I. L.

Caragiale

Reprezentant de seama al generatiei de scriitori ai secolului al XIX-lea, alaturi de Ioan

Slavici, Ion Creanga si Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale este cunoscut in literatura
romana atat prin proza, reprezentata de schite, momente si nuvele, cat si prin opera dramatica,
incluzand comediile O scrisoare pierduta, Conu Leonida fata cu reactiunea, D’ale
carnavalului si drama Napasta.
Comedia este specia genului dramatic, in versuri sau in proza, ce se particularizeaza
prin folosirea categoriei estetice a comicului, categorie bazata pe contrastul dintre esenta si
aparenta (dintre ceea ce sunt personajele in realitate si ceea ce vor sa para), fapt care starneste
risul.
Trăsăturile care fac posibilă încadrarea operelor lui I. L. Caragiale în curentul numit
realism, sunt: reflectarea veridică și verosimilă a mediului social-politic, personaje tipice în
împrejurări tipice, atitudinea critică faţă de societate, stil sobru şi impersonal și lipsa
idealizării
O prima trăsătura realistă pe care o întâlnim în comedia de moravuri O scrisoare
pierdută este veridicitatea și tipicitatea împrejurării evocate. Acțiunea se petrece în capitala
unui județ de munte, în "anul de gratie 1883", când lumea politică a respectivei urbe era
antrenată în febra alegerilor. Lipsa localizării geografice și tipicitatea personajelor conferă
acestei împrejurări un caracter universal.
În același timp, viziunea "monstruoasă" pe care o are scriitorul, face ca toată această
lume să fie pusă în mișcare de o întâmplare banală al cărei protagonist este Un cetățean
turmentat!
A doua trăsătură realistă existentă în această comedie este tipologizarea personajelor.
Construcția personajelor respectă modelul realist clasic, acestea încadrându-se în tipologii,
ceea ce le evidențiază trăsăturile de caracter.
Aceasta tipologizare se concretizează în faptul că fiecare personaj nu reprezinta un om,
ci o categorie sociala sau umana: Demagogul (Cațavencu), Servilul (Pristanda), Vicleanul
bonom (Trahanache), Vicleanul senil (Dandanache), Femeia adultera (Zoe). Firește, fiecare
personaj are propriile sale trăsături care îi conferă contur; toți se încadrează în "registrul" de
"stare civilă" al personajelor cărora autorul le-a dat drumul în lume.
Bunăoară, Cațavencu al cărui nume "cu silabele lui stridente și cu conturul ridicol, redă
perfect pe demagogul latrans" nu-și desminte, nici o clipa această trăsătură.
 O prima trăsătura realistă pe care o întâlnim în comedia O noapte furtunoasă este
veridicitatea și tipicitatea împrejurării evocate. Acțiunea se petrece în Bucureşti, la
Dumitrache. Subiectul piesei reflectă, aşadar, viaţa mahalalelor din capitală, reprezentată de
familia lui Jupân Dumitrache Titircă, poreclit „Titircă Inimă-Rea”, care este „cherestegiu şi
căpitan în garda civică”. Relaţiile temporale sunt complexe, manifestându-se în această
comedie atât perspectiva cronologică, adică în ordinea derulării evenimentelor, cât şi
perspectiva discontinuă, în care se remarcă alternanţa temporală a întâmplărilor, prin flash-
back.
A doua trăsătură realistă existentă în comedia O noapte furtunoasă este tipologizarea
personajelor. Așa cum am specificat și în cazul personajelor din O scrisoare pierdută, și
personajele din O noapte furtunoasă sunt tipologii umane și fac "concurență stării-civile" (G.
Ibrăileanu), fiecare dintre ele având o trăsătură dominantă de caracter, ilustrând așadar un tip
anume.
Prin urmare, Jupan Dumitrache reflectă tipul încornoratului, Nae Ipingescu – tipul
raisonneur-ului, Rică Venturiano – tipul primului-amorez și al donjuanului, Veta – tipul
cochetei și al adulterinei și Zița - tipul cochetei si al adulterinei.
În comedia O noapte furtunoasa, Caragiale creează caractere memorabile nu numai prin
tipologii, ci mai ales prin faptul că aceste trăsături ridicole stârnesc râsul și personajele devin
de referință pentru orice societate, indiferent de ideologie sau de perioada istorica.
