UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLȚI

Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului

Catedra de științe ale naturii și agroecologie

Diversitatea adaptărilor şi modul de viaţă al

păianjenilor (ordinul Araneae, clasa
Arachnida, încrengătura Arthropoda)

Autor: Mihaela AVERESCU

Gr.: GB11Z

Profesor: Alexandru AVRAM

Bălți, 2019
 Morfologie externă
Păianjen este cel mai numeros grup taxonomic de chelicerate, numărul speciilor descrise depăşind 35 000.
Corpul araneelor este alcătuit din prosomă şi opistosomă, legate între ele printr-o formaţiune îngustă –
peţiol. Prosoma are formă aproximativ ovală, purtând anterior mai multe perechi de ochi, chelicere,
pedipalpi, picioare. Opistosoma poartă organele filiere.

Alcătuirea corpului păianjenului:

1 – pedipalp;
2 – chelicer;
3 – ochi;
4 – prosomă;
5 – opistosomă;
6 – organele filiere,

Articolele unui picior:

a – coxă;
b – trohanter;
c – femur;
d – patela;
e – tibia;
f – metatars;
g – tars;
h – gheare tarsiene
 Patu digua cel mai mic și cel mai mare păianjen din lume având 0.37 mm în stadiul matur

Păianjenul Goliat (Theraphosa blondi) este cel mai mare păianjen Lycosa singoriensis cel mai mare păianjen din Republica
din lume; deschiderea picioarelor ajunge la 30 cm lungime. Moldova, cu 3,5 cm
 Reproducerea și dezvoltarea
Organele genitale, atât cele mascule cât si femele, sunt alcătuite la fel: perechi de gonade
continuate cu 2 gonoducte care se unesc ventral şi se deschid la exterior pe faţa ventrală a
opistosomei. La femelele unor specii de aranee, de-o parte şi de alta a orificiului genital se găsesc
două orificii de împerechere, care se deschid în receptacule, unde masculul depune produsele
spermatice.
Acuplarea prezintă o serie de aspecte interesante. Masculii sunt mai mici decât femelele iar
acestea au un pronunţat instinct agresiv, atacând orice fel de vieţuitoare care se apropie de ele. În
acest fel, ac-tul împerecherii este destul de periculos pentru mascul, care riscă sa fie consumat de
femelă. Pentru realizarea acuplării, masculii diferitelor specii recurg la strategii diferite. La unii
păianjeni, masculul execută un dans nupţial care are rolul de a inhiba instinctul agresiv al femelei; la
alte specii, masculul imobilizează femelă cu ajutorul chelicerelor (fără însă a o răni) sau o leagă cu fire
de mătase. După descărcarea bulbilor genitali în orificiul genital al femelei, masculii se îndepărtează,
deoarece după realizarea împerecherii, instinctul agresiv al femelei revine.

Masculii păinjenilor săritor din genul Maratus în timpul dansului nupțial de „cucerire„ a femelei
 Dezvoltarea. Ponta este depozitată de către femele în coconi sferoidali pe care femela îi va purta cu sine
până la eclozarea juvenililor. Cu toate ca aceşti juvenilii seamănă cu adulţii, au fost descrise de specialişti
stadii de dezvoltare asemănătoare ca denumiri cu cele de la insecte - prelarve, larve, nimfe. În primele faze
ale vieţii, juvenilii rămân grupaţi, fără să se hrănească, consumând rezervele viteline.

Coconul cu ouă atașat de opistosomă la

Coconul cu ouă la speciile Argiope păianjeni-lupi
Juvenilii speciei de tarantulă Nhandu
chromatus imediar după eclozare din ou
Juvenilii păianjenului Araneus diadematus
 Până la atingerea stadiului de adult - cu Năpârlirea la păianjeni crab (Thomisidae)
gonade funcţionale - sunt necesare 7 - 12
năpârliri succesive, după fiecare năpârlire
talia crescând treptat. Tinerii parcurg
câteva stadii: prelarve, larve, nimfe. Până la
atingerea maturităţii, tinerii trec prin 7 - 12
năpârliri. De regulă, păianjenii trăiesc 1 - 2
ani, dar sunt şi specii mai longevive (de
exp. tarantulele care ajung până la 20 de
ani).

