Sunteți pe pagina 1din 11

I.

PROTEZE UNIDENTARE
Caracteristicile protezelor fixe unidentare:
 restaurează morfofuncţionalitatea unui singur element dentar;
 proteze de mare precizie;
 au un volum redus și se obțin după parcurgerea riguroasă a unui
flux tehnologic

Clasificarea protezelor fixe unidentare:


1. După volumul țesuturilor dentare restaurate:
 incrustaţii- restaurări protetice care refac parțial morfologia coronară și
un volum redus de țesut dentar.
 coroane de acoperire (de înveliș) – refac un mare volum de țesuturi
dentare distruse și acoperă în totalitate bonturile preparate;
 coroane de substituție: refac în totalitate morfologia coroanelor dentare
distruse. Se agregă intraradicular cu ajutorul unui dispozitiv radicular.
2. După aspectul estetic:
 proteze unidentare fizionomice, care refac integral fizionomia dintelui
afectat:
 coroane polimerice (acrilice, diacrilice);
 coroane ceramice (integral ceramice, metalo-ceramice);
 coroane mixte (au cea mai mare rezistență mecanică).
 proteze unidentare nefizionomice , care se obțin din aliaje nobile sau
nenobile de diferite culori: galben=aur, alb-argintiu=Ag-Pd, alb-cenușiu=Ni-Cr,
Cr-Co.
 proteze unidentare mixte parțial fizionomice :
 metalo-polimerice;
 metalo-ceramice;
 metalo-compozite.
3. După indicațiile clinice:
 pentru reconstrucția coroanelor dentare distruse de către procesele
carioase sau prin traumatisme;
 pentru protecția dinților expuși la fracturi;
 pentru corectarea morfologiei coroanelor abrazate si reechilibrarea
ocluzală;
 pentru corectarea anomaliilor (de culoare, formă etc. );
 pentru imobilizarea dinților parodontotici;
 elemente de agregare pentru punți;
 pentru pregătiri preprotetice : coroanele sunt prevăzute cu elemente
morfologice care vor favoriza agregarea protezelor parţiale mobilizabile.
4. După tehnologie:
 proteze fixe turnate – restaurări metalice;
1
 proteze obținute prin polimerizare (autopolimerizare, termopolimerizare,
baropolimerizare sau fotopolimerizare) - restaurări acrilice sau compozite;
 sinterizare (ardere, ceramizare)-pentru restaurările ceramice
 turnare–polimerizare – restaurări mixte metalo-acrilice sau metalo-
compozite
 turnare-sinterizare – restaurări mixte metalo-ceramice
 alte tehnologii mai puțin utilizate.
5. După raportul cu parodonţiul marginal:
 supragingivale
 juxtagingivale
 subgingivale
6. După durata de utilizare:
 provizorii
 de durată

1. Confecționarea unei structuri protetice metalice.


Coroana metalică turnată
Rezistența caracteristică a aliajelor metalice a determinat de sute de ani
utilizarea lor frecventă pentru confecționarea restaurărilor protetice dentare sau
cel puțin o parte a structurii acestora.
Structurile metalice protetice pot fi confecționate prin mai multe procedee.
Obținerea unei coroane ștanțate prin ambutisare din tablă de 0,20-0,25 mm,
a avut o perioadă de glorie până la perfecţionarea tehnicilor de tumare, deoarece
se obţinea printr-o tehnologie simplă şi cu un consum mic de material.
Componenta metalică a restaurărilor metalo-ceramice poate fi obținută
astăzi prin metode moderne cum ar fi galvanizarea, sinterizarea sau frezarea
computerizată dintr-un bloc de metal.
Totuși la ora actuală cea mai utilizată metodă folosită pentru obținerea unei
coroane metalice sau a componentei metalice a unei proteze mixte metalo-
fizionomice este reprezentată de topirea și turnarea unui aliaj prin tehnica cerii
pierdute. Tehnica presupune confecționarea unei machete din ceară sau rășină a
viitoarei structuri metalice, machetă care este acoperită cu o masă refractară de
ambalat. Macheta astfel ambalată este încălzită în scopul îndepărtării cerii și al
obținerii unei cavități din masa de ambalat de formă și dimensiune egală cu cea
a viitoarei restaurări, cavitate care poartă denumirea de tipar. În această cavitate
se toarnă aliajul metalic topit, care prin răcire capătă forma modelată din faza de
machetare.