Tema comediei O scrisoare pierdută este demascarea prostiei umane și a imoralității
publice și private, dezvăluirea împletirii de interese dintre doua grupări politice locale ale
partidului de guvernământ, într-un oraș de provincie, capitala unui județ de munte. Autorul
critică minciuna vieții politice, minciuna activității electorale de la sfârșitul secolul al XIX-
lea. Conținutul operei are un puternic caracter social, dar și de viața familială. Nimeni nu se
sinchisește de nimic, imoralitatea e suverana peste tot, la toate nivelele, în oraș, în case
pretențioase, la moșieri și la burghezi.
Titlul comediei O scrisoare pierdută pune în evidență contrastul comic dintre aparență
și esență. Pretinsa lupta pentru puterea politică se realizează, de fapt, prin lupta de culise,
având ca instrument al șantajului politic ,,o scrisoare pierduta” pretextul dramatic al comediei.
Articolul nehotărât indică atât banalitatea întâmplării, cât și repetabilitatea ei (pierderile
succesive ale aceleiași scrisori, amplificate prin repetarea întâmplării în alt context, dar cu
același efect).
Viziunea despre lume a dramaturgului se încadrează în realism prin decuparea unor
scene sociale şi politice ale societăţii contemporane lui, pe care le transpune pe scenă. Prin
această comedie, ca prin toate piesele sale dramatice, Caragiale ilustrează tipuri umane
viabile, satirizând prin construcţia, comportamentul, acţiunile şi limbajul lor de defecte umane
cum ar fi prostia,înşelătoria, dorinţa de îmbogăţire sau de succes în viaţa politică. Prin urmare
piesa O scrisoare pierdută pune în scenă realităţi sociale, etern-valabile, cum ar fi demagogia
politică, şantajul şi corupţia la toate nivelurile vieţii sociale şi politice. Ilustrativă în acest sens
evoluţia personajelor Caţavencu şi Dandanache, care încearcă să obţină funcţii politice prin
şantaj.
Tema comediei O noapte furtunoasa ilustrează aspecte sociale şi psihologice specifice
locuitorilor de la periferia Capitalei, cu scandaluri şi „ambiţuri” de familişti, cu nelipsitul
triunghi conjugal, o lume pe care Caragiale a iubit-o cu patimă . Principalul mijloc artistic de
realizare a acestei comedii este comicul de situaţie, alături de care se manifestă şi comicul de
limbaj, comicul de nume, comicul de caracter şi comicul de intenţie.
Semnificația titlului. Comedia lui Caragiale O noapte furtunoasă sau Numărul 9
sintetizează evenimentele tensionate, zbuciumate petrecute într-o singură noapte în casa lui
Jupân Dumitrache, situată la periferia Bucureştiului. S-au tras focuri de armă, au fost urmăriri,
spaime, agitaţie peste măsură pentru ca nu cumva să se atenteze la „onoarea de familist” a
stăpânului casei, care avea „ambiţul” de a nu fi înşelat de nevastă. De altfel, Rică Venturiano,
cel care provoacă toată încurcătura, după ce reuşeşte cu chiu cu vai să scape de urmăritorii
dezlănţuiţi, exclamă surescitat: „O, ce noapte furtunoasă!”. Subtitlul „Numărul 9”, ilustrează
un comic de situaţie, reieşit din confuziile provocate de numărul 6 la care se afla casa lui
Dumitrache şi pe care meşterul care a tencuit zidul de la poartă l-a bătut invers, devenind
numărul 9.
Trăsăturile personajului Nae Cațavencu, din comedia O scrisoare pierdută, sunt
evidenţiate prin metodele caracterizării directe și indirecte, dar și prin autocaracterizare, toate
aceste procedee subliniind involuţia personajului aflat sub semnul unor influenţe malefice
care îl domină. În primul rând, în ceea ce privește caracterizarea indirectă, încă de la începutul
listei de personaje, ni-l înfățișează pe Nae Cațavencu drept ,,avocat, director proprietar al
ziarului <<Răcnetul Carpaților>>, prezident-fundator al Societății enciclopedice-
cooperative <<Aurora economică română>>”. Statutul moral al personajului se definește
chiar prin tipologia pe care o reprezintă, tipul demagogului, al politicianului lipsit de etică;
Cațavencu fură, șantajează, manipulează, minte fără scrupule și fără mustrări de conștiință.
Caracterizarea directă a personajului se realizează atât prin vorbele celorlalți (,,mișel”,
,,nebun”, ,,canalie”), cât, mai ales, prin autocaracterizare: ,,Vreau ceea ce merit în orașul ăsta
de gogomani unde eu sunt cel dintâi… între frunțașii politici”.