Păianjen migalomorf până la năpârlire (stânga) şi după (dreapta)

Majoritatea păianjenilor posedă glande
sericigene care produc mătase. Chiar dacă nu
toate speciile o folosesc pentru construcţia
pânzelor, oricum cei mai mulţi păianjeni au
capacitatea de a produce mătase, numai că o
aplică în alte moduri. Glandele sericigene sunt
localizate în partea posterio-ventrală a
opistosomei. La păianjeni s-au descoperit
şapte tipuri de glande care produc diferite fire
de mătase destinate unui scop special. Fiecare
păianjen are doar unele dintre aceste glande
şi nu toate cele şapte împreună

▲Tipurile de glande sericigene la păianjeni ce produc mătase

Fuzulele (orificiile) organelor filiere Organele filiere (vedre microscopică)

 Taxonomia ordinului păianjenilor
Cele 45.000 specii cunoscute de păianjeni sunt împărţite în două subordine: Mesothelae şi
Opisthothelae, cuprinde majoritatea speciilor de păianjeni. În funcţie de orientarea chelicerelor, păianjenii
din Opisthohelae sunt împărţiţi în două infraordine: Mygalaemorphae şi Araneomorpha. Cu toate că cea
mai mare parte a speciilor sunt tropicale, există şi un număr important de specii răspândite în zonele
temperate. În fauna Republicii Moldova sunt cunoscute circa 290 specii.

Încrengătura Arthropoda

Subîncrengătura Arachnomorpha

Infraîncrengătura Chelicerata

Clasa Arachnida

Subclasa Tetrapulmonata
Harta răspândirii păianjenilor
Ordinul Araneae

Subordinul Mesothelae - 1 familie, 90 de specii

Subordinul Opisthothelae

Infraordinul Mygalaemorphae - 15 familii, 2650 de specii

Infraordinul Araneomorpha - 94 familii, 42.000 specii

Diversitatea globală
a păiajenilor
 Liphistius malayanus nu are glande de
veninoase, însă chelicerele pot provoca
muşcături dureroase. Femela are orificiul
genital acoperit de un opercul. Lungimea
adulţilor este de 16 – 19 cm, culoarea este
brună cu marginile corpului nerare. El
construieşte vizuini la o adâncime de cca
60 cm, intrarea o acoperă cu o trapă. De
la intrare pleacă 7 – 8 fire de mătase
lipicioasă. Când prada atinge firele, L.
malayanus sare şi o înşfacă.
 Avicularia versicolor ►
Este cu siguranţă una dintre cele mai
frumoase specii de tarantule din lume.
Lungimea adultului este de 12 – 15 cm. Coloritul
puilor la eclozare este un albastru strălucitor,
iar adulţii sunt un adevărat curcubeu de roşu,
verde şi chiar mov. Este o specie timidă şi
retrasă care va fugi dacă este deranjată. Această
tarantulă ţese pânze mari în scoarţa copacilor.
Se hrăneşte cu diverse insecte, uneori şopârle şi
rozătoare. Acest păianjen este rapid şi poate sări
până la 30 de cm în lungime. Muşcăturile lui nu
sunt periculoase pentru om. Avicularia
versicolor este răspândit în Guadelupa şi
Martinica, America Centrală.

Chromatopelma cyaneopubescens
Este una dintre cele mai frumoase specii de tarantule din lume.
Picioarele acesteia sunt de un albastru metalic, o carapace
albăstru-verzuie şi o opistosomă de un portocaliu aprins.
Chromatopelma provine din cuvântul grecesc chroma, adică
„culoare”. Ajunge în lungime până la 10 – 12 cm. Este o specie
uşor de ţinut în captivitate, cu o toleranţă ridicată faţă de
niveluri scăzute atât de temperatură cât şi de umezeală.
Datorită pânzei pe care o ţese atât vertical, cât şi orizontal mulţi
specialişti încă dezbat dacă această specie este terestră sau
arboricolă. Prezintă un temperament semidocil şi calm. A găsit
pânze mari ţesute pe teren nisipos în apropierea vegetaţiei,
concluzia fiind că aceste pânze mari servesc asigurării unei
ascunzători în terenul mișcător al vegetaţiei şi al dunelor de
nisip. În concluzie această tarantulă este o specie fascinantă,
minunată pentru orice pasionat de nevertebrate. Locuieşte în
deşerturile din nordul Venezuelei.
Citharischius crawshayi - Păianjen rege babuin ►

Această tarantulă impresionante au un colorit de la

roşu-ruginiu pana la maro deschis şi ating dimensiuni
impresionante, de 20 cm. Deşi plină de calități
excepţionale această specie este extrem de agresivă. La
primul semn de pericol vor adopta poziţia defensivă
specifică, ridicându-se pe picioarele din spate şi
imitând chiar şi un şuierat. Este o specie ce îşi poate
petrece şi luni de zile în tunelele adânci pe care le
construieşte. Totodată veninul acestei specii este mai
potent decât al majorității tarantulelor. Citharischius
crawshayi este o specie originară din Africa de Est.