2
2.1 Coroana de înveliş metalică

Coroana de înveliş metalică a reprezentat cea mai uzitată formă de


tratament prin proteze unidentare . La nivelul actual al exigenţelor fizionomice
este mai greu acceptată chiar în zonele mai puţin vizibile din cavitatea orală.
Indicaţiile coroanelor de înveliş metalice se pot grupa în două categorii:
a) În scop de refacere morfofuncţională şi profilactic:
-dinţi cu distrucţii coronare întinse sau cu obturaţii multiple , pentru
consolidarea mecanică a acestora;
-oricând pierderile de substanţă dură dentară nu mai pot fi reconstituite prin
obturaţii sau incrustații;
- pentru refacerea ariilor de contact când spatiul interdentar este de 2mm
(se va confecţiona o coroană) sau mai mare de 2mm (când se vor realiza două
coroane pe dinţii vecini);
- după realizarea tratamentului endodontic pe molari pentru a conferi o
anumită protecţie mecanică;
- în abrazii patologice , pentru reconstruirea şi consolidarea reliefului
ocluzal;
- în fracturi de cuspizi şi pereţi ai dinţilor din zona de sprijin;
- pentru prevenirea proceselor de uzură dentară datorită , fricţiunii
exercitate de elementele de menţinere şi stabilizare a protezelor mobilizabile;
b) Indicaţiile protetice:
- ca elemente de agregare în protezarea fixă;
- ca elemente de ancorare în protezarea mobilizabilă;
- în scop de imobilizare (ca elemente ale şinelor de contenţie)
Contraindicaţiile coroanelor de înveliş metalice vizează următoarele
situaţii:
- pe dinţi cu parodonţiul marginal afectat, până la rezolvarea şi/sau
finalizarea terapiei parodontale;
- pe dinţi cu mobilitatea dentară avansată;
- pe dinţi cu tratamente endodontice incorecte şi/sau cu patologie
periapicală;
- în pierderi mari de substanţă dură care nu mai oferă retenţia necesară
acestui tip de restaurări protetice şi nici nu mai pot fi refăcuţi prin dispozitive
corno-radiculare;
- pe dinţi cu modificări de poziţie peste 300 faţă de câmpul ocluzal, care
sunt supuşi unor solicitări anormale permanente;
- dinţi foarte scurţi, care după preparare nu mai prezintă premize suficiente
de retenţie;

3
1.1.1. Prepararea dinţilor
În vederea acoperii cu o coroană dintele se transformă într-un bont coronar
prin șlefuire. Caracteristicile unui bont coronar pregătit pentru acoperirea cu o
coroană metalică turnată sunt următoarele:
- bontul are forma unui trunchi de con cu baza mare cervical. Şlefuirea
feţelor laterale se face astfel încât să se obţină o convergenţă spre ocluzal de 6
grade. Muchiile care se formează între suprafeţele laterale ale bontului se vor
rotunji;
- suprafeței ocluzale i se păstrează morfologia. Şlefuirea în suprafaţă plană
este contraindicată. Mărimea spaţiului interocluzal față de dinţii antagonişti este
de 1,5 – 2 mm;
- limita cervicală se poate situa subgingival, juxtagingival sau
supragingival. Se şlefuieşte cel mai adesea sub următoarele forme:
- în „pană” sau în ’’lamă de cuţit’’. Şlefuirea se ’’pierde’’
subgingival fără o delimitare precisă.Este caracteristică coroanelor de
înveliş metalice și nu se recomandă coroanelor de înveliş acrilice, ceramice
şi coroanelor mixte deoarece nu ofera o grosime suficientă marginii
cervicale a coroanei, iar limita şlefuirii este greu de definit.
- în ’’chanfrain” sau „en conge”.Şlefuirea realizează un prag la nivel
cervical.

