Ion Râ maru

Studiu de caz

Ion Râ maru, supranumit “Vampirul din București” a fost un

criminal în serie româ n care pe perioada studenției a comis 4
omoruri, violuri și tentative de omor. Acesta a fost condamnat la
moarte prin executare în ciuda încercă rilor lui de a convinge
judecă torii să admită un recurs.
Ion Râ maru s-a nă scut pe 12 octombrie 1946 în Corabia, Olt,
Româ nia. Acesta a avut parte de o copilă rie tumultuasă accentuată de
comportamentul violent al tată lui să u pe care mama acestuia l-a
pă ră sit în scurt timp. Dovadă a traumelor trecutului și a conduitei
agresive învă țată de la tată l să u, în liceu era considerat de colegii lui
introvertit și ca avâ nd un comportament ciudat. A întreținut relații
sexuale cu fiica unei profesoare, la 18 ani a fost condamnat la
închisoare pentru furt. Apoi a fost admis la Facultatea de Medicină
Veterinară .
Crimele au început în anul 1970 , ataca femei din dorința de a-
și satisface dorințele sexuale, le agresa fizic, iar apoi le viola. Pe cele
pe care le omora le depersonaliza, dar nu ascundea niciodata
cadavrele. De obicei victimelor le sugea sâ ngele după ce încetau din
viață . Armele pe care le folosea erau toporișca, cuțitul și o bară de
metal.
Dovezi ce au venit în ajutorul anchetatorilor pentru
identificarea fă ptașului au fost firele sale de pă r gă site la locul
crimelor și o scutire medicală eliberată de medicul neuropsihiatru
Octavian Ieniste. Câ nd s-a aflat că Ion Râ maru este criminalul în serie,
acesta a fost condamnat la moarte prin executare. A fost prins câ nd
era în drum spre că min și avea într-o sacoșă un cuțit și o toporișcă .
În încercarea de a scă pa cu viață acesta cere recurs instanței
recunoscâ ndu-și faptele și exprimâ nd sentimente de vinovă ție.
Susținea că a înfă ptuit toate acestea pe motiv că trecea printr-o
perioadă grea în viață “Aceasta s-a întâ mplat în jurul lunii mai 1970,
câ nd starea mea de disperare din cauza examenelor, a situației
materiale precum și a mediului în care tră iam (la facultate) unde mă
disprețuiau toți inclusiv profesorii și colegii, ajunsese la maxim.”.
Argumentul pe care l-a adus în privința faptelor sale a fost urmă torul:
“Nu am vrut să atac pe nimeni. Apoi după aceea, dacă am văzut că nu
pot să -mi satisfac necesită țile fiziologice sexuale am pierdut noțiunea
de a
nu-mi da seama de urmă rile ce le pot avea după ce loveam o femeie și
loveam vreo fată pe stradă .”. Astfel, Ion Râ maru încerca să convingă
instanța că nu avusese discernă mâ nt în timpul desă vâ rșirii
infracțiunilor. Susține de asemenea că a avut halucinații în momentul
în care a mai desă vâ rșit alte atacuri “Menționez că -n noaptea
respectivă și chiar cu câ teva nopți înainte am avut niște crize
halucinatorii câ nd mergeam pe stradă fă ră să -mi dau seama unde mă
aflu și ce fac.”. Acesta își încheia scrisoarea cerâ nd iertare “Încă odată
mai ară t că regret foarte mult”.
Cu toate acestea, instanța nu a putut anula pedeapsa, astfel
încâ t Ion Râ maru a fost executat la data de 23 octombrie 1971 de un
pluton de execuție.
Concluzionâ nd, acest caz a fost cu siguranță de ajutor pentru
evoluția în ceea ce privește demersul de demascare și interacțiunea
cu infractorii.