Zeii romani şi zeii greci

Ajunşi stăpâni ai Greciei, romanii stabilesc corespondenţe între zeii lor şi cei ai
grecilor, schimbându-le numele şi modificându-le, uneori funcţiile. Principalii zei
romani sunt: Jupiter ( Zeus), Junona (Hera), Neptun (Poseidon), Venus (Afrodita),
Minerva (Atena), Mercur (Hermes), Vulcan (Hefaistos), Ceres (Demeter), Bacchus
(Dionysos), Apollo (Apollo), Marte (Ares), Diana (Artemis).
Cultul imperial
În sec I î.Hr., o dată cu împăratul Augustus, persoana împăratului devine sacră,
fiindu-I adus un cult în tot Imperiul Roman. Luna august (Augustus) îi este
închinată, iar în prima zi a acestei luni se desfăşoară mari sărbători. Împăratul este
celebrat înălţându-se temple şi sculptându-se statui care-l reprezentau. La moartea
sa, Senatul, care răspudea de legi, îi deifică. De acum înainte, numele împăratului
era asociat cu cel al lui Jupiter. Începând din a doua jumătate a sec.I d.Hr.,
împaraţii urmăresc să fie cosideraţi zei încă din viaţă: Nero se identifică cu
Apollo, Commodus cu Hercule. În tot Imperiul Roman sunt înălţate statui cu
“Roma şi Augustus”, iar toţi cetăţenii sunt obligaţi să practice cultul imperial.
Preoţii
Toţi preoţii se află sub ordinul Marelui Pontif, titlu rezervat împăratului,
începând cu Augustus. Desemnat pe viaţă, acesta fixează calendarul sărbătorilor în
timpul cărora au loc curse de care şi lupte de gladiatori. El stabileşte zilele faste, în
care este permis să se lucreze, şi zilele nefaste, în timpul cărora zeii interzic orice
activitate. Unele femei joacă un rol important: acestea sunt vestalele. La Roma,
într-un templu închinat zeiţei Vesta, păzitoare a focului sacru, vestalele au sarcina
de a menţine focul aprins. Recrutate de la vârsta de 10 ani, ele trebuie să-şi
îndeplinească funcţiile vreme de 30 ani şi nu au voie să se mărite.
Înainte de a întreprinde orice acţiune importantă, romanii încearcă să afle voinţa
zeilor. În acest scop, ghicitorii, numiţi Haruspicii, cercetează măruntaiele
anumalelor jertfite. Anumiţi preoţi, augurii, studiază zborul păsărilor pe cer, forma
norilor sau apetitul puilor sacri: tot atâtea pieze pe care au sarcina să le
tălmăcească.
Etruscii stăpâneau Italia centrală înainte de romani. Au transmis acestora arta
de a ghici voinţa zeilor. Pentru ei, morţii contiună să ducă o viaţă liniştită şi
tihnită. Soţii sunt înmormântaţi uneori împreună.

În sec. III î.Hr., Imperiul Roman se întindea înjurul Mediteranei.

Dicţionar
 Augur – preot care tălmăceşte piezele, cum ar fi zborul păsărilor sau
apetitul puilor sacri, pentru a cunoaşte voinţa zeilor.
 A deifica – a considera drept zeu.
  Ghicitor – persoană care pretinde că este capabilă să desluşească viitorul,
să facă divinaţie.
 Geniu – divinitate protectoare proprie fiecărui individ.
 Haruspiciu – preot care cercetează măruntaiele animalelor, îndeosebi
ficatul, pentru a afla voinţa zeilor.
 Larariu – altar care se afla în casă şi era închinat cultului larilor.
 Lar – zeu protector al casei şi al familiei. Există şi lari ocrotitori ai
răscrucilor de drumuri.
 Penaţi – divinităţi protectoare al casei, mai ales a mobilierului şi cămării.
 Mani – sufletele celor morţi, considerate ca divinităţi.
 Piază – semn prevestitor despre care se crede că anunţă voiţa zeilor sau
viitorul.