 În al doilea rând, caracterizarea indirectă reiese din gesturi, atitudine, comportament,
limbaj, relația cu alte personaje etc. El încearcă să îl șantajeze pe prefect pentru a obține
postul de deputat și îi fură scrisoarea cetățeanului, îmbătându-l. Limbajul este o altă metodă
importantă de caracterizare. Pin acesta se pune în lumină demagogia lui Cațavencu: ,,Nu
brațul care lovește, voința care ordonă e de vină...”, ,, Nu voi,stimabile, să știu de Europa d-
tale, eu voi să știu de România mea și numai de România... Progresul, stimabile, progresul!”.
De asemenea este evidențiată ipocrizia personajului: ,,Iertați-mă, fraților, dacă sunt mișcat,
dacă emoțiunea mă apucă așa de tare... suindu-mă la această tribună... pentru a vă spune și
eu...”. Prin limbaj este evidențiată imbecilitatea și lipsa de cultură a personajului. Numele
personajului reprezintă o altă modalitate de caracterizare indirectă. Prin acesta este sugerat
caracterul de palavragiu, de demagog al lui Cațavencu și ipocrizia,întrucât cață înseamnă
persoană răutăcioasă, cicălitoare, iar cațaveica este o haină cu două fețe.
Personajul principal al comediei O noapte furtunoasa de I. L. Caragiale este Jupan
Dumitrache Titircă, poreclit Inimă-Rea. El are un statut social onorabil de care se simte foarte
mandru, fiind "cherestigiu" (persoana care produce sau vinde cherestea) si "capitan in garda
civica". Jupan Dumitrache intruchipeaza in dramaturgia lui Caragiale tipul incornoratului,
alaturi de Iancu Pampon, Mache Razachescu zis Cracanel ("D'alecarnavalului") si Zaharia
Trahanache ("O scrisoare pierduta"). Printr-un comic decaracter realizat magistral, Caragiale
evidentiaza trasaturile care compun un personaj ridicol si caraghios. Inca din prima scena a
piesei, este evidenta gelozia sotului, izvorata din vanitatea si orgoliul ce se manifesta atat in
dimensiunea sociala, cat si in cea conjugala.
Relaţia lui Jupan Dumitrache cu celelalte personaje este o altă modalitate de
caracterizare. Pe Rică Venturiano îl dispreţuieşte profund la început, numai pentru că îl
suspectează că ar atenta la onoarea lui de familist, etichetându-l cu o ploaie de invective:
„coate-goale”, „maţe-fripte”, „scârţa-scârţa pe hârtie”, „moftangiul”, „bagabontul”. Pe de altă
parte, Dumitrache îl apreciază ca ziarist, atingând apogeul în ultima scenă a piesei, când este
entuziasmat, aşa cum se specifică în parantezele de autor - „(încântat), (cu respect amestecat
cu sfială), (răpit)” -: „Ăsta e bun de dipotat. [...] Cum combate el, poate să ajungă şi ministru.”
Relaţia lui Dumitrache cu Veta este destul de palidă, el fiind preocupat mai ales de
„onoarea de familist”, iar părerea despre ea nu este personalizată - „Ştii cum e Veta mea,...
ruşinoasă”. Cu Ziţa, cumnata lui, se poartă părinteşte, înţelege „ale tinereţii valuri” şi îşi dă
consimţământul în mariajul cu tânărul „amploiat”. Dumitrache este primitiv şi arţăgos mai
ales cu Spiridon, pe care-l tratează cu asprime şi agresivitate de stăpân. Spiridon îl
caracterizează direct, considerând că este „afurisit” şi că nu degeaba „l-a botezat cine l-a
botezat «Titircă Inimă-Rea»”. Se manifestă aici un alt procedeu artistic de caracterizare tipic
pentru dramaturgia lui Caragiale şi anume comicul de nume, reflectat în porecla personajului.
Relaţia cu Chiriac este cu totul specială. Deşi acesta îl dezonorează, fiind amantul nevestei
sale, Dumitrache, prost şi credul, îi încredinţează „onoarea de familist”, fiind convins că este
omul lui de încredere.
Avand în vedere aceste caracteristici, operele literare O scrisoare pierduta și O noapte
furtunoasă de I.L. Caragiale sunt comedii de moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale
societatii contemporane autorului.
În opinia mea, prin aceste mijloace, piesa provoaca rasul, dar, in acelasi timp, atrage
atentia cititorilor/ spectatorilor, in mod critic, asupra “comediei umane”.