Amprentarea și confecționarea modelului se fac conform tehnicilor


prezentate anterior.

1.1.2. Macheta
Dacă o coroană turnată are pereţi de grosime inegală, ea este cunoscută sub
numele de “coroană cu grosime totală”; dacă pereţii sunt egal dimensionaţi, ea
este denumită “coroană cu grosime dirijată”.

Macheta coroanei cu grosime totală


Macheta viitoarei coroane prezintă raport de contact intim cu modelul
bontului dentar pe toate suprafeţele lui.
Tehnici pentru obţinerea machetei:
a. Tehnica răcirii gradate se realizează astfel:
- izolarea bontului de pe model cu lacuri sau soluții izolatoare
- ceara albastră pentru inlay este topită într-o lingură de laborator sau mai
modern în vasul termostat al unei băi de ceară;
- bontul cu partea coronară este scufundat în ceară topită pentru câteva
secunde;
- timpul de scufundare este dependent de calităţile fizico-chimice ale cerii,
de temperatura ei;
- în jurul bontului se formează un strat solidificat de ceară cu grosimea de
0,30-0,40mm;

4
- primul strat reprezintă o capă cu pereţi uniform de groși;
- forma definitivă a machetei se obţine prin depunerea cerii, picătură cu
picătură, astfel încât pe feţele laterale să se realizeze convexitatea specifică a
fiecărei feţe, precum şi punctele de contact cu dinţii vecini. Pe faţa ocluzală se
picură ceară pentru realizarea reliefului ocluzal şi a contactului cu dinţii
antagonişti;
b. Tehnica prin picurare se caracterizează prin:
- izolarea bontului la nivelul părţii coronare după tehnicile obiţnute de
izolare;
- depunerea cerii fluide, picătură cu picătură ăn mod progresiv, pe toate
feţele bontului cu ajutorul spatulei, până se ajunge la un volum ușor mărit faţă
de cel ale unei coroane dentare;
- modelarea feţelor este efectuată prin răzuirea cu spatula din aproape în
aproape.
c. Tehnica de obţinere a capei prin ambutisarea unui disc din
material plastic.Fabricile producătoare de materiale dentare comercializează o
trusă compusă din : discuri de material plastic de 0,15-0.20mm grosime, o pensă
specială şi o chiuvetă dintr-un material siliconic.
Tehnica se caracterizează prin:
-Realizarea capei: discul prins în pensă este ţinut deasupra unei flăcări
pentru plastifiere ; în această stare se aşează deasupra chiuvetei şi se imprimă
bontul modelului. Discul din material plastic presat, are contact intim cu feţele
bontului. Plasticul care depăşeşte zona coletului este tăiat cu foarfeca.
-Adaptarea cervicală şi forma finală a machetei se realizează cu ceară topită
, care se picură pe faţa ocluzală şi pe feţele laterale. Prin radiere se redă
morfologia în raport cu marfologia normală a dintelui în cauză, cu dinţii vecini
şi dinţii antagonişti.
d. Tehnica de obţinere a machetei prin adiţie după concepţia şcolii
gnatologice.Această tehnică se realizează astfel:
- Modelele sunt montate în articulator.
- Macheta incepe cu realizarea feţei ocluzale.Se picură ceară pentru
localizarea vârfului cuspizilor şi a crestelor marginale , conturând astfel , faţa
ocluzală a machetei, după care urmează inserția crestelor sagitale şi esenţiale, cu
delimitarea şanţurilor şi fosetelor.
- feţele laterale sunt modelate în raport cu morfologia dinţilor vecini,
înscriindu-se în configuraţia generală a arcadei.
După această concepţie, relieful feţei ocluzale este cuspidat în funcție de
rapoartele ocluzale statice dar și dinamice, oferind un maximum de confort și
eficienţă în masticaţie.
Coroanele turnate cu grosime totală prezintă următoarele caracteristici:
-feţele interioare ale coroanei sunt în contact cu bontul dentar :
-pereţii laterali au dimensiuni mari şi neuniforme;