◄ Pterinochilus murinus

Pterinochilus murinus poate fi

descrisă ca cea mai rapidă şi defensivă
specie de tarantule. Este o tarantulă
foarte atractivă, ea având modele
foarte frumoase pe corp. Această
specie ţese foarte multă pânză
construindu-şi tunele la nivelul
solului extraordinar de frumoase.
Aceşti păianjeni nu trebuie
manipulaţi deoarece vor muşca mai
mult ca sigur şi au veninul mai potent
decât majoritatea speciilor. Este o
specie semiarboricolă. Se întâlneşte în
Africa.
 Gasteracantha fornicata

Femela este de 5 - 9 mm lungime şi 10-13

mm lăţime. Cuticula, picioarele sunt negre, cu
pete alb-gălbui sub abdomen. Pe partea
superioară se proeminenţe de culoare neagră.
Trăieşte în zone de sud-est a Australiei.
Păianjenul habitează la periferia pădurilor,
uneori pe plantaţii de citrice. Este specie
arboricolă. Durata de viaţă durează până la
reproducere, care de obicei are loc în
primăvara anului următor. Femela moare
după ce au depus ouăle.

Nephila clavipes
Eeste o specie de culoare aurie. El trăieşte în
regiunile calde ale Americi. Femela este mult mai
mare decât masculul. Pânza unei femele mature poate
ajunge la 1 metru în diametru, firile de mătase sunt
galbene. Rezistenţa ei este de 6 ori mai mare decât cea
o oţelului şi are efecte antibacteriene. Deşi este
veninos pentru oameni, muşcătura duce la o uşoară
înroşire şi durere localizată. Se presupune că culoarea
aurie atrage insectele în pânză. Firele sunt reînnoite
în fiecare zi, pentru a menţine viscozitate lor. Plasa
este construită treptat, ajungând până la 1 metru în
diametru. Pescarii pe coastele din Oceanul Pacific
produc din mătasea acestei specii mingi care sunt
aruncate în apă. De minge se alipeşte momeala,
peştele dorind să o mănânce se prinde şi el.
 Latrodectus tredecimguttatus – Văduva neagră, Caracurt
Femela păianjenului Caracurt este de culoare negru închis, cu 13 puncte
adâncite în opistosomă. Locurile de răspândire al acestui păianjen sunt stepele
deschise, unde se cuibăresc foarte bine. După fecundare, femela omoară
masculul, mâncându-l şi utilizând proteinele energizante, pentru o dezvoltare
mai bună a embrionilor. Acest fapt a făcut ca femela să fie numită în popor
„Vaduvă neagră”. Toxinele acestui păianjen, sunt proteine alcaline a-latrataxin
cu greutate moleculară de aproximativ 130 000 şi poate exista în configuraţii
diferite. O doză de toxine cu concentraţia de 0,005 – 0,1g poate omorî un
şobolan, iar o doză de toxine extrase din 2-3 femele, poate omorî o cămilă
matură timp de 43 – 44 de ore. Cele mai sensibile animale sunt şobolanii, caii şi
cămilele. Mai rezistenţi la toxinele acestor păianjeni sunt câinii, liliecii,
amfibiile, reptilele şi aricii. Conform unor date publicate, toxinele Caracurtului
sunt de 50 de ori mai puternice decât cele ale tarantulei şi de 15 ori decât ale
şarpelui. La om, în urma înţepării păianjenului Caracurt, apare o salivare
abundentă, spasme în regiunea sfincterlui, canalelor urinare şi a intestinelor,
ceea ce provoacă dureri îngrozitoare în timpul urinării. Apar dureri puternice în
regiunea şoldurilor, în regiunea abdominală şi pectorală; ridicarea tensiunii
arteriale a sângelui. S-a constatat, ca în urma unui atac asupra unor lăcuste,
resturile nu se descompun un timp mai îndelungat, deoarece, toxinele au
proprietăţi bactericide. A fost semnalată în România, Ucraina.

