Comentariul doinei

Textul ,,Doină,doină, cântec dulce '' este o specie a liricii populare ce îi

aparține numai folclorului literar românesc, în care omul, în relația cu natura,
exprimă sentimente puternice de dor și jale, specifice doar unui român. Titlul
inspiră ideea că această operă face parte din lirica populară românească, fiind
format din substantivul ,,doină” , care exprimă această creație.

Poezia ,,Doina” nu este structurată pe strofe , prezintă sentimentele eului

liric: jale și dor, dar totodată, interacțiunea omului cu împrejurmile: natura. La
începutul versului întâi a fost utilizată o adresare directă, ce confirmă
interrelația menționată mai sus. Autorului anonim valorifică dragostea și
frumusețea prețioasă a cântecului popular prin următoarele versuri : ,,Donă,
doină, cântec dulce,/când te-aud , nu m-aș mai duce.”

Faptul că doina a însoțit omul pretutindeni de-a lungul existenței sale, în

oricare împrejurimi , este exprimată în continuarea poeziei prin succesiunea
anotimpurilor, reprezentate cu diverse elemente ale naturii caracteristice:
“vânt de primăvară” , „iarnă viscoloasă” , „frunza-n codru” , „izvorașul curge”.
Venirea primăverii stârnește dorul de viață, dorința de a evada într-un spațiu
liber: ,,Eu cânt doina pe afară”. Repetiția accentuează tristețea și singurătatea
eului liric. Imaginea naturii care învie (“ Frunza-n codru cât învie”) este raportată
la doina de haiducie, “Cânt de voinicie”, pentru că haiducul își va găsi refugiu în
codru.

Epitetele “cântec dulce” și ”viers cu foc” sugerează vraja și farmecul prin

care este alintat eul liric de cântecul doinei, unica mângâiere a unui suflet
încărcat cu suferințe.

Eul liric își face simțită prezența prin pronumele personale și verbele la
persoana I singular.

În concluzie pot spune că textul ,,Doină,doină,cântec dulce” este bogat

artistic prin difersificarea figurilor de stil,ce reprezintă că doina este un element
important în folclorul româneasc.