5
-între feţele interioare ale coroanei și feţele bontului dentar apare forţa de
fricţiune care-i determină cea mai eficientă stabilitate;
--îndepărtarea de pe bontul dentar este efectuată cu dificultate prin tăierea
feţei ocluzale şi vestibulare;
-confecţionarea este obţinută prin consum mare de material ( preţul de cost
este ridicat dacă se toarnă din aliaje nobile);
-indicaţia majoră o reprezintă dinţii laterali cu dimensiuni reduse în sens
cervico-ocluzal.
Macheta coroanei cu grosime dirijată
Macheta acestei coroane prezintă următoarele particularităţi: pereţii laterali
sunt cu dimensiuni egale de 0,30 mm; contactul cu bontul modelului este numai
în zona coletului pe înălţime de 2 mm (în rest pereţii laterali sunt la distanţă) şi
la nivelul feţei ocluzale.
Tehnici ce utilizează elemente prefabricate
Elementele prefabricate industrial sunt produse din ceară sau din mase
termoplastice, seturi de machete, caracterizate de forme şi dimensiuni variate.
Corespunzător modelului se selecţionează macheta fabricată şi se adaptează
pe bont. Adaptarea finală ocluzal şi cervical este obţinută prin unele adăugiri de
ceară picurată. Macheta coroanei este realizată într-un timp foarte redus.
Tehnica ce utilizează folia de ceară calibrată
Din folia de ceară calibrată de 0,30 mm se secţionează o bandă
dreptunghiulară, care este înfăşurată în jurul bontului. Extremităţile sunt lipite,
formându-se un cilindru (în tehnica dentară cilindrul poartă numele de inel). La
nivelul zonei cervicale, inelul este adaptat intim la bont, prin modelare şi prin
picurare de ceară.
Forma caracteristică a feţelor laterale (vestibulară, orală, mezială şi distală)
este obţinută prin modelarea pereţilor inelului astfel: extremitatea unui fuloar
împinge din interior către exterior peretele pentru realizarea ecuatorului
(convexităţilor) şi a punctelor de contact, apoi lama spatulei este aplicată la
exterior în jumătatea ocluzală pe faţa vestibulară pentru modelarea şanţului de
descărcare.
Extremitatea ocluzală a inelului este adunată spre interior. Pe această
extremitate se aşează o rondelă din aceeaşi ceară calibrată, de care se
solidarizează prin lipire. Morfologia feţei ocluzale este realizată prin picurarea
de ceară pe rondela fixată de inel, iar după solidificare se modelează prin tăiere
fosetele şi pantele cuspidiene. Macheta capacului poate fi obținută și prin
picurare atunci când ceara încălzită este picurată direct pe faţa ocluzală a
bontului.
Tehnica ce utilizează un model duplicat din masă de ambalat
Pe bontul modelului se modelează din ceară o machetă care prezintă
următoarele caracteristici: este fixă pe model, marginea cervicală este la distanţă
de 2 mm de limita preparaţiei şi este în toate sensurile (ocluzal, vestibular, oral
şi proximal) mai mică cu 0,30 mm.