Theridion grallator
Păianjenul zâmbitor, care măsoară doar 5 mm, prezintă semne
bizare asemănătoare unei feţe zâmbitoare. Fiecare păianjen al
acestei specii are un model unic de „zâmbet”. Probabil, aceste
semne induc în eroare prădătorii. Păianjenul zâmbitor trăieşte în
pădurile tropicale din Hawai. Femela păzeşte juvenilii până la
năpârlire şi le adu-ce hrană. Theridion grallator iese la vânătoare
seara.
 Missulena bradleyi
Missulena bradleyi este o specie găsită în Chile. Îşi
sapă vizuină ase-mănătoare cu cea a şoarecelui.
Muşcătura acestuia poate avea consecinţe grave. Lungime
lui variază între 1 - 3 cm. Păianjenii Missulena bradleyi
manifestă dimorfism sexual, femela este negre, iar
masculul are opistosoma albăstruie. Se hrăneşte în
principal cu insecte, deşi el poate consuma şi vertebrate
mici.

Bagheera kiplingi
În America Centrală a fost descoperit singurul membru
vegetarian al marii familii a păianjenilor. Strania vietate
este, de fapt, un vegetarian hoţ. Aceasta deoarece fură
nectarul şi corpurile belţiene ale arborilor de tip acacia,
"alimente " care sunt păzite şi îngrijite de familiile de
furnici, gen. Pseudomyrmex, care trăiesc în simbioză cu
arborii din gen Acacia. Păianjenul vegetarian îşi petrece,
la rândul său, întreaga existenţă în coronamentul arborilor
acacia, cea mai mare grijă a sa constând în evitarea cu
dibăcie a furnicilor-gardian care păzesc rezervele de hrană
ale coloniei. În acest scop, da-că este surprins de insecte,
Bagheera kiplingi secretă de urgenţă un fir de mătase pe
care coboară în mare viteză pe o altă ramură înainte de a fi
devorat de furnicile furioase.
Păianjeni din
Republica
Moldova
 ◄ Pholcus phalangioides
Pholcus phalangioides are picioare extrem de lungi în
comparaţie cu dimensiunile corpului. Femela are o
lungime de 9 mm, iar masculul este ceva mai mic.
Picioarele la această specie pot ajunge până la 5 cm. Se
întâlnesc peste tot, în special în locuinţele umane, sub
tavan în colţuri. La atingerea pânzei păianjenul
produce vibraţii, astfel pânza oscilând el devine
invizibil pentru inamici. Se hrăneşte cu tot felul de
insecte, inclusiv şi păianjeni. Femela poartă ponta cu
ouă în chelicerele ei.

Scytodes thoracica ►
Scytodes thoracica se evidenţiază prin prosoma voluminoasă. Acesta
are o medotă de vânătoare deosebită. Păianjenul se furişează foarte
atent de pradă şi la distanţa de 10 mm se opreşte. Apoi se întoarce cu
spatele le pradă şi aruncă spre ea 2 fire de mătase otrăvitoare, în zig-
zag. Victima este imediat imobilizată, atunci păianjenul o înfăşoară în
totalitate cu mătasea veninoasă. El se întâlneşte pe toate continentele
în afară de zonele arctice şi Antarctica.

◄Xysticus cristatus
Xysticus cristatus este găsit printre frunze, pe care le
leagă prin fire de mătase, este colorat ca frunza
îngălbenită, de toamnă, dar cu dungi mai deschise pe
spinare, în lung pe piept, în curmeziş pe abdomen. Se
întâlneşte în desişuri, câmpii.
 Araneus diadematus – Păianjenul cu cruce
Araneus diadematus este considerat meşter neîntrecut la ţesutul plasei, cu fire
concentrice întărite cu fire radiale. Cunoaşte direcţia vântului, îşi dă seama de vreo
atracţie pentru insecte şi o ţese în calea lor. Plasa este alcătuită dintr-un cadru
triunghiular sau trapezoidal, ale cărui unghiuri sunt fixate trainic, de care începe să
fixeze firele radiale. Ambele alcătuiesc urzeala de susţinere a pânzei. Firul lor este
mai neted, bine întins şi mai trainic. Spirele sunt mai lipicioase. În lungul lor sunt
înşirate un fel de mărgele microscopice, formate dintr-un suc, ce nu se usucă în
contact cu aerul. Păianjenul întinde plasa în 40 de minute. O face în zori, înainte de a
se trezi insectele. Cu picioarele anterioare el ţine măsura dintre spire. Cu a doua şi a
treia pereche de picioare se prinde de firile radiale, cu a patra – trage firul ce iese din
abdomen şi-l îndoaie: cu un picior ţine firul întins, iar cu celălalt îl lipeşte. Le face
toate aceste repede şi cu o mare precizie, încât în urma lui nu se observă nicio
greşeală. După ce a terminat de ţesut pânza, păianjenul toarce un fir mai gros, îl
fixează cu un capăt de centrul plasei, iar celălalt este dus până la locul de pândă.
Ultimul am putea zice că e firul lui telefonic, care este foarte sensibil. La o lipirea
unei insecte de plasă, păianjenului îi soseşte vestea şi el repede porneşte la ea.
Ajungând,o acoperă cu alte fire, încât îi paralizează orice mişcare. Apoi îi suge
sucurile cât e în viaţă. Resturile sunt aruncate. În română i se zice Păiajen cu cruce.

