căutăm răspunsuri la această întrebare în afara noastră, cel mai
bine ar fi dacă am urma metoda lui Socrate şi am privi în interiorul nostru. Scopul nostru cel
mai important ar putea să fie o sănătate bună şi bogăţie intelectuală – acestea ne pot oferi o
rezervă inepuizabilă de idei, independenţă şi o viaţă morală."

„Echilibrul interior rezultă din conştientizarea faptului că nu lucrurile în sine ne


deranjează, ci interpretarea pe care noi ştim să le-o dăm. Cu cât lucrăm mai mult la acest
aspect, cu atât reuşim să ne poziţionăm faţă de evenimentele de viaţă sau faţă de viaţa însăşi,
aşa încât să ne şi putem da voie să ne bucurăm de ea.”

Dacă din punct de vedere medical calitatea vieţii era definită ca bunăstarea fizică,
psihică şi socială, precum şi capacitatea pacienţilor de a-şi îndeplini sarcinile obişnuite, în
existenţa lor cotidiană, OMS (în 1998) prezenta calitatea vieţii ca fiind dată de percepţiile
indivizilor asupra situaţilor lor sociale, în contextul sistemelor de valori culturale în care
trăiesc şi în dependenţă de propriile trebuinţe, standarde şi aspiraţii.

În 1993 Revicki & Kaplan propun o definiţie conform căreia ”calitatea vieţii reflectă
preferinţele pentru anumite stări ale sănătăţii ce permit ameliorări ale morbidităţii şi
mortalităţii şi care se exprimă printr-un singur indice ponderat – ani de viaţă standardizaţi, în
funcţie de calitatea vieţii”. Însă, indiferent de modul de definire, calitatea vieții este în strânsă
legătură cu mediul.

Determinarea relației cu mediul natural a dus la dezvoltarea studiului problemelor


sănătății și bolilor în împrejurări sociale, climatice, biologice și psihologice în care trăiește și
muncește omul. Astăzi se studiază atât factorii sanogeni (de sănătate) cât și cei agresionali
(patogeni pentru om) care afectează în special grupele de vârstă cele mai sensibile la acești
factori – copiii și vârstnicii. Studiile atestă că cu cât schimbările ecosistemului sunt mai
rapide cu atât mai greu reușește organismul uman să se adapteze la noile condiții de viață.
Interacţiunile dintre mediu şi sănătatea umană sunt extrem de complexe şi dificil de evaluat,
ceea ce face ca utilizarea principiului precauţiei să fie extrem de utilă. Cercetări populaționale
mari au dus la concluzia că deteriorarea mediului afectează în principal sănătatea copiilor
prin boli respiratorii și alergice iar pe cea a adulților și în special a vârstnicilor printr-o triadă
de boli cardiovasculare (hipertensiune arterial, ateroscleroză, infarct miocardic), prin boli
respiratorii cronice, prin boli ale aparatului locomotor, prin boli de nutritive și nu în ultimul
rând prin boala canceroasă și prin bolile neuropsihice determinate de stresul permanent.

Cele mai cunoscute impacturi asupra sănătăţii se referă la poluarea aerului


înconjurător, la calitatea proastă a apei şi la igienă insuficientă. Se cunosc mult mai puţine
despre impacturile substanţelor chimice periculoase asupra sănătăţii.

Zgomotul reprezintă o problemă emergentă de sănătate şi de mediu. Schimbările


climatice, diminuarea stratului de ozon, pierderea biodiversităţii şi degradarea solului pot
afecta, de asemenea, sănătatea umană.

BIBLIOGRAFIE

1. Al Gore – Pămîntul în cumpănă:ecologia şi spiritul uman, Ed Tehnică, Bucureşti,1995;

2. Gheorghe Coman – Economia mediului, Ed.,Tg.-Mureş,2000;

3. Aurelian Burcu - Managementul calităţii vieţii şi condiţiei umane: fundamentele


consilierii, Ed. Mega, 2004;

4. Aurelian Burcu - Managementul calităţii vieţii şi condiţiei umane: abilităţile


consilierului, Ed. Mega, 2004;

5. I.Moroianu Zlătescu, O. Popescu, Mediul și sănătatea – Institutul Român pentru


Drepturile Omului Ed. IRDO, București, 2008.