3.

OSMOZA INVERSĂ

Alături de microfiltrare şi ultrafiltrare, osmoza inversă (OI) este definită ca un

proces de baromembrană, dată fiind modalitatea comună prin care faza continuă din
amestecul supus separării, trece prin membrană (acţiunea diferenţei de presiune).
Ca urmare a sintezei unor membrane performante, separările prin osmoză inversă
au cunoscut în ultimul timp o dinamică ascendentă.
Osmoza este procesul de difuzie a uneia sau a mai multor substanţe (dintr-o
soluţie), printr-o membrană permeabilă sau semipermeabilă, cu alte cuvinte,
trecerea lentă printr-o membrană a unui dizolvant (ex. apa) într-o soluţie cu o
substanţă solubilă (ex. săruri). Fenomenul de osmoză se produce când două soluţii
apoase de concentraţii diferite sunt situate în două celule despărţite printr-o
membrană semi-permeabilă.
Acest proces încetează când presiunea hidrostatică care se exercită asupra
soluţiei mai concentrate atinge o anumită valoare de echilibru numită presiune
osmotică, notată în figură cu p. Presiunea osmotică variază proporţional cu
concentraţia substanţei dizolvate în apă şi cu temperatura. Procesul normal de
osmoză poate fi inversat dacă asupra soluţiei concentrate se va exercita o presiune
mai mare decât presiunea osmotică. În acest caz, se va produce, datorită presiunii
exterioare mari, o circulaţie a apei în sens invers. Astfel, dintr-o apă bogată în săruri
se va obţine o apă curată. Acest proces este utilizat pentru obţinerea apei dulci
(potabile) din apa de mare.
În mod natural apa pură difuzează prin membrana semi-permeabilă din celulă
cu concentraţie mai mică, în celulă cu concentraţie mai mare, având tendinţa de
egalizare a concentraţiilor în ambele celule şi deci, de stabilire a echilibrului. “Semi-
permeabilitatea” membranei se traduce prin faptul că aceasta permite trecerea unor
anumite specii şi nu permite trecerea altora. Pe principiul fenomenului invers celui
prezentat anterior, adică prin osmoza inversă, apa pură va trece prin membrana
semi-permeabilă din soluţia concentrată în cea diluată, în final obţinandu-se apa
pură.
Acest lucru se va realiza prin aplicarea unei forţe asupra coloanei cu soluţie
concentrată care va învinge presiunea osmotică şi va determina trecerea apei în
celulă cu soluţie diluată. Filtrarea pe principiul osmozei inverse se realizează prin
intermediul unor module compuse dintr-un vas sub presiune în care se introduc
membranele filtrante.
 Fig. 3.1. Principiul osmozei inverse

Cercetările sunt orientate spre obţinerea de noi materiale cu selectivitate

ridicată, pe optimizarea transportului prin acestea şi pe extinderea domeniilor de
aplicare a operaţiei. Modelele de transfer de masă prin membranele de osmoză
inversă sunt diferenţiate în funcţie de natura polimerului. Pentru membranele neutre
există trei tipuri de modele de transfer: prin membrane neporose, prin membrane
poroase şi modele bazate pe termodinamica proceselor ireversibile.
Modelul solubilizare-difuzie consideră că membrana este o barieră
neporoasă, speciile moleculare din amestecul de separate se dizolvă în membrană
conform echilibrului membrană-soluţie şi difuzează printr-un mecanism
corespunzător transferului prin solid (polimer) sau lichid (pori).
Fluxul total de masă (JT) prin membrană este dat de suma fluxurilor de solvent
(JW) şi solut (JS).
Pentru o membrană cu selectivitate mare:

Diferenţa de presiune osmotică este:

Fluxul volumetric de solvent prin membrană este:

sau:

Deoarece la valori mici ale lui x se poate scrie,

şi înlocuind:

relaţia de mai sus devine:

 sau

în care:
DW este coeficientul de difuziune al solventului,
C1W,m - concentraţia solventului (apei) în membrană,
Vw – volumul molar al solventului,
∆p – diferenţa de presiune transmembrană,
∆π - diferenţa presiunilor osmotice pe cele două feţe ale membranei,
δm– grosimea membranei,
A – constantă pentru solvent.

Deoarece prin membrană poate trece şi solut, fluxul acestuia va fi:

DS,m este coeficientul de difuziune al solutului prin membrană,

ρ1 s,m- concentraţia solutului în soluţia de alimentare, la suprafaţa membranei,
KS – constantă de echilibru pentru solut,
B – constantă pentru solut.

Relaţiile obţinute se utilizează pentru dimensionarea instalaţiilor de osmoză

inversă. Parametrii A şi B nu depind de concentraţiile soluţiilor, valorile lor
determinându-se experimental. Dacă parametrul B este independent de presiune,
valoarea lui A descreşte cu creşterea presiunii, ca rezultat al compactării
membranei. Ambii parametrii depind de temperatură şi de grosimea stratului dens al
membranei asimetrice, scăzând cu grosimea. Pentru dimensionarea utilajelor de
separare prin osmoză inversă trebuie să se cunoască: debitul de soluţie de separat,
concentraţia solutului în soluţia de alimentare, gradul de separare, caracteristicile de
separare ale membranei (constantele A şi B), presiunea de operare, natura
amestecului şi dependenţa presiunii osmotice de concentraţie.
Calculele de dimensionare vor stabili ceilalţi parametri de funcţionare ai
instalaţiei sau modulului precum şi aria de transfer necesară. Performanţele de
separare sunt influenţate de modul de contactare a fazelor. Există module cu
amestecare perfectă a ambelor faze şi modul cu curgere tip piston. Indiferent de
modul de curgere a fazelor, pentru calculele de dimensionare se vor utiliza ecuaţiile
de bilanţ precum şi cele de transfer ale solventului şi solutului.