Etapele de construcției
a unei plase circulare
 Argiope bruennichi – Păianjenul viespe
Argiope bruennichi este răspândită în toată Europa Centrală, de Nord,
Africa de Nord şi estul Asiei. Se evidenţiază prin marcajul galben şi negru
de pe abdomen. Păianjenul construieşte o pânză în formă de spirală, într-o
oră. Modul de nutriţie este la fel ca şi la majoritatea păianjenilor.
Masculul este mai mic decât femela. El aşteaptă finalizarea năpârlirii
femelei. În acest moment chelicere ei sunt moi, şi împerecherea poate avea
loc fără consumul masculului.

Pânze ornamentale ale păianjenilor din genul Argiope sp, (stabillimentum)

◄ Araniella cucurbitina
Araniella cucurbitina este un păianjen de culoare
verde, datorită cărui fapt este camuflat de vegetaţie.
Femela are o lungime de 8 mm, masculul de numai
5 mm. Locuieşte în poienile din păduri, îşi ţese
pânză rotundă printre plante. Pânza este ţesută din
10 - 15 spire, având un diametru de 10 cm. juvenilii
după eclozare sunt roşii, adulţi spre toamnă devin
maro, la fel ce vegetaţia.
 Misumena vatia
Acest păianjen habitează în flori, hrănindu-se cu insectele ce le polinizează. Femela creşte până la 10 mm,
masculul ajunge la 5 mm. La Misumena vatia mimetismul e foarte dezvoltat. Acest păianjen îşi poate schimba
pigmentul în funcţie de culoarea florii, abia dacă cu îl poţi recunoaşte. Când vine chiar o albină, grăbită să sugă
nectarul, deodată se simte prinsă de chelicere. Se zbate, scoate acul să se apere, dar împunge-n vânt, căci picioarele
de dinainte ale păianjenului sunt lungi, aşa încât acul albinei nu poate ajunge în trupul duşmanului ascuns. Se
zbate cât se zbate, până ce veninul păianjenului o linişteşte. Cel mai des el este galben sau alb, fiind greu de-l
deosebit de floare. Schimbarea culorii se datorează a 2 pigmenţi, unul galben şi altul alb. Pigmentul alb (guanina)
este contant, pe când cel galben – instabil. Pigmentul galben a fost identificat ca kynurenine şi 3-
hydroxykynurenine. În funcţie de prezenţa sau absenţa pigmentului galben se stabileşte culoarea păianjenului.
Când păianjenul trăieşte pe o floare galbenă, cuticula secretă pigmentul galben în stare lichidă în celule umplute cu
guanină din stratul exterior. Astfel culoarea galbenă domină culoarea pigmentului alb. În cazul în care păianjen
locuieşte mai mult pe un substrat de culoare albă, pigment galben este excretat, rămânând cel alb. Schimbarea
culorii de la alb la galben durează 10 – 25 de zile, invers, de la galben la alb cca 6 zile
Dolomedes fibriatus – Păianjen pescar
Dolomedes fibriatus este un păianjen care vânează pe
apă. E un păianjen măsliniu la coloare, cu tivituri albe şi
galbene pe laturile trupului. Casa lui e pe uscat. Pe apă
se aventură numai la vânat. Pentru aceasta îşi fabrică o
plută cu fire de mătase drept curmeie, leagă bucăţele de
frunze, pe care se aşează, lăsându-se în voia vântului, să
fie purtat pe suprafaţa apei. Alteori se sprijină cu
picioarele de dinainte pe o crenguţă uscată, împingând-o
cu picioarele de dinapoi, cu care atinge apa. Îndată ce
zăreşte o muscă, se repede ca săgeata, o apucă cu
chelicerele şi se retrage pe ţărm sau pe luntrea lui, ca s-o
mănânce în tihnă. El simte prada după oscilaţiile apei