6
Această operaţie de modelare a machetei se realizează cu scopul să se
obţină modificarea formei dimensiunii bontului şi se numeşte „premodelare”.
După premodelare întregul model este amprentat, cu ajutorul hidrocoloizilor
reversibili sau a siliconilor de laborator pentru a fi duplicat.
În amprentă, este turnată pastă din masa de ambalat şi se obţine modelul
duplicat. Macheta coroanei se modelează pe bontul acestui model, prin tehnica
de picurare a cerii şi de radiere. Macheta nu se detaşează de pe model pentru
ambalare. Modelul duplicat constituie o parte din tipar.
Coroanele obţinute după această tehnică sunt foarte precise (adaptate
cervical şi ocluzal) deoarece macheta nu mai este îndepărtată de pe model pentru
ambalare, operaţie ce reprezintă un factor de risc, fiindcă poate fi însoţită, de
multe ori, de deformarea acesteia. Primele două tehnici sunt frecvent utilizate
fiind expeditive.
Coroana cu grosime dirijată prezintă următoarele caracteristici:
- pereţii laterali sunt cu dimensiuni (grosimi) egale (0,3 mm);
- pereţii laterali sunt la distanţă de feţele bontului dentar;
- coroana are contact cu bontul dentar pe faţa ocluzală şi la nivelul zonei
cervicale pe o distanţă de 2 mm;
- între suprafaţa interioară a coroanei şi feţele bontului dentar există un
spaţiu mai mare ocupat de cimentul de fixare;
- îndepărtarea de pe bontul dentar este efectuată prin tăiere, dar cu un efort
mai redus decât la cele cu grosime totală. Operaţiunea este mai puţin
traumatizantă pentru purtător;
- pentru confecţionare se consumă o cantitate minimă de aliaj, ceea ce-i
determină un preţ de cost mai mic decât primele;
- sunt indicate pe coroanele dinţilor laterali cu dimensiune cervico-ocluzală mare.
Controlul machetei. Acest control este obligatoriu înainte de a se începe
pregătirea pentru ambalare, urmărindu-se:
-adaptarea şi aspectul marginii cervicale, care va fi în contact intim cu
bontul în zona respectivă, netedă, continuă şi subţire, pînă la limita preparaţiei;
-punctele de contact cu dinţii vecini;
-convexităţile şi şanţurile de descărcare de pe faţa vestibulară şi orală;
-înscrierea în morfologia dinţilor vecini şi în curbura arcadei;
-relieful ocluzal, modelaj funcţional, realizarea punctelor de contact cu
dinţii antagonişti;
-aspectul general al machetei arată gradul de finisare, fiind cunoscut că,
după o machetă finisată, piesa turnată obţinută este prelucrată foarte puţin.
-modul cum se aplică pe feţele bontului şi cum se îndepărtează;
-grosimea feţei ocluzale (1 mm este ideal, rezistă în timp)

1.1.3. Ambalarea
Definiţie : ambalarea este etapa de laborator în care macheta este acoperită
în totalitate de un material refractar numit masă de ambalat.