Caracteristici ale modulelor utilizate la osmoză inversă

Primul material folosit la confecţionarea membranelor semipermeabile a fost

acetatul de celuloză, obţinut în condiţii speciale. Ulterior s-au obţinut şi membrane
semipermeabile din materiale polimerizate stabile (poliamide, esteri micşti de acetat
- butirat de celuloză, amestecuri de acetat şi nitrat de celuloză, ş.a.). În prezent se
obţin membrane ce permit o eliminare a substanţelor dizolvate, mai ales a speciilor
ionice, în proporţie de 95-99%. Membranele folosite în separarea prin osmoză sunt
foarte subţiri (0,2 μm) şi au o fragilitate ridicată. Membranele utilizate în osmoza
inversă sunt supuse la diferenţe mari de presiune de 20 – 100 bar, ceea ce
determină dificultăţi deosebite la realizarea instalaţiilor practice care trebuie să aibă
o bună etanşeitate, o structură compactă, durabilitate mare şi să evite colmatarea şi
polarizarea de concentraţie.
Marea diversitate a caracteristicilor fizice ale amestecurilor care se pot separa
prin osmoză inversă impune cerinţe diverse modulelor de separare. Cele mai
importante cerinţe sunt:
- rezistenţa mecanică ridicată;
- condiţii hidrodinamice care să minimizeze tendinţa de colmatare a membranei şi să
reducă polarizarea concentraţiei astfel încât intervalul dintre două curăţiri să fie cât
mai mare;
- costuri minime de investiţie şi întreţinere;
- durată mare de exploatare, întreţinere uşoară etc.
Din punct de vedere constructiv modulele de separare prin osmoză inversă
pot fi spiralate, plane, tubulare etc. Modulele spiralate sunt alcătuite din mai multe
straturi între care se formează canale distincte de curgere a celor două faze.
Lungimea acestor module este de circa 1 m, diametrul de până la 200 mm şi au o
suprafaţă totală de 30-60 m 2. Mai multe astfel de module pot fi înseriate şi plasate
într-un recipient sub presiune.
Principalii factori care influentează performanţele sistemelor pe bază de
osmoză inversă sunt:
 presiunea,
 temperatura,
 concentraţia în săruri a fluxului de alimentare.
Performanţele membranelor sunt afectate şi de anumite impurităţi care se pot
găsi în fluxul de alimentare, cum sunt: hidraţi ai oxizilor metalici, precipitate de calciu,
materii organice şi biologice etc. Pretratarea apei de alimentare a sistemelor cu
membrane reduce considerabil contaminarea acestora şi le îmbunătăţeşte
performanţele.
Ca aplicaţii ale osmozei inverse se menţionează:
- desalinarea apei de mare în scopul obţinerii apei potabile (capacitatea unei
instalaţii este de 3000-50000m3/zi, presiunile de operare sunt de 20-60 bari);
- obţinerea apei ultrapure pentru microelectronică;
- în industria alimentară (produse lactate, băuturi, sucuri de legume şi fructe,
concentrarea extractului lichid de cafea);
- tratarea apelor uzate rezultate din diferite procese tehnologice.
 Fig. 3.2. Instalaţie de separare prin osmoză inversă

Fig. 3.3. Structura unui modul pentru osmoza inversă

Hiperfiltrarea. Prin convenţie termenul de osmoză inversă este utilizat pentru

a descrie separarea unei soluţii apoase la trecerea acesteia printr-o membrană
semipermeabilă datorită unui gradient de presiune.
Recent acelaşi tip de proces a fost aplicat pentru separarea unor amestecuri
de compuşi organici, de exemplu separarea metal-etil-cetone dintr-un amestec de
uleiuri, aplicaţie utilizată în procesul de preparare a lubrifianţilor. Acest tip de
separare din diverse amestecuri este cel mai bine a fi numită hiperfiltrare. Descrierea
matematică a acestui proces este identică cu cea pentru osmoza inversă. Curbele
obţinute au în esenţă aceeaşi formă ca cele descrise de soluţiile saline.
Utilizarea membranelor pentru separarea solvenţilor organici prin hiperfiltrare
este o aplicaţie promiţătoare a osmozei inverse în industria chimică a compuşilor
organici. Acest tip de separare este destul de dificil de realizat deoarece membrana
trebuie să fie destul de stabilă din punct de vedere mecanic la acţiunea solventului,
dar în acelaşi timp trebuie să fie suficient de permeabilă pentru solvent. Realizarea
unor membrane pentru separarea prin hiperfiltrare este mult mai dificilă decât în
cazul osmozei inverse convenţionale, deoarece pentru fiecare categorie de solvent
trebuie concepute diferite tipuri de membrane .

Osmoza inversă (OI)

Separare:
- compuşi cu mase moleculare mici (1000 Daltoni sau unităţi atomice de masă, 1g =
6.02214 X 1023Da) şi cu dimensiuni sub 0,001 microni
Materiale:
- acetat de celuloză modificat
- polisulfona
- poliamida
- poliimida
- materiale ceramice

Configuraţie:
- tubulare
- spiralate
- hollow-fiber (fibră cu canal)

Aplicaţii industriale:
- desanilizarea apei de mare
- obţinerea apei pure pentru centralele termice şi în microelectronică
- concentrarea laptelui
- prelucrarea apelor uzate
- concentrarea sucurilor de fructe
- industria vinurilor, oţetului şi a berii etc.

Fig. 3.4. Prezentare sugestivă pentru procesul de OI