Peucetia viridans -Păianjenul râs

Peucetia viridans este un păianjen verde din America
de Nord. Femela atinge 22 mm în lungime, masculul 12
mm. Femelele sunt capabili să îşi schimbe culoarea.
Aceasta durează cca 16 zile. Acest păianjen nu este
veninos. Peucetia viridans prezintă interes în utilizarea
acestuia în agricultură. Acest păianjen vânează larvele
unor dăunători ai culturilor: Alabama agrillacea de
bumbac, Trichoplusia care se hrăneşte cu varză. Cu
toate acestea, el, de asemenea, vânează şi insectele
benefice, cum ar fi Albina de miere.
 Argyroneta aquatica – Păianjenul acvatic
Argyroneta aquatica este un păianjen care trăieşte în
totalitate sub apă, chiar dacă ar putea supravieţui pe uscat.
Argyroneta aquatica se găseşte în Europa de Nord şi Centrală.
Este singura specie care trăieşte sub apă, însă are nevoie de
aerul atmosferic pentru a supravieţui. Păianjenul s-a adaptat
mediului acvatic, folosind un sistem ingenios, prin care
colectează oxigenul din atmosferă. Argyroneta aquatica
ţâşneşte brusc la suprafaţă, de unde colectează bule de aer, pe
care le aduce apoi în interiorul cupolei din pânză ataşată de
tulpinile plantelor acvatice. Aceste rezervoare sau bule de aer
funcţionează practic ca plămânii externi, care le permit
animalelor să respire sub apă şi în interiorul cărora locuiesc,
ferindu-se totodată de prădători. Acest "aparat respirator"
improvizat nu este singura adaptare la mediul acvatic.
Opistosoma şi picioarele sunt acoperite cu fire subţiri de păr,
prin care reuşesc să prindă bulele de aer şi să le menţină în
jurul corpului, după ce se scufundă. Cu toate acestea,
reaprovizionarea frecventă este inutilă, deoarece structura
cupolei permite schimbul de gaze cu apa din jur, datorită
diferenţelor de presiune osmotică. Deşi culoarea lor este gri, cu
aspect catifelat, atunci când se afla sub apă, capătă nuanţe
argintii, datorită peliculei fine de aer care îl înconjoară.
Aspectul lor la scufundare a dat naştere la numele genului
Argyroneta, care în latină înseamnă "argintiu". Este una dintre
puţinele specii de păianjeni ai căror masculul este mai
dezvoltat decât femela. Devin activi mai cu seamă noaptea. La
vânat masculul este mult mai dinamici decât femela, acestea
preferând să stea mai mult în bula de aer şi să captureze prada
care se apropie prea mult de locuinţa ei. Hrana constă din
nevertebrate acvatice de dimensiuni mici, cum sunt: mormolocii
sau gândacii de plută. Femelele împletesc un cocon de mătase
în jurul oului. Micuţii păianjeni ies din ouă după câteva
săptămâni şi se împrăştie prin apă.
 Myrmarachne formicaria
Familia Salticidae
Myrmarachne formicaria este un păianjen mic care se
furiează într-un muşuroi de furnici şi trăieşte deghizat
printre inamici. Pentru a nu fi detectat, păianjenul îşi
schimbă înfăţişarea şi comportamentul, trecând astfel
ne-observat. El procedează aşa deoarece, dacă sunt
deranjate, furnicile pot deveni foarte periculoase. Întru-
cât păianjenul are corpul diferit de cel al furnicii, acest
lucru nu e deloc uşor pentru el. Furnica are 6 picioare şi
2 antene, în timp ce păianjenul 8 picioare şi nicio antenă.
Păianjenul aleargă prin muşuroi pe 6 picioare şi îşi ţine
celelalte 2 în aşa fel încât să pară nişte antene. Păiajenul
încearcă să imite furnica în toate aspectele, întrucât
recunoaşterea lui ca locuitor al muşuroiului este un
lucru vital pentru siguranţa lui. În interiorul
muşuroiului, păianjenul este ocrotit de duşmanii săi
naturali, printre care viespea ce ucide păianjeni. Chiar
şi păsările pentru care păianjenul este o delicatesă în
lasă în pace. Păianjenii care vânează alţi păianjeni sunt
păcăliţi de „antenele” micuţului travestit. Cu toate
acestea dacă o pasăre, o şopârlă sau alte vietăţi încearcă
să atace comunitatea de fur-nici, păianjenul îşi dezvăluie
identitatea şi scapă. El are văzul mai dezvoltat decât
furnicile şi poată să sară, în vreme ce furnicile nu pot –
toate aceste calităţi ajutând-ul să scape mai uşor. În
timpul zilei păianjenul face tot posibilul să nu fie
depistat. Totuşi, noaptea el este activ şi prinde furnici
chiar în muşuroiul care îi serveşte drept locuinţă. Dacă
fapta îi este descoperită, el profită de cele opt picioare ale
sale şi scapă cu fuga. Masculul poate fi însoțit de o
femelă, care îi este foarte fidelă. În muşuroi ea ţese din
firişoare o pânză protectoare atât pentru partenerul ei,
cât şi pentru ouă.
 Salticus scenicus – Păianjenul săritor zebră
Salticus scenicus este un vânător diurn. El face sărituri
cu ajutorul unui sistem hidraulic intern folosit la
extinderea picioarelor prin modificarea presiunii
hemolimfei din acestea. Astfel, acest păianjen poate
efectua sărituri la o distanţă de 20 - 60 cm, de 75 - 80 de
ori mai mare decât lungimea corpului. Înainte de săritură
păianjenul se asigură, ataşează un fir de mătase de locul
de unde va sări. Dacă se întâmplă să cadă, el se suie
înapoi cu ajutorul acestui fir. Articolele tarsale ale
picioarelor posedă fire ramificate de păr şi gheare cu
ajutorul cărora se deplasează pe suprafeţe forte netede. Ei
nu construiesc plase, mătasea fiind utilizată la
construcţia galeriilor. Salticus scenicus este un păianjen
foarte curios. La apropierea mânii omului el nu va fugi, ci
o va examina cu atenţie. Uneori el îşi ridică prosoma, pe
care sunt situaţi ochii, pentru a vedea mai clar imaginea
sau fac o săritură înapoi.