7
Masa de ambalat pentru aliajele metalice reprezintă un complex de
substanţe care în faza lor de plasticitate sunt folosite pentru acoperirea machetei
şi realizarea după întărire a unui înveliş refractar, rigid, rezistent la şoc, rezistent
la temperature de topire a aliajului..
Obiectivul tuturor tehnicilor de turnare este de a se obţine după macheta de
ceară o piesă protetică fără porozităţi, cu structură omogenă, adaptată cu precizie
la preparaţia dintelui. Procesul de realizare a unei piese turnate cu dimensiuni
mici, precisă şi omogenă, cum se impune să fie protezele unidentare se
desfăşoară respectându-se anumite reguli şi principii. Este cunoscut faptul că
turnătura finită niciodată nu poate să fie mai bună decât macheta de ceară, de
unde apare concluzia: „să se acorde atenţie deosebită machetei”, materializată
prin: modelaj de mare exactitate, cu adaptare maximă la preparaţia dintelui şi
finisare excelentă.
Macheta înainte de ambalare este pregătită astfel:
Suprafaţa este curăţată prin periaj cu o perie moale pentru îndepărtarea
resturilor de ceară şi degresată.
Sunt fixate tijele de turnare. Pot fi utilizate tije din mase plastice, din ceară
sau din metal. Operaţiunea de fixare a tijelor la machetă este deosebit de
importantă pentru succesul turnăturii. Multe coroane prezintă defecţiuni
deoarece această operaţie nu a fost realizată în mod corect.
Tija de turnare are rolul să creeze canalul prin care curge aliajul fluid în
cavitatea tiparului, să creeze o turnătură cu densitate omogenă la suprafaţă şi în
interior. Tija îşi îndeplineşte rolul prin următorii factori: diametrul secţiunii
transversale, lungime şi poziţionare.
Diametrul tijei este dependent de volumul tiparului. Diametrul minim
pentru o coroană este de 1,7 mm, dimensiunea optimă este de 2,5 mm.
Dimensiunea corespunzătoare a tijei diminuează posibilităţile de apariţie a
porozităţilor în piesa turnată. Reprezintă o greşeală utilizarea tijelor cu diametru
redus (subţiri), deoarece rezultă piese turnate cu porozităţi sau cu orificii mici.
Pentru a exclude această cauză în apariţia porozităţilor tija de turnare trebuie să
prezinte dimensiuni corespunzătoare şi să prezinte rezervor de aliaj fluid.
Este esenţial ca diametrul tijei de turnare să fie cu dimensiuni mai mari
decât dimensiunile celei mai mari secţiuni transversale a machetei de ceară.
Aceasta uşurează curgerea aliajului şi împiedică solidificarea lui înainte de a se
umple toată cavitatea tiparului.
Crearea unui rezervor de aliaj fluid va contribui la eliminarea acestui gen
de porozitate. La 1-2 mm de suprafaţa machetei, pe tija de turnare, se realizează
o sferă din ceară avînd diametrul de 3-4 mm. Sfera va reprezenta viitorul
rezervor de aliaj topit în faza de turnare a piesei protetice. Poziţia centrală în
conformatorul de turnare şi suprafaţa redusă de contact cu exteriorul favorizează
păstrarea mai îndelungată la nivelul bilei de contracție a aliajului în stare topită.
De aici aliajul poate fi trimis prin centrifugare către tipar pentru umplerea lui
după ce aliajul topit prin răcire se contractă lăsând loc liber în tipar.

