Aceste experienţe care sunt ancorate în mica copilărie, se acumulează, se sintetizează
şi se sedimentează pentru a constitui treptat, în straturi succesive, reprezentările de sine şi asupra lumii. Piere Aulagnier (1975) sugerează termenul de reprezentări pictografice, amalgam compozit al trăirilor corporale şi afective, care va servi drept mulaj pentru toate reprezentările ulterioare care le va obţine subiectul din experienţa sa cu realitatea internă şi externă. Date fiind acestea, când persoana va utiliza o parte din corpul său, de exemplu mâinile, pentru a-şi reprezenta sau pentru a desena alte personaje - de exemplu membrii familiei sale - întreaga sa motricitate şi imaginile pe care şi le-a făurit asupra corpului său, vor purta urmele trăirilor sale afectiv-corporale, şi aceasta oricare ar fi rezistenţele sale şi masca sub care le acoperă. De exemplu, introiecţia unei relaţii cu mama resimţită ca lipsită de căldură, va putea fi reprezentată în desen printr-un grafism în general unghiular, rigid, lipsit de supleţe şi de nuanţă, sau printr-o distanţă între membrii familiei. O relaţie primară prezentând un deficit în sensul continuităţii, şi ocazionând reprezentări goale şi de discontinuitate psihică şi corporală, va putea fi reprezentată în desen prin personaje deschise, neancorate pe sol, cu părţi detaşate unele de celelalte. Din această perspectivă, formulăm ipoteza că, de regulă, cu cât un afect este mai arhaic, cu atât el se înscrie mai profund în imaginea corporală. El este reprezentat mai degrabă ca făcând parte din corpul propriu şi în consecinţă din stilul însuşi al desenului, sau este manifestat de o manieră nediferenţiată în fiecare personaj. Cu totul altfel se petrec lucrurile cu trăirile, în special conflicte, care survin mai târziu în dezvoltarea afectivă, după ce obiectele semnificative au fost descoperite în exterioritatea şi în alteritatea lor. Expresia trăirilor este mai diferenţiată, acestea păstrându-şi inserţia în creuzetul iniţial instaurat în mica copilărie. Afectele şi conflictele sunt atunci reprezentate în cadrul distincţiilor între personaje, al apropierilor şi depărtărilor acestora. Am ales ca şi cadru de analiză modelul psihanalitic de interpretare a visului, respectiv un proces de înţelegere care merge de la conţinutul manifest până la o semnificaţie ascunsă, conţinutul latent, mascat prin procedeele de deplasare, condensare şi de figurare care sunt procese primare. Analiza pe nivele ne permite, pornind de la indici evidenţi care reies dintr-o primă lectură sistematică a desenului, să explorăm conţinuturile afective inconştiente. în Figura 1 am diferenţiat patru etape ale muncii interpretative. Selectarea elementelor observate în desen - grupate în primele cinci părţi ale grilei pe care o prezentăm -constituie prima din aceste etape. Obţinem o primă schiţă organizată a indicilor semnificativi. într-o a doua etapă, care corespunde părţilor şase şi şapte ale grilei, procedăm la un prim palier interpretativ şi, concomitent, la elaborarea convergenţelor interne punând în legătură ipotezele presupuse, şi reţinând pe cele care reapar sau se repetă. Ipotezele izolate nu sunt eliminate imediat, ci sunt conservate pentru a fi cântărite şi comparate cu ipotezele de la nivelurile următoare. Figura 1: Etapele de interpretare a datelor desenului familiei În a treia etapă, procedăm la o încercare de confruntare a ipotezelor elaborate în timpul analizei desenului familiei, cu cele provenind din alte instrumente diagnostice: teste de dezvoltare, intelectuale, proiective, etc. Acest procedeu generează noi ipoteze, sau vine să sancţioneze pe cele deja formulate. în fine, o a patra etapă vizează punerea în legătură a datelor diagnostice culese, cu istoria subiectului, de unde poate proveni o altă reţea interpretativă. în acest moment final al analizei, ipotezele rămase