Agelena labyrinthica
Toată pânza e astfel ca o leică cu
deschidere largă. La fel aproape e pânza ce
o ţese Agelena labyrinthica, prinde crengile
tufelor mărunte. E o pânză deasă, cu firele
încâlcite, verticală; la capătul de jos se
termină printr-un tub cu două deschideri
pentru pândă. Mai fină, mai complicată,
mai deasă e pânza ce o ţese femeia, pentru
ca în mijlocul ei să-şi puie sacul cu ouă.
Româneşte se numeşte Păianjen de casă în
labirint.
Specii de păianjeni din Cartea Roșie
a Republicii Moldova și a Lumii
Cartea Roșie a Republicii Moldova, ediția a III-a, 2015 nu conține specii de păianjeni.
Dar în unele țări europene (Finlanda, Suedia, Germania, Marea Britanie, Italia, Cehia,
Slovacia) unele specii araneomorfe sunt luate sub protecție.
În țările tropicale multe tarantule sunt pe cale de dispariție din cauza colectării pentru
comercializarea ca animale de companie.
Eresus cinnaberinus – Păianjen buburuză ►
Este originar din Europa. Masculul are până la 11
mm lungime, femela ajunge până la 20 mm.
Masculul are prosoma neagră şi opistosomă de
culoare roşie, cu patru puncte negre. Picioarele sunt
negre, cu dungi albe. Femelele sunt negr. Aceste
păianjen sapă vizuini la până la 10 cm lungime cu un
diametru de aproximativ 1 cm. Intrarea şi porţiunea
superioară sunt împânzite. Împerecherea are loc în
luna septembrie. Acest păianjen este pe cale de
dispariţie. Este inclusă în Lista Roșie în unele țări
din Europa.

◄ Uloborus walckenaerius
Lungimea corpului femele este de până la 6 mm, al
masculului până la 4 mm. Prosoma acestei specii este
de culoare gri închis, acoperită cu fire de păr alb.
Picioarele sunt maro cu dungi albe. Preferă să
trăiască în locurile calde și deschise, fără vegetație
foarte înaltă ca arbuști, arbori (asemenea stepelor).
El țese pânză orizontală, aproape de sol, cu ajutorul
cribellumului. Uneori pe pânză este prezentă o
formațiune îngroșată de mătase în formă de zig-zag,
numită stabilimentum. Se întâlnește în Palearctic, și
anume: Europa, Africa de Nord, Asia.
 Poecilotheria metallica ►
Tarantulă cu corp albăstrui metalizat, specie
arboricolă. Trăieşte în scorburile copacilor, ţese
pânză conică, asimetrică. Când întâlneşte un
inamic preferă să sară de pe copac, decât să lupte.
Se găseşte în India şi Sri Lanka.