8
Istmul reprezintă porţiunea cuprinsă între suprafaţa machetei şi cea a bilei
de contracţie. Diametrul istmului este de 2,5-3 mm şi are ca principal scop
posibilitatea curgerii metalului din bila de contracţie-rezervorul de metal fluid
spre tipar cînd metalul prin răcire a devenit mai vâscos, mai puţin fluid.
Tija de metal nu trebuie supraîncălzită, deoarece topeşte sau distorsionează
suprafaţa adiacentă, urmată de modificări în forma şi volumul machetei. Corect
este să se adauge o picătură de ceară pe locul unde se va ataşa tija de turnare.
Tijele metalice sunt preparate cilindrice, tubulare, fiindcă înmagazinează mai
puţină căldură. Dacă tijele sunt din metal vor fi din cele inoxidabile.
Aşezarea tijelor de turnare este importantă pentru obţinerea unor piese
turnate complete (în totalitate). Tija este aşezată pe suprafaţa machetei în locul
cel mai gros, dar nu într-o zonă unde se modifică morfologia, pentru a diminua
sursele de apariţie a porozităţilor. La machetele coroanelor care sunt elemente de
agregare, care vor fi sudate ulterior la corpul de punte, tijele pot fi fixate pe
feţele proximale spre spaţiul edentat, aproape de faţa ocluzală.
De obicei, la machetele coroanelor, pentru mandibulă sunt aşezate pe
versantul lingual al unui cuspid lingual iar pentru maxilar pe versantul vestibular
al unui cuspid vestibular.
Poziţionarea tijelor faţă de suprafaţa machetei participă, de asemenea, la
obţinerea unei piese turnate complete:
- tija de turnare este orientată în aşa fel ca aliajul fluid să poată curge pe
direcţia forţei centrifuge de împingere a acestuia. Aşezarea tijelor de turnare în
unghi faţă de această direcţie, a forţei de turnare, impune o schimbare a sensului
curgerii aliajului, ceea ce va reprezenta o diminuare a vitezei de curgere și poate
fi cauza unei piese incomplete;
- orientarea tijei de turnare să se efectueze astfel încât aliajul să nu lovească
direct reliefurile ascuţite ale ambalajului care se pot fractura şi să producă
obstruări;
- aliajul topit să pătrundă în cavitatea tiparului pe drumul cel mai scurt;
- pentru toate piesele turnate se va crea o pâlnie de turnare, mai ales când
sunt turnate prin presiune;
- tija de turnare nu se va aşeza într-un punct unde piesa protetică este mai
mult solicitată de către forțele ocluzale.
Masele de ambalat prezintă un anumit grad de porozitate care permite
eliberarea gazelor rezultate din arderea machetei, iar ulterior a gazelor acumulate
în momentul turnării rapide a aliajului fluid în tipar. Gazele fierbinţi din
interiorul tiparului nu pot ieşi însă întotdeauna suficient de repede prin porii din
pereţii masei de ambalat când aliajul fluid curge prin canalul de turnare. În
interiorul tiparului rezultă o turbulenţă şi o contrapresiune din cauza acestor
gaze, deoarece nu au o evacuare rapidă. Dacă presiunea gazelor comprimate
depăşeşte presiunea aliajului fluid, atunci gazul îşi va crea drum prin metal,
provocând porozităţi. Porozităţile prin contrapresiunea gazelor se pot produce la
coroanele turnate pentru evitarea acestora fiind necesare tijele de evacuare a

