Inegalitatea socială şi egalitatea de şanse prin educaţie

În concepţia lui Emile Durkheim omul trebuie să devină o fiinţă socială,

chiar dacă nu se naşte în acest mod. Potrivit acestei idei fiecare individ vine pe
lume cu un dat natural pe care trebuie să-l socializeze prin educaţie. Ea are datoria
de a-l armoniza pe individ cu restul indivizilor prin nişte precepte şi norme care
sunt în acord cu fiinţa umană.
Trebuie spus de la început că nu există o educaţie ideală, perfectă şi
valabilă pentru toţi oamenii, fără deosebire. Ea a variat în funcţie de mai multe
considerente. Alta era educaţia în antichitate, alta în evul mediu, alta în timpurile
moderne, după nevoile societăţilor considerate şi după idealul pe care îl aveau
despre om.1
Dar nu numai în timp educaţia a diferit după societate, ci chiar în sânul
aceleaşi societăţi ea a fost şi este alta, după grupurile sociale mai mici, fie că se
numesc caste, clase sociale sau simple grupări profesionale, după natura şi rolul
lor.2
Şi departe de a-şi avea justificarea într-o inegalitate nedreaptă, care tinde şi ar
trebui să dispară, această diversitate va exista atât timp cât va exista societate
omenească, tocmai în interesul menţinerii ei. Ea va avea desigur mereu altă bază;
de pildă înainte inegalitatea provenea din deosebiri de naştere, astăzi de profesiune.
Fenomenul este însă acelaşi. Diferenţa o dă forma de inegalitate.

1
Herseni Traian, Sociologie. Teoria generală a vieţii sociale, Bucureşti, 1982, p. 34
2
Ibidem