◄ Brachypelma smithi - Tarantula mexicana cu

genuncii rosii
Viețuiește in partea vestica a munților Siera Madre din
Mexic. Este apreciata de crescători datorita frumuseții
sale. Poate fi văzută în zonele de stepa și pădurile
tropicale de foioase. Această specie atinge maturitatea
destul de târziu si ca majoritatea tarantulelor trăiește
20-30 de ani.
 Importanța păianjenilor pentru om
Veninul păianjenilor reprezintă un amestec de proteine, enzime, fermenţi, amine
şi polipeptide. Venin poate fi de două tipuri: neurotoxic şi necrotic (citotoxic).
Organele afectate şi simptomele la aceste tipuri de venin diferă. Veninul
neurotoxic afectează activitatea fiziologică a sistemului nervos, provocând
perturbarea conexiunilor dintre SN şi muşchi. Veninul necrotic provoacă necroza
ţesuturilor în apropierea locului lezat. Totuși, cele mai multe specii de păianjeni
sunt absolut inofensive pentru om. De fapt, doar aproximativ 100 au colţi suficient
de lungi pentru a penetra pielea umană.

Veninuri păianjenilor poate fi o alternativă mai puțin poluantă la pesticidelor,

deoarece el este mortal pentru insecte, dar inofensiv pentru marea majoritate
vertebratelor.

În medicină veninul păianjenilor este cercetat, pentru tratarea:

•aritmiei cardiace;
•bolii Alzheimer;
•accidentelor vasculare cerebrale.
În anul 2019 în ziarele din Republica Moldova au apăruta mai
multe articole cu privire la periculozitatea Păianjenului cu sac
galben (Cheiracanthium punctorium).

Păianjenul cu sac galben viețuiește în principal în țările Europei centrale și

Asia. Acești păianjeni sunt destul de mici, aproximativ 1 cm în lungime.
În caz de mușcătură, rămâneți calm și apelați la ajutorul medicului. Spălați
zona cu apă și spun. Aplicați o compresă rece pentru evitarea răspândirii
secretului veninos. Dacă este posibil, merită să prindeți păianjenul într-un
recipient curat, acest lucru este necesar pentru identificarea păianjenului de
către un expert.
 Resurse informaționale utilizate

•BORODINA, Lidia. Viaţa secretă a celor mai uluitoare fiinţe de pe glob. Ch.: ARC, 2010. 51 p.
ISBN: 978-9975-61-559-4
•Cartea Roșie a Republicii Moldova. Chișinău: „Știința”, 2015. 492 p. ISBN 978-9975-67-998-5.
•CRIŞAN, A.; CUPŞA, D. Biologia Animală I: Nevertebrate. Cluj-Napoca: S.n., 1996. 260 p.
•GANEA I., GANEA A. Din viaţa animalelor. Ch: Cartea moldovenească 1985- 185 p.
•MELIAN I., CALANCEA S. Biologie nevertebratelor cu elemente de ecologie şi
biochimie. Ch-CEP USM, 2007-424 p.
•NECULISEANU, Z.; TODERAŞ, I.; VLADIMIROV, M. Lumea animală a Moldovei: Vol.1:
Nevertebrate. Ch: Ştiinţa, 2010. 199 p. ISBN: 978-9975-67-721-9
•OPORIŞ T., Zoologia enciclopedică. Buc: Univers enciclopedic 1997- 192 p.
•http://en.wikipedia.org/wiki/Arachnid
•http://zipcodezoo.com/
•http://itis.gov/
•http://bionet-skola.com/w/Ricinulei
•http://afblum.be/bioafb/ arachnid/arachnid.htm
•http://spidy.goliathus.com/english/heterometrus-longimanus-id297.html
•http://ntnu.no/ub/scorpion-files/scorpionidae.php
•http://tierdoku.com/index.php?title=Spinnentiere
•http://animale-exotice.ro/index.php?page_id=31
•http://zoology.fns.uniba.sk/poznavacka/chelicerata.htm
•http://flickr.com/photos/
Mulțumesc mult
pentru atenție !!!