9
gazelor. Canalele de evacuare a gazelor din tipar sunt plasate astfel: o
extremitate în apropierea marginii cervicale a machetei, spre vestibular,cealaltă
extremitate pe conul conformatorului pentru a situa orificiul în porţiunea
superioară a pâlniei de turnare
Tensiunile apărute în macheta de ceară, de-a lungul modelării şi fixării
tijelor, pot fi combătute prin lăsarea machetei câteva ore pe model, la
temperatura constantă a camerei. Dacă prin contracţia machetei apar minusuri
(de obicei la limita cervicală) acestea se pot corecta înainte de ambalare .
Înainte de ambalare, macheta se pensulează sau pulverizează cu un agent de
degresare. Surplusul se îndepărtează imediat pentru a împiedica scăderea
temperaturii machetei prin evaporarea agentului. Dacă aceste surplusuri nu se
îndepărtează, este posibil ca masa de ambalat să nu facă priză totală în aceste
zone, cu efecte secundare nedorite asupra piesei turnate.
Teoria expansiunii şi a compensaţiei
Confecţionarea structurilor metalice nu este o ştiinţă foarte exactă, dacă ne
gândim să asociem diferitele variabile reprezentate prin fazele clinico–tehnice
(prepararea dintelui, amprentarea, materialele de modele, macheta de ceară,
ambalarea, turnarea) însă, în prezent, suntem în posesia unor cunoştinţe asupra
proprietăţilor materialelor folosite şi asupra efectelor acestora în procesul
tehnologic.
În procesul de topire – turnare, datorită temperaturilor înalte apar fenomene
care determină modificări în volumul aliajului, materializate în piesa finită.
Pentru a se compensa această contracţie a aliajului, cavitatea tiparului se impune
să aibă un volum mai mare, ceea ce se obţine prin dilatarea (expansiunea)
maselor de ambalat. Sunt utilizate cele trei tipuri de expansiuni ale maselor de
ambalat:
 expansiunea de priză, produsă în faza de trecere de la starea plastică
la starea solidă;
 expansiunea higroscopică care apare dacă ambalajul ajunge în
contact cu apa;
 expansiunea termicăcare apare la încălzirea ambalajului.
Expansiunea de priză
Macheta din ceară îşi măreşte volumul când masa de ambalare eliberează
temperatură în timpul prizei. Această expansiune este într-un procent 0,3 – 0,5.
Expansiunea de priză nu se produce dacă pasta de masă de ambalat este
introdusă într-o cavitate închisă, delimitată de pereţi rigizi, metalici (chiuvetă).
Expansiunea higroscopică
Este obţinută prin următoarele procedee tehnologice:
 chiuveta cu masa de ambalat, în faza de priză este introdusă într-un vas
cu apă ce prezintă temperatura de 35 - 40°C unde este menţinută 3 – 5 min. ;
 adaos controlat de apă, numai la suprafaţa masei de ambalat în faza de
priză, apa se adaugă într-o anumită cantitate . Unii practicieni au preconizat
adăugarea unei cantități specifice de apă în inelul de ambalare, cu ajutorul unei
10
seringi, în loc să aşeze inelul de ambalare într-o baie de apă, din care să se
absoarbe o cantitate maximă de apă. Operatorul are capacitatea să controleze
valoarea exactă a expansiunii care rezultă;
 umezirea hârtiei ce căptuşeşte toată suprafaţa interioară a inelului
(chiuvetă); prin aceasta se produce o dilatare higroscopică.
Pereţii chiuvetei se căptuşesc cu azbest, hîrtie de filtru sau sugativă pentru
că acest material:
- este comprimabil sub acţiunea unei presiuni aplicată pe peretele interior,
permiţând expansiunea masei de ambalat. Pereţii rigizi ai cilindrului ar opri
această expansiune;
 reprezintă un mediu favorabil în care se realizează expansiunea
higroscopică;
 fiind rezistent la temperaturile înalte şi compresibil, permite contracţia
inelului (chiuvetei) după ce a fost scos din cuptor;
 favorizează îndepărtarea conţinutului după turnare;
 azbestul a fost abandonat datorită potenţialului său cancerigen.
Ambalarea propriu-zisă
Tehnica ambalării într-un singur material în doi timpi
Această tehnică este cea mai utilizată la ora actuală si a fost imaginată în
dorinţa de a se obţine o expansiune optimă a cavităţii tiparului, atât în faza de
priză cât şi termică care să compenseze în totalitate contracţia aliajului la
solidificare. Indicaţia nu are limite, poate fi utilizată pentru toate tipurile de
structuri metalice.
Procedeul tehnologic se desfăşoară astfel:
 Se amestecă o cantitate redusă de pudră de masă de ambalat cu apă
distilată (la temperatura camerei). Proporţia trebuie să fie numai cea menționată
în prospectul produsului. Spatularea se efectuează manual, mecanic sau la
vacuum-malaxor.
 Se acoperă macheta de ceară prin pensulare şi vibrare, cu grijă să nu se
producă incluzii de bule de aer la suprafaţă. Stratul este foarte subţire.
 Cu pensulă (păr moale) se pulverizează pudra uscată de masă de
ambalat peste pasta depusă; se vibrează cu un instrument ce prezintă crestături,
să se absoarbă toată pudra. Se repetă de 3–4 ori, alternativ, depunerea pastei cu
depunerea pudrei. Macheta va fi inclusă într-o formă ovală, de masă de ambalat
care este lăsată să facă priză 5–10 min. Macheta de ceară astfel acoperită de
masă de ambalat poartă denumirea de nucleu.
 Se prepară un alt amestec din aceeași masă de ambalat, dar în cantităţi
mai mari.
 Suprafaţa exterioară a nucleului este umezită prin introducerea şi
scoaterea imediată din apă. Nucleul este inserat în cilindru conformator. Pasta
este turnată în cilindrul metalic.
 Ambalajul este lăsat să facă priză 45 min.

11